Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

luni, 17 decembrie 2018

CTP: „Suntem în marș spre instaurarea unei dictaturi național-socialiste în România” Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat în termeni duri, la Digi24, discursul de duminică seară al președintelui PSD, Liviu Dragnea.

http://silethismillennium.blogspot.com2018youtube-broadcast-yourself.html

CTP: „Suntem în marș spre instaurarea unei dictaturi național-socialiste în România”Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat în termeni duri, la Digi24, discursul de duminică seară al președintelui PSD, Liviu Dragnea.



  „Suntem în marș acum spre instaurarea unei dictaturi național-socialiste în România. Accentele sunt clare. Partidul este țara, este statul, este poporul, e justiția. Deci partidul care este totul în acest moment, cum l-a definit domnul Dragnea, cum l-au definit antevorbitorii săi”, a explicat Cristian Tudor Popescu.

  El a adus ca argument în privința declarațiilor sale și „criteriul rasial”. „Am auzit de nenumărate ori, în ultima vreme, de la acești domni și în această seară de la domnul Marian Oprișan, că România trebuie să aibă un președinte român. S-au spus aceste lucruri mereu împotriva celor care nu sunt români de sânge.Campania de înlăturare a lui Iohannis va fi axată acum pe componenta rasială: nu este român, nu este român genetic. Am spus, național-socialism”, a continuat jurnalistul.

  Cristian Tudor Popescu a reamintit și că una dintre figurile marcante al regimului nazist, Hermann Goering este creditat cu următoarea zicere: „Când aud de cultura, îmi vine să scot pistolul”. „Domnul Dragnea tocmai ne-a spus că bărbăția nu se găsește la librărie. Deci noi trebuie să fim români și bărbați, nu trebuie să fim educați, nu trebuie să fim instruiți, nu avem ce face cu cărțile. Putem să le aruncăm, putem să le ardem. Ce să facem cu librăria? Trebuie să fim români, bărbați și tari de genunchi”, a spus jurnalistul.

      
  

Dragnea, terorist autoradicalizat, dispus să se autodetoneze


   CTP consideră că „antioccidentalismul a fost etalat în toată agresivitatea lui”, odată cu discursul lui Liviu Dragnea la Consiliul Național al PSD. Jurnalistul spune că nici măcar Nicolae Ceaușescu nu a abordat o asemenea agresivitate în discursul antioccidental. „Ăsta e discurs de jupân de bandă, nu mai e un partid!”, a arătat CTP.  

 Liviu Dragnea „e radicalizat aidoma unui terorist. E un terorist radicalizat în acest moment Dragnea, dispus să se autodetoneze și să ia pe câți mai mulți cu el”, e de părere jurnalistul.

  CTP crede că nu există nicio speranță ca Tudorel Toader sau Viorica Dăncilă se i se opună lui Liviu Dragnea. „Se construiesc niște iluzii în legătură cu partidul ăsta, cu Guvernul... Nu, domnule, sunt pesediști cu toții prin natura lor, au trăit în partid, acolo au învățat, cum să te aștepți de la Dăncilă?! O să facă ce-i spune Dragnea. Iar Toader - ce îi spune Dragnea și Tăriceanu.  De ce Toader nu a dat încă amnistia? Pentru că încă nu are aviz de la Tăriceanu. Iar Tăriceanu negociază în continuare cu Dragnea, vrea să scoată cât mai mult din povestea asta. Nu există disidenți reali în partid, cum nu au existat nici în Partidul Comunist Român”, a conchis Cristian Tudor Popescu.

  Liderul PSD, Liviu Dragnea, a surprins duminică seara la ședința Consiliului Național al PSD cu un discurs-fluviu, fără precedent, care a durat aproape o oră și jumătate și care a fost presărat cu artificii retorice, el însuși recunoscând la un moment dat că parcă face stand-up comedy.

  A abordat absolut toate subiectele vehiculate de PSD în ultimii doi ani, a dat teme nominale pentru miniștri și alți lideri PSD, și-a atacat virulent adversarii - președintele Klaus Iohannis, procurorul general Augustin Lazăr, presa „cu epoleți”, membrii serviciilor „nepatrioți”, multinaționalele, Europa, Soros etc, încheind cu promisiunea că PSD nu cedează și adăugând: „Doamne-ajută!”. Discursul a venit la încheierea unei ședințe a Consiliului Național al PSD în care s-a cerut „amnistia de Centenar” și formularea unei plângeri penale pentru înaltă trădare împotriva președintelui Klaus Iohannis.

 Comentariul integral al jurnalistului Cristian Tudor Popescu, în fișierul video de mai jos:
00:00
36:56

Tăriceanu insistă să fie candidat comun PSD-ALDE la prezidenţiale: Împreună putem să-l învingem pe Iohannis 16 decembrie 2018, 17:35 de News.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2018youtube-broadcast-yourself.html

Tăriceanu insistă să fie candidat comun PSD-ALDE la prezidenţiale: Împreună putem să-l învingem pe Iohannis 16 decembrie 2018, 17:35 de News.ro

Tăriceanu insistă să fie candidat comun PSD-ALDE la prezidenţiale: Împreună putem să-l învingem pe Iohannis
 Liviu Dragea şi Călin Popescu Tăriceanu

     
       Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, la şedinţa Consiliului Naţional al PSD că ALDE este ”un partener corect, un partener loial” pentru social-democraţi şi consideră că cele două partide pot să câştige alegerile prezidenţiale şi să-l învingă pe Klaus Iohannis
    
    "În ultima perioadă am trecut împreună prin multe momente grele, nu numai în ultimele luni, dar aş spune în ultimii ani, şi mi-aţi arătat că am printre dumneavostră parteneri de nădejde, coaliţia de guvernare, şi mai ales prieteni. Mă uit spre viitor şi constat că a face politică înseamnă a practica un sport periculos", a declarat Tăriceanu.

   El a spus că nu poate promite că anul 2019 va fi unul uşor, dar că împreună vor trece peste toate obstacolele.

   De asemenea, Tăriceanu a afirmat că anul viitor va fi cel mai important pentru România după Revoluţie, fiind marcat de preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi de alegerile prezidenţiale.

   În plus, liderul ALDE a abordat şi probema protestelor, afirmând că acţiuni mai dure ale autorităţilor din ţările europene sunt considerate legitime, dând ca exemplu Franţa, în timp ce în ţara noastră au fost etichetate dovezi ale unui stat corupt şi autoritar.
  

  “Vedem că acţiuni mult mai dure ale autorităţilor din ţările europene sunt considerate legitime, cum este cazul Franţei, în timp ce în România acţiunile legitime au fost etichetate dovezi ale unui stat corupt şi autoritar. În acest context, nu mă miră că sondajele recente arată că majoritatea românilor consideră că România este tratată incorect şi românii sunt consideraţi cetăţeni de mâna a doua. Este de ajuns să discuţi cu oamenii şi vei vedea că vor vorbim nu doar de o concepţie şi o percepţie construită mediatic, ci de realitatea vieţilor acestora”, a afirmat Tăriceanu.
  

  Preşedintele Senatului a vorbit şi despre realizările din cei doi ani de guvernare.

      "Am fi putut face mai mult? Sunt convins că da. Sunt convins că am fi putut face mai mult şi mai bine, am fi putut face poate minuni dacă am fi găsit în preşedintele României un partener onest şi conştient. (...) am sperat şi eu, ca şi dumneavoastră, să avem în preşedintele României un partener care să ne ajute în stoparea erodării şi degradării sistemului de justiţie", a spus Tăriceanu.
  

  În dicursul său, Tăriceanu a afirmat că ”suntem în ultimul ceas în care se” mai poate ajunge la un consens naţional.


    ”Consider că am ajuns în ultimul ceas în care ne mai putem aşeza la masă, putere şi opoziţie, Parlament şi Guvern, preşedinte şi societate civilă pentru a hotărâ măsurile care trebie luate pentru ca abuzurile să nu mai fie posibile, pentru ca justiţia să devină accesibilă oricui, iar nedreptăţile să fie, pe cât posibil îndreptate. Dacă ei nu vor să o facă o putem face noi”, a mai spus Tăriceanu.
 

  Acesta a afirmat că susţine demersul premierului de a ”băga săbiile în teacă”, măcar pentru cele şase luni ale preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
  

    El i-a asigurat pe social-democraţi de susţinere.

   ”Atât timp cât aceste pricipii ne ţin uniţi, Coaliţia merge înainte. Vreau să ştiţi că aveţi în ALDE un partener corect, un partener loial. Trebuie să ne propunem nu numai orizonul 2020, ci trenuie să mergem mai departe şi aşa cum am discutat nu odată, cu colegul meu Liviu oriontul nostru trebuie să fie 2024. Avem multe lurui de făcut şi, dacă nu vom face noi, cine să le facă”, a spus Tăriceanu în finalul discursului.

  După ce a fost aplaudat şi le-a urat sărbător fericite social-democraţilor, Tăriceanu a revenit cu un mesaj: ”Încă ceva, am uitat ceva important. Cred că împreună putem să câştigăm alegerile prezidenţiale şi să-l învingem pe Iohannis”.


citeste totul despre: psd alde calin popescu tariceanu consiliul national
Citeste mai mult: adev.ro/pju5fi

    

CN al PSD: Liviu Dragnea cere imperativ Guvernului să dea OUG privind amnistia și grațierea Laurentiu Gheorghe | 16.12.2018 - Sursă : Revista 22

http://silethismillennium.blogspot.com2018youtube-broadcast-yourself.html

CN al PSD: Liviu Dragnea cere imperativ Guvernului să dea OUG privind amnistia și grațierea

Laurentiu Gheorghe
| 16.12.2018



Președintele PSD, Liviu Dragnea, le-a cerut premierului Viorica Dăncilă și ministrului Justiției, Tudorel Toader, să nu mai ezite și să dea rapid ordonanța cu amnistia și grațierea.
     „Acești procurori și acești purtători de epoleți au frânt cu adevărat independența justiției. De ce tac oficialii europeni? Pentru că așa le convine să fie în această țară.
De ce cuvintele amnistie și grațiere reprezintă o blasfemie? Eu nu mă tem să pronunț aceste cuvinte. Dacă cineva găsește alte măsuri legislative , alt curs de acțiune să repare în totalitate nedreptățile care s-au produs în justiție, va avea tot sprijinul meu și al partidului. Nu mai ezitaţi. Nu ştiu când, nu ştiu cum, dar PSD-ALDE are şi această obligaţie. PSD-ALDE are obligația să repare nedreptățile și ca să nu-și mai taie venele cei din presa lui Soroșică, plătiți prin Bitcoin
   Aceste două acte normative nu pot fi adoptate individual. Toate sunt date pentru mine! Nimic mai fals.
Apropo, Călin, știi că ne-au mai făcut câte un dosar. Așa, de ziua Vioricăi. La mine este legat de vizita în SUA. Eu îi transmit domnului Uncheșelu, cu drag, că dacă merge pe acest fir va ajunge la un ambasador. Să vedem dacă îl poate pune în genunchi.
Ocupați-vă odată de acest subiect pentru că justiția trebuie resetată., a declarat Liviu Dragnea.
Conform unor surse social-democrate PSD a pregătit ordonanța de urgență privind amnistia și grațiere, iar termenul de adoptare în Guvern este mijlocul lunii ianuarie. Aceleași surse precizează că vor fi avute în vedere pedepsele de până la 10 ani de închisoare.
Până în prezent, premierul Dăncilă și ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu au recunoscut că există un proiect de act normativ pe amnistie și grațiere care să fie adoptată până la sfârșitul anului.
TAGS:

Cristian Tudor Popescu la JURNALUL de SEARA - 16 decembrie 2018

http://silethismillennium.blogspot.com2018youtube-broadcast-yourself.html

Starea Nației 12 decembrie 2018

http://silethismillennium.blogspot.com2018youtube-broadcast-yourself.html

LUMEA LUI BANCIU, 16 DEC 2018, P3/3

http://silethismillennium.blogspot.com2018youtube-broadcast-yourself.html

vineri, 14 decembrie 2018

Iulian Chifu:Germania la final de epocă: tranziţie soft şi continuitate pentru Angela Merkel - 13 decembrie 2018, 11:10 - Sursă : Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2018youtube-broadcast-yourself.html
Iulian Chifu

Iulian Chifu:

Germania la final de epocă: tranziţie soft şi continuitate pentru Angela Merkel
Annegret Kramp-Karrenbauer, felicitată de Angela Merkel după votul pentru conducerea CDU FOTO EPA-EFE

Germania la final de epocă: tranziţie soft şi continuitate pentru Angela Merkel 


13 decembrie 2018, 11:10

         Faptul că Germania încheie o epocă e o realitate incontestabilă, după ce la 7 decembrie, la Congresul CDU de la Hamburg (locul de naştere al Cancelarului), doamna Angela Merkel a plecat în aplauze furtunoase de la conducerea partidului, după 18 ani de exercitare a conducerii.

     O epocă majoră, care încheie nu mai puţin de 50 de ani în care Germania Federală de după 1949 a fost condusă de către CDU. Momentul emoţional major pare să fi fost şi la baza votului ce a urmat, doamna Merkel marcând nevoia de continuitate a valorilor, chiar dacă noul leadership trebuie să fie mai tânăr şi mai adaptat lumii contemporane şi provocărilor ce vin, indicând, indirect succesorul favorit.

    Doamna Merkel a avut nu numai un discurs şi o ieşire en fanfare, care a dirijat voturile spre secretarul general al partidului pe care l-a ales chiar ea, Annegret Kramp-Karrenbauer, dar şi promisiunea de a rămâne la conducerea guvernului german, în calitate de Cancelar, şi după octombrie 2019, mijlocul mandatului, cu perspectiva de a încheia în 2021 epoca sa la guvernarea Germaniei şi, în mare măsură, a Europei. Totuşi, lucrurile sunt ceva mai nuanţate.

   Trebuie spus că am avut pentru prima oară în 50 de ani alegeri competitive la conducerea CDU, direct în Congres. În ultima jumătate de secol, partidul a câştigat în mod substanţial prin gestiunea afacerii alegerii preşedintelui în spatele uşilor închise, urmate de un vot în cvasi-unanimitate în partid. De această dată, am avut nu doi, ci trei candidaţi, iar decizia finală s-a luat în al doilea tur de scrutin, acolo unde învingătoarea a câştigat la mustaţă, cu 517 din cele 999 voturi exprimate. La 56 de ani, AKK – cum i se spune doamnei Annegret Kramp-Karrenbauer – este de profil echilibrat, extrem de fermă şi puternică în convingerile sale interne şi poate mai centrist chiar decât doamna Merkel, care a adus deja partidul de la o dreaptă conservatoare la un partid solid aşezat pe centrul spectrului politic.

   De asemenea, după prăbuşirea substanţială în sondaje a socialiştilor din SPD, CDU a rămas singurul partid de masă, la nivelul naţional, cu peste 430.000 de membri şi 26,7% din voturi, faţă de partenerii creştin-sociali bavarezi care au intrat sub 10% şi alături de Verzii în creştere substanţială de imagine şi forţă la nivel naţional. Doamna Annegret Kramp-Karrenbauer se anunţă mai conciliantă cu Rusia decât predecesoarea sa, în timp ce critica la adresa Nord Stream 2 nu vizează şi blocarea proiectului, ci doar jocul pe cantitatea de gaz ce va circula pe aici.
     
   Între timp, doamna Merkel este în faţa unor evoluţii interne dificile, de unde şi ideea retragerii de la conducerea Partidului, pentru a permite consolidarea succesoarei sale. Şi acest pas lasă să se înţeleagă că actualul Cancelar are un spaţiu mai larg pentru a-şi aranja retragerea din politică dar şi posibilitatea de a-şi aşeza o formula de carieră europeană ulterioară. Iar aici, interesele sunt mult mai puternice şi mai largi.

  Opţiunea ca doamna Merkel să devină Preşedintele Consiliului European, chiar dacă e încă prematură şi, probabil, respinsă public ca opţiune în acest moment, pare să fie tot mai conturată.

      Într-adevăr, e de aşteptat ca la jumătatea mandatului, în octombrie 2019, social-democraţii - în cădere majoră de viteză - să dorească fie să iasă de la Guvernare direct, fie referendumul intern planificat va determina partidul să facă pasul înapoi. Mersul spre alegeri anticipate e o variantă, iar alegerile europarlamentare vor confirma dacă schimbarea şi susţinerea celei considerată o mini-Merkel a fost o idee bună. Totuşi, perspectivele sunt că CDU va rămâne principalul partid din Germania şi va da Cancelarul, chiar dacă octombrie 2019 va însemna o nouă coaliţie în care ar putea pătrunde Verzii, dar şi cu un nou Cancelar, noul lider al partidului, Annegret Kramp-Karrenbauer. Sau posibile alegeri anticipate.

      Pe de altă parte, planificarea atentă face ca doamna Merkel să fie disponibilă, la acea oră, să preia Preşedinţia Consiliului European, mai ales dacă votul de la finalul lui mai 2019 va crea dificultăţi unei majorităţi pro-europene în Parlamentul European, prin creşterea partidelor eurosceptice şi anti-europene, ceea ce reclamă coaliţii mai largi cu 3-4 partide europene, cu popularii, social-democraţii, liberal democraţii şi chiar verzii într-o majoritate. În plus, o performanţă mai slabă a lui Emmanuel Macron în Franţa, după presiunile la care e supus astăzi în stradă, ar putea să însemne nevoia unui lider puternic pro-european, cunoscător al tuturor resorturilor şi politicilor, la Consiliul European, după încheierea mandatului lui Donald Tusk. Doamna Merkel pare a fi natural desemnată pentru o asemenea poziţie.

     Pe de altă parte, cel puţin în România, am mai trăit epoca ştirilor privind accesul la poziţii europene încă de acum un an, când chiar Preşedintele Klaus Iohannis era predestinat, parcă, unei asemenea perspective. E adevărat că atunci mişcarea părea scoasă din pălărie, fiind prea devreme un asemenea calcul, dar unii au considerat în forma cea mai serioasă această perspectivă, cu gândul la numărul redus de lideri din statele europene, la vârf, membri ai Consiliului European, care au supravieţuit în funcţii. Astăzi, opţiunea ca doamna Merkel să devină Preşedintele Consiliului European, chiar dacă e încă prematură şi, probabil, respinsă public ca opţiune în acest moment, pare să fie tot mai conturată, şi în linie cu spiritul previzibilităţii politicilor cu care ne-a obişnuit Germania la ea acasă şi în Europa.

      Această situaţie justifică nevoia de schimbare a Preşedintelui CDU astăzi, pentru a pregăti o victorie doamnei Annegret Kramp-Karrenbauer la europarlamentare şi pentru a-i întări poziţia în partid în următorul an, fapt ce o face capabilă să preia postura de Cancelar, un pas obligatoriu dacă guvernul şi coaliţia germană se destramă în octombrie anul viitor. Indiferent de formulă, zarurile au fost aruncate, iar doamna Merkel îşi poate încheia în forţă cariera politică în calitate de Preşedinte al Consiliului European, după ce iese de la conducerea statului german, fiind figura cea mai pregnantă de continuitate şi imaginea continuităţii pro-europenismului şi a democraţiei liberale la nivel european.

Citeste mai mult: adev.ro/pjo3lf

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima