Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
miercuri, 23 septembrie 2020
LUMEA LUI BANCIU, 21 SEPTEMBRIE 2020, P1/3
joi, 17 septembrie 2020
interogarea europeană Terorism: un proces pentru istorie în Franţa Matei VIȘNIEC - Sursă : Dilema
interogarea europeană
Terorism: un proces pentru istorie în Franţa
Matei VIȘNIEC
În Franţa a început, pe data de 2 septembrie, un proces care se doreşte a fi unul istoric. El va fi integral filmat pînă la pronunţarea verdictului, pe 10 noiembrie. Sînt chemaţi să răspundă pentru faptele lor 14 oameni implicaţi în trei atentate comise în ianuarie 2015 la Paris şi în regiunea pariziană. Unul dintre acestea, cel mai sîngeros, a fost îndreptat împotriva redacţiei revistei umoristice Charlie Hebdo. Teroriştii, în număr de doi, fraţii Chérif şi Saïd Kouachi, au asasinat atunci, pe 7 ianuarie, cu pistoale mitralieră, douăsprezece persoane, dintre care opt membri ai redacţiei. Din punctul de vedere al asasinilor şi al reţelelor islamiste radicale aflate în spatele lor, revista umoristică şi redactorii ei erau vinovaţi de blasfemie la adresa lui Allah şi a profetului Mahomed.
Cei care au ucis cu gloanţe au sfîrşit la rîndul lor sub gloanţele poliţiei franceze cîteva zile mai tîrziu. Oamenii judecaţi astăzi (unii în contumacie) nu au sînge direct pe mîini, ci probabil doar pe conştiinţă întrucît au favorizat organizarea logistică a atacului de la Charlie Hebdo. Ceea ce nu înseamnă însă că procesul nu are o dimensiune istorică, morală, societală, ba chiar şi filozofică într-o ţară ca Franţa unde trăiesc în jur de zece milioane de persoane provenind din imigraţia musulmană sau avînd rădăcini în lumea musulmană.
Pentru ca lucrurile să fie clare de la bun început din punct de vedere filozofic, preşedintele Emmanuel Macron a reafirmat, în contextul deschiderii procesului, că în Franţa blasfemia este permisă în numele libertăţii de exprimare şi al libertăţii de conştiinţă, şi că rolul preşedintelui este acela de a proteja toate aceste libertăţi.
Revista Charlie Hebdo, pentru a arăta că nu a îngenuncheat în faţa terorismului şi nici în faţa ameninţărilor, a republicat, chiar în ziua deschiderii procesului, o serie de caricaturi vizîndu-l pe profet, adică exact acele desene în numele cărora franţii Kouachi au comis carnajul din redacţia revistei. Nous ne coucherons jamais. Nous ne renoncerons jamais. Publicarea respectivelor desene a fost însoţită de această declaraţie a redactorilor de la Charlie Hebdo, un mod de a spune că în Franţa, în Europa şi în general în lume mai sînt oameni care nu se vor supune niciodată fanatismului şi nici preceptelor religioase absurde, că nu vor renunţa niciodată la spiritul critic şi la libertatea de a ironiza şi satiriza orice sistem de idei, deci inclusiv religiile.
Dezbaterile în jurul dreptului de a blasfemia nu vor fi niciodată senine nicăieri pe planetă şi probabil vor continua să suscite pasiuni şi poziţionări ireconciliabile atît timp cît va exista umanitatea. Frontierele dintre blasfemie, insultă şi defăimare li se par multora fragile, ba chiar invizibile. În Franţa, unele publicaţii (Charlie Hebdo printre ele) repetă deseori că în nici un caz, atunci cînd este criticat islamul sau Coranul, nu este criticată comunitatea musulmană în ansamblul ei. Altfel spus, atunci cînd critici un sistem de idei nu înseamnă că ai şi intenţia de a „lovi” personal în cei care cred în el. Cînd încerci să-i demonstrezi cuiva că unele dintre convingerile sale au un viciu de construcţie, ba chiar că sînt suceptibile de a alimenta ura şi închistarea mentală, trebuie să te aştepţi însă ca respectivul să se simtă „ultragiat”.
Acest proces filmat şi puternic mediatizat se derulează într-un moment cînd executivul francez pregăteşte o lege împotriva secesiunii. Termenul reflectă o evoluţie dramatică a societăţii franceze multiculturale. O parte din corpul naţiunii franceze, din motive religioase şi identitare, se desprinde treptat şi încearcă să-şi construiască un destin aparte, refuzînd valorile Republicii franceze şi mai ales principiul că legile statului primează în raport cu preceptele religioase şi diverse tradiţii etno-culturale. Avertismentele legate de acest fenomen se acumulează de peste două decenii, el fiind analizat şi denunţat şi într-un mare număr de rapoarte şi eseuri, ba chiar şi în cîteva romane (cum ar fi Supunerea de Michel Houellebecq).
„După ce a trăit multă vreme sub semnul diversităţii, noţiune adulată de istorici de toate sensibilităţile, Franţa pare deseori ameninţată de sfărîmare, de o descompunere de tip puzzle. Un fel de arhipelagizare pe fond de violenţe urbane”, scrie, de exemplu, editorialistul Franz-Olivier Giesbert în revista Le Point.
Coincidenţa face că, exact în preajma începerii acestui proces, ministerul de Interne a dat publicităţii o informaţie neliniştitoare, şi anume că în Franţa sînt fişate peste 8.000 de persoane pentru radicalizare islamistă. Ceea ce înseamnă, de fapt, tot atîţia indivizi capabili de acte de terorism în numele lui Allah sau al Profetului sau al „războiului sfînt”. Tot coincidenţa face că un fost inspector şcolar, Jean-Pierre Obin, publică o carte despre cum s-a extins islamismul în unele şcoli franceze. El explică, bazîndu-se pe observaţii, mărturii şi sondaje, cum multor profesori le este frică în prezent de unii elevi provenind din comunitatea musulmană, şi cum se autocenzurează în faţa lor pentru a nu provoca „incidente”. A-i evoca astăzi în unele şcoli din Franţa pe Voltaire sau pe Rousseau, sau pe alţi filozofi iluminişti care au criticat religia, înseamnă a-ţi asuma o doză de risc, de exemplu să-i vezi pe unii elevi ridicîndu-se şi ieşind din clasă. Molière sau Flaubert pot deveni şi ei suspecţi dat fiind că abordează în operele lor tema libertăţii femeii. Tot aşa cum la cantină unii elevi refuză anumite mîncăruri, ei refuză şi anumite secţiuni din programa şcolară, arăta tot revista Le Point într-un număr recent.
A fost o vreme cînd Franţa era convinsă că îi poate asimila pe străinii primiţi pe teritoriul ei. Apoi, termenul asimilare a fost înlocuit cu integrare, ceea ce în traducere liberă înseamnă: putem fi toţi diferiţi, dar integraţi în constelaţia de valori democratice şi republicane. Faptul că astăzi se vorbeşte de secesiune este trist şi dureros. Dar merită salutat curajul celor care au pus acest diagnostic şi nu se autocenzurează în faţa realităţii.
Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.
Istoric Evreu Cum Va Arata Omul Post Pandemie - Regim Totalitar Si Clasa...
LUMEA LUI BANCIU, 15 SEPTEMBRIE 2020, P1/3
marți, 15 septembrie 2020
LUMEA LUI BANCIU, 14 SEPTEMBRIE 2020, P1/3
marți, 8 septembrie 2020
Reţeaua globală de supraveghere a cetăţenilor planetei. Revolta europenilor. Şi tot suntem ascultaţi 24/24 8 septembrie 2020, 11:51 - Autor : Cristian Untenu- Sursă: Adevărul.ro
Reţeaua globală de supraveghere a cetăţenilor planetei. Revolta europenilor. Şi tot suntem ascultaţi 24/24
8 septembrie 2020, 11:51
Cei din Consiliul Europei cer Statelor Membre „să întărească protecţia datelor personale în contextul supravegherii cibernetice exercitate de serviciile de informaţii prin promovarea unui instrument internaţional legal valabil care să ofere măsuri democratice şi eficiente de protecţie în domeniu“, recte sprijinind aplicarea şi extinderea aşa-numitei „Convenţii 108“.
Ca să ştiţi exact contextul în care vorbim, aveţi aici declaraţia responsabililor din Consiliului Europei precum şi situl care descrie ce înseamnă „Convenţia pentru protecţia datelor personale în ce priveşte tratamentul automat al datelor cu caracter personal“ cunoscută drept „Convenţia 108“ din care face parte România.
Totul vine în contextul în care, recent, Curtea Europeană de Justiţie a emis o hotărâre în termenii căreia conchide că mecanismul de protecţie a datelor decis între UE şi SUA „nu oferă un nivel suficient de protecţie pentru datele cu caracter personal transferate din UE către SUA, asta datorită garanţiilor insuficiente privind drepturile omului în contextul accesului la date prin intermediul programelor de supraveghere ale guvernului american“. În declaraţia responsabililor din Consiliul Europei se spune că decizia justiţiei europene are consecinţe care merg dincolo de transferul de date UE-SUA şi oferă ocazia de a întări cadrul universal al protecţiei datelor.
Tratate insuficient de precise, reglementări ascune sub văluri succesive de secret şi, în continuare, o adevărată reţea globală. uluitor de complexă şi de bine utilată, care supraveghează, înregistrează tot ce se aude, se vede şi ce mişcă pe planetă, formează în continuare un sistem global pe deplin funcţional şi foarte puţin cunoscut. În acest sens, Snowden avea oare dreptate atunci când spunea că „azi, orice pas pe care-l face, fiecare frontieră pe care o treci, fiecare cumpărătură pe care o face, fiecare apel telefonic de-al tău, fiecare site sau prieten pe care-l vizitezi, fiecare mail pe care-l transmiţi sunt automat în mâinile unui sistem cu puteri nelimitate“?
Teoria conspiraţiei sau realitatea terifiantă reprezentată de un sistem funcţional Big Brother?
Sistemul global de spionaj există. În perioada celui de-al doilea Război Mondial, americanii şi britanicii semnează în 1943 Acordul BRUSA care permitea de schimbul oricărei informaţii provenind din descoperirea, identificarea şi ascultarea semnalelor radio, precum şi codurile de decriptare. Apoi, în secret, în perioada februarie-martie 1946, este semnat Pactul UKUSA între SUA, Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă (de aici denumirea de „Cinci Ochi“) sub care este îndeobşte cunoscută această Alianţă). La mijlocul anilor '70, este concepută reţeaua de intercepţie ECHELON care permite o extraordinară extindere a activităţilor specifice, permiţând pentru prima dată să se vorbească despre o reală acoperire globală care implică supravegherea şi înregistrarea tuturor timpurilor de comunicaţii, oriunde şi oricând, cu un accent deosebit asupra comunicaţiilor pe internet.
În plus, ca exemplu concret de supraveghere de masă, NSA a coordinat începând cu 1967 proiectul MINARTE care se focaliza pe cei care se opuneau războiului din Vietnam, program care a cunoscut o dezvoltare considerabilă în perioada Administraţiei Nixon. Cel puţin 1670 de cetăţeni americani (printre care şi Jane Fonda, Martin Luther King sau senatorul republican Storm Thrumond au fost puşi ilegal sub ascultare alături de încă 300 de cetăţeni străini, ceea ce a provocat un scandal masiv în 1975.
Documentele prezentate de Snowden şi cele pe baza căror Parlamentul European şi-a elaborat o Rezoluţie devenită unul dintre documentele de referinţă în lupta împotriva supravegherii ilicite a cetăţenilor lumii au permis să de identifice dimensiunii reţelelor ulterioare de colaborare create cu structura Organizaţiei „5 ochi“. Iată-le pe cele două care au urmat, toate active şi în acest moment:
Dacă vă interesează să detaliaţi mai mult problema şi, mai ales să accesaţi o bibliografie atent selectată de specialişti în domeniu, aveţi aici un studiu semnat de Carly Nyst şi Anna Crowe de la Privacy International, inclusiv asupra programului de filtrare a datelor XKEYSCORE, cu următoarea concluzie: „practica de supraveghere masivă aşa cum este descrisă în documentele Snowden este împotriva legislaţiei internaţionale. Raportorul special pentru promovarea şi protecţia dreptului la libertatea de exprimare a descris astfel caracterul invaziv al interceptării masive a comunicaţiilor pe fibră optică: „dacă pun sub ascultare cablurile de fibră optică pe care se efectuează ca mai mare parte dintre transmisiile pe comunicaţiile numerice, cu tehnicile de acum de recunoaştere a cuvintelor, vocii şi discursului, Statele pot obţine controlul aproape total asupra comunicaţiilor realizate prin Internet“.
De ce revine subiectul în discuţie? De ce sunt readuse în atenţie aceste poveşti considerate perimate şi peste care s-a aşternut o tăcere extrem de comodă? Există un răspuns şi care nu ţine neapărat de bătălia de conştiinţe democratice întru apărarea cuceririlor occidentale în apărarea drepturilor omului ci mai degrabă de considerente economice şi de securitate ca nu cumva ca avansul tehnologic chinez în domeniul 5G să implice şi o punere în inferioritate a supremaţiei sistemelor de interceptare „Cinci Ochi“ şi asociatele acestuia. în ţările aliate SUA sau aliniate politicilor de securitate duse de Administraţia de la Washington.
Argumentul acesta a fost adus într-o luare de poziţie semnată de congresmanul Mike Gallagher (R) şi membru al Comitetului pentru forţele armate, alături de Tom Tugendhat, care prezidează Comitetul pentru politică externă al Camerei Comunelor. Poziţia lor explică pe deplin îngrijorarea subită a SUA şi a unora dintre ţările din NATO împotriva tehnologiei chineze:
„Dacă SUA şi Marea Britanie nu-şi dirijează partenerii din Alianţa de informaţii «Cinci Ochi» şi din NATO pentru securizarea reţelelor, atunci nimeni nu o va face....Sistemele 5G au caracteristici de lărgime de bandă şi de viteză care le depăşesc cu mult pe cele de 4G care vor duce la transformarea economiilor şi permite dezvoltarea sectoarelor emergente de «internet al lucrurilor». Nivelul de conectare va schimba ceea ce va însemna el pentru infrastructurile naţionale critice, de la energie până la servicii, integrarea va fi mai mare decât orice am văzut până acum. Asta va include securitatea naţională. În SUA, spre exemplu, Departamentul Apărării experimentează deja modul în care 5G poate îmbunătăţi schimbul de informaţii şi operaţiunile militare. Folosirea reţelelor comerciale 5G pentru scopuri militare face ca securizarea fiecărei reţele să fie esenţială....Este un moment cheie pentru alianţa transatlantică. Miza o constituie securitatea comunicaţiilor noastre, de la cele personale până la cele cu grad de înaltă secretizare...Este timpul ca lumea liberă să acţioneze şi trebuie s-o facă într-un anumit regim de urgenţă. Din nou, «Cinci Ochi» trebuie să arate calea de urmat.“
Asta se pare că este miza actuală a tuturor tensiunilor şi poveştilor care revin în actualitate ca semnal că lucrurile nu au fost niciodată rezolvate pe deplin, vedeţi conţinutul dosarelor marilor revelaţii Programul Shamrock (1975), Echelon (1988), ascultările telefonice fără mandat (2005) sau cel despre „Circuitul Quantico“.
Până atunci, lupta acerbă se poartă pe tărâmul reglementărilor juridice a ceea ce un stat este obligat să facă pentru a apăra dreptul la „spaţiu personal protejat“ pentru cetăţenii săi. Sau, dimpotrivă, după cum vedeţi, confruntat cu ameninţări externe, să accepte cealaltă variantă, adică reînvierea sistemelor folosite în timp de război, asta presupunând încălcarea unei largi zone care este definită acum ca parte a drepturilor cetăţenilor şi înscrisă ca atare în Carta europeană a drepturilor omului. Să aşteptăm rezultatele negocierilor şi, între timp, dacă nu se va face nimic, să ne obişnuim că există în permanenţă această realitate, aveţi în imagine o captură de ecran din urmărirea unei ţinte aflate în trafic pentru care se obţin în direct înregistrare de localizare (foto) precum şi flux sonor şi video din interiorul vehiculului, folosindu-se camerele audio/video instalate, cel mai simplu în navigatorul maşinii, activ 24/24 ore.
Şi se mai plâng unii de singurătate...să-şi verifice cu atenţie dispozitivele din jur şi să vadă, poate cu satisfacţie, că noţiunea de singurătate a dispărut în favoarea comunităţii generoase a supravegherii globale. Şi apelul „supravegheaţi din toate ţările, uniţi-vă!“ se pare că nu ţine.
Citeste mai mult: adev.ro/qgbzsh
Totul vine în contextul în care, recent, Curtea Europeană de Justiţie a emis o hotărâre în termenii căreia conchide că mecanismul de protecţie a datelor decis între UE şi SUA „nu oferă un nivel suficient de protecţie pentru datele cu caracter personal transferate din UE către SUA, asta datorită garanţiilor insuficiente privind drepturile omului în contextul accesului la date prin intermediul programelor de supraveghere ale guvernului american“. În declaraţia responsabililor din Consiliul Europei se spune că decizia justiţiei europene are consecinţe care merg dincolo de transferul de date UE-SUA şi oferă ocazia de a întări cadrul universal al protecţiei datelor.
Teoria conspiraţiei sau realitatea terifiantă reprezentată de un sistem funcţional Big Brother?
Argumentul acesta a fost adus într-o luare de poziţie semnată de congresmanul Mike Gallagher (R) şi membru al Comitetului pentru forţele armate, alături de Tom Tugendhat, care prezidează Comitetul pentru politică externă al Camerei Comunelor. Poziţia lor explică pe deplin îngrijorarea subită a SUA şi a unora dintre ţările din NATO împotriva tehnologiei chineze:
„Dacă SUA şi Marea Britanie nu-şi dirijează partenerii din Alianţa de informaţii «Cinci Ochi» şi din NATO pentru securizarea reţelelor, atunci nimeni nu o va face....Sistemele 5G au caracteristici de lărgime de bandă şi de viteză care le depăşesc cu mult pe cele de 4G care vor duce la transformarea economiilor şi permite dezvoltarea sectoarelor emergente de «internet al lucrurilor». Nivelul de conectare va schimba ceea ce va însemna el pentru infrastructurile naţionale critice, de la energie până la servicii, integrarea va fi mai mare decât orice am văzut până acum. Asta va include securitatea naţională. În SUA, spre exemplu, Departamentul Apărării experimentează deja modul în care 5G poate îmbunătăţi schimbul de informaţii şi operaţiunile militare. Folosirea reţelelor comerciale 5G pentru scopuri militare face ca securizarea fiecărei reţele să fie esenţială....Este un moment cheie pentru alianţa transatlantică. Miza o constituie securitatea comunicaţiilor noastre, de la cele personale până la cele cu grad de înaltă secretizare...Este timpul ca lumea liberă să acţioneze şi trebuie s-o facă într-un anumit regim de urgenţă. Din nou, «Cinci Ochi» trebuie să arate calea de urmat.“
Asta se pare că este miza actuală a tuturor tensiunilor şi poveştilor care revin în actualitate ca semnal că lucrurile nu au fost niciodată rezolvate pe deplin, vedeţi conţinutul dosarelor marilor revelaţii Programul Shamrock (1975), Echelon (1988), ascultările telefonice fără mandat (2005) sau cel despre „Circuitul Quantico“.
Până atunci, lupta acerbă se poartă pe tărâmul reglementărilor juridice a ceea ce un stat este obligat să facă pentru a apăra dreptul la „spaţiu personal protejat“ pentru cetăţenii săi. Sau, dimpotrivă, după cum vedeţi, confruntat cu ameninţări externe, să accepte cealaltă variantă, adică reînvierea sistemelor folosite în timp de război, asta presupunând încălcarea unei largi zone care este definită acum ca parte a drepturilor cetăţenilor şi înscrisă ca atare în Carta europeană a drepturilor omului. Să aşteptăm rezultatele negocierilor şi, între timp, dacă nu se va face nimic, să ne obişnuim că există în permanenţă această realitate, aveţi în imagine o captură de ecran din urmărirea unei ţinte aflate în trafic pentru care se obţin în direct înregistrare de localizare (foto) precum şi flux sonor şi video din interiorul vehiculului, folosindu-se camerele audio/video instalate, cel mai simplu în navigatorul maşinii, activ 24/24 ore.