Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului
Sala de bal a Marelui Trianon de la Versailles, unde s-a semnat tratatul din iunie 1920.
foto: Pavel-Ștefan Stănescu
A studiat la
Istorie. Univ. Bucuresti
A studiat la
Universitatea Bucuresti
A învăţat la
Facultatea de Istorie - Universitatea din Bucureşti
http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
POEZIA CARCERALĂ (din REEDUCAREA DE LA PITEȘTI)
EUGEN MĂGIRESCU (n. 1922), student la Drept, arestat în 1948. A executat 16 ani de închisoare, a trecut prin experimentul reeducării din închisoarea Pitești: „Bătaie în cap, în față pentru desfigurare, mii de lovituri la tălpi, spate, coaste, în plex, și mai jos, zeci de leșinuri și iar de la capăt, ore întregi, zile întregi (...) Mi-au zdrobit oasele, plămânii, ficatul. Țurcanu juca încălțat pe oasele mele, pe rinichii mei...”. A scris cartea de mărturii „Moara dracilor. Amintiri din închisoarea Pitești”.
(Varianta de mai jos este din volumul „Poeți după gratii”, Mănăstirea Petru Vodă.)
„RUGĂCIUNE
„Și-n seara asta, Doamne,-Ți bat la ușă,
Cu inima tot frântă ca și ieri.
M-am adunat și astăzi din cenușă,
Ca să fiu martor altei Învieri.
Iar am ucis, iar Te-am văzut pe pâine!
Ia-mi bolovanul ăsta, tare-i greu,
Și mai îngăduie-mă până mâine,
Că nu mai sunt stăpân pe mine eu!
Să nu mă spui la oameni că-Ți fac rugă
Și nici că stau cu Tine noapte-n prag,
Mi-a încăput măgarul ăsta slugă,
Tocmit la carul morții, pe ciomag.
Și n-aș mai vrea ca oamenii să știe
Că înnoptez cu Tine pe furiș.
Ar fi să-njunghi o nouă liturghie
În rostogolul meu pe povârniș.
Le-am spus că nu mai știu nimic de Tine.
Că m-ai trăzni-ntr-o clipă dac-ai fi;
Și-n ochii lor, neputincios, vezi bine,
Te răstignesc în fiecare zi.
Însângerând în ghimpii remușcării,
Mă înhăitez de mână cu cei răi
Și stau de frică-n praștia vânzării,
Bolovăniș pentru trimișii tăi.
De groază-mi crește-o gheară nevăzută
Și râcâie icoane pe obraz,
Să-mi fie în cale toată munca slută.
Cum mă mai milui, Doamne, cu răgaz!
Să fi avut o cruce mai ușoară,
Eram și eu cu ceilalți la ospăț
N-aș mai avea azi rană să mă doară,
Nici n-aș fi stat la Nichipercea-n hăț.
Aș vrea să-ți spun o vorbă la ureche:
«Am smuls o pană de heruv cândva
Și-o am aici, într-o cămară veche,
Ți-aș da-o Ție, dacă m-ai ierta?!»
N-am altceva, primește-mă de milă,
Că tare mai sunt singur și sărac,
Aprinde-mi iar în suflet o feștilă,
Să mă ridic din zgura-n care zac.
Și cată de-mi trimite mai degrabă
Un oaspe megieș cu cerul Tău,
Să-mi târnosească calea pe tarabă
Pecețile părerilor de rău.
Poate că mâine-am să-ți străpung iar coasta
Și-am să-ți mai bat în palmă încă-un cui,
Dar Te-oi căta din nou ca-n seara asta:
«Auzi. Nu mă mai spune nimănui!»”
EUGEN MĂGIRESCU (n. 1922), student la Drept, arestat în 1948. A executat 16 ani de închisoare, a trecut prin experimentul reeducării din închisoarea Pitești: „Bătaie în cap, în față pentru desfigurare, mii de lovituri la tălpi, spate, coaste, în plex, și mai jos, zeci de leșinuri și iar de la capăt, ore întregi, zile întregi (...) Mi-au zdrobit oasele, plămânii, ficatul. Țurcanu juca încălțat pe oasele mele, pe rinichii mei...”. A scris cartea de mărturii „Moara dracilor. Amintiri din închisoarea Pitești”.
(Varianta de mai jos este din volumul „Poeți după gratii”, Mănăstirea Petru Vodă.)
„RUGĂCIUNE
„Și-n seara asta, Doamne,-Ți bat la ușă,
Cu inima tot frântă ca și ieri.
M-am adunat și astăzi din cenușă,
Ca să fiu martor altei Învieri.
Iar am ucis, iar Te-am văzut pe pâine!
Ia-mi bolovanul ăsta, tare-i greu,
Și mai îngăduie-mă până mâine,
Că nu mai sunt stăpân pe mine eu!
Să nu mă spui la oameni că-Ți fac rugă
Și nici că stau cu Tine noapte-n prag,
Mi-a încăput măgarul ăsta slugă,
Tocmit la carul morții, pe ciomag.
Și n-aș mai vrea ca oamenii să știe
Că înnoptez cu Tine pe furiș.
Ar fi să-njunghi o nouă liturghie
În rostogolul meu pe povârniș.
Le-am spus că nu mai știu nimic de Tine.
Că m-ai trăzni-ntr-o clipă dac-ai fi;
Și-n ochii lor, neputincios, vezi bine,
Te răstignesc în fiecare zi.
Însângerând în ghimpii remușcării,
Mă înhăitez de mână cu cei răi
Și stau de frică-n praștia vânzării,
Bolovăniș pentru trimișii tăi.
De groază-mi crește-o gheară nevăzută
Și râcâie icoane pe obraz,
Să-mi fie în cale toată munca slută.
Cum mă mai milui, Doamne, cu răgaz!
Să fi avut o cruce mai ușoară,
Eram și eu cu ceilalți la ospăț
N-aș mai avea azi rană să mă doară,
Nici n-aș fi stat la Nichipercea-n hăț.
Aș vrea să-ți spun o vorbă la ureche:
«Am smuls o pană de heruv cândva
Și-o am aici, într-o cămară veche,
Ți-aș da-o Ție, dacă m-ai ierta?!»
N-am altceva, primește-mă de milă,
Că tare mai sunt singur și sărac,
Aprinde-mi iar în suflet o feștilă,
Să mă ridic din zgura-n care zac.
Și cată de-mi trimite mai degrabă
Un oaspe megieș cu cerul Tău,
Să-mi târnosească calea pe tarabă
Pecețile părerilor de rău.
Poate că mâine-am să-ți străpung iar coasta
Și-am să-ți mai bat în palmă încă-un cui,
Dar Te-oi căta din nou ca-n seara asta:
«Auzi. Nu mă mai spune nimănui!»”
Vezi mai puţin
Pe 3 februarie 1981, Securitatea i-a trimis la Paris, prin poștă, lui Paul Goma un colet cu bombă. Bomba era încastrată în memoriile lui Hrușciov în limba spaniolă, coletul fiind trimis, de altfel, de la Madrid.
Și pentru că Securitatea nu a reușit să îl rănească mortal sau „numai” să îl lovească atât de tare încât să nu mai poată critica regimul Ceaușescu, în lunile mai-august 1982 a recidivat, printr-un scenariu mai elaborat, încercând să-l otrăvească pentru a-l anihila.
Cum s-au petrecut lucrurile, se poate citi în „Soldatul câinelui”, în această ediție definitivă, care este și singura în România, după cea din 1991, de la Humanitas.
Și pentru că Securitatea nu a reușit să îl rănească mortal sau „numai” să îl lovească atât de tare încât să nu mai poată critica regimul Ceaușescu, în lunile mai-august 1982 a recidivat, printr-un scenariu mai elaborat, încercând să-l otrăvească pentru a-l anihila.
Cum s-au petrecut lucrurile, se poate citi în „Soldatul câinelui”, în această ediție definitivă, care este și singura în România, după cea din 1991, de la Humanitas.
— cu
Otniel Veres
şi Raluca Lazarovici Veres
.
— cu
Otniel Veres
şi
Raluca Lazarovici Veres
.
