Starea Nației 20 noiembrie 2019

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

LUMEA LUI BANCIU, 19 NOIEMBRIE 2019, P1/3

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Vio pe baterii

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

LUMEA LUI BANCIU, 18 NOIEMBRIE 2019, P1/3

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Starea Nației 18 noiembrie 2019 I Include prima parte a interviului cu M...

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Legile Belagine după care trăiau in Balcani în urmă cu mii de ani, pelasgii – cea mai veche civilizatie europeana

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Legile Belagine după care trăiau in Balcani în urmă cu mii de ani, pelasgii – cea mai veche civilizatie europeana

Foto: Sfinxul din Bucegi. Vechimea acestui monument 

MOTTO :

Legile belagine (Leges Bellagines) „stau la baza civilizației umane“ (Fontes ÎI p.19).

In timpurile moderne, istoricii si cercetatorii europeni, carora li s-au alaturat multi si din Romania, au introdus doi termeni ce se resping reciproc – „indo-europeana” si „euro-indiana” – care au creat, prin invazia Europei, populatiile pe care ii dovedesc a fi stramosii popoarelor europene. Sunt teorii utopice, fara nici o legatura cu adevarul istoric. Nu exista nici o dovada – arheologica ori scrisa – ca rasa alba a venit de undeva din Asia.

La scoala am fost invatati ca navalirile veneau numai din Rasarit. Popoarele Europei, inclusiv cele din Vest, nu au preistorie si se vor primordiali! Vezi si teoria „celtilor primordiali”!!
Acesti istorici uita ca geografii, istoricii si scriitorii antici, indiferent de nationalitatea lor, vorbesc numai despre „pelasgi” si „arieni”.

Istoria sta marturie ca triburile acestora au invadat Asia, nordul Africii si intreaga Europa.

Sa ne amintim ce a scris Nicolae Densusianu: „Inainte de civilizatia greaca si egipteana, o civilizatie mult mai veche se revarsa asupra Europei. Aceasta a fost civilizatiunea morala si materiala a rasei pelasge si care a deschis un vast camp de activitate geniului omenesc.

Influenta acestor trei culturi pelasge a fost decisiva, pentru soarta muritorilor de pe acest Pamant”.
Pe la mijlocul mileniului IV i.Hr., pelasgii sunt nevoiti sa-si construiasca ziduri, valuri de pamant si santuri de aparare in jurul asezarilor lor, pentru a face fata navalirilor triburilor nomade.

In cateva batalii decisive, ii infrang si alunga pe acesti cotropitori. Civilizatia lor continua sa se dezvolte pasnic, sa infloreasca si…ceea ce este semnificativ o reprezinta migratia populatiei excedentare:

„In mileniul al III-lea i.Hr., poporul pelasg se va angrena in mari miscari si deplasari de populatie:

– spre sud, ocupand Asia Mica si insulele Marii Egee (asa se poate explica cum a ajuns alfabetul carpatic pelasg in Creta);
– spre sud-est, in Sumer (ducand cu ei scrierea care va fi etichetata ca „sumeriana”);
– spre Nordul Africii (carja incarligata a pastorilor carpatici este prezenta in mainile faraonilor ilustrati pe peretii piramidelor);
– spre India, in jurul anilor 1500 i.Hr., pomeniti de cronicile Vaii Indusului ca Arieni – Arya „strain” (multe legaturi spirituale s-au descoperit intre civilizatiile europene si cea indiana)”

 

Legile Belagine erau codul după care trăiau, în urmă cu mii de ani, pelasgii si înaintașii traco-românilor.

Pelasgii pot fi considerati “indigenii” Balcanilor, probabil sositi pe acest teritoriu pe la sfarsitul mileniului al III î.Hr.

Numele de pelasgi (greacă: Pelasgoi / Pelasgss) a fost folosit de unii scriitori antici greci pentru a se referi la populatiile care fie au fost strămosii grecilor, fie i-au precedat pe greci în teritoriul pe care l-au ocupat in antichitate.

La modul general, termenul “pelasge” s-a transformat în timp ducand la denumirea locuitorilor indigeni din regiunea Mării Egee si a culturile lor, înainte de aparitia limbii elene.

În timpul perioadei clasice a elenilor, enclave pelasgiene au supravietuit în mai multe locuri din Grecia continentală, Creta si alte regiuni ale Mării Egee.

Populatiile identificate ca “pelasge” vorbeau o limba sau limbi pe care grecii le identificau ca “barbare”, si o  traditie care a supravietuit in timp sustine ca o mare parte din Grecia a fost pelasga înainte de a fi elenizata.

Având în vedere faptul cã acești pelasgi, erau considerați de vechii greci, care au venit mult mai târziu pe pãmânturile Eladei din Nord , „dioi“, („divini“) de aceeași origine cu zeii, fãuritorii unei culturi si ai unei civilizaţii avansate care s-a impus în toată lumea, stârnindu-le astfel admiraţia și recunoaşterea superioritãţii.

Astazi este clar ca pelasgii sunt una dintre cele mai vechi populatii din Balcani si din toata Europa.

Ipotezele aparitiei lor sunt :

(1) Populatie autohtona care a evoluat din neolitic;

(2) Una dintre primele populatii indo-europeane care a migrat prin nordul Balcanilor, cu origini Uralo-Caspice;

(3) Populatie care nu este indo-europeana cu o etnogeneza singulara (la fel ca cea basca sau etrusca);

(4) Supravietuitorii eruptiei vulcanului Thera (Santorini), care a distrus si civilizatia Minoana (cam tarzie pentru pelasgi – 1627 î.Hr, dar nu suficient de tarzie);

(5) parte din migratia Hitiţilor, care au ajuns pe doua cai in Anatolia din estul Caspic sau vestul Marii Negre.

Belaginele mai sunt numite și Legile naturale sau Legile firii.  Existența pelasgilor antici consemnează pe un rege bărbat, numit Zalmoxa. 

Numele ni-l arată ca fiind un slujitor al lui Zalmoxis, menționat la jumătatea mileniului al II-lea (1400 î. d. H.), ca mare legislator.

Diodor din Sicilia afirmã:

“Zamolxe pretindea cã lui îi dãduse legile Hestia”. Iamblichos (33 d.e.n.) adaugă că Zalmoxa-tracul , “le-a întocmit legile” şi “le-a scris”. 

De „regulele lui Zamolxis” aminteste si Agathias Scolasticul.

 Deceneu, Marele Iniţiat şi Rege al dacilor, preocupat de cultivarea supuşilor săi, cum spune şi Herodot, a transcris aceste legi şi ele se păstrează până astăzi sub numele de BELAGINE” (Fontes II).

 Iordanes (sec. VI e.n.), istoric al goților, atrage atenția că geto-dacii, în timpul regelui Burebista și al marelui preot Deceneu, au deprins reguli de viată spirituală și învățături avansate.

Belaginele erau puse în versuri și, deasemenea, se cântau.

Creştinismul a preluat această practică a cântării Legilor Noi, hristice, care astfel sporeşte și întreţine atmosfera de sacralitate.

Legile Belagine (Leges Bellagines denumire ce apare ȋn secolul IV d.Hr.) sunt cunoscute a fi tautologiile după care se guvernau pelasgii şi mai tarziu, dacii.

Despre etimologia termenului “belagine” există mai multe teorii:

– Cuvântul este compus din belanus (legi) şi ginus (ȋncepători), astfel că ar putea ȋnsemna “legile ȋnceputurilor”.
– Alăturarea cuvintelor pelasgus şi gentaes (gens-gentis-neam-gintă) ar putea avea ca ȋnsemnătate “neamul pelasg”.
– Belagine – Blajin (Be+lagj+âne=Blajine).

Ȋn capitolul “Arimani, Râmi, Arimaspi, Arimphaei în Dacia” a lucrării Dacia Preistorică, Nicolae Densuşianu afirmă despre una din ramurile pelasgilor urnătoarele :

“(…) aceşti Rohmani îşi petrec vieţa lor foarte mult în devoţiuni religiose; sunt oameni forte buni, şi cu moravuri blânde, din care cauză se numesc «Bunï») şi «Blajini»; ei sunt feriţi de orice rele, ‘cat nu fac stricăciuni nimenui, dar nici pe ei nu-i superă nimeni; şi fiindcă sunt sfinţi, ei merg după morte de a dreptul în raiu şi se numesc «Fericiţii ajini».

Rohmanii aveau o presimţire de cesul morţii; se pregătiau singuri pentru ultimul moment al vieţel lor; se îmbrăcau în haine de morte, veniau preoţii, rudele şi pretinii, se făcea ceremonia de despărţire; apoi acela, cărui i-a sosit cesul, trecea singur după un del cu trup cu tot, iar ceilalţi se întorceau acasă”.

– Nicolae Densuşianu susţine si  că denumirea vine de la Belaci sau Blaci, populaţii pastorale pelasge (personal această este teoria pe care o ȋmbrăţisez), lucru care atestă că origina cuvântului vine de la pelasgi (pelasgi/belasgi/belagi/blaci/belagines).

Primele referiri despre aceste “canoane” sunt făcute indirect prin analogie cu ȋnţelepciunea celor care locuiau pe actualul teritorii al ţării noastre.

Homer ȋnfăţisează populaţiile pelasge de la nord de Tracia (Mysi, Sciţi) ca fiind “cei mai drepţi oameni de pe faţa pământului”[1].

Acelaşi caracter moral este atribuit, de Geograful Strabon, populaţiilor „barbare” de lângă Istru (Dunărea de jos), populaţii ante-homerice făcând referire la Sciţii cei vechi: ”ȋn timpurile vechi era o credinţă generală, cei care locuiau mai departe de ceilalţi oamnei erau cei mai drepţi dintre toţi”.

Aristotel aminteşte de legea Sciţilor când vorbește de regulile de instruire militară a acestora[2] şi, ȋn fine, Herodot scrie că Geţii erau “cei mai viteji şi mai drepţi ”[3].

Prima referinţă directă o avem de la Platon care spunea: Ȋn regatul lui Atheas, care domnise peste hiperboreenii din nordul Traciei, au existat cele mai vechi legi de origine divină, scrise cu litere, pe o columnă de aramă”.[4]

Despre legile cele vechi ale Daciei aminteşte şi Aristotel când afirmă despre Agatârşii ce locuiau ȋn Transilvania că aveau obiceiul de a-şi cânta legile argumentând că procedau ȋn acest mod pentru că “regulile lor” să nu fie uitate.

Istoricul got Iordanes ne arată că dacii din timpul lui Burebista şi al preotului acestuia Deceneu aveau ȋnvăţături foarte avansate:

“Geții îl ascultau în toate și fiindcă erau înzestrați cu o inteligență naturală, îi învăță aproape toată filozofia, morala… instruindu-i în fizică, el îi îndruma să trăiască conform naturii sub domnia propriilor legi (…) îi învăță logica și reuși să-i facă abili în gândire și superiori altor popoare… îi învăță să observe cele 12 semne ale zodiacului și cursul planetelor și toată astronomia. El le explică cum crește și descrește fața lunii și le arătă cu cât globul încins al Soarelui depășește în mărime planeta noastră terestră și le explică numele a 346 de stele…

Vezi cu mare plăcere, ca niște oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice, când mai aveau puțintel timp liber după lupte. Putem vedea pe unul cercetând poziția cerului, pe altul însușirile ierburilor și ale fructelor, pe acesta studiind descreșterea și scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui și cum, prin rotația cerului, care se grăbesc să atingă regiunea orientală sunt duse după o regulă prestabilită”.

 

Legile belagine au ajuns a fi cunoscute pe o mare parte continentului European. Acest lucru a fost  posibil datorită triburilor ce au avut contact cu locuitorii spaţiului Carpato-danubiano-pontic ce au locuit aici dar au migrat ulterior.

Un exemplu grăitor, ȋn acest sens, este reprezentat de Turdetani. După particularităţi, turdeanii vin din răsăritul Europei, urme vechi se găsesc pe actualul teritoriu al României şi Ungaria (Panonia).

Despre ei, Strabon (Cartea III 1.6 ), afirmă că sunt cei mai ȋnvăţaţi locuitori ai peninsulei Hispanice.

Au propria gramatică, ȋşi au descrise tradiţiile şi istoria, au poeme şi legi schise ȋn versuri, după cum ei afirmă, vechi de peste 6000 de ani.

Vechimea exactă a legilor nu se cunoaşte, dar se aproximează a avea circa 8000 de ani. Ȋn desluşirea tainei lor, există două puncte de referinţă. Acestea se traduc prin istoricul Iordanes şi teologul Dionisie Exiguul (Dionisie cel Smerit).

Denumirea legilor ne este arătată ȋn lucrarea Getică a lui Iordanes (Leges Belagines) ceea ce indică (sau confirmă dacă mai era cazul) locul unde au apărut. Dionisie Exigul, dac de origine şi născut ȋn Dobrogea, cunoştea aceste legi de la strămoşii lui, legile erau respectate ȋntocmai şi transmise prin viu grai din generaţie ȋn genreaţie.

Datorită faptului că era mai mut decât un simplu ştiutor de carte, are ideea de a găsi trebuinţă acestor ȋnvăţături.

Adăugând la ele unele tradiţii orale, a “format un corpus de legi pe care le-a şi comentat şi care s-au impus printere credincioşi şi printre slujitorii preoţi”.

“Creaţia” lui Dionisie a fost păstrată peste veacuri şi este cunoscută ȋn Banat cu denumirea de Jus Walachie, ȋn Moldova, Valhia şi Transilvania cu denumirea de Jus Walachiesau Jus et Consuetudo. Răspândirea scrierii ajunge până ȋn Polonia (JusValachorum) şi Ungaria (Valachorum Lex et Consuetudo sau Moş Valachorum).

După anul 106 când statul Dac dispare, dacii liberi aflaţi (sau retraşi) ȋn munţi se regrupează ȋntr-o nouă formă de organizare, formă ce vă sta la baza organizării cnezatelor şi voievodatelor de mai târziu şi care se numeşte obşte.

Legea după care se ghidau conducătorii obştilor erau denumită Legea Obiceiului Pământului – una şi aceaşi cu Belaginele. După acest “codex” se ghidau şi dacii ce se aflau sub guvernarea directă a românilor, ca dovadă putem vorbi despre răscoala lor din anul 117 d.Hr când au cerut a fi lăsaţi ȋn continuare a se gestiona după bunul lor plac.

Cei ce cunoşteau cu de-amănuntul legile transmise pe cale orală erau “Bătrânii” sau “Moşii”- conducători ai obştei. Ȋn popor există expresia “a vinde moşi pe groşi” care ȋnsemă a nu respecta adevărul sau dreptatea, a minţi (deţinut de ȋnțelepții comunităţii) iar de la cuvântul moş, prind derivare, apar altele cuvinte precum: moşie, moşenire, moşenitor, moşnean.

In loc de concluzie, sa luam aminte la  spusele istoricului got Iordanes: 

“Belaginele există şi astăzi”…:

Iată cele 45 de legi Belagine:

1. Dincolo de curgerea timpului şi de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu şi Veşnic, din care vin toate şi prin care fiinţează toate cele ce sunt. Totul şi nimicul sunt suflarea Sa, golul şi plinul sunt mâinile Sale, mişcarea şi nemişcarea sunt picioarele Sale, nicăieri şi peste tot este mijlocul Său, iar chipul Său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină şi tot ce vine din lumină prinde viaţă şi ia făptură.

2. Precum fulgerul aduce lumina şi din lumină tunetul şi focul ce se revarsă , aşa este şi gândul omului, el trece în vorba omului şi apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină şi un tunet. Lumina omului este gândul său şi aceasta este averea sa cea mai de preţ. Lumina prinde putere prin cuvânt, iar voinţa omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.

3. Fii ca muntele cel semeţ şi ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară. Nu uita că aceiaşi paşi îi faci în vârful muntelui ca şi în josul său, acelaşi aer este sus ca şi jos, la fel creşte copacul în vârf de munte ca şi în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semeţ ca şi pământul cel neted.

4. Fii cumpătat ca pământul şi nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sămânţa prea adâncă nu răzbate şi prea multă apă îi stinge suflarea.

5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ, căci din pământ îşi trage tăria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeaşi cu măsura coborârii.

6. Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni seminţei care încolţeşte, nici nu se vede când prinde suflare de viaţă. Lumina seminţei este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrană, apa îi dă vigoarea, iar răbdarea o îmbracă cu tărie.

7. Priveşte râul şi ia aminte la învăţătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar creşte tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare, şi lucrurile aşa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este şi gândul cel bun şi drept rânduit, el îşi face loc printre pietre şi stânci, nu ţine seama de nimic, îşi urmează drumul şi nimic nu-i stă în cale. Apă cu apă se adună, iar împreună puterea este şi mai mare.

8. Ia seama de taina aceasta şi nu o uita, acel firicel de apă ştie unde va ajunge, căci una este cu pământul şi toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri până la sfârşit. Astfel să iei seama la gândul tău unde trebuie să ajungă şi vei vedea că nimic nu stă în calea sa. Să-ţi fie gândul limpede până la sfârşit; multe se vor ivi în calea ta, căci firea lucrurilor din jur este mişcătoare asemeni apelor. Apă cu apă se întâlnesc, pământ cu pământ şi munte cu munte.

9. Ia seama la gândul cel rău, fereşte-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-ndeamnă la lucruri nefireşti. Fereşte-te de vorbele deşarte şi de neadevăr; sunt ca pulberea câmpului ce-ţi acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru mintea şi sufletul tău. Ele te îndeamnă la trufie, înşelăciune, hoţie şi vărsare de sânge, iar roadele lor sunt ruşinea, neputinţa, sărăcia,boala, amărăciunea şi moartea.

10. Nu judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după frumuseţea lor sau după râvna lor, căci şi unul şi altul a lăsat din ceva pentru a creşte în altceva. Cel bogat este sărac în linişte, cel tare este slab pentru altul şi cel slab are tăria lui ascunsă. Cum firea lucrurilor este mişcătoare, asemeni este şi omul. Ce dă valoare unei unelte, trebuinţa sau frumuseţea ? Duce un om mai mult decât boul? E mai bogat vreunul ca pământul ? Doar cunoaşterea şi înţelepciunea îl ridică pe om peste dobitoace. Şi degeaba ai cunoaştere dacă ea nu este lămurită de vreme.

11. Fierul înroşit a fost rece şi se va răci iarăşi; vasul a fost pământ şi va fi iarăşi pământ; Pământul ce-a fost sterp acum este pământ roditor şi se va stârpi iarăşi peste vremi. Râvna omului face schimbătoare toate acestea. Dar râvna îi întoarce bucuria în tristeţe şi liniştea în nelinişte. Fierul şi focul ajută omul, dar îl şi vatămă. Şi aceeaşi râvnă îl îndeamnă a merge pe cărări neştiute şi nebătute de ceilalţi dinaintea lui.

Tot râvna îl îndeamnă la strângere de averi, la mărirea puterii şi a se măsura cu alţii. Fereşte-te de a te măsura cu altul, căci trufia de aici se naşte; ea te va coborî mai jos de dobitoace şi te va despărţi de fratele şi de vlăstarul tău.

12. Neînţeleptul este mânat de râvnă, dar înţeleptul încalecă râvna. Neînţeleptul suferă când râvna îl duce la pierdere şi la cădere, dar înţeleptul întotdeauna găseşte câştigul în pierdere şi înălţarea în cădere.

13. Trufia răceşte iubirea inimii şi o face în duşmănie şi nu există dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintâi putere şi chipul ei este lumina. Ia seama că nu cumva gândul tău să se împresoare cu trufia, căci mai jos de dobitoace vei ajunge.

14. Gândul bun şi vorba înţeleaptă îţi pot potoli necazul, îţi pot răcori inima, dar nu te vindecă, pentru că omul suferă după cum trufia a crescut în el, căci suferinţa este umbra trufiei.

15. Nu îţi lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele aşa cum vin, aşa pleacă. După orice zi vine şi noaptea, şi după iarnă vine primăvara, căci aşa este rânduit şi aşa este firea lucrurilor. Toate cele ce se văd, se nasc, cresc şi apoi se întorc de unde au plecat.

Doar firea lucrurilor rămâne pururi, iar aceasta are nenumărate şi nesfârşite ramuri, şi asemenea izvoarelor minţii şi sufletului tău, ele nu se arată la vedere. Căci o suflare şi un foc fac să crească toate cele ce cresc ierburi, copaci, dobitoace şi oameni– şi din aceeaşi vatră vin şi către aceeaşi vatră se întorc, şi vatra aceasta este pururea.

16. Precum copacul cel falnic creşte lângă cel mic fără a-i face rău, aşa să fiţi între voi, cel mare să nu lovească pe cel mic şi nici să-i amărască sufletul, căci va avea datorie mare de dat, la fel ca şi hoţul. Aruncă un lemn pe râu şi mai multe vor veni din susul său către tine. Adu-i mulţumire semenului tău, adu-i lumină pe chip şi în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai târziu înflorite în inima ta.

17. Nu lua cu siluire şi nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce priveşte prin ochii tăi este acelaşi cu cel ce priveşte prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

18. Nu grăbi nici o lucrare căci trasul de ramuri loveşte înapoi. Fructul copt este uşor de luat, cel necopt este greu de luat şi gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îţi va amărî sufletul. Cum creşte cadrul, aşa creşte şi stinghia şi cum creşte roată aşa creşte şi ispita.

19. Rămâi mereu în răcoarea sufletului tău, dar dacă mânia se aprinde în tine, ia seama ca nu cumva să treacă de vorba ta. Mânia vine din teamă şi nu a locuit dintru început în inima ta; dacă nu creşte prin trufie, ea se întoarce de unde a plecat.

Trufia închide poarta înţelepciunii, iar cel trufaş se pune singur lângă dobitoace. Înţelepciunea este mai preţuită decât toate cele ce se văd cu ochii, ea este aurul minţii şi sufletului tău şi este rodul cunoaşterii udate de vreme.

20. Nu-ţi amărî sufletul când simţi durerea şi neputinţa, ci mai degrabă caută să te foloseşti de ele pentru îndreptare , căci în rod ai şi sămânţa. Nu se poate ca o sămânţă bună să dea rod rău. Lăcomia întotdeauna duce la pierdere, furtul întotdeauna duce la boală, gândurile sterpe întotdeauna duc spre rătăcire, mânia întotdeauna loveşte înapoi, răutatea şi neadevărul întotdeauna aduc neputinţa, trufia întotdeauna aduce suferinţa.

21. Mergi la izvor când sufletul ţi-e aprins, scormoneşte în apa limpede şi aşteaptă până ce devine iarăşi curată. Aşa se va duce şi aprinderea sufletului tău, precum tulburarea aceea.

22. Ia bine seama la taina seminţei. Asemeni ei este gândul tău, şi cum sămânţa nu se poate fără coajă, aşa este şi gândul cel rodnic al omului. Coaja gândului rodnic este voinţa, iar fără voinţă, gândul se usucă şi nu foloseşte la nimic. Dar puterea este în răbdarea seminţei, iar voinţa şi răbdarea fac mlădiţa firavă să răzbată prin pământul tare.

23. În vremea lucrului tău, înveseleşte-ţi inima la vederea lucrării tale înainte de terminarea ei, căci precum fructul îşi anunţa venirea cu o floare, tot aşa fapta omului este văzută de cel cu mintea şi simţirea limpede, înainte de a fi terminată.

24. Ia bine seama la cauza omului sărac, dar şi la cauza omului grabnic avut, căci nici una nici alta nu sunt fireşti. Omul sărac are multe gânduri deşarte şi le schimbă de la o zi la alta, vorbeşte mult şi lenea i-a învelit braţele şi picioarele. Cel grabnic avut ori e hoţ şi înşelător, ori vede mai bine necazul altuia şi caută a-l amăgi, de acolo îşi trage grabnica avuţie.

25. Fii blând şi răbdător cu cei de lângă tine, căci aşa cum te porţi tu cu ei, aşa se poartă şi alţii cu tine, căci simţirea lui este la fel cu simţirea ta, din aceeaşi suflare este şi simţirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeaşi lumină cu cea care se vede prin ochii tăi.

26. Unde este tăria omului acolo îi este şi slăbiciunea , ceea ce-l ridică îl şi coboară; rămâi în limpezimea minţii şi simţirii tale şi vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel uşor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel blând este deasupra celui aprig. Limpede să-ţi fie mintea şi simţirea, şi ia seamă de toate acestea.

27. Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din liniştea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ţi puterea din răbdare şi din linişte şi foloseşte-te de ea prin limpezimea gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.

28. Lucrarea făcută din teamă nu are viaţă lungă şi tăria ei este asemeni unei revărsări de ape care ţine puţin. Aşa este şi cu tulburarea oamenilor; ea vine de-afară, dar este chemată de teama lor, însă teama vine din necunoaştere, iar necunoaşterea prinde putere prin neadevăr, lene şi trufie.

29. Soarbe cunoaşterea de la cei cu barba albă şi neînroşită de vin şi lasă vremea să o îmbrace cu înţelepciune. Nu privi la trupul lor slăbit şi gârbovit, căci toate acestea sunt plata lor pentru cunoaşterea lucrurilor şi creşterea înţelepciunii.

30. Mulţumeşte pământului pentru toate cele ce-ţi oferă, mulţumeşte cerului pentru ploaia care îţi hrăneşte pământul, mulţumeşte soarelui pentru căldura şi lumina casei tale şi a pământului tău, mulţumeşte lunii pentru liniştea somnului tău, mulţumeşte stelelor că veghează asupra somnului tău, mulţumeşte muntelui pentru poveţele şi fierul ce-l iei din el, mulţumeşte pădurii pentru tot ce iei de acolo, mulţumeşte izvorului pentru apa ce-o bei, mulţumeşte copacului pentru lucrările ce-ţi arată, mulţumeşte omului bun ce-ţi aduce bucurie şi zâmbet pe chip.

31. Precum iarba bună creşte cu iarba rea, aşa sunt şi oamenii. Dar ţine seama că purtarea lor cea rea este semănată şi crescută din teamă şi neputinţe, iar trufia este doar învelitoarea lor.

Nu certa purtarea lor şi nu căuta a-i îndrepta din vorbe şi mustrare, căci apăsarea pe rană nu o vindecă. Oare iarba aceea este rea doar pentru că este amară pântecului tău ? Aşa este şi cu omul, de vei vrea să-l îndrepţi, adu-i pentru început gândul şi simţirea la ce este plăcut atât omului bun, cât şi omului rău. Unul vede roata plecând, iar altul vede aceeaşi roată venind. Cine vede mai bine ?

32. Doar cel înţelepţit poate vedea limpezimea şi liniştea din mintea şi sufletul celui tulburat; căci cel înţelepţit a fost odată şi el la fel ca şi cel tulburat şi roadele amare l-au făcut să ţină seama de alcătuirea fiinţei sale. A fugit de roadele sale amare în vârful muntelui şi acolo nu a scăpat de ele, a fugit în mijlocul pădurii şi iată că roadele erau cu el, apoi a privit în lăuntrul său şi iată că roadele sale amare aveau rădăcini în mintea şi simţirea poftelor sale.

33. Este o floare mai frumoasă ca cealaltă ? Este un izvor mai limpede decât altul ? Este un fir de iarbă mai presus de un altul ? Fiecare are tăria, frumuseţea şi priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea să aibă felurite soiuri de copaci, de iarbă, de flori şi dobitoace.

Nu seamănă un deget cu altul de la aceeaşi mână, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mărul mai înţelept decât prunul sau părul ? Este mâna stângă mai bună ca dreapta ?

Altfel vede ochiul stâng faţă de cel drept ? Cele de sus îşi au rostul lor precum şi cele de jos îşi au rostul lor, cele mari îşi au rostul lor precum şi cele mici îşi au rostul lor, cele repezi îşi au rostul lor precum şi cele încete îşi au rostul lor, cele ce au fost şi-au avut rostul lor iar cele ce vin îşi vor avea rostul lor.

34. Neputinţa vine după răutate şi neadevăr, căci ceea ce dai aceea primeşti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama că lumina sufletului tău şi al celui de lângă tine au aceeaşi vatră şi poate rămâne fără umbră. Vezi ce tulbură necontenit izvoarele minţii şi sufletului aproapelui tău. Adu-i liniştea în suflet şi limpezimea în minte şi bătrâneţile tale vor fi ca pomul copt, oasele şi tăria ta nu vor slăbi şi te vei întoarce de unde ai venit, sătul de căldura urmaşilor tăi.

35. Întotdeauna va fi cineva dedesubtul tău şi întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tău să te uiţi cu iubire şi nu cu trufie căci acolo îţi sunt rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta să te uiţi cu privirea de prunc şi fără teamă.

36. Cele tari, cele slabe, cele ce se văd şi cele nevăzute sunt cele ce alcătuiesc lumea şi toate acestea le găseşti în om şi toate alcătuiesc un întreg. Nu este nimic care să fie afară şi să nu fie şi înăuntru. Ia seama la toate acestea când îţi apleci privirea înăuntrul tău şi vei găsi toată înţelepciunea zeilor ascunsă în nevăzutul fiinţei tale.

Zeii au luat seama înaintea omului de această înţelepciune şi asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu şi Veşnic.

37. Ia aminte că bătaia inimii, curgerea sângelui prin vine, vindecarea rănilor, frumuseţea ochilor şi minunăţia alcătuirii trupului sunt făcute prin puterea şi suflarea Focului cel Viu şi Veşnic care este în fiecare şi al cărui chip se arată în lumină. Dar nu uita că trupul este doar o fărâmă din puţinul care se vede…

38. Curăţenia trupului şi desfătarea sa prin simţuri te pune doar puţin mai sus de dobitoace, căci nu un sunet plăcut te ridică, nici o duioasă atingere, nici un gust plăcut, nici o mireasmă îmbătătoare şi nici o bucurie a ochilor. Căci unde este căldura, apare şi frigul, unde este dulcele apare şi amarul, unde este plăcutul apare şi neplăcutul, unde este mireasma apare şi duhoarea, iar unde este râs, şi plânsul pândeşte.

39. Iată dară calea de început: cumpătarea în toate cele ce faci, ascultarea de bătrâni şi de cei înţelepţi, hărnicia, mulţumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevăr şi de vorbele deşarte, ferirea de ceartă şi de mânie, buna purtare între semeni.

Dimineaţa să te trezeşti cu ele, ziua să le porţi mereu în minte, seara să le ai cu tine în somn şi astfel supărarea, lipsa, amărăciunea, neputinţa, boala şi răutatea altora nu se vor atinge de tine.

40. Dincolo de acestea se află iubirea, voinţa, curajul, răbdarea, modestia şi ele ridică omul cu adevărat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Veşnic şi, prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar îngroparea lor te aruncă mai jos de dobitoace. Doar prin ele primeşti adevărata cunoaştere şi înţelepciune, adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogăţie, rodnică şi trainica lucrare.

41. Dar iată că unde este iubirea poate apărea şi ura, unde este voinţa poate apărea şi delăsarea, unde este curajul poate apărea şi frica, unde este răbdarea poate apărea şi graba şi unde este modestia poate apărea şi trufia. Căci mişcătoare sunt şi cele ce se văd şi cele ce nu se văd din fiinţa omului.

Dar toate acestea sunt ale celui care simte, iar peste el se află cel ce gândeşte şi acesta este cel ce vede mişcarea în nemişcare, este cel care dincolo de toate aceste virtuţi se desfată în cunoaşterea şi liniştea ce întrece orice bucurie, iar atenţia, echilibrul şi limpezimea sunt uneltele sale.

42. Cel tulburat vede binele ca bine şi răul ca rău, este atras de una şi fuge de cealaltă, dar înţeleptul vede deopotrivă şi frumosul şi urâtul, simte şi frigul şi căldura, şi fineţea şi asprimea, aude şi plăcutul şi neplăcutul, gustă şi dulcele şi amarul, simte şi mireasma şi duhoarea şi nu face judecată între ele.

El vede desluşit că firea lucrurilor este în toate, căci frumosul din urât se trage şi urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început şi se va face iarăşi amar, plăcutul se naşte din neplăcut şi neplăcutul din plăcut.

Şi toate acestea luminează sufletul înţeleptului pentru că cele bune şi plăcute hrănesc şi bucură trupul şi simţurile sale, iar cele neplăcute neînţeleptului hrănesc mintea şi înielepciunea să, căci vede înnoirea lucrurilor şi seminţele viitoarelor bucurii.

43. Nu este uşoară cărarea zeilor, dar nu uita nici o clipă că omul poate cuprinde în iubirea sa mai mult decât poate cuprinde în ura sa, căldura se ridică mai mult decât poate coborî frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decât cel ce este dedesupt, uşorul se întinde mai mult decât se întinde greul, lumina răzbate mai mult decât poate răzbate întunericul, puterea care uneşte este mai mare decât puterea care desparte.

44. Lungul şi scurtul au acelaşi mijloc; cercul mic şi cercul mare, globul mic şi globul mare pe acelaşi punct se sprijină; nevăzutul şi văzutul acelaşi loc ocupă; toate cele mari stau ascunse în cele mici, iar aici este o mare taină a firii; mare printre înţelepţi este cel ce o pricepe.

45. Înţeleptul uneşte pe cel ce vede cu cel ce gândeşte, cel ce simte cu cel ce face, dar neînţeleptul îi desparte. Deschide-ţi bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte şi cel ce gândeşte sunt asemeni norilor care vin şi pleacă, dar cel ce vede prin ochii tăi este veşnic şi lumina Sa este fără umbră. El este dincolo de viaţă şi moarte, dincolo de bine şi rău, dincolo de frumos şi urât, dincolo de curgerea timpului.[6]

_______
[1] Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică, partea a I-a, Institutul de Arte Grafice „CAROL OÖBL” Bucureşti, 1913 .P 293.
[2] Conform Aristotel ȋn lucrarea “ Politica” publicată în 350 ȋ Hr. (classics.mtu) (…) în toate neamurile, care sunt în măsură de a satisface puterea lor militară ambiție este de apreciat, de exemplu sciţi.”
[3] Conform Herodot: “ D [4] Platon, Critias , partea II-a.
………………………………………….. ………………………………………….. ………………………………………….. ………………………..
Legile belagine au ajuns a fi cunoscute pe o mare parte continentului European. Acest lucru este posibil datorită triburilor ce au avut contact cu locuitorii spaţiului Carpato-danubiano-pontic ce au locuit aici dar au migrat ulterior. Un exemplu grăitor, ȋn acest sens, este reprezentat de Turdetani.

După particularităţi, turdeanii vin din răsăritul Europei, urme vechi se găsesc pe actualul teritoriu al României şi Ungaria (Panonia). Despre ei, Strabon (Cartea III 1.6 ), afirmă că sunt cei mai ȋnvăţaţi locuitori ai peninsulei Hispanice. Au propria gramatică, ȋşi au descrise tradiţiile şi istoria, au poeme şi legi schise ȋn versuri, după cum ei afirmă, vechi de peste 6000 de ani.[1]

Vechimea exactă a legilor nu se cunoaşte dar se aproximează a avea circa 8000 de ani. Ȋn desluşirea tainei lor, există două puncte de referinţă. Acestea se traduc prin istoricul Iordanes [2] şi teologul Dionisie Exiguul (Dionisie cel Smerit)[3]. Denumirea legilor ne este arătată ȋn lucrarea Getică a lui Iordanes (Leges Belagines) ceea ce indică (sau confirmă dacă mai era cazul) locul unde au apărut.

Dionisie Exigul, dac de origine şi născut ȋn Dobrogea, cunoştea aceste legi de la strămoşii lui, legile erau respectate ȋntocmai şi transmise prin viu grai din generaţie ȋn genreaţie.

Datorită faptului că era mai mut decât un simplu ştiutor de carte, are ideea de a găsi trebuinţă acestor ȋnvăţături. Adăugând la ele unele tradiţii orale, a “format un corpus de legi pe care le-a şi comentat şi care s-au impus printere credincioşi şi printre slujitorii preoţi”[4].

“Creaţia” lui Dionisie a fost păstrată peste veacuri şi este cunoscută ȋn Banat cu denumirea de Jus Walachie, ȋn Moldova, Valhia şi Transilvania cu denumirea de Jus Walachiesau Jus et Consuetudo. Răspândirea scrierii ajunge până ȋn Polonia (JusValachorum) şi Ungaria (Valachorum Lex et Consuetudo sau Moş Valachorum)[5].

După anul 106 când statul Dac dispare, dacii liberi aflaţi (sau retraşi) ȋn munţi se regrupează ȋntr-o nouă formă de organizare, formă ce vă sta la baza organizării cnezatelor şi voievodatelor de mai târziu şi care se numeşte obşte.

Legea după care se ghidau conducătorii obştilor erau denumită Legea Obiceiului Pământului – una şi aceaşi cu Belaginele. După acest “codex” se ghidau şi dacii ce se aflau sub guvernarea directă a românilor, ca dovadă putem vorbi despre răscoala lor din anul 117 d.Hr când au cerut a fi lăsaţi ȋn continuare a se gestiona după bunul lor plac.

Cei ce cunoşteau cu de-amănuntul legile transmise pe cale orală erau “Bătrânii” sau “Moşii”- conducători ai obştei. Ȋn popor există expresia “a vinde moşi pe groşi” care ȋnsemă a nu respecta adevărul sau dreptatea, a minţi (deţinut de ȋnțelepții comunităţii) iar de la cuvântul moş, prind derivare, apar altele cuvinte precum: moşie, moşenire, moşenitor, moşnean.

Las, ȋn loc de concluzie, spusele istoricului got Iordanes “Belaginele există şi astăzi” iar pe cei ce vor avea răbdarea necesară ȋi invit a lectura o formă ”rotunjită” a ȋnvăţăturilor:

___
[1] Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică, partea a I-a, Institutul de Arte Grafice „CAROL OÖBL” Bucureşti, 1913, P. 294.
[2] Iordanes a fost un istoric got romanizat, originar din Moesia (mijlocul secolului VI). A lăsat două lucrări cunoscute sub numele de Romana și De origine actibusque Getarum, pe scurt Getica.

Pentru prima lucrare a folosit informații din istorici mai vechi, iar pentru a doua, o operă a lui Cassiodorus, azi pierdută. Opera sa prezintă o mare importanță mai ales pentru acele părți pentru care nu s-au păstrat izvoarele mai vechi pe care le-a folosit.Getica se vrea a fi o istorie a geţilor.
[3] Dionisie cel Smerit (470 – cca 545), sau Dionisie Exiguul, a fost un teolog din secolul al VI-lea, originar din Sciția Minor (Dobrogea de astăzi), care este cunoscut pentru propunerea numărării anilor începând cu anulnașterii lui Isus Hristos, sistem de numărare utilizat atât în calendarul iulian cât și în calendarul gregorian.Prăznuirea să se face la 1 septembrie în calendarul ortodox și la 4 octombrie în cel catolic.
[4] Maria Ciornei, Studii Daco- Române, Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2008, P.17.
[5] Ibidem 1 P. 878 ,
[6] Sursa citată : enciclopediagetodacilor.blogspot.ro

Surse: universulromanesc.com/ginta/Legile-belagine ; efemeride.ro/legile-belagine/; istorieveche.ro ; clipa.com/IMPERIUL-PELASGIC

coboara in vremea  Pelasgilor.

LUMEA LUI BANCIU, 14 NOV 2019, P1/3

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html