Joe Pesci Explains Why He Hates The Irishman Interviews

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Al Pacino Breaks Down How He Became Jimmy Hoffa in 'The Irishman'

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Robert De Niro Teaches Jimmy How to "Paint Houses" Like The Irishman

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Care sunt cele mai bune filme şi seriale ale anului 2019: topul întocmit de American Film Institute - 5 decembrie 2019, 14:03 - de Andreea Neblea - Sursa : Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Care sunt cele mai bune filme şi seriale ale anului 2019: 

topul întocmit de

American Film Institute

 Robert De Niro şi Al Pacino, în filmul „The Irishman“ 

- FOTO Netflix

5 decembrie 2019, 14:03deAndreea Neblea

  American Film Institute (AFI) a anunţat care sunt cele mai bune zece lungmetraje şi seriale TV ale anului 2019, reprezentative pentru realizările din ultimele 12 luni.

  Selecţia, din care fac parte filme semnate de Sam Mendes, Martin Scorsese, Quentin Tarantino şi Clint Eastwood şi seriale ca „The Crown“ şi „Game of Thrones“, a fost făcută de două jurii alcătuite din membri ai AFI, artişti şi critici, scrie news.ro.

Cele mai bune filme ale anului 2019, în ordine alfabetică: 

-„1917“, de Sam Mendes 

-„The Farewell“, de Lulu Wang 

- „The Irishman“, de Martin Scorsese 

- „Jojo Rabbit“, de Taika Waititi  

-„Joker“, de Todd Phillips 

-„Knives Out“, de Rian Johnson 

-„Little Women“, de Greta Gerwig

- „Mariage Story“, Noah Baumbach

- „Once Upon a Time... in Hollywood“, de Quentin Tarantino 

-„Richard Jewell“, de Clint Eastwood

„Parasite“, al sud-coreeanului Bong Joon-ho, recompensat anul acesta cu Palme d'Or, va primi trofeul special

În ceea ce priveşte cele mai bune seriale, lista este formată din: „Chernobyl“, „The Crown“, „Fosse/Verdon“, „Game of Thrones“, „Pose“, „Succession“, „Unbelievable“, „Veep“, „Watchman“ şi „When They See Us“.

Premiul special  la această categorie revine producţiei „Fleabag“.

cuvinte cheie:cele mai bune filme 2019 cele mai bune filme din 2019 cele mai bune seriale 2019 the irishman joker game of thrones the crown

Citeste mai mult: adev.ro/q21f01

Dezamăgirile Regelui Mihai: relaţiile tensionate cu Carol al II-lea, cu fiica sa Irina şi cu principele Nicolae - 5 decembrie 2019, 10:40 - de George-Andrei Cristescu - Sursă : Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Dezamăgirile Regelui Mihai: relaţiile tensionate cu Carol al II-lea, cu fiica sa Irina şi cu principele Nicolae 

Regele Mihai I al României Foto: Ioana Hameda

5 decembrie 2019, 10:40

de

George-Andrei Cristescu

   Camarila, Elena Lupescu, despărţirea de mama sa, regina Elena, viaţa de noapte şi, în general, temperamentul coleric i-au despărţit iremediabil pe regele Mihai şi pe tatăl său, Carol al II-lea. Pe lângă această tristeţe de-o viaţă, regele Mihai a fost nevoit să răcească relaţiile familiale şi cu fiica sa Irina, şi cu nepotul, principele Nicolae, în urma unor scandaluri publice în care aceştia au fost implicaţi.

  Destinul regelui Mihai I a fost, s-ar putea spune, unul tragic. Părăsit timpuriu de tatăl său, Carol al II-lea, a ajuns pe tron la o vârstă fragedă, când abia învăţa să-şi lege singur şireturile, episod istoric care s-a încheiat cu o detronare nefirească, pusă la cale de acelaşi rege Carol al II-lea care a revenit în ţară cu amantă, cu năravuri, cu tot. Adolescenţa regelui Mihai a fost umbrită de personalitatea impulsivă a tatălui: despărţit de mamă, care i-a fost singurul sprijin, înconjurat de apropiaţii lui Carol şi în apropierea Elenei Lupescu. Dar poate că cea mai grea situaţie a fost aceea în care Carol al II-lea a părăsit tronul în toiul celui de-Al Doilea Război Mondial, lăsând ţara şi armata în mâinile tânărului său fiu de 18 ani. După opt ani de domnie grea, Mihai a fost nevoit să abdice şi să plece în exil. Nici aici viaţa nu a fost uşoară, însă regele şi-a găsit liniştea alături de familia sa – s-a căsătorit cu Ana de Bourbon-Parma în 1948, iar împreună au avut cinci fiice (Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria).

Regele Mihai, despre relaţia cu tatăl său, Carol al II-lea:

  

  ”Cu el n-a fost chip să trăiesc într-o relaţie firească de la tată la fiu. Între noi a fost întotdeauna o tensiune care, mai ales în copilărie şi adolescenţă, îmi făcea rău. Tensiunea aceasta n-am întreţinut-o eu, e de la sine înţeles“, declara regele Mihai în interviul-documentar „Nimic fără Dumnezeu“.

  Aceste sentimente de respingere s-au născut chiar din vara lui 1930, când Carol al II-lea a revenit în ţară, alături de Elena Lupescu, şi a cerut să fie reinstituit rege – ceea ce însemna detronarea fiului. Conform memoriilor reginei Elena, la auzul veştilor, micul rege Mihai ar fi spus atunci că poate ar fi fost mai bine ca tatăl său să fi primit pedeapsa capitală, aşa cum auzise că se întâmpla în alte monarhii în care regii părăseau ţara pentru diverse aventuri sentimentale.

  „Noi nu am avut o relaţie foarte bună. Chestiunea asta a început de când s-a întors el în ţară, în iunie 1930. Ştiam că se întâmplă lucruri care nu trebuiau să se întâmple. O vedeam pe mama mea care era foarte tristă, din când în când o vedeam plângând, dar nu prea înţelegeam de ce“, spunea regele în acelaşi interviu cu Mircea Ciobanu.

 Foto: Regele Carol al II-lea, prinţul Mihai şi principele Nicolae, fratele lui Carol

   Dincolo de orice neînţelegeri ce au survenit în familia regală din cauza relaţiei proaste care s-a dezvoltat între Carol al II-lea şi soţia sa, Elena, regele Mihai i-a reproşat întotdeauna tatălui său faptul că i-a permis Elenei Lupescu să aibă o influenţă atât de nefastă asupra lui. „Sfârşitul oricăror bune relaţii pe care le-aş fi putut nutri faţă de tatăl meu a fost ziua în care mi-a comunicat că pot să mă adresez doamnei Magda Lupescu ca propriei mele mame. Eram adolescent – şi unui adolescent nu i se recomandă o altă mamă cu atâta uşurătate, cu atâta dispreţ faţă de un anumit simţ al dreptăţii. La început, am fost mâhnit de ideea că trebuie s-o întâlnesc. Cu timpul, mi-am dat seama că e o persoană vulgară, nu ştiu cum să spun, o natură ţipătoare, stridentă. N-am găsit-o niciodată frumoasă. Răspândea în jurul ei un fel de nelinişte, ceva rău. Alături de ea nu puteai să scapi de o anumită stinghereală. Chiar şi atunci când voia să-ţi intre în voie o făcea într-un fel agresiv. Era destul să intre pe uşă şi atmosfera se răcea din cauza ei. O prezenţă incomodă e prea puţin zis“, spunea regele la începutul anilor '90.

   Relaţiile dintre tată şi fiu n-au fost niciodată remediate. După ce amândoi au plecat în exil, comunicarea dintre ei s-a redus la scrisorile fără răspuns ale lui Carol al II-lea. Regele Mihai nu a putut să participe nici măcar la funeraliile tatălui: „Nu era numai Lupeasca acolo, dar erau toţi cei din anturajul său, aşa-zisele materii cenuşii ale sale, în frunte cu Ernest Urdăreanu. Iar eu cu aceşti oameni nu am mai vrut să am nicio legătură. Ştiu că am fost foarte criticat că nu m-am dus la înmormântarea tatălui meu, dar a fost peste puterile mele morale să mă duc!“, îşi explica regele Mihai gestul.  

  De ce a dezmoştenit-o pe fiica sa Irina

  În octombrie 2014, Casa regală română făcea anunţul: cea de-a treia fiică a regelui Mihai şi a reginei Ana, Irina Walker, împreună cu toţi descendenţii săi, a fost exclusă din ordinea succesiunii la tron, unde se afla pe poziţia a cincea. Irina era, de asemenea, exclusă din Casa regală şi i se retrăgea titlul de principesă a României. Era ultimul act al unui scandal public în care fosta principesă fusese implicată.

   Irina Walker, născută pe 28 februarie 1953, la Lausanne, în Elveţia, s-a căsătorit, în 1983, cu John Kreuger, un cetăţean suedez cu care s-a stabilit în Arizona, SUA. Împreună au avut doi copii, pe Michael şi pe Angelica, dar în 2003 cuplul a divorţat. Irina s-a recăsătorit, în 2007, cu John Westley Walker, cu care s-a stabilit tot în Oregon.

  În august 2013, Irina şi John Walker au fost arestaţi, sub acuzaţia că au organizat lupte ilegle de cocoşi la ferma lor: procurorii au arătat că 10 astfel de derby-uri au avut loc în perioada aprilie 2012-aprilie 2013, cu un prejudiciu de 2.000 de dolari pe zi adus statului american. Pe 22 octombrie 2013, soţii Walker au fost condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare şi la o amendă de 200.000 de dolari. Pentru a putea obţine suma necesară pentru achitarea amenzii, cei doi soţi şi-au vândut ferma din Oregon.

 O controversă: Principele Nicolae, scos din linia de succesiune la tron

   Pe 1 august 2015, regele Mihai a semnat un act de retragere a titlului de principe al României şi a calificativului de Alteţă Regală nepotului său, Nicolae, fiul principesei Elena. Documentul stipula, de asemenea, şi excluderea lui Nicolae din linia de succesiune la tron, unde ocupa poziţia a treia, după principesa Margareta şi mama lui, Elena.

   „În calitate de Şef al Casei şi Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală şi societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect şi mereu cu gândul la ceilalţi“, se arăta în comunicat, fără a se menţiona explicit motivele deiciziei regelui.

    Totuşi, opinia publică a tras rapid concluziile: principele se aflase în mijlocul unui scandal de paternitate cu o româncă, Nicoleta Cîrjan. Situaţia nu e prea greu de explicat: femeia a susţinut că a rămas însărcinată cu prinţul şi urmează să aibă o fetiţă. Nicolae a cerut un test de paternitate, dar a fost refuzat. În urma disensiunilor din cadrul familiei regale, au existat şi voci care au speculat că regele nu ar fi dorit înlăturarea principelui, ci a fost convins să o facă, datorită popularităţii tot mai mari a tânărului Nicolae în detrimentul altor membri ai familiei regale.

     Nicholas Michael Medforth-Mills, născut în 1985, în Meyrin, Elveţia, este primul nepot al regelui Mihai şi fiul principesei Elena. Nicolae a primit titlul de Principe pe 1 aprilie 2010, iar ulterior a început să înveţe limba română şi să stea în ţară mai mult.

La vârsta de 33 de ani, Nicolae s-a căsătorit cu Alina Maria Binder, în 2017, fiind o uniune pe care regele Mihai a aprobat-o anterior. La începutul anului 2018, cei doi au anunţat că se vor stabili definitiv în Bucureşti. 

  În ciuda excluderii de la tron, principele Nicolae a participat la funeraliile regelui Mihai din decembrie 2017 şi a apărut de mai multe ori la evenimente publice. 

cuvinte cheie:regele mihai principele nicolae irina walker succesiune tron casa regala rege carol ii elena lupescu istorie

Citeste mai mult: adev.ro/q215lx

Cum l-a băgat Geoană în NATO și pe Ceaușescu 2019-12-04 · 16:51:23 | Autor: Nicholas Cezar

• HOME
• NEWS
• DEZVALUIRI

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Cum l-a băgat Geoană în NATO și pe Ceaușescu

2019-12-04 · 16:51:23 | Autor: Nicholas Cezar

     Ca secretar general adjunct al NATO, te aștepți la o personalitate puternică, vizionară, un om care își stăpânește emoțiile și știe prețul informației. Tocmai de aceea prezența lui la o conferință pe tema inovației în cadrul Alianței Nord-Atlantice trebuie privită cu mult interes, căci discuțiile se vor axa pe anticiparea viitorului omenirii și a modului în care organizația militară se pregătește să răspundă provocărilor. Ce faci, însă, dacă ești Mircea Geoană și frustrările ți-au faultat mintea? Începi să le bălmăjești tinerilor care te ascultă despre cum era în România comunistă și faci din Nicolae Ceaușescu personaj într-o poveste care nu este despre el. Nici n-avea cum să fie, de vreme ce publicul lui Geoană a fost compus din tineri care doar au auzit de momentul 1989, nu l-au și trăit.



     „NATO Engages: Innovating the Alliance” a fost despre cu totul altceva decât ce a vorbit Geoană. Fostul lider PSD a confundat Londra cu Bucureștiul, încercând să-i aburească pe interlocutori cu momente din copilăria sa, cam cum vindea gogoși prin campania electorală din 2010, când s-a culcat președinte de țară și s-a trezit președinte de bloc. Când citești și recitești discursul lui Mircea Geoană, îi cam dai dreptate și lui Ion Iliescu, zău!

   „Am fost îndeajuns de norocos să devin primul secretar general adjunct al NATO din partea unui aliat nou. O regiune, o ţară, milioane şi milioane de europeni care au fost separaţi de familia lor din cauza comunismului. Cine s-ar fi gândit, acum 30 de ani, că regiunea noastră va fi integrată complet în lumea occidentală? Membră a NATO, membră a UE… Câteodată, am impresia că visez. Când eram un simplu tânăr român, tot încercam, în fiecare vară, să aplic pentru viză, să ies şi să văd Occidentul. Ştiti ce primeam în fiecare vară? O carte poştală. Într-o culoare de nedescris. Cred că avea până şi un miros ciudat. Era o carte poştală de la Securitate, pe care scria «Viza dumneavoastră nu a fost acceptată». Nu era permis tinerilor români, bulgari, polonezi, ţărilor baltice, cehilor, slovacilor şi altor ţări să facă ceea ce pentru prietenii şi colegii noştri din Occident era absolut normal”.



  În acest moment al „spiciului”, impresionați până la lacrimi de vorba fără rost a secretarului adjunct al NATO, o parte dintre tinerii care au ales să participe la această conferință s-a ridicat și a părăsit sala. Se aude că alții ar fi cerut lămuriri, ba chiar s-a ajuns până la returnarea cheltuielilor pentru conferința „NATO Engages: Innovating the Alliance”.

Impasibil ca un klaus, Mircea Geoană a continuat să iohanniseze: „Extinderea NATO nu era un lucru sigur. Nu, nu, nu! Au fost ceva ezitări. Ca român, trebuie să mulţumesc celor doi lideri importanţi, Vaclav Havel sau Lech Walesa, pentru că aceştia au venit cu argumentele nu doar strategice, ci şi morale, care întăreau motivele pentru care ar trebui să reunim Europa”.

În final, puținii tineri rămași neadormiți au primit un îndemn ușor defazat. În praf de 2020, Geoană mai vorbește de libertate în Europa! „(…) mă adresez vouă (n.n. tinerilor), pentru că voi veţi fi liderii societăţilor noastre, voi veţi fi cei care vor conduce (…). Ca viitori conducători ai lumii, luaţi aminte, există un singur lucru care face diferenţa: valorile pe care le dăm mai departe. Niciodată să nu vă îndoiţi de libertate! Luptaţi pentru democraţie! Luptaţi pentru libertate!”.

Cititi mai mult: https://www.national.ro/news/cum-l-a-bagat-geoana-in-nato-si-pe-ceausescu-675186.html/#ixzz67DzkaieL
National

Summitul NATO de la Londra: Alianța scoasă din dezbateri politicianiste și electorale naționale Autor: Iulian Chifu - 4 decembrie 2019

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Summitul NATO de la Londra: Alianța scoasă din dezbateri politicianiste și electorale naționale

Autor: Iulian Chifu

      Summitul NATO de la Londra a fost ocazia cu care multe din temele politicii interne a statelor membre, turbulențelor din relațiile internaționale și eșafodajul global de securitate au putut fi abordate franc, principial și deschis.

La 70 de ani de existență, Alianța își reafirmă valorile, coeziunea, solidaritatea și principiile de bază și continuă să se adapteze la evoluțiile în curs, oricât de tectonice ar fi schimbările bruște pe care le înregistrăm în fiecare zi.

Summitul NATO care a consumat ieri a doua zi, cea în care s-a desfășurat Consiliul Nord-Atlantic, a fost și cea care a clarificat și separat apele. Practic, Alianța revine la criteriile și abordările multilateralismului clasic pe baza căruia a fost fondată, acolo unde dezbaterile vizează interesele comune ale tuturor membrilor, deciziile și acțiunile vizează obiectivele convenite de către toți aliații – de ieri în număr de 30 prin alăturarea Macedoniei de Nord. În schimb reuniune a marcat ferm respingerea implicită a abordărilor unilaterale, a excepționalismului și a aducerii în summituri și în agenda NATO a numeroaselor probleme interne ale statelor membre sau ale problemelor bilaterale între diferitele state membre.

NATO este o alianță vie, democratică și vibrantă, cu atât mai mult în vremuri în care turbulențele aduc amenințări, risuri și provocări tot mai multe și mai variate la nivelul securității și apărării comune aliate. De aici vine și forța Alianței: din capacitatea de a discuta franc lucrurile și de a lua în considerație toate preocupările aliaților. Pe de altă parte, nu trebuie confundate elementele ce țin de nevoi politice interne, ca cele manifestate de către Statele Unite, Franța sau Turcia – dar și alți aliați, într-o formă poate mai puțin vocală sau mai puțin publică – sau diferențele de abordare dintre actori distincți, pe relația bilaterală, cu acțiunile, abordările sau problemele Alianței în întregul său.

De altfel, NATO a trecut nu o dată prin etape în care divergențele dintre actori pe diferitele teme au fost foarte vii și prezente: încă de la criza din 1956 a Canalului de Suez, trecând prin războiul din Irak 2003 sau prin confruntarea Grecia-Turcia în Cipru sau pe temele delimitărilor din Marea Egee, diferențe între actori și state membre NATO au afectat Alianța, dar de fiecare dată aliații au știut să separe apele. Așa și de această dată: diferențele și divergențele au fost discutate în plan bilateral – Alianță-SUA, Alianță-Turcia, Franța-SUA – în marja reuniunii, iar relațiile particulare, ambițiile individuale sau abordările distincte neagreate la nivelul Consiliului Nord-Atlantic nu au afectat calitatea acțiunilor Alianței sau coeziunea și solidaritatea aliată. Fără teme tabu sau de neabordat, ascultând fiecare membru, preocupările și propunerile sale, dar asumând doar elementele ce țin de misiunea și obiectivele NATO.

Am putut înregistra și la acest nivel surprize relevante, cu un Președinte Donald Trump cel mai mare apărător al Alianței chiar în fața Președintelui Franței, așa cum tentația de a lega acțiuni și interese individuale nepreluate de către NATO în teme de blocaj ale operațiunilor din cadru aliat, au fost respinse. De altfel, e de remarcat achiesarea în comun la documentul final, asumat de către toate statele membre, prin care se închid cele mai stringente teme de dezbatere.

De altfel abordarea s-a făcut cu nuanțe și cu atenție. Acolo unde preocupările unui stat membru au corespuns cu interesele, abordările și rolul Aliat, ele s-au regăsit într-o formă direct asumată de statele membre, acolo unde preocupările au justificat nevoia unor schimbări și adaptări, ele au fost incluse în procesul de reflecție, așa cum acolo unde evoluția necesită adaptare și recalibrarea opțiunilor, elementele sunt pregătite și în domeniul dezvotărilor componentei politice și strategice a NATO.

Astfel, preocupările Președintelui SUA, Donald Trump, privind asumarea responsabilității comune financiare la nivel aliat și respectarea Angajamentului financiar pe dimensiunea de apărare – 2% din PIB pentru apărare și minimum 20% pentru noi capabilități – s-au regăsit în acțiunile lansate încă de la summitul din Newport Beach, Țara Galilor, 2014, traduse în 130 miliarde creștere a investițiilor statelor aliate în Apărare, cu țintă 2024 când sum ava ajunge la 400 miliarde pe state non SUA. Iar angajamentul se regăsește deja în documentul summitului aniversar la paragraful 2. La fel și preocuparea pentru securitatea legată de noile tehnologii, inclusiv rețeaua de comunicații 5G.

Preocupările Președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan vizând recunoașterea comună a organizațiilor teroriste și lupta împotriva terorismului se regăsesc în asumarea de către alianță ca amenințare a terorismului și a modului de raportare aliat concret față de acest flagel, și în termenul de referință pentru viitoarea Comisie pentru redactarea strategiei și a componentei politice a NATO, ca formulă de reînnoire a Conceptului Strategic de la Lisabona. Ideea vehiculată în spațiul public vizând legarea unei anumite recunoașteri de planurile de apărare pentru zona Baltică și Polonia au fost respinse de plano, pe baze principiale: recunoașterea ca organizații teroriste se face de către fiecare stat în parte și doar formula convenită la nivelul tuturor Aliaților se poate transforma în element comun asumat de NATO ca întreg și se poate regăsi la nivel aliat(cum avem referirile la Al Qaeda sau Daesh/ISIS, autointitulat Stat Islamic în documente NATO).

Pe de altă parte condiționarea elementelor fundamentale ce țin de responsabilitățile aliate de elemente, avantaje sau solicitări ce țin de politică internă și momente electorale, cu valoare de întrebuințare în legătură cu propriul public, a fost respinsă de către aliați. De altfel și Turcia a fost de acord cu soluția pe această problematică, regăsită în documentul final, ca și Franța, care a fost în aceeași categorie, achiesând în final la formulările convenite ale declarației finale, care sunt evident în contradicție cu o “Alianță în moarte cerebrală”, și cu acțiunile și pașii ce marchează întărirea relației transatlantice, a apărării comune în flancul Estic, inclusiv pe temele ce vizează amenințările ce provin de la diferitele acțiuni agresive generate de Federația Rusă.

Pe această dimensiune, preocupările legitime ale Președintelui Franței Emmanuel Macron privind coeziunea și coerența alianței s-au regăsit în formulările din document care reprezintă angajamente la cel mai înalt nivel ale tuturor aliaților, în timp ce preocuparea pentru coerența în spații terțe și operațiuni în care nu e prezent NATO, dar sunt prezenți aliați din cadrul NATO, a fost trecută în spațiul termenilor de referință și a temelor discutate în viitoarea comisie de reflecție asupra strategiei și dimensiunii politice ale Alianței. Pe de altă parte, și președintele francez a achiesat la formulările care contrazic moartea cerebrală a Alianței, dar și cu renunțarea la invocarea obligației neformulată în nici un document ca aliații să-și apere interesele unul altuia în terțe spații.

De fapt, NATO revine, în ședințele sale, la fundamentele pe care se întemeiază de la fondare, în 1949: la ceea ce este asumat ca obiectiv aliat și la angajamente luate în comun și părăsește tentația excepționalismului oricui sau a dorințelor de a exporta la nivel aliat dispute sau divergențe bilaterale, ca și interese individuale ale unui stat sau altuia. Dacă există un angajament, o abordare comună, o misiune comună a NATO, toți aliații se conformează. Dacă lucrurile vin pe o relație bilaterală sau interese individuale în terțe spații, grupul de reflecție constituit cu această ocazie va stabili care e modul de comportament adecvat în viitor, unde trebuie propuse adaptări, revizuiri sau reguli noi care să se subsumeze, însă, principiilor convenite ale coeziunii și coerenței aliate, iar pe baza acestor propuneri, Consiliul Nord Atlantic va decide în final, așa cum e statutar.

Summitul de la Londra este important și pentru afirmarea fără dubiu a coeziunii, coerenței și solidarității aliate, asumate de toți membrii, dar și pentru marcarea, din nou, a capacității de adaptare a Alianței la realitățile de azi și la evoluțiile mediului de Securitate. Adaptarea vizează, totodată, și îmbunătățirea relațiilor dintre statele membre, și pe cea de raportare comună către state sau actori terți, exteriori Alianței, acolo unde este cazul, dar e menită să stabilească și să dea liniile directoare comune ale abordărilor viitoare deopotrivă a Chinei și a Rusiei, a terorismului și atacurilor cibernetice, a domeniului al cincilea aliat – spațiul, după cel cibernetic, dar și a securității umane și noii generații de amenințări, care vor fi evaluate de către grupul de lucru pentru viitoarea strategie Aliată.

Te-ar putea interesa și:

Summit-ul NATO întărește Alianța, dar lasă flancul estic în incertitudine

---

Cum împacă Erdogan varza NATO și capra S-400 de la Putin

---

Summit NATO. Cum a blocat Iohannis penetrarea Alianței de către Putin – UPDATE

---

Duelul Trump – Macron la summitul NATO de la Londra. „Să fim serioși”

---

ULUITOR! Ce a facut Carmen Iohannis cand a vazut-o pe Regina Elisabeta a II-a

4 decembrie 2019