Saint Barthelemy, cum este numită insula în franceză sau Saint Barts, cum îi spun americanii, a devenit, în ultimii ani, destinația preferată a celebrităților. De la Tom Cruise, Leonardo di Caprio sau Rhianna, până la fotbaliști de top precum Cristiano Ronaldo sau modele internaționale ca Alessandra Ambrossio, toți și-au petrecut vacanța pe celebra insulă din Caraibe care atrage cele mai cunoscute vedete din lume. În 1957, chiar miliardarul american David Rockefeller a cumpărat o proprietate de 27 hectare aici, ceea ce a declanșat transformarea progresivă a insulei.
Totodată, insula este adesea folosită pentru realizarea pictorialelor în costume de baie. În Saint Barts s-au facut mai multe sedințe foto pentru Sports Illustrated, Playboy sau Victoria\”s Secret.
Cunoscută pentru plajele frumoase, restaurantele chic și magazinele de designeri, insula atrage și foarte mulți paparazzi, care hărțuiesc celebritățile la tot pasul. Fiind o locație exclusivistă și prețurile sunt pe măsură. Pentru fabuloasa sumă de 12.000 de euro pe noapte, miliardarii lumii pot închiria o vilă cu șase dormitoare.
Insula, cu o lungime de 13 kilometri, 20 de plaje minunate, izolate, ce împrumută din eleganța franțuzească, este și foarte greu accesibilă. Aici se poate ajunge doar cu avioane private de mici dimensiuni, care aterizează periculos pe cea mai mică pistă din lume. Sau în cazul vedetelor, direct pe terenul de golf din spatele casei de vacanță. Saint Barts, situată la 28 km sud de insulă Saint Martin, care este poarta de intrare către această insulă paradisiacă, acceptă doar aeronave ușoare cu elice. O altă modalitate de a ajunge la Saint Barts este cu feribotul de la Marigot, capitala părții franceze a insulei Saint-Martin.
În micuța insulă din Caraibe a fost zărit recent și deputatul fugar Sebastian Ghiță, împreună cu patronii de la clubul de fite Nuba – Alexandru Nanu, Jean Sasu și Emilian Negulescu sau Alin Niculae, deținătorul Downstream și un apropiat al lui Coldea, potrivit unor surse publice.
Afaceristul Alexandru Ştefan Nanu a fost între 2014-2015 consilier personal al directorului Agenţiei Naţionale pentru Turism şi vicepreşedinte TSD Prahova. În 2013, el a fost ales și vicepreședinte al filialei de tineret a PSD Prahova. Este fiul primarului din Cornu, judeţul Prahova, locul unde foştii premieri Adrian Năstase şi Victor Ponta au case de vacanţă. Cornel Nanu este unul dintre cei mai longevivi primari din România. În prezent, Alexandru Nanu este un prosper om de afaceri. De-a lungul anilor, la Registrul Comerţului a apărut ca având, direct, acţiuni în mai multe societăţi comerciale care activează ca agenţii de publicitate sau restaurante. Firmele sunt, la rândul lor, acţionare în alte companii.
Există două restaurante de fițe în nordul Capitalei, care au fost deschise de trei antreprenori, Jean Sasu, Emilian Negulescu şi Alexandru Nanu, în urma unor investiţii de 900.000 de euro. Într-una dintre dezvăluiri, Cristian Rizea a vorbit despre legătura lui Sebastian Ghiță cu aceste localuri de lux și proprietarii lor. ”Nanu este o interfață, banii sunt ai lui Sebastian Ghiță, el este adevăratul proprietar al clubului Nuba. Nu putem să ne ascundem după cireș, hai să fim corecți cu românii”, declara acesta.
Un club de fițe a fost deschis de cei trei antreprenori și în Mamaia. 10 milioane de euro a fost cifra de afaceri a grupului în anul 2018, iar pe 1 mai, în prima zi de funcționare, încasările au fost de 1 milion de euro.
Omul de afaceri Alin Niculae se află în topul celor mai bogaţi români cu profituri confortabile atât din industria petrolieră, cât și din imobiliare. Alin Niculae este proprietarul mai multor ansambluri rezidențiale cu mii de apartamente, multe dintre ele construite în Sectorul 6 și în Pipera. Alin Niculae, care deţine distribuitorul de produse petroliere Oscar Downstream, a cumpărat, în 2019, de la Piraeus Bank, prin licitație, o parte din parcul Grozăvești din centrul Bucureștiului. Prețul? Doar 2 milioane de euro. În 2017 terenul de peste 3 hectare a fost cumpărat cu o sumă de șapte ori mai mare: 13,6 milioane de euro, potrivit unei investigații Rise Project. Cumpărătorul a fost atunci o firmă a miliardarului israelian Benyamin Steinmetz, cel implicat în dosarul retrocedărilor ilegale ale Fermei Băneasa și a pădurii Snagov. Multimilionarul Alin Niculae ar avea de gând să schimbe statutul proprietății din parc în teren pentru construcții, asta ca să o poată vinde cu zeci de milioane de euro, potrivit unor surse din piața imobiliară. Afacerile lui Alin Niculae nu ar fi fost la fel de prospere dacă nu ar fi avut oameni plantați în diferite instituții cheie ale statului. Potrivit unor surse, afaceristul are o întreagă rețea în Ministerul Finanțelor, o rețea din care ar fi făcut parte și Ionuț Mișa, fost ministru de Finanțe și fost șef la ANAF, dar și alți șefi ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală precum Șerban Pop sau Gelu Diaconu. Pe lângă zecile de contracte cu statul român, Alin Niculae este protejat de oameni din serviciile secrete, fiind cunoscută relația sa apropiată cu fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, potrivit unor surse citate de presa centrală.
Recent, insula de lux Saint Barts a devenit locul primei adunări din istorie a unui grup secret format din milionari tineri români, potrivit aceleroși surse. Lider, nimeni altul decât Sebastian Ghiță, deputatul fugar, care de-a lungul anilor a avut sute de contracte cu instituții-cheie ale statului român. Contracte care i-au adus și lui milioane de euro, dar și mai multe dosare penale. De anvergură a fost și relația de prietenia pe care a avut-o cu fostul premier Victor Ponta. Tot Sebastian Ghiță a fost cel care a dus la suspendarea lui Florian Coldea din Serviciul Român de Informații. Șapte casete cu dezvăluiri au fost prezentate public de fostul deputat PSD. Sebastian Ghiță a fugit în Serbia în 2016 pentru a scăpa de arest, unde a și cerut azil politic. Nu vă temeți însă, și acolo are controlul. Granița pe care a trecut-o ilegal ca fugar era monitorizată de aparatele video instalate de firma Teamnet, adică firma sa, după ce a câștigat licitații și în Serbia.
Arhipelagul Caraibelor include insule minuscule, unele dintre ele deținute integral de celebrități. Mai există și aglomerări de case somptuoase, cum sunt Saint Barts și Saint Martin, ceea ce i-a atras pe alți bogați ai României. Fostul proprietar al Rompetrol Dinu Patriciu și afaceristul Remus Truică au investit zeci de milioane de dolari în proprietăți luxuriante. Imobilele se aflau în proprietatea fostelor soții, după divorț. Donald Trump, Roman Abramovici, Oprah Winfrey sunt alte personalități care au proprietăți în celebrele insule.