94% dintre unguri: Trianonul e „nedrept“. Ce a făcut Ungaria de 4 iunie? Cronica unei izolări ritualice - 8 iunie 2020 07:37 -

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

94% dintre unguri: Trianonul e „nedrept“. Ce a făcut Ungaria de 4 iunie?
Cronica unei izolări ritualice 

Foto: „Dictatul Trianon”: „În seara zile de 4 iunie, toţi ungurii din lume să aprindă Focul Unităţii” 
(Sursa foto: pestisracok.hu)

8 iunie 2020, 07:37

Budapesta s-a opintit mult pentru 4 iunie 2020, s-a agitat, s-a scuturat, a plâns, a aprins focuri, a încercat să atragă atenţia celor din jur şi nu numai. Rezultatul a fost, practic, irelevant la nivel internaţional sau chiar regional.

Dar, chiar şi în această perspectivă, merită să consemnăm aici principalele eforturi pe care Budapesta, flancată harnic de „filiala FIDESZ din România”, adică UDMR, le-a consumat pentru acest eveniment.

 Le vom contabiliza pe rând, dar vom sugera de la început atmosfera din Ungaria apropo de atitudinea populaţiei faţă de Trianon.

 Textul lui Tamás Gáspár Miklós despre irelevanţa unor producţii exclusiv maghiare despre Trianon (apărut pe 29 iunie aici şi tradus aici), admirabil din multe puncte de vedere, este o rara avis şi nu ne spune, din păcate, nimic, nici despre atitudinea Budapestei faţă de chestiune nici despre atmosfera din statul vecin. Pentru a înţelege Ungaria lui Viktor Orban, acest material remarcabil nu are, din nefericire, valoare de întrebuinţare.

94% dintre unguri: Trianonul este „nedrept şi excesiv”


Foto: „Cea mai mare tragedie a Ungariei este Trianonul. Asta rezultă limpede dintr-o cercetare sociologică a Academiei de Ştiinţă Maghiare”.

De 100 de ani, toate guvernele ungureşti, indiferent de culoare politică, conjuncturi, lideri sau context internaţional, au blamat Trianonul şi au acreditat ideea că toate relele Ungariei vin de acolo. Toată educaţia publică s-a făcut în acest sens...

În 2 mai 2020, s-a dat publicităţii în Ungaria rezultatele unui un sondajul de opinie telefonic privind Tratatul de la Trianon, efectuat la nivel naţional (mai 2020) pe un eşantion de 1.048 de persoane, realizat de către Grupul de cercetare „Trianon 100 MTA-Lendület”, al Academiei Ungare de Ştiinţe/MTA, cu participarea  firmei de cercetare şi analiză Soreco Research Kft (02.06.2020), în care 94% dintre unguri cataloghează acest act istoric drept „nedrept şi excesiv”, trei din patru respondenţi fiind curioşi să afle informaţii conexe acestui eveniment istoric, întrucât constituie una dintre cele mai interesante perioade, aproximativ unul din cinci unguri având o rudă care locuieşte în „Ungaria istorică”, 70-78% dintre respondenţi avansând cele mai acceptate explicaţii pentru acest eveniment istoric: aspiraţiile geopolitice ale Marilor Puteri care au câştigat războiul; aspiraţiile de expansiune şi cerinţele teritoriale ale ţărilor vecine şi înfrângerea din Primul Război Mondial. Potrivit sondajului, 78% dintre unguri au afirmat că sunt mai mult sau mai puţin interesaţi de istorie (aici, aici, aici, aici şi aici).

Rezultatele nu sunt deloc o surpriză.

Cum au pregătit ungurii Trianonul (2019-2020)
Semnalul a fost dat doi ani mai înainte, în 2018, la Conferinţa permanentă din Ungaria (MÁÉRT), când premierul Viktor Orbán a spus că s-au încheiat sute de ani de solitudine. Guvernul a iniţiat unificarea transfrontalieră a maghiarilor în 2010, a introdus cetăţenia dublă şi a adoptat Ziua Unităţii Naţionale.

Pe 8 martie 2019, Forumului Reprezentanţilor Maghiari din Bazinul Carpatic”/KMKF a cerut Parlamentului ungar şi Guvernului ungar să declare anul 2020 ca fiind „Anul coeziunii naţionale”/ Nemzeti összetartozás éve, în concordanţă cu propunerea lui Kövér László, şeful legislativului ungar susţinută de politicianul Fidesz Károly Pánczél (28.05.2019), preşedintele Comitetului Naţional de Coeziune. Pe 18 iunie acelaşi an, consemnăm anunţul din Monitorul Oficial Ungar/Magyar Közlöny (18.06.2019), potrivit căruia anul 2020 a fost declarat „Anul coeziunii naţionale”/ Nemzeti összetartozás éve.

Pe 17 ianuarie 2020 are loc deschiderea oficială a „Anului coeziunii naţionale”/Nemzeti összetartozás éve la Piarista Gimnázium, Általános Iskola és Óvoda, din localitatea ungară Mosonmagyaróvár, a cărui proclamare a fost decisă în Parlamentul ungar (18.06.2019), în prezenţa invitaţilor: Bence Rétvári, secretar de stat în Ministerul Resurselor Umane (Ungaria); István Árvay, primarul oraşului Mosonmagyaróvár (Ungaria); Mónika Matus, directorul Şcolii Primare „Albert Molnár” din Senec (Slovacia) şi István Nagy, ministrul Agriculturii (Ungaria), care a inaugurat placa ridicată în spiritul anului tematic.

Cu ocazia „Anului coeziunii naţionale”, Guvernul ungar a pregătit: reabilitarea a 609 monumente dedicate soldaţilor care şi-au pierdut viaţa în Primul Război Mondial; lansarea a zeci de cărţi privind acest război, jocuri pe calculator (tip Escape Room), aplicaţii dedicate comuniunii maghiare, dar şi o serie de scenarii de film

Pe 29 februarie 2020, este consemnată declaraţia preşedintelui Parlamentului ungar, Kövér László, conform căreia Ungaria doreşte să continue programul de unificare a naţiunii fără modificarea graniţelor „astfel încât să legăm vieţile comunităţilor rupte de ale noastre ca şi cum am trăi în interiorul unei singure graniţe”.

Sunt importate aici şi demersuri de abrogare a Legii din 1921 privind ratificarea dictatului de pace de la Trianon, făcute de diverse voci publice, asociaţii, politicieni: Toroczkai László (politician de dreapta, ziarist, fondatorul organizaţiilor: Mişcarea Tinerilor din cele 64 de comitate/HVIM, Hunnia, primar al localităţii ungare Ásotthalom, fost vicepreşedinte al organizaţiei Jobbik, preşedinte al organizaţiei "Mi Hazánk"/"Patria Noastră") a declarat (17.01.2020) pe postul ungar HírTV că va iniţia în Parlamentul ungar abrogarea Legii din 1921 privind ratificarea dictatului de pace de la Trianon; Dúró Dóra, Apáti István, Fülöp Erik, trei deputaţi independenţi care îşi desfăşoară activitatea politică sub culorile Mişcării "Mi Hazánk" ("Patria Noastră", un partid ungar format din foşti membri ai partidului Jobbik) au iniţiat un proiect de lege în scopul abrogării legii din 1921 care ratifică Tratatul de Pace de la Trianon (02.03.2020).

Viktor Orban: „Nu numai că suntem în viaţă, dar ne-am şi desprins cu strângerea unei încercuiri duşmănoase”

Foto: Premierul Ungarei, Viktor Orban.

În mesajul discursului său despre starea naţiunii (16.02.2020), premierului ungar, Orbán Viktor, a subliniat că: „La 100 de ani de la «sentinţa cu moartea» care a fost Tratatul de pace de la Trianon «suntem în viaţă şi Ungaria este încă aici»”, adăugând: „Nu numai că suntem în viaţă, dar ne-am şi desprins cu strângerea unei încercuiri duşmănoase”.

Detaliind realizările Ungariei din ultimii zece ani, Orban a spus că niciun deceniu din ultimii 100 de ani nu a fost caracterizat de o creştere sustenabilă, în paralel cu păstrarea echilibrului intern şi extern. Toate acestea s-au realizat în condiţiile menţinerii inegalităţilor de ordin material la un nivel moderat, în comparaţie cu scara europeană, altfel spus de avantajele creşterii au putut să beneficieze pături largi ale societăţii.


În ultimii 10 ani „am mai învăţat că Europa nu se află la Bruxelles. Europa suntem noi, şi nu trebuie să ne conformăm elitei epuizate de la Bruxelles. (…) Mai înainte am crezut că Europa este viitorul nostru, astăzi ştim deja că noi suntem viitorul Europei” – a afirmat Orban. În concluziile sale, el a remarcat faptul că, în prezent, „Bazinul Carpatic” emană forţă, iar această forţă îşi are sursa în faptul că a fi maghiar este un lucru bun, înălţător şi promiţător. “Naţiunea noastră ştie că Ungaria este prima” – a mai declarat premierul ungar.

Utilizarea unor aplicaţii disponibile online a relevat următoarele aspecte analitice: cantitative, calitative şi de sentiment ale discursului:

1. Analiza cantitativă: durata discursului – 25 de minute, stil descriptiv, împărţit în 9 părţi, cea mai mare parte a mesajului fiind dedicată perspectivelor istorice şi problemelor interne, direcţionarea mesajului către publicul intern fiind evidenţiată prin utilizarea frecventă a termenilor: popor, familie, copii, dezvoltare; preocupările tematice ale mesajului vizând: „Ungaria, Războiul Mondial, Tratatul de la Trianon, Bazinul Carpatic, Soros, rromii, inegalităţile sociale, forţa de muncă, investiţiile, tehnologizarea, diplomaţia militară, etc.”

2. Analiza calitativă: discursul are un caracter, predominant, populist, componenta socială deţinând ponderea tematicilor (măsuri, planuri de protecţie socială, demografice, etc.,utilizarea frecventă a pronumelor personale „eu”, „noi”, cifre şi termeni precum „popor/familie/copii/regiuni”);
3. Analiza de sentiment: discursul este scris în manieră subiectivă, este nonironic şi este caracterizat printr-o polaritate predominant pozitivă (optimistă), întretăiată de negaţii (dezacorduri exprimate în text faţă de unele subiecte interne şi externe, utilizarea frecventă a persoanei întâi singular şi plurar - eu şi noi), cu 86% - grad de încredere;

- cele mai favorabile percepţii (P+) s-au evidenţiat în asociere cu termenii: premier ungar,  producţie,  reducerea impozitelor, problemă, conducere, medalie de aur, identitate naţională, investiţii, decizii, patriotic,  libertate politică,  capacitate, performanţă, abilitate, economie,  justiţie, starea naţiunii,  forint, grădiniţe.

- De asemenea, următoarele cuvinte au înregistrat o polaritate pozitivă: János Áder, America, OTP Bank, FMI,UE, Trump, Roma, Polonia, Nobel, Pál Schmitt, proces, Plan de acţiune, Bruxelles, Boris Johnson, profesional, muncitor, limbaj, Dumnezeu, popor, familie, soldat, naţiune, energie regenerabilă, părinte, pace, guvern naţional, politică, ţară, statistică economică, doamne, succes, Est, rezultat, societate, lume, istorie, creştere sustenabilă, interes naţional, râu, scutiri fiscale, consultări, relaţii, serviciu, tineret, loc, ştiinţă, legislaţie, oraş, copii, prietenesc, membru, ţintă, origine, constituţie, naştere, organizaţie, examen, tehnologie, legislaţie, salariu minim, capitală, ocazie.

 - cele mai defavorabile percepţii (N+) s-au coagulat în jurul termenilor: cont curent, violenţă, stat.

De asemenea, percepţii negative au înregistrat cuvintele: ameninţare, moarte, declin, companie multinaţională, infertilitate, sentinţă, pământ, însemnătate, activ, cerere, proces în derulare,  publicitate, insolvenţă, Europa, Primul Război Mondial, George Soros (7 apariţii în text), Iugoslavia, pierderi, maşini.

- o polaritate neutră s-a conturat în jurul cuvintelor: Trianon (două intervenţii: „dictatul de pace de la Trianon”; „la 100 de ani de la sentinţa de moarte de la Trianon, vă pot spune că suntem în viaţă şi că Ungaria mai există”), creştin-democrat,  unguri de etnie rromă, sat, eră, bogăţie, armată,  estimare, alianţă, sistem, climat, naţional, acţiune, financiar.  

Cuvintele cu un grad ridicat de vizibilitate în text, care au beneficiat de o percepţie pozitivă sunt: Ungaria – cu ponderea cea mai mare (rank 1 şi 31 de apariţii), urmată de cuvintele: copil (21), guvern, premier şi popor (20), graniţă (16), ţară (15), unguri de etnie rromă (13), naţional (11), familie, istorie, oraş, 100 de ani (10), Europa, lume, climat, justiţie (9), UE, Bruxelles (8), succes (7), politică, legislaţie, prezent, soldat, serviciu (6), FMI, criză, consultare, naţiune, oponent, producţie, publicitate, stat (5), acţiune, bancă (4).
Ponderea cea mai ridicată în acest discurs au avut-o noţiunile abstracte (530 termeni), entităţile (184), expresii cantitative (58), limite temporale (45), alte expresii (17), noţiuni financiare (3).

Polaritatea subiectelor: 21 subiecte extrem de favorabile, 73 pozitive, 18 neutre, 26 negative şi 5 extrem de devaforabile.


Polaritatea pe categorii de termeni: noţiuni abstracte/concepts – 20 extrem de favorabile, 57 favorabile, 15 neutre, 21 negative, 5 extrem de nefavorabile; entităţi/entities - 1  extrem de favorabilă, 16 favorabile, 3 neutre, 5 nefavorabile.


Din această analiză reiese caracterul speculativ al poziţionărilor premierului ungar, în funcţie de subiecte de interes conjuncturale pentru obţinerea unor beneficii de imagine.

Discursul arată că strategia politicii externe a Ungariei se axează pe măsuri de creare a unui sistem politic, economic şi de colaborare naţională bazat pe impunerea intereselor maghiarilor din interiorul şi din afara graniţelor, precum şi asumarea unei relaţionări pragmatice cu state considerate anti-europene, guvernate după model autocratic.

Clopote, focuri, brâie şi alte obsesii 

Foto: Kelemen Miklós, autorul iniţiativei cu bătaia concomitentă a clopotelor, la televiziunea ungară HirTV (Sursa: Hirtv.hu).

În 2 iunie 2020, este lansată iniţiativa lui Kelemen Miklós, membru fondator al „Societăţii Trianon” din Ungaria, respectiv scrisoarea personală transmisă tuturor episcopilor din „Bazinul Carpatic”, potrivit căreia 15.000 de clopote vor suna în acelaşi timp pe data de 04.06.2020. Biserica Reformată continuă de ceva vreme această tradiţie, însă cu această ocazie s-ar putea realiza o alianţă naţională prin intermediul clopotelor.

În aceeaşi zi apare iniţiativa Centrului de Transport din Budapesta/Budapesti Közlekedési Központ/BKK (02.06.2020) potrivit căreia transportul public budapestan se va opri pentru un minut la comemorarea a 100 de ani de la Dictatul de pace de la Trianon. În declaraţia BKK se aminteşte că primarul Budapestei, Karácsony Gergely, a cerut, anterior, populaţiei capitalei să se oprească pentru un minut, pe data de 04.06.2020, la ora 16.30, pentru a-şi aminti împreună de Trianon, la acel moment, când vehiculele se vor opri, pasagerii vor putea asculta o comemorare de un minut privind acest eveniment istoric.

Cu o zi înainte, pe 1 iunie 2020, este lansată Iniţiativa „Asociaţiei de Cercetaşi Maghiari din Ucraina Subcarpatică”/”Kárpátaljai Magyar Cserkészszövetség” (01.06.2020) privind aprinderea <Focul Coeziunii Maghiare>„/ „Összetartozásunk Tüzé” în data de 04.06.2020, orele 20:20, cu recomandarea: „Dictatul de la Trianon: în seara zilei de 4 iunie, fiecare maghiar din lume să aprindă o făclie;

Inaugurarea, pe 04.06.2020, a unui brâu de 121 de steme ale unor oraşe ale „Ungariei Mari”, ce va fi amplasat pe frontispiciul Parlamentului din Budapesta este şi ea parte a comemorărilor.

Un element important a fost şi adoptarea, la 04.06.2020, în cadrul Parlamentului ungar, în cadrul unei şedinţe festive (în care Opoziţia nu a luat cuvântul), a unei „Declaraţii politice privind protecţia identităţii naţionale”, care a fost iniţiată de către  „Forumul Reprezentanţilor Maghiari din Bazinul Carpatic”/KMKF (adoptată la 28.05.2020 ca „un apel privind apărarea dreptului la identitate naţională”). Semnatarii apelului atrag atenţia parlamentelor naţiunilor din Europa Centrală şi de Est – incluzându-le şi pe cele din Bazinul Carpatic – să iniţieze în comun, pe lângă ONU şi organismele internaţionale europene, recunoaşterea dreptului la identitate naţională ca drept fundamental al omului. Totodată, se face apel la cetăţenii statelor membre UE să susţină iniţiativa cetăţenească europeană a Consiliului Naţional Secuiesc privind consolidarea dezvoltării economice şi culturale a regiunilor din Europa, aflată în curs de semnare.

În concluzie, Budapesta urmăreşte, constant, înlăturarea efectelor Tratatului de la Trianon, ca parte a misiunii sale istorice. De asemenea, în paralel cu promovarea şi sporirea vizibilităţii problemei autonomiei comunităţii maghiare din Transilvania, în plan internaţional, Budapesta desfăşoară şi o campanie propagandistică agresivă care se va intensifica, gradual, în perioada ce urmează, până la atingerea scopului final. Atitudinea ofensivă a Ungariei se evidenţiază atât în plan declarativ (critici, revendicări, autonomie), cât şi în cel al acţiunilor.

Cu gândul la Trianon. Alte evenimente cu impact direct în relaţiile bilaterale româno-ungare

Foto: Imaginea cu „Ungaria Mare” în prim plan postată ostentativ de premierul Viktor Orban pe FB, pe 6 mai 2020.

Vom trece în revistă, pentru completarea tabloului, şi a altor elemente care au avut în fundal, chiar dacă nespus,  aceeaşi ideea a centenarului Trianonului.

- Proiectul de lege privind „Autonomia Ţinutului Secuiesc”, iniţiat de deputaţii UDMR Biró Zsolt-István şi Kulcsár-Terza József-György (18.12.2019), conform căruia: „ Ţinutul Secuiesc devine o regiune autonomă cu personalitate juridică în cadrul României. În limitele legii, este de dorit transferarea în competenţa regiunii şi a unor sarcini care aparţin unor competenţe naţionale. Regiunea trebuie să dispună de mijloacele necesare realizării acestui scop. (...) Un Consiliu de Autoadministrare va exercita autonomia Tinutului Secuiesc, care poate solicita ca Guvernul să-i atribuie sau să-i încredinţeze competenţe, ce nu sunt reglementate în prezentul Statut de autonomie, în plus, Consiliul de Autoadministrare poate dispune, înfiinţa şi susţine posturi proprii de televiziune şi de radio, orice mijloc de comunicare în masă, care contribuie la realizarea obiectivelor sale”. „Va fi şi un preşedinte al Ţinutului Secuiesc cu un mandat de 4 ani, precum şi autorităţi ale Scaunelor - Consiliul Scaunal şi preşedintele Scaunului. Va exista şi un Consiliu Comunal, Consiliul Orăşenesc, Consiliul Municipal şi primar”;

-   Declaraţia de la Cluj-Napoca (19.02.2020) a lui Tőkés László (preşedintele Consiliului Naţional Maghiari din Transilvania/CNMT): „Dorim să dobândim drepturile autonomiei maghiare. Schimbarea de regim din 1989 nu este completă dacă nu au loc schimbări şi în ceea ce priveşte minorităţile”, context în care a amintit şi de Tratatul de la Trianon, specificând că „nomenclatura UDMR a uitat revendicările comunităţii maghiare” şi „politica maghiară din România este periclitată de o asimilaţie politică în partidele româneşti”. Sugerând, totodată, că „UDMR trebuie să accepte drept concurenţă politică partidul Alianţa Maghiară din Transilvania”;

-  Declaraţia de presă a preşedintelui Klaus Iohannis (29.04.2020), în care acuza că PSD a făcut o înţelegere cu UDMR pentru a trece tacit prin Camera Deputaţilor proiectul de lege privind autonomia aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”. Pe site-ul Parlamentului României apare că proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor ca urmare a depăşirii termenului de 45 de zile, potrivit art. 75 alin. (2) teza a III-a din Consituţia României. Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor în 23.04.2020 şi, ulterior, trimis Senatului;

- Reacţia imediată a lui Szijjártó Péter, ministrul de Externe al Ungariei, pe pagina sa de Facebook, adresată preşedintelui României: „Preşedintele Iohannis ar trebui să fie conştient de faptul că majoritate maghiarilor care locuiesc în Transilvania şi Ţinutul Secuiesc l-au votat la alegerile prezidenţiale, iar acest lucru ar trebui să fie clar pentru toată lumea. Prin urmare, solicitarea, mesajul şi apelul nostru către preşedintele României este simplă: mai mult respect pentru maghiari”;  

-   Postarea premierului ungar de pe contul său de pe platforma Facebook  (05.05.2020), cu ocazia examenului de Bacalaureat la disciplina istorie (06.05.2020),  respectiv harta „Ungariei Mari”, cu granitele dinainte de Trianon, alături de comentariul: „56. Absolvenţii scriu istorie. Haideţi//‘56! Examen istoric. Succes!”, dezvăluind unul dintre subiectele de eseu – Revoluţia ungară din 1956. Postarea vine în contextul în care preşedintele României, Klaus Iohannis a lansat un atac virulent (29.04.2020) la adresa PSD, pe care l-a acuzat că s-a înţeles cu UDMR pentru a face trecut de Camera Deputaţilor proiectul privind independenţa Ţinutului secuiesc.  

 - Adoptarea proiectului de lege privind recunoaşterea zilei de 4 iunie drept „Ziua Tratatului de la Trianon” (13.05.2020) de către Camera Deputaţilor din România, la iniţiativa PSD, prin care se recunoaşte unirea Ardealului cu Regatul României din 1918.


Vizita la Bucureşti a ministrului ungar de Externe, Szijjártó Péter (26.05.2020), într-un moment tensionat al relaţiilor româno-ungare, asociat schimbului de declaraţii dintre Bucureşti şi Budapesta pe tema autonomiei aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”. Cu această ocazie, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a reclamat investiţiile masive ale Guvernului ungar în Transilvania, care nu au acordul României. Referitor la acest aspect, Kelemen Hunor declara într-un interviu pentru agenţia ungară de ştiri MTI că liderii de la Bucureşti (Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu) nu au cerut un acord scris pentru asta.

  - Scandalul din Parlamentul României (27.05.2020) privind proiectul UDMR dedicat declarării zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România - scos de la sertar după 3 ani şi pus pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor -  a fost retrimis la comisie pentru două săptămâni. În acest context, liderul deputaţilor PMP, Marius Paşcan, a afirmat că proiectul este umilitor şi că "UDMR vrea să sărbătorească un masacru asupra românilor”.


 -  Manifestări comemorative organizate pe teritoriul Transilvaniei cu ocazia zilei de 04.06.2020 de către patru formaţiuni maghiare: Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania/CNMT, Partidul Popular Maghiar din Transilvania/PPMT, Partidul Civic Maghiar/PCM şi Consiliul Naţional Secuiesc/CNS, respectiv: depuneri de flori şi aprinderea de lumânări la monumente din peste 100 de localităţi, precum şi aprinderea focurilor pe dealuri, începând cu ora 17.30 (pentru a marca semnarea Tratatului de la Trianon), potrivit preşedintelui executiv al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Sandor Krisztina.

Reflectarea mediatică a Trianonului până la data de 4 iunie 2020

În ultima lună, prin intermediul agregatorului ungar de ştiri Hírkereső, au fost vehiculate circa 343 de articole avânt ca tematică Trianonul, ale căror subiecte au vizat  următoarele aspecte: Legea Trianon adoptată în România; acţiuni maghiare de „coeziune naţională” interne şi externe, cu caracter comemorativ; schimbul de replici oficiale româno-ungare pe marginea autonomiei aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”; întâlnirile oficiale româno-ungare de la Cluj-Napoca şi Bucureşti pentru detensionare relaţiilor, etc.

În cheie negativă, evenimentul a fost perceput drept: „nedrept”, „excesiv”, „durere”, „tragedie”, „rană”, „doliu”, „sentinţă la moarte”, „traumă”.

Presa românească a mediatizat subiectul moderat, articolele cu cea mai mare aderenţă la public fiind cele legate de: nepromulgarea de către preşedintele Klaus Iohannis a legii adoptate de Parlament privind aniversarea Tratatului de la Trianon în România, ca urmare a vizitei în România a ministrului ungar de Externe, Szijjarto Peter; directiva Ministerului Afacerilor Externe, adresată tuturor reprezentanţelor diplomatice şi ale Institutului Cultural Român/ICR, de interzicere a organizării oricăror manifestări sau dezbateri de sărbătorire a Tratatului de la Trianon, potrivit senatorului Titus Corlăţean (03.06.2020) şi postarea premierului ungar de pe Facebook a Ungariei cu graniţele dinainte de Trianon.

Din totalul articolelor care au reflecat evenimentul, au fost selectate 50, din media interne şi externe, pe criteriul relevanţei conţinutului.

În topul categoriilor de surse, care au promovat articole tematice, s-au situat: cotidianele (14 articole), portalurile de ştiri (6) şi redacţia de limbă română a agenţiei ungare de ştiri MTI (5).

În funcţie de limba articolelor: 33 au fost în limba română, 16 în limba maghiară şi 1 articol în limba engleză.

După ţara de provenienţă: 31 de surse au fost din România, 17 din Ungaria şi câte 1 articol din Germania şi Republica Moldova. 29 articole în registru neutru şi 21 de articole în registru negativ.

Cele mai preluate titluri au fost: „Autogol Trianon la ambele porţi” (Germania, România) şi „Oficial maghiar: Ungaria doreşte să continue programul de unificare a naţiunii fără modificarea graniţelor” (România, Ungaria).

Momentele de maximă vizibilitate a acestui subiect fiind zilele de: 01-02.06.2020 (7 articole, reflectând anunţuri ale unor acţiuni comemorative, în plan extern), 26.05.2020 (5 articole, mediatizând întâlnirea Aurescu – Szijjarto de la Bucureşti), 13.05.2020 (4 articole – reliefând adoptarea Legii Zilei Tratatului de la Trianon), etc.

* Analiză de C. Ioana, expert LARICS pe problematica maghiară şi studentă la Masterul de Studii de Securitate al Universităţii din Bucureşti.

citeste totul despre: trianon ungaria romania istorie

ste mai mult: adev.ro/qblauv

Viktor Orban, discurs radical la adresa vecinilor şi Vestului Europei: Vom fi prezenţi la înmormântarea celor care au vrut să ne bage pe noi în mormânt - 7 iunie 2020, 21:38 - de George-Andrei Cristescu - Sursă :Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Viktor Orban, discurs radical la adresa vecinilor şi Vestului Europei: Vom fi prezenţi la înmormântarea celor care au vrut să ne bage pe noi în mormânt

 Viktor Orban                                                                                                                    FOTO: Getty Images 

Premierul maghiar Viktor Orban a susţinut sâmbătă, în oraşul Sátoraljaújhely, un discurs programatic dur, fără precedent, la adresa statelor vecine şi a celor din vestul Europei, conform g4media.ro. Orban a lăudat unele ţări vecine, omiţând România, Ucraina şi Austria. Într-o postare pe Facebook, politologul Remus Ioan Ştefureac a descris discursul drept „absolut îngrozitor”, numindu-l pe Orban „un politician medieval rătăcit în secolul XXI”„

«Vestul a violat graniţele milenare ale Europei Centrale» şi«ne-a înghesuit între frontiere care nu pot fi apărate, ne-a privat de bogăţiile naturale, ne-a izolat de resurse, făcând din această ţară o celulă a condamnaţilor la moarte»”, a transmis Orbán la două zile după marcarea Tratatului de la Trianon, potrivit agenţiei MTI, citată de g4media.

 „«Au fost mulţi care s-au oferit pentru a îngropa Ungaria cu plăcere», şi-au unit forţele ca să ne piardă, noi însă am rămas în picioare şi am rezistat. Astăzi nu mai există Cehoslovacia, nici Iugoslavia, nici Uniunea Sovietică, nu mai există Imperiul Britanic, nici cel Francez, în timp ce noi «încă vom fi prezenţi la înmormântarea celor care au vrut să ne bage pe noi în mormânt»”, mai citează aceeaşi publicaţia online.  

Un discurs care exprimă dispreţ faţă de umanitate

 Politologul Remus Ioan Ştefureac a comentat discursul premierului maghiar, scriind că speră să fie o greşeală de traducere. Altfel, a explicat acesta, e un discurs care arată un dispreţ faţă de umanitate.  

„Discursul lui Orbán nu e doar antieuropean, ci exprima un dispreţ profund fata de umanitate. Cum poti sa spui aşa ceva şi apoi sa pretinzi ca eşti parte a lumii civilizate. Nu cred ca maghiarii de bun simt din Ungaria, din Romania, Slovacia, Serbia, Ucraina etc, pot rezona la aşa ceva....

 Viktor Orban: «Vom îzbândi. Vom face mare Bazinul Carpatic. Vestul ne-a violat graniţele.... Vom fi prezenţi la înmormântarea celor care au vrut să ne bage pe noi în mormânt»”, a scris Ştefureac pe pagina sa de Facebook. 

Premierul Ungariei a vorbit şi despre consolidarea naţiunii maghiare implicându-i şi pe cetăţenii de dincolo de graniţe, pentru că „frontiere are doar statul, nu şi naţiunea”. Pe această linie, a lansat avertismente la adresa statelor vecine: „Cei care încă nu au înţeles acest lucru trebuie să se grăbească, pentru că timpul lor este pe terminate”. 

  România, exclusă de la construirea unui viitor comun  

 „Construim cu bucurie viitorul comun împreună cu Slovacia, Serbia, Croaţia şi Slovenia, ţări mândre de caracterul lor naţional, istoria a oferit popoarelor din Europa Centrală şansa de a deschide o nouă epocă, să se ridice împreună. În ultimii zece ani s-a dovedit că dacă forţa vitală a părţilor naţiunii maghiare se reuneşte, aceasta este bine şi pentru vecinii noştri (… ) Vedem la vecinii noştri aspecte care ne despart, dar vedem şi ceea ce ne uneşte, iar noi vrem să facem mare Bazinul Carpatic împreună cu popoarele care trăiesc alături de noi”, a mai spus Orban, fără să numească România, Ucraina şi Austria.    

Ştefureac: România trebuie să protejeze drepturile minorităţilor 

În acelaşi comentariu, Ştefureac a atras atenţia că, într-un asemenea context, devine şi mai important ca România să protejeze drepturile minorităţilor şi să ofere „ca şi până acum, o lecţie de civilizaţie politică acestui personaj şi camarilei sale care fac atât de mult rău cooperării, bunei înţelegeri dintre popoarele Europei Centrale şi de Est şi culmea, comunităţilor maghiare. Iar UDMR poate va înţelege, in al 12-le-a ceas, imensul deserviciu pe care si-l face sieşi ca organizaţie politica şi comunităţii maghiare din România prin transformarea sa intr-o anexa a lui Viktor Orbán şi a ideilor sale anti-democratice”.  

Deşi iniţial a vrut să ignore discursul, Ştefureac a adăugat că dintr-un anumit punct, „ignorarea lor nu face decât să încurajeze impostura şi răul”. 

 „E bine să cunoaştem derapajele retorice, pentru a putea reacţiona cu înţelepciune şi a le combate la timp. Chiar dacă Viktor Orbán nu are forţa, ci doar ţipă neputincios în pustiu, putem şi trebuie să răspundem urletelor sale războinice cu un scut solid al păcii, împreuna cu toţi cei care gândesc ca în secolul XXI, nu au ce caută monştrii din secolul XIX, maghiari, români, europeni deopotrivă”.   

cuvinte cheie:viktor orban ungaria discurs vestul europei state vecine amenintari

Citeste mai mult: adev.ro/qbkj4q

 7 iunie 2020, 21:38

de

George-Andrei Cristescu

100 de ani de la Trianon. „Şocul tratatului a devenit o boală naţională de durată“ - 6 iunie 2020, 09:11 de Medeea Stan- Sursă: - Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

100 de ani de la Trianon. „Şocul tratatului a devenit o boală naţională de durată“

Delegaţia maghiară a ajuns la Palatul Marele Trianon pe 4 iunie 1920 FOTO: Wikimedia Commons

 6 iunie 2020, 09:11

de

Medeea Stan

Acum 100 de ani, puterile câştigătoare ale Primului Război Mondial şi Ungaria, unul dintre perdanţi, semnau Tratatul de la Trianon. Atunci, Transilvania a fost recunoscută drept parte a Regatului României. Astăzi, prin discursurile incisive despre evenimentele din trecut, unii politicieni îi divizează pe românii şi maghiarii din România. Totuşi, locuitorii din Ardeal îşi duc traiul în pace şi sunt vecini de încredere, indiferent de etnie

O discuţie despre Tratatul de la Trianon creează şi astăzi tensiuni diplomatice între România şi Ungaria, precum şi neînţelegeri între unii etnici maghiari şi români din ţara noastră. În mai, anul acesta, Parlamentul României a adoptat legea prin care 4 iunie devine, oficial, Ziua Tratatului de la Trianon şi astfel se încurajează manifestaţii naţionale şi locale pentru comemorarea evenimentului. Legea a fost trimisă spre promulgare preşedintelui, iar reacţia reprezentanţilor maghiarilor a ajuns îndată în spaţiul public. „Ceea ce pentru naţiunea română a fost o bucurie imensă, şi pot să înţeleg acest aspect, pentru naţiunea maghiară şi pentru maghiarii din România a fost o pierdere uriaşă şi o tristeţe imensă“, a declarat Kelemen Hunor, preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR). 

Antanta – Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi Italia – şi reprezentanţii Ungariei au semnat tratatul istoric pe 4 iunie 1920, în Palatul Marele Trianon, aflat în Parcul Palatului Versailles din Franţa. România luptase alături de Antantă şi se număra printre învingătorii Primului Război Mondial, în timp ce Ungaria era una dintre ţările învinse. Făcuse parte din Imperiul Austro-Ungar, care luptase cot la cot cu Imperiul German, Imperiul Otoman şi Bulgaria. Marile puteri au stabilit noile graniţe: România s-a ales cu aproape toate teritoriile dorite, iar Ungaria a pierdut mai multe teritorii, pe cel mai întins, Transilvania, în favoarea României. 

Începuturile conflictului româno-maghiar

 Înainte de Primul Război Mondial, Ungaria acoperea 325.411 de kilometri pătraţi, iar după Trianon a rămas cu numai 93.073 de kilometri pătraţi. Restul suprafeţei s-a împărţit în special între Regatul Sârbo-Croat, Cehoslovacia, Austria şi România, căreia i-au revenit în jur de 103.093 de kilometri pătraţi. Aceste cifre sunt aproximative, luând în considerare mai multe surse istorice. Pe lângă pierderile teritoriale, scindarea Ungariei a dus şi la piederea a milioane de maghiari, care au devenit minoritari între noile graniţe. Aşa au început tensiunile dintre români şi unguri. De pildă, într-un memoriu maghiar din octombrie 1919, înainte de semnarea tratatului, se scria că duşmanul principal al noii Ungarii era România, pentru că „era cea mai puternică dintre ţările vecine şi deţinea cele mai întinse teritorii foste «ungureşti»“, a notat istoricul Lucian Leuştean, în cartea „România, Ungaria şi Tratatul de la Trianon“. 

În prezent, unii politicieni români şi maghiari menţin tensiunile dintre cele două ţări şi dintre cele două grupuri etnice. Preşedintele Klaus Iohannis declara în aprilie, în legătură cu un proiect de lege iniţiat de UDMR, că ar fi colaborat cu PSD ca să se voteze în Parlament autonomia secuimii din Transilvania, adică din judeţele Covasna, Harghita şi câteva regiuni din Târgu Mureş. Legea a trecut de Camera Deputaţilor, dar a fost respinsă de Senat: „PSD se luptă în birourile secrete din Parlament, ca să dea Ardealul ungurilor“. Preşedintele a mai spus că PSD şi UDMR au primit sprijin de la Guvernul Viktor Orbán de la Budapesta. Pentru felul în care liderul statului a comunicat poziţia sa cu privire la planul de „înstrăinare a Ardealului“ – folosind ironic fraze precum „Jó napot kívánok, PSD!“ –, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării l-a amendat cu 5.000 de lei, pentru încălcarea dreptului la demnitate „pe criteriul de apartenenţă etnică/ naţională“. În răspuns, Iohannis a contestat decizia Consiliului.

Recent, Viktor Orbán, premierul Ungariei, a pus paie pe foc şi a publicat pe Facebook o hartă a Ungariei de dinainte de Trianon, din care făceau parte Transilvania, Slovacia şi Croaţia.    

Cum ne influenţează evenimentele de-acum un secol

Dincolo de războiul declaraţiilor politice, de istorii părtinitoare, de trolii din mediul online şi de grupurile de naţionalişti, sunt românii şi maghiarii care se înţeleg, care se văd parte a aceleiaşi comunităţi şi care nu trăiesc în duşmănia promovată de cei care se leagă de trecutul comun doar pentru a incita la ură. Dar cum au ajuns locuitorii României de azi să fie atât de afectaţi de un eveniment de acum 100 de ani?

După încheierea Primului Război Mondial, din care România a ieşit câştigătoare, politicienii români au proclamat, pe 1 decembrie 1918, unirea cu Transilvania, Bucovina, Basarabia, Banat, Crişana şi Maramureş, iar la Trianon, în iunie 1920, s-au recunoscut, în cele din urmă, oficial, noile graniţe. Transilvania, cu cei mai mulţi etnici maghiari din România şi zona la care ungurii ţineau în mod special şi datorită resurselor naturale, a făcut parte din Dacia, din Imperiul Roman, iar de prin anul 1000, mai bine de 500 de ani, din Regatul Ungariei. Transilvania a avut autonomie sub suzeranitate otomană, după care le-a revenit Habsburgilor şi ulterior ungurilor, între 1868 şi 1918, în Imperiul Austro-Ungar. Chiar şi în aceste condiţii, la unirea cu Regatul României, populaţia Transilvaniei era majoritar românească. 

Negocieri dureroase şi de lungă durată

Între ianuarie 1919 şi ianuarie 1920 s-au organizat întâlnirile din cadrul Conferinţei de la Paris, unde învingătorii, Antanta, şi învinşii, Puterile Centrale, au discutat condiţiile păcii şi au pregătit tratatele ce urmau să se semneze, printre ele şi cel de la Trianon. Delegaţia română, condusă de Ion I.C. Brătianu (foto dreapta) avea puţine de spus, căci România nu era o mare putere, dar premierul român şi-a impus punctele de vedere. În acest timp, delegaţia ungară se zbătea să-şi apere interesele: a redactat memorii, a susţinut păstrarea graniţelor actuale şi protejarea populaţiei de etnie maghiară, care ar fi devenit minoritară în noile state, odată cu modificarea frontierelor. „Dezmembrarea teritorială a Ungariei se va realiza fără a se lua câtuşi de puţin în considerare voinţa oamenilor afectaţi; ei vor fi mutaţi de la un stat la altul precum o cireadă e dusă din staul în staul... Numai un referendum poate stabili într-o măsură incontestabilă voinţa oamenilor“, scria delegaţia ungară în1920. 

Deciziile fuseseră luate demult

Semnarea Tratatului de la Trianon a fost amânată jumătate de an, iar unul dintre procesele care au determinat această situaţie a fost chiar dezbaterea acordului, a precizat în cartea sa istoricul Lucian Leuştean. În mai 1920, delegaţii maghiari au analizat şi ce s-ar întâmpla dacă ar refuza semnarea tratatului, însă au concluzionat că ar fi fost o decizie primejdioasă şi că deznodământul ar fi fost acelaşi. Într-un final, în iunie, guvernul maghiar i-a trimis pe delegaţii Ágost Benárd şi Alfréd Drasche-Lázár în Franţa, să semneze acordul. 

  Tratatul a fost alcătuit din 12 părţi şi oferea informaţii, printre altele, despre frontierele noii Ungarii. Se menţio-na că trasarea pe teren urma să fie făcută de Comisii de Delimitare. Graniţele Ungariei au rămas cele stabilite la Conferinţa de Pace încă din primăvara lui 1919. „Nici interludiul comunist din Ungaria, nici ocupaţia românească din toamna anului 1919, nici eforturile delegaţiei maghiare şi ale liderilor maghiari din primăvara anului 1920 n-au influenţat în mod decisiv fruntariile statului maghiar“, a mai explicat Leuştean. „Din punct de vedere românesc, Tratatul de la Trianon nu a stârnit o reacţie opusă faţă de cea maghiară, adică un entuziasm fără limite. Nemulţumirea principală era aceea că Tratatul nu era însoţit de mijloacele care să-l fi făcut intangibil. Abia pe măsură ce revizionismul maghiar devenea din ce în ce mai activ şi mai periculos, românii au înţeles că Tratatul era fundamental pentru ei“.

Delegaţii maghiari, după semnarea tratatului

„Şocul de la Trianon a cuprins întreaga naţiune“

Un alt istoric din Ungaria, Steven Béla Várdy, a descris şocul pe care l-au avut ungurii atunci când ţara lor s-a rupt. „Niciun eveniment din istoria modernă nu a afectat ungurii la fel de mult ca Tratatul de la Trianon, care a redus ţara la o fracţiune din ce a fost şi a împărţit naţiunea maghiară în cinci părţi inegale.“ Toţi oamenii de ştiinţă, istoricii, scriitorii, politicienii, ţăranii, aristocraţii şi intelectualii de stânga au fost marcaţi de eveniment, spunea el în 1997. „Şocul de la Trianon a cuprins întreaga naţiune şi a devenit o boală naţională de durată, care distruge de atunci minţile şi inimile tuturor maghiarilor, în ciuda faptului că în cele patru decenii de guvernare comunistă, Trianon a devenit un tabu naţional.“

Un alt istoric din Ungaria, Steven Béla Várdy, a descris şocul pe care l-au avut ungurii atunci când ţara lor s-a rupt. „Niciun eveniment din istoria modernă nu a afectat ungurii la fel de mult ca Tratatul de la Trianon, care a redus ţara la o fracţiune din ce a fost şi a împărţit naţiunea maghiară în cinci părţi inegale.“ Toţi oamenii de ştiinţă, istoricii, scriitorii, politicienii, ţăranii, aristocraţii şi intelectualii de stânga au fost marcaţi de eveniment, spunea el în 1997. „Şocul de la Trianon a cuprins întreaga naţiune şi a devenit o boală naţională de durată, care distruge de atunci minţile şi inimile tuturor maghiarilor, în ciuda faptului că în cele patru decenii de guvernare comunistă, Trianon a devenit un tabu naţional.“  

Originile Sindromului Trianon

Conny Mithander, istoric din Suedia, a explicat în volumul „Traume colective. Amintiri despre război şi conflict în Europa secolului al XX-lea“ cum a apărut sintagma „Sindromul Trianon“, des întâlnită în mass-media. „A fost reformulată încă de la sfârşitul epocii Kádár (n.r. – liderul comunist maghiar János Kádár) şi exprima îngrijorare pentru minorităţile maghiare din statele vecine, în primul rând din România – Trasilvania şi Banat – şi Slovacia.“ A amintit şi că: „Legătura dintre revizionism şi naţionalismul etnic, uşor de obsevat încă din primii ani după Trianon, a revenit cu forţe noi după 1989“.

Nu doar istoricii din Ungaria au publicat de-a lungul anilor o mulţime de cărţi şi articole despre Tratatul de la Tria-non, ci şi cei din România. Unii dintre ei s-au exprimat şi public, cu diverse ocazii, în privinţa relaţiilor româno-maghiare şi a celebrului tratat. „Sunt nişte sensibilităţi între români şi unguri care nu pot fi depăşite. (...) Cât timp ne vom aminti de părţi urâte ale istoriei, automat vom fi sensibili şi vom reacţiona când unii încearcă să treacă linia roşie“, spunea istoricul Marius Diaconescu într-un interviu acordat lui Ion M. Ioniţă în studioul „Adevărul Live“.   

„Autonomie locală există“

Diaconescu mai sublinia că UDMR astăzi doar cere autonomie şi nu se preocupă de dezvoltarea economică a Ţinutului Secuiesc – partidul n-a avut planuri de înfiinţare a unui spital regional sau de atragere a unor investitori. „De ce nu şi-a pus nimeni problema de ce în zona secuilor nu vin investitori mari? ””Doar din Ungaria mai vin. Zona e văzută ca una cu potenţial de conflict.“ Afirma şi că UDMR ar putea să modifice discursul politic, să nu mai solicite autonomie, ca să nu mai creeze animozităţi între români şi maghiari. „În toate comunele şi oraşele în care populaţia maghiară este majoritară, ai primari unguri, viceprimari unguri, consiliu local majoritar maghiar, directori de şcoli unguri, directori de muzee şi de teatre. E firesc. Deci, autonomie locală există. Dar ei ţin neapărat să fie o lege.“

Istoricul Lucian Boia a amintit în volumul „În jurul Marii Uniri de la 1918“ că Ungaria din 1918 avea graniţele asemănătoare cu Ungaria anului 1000. „O ţară care dura (e drept, cu întreruperi) de 1.000 de ani!“, remarca el. „Dacă decupajul a fost sau nu echitabil, aceasta e o altă chestiune.“

”Transilvania, „şi mai românească decât la 1918“

Volumul lui Boia a fost publicat în 2017, însă, de atunci până acum nu s-au schimbat percepţiile unor români ultranaţionalişti, care consideră că Ungaria ar putea „fura“ Transilvania. „Există în România o specie de naţionalişti care n-au linişte din pricina unei mereu invocate ameninţări maghiare“, a scris Boia. „Ar fi o jignire la adresa românilor transilvăneni să considerăm că ar putea fi împinşi cu forţa spre Ungaria de o minoritate de patru ori mai puţin numeroasă. Nu e prea clar nici ce ar câştiga Ungaria din treaba asta: să devină o ţară pe jumătate românească? (...) Dacă trecutul e «împărţit», apartenenţa actuală a Transilvaniei n-are cum să fie pusă în discuţie (cu atât mai mult cu cât astăzi este şi mai românească decât la 1918)“, a mai notat istoricul.    

Într-un interviu pentru news.ro, Boia analiza de ce germanii şi francezii s-au pus de acord şi au editat un manual comun de istorie, care include detalii despre Primul Război Mondial şi de ce pentru români şi unguri acest pas ar fi mai anevoios. Explicaţia lui este că francezii şi germanii, chiar dacă s-au războit, au rămas pe trepte asemănătoare din punct de vedere social şi cultural, aşadar, niciunul dintre popoare n-a ajuns să se simtă inferior celuilalt. În schimb, relaţia dintre români şi unguri are la bază inegalitatea. „Românii au fost dominaţi de unguri atâtea secole, iar acum ungurii se simt dominaţi de români“, spunea Boia.   

 Recent, János Áder, preşedintele Ungariei, i-a oferit istoricului Lucian Boia Crucea de cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei, drept recunoaştere a activităţii lui şi a operelor sale, care au ajutat la îmbunătăţirea relaţiilor dintre poporul român şi cel maghiar.   

Adolescent maghiar: „Nu a fost prea uşor să învăţ limba română“


Elevii din Odorheiu Secuiesc nu cunosc bine limba română 


Ádám Kenyeres (18 ani) din Miercurea Ciuc explică pentru „Weekend Adevărul“ cum percepe animozităţile dintre românii şi maghiarii din România şi cum a învăţat el limba română, deşi locuieşte în judeţul Harghita. „Consider că în zona noastră nu este conflict între români şi maghiari şi cred că această temă este folosită de politicieni numai pentru interesele proprii. Nu resimt în viaţa mea de zi cu zi acest conflict, numai în media şi pe reţelele de socializare“, spune adolescentul. Pe reţelele de socializare observă nemulţumiri din partea unor persoane din comunitatea maghiară legate de faptul că Transilvania se află între graniţele României şi nu între ale Ungariei. Are şi câţiva prieteni români, dar relaţia lor n-a fost niciodată influenţată de discursul politicienilor. Relaţia interetnică, explică el, nici măcar n-a fost până acum una dintre temele de discuţie. Datorită conversaţiilor cu prietenii români şi mulţumită şcolii, adolescentul a reuşit să înveţe bine limba română. „Nu a fost prea uşor să învăţ limba română, deoarece am crescut într-un mediu maghiar şi n-am folosit limba română zi de zi“, spune Ádám. 

„Limba este o barieră de comunicare şi de integrare“

Româna este o limbă străină pentru cei mai mulţi maghiari din Ţinutul Secuiesc. Într-un documentar realizat de „Adevărul“ în 2017, vedeam tabloul câtorva şcoli din Odorheiu Secuiesc, oraş cu peste 90% din populaţie de etnie maghiară, care are în jur de 34.000 de locuitori. Există un singur liceu cu predare în română şi, pentru că elevii maghiari n-au alt context în care să înveţe limba, mulţi n-o pot vorbi. „La noi, limba română nu se învaţă pe stradă. Aici avem o populaţie compactă maghiară. Deci, le rămâne (n.r. – elevilor) doar şcoala, unde începând din clasa I se învaţă limba română“, spunea directorul Liceului Teoretic „Tamási Áron“, György Laczkó. „Din păcate, la gimnaziu şi la liceu nu se mai învaţă ca o limbă străină. Nu prea avem profesori de limba română. Copiii mai pricep, dar de vorbit le e mai greu. Le e frică de faptul că nu se exprimă corect.“ 

Abordaţi pe stradă în limba română de reporterii „Adevărul“, copiii şi părinţii abia răspundeau: „Nu ştiu“. Puteau purta o conversaţie doar după ce li se puneau întrebări în maghiară. „Limba este o barieră de comunicare şi de integrare“, atrăgea atenţia Ştefan Nuţ, directorul Liceului „Marin Preda“, singurul cu predare în română. 

„Ungur“ sau „maghiar“?

Teologul István Tárkányi, care a copilărit la Cluj în anii ’90, a povestit anul trecut, într-un articol publicat de VICE, cum e să creşti ca maghiar în România. „Au fost câţiva ani în care tensiunea cauzată de recesiunea economică (n.r. – după căderea comunismului) plutea în aer. Noi, copii fiind, am resimţit-o doar în timpul jocurilor din spatele blocului. La câte-un miniconflict interetnic zbura un «bozgor» dintr-o parte, urmat de-un opincar din cealaltă parte sau invers, dar, de cele mai multe ori, adulţii ne lăsau să rezolvăm aceste neînţelegeri între noi.“ Un alt subiect abordat de István Tárkányi, dar pe blogurile „Adevărul“, are legătură cu diferenţa dintre termenii „ungur“ şi „maghiar“. Spune că de fapt nu există vreo deosebire. În ultima vreme, pentru unele persoane din comunitatea maghiară din România, dar şi pentru unii români termenul „ungur“ a căpătat sens peiorativ, aşa că ei preferă să folosească mai des „maghiar“. 

Lucian Leuştean, istoric:

„Toţi istoricii români şi maghiari aveau numai certitudini“

Istoricul Lucian Leuştean (52 de ani), profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi autorul volumului „România, Ungaria şi Tratatul de la Trianon (1918-1920)“, publicat la Editura Polirom, în 2002, povesteşte cum a abordat în cartea lui un subiect atât de sensibil pentru români şi maghiari. Vorbeşte, de asemenea, despre relaţiile diplomatice româno-maghiare actuale şi de mai demult, iar concluzia pe care o trage este că în Ungaria s-a păstrat un „naţionalism al frustrării“.   

„Weekend Adevărul“: Din perspectiva dumneavoastră, cum ar putea arăta o abordare echilibrată a Tratatului de la Trianon astăzi în spaţiul public?

Lucian Leuştean: Abordarea echilibrată este aceea care pune accentul pe prezent, pe apartenenţa celor două state, România şi Ungaria, la Uniunea Europeană, pe faptul că ne putem construi un viitor comun în cadrul procesului de integrare europeană. Din păcate, criza prin care trece UE şi abordările diferite ale celor două ţări pe scena europeană au redeschis Dosarul Trianon şi au permis unor politicieni să reinstrumenteze tensiuni adormite.  

Care au fost certitudinile altor istorici şi cercetători întâlnite înainte sau în timpul documentării pentru volumul „România, Ungaria şi Tratatul de la Trianon“?


„Plebiscitele erau o armă cu două tăişuri“ 

Ce reacţii aţi primit de la alţi cercetători, dar şi de la cititorii mai puţin avizaţi, în 2002, după publicarea cărţii?

Au fost unele reacţii din partea unor istorici români şi străini interesaţi de temă care m-au onorat şi mi-au produs satisfacţie, dar şi altele dezamăgitoare. Spre exemplu, de partea românească au fost unii care nu se puteau obişnui cu spunerea lucrurilor până la capăt, cu recunoaşterea unor greşeli făcute de autorităţile române, cu ilustrarea documentară a unor acţiuni româneşti reprobabile chiar la standardele din epocă. Iar istoricii maghiari au preferat să mă citeze doar când criticam istoriografia română, nu însă şi când o făceam, chiar mai aspru, cu cea maghiară.  

  A rămas România cel mai mare duşman al Ungariei, aşa cum apărea în memoriul maghiar din octombrie 1919? 

România chiar era în octombrie 1919 cel mai mare duşman al Ungariei, în sensul că trupele române ocupau două treimi din teritoriul atribuit statului maghiar la forumul păcii, inclusiv Budapesta. Ulterior lucrurile s-au mai schimbat, Cehoslovacia sau Iugoslavia devenind inamici principali, iar uneori chiar Mica Înţelegere, adică alianţa celor trei state vecine ale Ungariei, revendica acest rol. Dacă mai este astăzi România principalul duşman al Ungariei, n-o pot spune eu, ci doar autorităţile şi opinia publică maghiare. Eu nu cred în asemenea etichetări.

„Nu se mai poate explica totul prin efectele Trianonului. Reacţia românească ar trebui să fie una de compasiune rezervată: orice durere trebuie respectată, dar carantina este obligatorie în cazul bolilor molipsitoare. ”

Cum vedeţi unele afirmaţii din textul replicii delegaţiei maghiare din februarie 1920, despre care aţi amintit în paginile volumului, precum: „Dezmembrarea teritorială a Ungariei se va realiza fără a se lua câtuşi de puţin în considerare voinţa oamenilor afectaţi. Numai un referendum poate stabili într-o măsură incontestabilă voinţa oamenilor“?

Plebiscitele erau o armă cu două tăişuri. În teorie, părea de domeniul bunului-simţ să încerci să afli opiniile locuitorilor dintr-o zonă aflată în dispută, dar, în practică, această operaţiune a condus la multiple complicaţii. În plus, rezultatul consultării populare depindea în mare măsură de cine punea întrebarea, de trupele aflate în regiune, de modul în care era pusă problema, care era întrebarea, cum erau judecate rezultatele – majoritate generală simplă, sau pe regiune, sau pe district, sau pe comună – şi apoi cum se făcea interpretarea finală. Conferinţa de Pace de la Paris a decis, cu puţine excepţii, să nu organizeze referendumuri şi să ofere regiunile majorităţilor etnice locale, completând sistemul cu cel al protecţiei minorităţilor „de rasă, de limbă şi de religie“.

  Brătianu a „uzat de dreptul învingătorului“

Înainte de semnarea Tratatului, una dintre preocupările delegaţiei ungare era protejarea minorităţilor maghiare din teritoriile pierdute. Cum s-a schimbat, până astăzi, discursul oficialilor maghiari în ce priveşte respectarea drepturilor minorităţii maghiare din România? 

Ionel Brătianu a fost, mai presus de orice, un realist. Prim-ministrul român, fiind extrem de conştient de faptul că victoria României împotriva Ungariei fusese una înfăptuită fără participare Aliată directă şi de faptul că mijloacele aflate la dispoziţia Conferinţei de Pace de a controla ceea ce se întâmpla în Ungaria şi de a bloca intenţiile româneşti erau precare, n-a ezitat să-şi impună punctul de vedere, să valorifice şansa cu adevărat istorică în care se găsea statul român, să uzeze de dreptul învingătorului. Take Ionescu a fost preferat de unii lideri occidentali pentru că părea „european“, avea o propensiune spre compromis, părea maleabil, „mlădios“, dar nu vom şti niciodată dacă aşa ar fi fost în calitate oficială, la negocierile de la Paris. Ştim doar că Ion I.C. Brătianu a câştigat confruntarea internă, iar la forumul păcii a fost inflexibil, preferând chiar să-şi dea demisia decât să cedeze în privinţa a ceea ce el considera a fi interesul naţional. Şi-a atins mai toate obiectivele, ceea ce înseamnă că istoria i-a dat dreptate. Istoria ţine întotdeauna cu învingătorii!

Sindromul Trianon îşi pierde puterea

Care au fost principalele consecinţe ale amânării semnării Tratatului de la Trianon? 

La nivel politic, principala consecinţă a fost aceea că s-a produs, în primăvara anului 1920, o ultimă mare tentativă de schimbare a termenilor păcii cu Ungaria. Eforturile politice şi diligenţele economice maghiare, combinate cu disfuncţionalităţi din tabăra Aliată, au părut a oferi o nouă şansă elitei maghiare. Din fericire pentru România, nu s-a reuşit mare lucru. Iar la nivelul oamenilor obişnuiţi, amânarea semnării tratatului a condus la articularea speranţelor conform cărora poate nici nu se va semna sau va fi schimbat radical, astfel încât visurile de menţinere a unei Ungarii Mari au părut aproape de realitate, ceea ce a catalizat rezistenţa faţă de procesul de unificare din România.


  În ce măsură se poate vorbi în prezent despre o traumă colectivă a maghiarilor, determinată de semnarea acelui tratat?

Îmi este dificil să vorbesc despre „traume colective“ ale altor popoare. Există însă, cred eu, remanent, un „naţionalism al frustrării“, potenţat şi de marea dezamăgire contemporană a unor maghiari: Europa nu mai este interesată de autonomii exclusiviste, segregări artificiale şi insularităţi gratuite. Nu întâmplător apar accente antieuropene, anticapitaliste, antiliberale – în sensul larg al cuvântului – la unii diriguitori politici. Integrarea europeană e percepută doar ca o globalizare dizolvantă pentru conştiinţa naţională. Mai cred însă că, în Ungaria, printre maghiari, discursul întemeiat exclusiv pe Sindromul Trianon începe să nu mai aibă căutare. Nu se mai poate explica totul prin efectele Trianonului. Reacţia românească ar trebui să fie una de compasiune rezervată: orice durere trebuie respectată, dar carantina este obligatorie în cazul bolilor molipsitoare. 

Citeste mai mult: adev.ro/qbhpus

cuvinte cheie:tratat trianon transilvania ungaria romania franta ion ic bratianu

Dana Jalobeanu. Marea reinventare JUNE 2ND, 2020 - [ Dana Jalobeanu ] [ DANA JALOBEANU ] -

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Dana Jalobeanu. Marea reinventare

JUNE 2ND, 2020  [ DANA JALOBEANU ]

Au trecut, iată, câteva luni de când lumea s-a închis; de când suntem siliți, zi de zi, să ne reinventăm viața în gesturile ei cele mai mărunte. Și asta ne ține adesea ocupați cea mai mare parte din zi. Suficient de ocupați cât să nu băgăm de seamă cum se schimbă lumea din jurul nostru. Doar că în ultima vreme s-au înmulțit veștile care ar trebui să ne dea frisoane. Marile universități anunță, una după alta, că trec la cursuri online. La Londra, minunata reconstrucție a Angliei renascentiste, locul în care puteai face o călătorie în vremea lui Shakespeare, teatrul Globe, anunță că este în faliment. La New York, directorul MET anunță suspendarea tuturor spectacolelor, până la sfârșitul anului. Pentru că „Este evident pentru toată lumea că distanțarea socială și marea operă nu pot merge împreună.” Montările spectaculoase, orchestrele mari, corurile, devin brusc potențiale focare de răspândire a infecției. 

Când citești astfel de știri nici nu știi dacă se te gândești mai întâi la artiști (cei de la MET n-au mai fost plătiți din martie) sau la tristețea publicului. N-am fost niciodată la MET. Dar am fost la Globe de câteva ori. Fidel tradiției, Globe Theatre vindea bilete în picioare pentru câteva lire; pentru doar câteva lire puteai sta în cercul magic din interiorul acestei copii fidele a teatrului lui Shakespeare. Nu toate spectacolele pe care le-am văzut acolo mi-au plăcut; am obiectat la tendințele de a aduce la zi, la ceea ce am văzut drept conformismul politic și cultural al câtorva dintre producții. Dar chiar și la un spectacol care nu mi-a plăcut m-a furat magia locului; am fost fermecată de frumusețea sonorităților, de modul cu totul extraordinar în care echipa de actori se coordona, de spectacolul de dicție și ritm pe care-l dădeau de fiecare dată. Toate astea nu se văd online – și poate de asta Globe se luptă să supraviețuiască. Filmele producțiilor lor nu mai trec rampa. 

Dar unde este, azi, rampa asta? Astăzi, când lumea show-biz-ului nu mai există și glamour-ul a dispărut. Astăzi, când am ajuns să cântăm, să jucăm teatru, să citim poezii sau să facem sport online. Când vedem sufrageria prezentatorului de știri de la BBC world service, grădina din spatele casei lui Patrick Stewart (care recită un sonet shakespearian în fiecare zi) și am ajuns să fim familiari cu pisica lui Sir Anthony Hopkins. Când ne uităm uluiți la coruri, orchestre, sau formații de jazz care încearcă să reconstruiască, fiecare din fața calculatorului propriu, armonia pe care o creau pe scenă. La început a fost amuzant. Era ca un fel de reality-show. Să vezi fețele fără apărare ale actorilor care încearcă să-și construiască o nouă identitate fără ajutorul reflectoarelor, machiajului profesionist, fără retuș digital, fără strălucirea spectacolului. Să le intri în casă și să-i descoperi foarte asemenea ție, luptându-se cu aceleași probleme – cu cât mai mărunte, cu atât mai absurde (să te speli pe mâini după ce duci gunoiul și înainte să schimbi punga din lada de gunoi, doar pentru că ai ieșit din spațiul sacru al apartamentului). 

Dar acum noutatea s-a tocit. Acum începe marea reinventare. Pentru că în această lume competiția nu va dispărea. Dorința de a fi cel mai bun e la locul ei. Ce înseamnă însă „actor mare” când n-ai nimic decât ecranul computerului în față? Ce înseamnă „profesor bun” când vorbești singur, la tine acasă, sperând că „la capătul celălalt”, studenții vor deschide computerele și poate – mult prea rar – și camerele de filmat? 

Farmecul fragilității

Poate că ar trebui să pornim cu lucrurile simple. În fața camerei de filmat nu poți fi natural. În fața camerei trebuie să te comporți ca un actor. Să învățăm deci de la actori. De la marii actori. Ați văzut cu siguranță filmulețul – devenit viral – în care sir Anthony Hopkis, cu fața ridată, cu spatele încovoiat, dar cu un zâmbet angelic, îi cântă la pian motanului. Glamour-ul a dispărut, regia de montaj nu mai există. Dar farmecul e acolo. E farmecul fragilității. Al unei fragilități calde, umane, pe care o cunoaștem atât de bine și cu care putem relaționa imediat. Sir Anthony a descoperit imediat rolul care trece rampa. În noua lume în care intrăm, modelele vor fi diferite. Idolii își vor pierde ceva din strălucire – dar știm prea bine cât de fals era gloss-ul show-biz-ului, cât sclipici inutil conținea. Vom vedea însă tot mai des frumusețea fragilității umane. Și a unui alt fel de eroism: cel al răbdării, cel al îndurării, cel al ingeniozității. 

Cum va arăta lumea academică? Morga și autoritatea nu mai „trec rampa”. Cursurile se reinventează. Devin sporturi de echipă – în care ritmul de du-te vino al învățării (mereu prezent și în clasă) ar putea deveni punctul de plecare în scenariul paideic. Idealul „cursului perfect” va începe să semene cu armonia pe care orchestra o produce „la distanță”, când fiecare instrument cântă în altă sufragerie, uneori la mii de kilometri depărtare. Din ce se naște armonia asta? Dintr-o nesfârșită răbdare de a repeta în condiții improprii. Din înțelegerea pentru dificultățile celuilalt. Din acceptarea propriilor defecte. A propriei fragilități. 

Dar avem noi, oare, resursele de răbdare necesare pentru a transforma dezastrul într-un model de succes pe care nu l-a mai văzut nimeni niciodată?