Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

miercuri, 13 martie 2019

Autor : Cristian Unteanu - Articol : Marea Britanie începe navigaţia fără busolă - Data: 13 martie 2019, 10:46 - Sursa : Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html
Autor
Cristian Unteanu
Cristian Unteanu

Articol:

 Marea Britanie începe navigaţia fără busolă 

Marea Britanie începe navigaţia fără busolă
 Theresa May 
FOTO EPA-EFE 

Data:

13 martie 2019, 10:46

    A fost ziua doamnei May în Camera Comunelor. S-a sfârşit iarăşi prost, amorsând un dezastru de asemenea amploare încât, deloc simbolic, ar fi pe deplin justificată trimiterea unui semnal universal de urgenţă (mayday).

       Scenariul cel mai negru se poate petrece însă azi, adică o decizie (totuşi, sper, foarte improbabilă) în favoarea ieşirii fără acord din UE, aşa-numitul NO DEAL BREXIT, iniţierea sa însemnând că de pe 29 martie, orele 23, se vor rupe absolut toate legăturile, înţelegerile, tratatele între UK şi UE, eventualitate în care pierderile vor fi importante de partea europeană şi cel puţin deosebit de importante pentru Marea Britanie. Se poate ca în seara asta votul deputaţilor britanici să fie covârşitor împotriva unui asemenea scenariu. Drept care, mâine, urmează o altă sesiune de vot în care va trebui să se decidă dacă guvernul britanic va fi mandatat să redacteze o scrisoare către UE în care, pe bază de motive credibile, să ceară o perioadă de extindere a BREXIT-ului, una de „două-trei luni“ cum zicea doamna May sau, după cum promit alte surse, una care să meargă până la finele acestui an. Umilinţă uriaşă şi fără precedent, dar asta e situaţia, şi ea fără precedent.
  
    Sigur, au răspuns responsabilii de la Bruxelles, trimiteţi cererea, dar cu condiţia să fie bine explicat motivul amânării, într-atât de bine încât să se poată obţine acordul tuturor şefilor de state şi guverne care se reunesc săptămâna viitoare în capitala europeană. Şi, într-adevăr, aici este marea întrebare: în ce scop poate fi cerută o asemenea amânare şi ce valoare practică ar putea avea dacă, din punctul de vedere oficial exprimat de liderii europeni, Acordul de retragere (de două ori respins de Parlamentul britanic) nu va putea fi renegociat şi este oferta definitivă şi la care, împreună cu reprezentanţii Londrei, s-a lucrat timp de peste 18 luni, cheltuindu-se aiurea banii contribuabilului european şi ai celui britanic?

  Circul este total. Pe de o parte, avem un Tratat de funcţionare al UE cu regulile sale, printre care şi prevederile art. 50, cel scris de un britanic, cel activat prin decizia unilaterală a Marii Britanii pentru a părăsi UE, părţile acceptând în comun data de exit, 29 martie, orele 23. Până ieri, termenul respectiv era indiscutabil şi, ca atare, nesupus niciodată negocierii. Tehnica britanică de băgare în ceaţă a partenerilor a funcţionat însă ireproşabil, astfel încât cei de la Bruxelles sunt nevoiţi acum să intre într-un posibil joc secund deosebit de complicat şi primejdios, deoarece s-ar putea să existe subiecte implicite explozive. Unul dintre acestea îl reprezintă alegerile europene. Dacă, de facto, Marea Britanie mai este încă membră UE la data alegerilor europene (chiar în condiţiile invocării art. 50, dar cu Acord de Retragere respins de propriul Parlament) atunci, cel puţin teoretic, nu ar trebui oare să participe la alegerile europarlamentare? Nu este o presupunere total fantezistă deoarece, mâine, deputaţii britanici ar putea să transmită la Bruxelles că ar putea deschide cale spre un al doilea referendum sau ar pune pe masă varianta mixtă propusă de laburişti, un Brexit soft păstrând legăturile esenţiale cu UE. Şi atunci, pardon de expresue. iarăşi punct şi de la capăt cu totul?

   De partea cealaltă, europenii par să fi înţeles că nu sunt participanţi la casa britanică de pariuri şi că, în definitiv, dacă Theresa May a ales să facă praf prestigiul şi credibilitatea angajamentelor ţării sale, UE are extrem de mult de pierdut în a se angaja într-un joc similar. Ştiind foarte bine că s-a văzut că degeaba se bazează pe o promisiune negociată şi semnată cu Londra, atâta timp cât acolo, în moid stupefiant, sursele de decizie nu numai că sunt multiple, dar nu este lămurită bine nici chestiunea fundamentală a domeniilor de competenţă exclusivă, interschimbate după cum cer interesele de moment, primul semn al pierderii busolei şi navigaţiei la întâmplare.

  Dar, dincolo de asta, semnele de primejdie au devenit, în fine, într-atât de vizibile încât autorităţile europene au accelerat la maximum ritmul pregătirilor legislative, tehnice şi administrative pentru scenariul NO DEAL, solicitarea fiind ca Statele Membre să facă exact acelaşi lucru, cât mai rapid, aşteptându-se totodată şi reacţiile miniştrilor de Externe şi ai Afacerilor Europene. Cei mai importanţi au transmis deja mesaje în acord cu poziţia exprimată aseară de şefii instituţiilor europene. În caz de NO DEAL consecinţele vor fi uriaşe, pe fiecare nivel al activităţii sociale, economice, politice, implicând modificări brutale şi imediate de proceduri şi sisteme în sectoare vitale, inclusiv în ceea ce sunt acum cooperările în cadrul sistemelor de infrastructuri critice europene. Exemple imediate? Sectorul transportului aviatic (dispare Acordul Cer Deschis), transportul feroviar (reintroduse controalele clasice vamale), nevoia renegocierii sistemului de recunoaşteri de diplome, a pensiilor şi subvenţiilor etc.

  Poate nu ajungem aici. Poate decizia parlamentarilor britanici va întoarce toate jocurile şi le va spune europenilor că va urma un al doilea referendum. Poate, nu mai că vă reamintesc că, după momentul votului negativ din ianuarie, a căzut şi o moţiune de cenzură la adresa Guvernului May. Aşa s-ar putea juca şi acum, prelungindu-se la nesfârşit starea de confuzie. Dar, cine ştie, poate se schimbă totuşi ceva. Iată, spre exemplu, Sadiq Khan, primarul Londrei, pledează chiar acum pe un post TV pentru un nou referendum...

  Timp în care, fără prea mult zgomot, în Scoţia şi în Irlanda de Nord se pregătesc cu multă grijă cele două posibile referendumuri care, în caz de NO DEAL BREXIT, să proclame dorinţa Scoţie de a se desprinde de UK şi de a rămâne în UE şi a Irlandei de Nord de a se alătura ţării-mamă, tot pentru a beneficia în continuare de privilegiile europene. Deocamdată este o variantă de lucru, va fi greu de realizat, costurile imediate s-ar putea să fie dificil de suportat şi desprinderile să se facă într-o manieră mai mult sau mai puţin violentă. Adăugând costuri enorme la situaţia de ansamblu. Dar este o perspectivă ce nu poate fi ignorată.

  Deocamdată, tot ce avem de făcut este să stăm suspendaţi de decizii de azi pe mâine. Acesta este singurul rezultat tangibil la care s-a ajuns, este semnul că UK şi-a început o foarte periculoasă sesiune de navigaţie fără busolă, uitându-se doar dacă se mai vad stâncile albe de la Dover.

 
      A învăţat cineva ceva? Vrea cineva să înveţe ceva un politician din Europa de azi despre ce-a lăsat în urmă un mecanism populist şi naţionalist-extremist ca cel care a generat fenomenul Brexit, conceput ca un experiment profesionist pentru a provoca implozia uneia dintre ţările pilon de forţă din Europa? Nu cred. Şi mai sunt atâtea nave care să fie lansate fără busolă pe timp de furtună.


   



Macron și viziunea lui despre Europa Pentru Franța și acele țări care i se vor alătura, competitorii secolului XXI sunt Statele Unite și China.- Autor : Stefan Popescu - 12.03.2019 - Sursa : Revista 22

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Macron și viziunea lui despre Europa

Pentru Franța și acele țări care i se vor alătura, competitorii secolului XXI sunt Statele Unite și China.
Stefan Popescu12.03.2019



La optsprezece luni de la discursul ținut în Marele Amfiteatru al Sorbonei cu privire la viitorul Uniunii Europene, președintele Emmanuel Macron a luat calea scrisului, adresând o scrisoare tuturor cetatenilor europeni, în 24 de limbi. Este un gest ce trebuie fără îndoială așezat în contextul campaniei electorale pentru alegerile europene, după ce lideri precum Viktor Orban și Matteo Salvini au transmis mesaje prin care doreau să încarneze în fața cetățenilor uniunii o altă Europa.
Prezența pe continent a fostului strateg al lui Donald Trump, Steve Bannon, cu scopul declarat de a uni forțele antisistem și populiste și desemnându-l pe Emmanuel Macron drept inamic, impunea o replică din partea acestuia din urmă. Cu atât mai mult cu cât, unii reprezentanți ai curentului populist nu au ezitat să interpeleze direct cetățenii francezi ieșiți în stradă pentru a manifesta împotriva reformelor președintelui Macron precum liderul Mișcării 5 Stele, Luigi Di Maio. Din punctul de vedere al formei, inițiativa lui Emmanuel Macron este într-adevăr inedită și, venită din partea președintelui Frantei înseamnă mai mult decât un act al campaniei electorale europene. Este încă un semn că Europa post-Brexit va fi fundamental diferită de uniunea la care noi am aderat în 2007.
Competiția cu Statele Unite și China
Alături de criticarea deciziei britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, de bilanțul pozitiv al politicilor europene de până acum care “au schimbat înfățișarea teritoriilor noastre, cu licee renovate, cu drumuri construite, cu acces rapid la Internet”, câteva declarații arată clar că pentru Franța și acele țări care i se vor alătura, competitorii secolului XXI sunt Statele Unite si China care dau dovadă în opinia președintelui francez de “strategii agresive”. În fața lor, în fața strategiilor lor geopolitice dar și concurenței lor în materie de tehnologii, statele europene trebuie să fie unite și să își promoveze propriile interese, inclusiv prin susținerea monedei comune euro ca instrument de protecție a economiilor europene dar și de contestare a hegemoniei financiare a dolarului și a influentei crescânde a yuanului. Apărarea comună europeană care trebuie să fie “în sintonie cu NATO” înseamnă totuși autonomie strategică, Emmanuel Macron pledând pentru un tratat european de apărare și securitate care să conțină și o clauză de apărare mutuală (pe modelul articolului 5 din Tratatul Alianței Nord-Atlantice) și crearea unui Consiliu european de securitate care să asocieze și Marea Britanie. Cu acest organism politico-militar ce are menirea de a “pregăti deciziile colective” se consacră practic decuplarea față de tutela americană mai ales că avem și alte elemente care ne ajută să mergem cu interpretarea mai departe: fondul european de apărare și programele militaro-industriale comune franco-germane (avion multirol de generația a 5-a comun și tanc comun). Statele care vor face parte din aceasta structură politico-militară vor fi beneficiare ale industriei europene de apărare.
Pentru Emmanuel Macron “trebuie să ne asumam, în ceea ce privește industriile strategice și politicile publice o preferință europeană așa cum fac concurenții nostri americani sau chinezi”. Președintele francez propune și măsuri severe precum “sancționarea și interzicerea în Europa a companiilor care aduc atingere intereselor noastre strategice și valorilor noastre esențiale, precum normele în materie de protecție a mediului, protecția datelor și plata rezonabila a impozitelor” – o declarație tăioasă la adresa companiilor chineze, dar și a giganților americani din IT (Google, Amazon, Facebook, Apple).
Reformarea spațiului Schengen
Protecția mediului reprezintă o altă idee-cheie din scrisoarea președintelui francez. Și aici diferența cu Washingtonul care s-a retras din Acordul Climatic este net marcată. Instrumentele propuse sunt ambițioase și cu bătaie lungă: Banca europeana pentru climat pentru finanțarea tranziției ecologice, forță sanitară europeană și autoritate europeană pentru evaluarea tuturor produselor alimentare și a fertilizanților independentă de lobby-uriTotodată, președintele francez se declară adeptul unor programe comune europene în materie de tehnologii de vârf precum inteligența artificială pentru ca Europa să nu fie dependentă și mai puțin competitivă, decât concurenții săi.
Spatiul Schengen, evocat în scrisoarea președintelui Macron, a atras fără îndoială atenția la Bucuresti si la Sofia, doua capitale care au cerut în van integrarea. Liderul de la Elysée dorește o reformă completă, practic un nou tratat al liberei circulații care să însemne control strict al frontierelor, dar și politică de azil comună, instrumente de protecție comune precum o poliție europeană a frontierelor, totul pus sub autoritatea supranațională a unui Consiliu european de securitate internă.
Implicații pentru România
Câteva concluzii și întrebari raportate la Romania se impun. Dacă propunerile președintelui francez se vor materializa, atunci și pentru România, numai o Europă cu mai multe viteze instituționalizate reprezintă soluția pentru un oarecare echilibru între parteneriatul strategic cu Washingtonul și Europa nucleului-dur. De asemenea, având în vedere că UE a anunțat că cetățenii SUA vor intra cu vize în spațiul Schengen începând cu 2021, integrarea în acest spațiu va mai reprezenta o prioritate pentru diplomatia română? Ținta zero carbon în 2050, avansată de președintele Macron, înseamnă o transformare profundă a strategiei energetice, a planului național de mediu și a mai ales a actorilor economici, fiind necesare mari investiții pe termen lung. Toate aceste elemente ar trebui gândite foarte serios de establishmentul de la București pentru a nu ne face perdanții procesului de reformă al UE.

Hârtiuțe - Opinii - Autor : Tia Serbanescu - 12.03.2019 - Sursă : Revista 22

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Hârtiuțe

Prima săptămână din martie aparține femeilor, așa că prima femeie a țării, tovar'șa Dăncilă, a lansat noi provocări celor care o parodiază.
Tia Serbanescu12.03.2019


În plin parlament, Dăncilă a mărturisit: „Decât să vorbesc liber și să spun prostii, mai bine am o hârtiuță și spun lucruri corecte“. Aș! Hârtiuțele n-au împiedicat-o pe Dăncilă să „devasteze state puternice“ și „să reducă democrația“. Când întoarce foaia, Vio devine fudulă: „Sunteți prea jos ca să vă răspund“ i-a spus ea unui liberal. Dacă atunci când citește liber și vorbește mecanic Dăncilă se scaldă în greșeli precum cormoranii lui Daea în piscină, când discută cu cineva lucrurile se schimbă radical. După ce s-a întâlnit cu Timmermans la Bruxelles, Dăncilă a pretins că au avut „un dialog constructiv” plin de aprecieri pentru Guvernul României - iar C.E. informa că „suntem tot mai îngrijorați de situația actuală din România“. Respectiv de OUG 114 și de OUG 7 - pe care Tudorel și Dăncilă au modificat-o, păstrând însă autonomia Secției Speciale pentru investigarea lui Kövesi. Exact când la Bruxelles devenea candidatul P.E. pentru șefia Parchetului European, Kövesi era anchetată la S.S., unde i se tot deschid dosare la dictarea lui Ghiță și a clanului Cozma - niște abuzivi care se declară abuzați. Râmătorul Ghiță a primit astfel revocarea arestării sale. După doi ani (bilanțul scurt 85 p.), Tudorel a ajuns însă în dizgrația lui Dragnea pentru că n-a făcut toate mizeriile programate. Opoziția a depus o moțiune simplă împotriva lui, dar Iordache i-a pregătit altceva: „Există demisie și remaniere“. Dragnea are deja câțiva talibani pregătiți să-i ia scaunul lui Tudorel: Ș.Nicolae, Nicolicea și Iordache - care e foarte eficient: el a scos în stradă (cu OUG 13) milioane de oameni. Adeseori Giță intră (telefonic) în țară cu muniție expirată: „Kövesi e vândută străinilor de 14 ani“. Și cine a vândut-o, traficanților? Tăriceanu a tras și el un zgomot indecent: „Kövesi poate fi mâna dreaptă a lui Putin“. Cu toată modestia, Tăriceanu chiar pare piciorul drept al lui Putin. Până una-alta, Kövesi e candidatul P.E. Ochi alunecoși, limbă de lemn, Dăncilă s-a lamentat: „Deranjează pe cineva că noi gândim românește?“. Vio chiar e căzută rău de tot pe gânduri. Ca și Oana Maria Bogdan, pe care Cioloș o consideră „roata motrice“ a PLUS și care propune să renunțăm la proprietate și să trăim în grupuri, nu în cupluri. Dacă asta e roata motrice, ducă-se învârtindu-se! Celor din USR-PLUS le săriseră însă rotițele înainte de a porni: BEC le-a respins alianța (recunoscută însă urgent în justiție) fiindcă Barna și Cioloș nu apar în acte ca șefi ai partidelor lor. Mă rog, unii spun că nici nu sunt. Câți șefi de partide n-au alți șefi? Uite, Ponta și-a adus superiorul (Silviu Predoiu, fost șef SIE) în partid. Mai norocoasă, Olguța și-a primit cadourile de nuntă de la Daddy: trei posturi (consilier la Dăncilă, secretar la Cameră și purtător de cuvânt al PSD), în timp ce soțul Manda a primit ca zestre un loc eligibil pentru Bruxelles. De-abia s-au luat și el vrea să plece la muncă în străinătate. Nici pe el nu l-a convins guvernul să mai încerce în țară. Între timp, Johannis a retrimis bugetul (declarat constituțional de CCR) la parlament, cerând PSD „să facă un buget sănătos“. Degeaba! a zis Iordache. I-l lăsăm la poartă la fel de bolnav. Johannis susține că bugetul are „cifre fictive și scenarii fanteziste“. Poate că nici nu e buget. O fi jurnalul intim al lui Vâlcov: dragă bugetule, tu, semenul meu, frate, scapă-mă de Dragnea și de Dăncilă; teribil ce mă enervează ăștia doi, au luat de la mine tot ce-i mai rău.

LUMEA LUI BANCIU, 12 MAR 2019. P1/3

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

BUNA, ROMANIA! NUTU CAMATARU, ELIBERAT CONFORM PROGRAMULUI DE GUVERNARE,...

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

marți, 12 martie 2019

Jacques Attali, unul dintre cei mai influenţi gânditori la nivel global: „Sistemul va exploda, suntem pe marginea unei mari crize economice“ 11 martie 2019, 15:01 de Ion Gaidau - Sursă : Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Jacques Attali, unul dintre cei mai influenţi gânditori la nivel global: „Sistemul va exploda, suntem pe marginea unei mari crize economice“ 

Jacques Attali, unul dintre cei mai influenţi gânditori la nivel global: „Sistemul va exploda, suntem pe marginea unei mari crize economice“
 Jacques Attali 
FOTO EPA-EFE 

11 martie 2019, 15:01 deIon Gaidau

    Economistul Jacques Attali, o voce influentă în lume, avertizează că suntem pe marginea unei mari crize economice globale.

  Jacques Attali, un economist, scriitor şi sfătuitor al fostului preşedinte francez François Mitterrand cunoscut la nivel mondial, atrage atenţia că nu am depăşit cu bine criza datoriilor din 2008-2009 şi ne aflăm foarte aproape de repetarea ei.

  ” Suntem în faţa unei urgenţe sociale“, afirmă el într-un interviu acordat la Bruxelles pentru „L’Echo“.

   Adept al dezvoltării pozitive, o îmbinare de politici ecologice şi sociale durabile, Jacques Attali denunţă în cotidianul belgian „o globalizare a pieţelor fără o globalizare a regulilor“ şi inegalităţile aduse de acest proces.


      Inclus în 2009 în topul Foreign Policy al celor mai influenţi 100 de gânditori la nivel mondial, evreo-francezul născut acum 75 de ani la Alger (Algeria) continuă exprimând predicţii, temeri şi speranţe pentru lumea întreagă, dar mai ales pentru Europa.

   Despre Brexit

    Vorbind despre ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE), Jacques Attali spune că „Regatul Unit este în curs de sinucidere“. El nu crede în desfăşurarea unui nou referendum pentru Brexit.  În opinia sa, Londra va accepta într-un final un acord de ieşire cu un „«backstop» provizoriu, dar fără o dată de expirare“ a acestui mecanism de reglementare a frontierei dintre Irlanda şi Irlanda de Nord după oficializarea Brexitului, prevăzută să aibă loc la 31 martie.

 
Un Brexit dur, fără acord, ar provoca un şoc sistemic“, remarcă fostul consilier prezidenţial



    Despre o nouă criză economică mondială

  „Şi apoi, economia mondială este foarte fragilă azi. Cred că este pe marginea prăpastiei“, atenţionează autorul celebrei cărţi „Evreii, lumea şi banii“.

  „Criza din 2008 nu s-a reglat, iar îndatorarea a continuat. Întreprinderile, mai ales cele care nu sunt cotate, s-au supraîndatorat şi sunt într-o situaţie complet artificială“, explică el.

   În opinia sa, o mare criză mondială poate veni în curând, adică în trei săptămâni şi cel mult doi ani.

Despre alegerile europarlamentare

Ascensiunea populismului nu trebuie exagerată, recomandă Attali. 

  Populiştii „reprezintă între 20 la sută şi 25 la sută în sondaje. Nu este o majoritate. Ba dimpotrivă, asistăm la o reconfigurare a forţelor. (…) Există o mişcare centristă şi pozitivă cu «En Marche» în Franţa şi sub alte denumiri în alte ţări europene. Partidele tradiţionale nu au ştiut să se împrospăteze“, observă el. 

  Totodată, nu crede în destrămarea blocului comunitar după Brexit.

     „Toţi ceilalţi europeni sunt favorabili Europei. Unii vor să adopte euro. Mulţi vor să adere la Uniune. Dar trebuie să trecem la o altă etapă. Din punctul meu de vedere, singura propunere adevărată din acest moment este o Europă a apărării. O armată comună“, notează Attali. 

  „În lumea de azi, avem două naţiuni extrem de puternice: Statele Unite şi China. China este o economie de piaţă totalitară. Statele Unite sunt o democraţie, dar cu un embrion de factură totalitară în structura sa. Şi noi, europenii, suntem aici, în mijlocul unui neant, partea cea mai bogată a lumii şi deschisă către patru zări. Încă nu am înţeles această propoziţie foarte simplă: «suntem singuri». Singuri în faţa tuturor duşmanilor posibili, pentru că americanii nu ne vor apăra.  Ei nu-şi vor mai trimite soldaţii pentru a salva Europa, chiar dacă polonezii şi cehii cred în asta“, punctează el. 

    „Un om se naşte cu adevărat abia atunci când ia act de solitudinea sa. (…) Şi renaşterea Europei va începe prin conştientizarea solitudinii sale, ceea ce o va duce la apărarea comorilor, talentelor şi a locului său de primă putere mondială“, adaugă economistul evreo-francez. 

  Attali salută motorul franco-german.

   „Europa merge înainte mereu atunci când Franţa şi Germania sunt puternice. Drama istoriei europene este că, odată cu dispariţia cuplului Mitterrand-Kohl, am avut fie un francez puternic, fie un german puternic, dar niciodată doi puternici în acelaşi timp. Când (cancelarul Angela, n. red.) Merkel va preda ştafeta, vom avea doi lideri, în Franţa şi în Germania, cu timp în faţa lor“, mai zice el.


Despre „Vestele galbene“

 „Trebuie să ascultăm ce spun. Peste tot în Europa are loc o proletarizare a clasei de mijloc, o agravare a precarităţii insuportabile, mai ales în privinţa bogăţiilor acumulate în ultimii 20 de ani. «Vestele galbene» au scos la iveală o problemă de prim rang a clasei de mijloc. Ea se referă în special la generaţiile viitoare, pentru că ascensorul social nu mai funcţionează. 

  citeste totul despre: criza economica vestele galbene brexit economia mondiala criza datoriilor jacques attali

Citeste mai multadev.ro/po7ct7

luni, 11 martie 2019

Capernaum | Official US Trailer HD (2018)

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
Capernaum (2018) Regia: Nadine Labaki Cu: Zain Zain Al Rafeea Rahil Yordanos Shifera Yonas Boluwatife Treasure Bankole Souad Kawsar Al Haddad Selim Fadi Kamel Yousef Sahar Cedra Izzam Aspro Alaa Chouchnieh Scenariul: Nadine Labaki, Juhad Hojeily, Michelle Keserwany Imaginea: Christopher Aoun Editarea: Konstantin Bock Muzica: Khaled Mouzanar Producător: Khaled Mouzanar

Citeste mai mult: adev.ro/po5ofp

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima