Paul Goma – crâmpeie din viața sa la Paris și poze inedite

Autor: Victor Roncea30 martie 2020

O absolventă de istorie la Universitatea Paris Sorbonne, basarabeanca Violeta Gritcan, a postat câteva fotografii superbe cu Paul Goma într-o postură de bunicuț haios. Fotografiile datează din 30 decembrie 2016 și îi arată marelui scriitor anticomunist exilat în Franța - care ne-a obișnuit cu scrisul său critic și tăios ca un bisturiu -, latura profundă și sensibilă a sufletului său. Publicăm și poze cu Goma și familia, din cea mai negră perioadă a vieții sale: din anii în care era hăituit de Securitate.

Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935 în România Mare, satul Mana al județului basarabean Orhei și a plecat la ceruri de Bunavestire, la Paris. Violeta Gritcan, căreia îi mulțumim pentru acest dar, își însoțește publicarea fotografiilor cu următoarele rânduri

„Paul Goma a plecat acolo, unde-l așteaptă doamna Ana… Am avut onoarea și șansă să-i cunosc și să-i vizitez de zeci de ori în tinerețea mea pariziană. La ei am mâncat borș la micul dejun, salam polonez și alte prăjiturele lăsate de Doamna Ana la ceai. Știa ca dacă începe sa povestească, te apuca amiaza fără să-ți dai seama. Eram o bună ascultătoare. Pentru ca eram ignorantă. Am primit cam toate cărțile cu dedicația neschimbată – ”pentru Violenta”, deși eram cuminte și ascultam cu gura căscată tot ce-mi povestea. Cred ca a avut încredere pentru ca eram fată din Basarabia. Din Basarabia pe care a pierdut-o atunci când, copil fiind, à devenit refugiat în propria Țară. Poze de la ultima noastră întâlnire la Paris, 30 decembrie 2016, alături de copiii mei, Paul și Teodor”.

Pe omul și scriitorul Goma nu l-a omorât virusul

Istoricul Mircea Stănescu difuzează informația mai departe cu următorul comentariu:

„Candoarea, căldura umană transmise de aceste imagini unice fac cuvintele de prisos și, în context, pot prilejui o meditație asupra acestor emoții simple și a sensului lor. Goma nu a murit, ci doar s-a mutat mai sus, într-o Lume mai bună, mai frumoasă, mai dreaptă (în care nu credea, căci asemeni tuturor utopicilor visa la un colț de Rai aici, în Lumea de Jos). Ca unul care l-am cunoscut îndeaproape în perioada 1999–2014, pretind cu modestie că pot afirma cu precizie că dacă l-a ucis ceva cu adevărat nu a fost atât coronavirusul (bătrânețea, bolile multiple contractate în refugii, detenții, exile i-au răpit orice șansă de supraviețuire, pe care oricum nu dădea vreo para), ci, pe rând : confrații scriitori, comuniștii, securiștii, holocaustiștii și, în fine, plecarea soției, Ana–Maria Goma. La cei de mai sus ar fi de adăugat politicienii învârtiți ai post-comunismului (ai „tranziției”), de la care nu a cerut nimic, ci doar a așteptat să facă ce era în dreptul lor să facă, dar ceea ce se întâmplă rareori (și nu dezinteresat) în Lumea reală : restaurarea valorilor perene, a ierarhiilor naturale, a recunoștinței pentru cei demni, resorbirea Exilului anticomunist și întoarcerea exilaților, acești fii și fiice nerisipitori, la Țara lor răvășită, pustiită spiritual și moral. Retrospectiv, realizăm că întreprinderea era imposibilă : ștacheta era prea sus, iar atât de rarii oameni precum Goma „strică prețul pieții” doar prin simpla prezență, e un reproș viu : putem rezista cu demnitate în fața Răului.”

Mircea Stănescu, unul dintre apropiații din România ai lui Paul Goma care nu crede în inițiativa de conferire a unei distincții de la nivel înalt pentru marele scriitor, mai afirmă că ceea ce ne-a rămas „Este memoria unui Om, a unui Scriitor care a trăit valorile în care a crezut: cu demnitate și artă, și tot așa a ieșit din scenă”.

Fotografii inedite, din anii în care era hăituit de Securitate

La rândul ei, scriitoarea și cercetătoarea basarabeancă Liliana Corobca, prezintă câteva fotografii de arhivă cu Ana și Paul Goma tineri, împreună cu fiul lor, Filip, din anii 1976 și 1977, atunci când Goma a fost hăituit de Securitate și reținut de mai multe ori.

Cele două poze sunt însoțite de următorul comentariu al doamnei Liliana Corobca:

„1. Să nu uităm, cei doi oameni pe care i-a iubit Paul Goma până la moarte și care l-au iubit pe el ca nimeni altcineva pe lume au fost soția și fiul lui, Ana-Maria Goma și Filip-Ieronim Goma, doi evrei;

Marginalizarea lui Goma n-a fost doar o pedeapsă pentru el, nu. A fost și o șansă pentru alții. Cenzura acționează dublu: pe unii îi interzice, pe alții îi promovează. Mai devreme sau mai târziu, lucrurile se vor așeza însă pe făgașul lor normal;
Sunt mulți care au scris despre Goma în ultimii ani, uneori cu riscul ostracizării. Sunt mulți care îl iubesc pe autor, mulți care nu-l iubesc. Dar puțini sunt cei care îl citesc. Există o editură care a publicat masiv din opera lui Goma, Ratio et Revelatio. Pentru ca atitudinea față de Paul Goma să aibă și argumente întemeiate, trebuie să-i cunoști opera (http://paulgoma.free.fr/). Recomand adică și prietenilor lui Goma, dar și dușmanilor lui, să-i cumpere cărțile (și să le citească!): https://www.ratioetrevelatio.com/autori/paul-goma/ (colecție coordonată de Flori Bălănescu)”.

Cerere către Președintele României

Pe 27 martie, de ziua Unirii Basarabiei cu țara, un grup de scriitori și ziariști i-au adresat un Apel președintelui României pentru a i se oferi marelui scriitor român Paul Goma Ordinul Național „Steaua României” post-mortem. Până acum nu s-a primit nici un răspuns din partea Administrației Prezidențiale.