Scriitorul Nicolae Breban a colaborat cu Securitatea - 6 aprilie 2011 cotidianul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Scriitorul Nicolae Breban a colaborat cu Securitatea

6 aprilie 2011 cotidianul.ro 

Direcţia de investigaţie a constatat că Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securităţi, au declarat, miercuri, surse din CNSAS, informează MEDIAFAX.

Decizia de colaborare în cazul Nicolae Breban a fost dată în martie, iar dosarul în care CNSAS cere constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a scriitorului a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în 4 aprilie.

Primul termen în procesul dintre CNSAS şi Nicolae Alexandru Breban a fost stabilit de instanţă pentru 12 septembrie.

Scriitorul Cristian Teodorescu: Se spunea că avea paşaport de la generalul Pleşiţă

Scriitorul Cristian Teodorescu spune că este surprins de vestea colaborării lui Breban cu Securitatea. Ceva suspect ar fi fost însă. „Nu se vehicula nimic pe această temă în mediul scriitoricesc. În cazul lui Breban se ştia că ar fi fost dizident cu voie de la putere, nu că ar fi fost turnător. Singura referinţă pe care o poţi vedea despre el e că îl vorbea de bine pe generalul Pleşiţă (Nicolae Pleşiţă, fost şef al Direcţiei de Informaţii Externe, n.red.) şi asta pentru că acesta i-ar fi dat paşaportul”, a declarat Teodorescu.

Emil Hurezeanu: Breban călătorea când vroia în străinătate înainte de ’90

Fost jurnalist la Europa Liberă înainte de 1990 şi ţintă a Securităţii, Emil Hurezeanu îl caracterizează pe Breban ca pe un scriitor care avea relaţii cu puterea comunistă. „Ştiam ce ştie toată lumea despre Breban. Că are o relaţie deschisă cu autorităţile statului, că avea permanent paşaport şi călătorea în străinătate, însă altceva nu ştiu. Erau un om care a vrut să facă o societate a scriitorilor români din exil, împotriva Grupului de la Paris – Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, cam atât”, a declarat Hurezeanu pentru REALITATEA.NET.

Update: Nicolae Breban trebuia să-l tempereze pe Paul Goma

După ce Direcţia de investigaţie a constatat că Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securităţi, potrivit unor surse din CNSAS, citate de realitatea.net scriitorul a susţinut că nu a colaborat niciodată şi că totul este un fals.

Într-o Notă publicată de realitatea.net apare transcrierea unei convorbiri dintre Nicolae Breban şi generalul Pleşiţă din data de 22 februarie 1977.

B: Alo, vă salut tovarăşul general!

P: Tot respectul. Ce vă face piciorul?

B: Uitaţi, acum m-am întors de la partid. A durat mai bine de o oră jumătate întrevederea.

P: Aha, e bine.

B: Şi eu cred că a decurs în condiţiile satisfăcătoare, foarte bune. Adică i s-a spus lui Paul Goma că greşelile pe care le-a făcut, că se învecinează cu trădarea şi aşa mai departe. Şi el a fost profund emoţionat. A avut unele obiecţii: a spus că mai sunt trei oameni arestaţi, tovarăşul secretar pe loc a pus mâna pe telefon, a vorbit cu tovarăşul Stănescu şi s-a dovedit că nu-i adevărat.

P: Care dracu oameni a zis că are?

B: Ştefănescu şi încă unu de la Oradea sau ceva. Da…nu, era o falsă informaţie…

P: Dacă ar fi fost vorba de arestaţi, în primul rând trebuia el arestat, că-i instigator.

B: Da, da i s-a şi spus, că s-a plâns de anumite presiuni, i-a spus: „Nu, nu. Dacă era vorba să fii arestat, ai fi fost arestat”. I s-a spus că este spiritul conducerii de partid şi a tovarăşului Nicolae Ceauşescu să nu se ia măsuri administrative, că ideea de conducere, ştiţi?

(…) B: Aţi auzit, ieri? N-aţi auzit. Eugen Ionescu, la „Europa Liberă” a avut un interviu cu Monica Lovinescu, de 10 minute, să-l cereţi că este…

P: Interesant…

B: Interesant. În ce sens? Chiar şi Paul Goma a spus că bătrânul s-a scrântit.

P: S-a zăpăcit.

B: Da. Şi-a permis să ia un ton, faţă de tovarăşul Ceauşescu, inadmisibil pentru…să discuţi aşa cu un şef de stat!

P: Da, e un tâmpit! Da, am să-l cer, mulţumesc.

B: Da, şi chiar vă spun, acum, confidenţial, chiar Goma, pe stradă, mergând la partid, mi-a spus: „dom-le, este inadmisibil cum a vorbit Ionescu”. Inadmisibil.

P: Ei, ar trebui influenţat să ia atitudine.

B: Ei, n-o să ia. N-o să ia, bineînţeles. Mai ales că pe el l-a făcut mare scriitor, ceea ce, iarăşi, e fals. Goma nu-i un mare scriitor, dar, mă rog, aşa se umflă lucrurile, ştiţi. Ei cer obiectivitate şi uită-te!

(…)

B: Să vă spun ceva: acum venind acasă, mama aştepta şi zice: „Bine, bine cu Goma, dar cu cartea ta cum rămâne?” şi zic: „Uite, mi-a spus tovarăşul Burtică că s-a rezolvat cu cartea, că a dat dispoziţie să meargă la tipar” şi mama mi-a spus acum în bucătărie „să-i mulţumeşti şi tovarăşului Pleşiţă pentru asta”.

P: Da, spune-i sărutări de mâini lui mama.

Notă T.O, transcriere a convorbirii titularului cu generalul Pleşiţă, din 18.02.1977, redactată şi semnată de lt.col. G.S. din cadrul Direcţiei 1:

Baltag, ora 14.09 CHEMAT:

Breban: Vă salut tov. general, a fost la mine Paul Goma, azi la prânz şi am avut o discuţie

Pleşiţă: Spuneai că te duci ieri.

B: Nu, mi s-a umflat piciorul.

P: Deci a venit el la matale.

B: A venit, eu i-am dat ieri un telefon şi el mi-a spus că nu pot să merg la el că se găsea un miliţian la poartă.

P: Aiurea!…Nişte insinuări, domnule…

B.: Da. Şi…măr rog, am dat eu un telefon, şi eu tot nu puteam ieşi din casă şi a zis că vine el. A venit oarecum surescitat, nu ştiu ce, i-am povestit întâlnirea mea cu tovarăşul Burtică şi că s-a discutat problema lui literară şi l-am întrebat: „eşti de acord, dacă vrei să publici o carte…crezi că vei găsi o carte publicabilă, care…Uite,
există interesul faţă de problema dumitale, şi nu ştiu ce.. Şi a zis că da, îl interesează foarte mult, că aşteaptă o asemenae rezolvare.

(…)

P: Dar despre tâmpenia asta la care spuneai că te-au invitat şi pe dumneata să semnezi…

B: Da, mi-a povestit de câteva cazuri, a spus că au primit nişet oameni paşapoarte rapid şi că pleacă şi..

P: Şi că a realizat ceva!…Pentru ăia!…

B: Daa…mă rog! Aspectul ăsta m-a interesat mai puţin.

P: Deci, discuţia aţi axat-o pe treaba asta…

B: Da, pe problema lui şi pe rezolvarea problemei lui.

P: Dar ai încercat să-l temperezi.

B: Păi acum eu cred că dacă am avut discuţia asta şi dacă o să mergem săptămâna viitoare la tovarăşul secretar, eu cre că…

(…)

B: A propos, să nu uit. Tovarăşul Burtică a zis că i-a dat Ţepeneag
telefon, acum vreo două zile, de la Paris şi că era cam trist, aşa, cam
amărât..

P: Îhî. Dar de ce era amărât?

B: Nu ştiu. El spune că-i e dor de ţară lui Ţepeneag şi că a făcut
şi o boală la ficat pe chestia asta.

P: Nu-i de mirare. Că într-adevăr te apucă dorul de ţară. El e
plecat…de când e plecat?

B: Nu atât că e plecat, cât problema că chestia cu retragerea
cetăţeniei îl mănâncă pe el.

P: Da, să vedem, că poate că Goma îl trage şi pe Ţepeneag.

B. Da. Nu ştiu, nu v-am spus că tovarăşul secretar mi-a spus că şi cu
problema Ţepeneag s-ar putea găsi o rezolvare.

P: Ei, probabil că s-a gândit la ceva. Mie nu mi-a spus. Probabil că au
ei nişte proiecte, pe la „propagandă”, pe acolo. E o traebă bună, ai
făcut o treabă bună!.

B: Ei, servim cultura şi ţara!

P: Aşa este tăvarăşe Breban, era vorba să-mi dai un nume.

B.: Da, da, exact. Îl am lângă mine. Aveţi o memorie excepţională. Se
cheamă aşa: doamna Dora Maria Călinescu, care a depus pe data de
vineri-4 februarie, la sectorul 1, la miliţia asta din colţ cu Ipătescu,
pentru America.

P: Da, da. Da, e de fapt mama lui Matei.

B: Da, scrieţi şi numele: mama lui Matei Călinescu, că e anexată şi o
invitaţie a lui Matei, care e profesor la Universitatea Indiana, Indiana.

P: Da, e-n regulă. O găsesc, dau telefon.

B: Pentru asta eu vă mulţumesc în special, tovarăşe general.

P: N-aveţi de ce. Vă răspund şi eu ca dumneavoastră: servim ţara
(amuzament). Caută-l neapărat pe tovarăşul Burtică, pentru că aţi
făcut o treabă bună.

B: Să sperăm că iese cu bine.

P: Domnule, într-adevăr, e o chestie de surpriză dacă s-a angajat şi
la un reportaj.

B: Da, asta a fost şi surpriza mea.

P: E perfect! E justificată surpriza. Eh, e un om nestatornic, îl bate
vântul.

Raport cu propunere de închidere a Dosarului „Baltag” din 9 mai 1987 semnat de lt. col. Achim Victor, Serviciul 5, Direcţia 1

„Scriitorul Breban Nicolae Alexandru a fost luat în lucru prin dosar de urmărire informativă din ordinul conducerii ministerului, la data de 10 iulie 1972, pentru atitudiena adoptată în anii 1971-1972, când, participând la Festivalul de Film de la Cannes a intenţionat să nu mai revină în ţară. Pentru activităţile duşmănoase desfăşurate, Nicolae Breban a fost avertizat în anii 1975, 1976, 1977. Paralel cu măsurile de temperare, s-a acţionat şi pentru dezamorsarea oricăror situaţii de natură a-i stimula înclinaţiile contestatare. În cursul anului 1977 a fost luat în contact pentru a fi folosit la temperarea lui Paul Goma şi determinarea acestuia de a renunţa la acţiunile preconizate. Ulterior, a fost menţinut în contact pentru influenţare și exploatare informativă. Începând din 1979, în baza unui paşaport cu viză pe un an, prelungită consecutiv, a stat majoritatea timpului la Paris, unde şi-a publicat până în prezent trei dintre romanele apărute în ţară. Concomitent, a publicat în România două noi cărţi, păstrându-şi apartamentul din Bucureşti. Deşi, întreţine relaţii şi este constant curtat de elemente ostile din emigraţie, Nicolae Breban nu s-a angrenat în acţiuni necorespunzătoare la adresa ţării. Faptul că locuieşte la Paris, unde îşi publică unele din cărţile sale, fără a avea un statut de disident, ori a face declaraţii defăimătoare în presa reacţionară, a „iritat” mai multe elemente ostile din emigraţie, între care Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma, care îl discreditează, prezentându-l ca pe un „agent comunist trimis cu sarcini în străinătate”. Este legat de ţară şi mulţumit cu faptul că editurile îi publică în continuare cărţile, iar presa de specialitate face referiri la ele. Având în vedere cele raportate, propunem închiderea dosarului de urmărire informativă „Baltag” prin influenţarea pozitivă a celui în cauză şi compromitere”.

Viorel Rogoz	26 mar. 2019, 04:33 (acum 1 zi)
către

https://www.cotidianul.ro/scriitorul-nicolae-breban-a-colaborat-cu-securitatea/

Cele mai amuzante legi ale lui Murphy. A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulţi este cercetare - Simona Voicu - 24 martie 2019, 04:20 - Sursă : Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Simona Voicu

Cele mai amuzante legi ale lui Murphy. A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulţi este cercetare

24 martie 2019, 04:20 

  Inginerul american Edward Aloysius Murphy Jr. a intrat în istorie în urmă cu aproape 70 de ani, atunci când a lansat prima şi singura lege care îi poartă numele.

  Inginer la Institutul de Tehnologie al United States Air Force, Ed Murphy lucra în anul 1949 la baza Forţelor Aeriene Edwards din Murdoc, California, la un proiect  privind glisierele de lansare a rachetelor.

  Enervat de proasta funcţionare a unei curele de transmisie,  Murphy a exclamat referindu-se la tehnicianul care a îmbinat greşit capetele benzii: „Dacă e vreo posibilitate să o facă prost, o va face!” („If there is any way to do it wrong, he will”)

    Legea lui Murphy a fost răspândită rapid şi a devenit celebră în toată lumea, iar de-a lungul timpului s-au adăugat o serie de alte „legi”, formând aşa-numita murphologie. 
  Vă prezentăm zece dintre cele mai amuzante astfel de ”legi”: 

1. Pentru a fi popular, dă-le oamenilor veşti bune despre obiceiurile lor proaste.

 2. Dacă un experiment reuşeşte din prima, înseamnă că ceva nu ai făcut bine. 

3. Fiecare problemă rezolvată generează (cel puţin) o problemă nerezolvată. 

4. A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulţi este cercetare.

 5. Dacă e verde şi se agită, e biologie. Dacă miroase urît, e chimie. Dacă nu funcţionează, e fizică. Dacă e de neînţeles, e matematică. Dacă nu are sens, e ori economie, ori psihologie. 

6. Să nu mergi niciodată printr-o instituţie fără să ţii o hârtie în mână.

 7. Aceeaşi rochie este : Indecentă, cu 10 ani înainte de momentul lansării ei. Îndrăzneaţă, cu un an înainte de acest moment. Şic, la momentul ei propriu-zis. Demodată, la 3 ani după. Hidoasă, la 20 de ani de la lansare. Amuzantă, la 30 ani după acelaşi moment. Romantică la 100 ani după. Frumoasă cu adevărat la 150 ani după apariţia ei, epocală...

 8. Cu cât mai plictisitoare şi învechite sunt revistele din sala de aşteptare, cu atât mai mult va trebui să aştepţi pentru consultaţie. 

9. Există două feluri de leucoplast: cel care nu se lipeşte şi cel care nu se mai dezlipeşte. 

10. Singurul moment în care şeful trece prin biroul tău este momentul în care te aşezi comod şi te relaxezi.

Autor : Cristian Unteanu - Titlul articolulul : Referendumul ca decizie opţională, Camera Comunelor ca instituţie reversibilă şi Planul REDFOLD în caz de urgenţă naţională - Data : 24 martie 2019, 11:26 - Sursă : Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Cristian Unteanu

Referendumul ca decizie opţională, Camera Comunelor ca instituţie reversibilă şi Planul REDFOLD în caz de urgenţă naţională
Manifestaţia de sâmbătă de la Londra în favoarea anulării BREXIT FOTO EPA - EFE

24 martie 2019, 11:26

    Lecţia politică pe care Marea Britanie o oferă în acest moment este uluitor de importantă deoarece, într-o perioadă foarte scurtă de timp, se concentrează experimente care răstoarnă –sau posedă cu certitudine acest potenţial – modul în care ştiam că se structurează sistemele de putere, dar şi modul de funcţionare al arhitecturii instituţionale.

  În paralel cu semnalul absolut excepţional de grav că cea mai veche şi stabilă democraţie poate aluneca atât de rapid în haos, lansând o multitudine de semnale simultane şi absolut contradictorii privind viitorul său imediat şi proiecţiile pe lungă durată, anulând cu incredibilă lejeritate acorduri, angajamente, reguli de comportament cu partenerii săi tradiţionali, practic înnebunindu-şi propria populaţie. Şi, de acum, nu este deloc imposibil ca unul dintre aceste procedee noi în practica jocurilor politice să fie preluate extrem de uşor în alte ţări, acolo şi mai uşor de implantat şi folosit în campanii politice de tip britanica, adică „azi PRO, mâine CONTRA“, destabilizând economii şi adâncind neîncrederea în capacitatea reală a decidenţilor politici.

  A fost relativizată şi trimisă în ridicol importanţa reală a Referendumului ca formulă constituţională supremă prin care se aude voinţa poporului, obligatorie şi indiscutabilă. Mă rog, în ţările lor, căci în altele, cu democraţii incipiente, exemplul românesc a artătat că se putea face altfel. Ieri, o demonstraţie uriaşă în centrul Londrei a cerut ca BREXIT-ul să nu mai aibă loc, fie prin organizarea unui al doilea referendum, fie prin anularea cererii făcute acum doi ani de guvernul britanic pentru activarea art.50. Posibil (sau încă posibil) dar, tehnic, avem deciziile Camerei Comunelor care s-a pronunţat împotriva unui al doilea referendum dar şi, de două ori, contra Acordului negociat şi semnat de Theresa May cu liderii europeni privind ieşirea ţării sale din construcţia europeană, impunând însă  Primului Ministru să negocieze o întârziere a procesului, eventual pentru ca europenii să cadă în plasa unei contestări integrale a viitoarelor alegeri europene din mai, tocmai pentru că nu ar fi fost candidaţi britanici pe liste.

  Răspunsul celor de la Bruxelles a fost simplu, pe măsura exasperării create de oscilaţiile nehotărârii britanice: fie, până pe 22 mai, este aprobat Acordul negociat, fie Brexitul se amână şi vom avea alegeri europene cu candidaţi britanici pe liste. Practic, acum, toate opţiunile sunt legate de perspectiva ca parlamentarii să inverseze una dintre propriile lor decizii. N-o fac, este automat activată opţiunea NO DEAL BREXIT vineri seară orele 23, fie, cum s-a oferit de la Bruxelles, pe 12 aprilie. Sigur că ar putea să existe un vot în favoarea anulării totale a procesului EXIT, aşa cum cere o petiţie de Margaret Georgiadou şi care a strâns deja sute de mii de semnături, doar 100.000 fiind necesare pentru a obliga parlamentarii să ia în discuţie oficial această cerere. Mai există o şansă de ultim moment: liderul laburiştilor a spus că partidul său va sprijini Acordul doamnei Theresa May cu condiţia să se organizeze imediat un „vot de confirmare“ în Marea Britanie, practic un al doilea referendum.

  Tehnic, procedural, Camera Comunelor a votat deja negativ asupra acestor perspective, inclusiv asupra posibilităţii ca instituţia să preia complet de la Guvern toate atribuţiile privind BREXIT. Haos masiv în perspectivă deoarece o asemenea anulare poate o problemă masivă de credibilitate asupra unei eventuale decizii pentru un al doilea Referendum, deja declarat ca act ilegal de partizanii ieşirii Marii Britanii din UE. Contestarea este posibilă deoarece, dacă vă amintiţi, speaker-ul Camerei Comunelor a declarat deja că instituţia sa nu va mai admite încă o dezbatere privind Acordul dacă nu există un alt text negociat Ori asta nu există şi nici nu va exista. Este deci previzibil ca, fie Camera Comunelor îşi renegă propriile hotărâri fie, de mâine, începe dezbaterea unor moţiuni care privesc diverse variante precum acceptarea „Statutului Norvegia+“ privind piaţa unică sau rămânerea în uniunea vamală.

    Între timp, absolut sigură este doar perspectiva că, fără un acord oarecare, se intră foarte rapid în faza ultimă a rupturii totale şi fără reguli între UK şi UE. În acest sens, autorităţile britanice au conceput propriul lor plan de atenuare a consecinţelor catastrofale ce se anunţă, Operaţiunea Yellowhammer care cuprinde şi o „fază militară“ denumită „Operaţiunea Redfold“. care va fi condusă dintr-un buncăr anti-atomic denumit PINDAR adânc îngropat sub principala clădire a Ministerului britanic al Apărării de la Whitehall. PINDAR este locaţia folosită pentru reuniunile în caz de criză naţională, cu facilităţi complete pentru situaţii de război şi este centrul de comandă folosit pentru reuniunile Comitetului COBRA convocat în caz de atacuri teroriste. 
Intrarea spre liftul care coboară în centrul de control PINDAR

   
    Sunt mobilizaţi 3500 de militari (dintre care 10% rezervişti), dar cifrele reale ar putea fi mai mari dacă va fi cerut sprijin în eventualitatea unor probleme sociale majore, asigurarea securităţii depozitelor de hrană şi a rezervelor de produse medicale, mai ales la nivelul marilor aglomerări urbane şi în zona cartierelor „sensibile“, primele estimate a suferi în caz de instalare a penuriei alimentare sau de produse de folosinţă primară şi zilnică.

  Ultima variantă, demisia (sau demiterea) doamnei Theresa May şi a guvernului său, caz în care europenii ar putea fi anunţaţi că se desenează o perspectivă clară, pro sau contra BREXIT. Da întrebarea este, acum, perfect justificată: în ce promisiune a Marii Britanii se poate crede, măcar până la finele săptămânii viitoare. 

  Aşa stând lucrurile, atenţie că, după BREXIT, a mai apărut un termen nou, BREXODUS, care exprimă fidel realitatea socială a acestor ultime zile şi anunţă tema viitoare de discuţie dacă lucrurile merg pe aceeaşi pantă descendentă. Să aşteptăm cu speranţa că-i va veni cuiva mintea de pe urmă. La casele de pariuri se dă o cotă interesantă pe NO DEAL BREXIT...

Citeste mai mult: adev.ro/pov5h7

INTERVIU Psihologul Aurora Liiceanu: „Nabokov era talentat, dar nu puternic“ 23 martie 2019, 17:46 - de Simona Chiţan - Sursa : Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Simona Chiţan

Jurnalist

 INTERVIU Psihologul Aurora Liiceanu: „Nabokov era talentat, dar nu puternic“

Aurora Liiceanu FOTO: Marian Iliescu

          În noua carte, „Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov“, Aurora Liiceanu încearcă să înţeleagă ce anume i-a făcut pe scriitorul Vladimir Nabokov şi pe soţia sa, Vera, să rămână împreună 52 de ani, afirmândcă scriitorul nu ar fi devenit celebru fără devotamentul soţiei sale.

  Despre cărţile lui Vladimir Nabokov (1899-1977), unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, s-a scris mult. Însă nu numai opera, ci şi viaţa lui personală i-a preocupat pe cercetători: provenind dintr-o familie aristocrată, a părăsit Rusia natală de teama bolşevicilor şi a locuit în Germania, Franţa şi Statele Unite înainte să se stabilească definitiv în Elveţia. Datorită personalităţii charismatice, a avut foarte mulţi admiratori şi multe iubite. Cu toate acestea, a rămas alături de Vera, care i-a fost soţie timp de 52 de ani. Vera a stat mereu în umbra soţului ei, şi-a distrus scrisorile destinate acestuia şi a păstrat o tăcere totală în privinţa relaţiei lor. Ca femeie, ea pare că nu există în acest cuplu. Încercând să înţeleagă ce anume i-a făcut să rămână împreună atâta timp, Aurora Liiceanu analizează în volumul "Tânara cu părul alb. Misterul Nabokov", publicat de Editura Polirom, pe lângă operele lui Vladimir Nabokov, articole şi cărţi despre cei doi, dar şi mărturiile fiului lor, Dmitri. Vladimir s-a îndrăgostit de mai multe femei. Despre unele a scris, pe altele le-a amintit în treacăt ca fiind simple aventuri neimportante. Vera i le-a tolerat pe toate şi l-a susţinut întotdeauna necondiţionat. De ce? Un răspuns, spune Aurora Liiceanu, ar putea fi personalităţile lor atât de diferite: el, traversând cu uşurinţă graniţa dintre imaginaţie şi real, ea, puternic ancorată în realitate, complet dedicată proiectului său de viaţă – acela de a-şi ajuta soţul să devină celebru –, convinsă că niciodată nimic nu-i va despărţi. 



„Weekend Adevărul“: Cum aţi ajuns la misterul Verei? De ce aţi văzut-o ca pe o tânără cu părul alb?

 Aurora Liiceanu: La misterul Verei, am ajuns fiind interesată de un domeniu foarte cercetat de psihologi, cel al relaţiilor interpersonale şi sociale. Aceste relaţii se intersectează în diferite feluri pentru că, omul, individul uman, este un animal social şi trăind în societate este influenţat de mediul său. Am vrut să văd cum se manifestă fiecare individ într-un cuplu, ce se întâmplă cu personalitatea lui, cum se influenţează cei implicaţi într-un cuplu şi ce determină viaţa relaţiei, stabilitatea ei sau, dimpotrivă, efemeritatea ei. Astăzi, relaţiile sunt foarte dinamice, fluide, instabile, rareori mai există relaţii longevive şi aproape pare nefiresc ca ele să existe într-o lume complexă, cu valorile foarte schimbătoare, cu mode şi influenţe globale. Aşa că am căutat o relaţie longevivă, astăzi aproape inexistentă în generaţiile tinere, am căutat în literatură cazuri care să mă facă să înţeleg de ce unele relaţii rezistă în timp şi de ce altele nu. Am găsit această relaţie, între Vladimir Nabokov şi Vera Nabokov, care intrigă prin longevitatea ei, o căsătorie care durează 52 de ani este ceva rar, este un sindrom relaţional rar. Ce face ca astăzi el să nu mai existe? Convenţiile sociale, modelele de căsătorie tradiţională?, m-am întrebat.  Am văzut-o pe Vera ca pe o tânără cu părul alb pentru că, într-adevăr, ea avea părul foarte alb, inexplicabil de alb pentru vârsta ei, păr care-i dădea alura unei coroane ca de zăpadă, argintie şi care contrasta mult cu vârsta ei, cu aspectul ei general.

De ce aţi numit un sindrom Vera?

Am numit sindromul Vera acest mod al unei femei de a trăi într-o relaţie în care devotamentul ei pentru cel cu care a decis să-şi trăiască viaţa este parcă în afara individualismului de astăzi, pare că este o cauză pe care femeile nu şi-o asumă. 

E suficient pentru o femeie inteligentă să rămână în spatele unui bărbat talentat şi puternic? Să-şi dedice toată viaţa acestuia şi să nu mai aibă propria sa viaţă? 

Vera era, într-adevăr, o femeie inteligentă, iar Nabokov cred că era talentat, dar nu puternic.Vera şi-a dedicat viaţa lui nu ca şi când a renunţat la viaţa ei proprie, ci pentru că viaţa ei proprie era proiectul de a-l face pe el celebru şi cred că fără Vera, el nu ar fi fost celebru.

Spuneţi că Vera a avut o copilărie perfectă. De ce acceptă o femeie care are totul un astfel de compromis de a se dedica vieţii unui bărbat? 

Când Vera a decis să-şi dedice viaţa talentului lui Nabokov, pe care ea îl credea demn de a fi cunoscut şi recunoscut. Ea nu mai avea totul, era ca şi el, o emigrantă, nu mai era o femeie bogată şi nici el nu mai era bogat. Era un început de viaţă în condiţii nu foarte fericite. Astfel, ea nu a renunţat la o viaţă plină de avantaje şi promisiuni pentru a se dedica dorinţei neţărmurite de a-l face pe Nabokov celebru. Compromisul ei nu era social, ci mai degrabă intim, era un proiect al ei într-un fel, un fel de a da sens propriei ei vieţi.

Derapajele erotice

De ce credeţi că Vera a trecut peste infidelităţile lui Nabokov?

Nu ştiu cum a trăit ea infidelităţile lui Nabokov, pentru că ea, ca femeie, nu s-a dezvăluit, distrugându-şi scrisorile adresate lui în care sigur făcuse referinţe la derapajele erotice ale lui Nabokov.

” Oricum, ea le-a dat un sens infidelităţilor lui şi anume, bogata lui imaginaţie, dorinţele lui intime necontrolate total de el, masculinitatea lui care sigur se dorea trăită. ”

Cum l-a influenţat pe Nabokov Sankt Petersburgul, oraşul în care s-a născut?

Nabokov a rămas impregnat mult şi pe toată viaţa de copilăria şi tinereţea lui la Sankt Petresburg, a şi declarat că întoarcerea către trecut, evocarea lui a fost o tendinţă aproape patologică. Fără îndoială că viaţa din acea perioadă i-a dat acel aer de nobleţe aristocratică. Nu era niciun efort, aşa cum vedem astăzi că cei proaspăt bogaţi imită vieţile bogaţilor cu blazon. Îşi însuşise prin educaţie, prin viaţa în familia lui bogată un comportament de o eleganţă impresionantă, răspândea bun gust şi maniere care se învaţă de mic copil. Dar mintea lui era foarte deschisă şi depăşea aceste influenţe care l-ar fi putut face rigid şi snob.

Cum a modificat emigraţia relaţia lui cu Rusia? De ce a ales să nu se mai întoarcă acasă şi să moară în Elveţia?

Relaţia lui Nabokov cu Rusia a fost mereu, ca trăire, prezentă în viaţa lui. Chiar dacă i se punea mereu întrebarea cum se simte şi cine este el, răspunsurile lui erau mai degrabă amabile. Vorbea cu Vera şi cu fiul lor în limba rusă şi apropierea şi afecţiunea lui pentru Vera erau determinate şi de această experienţă comună. Erau, până la urmă, ruşi, chiar dacă trăiau în afara Rusiei. El niciodată nu s-a plâns de pierderea avuţiei mari pe care o avea când a părăsit Rusia, ci de pierderea minunatei păduri ruseşti, a naturii pe care n-o regăsea la fel în locurile în care a trăit. Exilul lui a fost foarte interior trăit, o parte din el, inclusiv limba, nu mai trăia ca înainte.

„Mângâiaţi detaliile“

De ce rămâne esenţial Nabokov pentru istoria literaturii?

Nabokov este un domeniu al literaraturii universale. Nu mi-am dat seama de acest lucru, când am început să mă documentez pentru carte. Este un imperiu, tot ce a scris el este mereu şi mereu cercetat. Există specialişti în Nabokov, există literatură academică solidă şi mereu în creştere despre el, există critică literară în care sunt atraşi, ca o fascinaţie, literaţi, există literatură comparată, există jurnale de specialitate, doctorate, studii profunde etc., în fine, unii se consideră nabokoviani. Eu cred că ceea ce este cel mai fascinant în ceea ce a scris este faptul că pune în evidenţă relalţia atât de complicată între memorie şi identitate, simplu spus, fără memorie nu aveam identitate. Apoi, folosirea senzorialităţii în memorie şi în percepţia realităţii prezente care rămâne şi ne hrăneşte memoria. Romanele lui sunt pline de concret, de descrieri, ne provoacă prin vizual, tactil, prin miros. Se ştie că era sinestezic, că moştenea această sensibilitate pe care a transpus-o în tot ce a scris. Cum le spunea studenţilor lui, „mângâiaţi detaliile“. Concretul ne construieşte imagini, el dă forţă şi conţinut amintirilor. Aşa ne putem apropia de interesul lui pentru vise, pentru acea realitate pe care o trăim şi care este irealitate.



”Pentru Nabokov ea era realitate, era ceva viu, prezent, de aceea spune că „i s-a răsturnat găleata trecutului în cap“.

Cum s-a împărţit Nabokov între pasiunea pentru scris, cea pentru fluturi şi cea pentru şah?
Nabokov a avut, într-adevăr, trei pasiuni: scrisul, fluturii şi şahul. Nu ştiu cât de mult îi plăceau fluturii şi şahul Verei. Probabil că iubindu-l pe Vladimir atât de mult, îi prelua şi pasiunile, pentru că ea mergea cu el să vâneze fluturi şi juca şah cu el. Undeva, el a scris că într-o pădure din Elveţia a văzut un fluture foarte rar şi că i-a spus fiului lui Dmitri să o cheme cât mai repede pe Vera ca să-l vadă. Deci voia o bucurie împărtăşită, probabil, Vera avea şi ea bucuria asta şi el nu voia ca ea s-o piardă. Nabokov spunea că atunci când se plimba în minte îi venea ce o să scrie, deci unele din aceste pasiuni puteau coexista în mintea lui. O pasiune îl însoţea chiar atunci când se lăsa antrenat de una dintre celelalte două.

De ce credeţi ca Nabokov a vrut să distrugă romanul „Lolita“?

Lolita“ a fost însoţit de reticenţa din partea unor editori, când Vladimir Nabokov le-a cerut s-o publice. Poate că a vrut să distrugă romanul din cauza acestui lucru, poate că avea nesiguranţă privind publicarea lui. În orice caz, orice speculaţie psihanalitică privind interesul lui pentru scrierea acestui roman şi personalitatea lui i-a displăcut mult şi cred că şi din cauza faptului că nu voia ca acest roman să fie privit ca fiind opera unui pedofil. 

„Vladimir ştia prea bine că, fără Vera, nu putea deveni un mare scriitor“


În limba română, Editura Polirom a inaugurat în 2008 seria de autor Vladimir Nabokov. Veronica D. Niculescu s-a dedicat unor noi traduceri ale romanelor sale. Cum vedeţi noile traduceri şi puneri în lumină ale lui Nabokov?

Ideea editurii Polirom de a publica din opera lui Nabokov sub forma unei serii de autor a fost foarte bună. Sunt convinsă că traducerea romanelor sale nu este o sarcină uşoară şi o felicit pe această cale pe traducătoarea lui. Poate că ar fi necesar să apară şi studii la noi despre opera lui Nabokov, să apară şi la noi nabokoviani, care ar motiva cititorii obişnuiţi să se aplece asupra minunatelor sale scrieri. Nu ştiu cum s-au vândut cărţile lui, dar, de pildă, „Maşenka“, roman scris încă în tinereţe, când era proaspăt exilat la Berlin, este o minunăţie, sunt atât de bine descrise stările, trăirile unui adolescent îndrăgostit. Cred că orice adolescent se recunoaşte în Nabokov sau orice adult îşi aminteşte de trăirile primei iubiri. Am mai întâlnit un asemenea sentiment când am citit despre prima dragoste a lui Orhan Pamuk, iubirea lui pentru „Trandafirul negru“, dorinţa de nepotolit a nevoii de a se întâlni cu iubita, de a o atinge, de a o privi. E vorba de acea nevoie imperioasă de a fi în prezenţa celui iubit.

Cum comentaţi relaţia lui Nabokov cu fratele lui, Serghei, care a rămas un anonim şi a murit într-un lagăr?

Despre fratele său, Seghei, Nabokov nu scrie aproape deloc, părând că această relaţie a avut note de mare discreţie. M-am gândit că Nabokov, căruia îi plăceau femeile, nu putea înţelege de ce fratelui său şi celor doi unchi ai lui le plăceau bărbaţii, şi nu femeile. Serghei era un om foarte interesant, plin de calităţi şi poate dacă destinul lui ar fi fost altul ajungea şi el o persoană cunoscută, recunoscută social pentru aceste calităţi. Curajul său de a înfrunta nazismul l-a costat viaţa. Oricum, Nabokov cred că atunci când devenise adult se întreba de ce fratele său avea acea înclinaţie, cred că pentru Nabokov acest lucru era de neînţeles.


Cum s-a situat Dmitri, filul său şi al Verei, între gustul riscului şi devotamentul filial? Cât e de greu pentru un fiu să managerieze succesul unui tată?

Dmitri a moştenit de la tatăl său pasiunea pentru fluturi, dar şi plăcerea celebrităţii. Fiind fiul bogat al unor părinţi celebri la o vârstă foarte tânără l-a făcut să fie foarte monden şi cu pasiunea riscului. Era un bărbat foarte frumos, semăna foarte mult cu tatăl său, dar cred că a fost foarte răsfăţat şi tot ce-şi dorea putea obţine. A lucrat foarte mult la traduceri şi la organizarea arhivei Nabokov, dar acest lucru s-a datorat şi faptului că după un accident cu maşina nu a mai avut acelaşi potenţial de expunere la risc. Dmitri, deşi era foarte monden, bogat şi umblat în lumea celor celebri, nu şi-a dorit propria lui celebritate. Totuşi, a fost foarte devotat părinţilor şi a ţinut la distanţă orice intruziune în viaţa lor de familie. A fost foarte discret şi a susţinut cu tărie că relaţia între Vladimir şi Vera, părinţii lui, a fost atât de specială, de minunată, încât nu putea crede că ea, această relaţie, putea avea o replică. Cel puţin acesta a fost motivul pentru care el nu s-a căsătorit şi nu a avut urmaşi.

”Viaţa lui Dmitri a fost dedicată talentului tatălui său şi memoriei lui. Vera l-a iubit mult şi a avut în el un sprijin constant mai ales după moartea lui Vladimir.”

Cum i-aţi văzut pe „vulnerabilul“ Vladimir şi „robusta“ Vera între iubire şi pact?

Când se referă la relaţiile interpersonale ca acelea de cuplu, oamenii consideră că longevitatea relaţiei este un indicator important al iubirii. În cazul lui Nabokov, cred că iubirea a fost determinată de compatibilitatea dintre ei. Mai simplu spus, se potriveau foarte bine şi această potrivire excludea orice idee de separare, de despărţire. Ei îşi ajungeau unul altuia în ceva esenţial şi anume pasiunea scrisului. Acest lucru a dictat şi stilul lor de viaţă, crearea acelei enclave în care ei se simţeau bine şi care nu era deloc permeabilă social. În ce priveşte relaţia lor bărbat-femeie, nu există aproape nimic ştiut, pentru că relaţia lor din această perspectivă era de o discreţie desăvârşită. Compatibilitatea lor se baza pe complementaritate.

”El era o persoană cu o imaginaţie excesiv de bogată, care traversa cu uşurinţă graniţa între imaginar şi real – să nu uităm că el a spus că exilul este o realitate ireală – , imaginarul devenind real. Vera nu avea această înclinaţie, dar a avut abilitatea de a o vedea,”

astfel încât vulnerabilitatea acestei înclinaţii a lui Vladimir se potrivea, prin contrast, cu robusteţea, pragmatismul şi realismul – realul real – al Verei.  

Această diferenţă a fost ceea ce îi unea, pentru că fiecare avea nevoie de ceea ce nu avea: Vladimir, realismul, Vera, imaginarul. Acest lucru cred că a fost pactul intim devenit iubire între cei doi. Şi, astfel văzute lucrurile, cred că infidelităţile lui, ocheadele aruncate de el femeilor frumoase erau tolerate de Vera care nu vedea în acestea o ameninţare. Sau Vera ştia foarte bine cum să conducă barca stabilităţii. Oricum, Vladimir ştia prea bine că fără Vera nu putea deveni un mare scriitor. A şi spus-o. 



Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare şi a predat psihologie la diferite universităţi din Bucureşti, dar şi la UQAM (Canada) sau EHESS (Franţa). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeaşi autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru poveşti (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Viaţa nu-i croită după calapod (2011), Cuvinte încrucişate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminităţii (2013, 2019), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre şi nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îţi şopteşte la ureche. Primele iubiri (2015, 2016), Ea şi El. Biografia unei relaţii (2016), Madlena (2017) şi Putere şi sînge. O aventură indiană (2018).

citeste totul despre: aurora liiceanu editura polirom nabokov vladimir nabokov tanara cu parul alb misterul nabokov vera

Citeste mai mult: adev.ro/potsfj

Emmanuel Macron scoate armata pe străzi împotriva „vestelor galbene” - Laurentiu Gheorghe | 23.03.2019- Revista 22

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Emmanuel Macron scoate armata pe străzi împotriva „vestelor galbene”

Laurentiu Gheorghe 

| 23.03.2019

„Vestele galbene” se pregătesc pentru cel de-al 19-lea weekend de proteste în Franţa şi guvernul ia măsuri dure pentru a menţine ordinea, inclusiv scoţând armata pe străzi.

Weekendul se anunţă a fi un moment al adevărului pentru Guvernul francez, vestele galbene pregătind doi proteste sub spectrul violenţelor de weekendul trecut.

În timpul celui de-al 18 weekend la rând de proteste, pe 16 martie, demonstranţii au distrus şi au incendat magazine şi sedii de pe faimosul bulevard Champs Elysees din Paris, în scene care aduceau aminte de cele mai violente manifestaţii ale vestelor galbene din capitala franceză, din decembrie. Mai multe evenimente sunt planificate pentru aşa-numitul Act 19, din acest sfârşit de săptămână.

Ce plănuieşte Guvernul francez Guvernul francez ia situaţia în serios: după o întrunire de urgenţă care a avut loc sâmbătă, după acţiunile violente ale vestelor galbene, au fost anunţate o serie de noi măsuri care să ajute la prevenirea unor noi incidente de acelaşi fel.

Drept rezultat, există o interdicţie a manifestaţiilor pe Champs-Elysees, Place de l`Etoile şi Concorde, precum şi în anumite zone ale altor oraşe din Franţa, inclusiv Marsilia, Nisa şi Metz. Protestatarii nu au voie să de adune la Place Pey-Berland din Bordeaux sau Place du Capitole din Toulouse.

Amenda pentru persoanele care iau parte la demonstraţii care sunt interzise a fost crescută de la 38 de euro la 135 de euro.

De asemenea, poliţia va fi echipată cu grenade GLI F4, gaze lacrimogene şi grenade acustice, precum şi cu muniţie mai puternică pentru armele Flash-ball, unele restricţii pentru folosirea armei controversate fiind ridicate. În afară de aceste măsuri, şeful Poliţiei din Paris, Michel Delpuech (66 de ani), care a fost în această funcţie din aprilie 2017, a fost înlocuit, miercuri, cu Didier Lallement, oficial de top al poliţiei din regiunea de sud-vest Nouvelle-Aquitaine.

Şefii poliţiei din Franţa au fost criticaţi pentru că au au reuşit să se pregătească şi să controleze violenţele de pe Champs-Elysees, sâmbătă, când şi anarhişti s-au alăturat vestelor galbele şi au început să distrugă magazine de pe faimosul bulevard.

Guvernul a spus că sâmbăta aceasta aproximativ 5.000 de ofiţeri de poliţie vor fi scoşi pe străzile capitalei franceze, alături de soldaţi antitero. Ministrul de Interne Christophe Castaner a cerut „zero toleranţă” faţă de protestatarii violenţi. Acesta a subliniat că măsurile se îndreaptă doar către cei care sunt violenţi şi vor să cauzeze distrugeri, nu împoriva „vestelor galbene” care au ieşit pe străzi în fiecare sâmbătă în ultimele luni, deşi numărul lor a scăzut vertiginos.

„Nu încurc huliganii cu cea mai mare majoritate a vestelor galbene, care nu mai demonstrează....,” a spus el. „Toţi cei care participă în aceste manifestaţii nedeclarare sunt complici. Singurul lor scop este violenţa.” Guvernul francez a anunţat, miercuri seară, că soldaţi antitero vor fi la datorie sâmbătă, pentru următoarele proteste ale vestelor galbene, pentru a-i degreva pe poliţişti şi a-i ajuta să se concentreze mai mult pe controlul mulţimii.

Trupele vor ieşi pe străzi sâmbătă, pentru a ajuta la protejarea clădirilor publice, permiţându-le ofiţerilor de poliţie să se concentreze pe demonstranţi, în caz că vor exista noi violenţe în Paris şi în alte oraşe. Totuşi, generalul Bruno Leray, guvernatorul militar al Parisului, a declarat, vineri, că soldaţii mobilizaţi pentru protestele de sâmbătă ale vestelor galbene de la Paris vor acţiona sub instrucţiuni clare însă ar putea deschide focul dacă vieţile lor sau ale civililor vor fi puse în pericol.

Vestele galbene nu sunt intimidate de măsurile luate de guvern şi au organizat pe social media mai multe evenimente, printre care unul denumit „A fost declarat război.” Ele vor avea loc în mai multe oraşe franceze, inclusiv în capitală, în această sâmbătă.

Din cauza restricţiilor pentru proteste în anumite oraşe din Franţa, demonstraţiile au fost organizate în afara spaţiilor în care au primit interdicţii. Au fost anunţate proteste în anumite zone din Nisa, Bordeaux, Toulouse, Metz, Montpellier, Strasbourg, Lyon, La Rochelle şi în Gueret, în acesta din urmă protestatarii plănuind un „eveniment important.” Însă nu toate vestele galbene vor să se întâlnească în oraşe. Eric Drouet, o „vestă galbenă” controversată cere „un blocaj naţional total”, pe care intenţionează să-l producă prin blocarea porturilor şi rafinăriilor de petrol.

TAGS:

FRANTAVESTE GALBENEPROTESTEARMATA