Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

sâmbătă, 11 iulie 2020

Inalta Curte dezvaluie cum functiona reteaua spagilor in Republica Constanta: "Radu Mazare, dispret profund nu doar pentru lege, ci si pentru locuitorii orasului" - de Ionel Stoica - Vineri, 10 Iulie 2020, ora 09:,35 - Sursă: Ziare.com

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Foto: Andreea Alexandru/ Hepta/ Mediafax




de Ionel Stoica
Vineri, 10 Iulie 2020, ora 09:35

Inalta Curte dezvaluie cum functiona reteaua spagilor 


in Republica Constanta: "Radu Mazare, dispret profund nu doar pentru lege, ci si pentru locuitorii orasului"












Constantenii plateau tarife supraevaluate pentru salubrizarea orasului catre firma Polaris, controlata de fostul deputat PSD, Eduard Martin, iar in schimb societatea achita contracte de publicitate fictive in valoare de milioane de lei catre postul Neptun TV din Constanta, controlata de milionarul Sorin Strutinsky. Principalul beneficiar al banilor era insa fostul primar al Constantei, Radu Mazare, potrivit Inaltei Curti.


O afacere in baza careia orasul Constanta a fost pagubit cu suma de 155.627.317, 82 de lei, iar Mazare a primit mita, prin intermediul lui Strutisnky, suma de 20 de milioane de lei, sustin magistratii.

"Prin incheierea unor contracte fictive de publicitate cu o societatea controlata in fapt de inculpatul Mazare si in drept de inculpatul Strutinsky s-a urmarit pe de o parte ingreunarea probatiunii pentru faptele de coruptie comise de cei doi, dar, pe de alta parte, intrarea in posesia unor importante sume de bani, destinate finantarii Soti Neptun si a grupului de firme constituit de inculpatii Mazare, Strutinsky si alte persoane, condamnate de-a lungul timpului pentru fapte de coruptie (a se vedea cazul numitului Constantinescu Nicusor Daniel, fost presedinte al Consilului Judetean Constanta)," explica Inalta Curte


Nicusor Constantinescu executa in prezent o pedeapsa de 10 ani de inchisoare pentru coruptie intr-un alt dosar, iar Radu Mazare se afla incarcerat in puscarie unde executa o pedeapsa de 9 ani de inchisoare primita in dosarul "Retrocedarilor de pe litoral."

Condamnat la la 10 ani si 8 luni de inchisoare pentru fapte de coruptie, afaceristul Sorin Strutinsky este in prezent fugit si este dat in urmarire generala.

Condamnarile din dosarul Polaris

Pasajele din prima parte a articolului sunt din motivarea Inaltei Curti data in dosarul Polaris, in care fostul primar al orasului Constanta, Radu Mazare, a fost condamnat la 9 ani si 10 luni de inchisoare. In acelasi dosar, milionarul Sorin Strutinsky a fost condamnat la 7 ani si 10 luni inchisoare, iar fostul deputat PSD Eduard Martin la 5 ani si 6 luni de inchisoare.

Inalta Curte a mai decis confiscarea de la Radu Mazare si de la Sorin Strustinsky suma de 20.410.256,8 de lei. In acelasi dosar, firma Polaris a fost condamnata la amenda penala de 1.000.000 de lei pentru complicitate la abuz in serviciu si dare de mita. Instanta a interzis societatii sa participe la procedurile de achizitii publice pe o durata de 2 ani dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.

Decizia nu este definitiva, iar cazul a fost deja inregistrat la Completul de 5 judecatori de la Inalta Curte care urmeaza sa solutioneze apelurile.



Aveau un sistem "considerat infailibil"

Sentinta din acest caz are 260 de pagini, iar in ea sunt prezentate toate probele din dosar prin care a fost stabilita vinovatia celor implicati. Un capitol separat au Radu Mazare si Sorin Strutinsky.

Acestia ar fi urmarit folosirea functiei publice detinute de Mazare in interesul lor personal, punand la punct un sistem, "considerat infailibil, prin care au fost pretinse si primite importante sume de bani in legatura cu atributiile de serviciu ale primarului municipiului Constanta, fie ca era vorba despre indeplinirea acestora, cum a fost in cazul emiterii unor autorizatii de construire, fie ca era vorba despre incalcarea acestora, cum a fost in cazul contractului de delegare a serviciului de salubrizare."

Judecatorii arata ca modul de operare pus la cale de cei doi a fost unul elaborat, caci a vizat pretinderea si primirea unor sume de ordinul milioanelor de euro, fara ca Mazare sa aiba aparent vreo legatura cu aceasta si fara ca acesta sa primeasca in mod nemijlocit banii pretinsi.



Inalta Curte: "Televiziunea ii spala imaginea"

Judecatorii atrag atentia ca desi Mazare s-a retras formal din societatea care opera televiziunea Neptun TV, dar ar fi pastrat controlul asupra societatii prin intermediul lui Strutinsky. Miza: promovarea acestuia la postul local.

"Astfel, pretinderea si primirea banilor s-a facut printr-un intermediar, SC Soti Cable Neptun SRL, societate cu care (din nou aparent) inculpatul Mazare nu mai avea o legatura, in conditiile in care, odata devenit primar, si-a instrainat formal partile sociale detinute unui alt asociat, prieten, om de incredere si partener de afaceri, in persoana inculpatului Strutinsky.

In ciuda acestui demers aparent legal, inculpatul Mazare si-a pastrat controlul asupra societatii al carei membru fondator a fost, atat in mod direct, cat si prin intermediul inculpatului Strutinsky, caci societatea in cauza, fiind un post de televiziune din Constanta, asigura principala expunere mediatica locala a inculpatului Mazare, avand rolul de a-l prezenta pe acesta intr-o lumina favorabila, fara nicio umbra de critica.

Discutiile repetate si constante purtate cu directorul departamentului de stiri al postului TV denota interesul real al inculpatului in controlarea acestuia, atat prin prezentarea unor asa-zise realizari pentru municipiul Constanta, cat si prin incercarea de a-si spala imaginea afectata de dosarele penale, mai vechi sau mai noi, in care avea calitatea de inculpat, toate fiind in legatura cu modul in care acesta si-a exercitat atributiile de primar al municipiului Constanta.


Televiziunea, o rotita importanta

Astel, crearea si pastrarea unei imagini favorabile in ochii electoratului din Constanta era vitala pentru perpetuarea lui Radu Mazare in functia de primar al unuia dintre cele mai importante municipii din Romania, "care atragea dupa sine o putere sporita in cadrul partidului din care facea parte, atat la nivel local, cat si la nivel central."

"Prin urmare, chiar daca sumele de bani pretinse si primite cu titlu de mita au fost in cea mai mare masura destinate finantarii televiziunii Soti Neptun, aceasta denota doar aparent un grad de pericol social mai scazut faptelor comise de cei doi inculpati, in conditiile in care acest post TV era o rotita importanta intr-un angrenaj mai mare, de a carui buna functionare depindea prezentul si, mai ales, viitorul inculpatului Mazare si a acolitilor sai, inclusiv a inculpatului Strutinsky," motiveaza Inalta Curte.


"Tratament sanctionator sever"

Judecatorii au analizat si efectele maririi taxelor percepute pentru salubrizarea orasului.

"In egala masura, cu referire directa la faptele comise in legatura cu contractul de delegare a serviciului public de salubrizare incheiat cu SC Polaris M Holding SRL, este de retinut dispretul profund al inculpatului Mazare nu doar pentru lege, ci si pentru locuitorii municipiului Constanta, care au suportat (si inca o mai fac) din banii proprii tarifele supraevaluate ale serviciului de salubrizare a municipiului Constanta, iar prin acestea, si sumele platite si primite cu titlu de mita, mascate sub forma unor contracte de publicitate, al caror unic scop a fost colectarea unor sume de bani lunare, intr-o perioada lunga de timp, in beneficiul acelorasi inculpati," conchide instanta.

Toate aceste circumstante, alaturi de cuantumul sumelor primite cu titlu de mita, valoarea prejudiciului cauzat de incheierea in conditii nelegale a contractului de delegare a serviciului public de salubrizare, precum si de conduita adoptata dupa savarsirea infractiunilor, dar si pe parcursul procesului penal ("inculpatul Mazare sustragandu-se unei masuri preventive si, implicit, judecatii"), impun stabilirea unui tratament sanctionator sever pentru Mazare si Strutinsky, mai precizeaza Inalta Curte.


"L-au cumparat pe Mazare"

Inalta Curte mai arata ca in cazul fostului deputat PSD Eduard Martin si a societatii Polaris M Holding, acestia au profitat de disponibilitatea lui Radu Mazare, primar al municipiului Constanta, de a incalca legea in procesul de atribuire si incheiere a contractului de delegare a serviciului de salubrizare a orasului, "pe care practic l-au cumparat, in conditiile in care au achitat importante sume de bani in mod constant in beneficiul gruparii Mazare-Strutinsky, in baza unor contracte de publicitate fictive, incheiate inca din perioada in care procedura de achizitie publica era in desfasurare si care au continuat si ulterior castigarii contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare a municipiului Constanta."

Magistratii atrag atentia asupra lipsei de scrupule in cazurile lui Martin si a societatii Polaris M Holding si "dispretul fata de locuitorii orasului Constanta in care societatea isi are sediul s-au manifestat in primul rand prin tarifele supraevaluate pe care le-au introdus in oferta cu care au participat la o procedura de achizitie publica viciata de conditii discriminatorii, introduse si mentinute pentru a favoriza SC Polaris M Holding SRL."

"In al doilea rand, este de retinut ca sumele platite cu titlu de mita timp de 7 ani au fost suportate de fiecare cetatean al municipiului Constanta nu doar prin taxele speciale de salubrizare al caror cuantum a crescut in aceasta perioada, ci si prin toate celelalte taxe si impozitele locale pe care le-au achitat, caci acestea au alimentat bugetul din care s-au facut toate platile in baza contractului de salubrizare.

Astfel, inculpatii Martin Eduard Stelian si SC Polaris M Holding SRL au actionat nu doar in propriul beneficiu, obtinand in mod ilicit un contract care le va asigura profit timp de 25 de ani, dar si in detrimentul locuitorilor orasului in care s-au nascut, traiesc si, respectiv, isi au sediul, circumstante care trebuie sa se reflecteze in mod corespunzator in cuantumul sanctiunilor si modalitatea de executare a acestora," concluzioneaza Inalta Curte.

Foto: Camera Deputatilor
"









de Ionel Stoica
Vineri, 10 Iulie 2020, ora 09:35

vineri, 10 iulie 2020

DEFINITIV: Nicușor Constantinescu, PATRU ani cu EXECUTARE în dosarul elicopterului prăbușit în Siutghiol

DEFINITIV: Nicușor Constantinescu, PATRU ani cu EXECUTARE în dosarul elicopterului prăbușit în Siutghiol http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Nelibertatea ameninţă SUA. Unde te ascunzi, Europa? 8 iulie 2020, 19:58 Petre Iancu - Deutsche Welle

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
Deutsche WelleDeutsche Welle

Nelibertatea ameninţă SUA. Unde te ascunzi, Europa?

 Nelibertatea ameninţă SUA. Unde te ascunzi, Europa?

Foto Shutterstock

8 iulie 2020, 19:58

   Angrenate într-un război civil cu propria istorie, SUA riscă scufundarea în nelibertate. Salvată repetat de americani, Europa s-ar putea, acum, revanşa. Dacă nu s-ar ascunde în antitrumpism şi împăciuitorism.


 Când Bătrânul Continent s-a prăbuşit în tenebrele ucigaşe ale primului război mondial, ce speranţă mai rămăsese? Ce nădejdi mai aveau românii în 1917 cu ţara distrusă şi sfârtecată de oştirile Puterilor Centrale şi cu aliaţii ruşi căzuţi în hăul revoluţiei bolşevice? 


Ce datorăm SUA

Pe români şi pe europeni i-a salvat, in extremis, America progresistului preşedinte Woodrow Wilson. Era omul ale cărui idei au pus bazele Ligii Naţiunilor şi multilateralismului foarte drag cancelarei germane. Salvatoarea lui decizie de a intra în război a dăruit Europei şansa renaşterii şi două decenii de libertate. Iar românilor, Marea Unire şi România Mare.

America s-ar fi putut ţine deoparte şi în timpul tentativei Axei de a cuceri lumea. Monstruosului tiran nazist, care îngenunchease Europa cu ajutorul aliaţilor lui rasişti şi antisemiţi, i-au ţinut piept singuri, ani la rând, britanicii premierului Churchill. Doar America le mai furniza arme englezilor.

După război, SUA au repus pe picioare o Europă zdrobită de nebunia hitleristă. Înţelegând că renaşterea Bătrânului Continent slujeşte nu doar europenilor, ci şi propriului interes, Washingtonul a pompat gigantice fonduri izbăvitoare în acele părţi necomunizate ale Europei, care, la adăpost de Stalin, şi-au păstrat dreptul de a accepta ajutorul planului Marshall.
A mai durat patru decenii şi, aliată cu Regatul Unit, tot America lui Ronald Reagan, cea întemeiata cândva de George Washington şi apărată, ca Uniune, de campionul abolirii sclaviei, Ulysses S. Grant, a sfârşit prin a asigura lumii libere epocala victorie asupra tiraniei totalitare comuniste.


Hidoasa faţă a revoluţiei culturale

  Mai nou, Universitatea Princeton a cedat revendicărilor BLM şi Antifa alcătuind vârful de lance al extremei stângi marxiste aliate cu partea cea mai laşă a oligarhiei de peste ocean. Întrucât, în consens cu moda timpului şi cu progresismul (rasist) al epocii lui, Wilson a crezut în enormitatea segregării şi în prostia fără margini a rasismului, Princeton a intrat în acţiune. Preşedintele universităţii a acceptat să şteargă numele eminentului om de stat de pe una din clădirile sale. La fel a facut şi Universitatea Monmouth.

   În ideea în care istoria trebuie anihilitată odată cu cultura americană, căci prea susţin ambele drepturi şi libertăţi, gloata stimulată de împăciuitorismul elitei americane a atacat, vandalizat sau demolat nu doar statuile unor generali confederaţi. A distrus ori pângărit sculpturile reprezentând eterne repere ale democraţiei. Între ele, statuia unui proeuropean ca Churchill, ale unor eroi ai libertăţii ca George Washington, dar şi cea a eroului luptei împotriva sclaviei, Ulysses S. Grant. 

   În răstimp, un asurzitor tumult parvine şi din capitala ţării. În ziarul "Washington Post" a apărut recent, culmea ironiei, un articol cerând înlocuirea numelui capitalei americane. Or, cum scriam la 21 iunie, "dacă eroi ai libertăţii ca Churchill, învingătorul lui Hitler, precum şi Washington, întemeietorul democraţiei americane sunt atât de 'câh' încât trebuie să li se dărâme statuile, în timp ce la Gelsenkirchen, în vestul Germaniei, i se ridică una lui Lenin, se pun nişte întrebări. Cât... o să mai aibă...un ziar de stânga ca Washington Post insolenţa de a-şi purta gloriosul nume...? Dar capitala Statelor Unite? Când i se va spune ziarului "Lenin Post"? Şi când i se va spune capitalei (SUA) Stalinton? Sau poate Beriatown?" 

 Nimic nu dovedeşte mai clar care e miza reală a acestei campanii. Nu e antirasismul pretextat. Nici progresismul ei clamat. Nimic nu probează mai persuasiv decât atacurile concertate asupra unor repere ale istoriei şi culturii fără de care libertatea americană şi universală n-ar fi rămas decât o utopie, că asistăm la o tentativă fanatică, totalitară, de anihilare a societăţii umaniste, deschise, liberale. 

   Că aşa este, iar această minabilă tentativă nu se opreşte la statui sau la economia de piaţă, cotată drept inerent "rasistă", în speţă drept "antineagră", de către fondatorii ori sponsorii marxişti ai BLM e, de asemenea, limpede. Slăbirea poliţiilor prin tăierea fondurilor alocate lor, obţinută sub presiunile extremei stângi, a dus la creşterea exponenţială a crimelor comise de gloată în marile oraşe americane, conduse de primari de stânga, democraţi.

    În răstimp, s-a ajuns să se împuşte şi copii. A fost omorâtă recent, la Atlanta, o fetiţă de culoare de numai opt ani. Au asasinat-o în automobilul mamei ei doi protestatari înarmaţi ai BLM ocupând, împreună cu restul mulţimii răzvrătite şi cu permisiunea iresponsabilă a primăriţei de culoare, o zonă a oraşului.
 Cazul e emblematic, fiindcă ilustrează pe cine va victimiza, până la urma, aceasta obsesiva autovictimizare menită, chipurile, să emancipeze o de mult emancipată minoritate afro-americană. Scopul actual al autodesemnaţilor ei reprezentanţi extremişti, care pretind să fie altceva decât sunt, e să obţină pe lângă epurarea draconică a elitelor intelectuale, economice şi politice, şi ceea ce-şi dorea revoluţia culturală chineză. Năruirea vechilor cutume, culturi şi idei. Pe scurt, nivelarea totalitară sub impactul terorii.

 Ce au obţinut? Si ce vor obţine?

   S-a obţinut decapitarea lui Columb şi ameninţarea capetelor de preşedinţi de la Mount Rushmore. Apoi, afurisirea şi demiterea unor profesori şi ziaristi gândind cu propriul cap. Se pregăteşte edificarea unei noi segregări rasiale, cu albii pe post de lustragii şi separate "spaţii sigure" în universităţi, pentru albi şi pentru negri. Se mai anvizajează edificarea unui la fel de odios regim separat, în funcţie de culoarea pielii, pentru galbeni, roşii, verzi, bruni şi pestriţi. Culturnicii oştirilor postmoderne mărşăluind sub flamura unor Gramsci şi Marcuse îşi vor mai adjudeca, împreună cu gloata, înainte a de a fi ei înşişi epuraţi, depopularea marilor oraşe.


Clasa de mijloc, oripilată de noua inchiziţie, se va retrage din metropole în zonele conduse de republicani. Se va declanşa o contrarevoluţie conservatoare. În fine, pe lângă polarizarea fără leac a ţării, revoluţionarii BLM şi Antifa au toate şansele să dobândească glorioasa realegere a unui Trump perceput de vaste segmente ale Americii ca ultimul bastion în faţa barbariei.

 Cât timp se va perpetua actualul război civil? Cât timp i se va permite. Câtă vreme neoiacobinismul va fi cauţionat. Cât timp îl vor susţine forţe, oficiali, partide, intelectuali şi organizaţii ori concerne până de curând ataşate ideii libertăţii. Cât timp vor tăcea glasurile răspunderii, înzestrate cu autoritate şi la stânga spectrului politic. Cât nu vor avertiza contra alunecării într-o barbarie ce pune sub semnul întrebării însăşi Alianţa Nord-Atlantică. Al cărei suflet şi sâmbure militar sunt voinţa americanilor de a lupta pentru Europa şi arsenalul SUA. 

  Au înţeles, mai nou, să se opună terorii autori ca Margaret Atwood, J.K Rowling, Gary Kasparov, Salman Rushdie, muzicianul de jazz Wynston Marsalis şi chiar extremistul Noam Chomsky. Împreună, cei aproximativ 150 de intelectuali de prestigiu au semnat o scrisoare de protest împotriva actualei culturi a umilirii şi ostracizării publice a gânditorilor disidenţi.

Glasul cui lipseşte

    Or, în asurzitorul vacarm occidental nu se aude nici o voce românească. Şi niciun glas european. Unde sunt protestele istoricilor, scriitorilor, politologilor, sociologilor şi filosofilor români care ştiu cine a fost Woodrow Wilson, ce a făcut pentru neamul românesc? Unde e preşedintele patriot al României? Unde sunt Angela Merkel şi Ursula von der Leyen? 

   În frunte cu Merkel, von der Leyen şi cu Josep Borrel, Bătrânul Continent se ocupă de te miri ce. Agenda lui e plină de cote, mai nou pentru femei în CDU, partidul care le-a dat pe demnitarele conducând Europa şi lumea, dar s-a gândit să-şi îngroape meritocraţia. 

 În discursul ei inaugural ca preşedinte al Consiliului UE, Merkel a făcut cu duiumul fraze, la Bruxelles, vorbind despre corona, "credinţa ei" nestrămutată "în Europa", digitalizare, drepturi, unitate şi politica externă a UE decisă majoritar, nu unanim. Precum şi despre alte varii marafeturi. Numai despre marea criză care tocmai omoară şi SUA, şi tot vestul, a tăcut mâlc. 

  În paginile aceleaşi agende, mai figurează la loc de frunte daruri financiare generoase, dar pernicioase pentru economia de piaţă, apoi înlesnirea migraţiei, ajutorarea Iranului islamist, condamnarea antefestum a unor prezumtive "anexări" israeliene, varii alte fleacuri şi obsesii antitrumpiste şi antiamericane, precum şi împăciuitorism. Mult împăciuitorism. De pildă, în faţa neomarxiştilor violenţi, a noilor rasişti "antirasişti". Şi în faţa vechilor şi sângeroşilor tirani de factura unor Putin, Xi, Erdogan sau ayatolahul Khamenei.

  Cu libertatea-i salvată în repetate rânduri de americani, Europa nouă şi veche ar fi avut acum, în fine, mult-aşteptata ocazie de a se revanşa, ajutându-i pe americani să se apere de generalizatul asalt extremist. Nu pare în stare. Va irosi, pesemne, acest prilej. Ce păcat. Ce teribil păcat!

Petre Iancu - Deutsche Welle


Citeste mai mult: adev.ro/qd5t32

citeste totul despre: statele unite ale americii uniunea europeana


LUMEA LUI BANCIU, 9 IULIE 2020, P1/3

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Un experiment secret despre materia întunecată a relevat o nouă particulă care ar putea schimba legile fizicii - axionul solar - 8 iulie 2020, 01:57 - de M.T. - Sursă : Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Un experiment secret despre materia întunecată a relevat o nouă particulă care ar putea schimba legile fizicii - axionul solar

Un experiment secret despre materia întunecată a relevat o nouă particulă care ar putea schimba legile fizicii - axionul solar
 Experimentele detaliate din anii viitori vor confirma dacă este într-adevăr vorba despre descoperirea unei noi particule. FOTO The XENON Experiment
 8 iulie 2020, 01:57
de
M.T.

   Un experiment secret despre materia întunericată, derulat înr-un laborator din Italia, a relevat o nouă particulă, născută în inima soarelui. Dacă axionii solari există cu adevărat, aceasta ar fi prima dovadă despre existenţa unei particule contrazisă de legile cunoscute ale fizicii. Noile date ar putea dezvălui şi informaţii noi despre alte particule misterioase numite neutrini

  Experimentul a fost făcut la detectorul Gran Sasso din Alpii Italieni, din 2016 în 2018, cu ajutorul a 3,2 tone de xenon ultra-pur lichefiat, dintre care două tone au funcţionat ca ”ţintă” pentru interacţiunea dintre atomii de xenon şi alte particule. Cele mai multe interacţiuni au fost între particule cunoscute, fiecare interacţiune este numită ”eveniment” (event), iar aceste interacţiuni cu particule de un tip cunoscut sunt numite ”semnale de fond”. În teorie, experimentul ar fi trebuit să detecteze interacţiunile cu particule de materie întunecată.

 În ultima versiune a experimentului, cercetătorii se aşteptau ca maşinăria lor să detecteze 232 de evenimente într-un an, bazate pe particule cunoscute. În schimb, au detectat 285 de evenimente - cu 53 mai multe decât s-a prevăzut.   

  Mai mult, cantitatea de energie eliberată în acele evenimente suplimentare a corespuns cu energiile prezise ale unei particule încă nedescoperite numită axion solar: un tip de particulă despre ca
re fizicienii au presupus că există, dar care nu a fost observată niciodată. Teoreticienii şi-au imaginat multe tipuri de axioni, unii fiind parte a materiei întunecate, alţii fiind produşi de reacţiile nucleare din interiorul Soarelui (aşa-numiţii axioni solari). Descoperirea uimitoare ar putea schimba legile fizice în care s-a crezut în ultimii 50 de ani.    

 "Particula ipotetică care ar putea explica datele XENON este mult prea grea pentru a fi materie întunecată, dar ar putea fi creată de Soare", a spus Sean Carroll, fizician la Institutul de Tehnologie din California, citat de Business Insider. „Dacă ar fi adevărat, această descoperire istorică ar putea fi demnă de Premiul Nobel”.  

  Este, de asemenea, posibil ca interacţiunile să fie anomalii, care apar tot timpul în experimente fizice extrem de sensibile, precum cele derulate de XENON Collaboration.


  O nouă particulă accelerată în inima soarelui


  Fizicienii de particule studiază cele mai mici componente fundamentale ale universului: particule elementare precum quarkurile şi gluonurile, împreună cu forţele precum gravitaţia şi electromagnetismul.  

   „Fizica de particule este o parte importantă a fizicii moderne, dar care a rămas blocată în timp”, a spus Carroll.   Ultima descoperire cu adevărat surprinzătoare în fizica particulelor a fost în anii ’70. Atunci au fost stabilite un set de reguli despre fizica particulelor, care descriu toate particulele pe care oamenii de ştiinţă le-au detectat şi modul în care interacţionează între ele.   

   "Cu acesta putem explica în esenţă fiecare lucru pe care îl vedem într-un laborator de fizică a particulelor", a declarat Aaron Manalaysay, un fizician în materie întunecată, de la Lawrence Berkeley Laboratorul Naţional. "Este probabil cel mai precis model ştiinţific din istorie. Dar avem şi motive întemeiate să credem că nu este un model fundamental."   

   Fizicienii au indicii că modelul nu surprinde pe deplin modul în care universul nostru se comportă - observaţiile lor indirecte privind materia întunecată sunt unele dintre indicii. Cercetătorii independenţi de compania XENON, care a făcut noua descoperire, afirmă că detectarea unei axiuni solare ar fi găsit cu adevărat o descoperire istorică.

  "Aceasta ar fi prima descoperire concretă a ceva ce nu există în modelul standard", a spus Manalaysay. "Ar fi un fel de sfântul graal în fizica particulelor."

  Comportamentul imprevizibil al neutrinilor ar putea indica un „o nouă fizică”



 O altă explicaţie posibilă pentru cele 53 de evenimente suplimentare descoperite de XENON este aceea că neutrinii - o particulă subatomică fără nicio sarcină electrică - ar fi putut conduce la interacţiuni.

     Asta ar sfida, de asemenea, legile cunoscute ale fizicii, deoarece ar însemna că neutrinii au un câmp magnetic mult mai mare decât ceea ce prevede modelul standard. Nu ar fi prima dată când neutrinii au un comportament imprevizibil. Conform modelului standard, neutrinii nu ar trebui să aibă masă - şi totuşi au. Descoperirea că au un câmp magnetic considerabil ar fi încă un indiciu că ceva lipseşte din modelul fundamental.

    Neutrinii sunt nişte creaturi cu adevărat ciudate, pe care nu le înţelegem cu adevărat”, a spus Manalaysay.

Urmează experimente mai mari despre materia întunecată

  Este posibil şi ca evenimentele suplimentare ale XENON să nu se fi întâmplat deloc - deşi este puţin probabil. Cercetătorii susţin că şansele ca evenimentele detectate să fie datorate fluctuatiei aleatorii sunt de 2 la 10.000.

Există trei explicaţii pentru acest număr de evenimente în exces:

   - a fost detectată o nouă proprietate a particulelor super-uşoare numite neutrini 
  - detectorul a fost contaminat cu cantităţi mici de tritiu, un izotop radioactiv al hidrogenului, instabil
  - a fost descoperită o nouă particulă, axionul, ceea ce ar însemna că suntem în faţa unui moment important din fizică.

 Este pentru prima oară când un astfel de experiment detectează un exces de activitate la o gamă joasă de energie ce corespunde cu ceea ce s-ar aştepta fizicienii, dacă axionii solari chiar există.


 Cercetătorii de la experimentul Xenon Collaboration NU spun că au descoperit materie întunecată şi nici axionul, fiindcă este nevoie de mai multe dovezi. Dar lucrurile arată promiţător şi cercetătorii spun că sunt şanse foarte mari să fie vorba despre axion

  ”Nu este vorba de materia întunecată, dar descoperirea unei noi particule ar fi fenomenală”, spune Elena Aprile de Columbia University şi şefă a experimentului Xenon Collaboration. Detectarea unui axion ar avea ”un impact major asupra înţelegerii fizicii fundamentale, dar şi a fenomenelor astrofizicii”, mai spune ea.

 Frank Wilczek de la MIT, laureat al premiului Nobel, este cel care a dat numele de ”axion” particulei, ideea venindu-i de la cutiile colorate de detergent dintr-un supermarket, acum patru decenii. Despre concluziile preliminare anunţate de experimentul din Alpi, Wilczek spune că sunt ”fascinante”, iar comunitatea ştiinţifică aşteaptă noi dezvoltări.

Ce este materia întunecată

  Cercetătorii au iniţiat experiementul uriaş în încercarea de a căuta materie întunecată, care constituie 85% din toată materia din univers. Materia întunecată nu a putut fi văzută cu niciun telescop şi nici măsurată cu vreun detector. Se ştie că ea există fiindcă are o forţă gravitaţională foarte puternică şi atrage materia obişnuită. Se pare că materia întunecată s-a format la Big Bang, împreună cu materia obişnuită.

 În cosmologia modernă, materia întunecată este „sosul secret” al Universului şi se bănuieşte că ea constă în nori de particule subatomice numite în general WIMP, de la weakly interacting massive particles (particulă masivă care interacţionează slab). Un WIMP este oricare dintre particulele care ar putea explica materia întunecată, cum ar fi axionul.


Se bănuieşte că aceste particule au masa de sute de ori mai mare decât un atom de hidrogen.

Citeste mai mult: adev.ro/qd4f1e

cuvinte cheie:axion solar particula materie cenusie xenon fizica



miercuri, 8 iulie 2020

”Țara minunilor de carton” - BREF- Tia Șerbănescu - 06.07.2020 - Sursă : Revista22

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Țara minunilor de carton

Ei, acum avem un plan de relansare economică (”Reclădim România”) frumos (ptiu, să nu-l deochi!), bogat și fălos.
Tia Serbanescu06.07.2020
În general, e bine să ai un plan altfel reclădirea scapă de sub control și te trezești cu 1000 de km de autostradă în plus. Adevărată bătaie de cap. Reclădirea a început la Clubul Diplomaților cu scaune distanțate, costume sobre și măști elegante. În prim plan, Iohannis și Orban. Au mai interpretat Raluca Turcan, Câțu, Bode și alți actori politici. Potrivit scenariului, între 2020 – 2030 (cu 100 mld.euro), România va avea 3000 de km de autostradă, 3 spitale regionale, școli, metrou la Cluj, metrou spre Otopeni, canal Siret-Bărăgan, digitalizare, un nou reactor la Cernavodă și alte minuni. Doar piramidele lipsesc deși deșertificarea a început. Un plan frumos, chiar prea frumos ca să poată fi adevărat. ”E un proiect major pentru România de mâine” a zis Iohannis. Mâine e o altă țară. Planul i-a displăcut lui Ciolacu: ”nasol moment, frumoasă coliva”. Și acru Ciolacul. Acesta a acuzat guvernul că a furat câteva minuni din planul ”Repornim România” al PSD. Ei, toate planurile sunt la fel: croite din cuțite și pahară, din același aluat. Reclădim, repornim și pe urmă ne oprim. Ne mai răzgândim, ne mai războim. Până acum fiecare plan s-a dovedit aeroplan căzut la pământ fără ploaie, fără vânt. PSD desenează autostrăzi colorate de peste 10 ani și tot degeaba. Au și inaugurat câteva (de câteva ori). Venea Dragnea cu ai săi (vestele galbene), se filma cu utilajele iar a doua zi șantierele erau pustii. Acum barem se lucrează. Planul presupune însă că PNL va guverna în următorii 10 ani – ceea ce nu e sigur deși PSD e în faliment (are 60 milioane lei datorii). Firea pretinde că PSD a sabotat-o chiar și pe ea considerând-o ”un pericol pentru Dragnea”. Aș, ea e un pericol pentru Capitală unde s-a autosabotat astfel că Nicușor Dan a întrecut-o în sondaje cu 9 procente. Încă un sondaj pierdut și să vezi ce o sabotează și Ciolacu. Dacă Nicușor e candidatul PNL, USR și PMP la Capitală, la sectoare negocierile s-au împotmolit fiindcă USR nu vrea să se compromită alături de PMP – ci numai cu Barna PLUS Cioloș. Oricum partide neprihănite nu există. Toate au vicii: uite, Guvernul tocmai a acordat noi facilități pentru jocurile de noroc. Se merge pe ideea: prost să fii, noroc să ai. Așa a ajuns norocosul Bădălău la Curtea de Conturi, iar Mariana Moț (cumătra lui Bercea Mondialu’) la Consiliul Legislativ. Rahat cu moț. Așa a ajuns și Orban (supărat pe deciziile CCR care anulând carantina și internarea au zădărnicit lupta anti-Covid) să ceară ”să nu se respecte deciziile CCR”. Or, deciziile CCR, oricât de proaste ar fi, sunt obligatorii – ceea ce Orban a uitat intenționat. La Buzău însă candidatul PMP a uitat chiar din partea cui candidează. De abia intrase în PMPetrov și nu se obișnuise cu adresa. Rătăcit și el, Ciolacu a considerat că ”amânarea relaxării de la 1 iulie este eșecul guvernării”. Serios? După care logică? Nu este eșecul relaxării deșănțate de la mare și al petrecerilor care au dus la dublarea contaminărilor? Ciolacu n-are minte nici cât Dăncilă. Cu asemenea bazaconii liderul interimar al PSD se expune ridicolului devenind un exponent al eșecului politic. Nicușor Dan a avertizat însă bucureștenii că pierd 4 ani din viață din cauza poluării. Restul îi pierdem la vot – unde alegem cu cine să ne pierdem următorii 4 ani.



alegem cu cine să ne pierdem următorii 4 ani.

Decizie definitivă! Sorin Strutinsky, partenerul lui Radu Mazăre în afaceri,10 ani de închisoare - Autor: Feri Predescu - 6 iulie 2020 - Sursă : Evenimentul Zilei

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
Știri de ultimă oră din business, economie și bani

Decizie definitivă! Sorin Strutinsky, partenerul lui Radu Mazăre în afaceri,10 ani de închisoare

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima