http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu? Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului și cu valul laolată se vor risipi înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine . D.Sin.
luni, 23 octombrie 2017
Coreea de Nord, nimic de invidiat, un documentar de Adelin Petrișor
http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
duminică, 22 octombrie 2017
SITUATIA ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA - Data publicarii: 24.09.2017 22:04:00
http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
,,Memorialul” comitetului ales de Conferenţa română din Sibiu ne descopere situaţia curioasă şi umilitoare ce li s-a creat românilor din monarhia habsburgică prin dualism şi prin măsurile guvernamentale ale maghiarilor.
Popor străvechi pe teritoriul unei ţări autonome, care şi-a mănținut independenţa ei în curs de sute de ani atât faţă cu regii Ungariei, cât şi faţă cu turcii, românii, cari singuri formează două treimi a populațiunii ţării - pe când maghiarii şi germanii abia formează o a treia parte - sunt puşi cu totul în afară din viaţa publică prin fel de fel de măsuri machiavelice şi persecutaţi în toate ale lor, cu o stăruinţă demnă de o cauză mai bună.
Începând cu pseudoistoriografii cari contestau originea şi vechimea poporului nostru în munţii Ardealului şi sfârşind cu măsurile d-lui Trefort, maghiar de origine franceză, care introduce cu de-a sila limba maghiară în şcoalele rurale, vedem o lume întreagă, popor, diplomaţi, învăţaţi, conspirând pe întrecute în contra unui biet popor rustic din străvechime aşezat în acele locuri, viteaz la război, harnic şi liniştit în timp de pace, şi toate acestea - pentru ce? Ştim noi bine pentru ce! Pentru că n-are Dumnezeu de lucru, am zice.
În adevăr, nu s-ar crede şi cu toate acestea există până azi istoriografi cărora li se pare nimica toată a escamota un popor întreg de zece milioane de suflete din Dacia, a-l pune în Pind şi a-l face să vie de acolo îndărăt, prin suta a douăsprezecea, de peste Dunăre. Această teorie, susţinută întâi de Rosler, se bucură şi de favoarea maghiarilor şi astfel, cu vorbe, cu deducţiuni hazardate, cu combinaţiuni asupra unor timpuri egal de fabuloase pentru toate elementele din ţară, ei ar vrea să tăgăduiască drepturile şi existenţa unui popor de trei milioane, a unui element aievea care trăieşte, vorbeşte limba lui proprie, are cultura şi istoria lui proprie, cu un cuvânt al unui popor radical deosebit de cel maghiar.
Ce curioasă idee vor fi având maghiarii despre natura oamenilor şi a lucrurilor când încearcă a face într-o zi ceea ce o mie de ani n-au putut face? Ce copilărie e din partea lor de a-şi închipui că naţiunile pier de pe-o zi pe alta. Bascii din Spania vorbesc până azi limba bască, sudul Franţei vorbeşte şi cultivă limba provensală, în Belgia, sub pătura subţire de cultură franceză, subzistă două naţionalităţi deosebite, după dispariţiunea Imperiului bizantin şi a celui turcesc, adecă după o mie cinci sute de ani, vedem încolţind, cu toată lunga dominaţiune străină, toate naţiunile vechi ale Peninsulei tracice: albaneji, români, bulgari, sârbi, greci, unele scăzute la număr, altele crescute; dar toate vii. Ceea ce n-au putut face cultura bizantină sau cucerirea otomană vor face ungurii prin societăţi de maghiarizare? În Rusia, dacă s-ar cutremura absolutismul ei actual, am vedea zeci de naţionalităţi deosebite răsărind intacte de sub pătura foarte subţire de predominaţiune moscovită .
Până la sfârşitul sutei XV-a românii sunt în Ardeal şi Ţara Ungurească unul din elementele cele mai considerabile în viaţă politică. Trăind sub voievozi proprii şi sub legile lor proprii, fără amestec din partea Ungariei, ziditori şi apărători de cetăţi, pururea buni ostaşi, epoca de aur din ţările noastre, începută cu Mircea şi încheind cu Ştefan cel Mare, e o epoca de aur şi dincolo. Români sunt atât de numeroşi în munţii Ardealului încât fragmente ale populațiunii Maramureşului fondează sub Dragoş statul Moldovei, fragmente din ţinutul Făgăraşului, Ţara Românească. Cine vrea să-şi facă o idee de energia cu totul elementară a acelui popor să considere că, optzeci de ani după fondarea ei, Moldova ajunge din colţul Ţării de Sus până-n Nistru şi la Cetatea Albă, Ţara Românească într-o sută de ani până în Dobrogea şi pe întreg malul drept al Dunării. E o epocă aceasta care în Ardeal produce pe Voievodul Iancu, cum îi zic baladele române şi slave, pe Ioan Huniad Corvin. Papa Piu ÎI (Aeneas Silvius Piccolomini) născut pe la 1405, deci contimporan cu toată seria strălucită de eroi ai poporului românesc, zice despre Iancu ,,Ioannes Hunniades, cuius nomen caeteros obnubilat, non tam Hungaris quam Valachis, a quibus natus erat, gloriam auxit".
Încă în suta a şaptesprezecea Miron Costin scrie regelui Poloniei că cel mai frumos şi mai corect dialect românesc, cel mai apropiat de graiul italic, se vorbeşte în Satmar, unde, cu toată emigrarea lui Dragoş, românii rămaşi acolo sub fratele lui, Voievodul Balc, sunt atât de numeroşi ca şi când n-ar fi ieşit nimenea din ţară. E curios a auzi azi că, tocmai în acele clasice locuri, d-nii maghiari vor să înfiinţeze o episcopie maghiară de rit greco-catolic pentru români şi ruteni. Şi când privim la munca seculară a acestui popor, la suma de putere musculară cheltuită, ne prinde mirarea. Ţinuturile în care locuiesc românii sunt răpite pustietăţii şi codrului. Fiece palmă de pământ de hrană e câştigată prin estirpare de codri seculari, prin curătură.
Pe când maghiarul şi-a câştigat şesurile patriei sale păscându-şi caii şi plimbându-se , [î]l vedem pe român cucerind palmă cu palmă pământul de sub puterile naturii, [î]l vedem curăţind rădăcinile codrilor seculari şi creându-şi patria lui muntoasă pas cu pas. Cred oare ungurii că caracterul acestei munci grele şi statornice nu s-a imprimat în toată fiinţa poporului românesc, cred ei că această viaţă n-a lăsat adânci urme psicologice în acest popor, atât de liniştit în aparenţă, dar de o cumplită îndărătnicie în fundul sufletului său? Românul nu uită nici binele, nici răul. N-a uitat fărâmăturile de graţie ce li s-a aruncat de cătră echitatea Casei de Austria; de aceea e unul din popoarele cele mai dinastice ale monarhiei; dar românul nu uită în veci nici răul ce i l-au făcut alţii.
Moştenirea de aversiune şi de iubire o păstrează intactă şi de aceea orice încercare de a-i contopi este zadarnică şi copilăroasă. E zadarnică în Rusia, unde un colos de zeci de milioane apasă asupra a câteva sute de mii, unde limba se transmite numai prin viu grai din generaţie în generaţie; cu cât mai zadarnică va fi în Ungaria! Între mijloacele de-a înlătura pe români de la viaţa publică, cea mai de căpetenie e legea electorală escepţională, mănținută ad-hoc pentru Transilvania.
Legea aceasta e făcută în favorul esclusiv al populaţiunilor orăşeneşti - şi românii sunt în cea mai mare parte ţărani - apoi în folosul nobililor - toţi maghiarii sunt nobili şi votează direct, fără cens, fără nimic - şi a secuilor, cari iar votează direct. Astfel s-au creat o lege anume pentru Ardeal, care pune alegerile în mâna neromânilor, încât numărul de reprezentanţi pe cari l-ar putea obţine poporul în asemenea condiţiuni e cu totul ridicol.
Totodată guvernul se sileşte prin legi agrare a aduce pe român la sapă de lemn. Deşi ţăranii au fost împroprietăriţi, deşi despăgubirea pentru pământurile ce s-au conferit e strălucită, totuşi, prin aşa numita comasare, i se iau locurile lui roditoare şi i se dau în schimb locuri rele, apoi i se iau curăturile şi li se dă în schimb pădure. S-au restrâns dreptul de păşune, încât numărul vitelor de muncă a scăzut în proporţii enorme. Sate deposedate, familii aruncate pe uliţi, mii de locuitori ameninţaţi a fi alungaţi din vetrele strămoşeşti - iată justiţia, iată administraţia maghiară. Pe de altă parte cârciumele constituie un privilegiu, evreii le arendează şi acolo - şi debitează băuturile lor nesănătoase; populaţiunea română descreşte şi degenerează. Şi, deasupra acestei mizerii produse în mod artificial de cătră înţelepciunea de stat maghiară, mai vine mizeria morală, siluirea zilnică a limbei.
Un corespondent al ,,Gazetei generale" îşi propusese să descrie corupţia administraţiei maghiare. Dar omul mărturisi în fine că condeiul îi cade din mâna, că o carte, nu un articol de jurnal abia ar fi în stare a o descrie. Şi de ce nu scrie această carte? „Pentru că simţim scârbă - zice el - de acest organism care putrezeşte înlăuntru şi care cu toate astea trăieşte, ba chiar se'ngraşă. Se înfioară cineva să arunce mai adânc privirea în rulajul acestei mașine şi nu e om care să crează că va putea funcţiona în mod durabil, că e capabilă a trăi. Funcţionarii decretează dări fictive, care se încasează pe jumătate dacă cel lovit de ele ştie a se precupeţi - împrejurare ce dovedeşte că totul e o escrocherie; aci sunt case de economie cari refuză a înapoia capitalurile depuse; aci i se cer ţăranului taxe pentru orice înregistrare cadastrală şi, oriunde ar vrea să se informeze, i se'ntinde mâna goală. Judecătorului [î]i duci un râmător ori o butie cu vin şi eşti sigur să-ţi câştigi procesul - dacă partea adversă n-o aduce doi râmători. Prădăciuni şi omoruri chiar se fac muşama pentru mită; e o justiţie care ameninţă a se'năduşi în grăsimea ei”.
Iată regimul atrăgător de la care se pretinde să exercite asupra a trei milioane de români farmecul de-a-şi renega limba şi istoria lor şi de-a deveni maghiari. Postulatul de căpetenie al memorialului e aşadar: autonomia Ardealului, căci autonom a fost în toţi timpii şi până acum şaisprezece ani, până la fuziunea făcută în contra voinţei esprese a românilor; în contra tractatelor din trecut, în contra dreptului şi bunului simț, poate chiar în contra voinţei Coroanei, căci s-a făcut nu sub influenţa unei necesităţi dinlăuntru, ci sub presiunea împrejurărilor create de războiul austro-italo-german, când emigranţi maghiari, ştiuţi pe atunci de contele Usedom, deci şi de principele de Bismarck, pregăteau insurecțiunea şi dezmembrarea monarhiei habsburgice.
Aci, sub presiunea unor împrejurări independente de voinţa sa şi contrarie intereselor dinastiei îndeosebi, a Imperiului în genere, mâna monarhului a putut fi siluită să iscălească un act nedrept pentru unul din popoarele cele mai credincioase ale monarhiei şi favorabil pentru schimbăcioşii maghiari. Chiar în acest moment de cumpăna şi de silă, monarhul şi-a adus aminte de români; garantarea autonomiei lor bisericeşti şi şcolare au format cetatea îndărătul căreia naţiunea a mai putut lupta în contra cotropirii. Dar tocmai de această autonomie miniştrii moderni ai Ungariei cearcă zilnic a se atinge şi vor cerca poate până în momentul în care îndelung răbdătorul popor românesc va îngropa în ruine şi sânge tentativele lor.
[TIMPUL, 4 noiembrie 1882]
SITUATIA ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA
Data publicarii: 24.09.2017 22:04:00
,,Memorialul” comitetului ales de Conferenţa română din Sibiu ne descopere situaţia curioasă şi umilitoare ce li s-a creat românilor din monarhia habsburgică prin dualism şi prin măsurile guvernamentale ale maghiarilor. Popor străvechi pe teritoriul unei ţări autonome, care şi-a mănținut independenţa ei în curs de sute de ani atât faţă cu regii Ungariei, cât şi faţă cu turcii, românii, cari singuri formează două treimi a populațiunii ţării - pe când maghiarii şi germanii abia formează o a treia parte - sunt puşi cu totul în afară din viaţa publică prin fel de fel de măsuri machiavelice şi persecutaţi în toate ale lor, cu o stăruinţă demnă de o cauză mai bună.
Începând cu pseudoistoriografii cari contestau originea şi vechimea poporului nostru în munţii Ardealului şi sfârşind cu măsurile d-lui Trefort, maghiar de origine franceză, care introduce cu de-a sila limba maghiară în şcoalele rurale, vedem o lume întreagă, popor, diplomaţi, învăţaţi, conspirând pe întrecute în contra unui biet popor rustic din străvechime aşezat în acele locuri, viteaz la război, harnic şi liniştit în timp de pace, şi toate acestea - pentru ce? Ştim noi bine pentru ce! Pentru că n-are Dumnezeu de lucru, am zice.
În adevăr, nu s-ar crede şi cu toate acestea există până azi istoriografi cărora li se pare nimica toată a escamota un popor întreg de zece milioane de suflete din Dacia, a-l pune în Pind şi a-l face să vie de acolo îndărăt, prin suta a douăsprezecea, de peste Dunăre. Această teorie, susţinută întâi de Rosler, se bucură şi de favoarea maghiarilor şi astfel, cu vorbe, cu deducţiuni hazardate, cu combinaţiuni asupra unor timpuri egal de fabuloase pentru toate elementele din ţară, ei ar vrea să tăgăduiască drepturile şi existenţa unui popor de trei milioane, a unui element aievea care trăieşte, vorbeşte limba lui proprie, are cultura şi istoria lui proprie, cu un cuvânt al unui popor radical deosebit de cel maghiar.
Ce curioasă idee vor fi având maghiarii despre natura oamenilor şi a lucrurilor când încearcă a face într-o zi ceea ce o mie de ani n-au putut face? Ce copilărie e din partea lor de a-şi închipui că naţiunile pier de pe-o zi pe alta. Bascii din Spania vorbesc până azi limba bască, sudul Franţei vorbeşte şi cultivă limba provensală, în Belgia, sub pătura subţire de cultură franceză, subzistă două naţionalităţi deosebite, după dispariţiunea Imperiului bizantin şi a celui turcesc, adecă după o mie cinci sute de ani, vedem încolţind, cu toată lunga dominaţiune străină, toate naţiunile vechi ale Peninsulei tracice: albaneji, români, bulgari, sârbi, greci, unele scăzute la număr, altele crescute; dar toate vii. Ceea ce n-au putut face cultura bizantină sau cucerirea otomană vor face ungurii prin societăţi de maghiarizare? În Rusia, dacă s-ar cutremura absolutismul ei actual, am vedea zeci de naţionalităţi deosebite răsărind intacte de sub pătura foarte subţire de predominaţiune moscovită .
Până la sfârşitul sutei XV-a românii sunt în Ardeal şi Ţara Ungurească unul din elementele cele mai considerabile în viaţă politică. Trăind sub voievozi proprii şi sub legile lor proprii, fără amestec din partea Ungariei, ziditori şi apărători de cetăţi, pururea buni ostaşi, epoca de aur din ţările noastre, începută cu Mircea şi încheind cu Ştefan cel Mare, e o epoca de aur şi dincolo. Români sunt atât de numeroşi în munţii Ardealului încât fragmente ale populațiunii Maramureşului fondează sub Dragoş statul Moldovei, fragmente din ţinutul Făgăraşului, Ţara Românească. Cine vrea să-şi facă o idee de energia cu totul elementară a acelui popor să considere că, optzeci de ani după fondarea ei, Moldova ajunge din colţul Ţării de Sus până-n Nistru şi la Cetatea Albă, Ţara Românească într-o sută de ani până în Dobrogea şi pe întreg malul drept al Dunării. E o epocă aceasta care în Ardeal produce pe Voievodul Iancu, cum îi zic baladele române şi slave, pe Ioan Huniad Corvin. Papa Piu ÎI (Aeneas Silvius Piccolomini) născut pe la 1405, deci contimporan cu toată seria strălucită de eroi ai poporului românesc, zice despre Iancu ,,Ioannes Hunniades, cuius nomen caeteros obnubilat, non tam Hungaris quam Valachis, a quibus natus erat, gloriam auxit".
Încă în suta a şaptesprezecea Miron Costin scrie regelui Poloniei că cel mai frumos şi mai corect dialect românesc, cel mai apropiat de graiul italic, se vorbeşte în Satmar, unde, cu toată emigrarea lui Dragoş, românii rămaşi acolo sub fratele lui, Voievodul Balc, sunt atât de numeroşi ca şi când n-ar fi ieşit nimenea din ţară. E curios a auzi azi că, tocmai în acele clasice locuri, d-nii maghiari vor să înfiinţeze o episcopie maghiară de rit greco-catolic pentru români şi ruteni. Şi când privim la munca seculară a acestui popor, la suma de putere musculară cheltuită, ne prinde mirarea. Ţinuturile în care locuiesc românii sunt răpite pustietăţii şi codrului. Fiece palmă de pământ de hrană e câştigată prin estirpare de codri seculari, prin curătură.
Pe când maghiarul şi-a câştigat şesurile patriei sale păscându-şi caii şi plimbându-se , [î]l vedem pe român cucerind palmă cu palmă pământul de sub puterile naturii, [î]l vedem curăţind rădăcinile codrilor seculari şi creându-şi patria lui muntoasă pas cu pas. Cred oare ungurii că caracterul acestei munci grele şi statornice nu s-a imprimat în toată fiinţa poporului românesc, cred ei că această viaţă n-a lăsat adânci urme psicologice în acest popor, atât de liniştit în aparenţă, dar de o cumplită îndărătnicie în fundul sufletului său? Românul nu uită nici binele, nici răul. N-a uitat fărâmăturile de graţie ce li s-a aruncat de cătră echitatea Casei de Austria; de aceea e unul din popoarele cele mai dinastice ale monarhiei; dar românul nu uită în veci nici răul ce i l-au făcut alţii.
Moştenirea de aversiune şi de iubire o păstrează intactă şi de aceea orice încercare de a-i contopi este zadarnică şi copilăroasă. E zadarnică în Rusia, unde un colos de zeci de milioane apasă asupra a câteva sute de mii, unde limba se transmite numai prin viu grai din generaţie în generaţie; cu cât mai zadarnică va fi în Ungaria! Între mijloacele de-a înlătura pe români de la viaţa publică, cea mai de căpetenie e legea electorală escepţională, mănținută ad-hoc pentru Transilvania.
Legea aceasta e făcută în favorul esclusiv al populaţiunilor orăşeneşti - şi românii sunt în cea mai mare parte ţărani - apoi în folosul nobililor - toţi maghiarii sunt nobili şi votează direct, fără cens, fără nimic - şi a secuilor, cari iar votează direct. Astfel s-au creat o lege anume pentru Ardeal, care pune alegerile în mâna neromânilor, încât numărul de reprezentanţi pe cari l-ar putea obţine poporul în asemenea condiţiuni e cu totul ridicol.
Totodată guvernul se sileşte prin legi agrare a aduce pe român la sapă de lemn. Deşi ţăranii au fost împroprietăriţi, deşi despăgubirea pentru pământurile ce s-au conferit e strălucită, totuşi, prin aşa numita comasare, i se iau locurile lui roditoare şi i se dau în schimb locuri rele, apoi i se iau curăturile şi li se dă în schimb pădure. S-au restrâns dreptul de păşune, încât numărul vitelor de muncă a scăzut în proporţii enorme. Sate deposedate, familii aruncate pe uliţi, mii de locuitori ameninţaţi a fi alungaţi din vetrele strămoşeşti - iată justiţia, iată administraţia maghiară. Pe de altă parte cârciumele constituie un privilegiu, evreii le arendează şi acolo - şi debitează băuturile lor nesănătoase; populaţiunea română descreşte şi degenerează. Şi, deasupra acestei mizerii produse în mod artificial de cătră înţelepciunea de stat maghiară, mai vine mizeria morală, siluirea zilnică a limbei.
Un corespondent al ,,Gazetei generale" îşi propusese să descrie corupţia administraţiei maghiare. Dar omul mărturisi în fine că condeiul îi cade din mâna, că o carte, nu un articol de jurnal abia ar fi în stare a o descrie. Şi de ce nu scrie această carte? „Pentru că simţim scârbă - zice el - de acest organism care putrezeşte înlăuntru şi care cu toate astea trăieşte, ba chiar se'ngraşă. Se înfioară cineva să arunce mai adânc privirea în rulajul acestei mașine şi nu e om care să crează că va putea funcţiona în mod durabil, că e capabilă a trăi. Funcţionarii decretează dări fictive, care se încasează pe jumătate dacă cel lovit de ele ştie a se precupeţi - împrejurare ce dovedeşte că totul e o escrocherie; aci sunt case de economie cari refuză a înapoia capitalurile depuse; aci i se cer ţăranului taxe pentru orice înregistrare cadastrală şi, oriunde ar vrea să se informeze, i se'ntinde mâna goală. Judecătorului [î]i duci un râmător ori o butie cu vin şi eşti sigur să-ţi câştigi procesul - dacă partea adversă n-o aduce doi râmători. Prădăciuni şi omoruri chiar se fac muşama pentru mită; e o justiţie care ameninţă a se'năduşi în grăsimea ei”.
Iată regimul atrăgător de la care se pretinde să exercite asupra a trei milioane de români farmecul de-a-şi renega limba şi istoria lor şi de-a deveni maghiari. Postulatul de căpetenie al memorialului e aşadar: autonomia Ardealului, căci autonom a fost în toţi timpii şi până acum şaisprezece ani, până la fuziunea făcută în contra voinţei esprese a românilor; în contra tractatelor din trecut, în contra dreptului şi bunului simț, poate chiar în contra voinţei Coroanei, căci s-a făcut nu sub influenţa unei necesităţi dinlăuntru, ci sub presiunea împrejurărilor create de războiul austro-italo-german, când emigranţi maghiari, ştiuţi pe atunci de contele Usedom, deci şi de principele de Bismarck, pregăteau insurecțiunea şi dezmembrarea monarhiei habsburgice.
Aci, sub presiunea unor împrejurări independente de voinţa sa şi contrarie intereselor dinastiei îndeosebi, a Imperiului în genere, mâna monarhului a putut fi siluită să iscălească un act nedrept pentru unul din popoarele cele mai credincioase ale monarhiei şi favorabil pentru schimbăcioşii maghiari. Chiar în acest moment de cumpăna şi de silă, monarhul şi-a adus aminte de români; garantarea autonomiei lor bisericeşti şi şcolare au format cetatea îndărătul căreia naţiunea a mai putut lupta în contra cotropirii. Dar tocmai de această autonomie miniştrii moderni ai Ungariei cearcă zilnic a se atinge şi vor cerca poate până în momentul în care îndelung răbdătorul popor românesc va îngropa în ruine şi sânge tentativele lor.
[TIMPUL, 4 noiembrie 1882]
Fast Fashion is Destroying the Fashion Industry!
http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
Q&A Addressing Instagram Hate | Sophia Hadjipanteli
http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
marți, 17 octombrie 2017
„Semnele declinului occidental„ de Stefan Popescu - Analiza 22 - Sursă : Revista 22
http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
Analiza 22
Europa îmbătrânește, se depopulează, în timp ce popoare tinere așteaptă să o ia cu asalt. Acest sentiment de nesiguranță este mai puternic decât erodarea puterii de cumpărare și instabilitatea locului de muncă. El este un efect al declinului civilizației noastre, iar de acest declin sunt făcute responsabile elitele tradiționale care au dominat viața politică occidentală din 1945 încoace.
Multe explicații putem găsi cu privire la ascensiunea mișcărilor antisistem în toată Europa Occidentală, la validarea unor personaje precum Emmanuel Macron, îndepărtate de figurile tradiționale ale politicii, cu privire la decizia Marii Britanii de a se reinventa în afara Uniunii Europene și, desigur, la separatismul catalan care agită spiritele în aceste zile în Europa. Ce anume i-a determinat pe alegătorii austrieci să îl crediteze în aceste zile pe tânărul Sebastian Kurtz și să îl propulseze în fruntea guvernului de la Viena? Țara afișează o sănătate economică de invidiat, iar perspectivele se arată la fel de bune și pentru anul care se apropie, șomajul este la cote minime istorice; într-o Europă afectată de delocalizări, economia austriacă atrage investiții și extinderi de unități de producție chiar și în domenii precum industria siderurgică. Și totuși, cea mai mare parte a electoratului austriac a preferat să aleagă un tânăr fără viziune și fără studii, alături de creditarea istorică a formațiunii de extremă-dreaptă FPÖ. Majoritatea observatorilor scenei politice austriece punctau lipsa de încredere pe care o inspiră figurile politicii tradiționale și un sentiment al declinului ce traversează societatea austriacă, teama că țara lor se diluează într-o Uniune Europeană care s-a tot extins până la țărmurile Mării Negre și ale Balticii și mai ales într-o mondializare care nivelează specificitățile locale. Situația este similară și în Germania, unde, în ciuda unei sănătăți excepționale a economiei germane, care înregistrează de la an la an recorduri în privința excedentului bugetar și al balanței comerciale, în ciuda reducerii istorice a inegalităților sociale, există o teamă a declinului ireversibil.
Pe acest fond al declinului emerge și separatismul catalan, al neîncrederii în proiectul unei Spanii plurietnice capabile să protejeze (atentatele din vară de la Barcelona, incapacitatea de a limita imigrația magrebiană, care afectează în special Catalonia) și să asigure prosperitate. Acest sentiment al declinului a făcut electoratul american să îl voteze pe Donald Trump (sub sloganul MAGA - Make America Great Again), a determinat Brexit-ul, l-a adus pe Emmanuel Macron la putere (cazul fericit) și a dat un vot de blam partidelor tradiționale franceze printr-un record al absenteismului și acordarea majorității în Adunarea Națională unei formațiuni eterogene precum La Republique en Marche.
Terenul a fost pregătit de un adevărat curent intelectual reprezentat de filosofii Régis Debray (autorul unor eseuri de succes – Elogiul frontierelor; Un mit contemporan: dialogul civilizațiilor) și Alain Finkielkraut și, evident, de romanul vândut în milioane de exemplare, Supunere al lui Michel Houellebecq. La fel și în Germania, manifestul care a stat la baza alcătuirii acestei nebuloase instabile intitulate Alternativa pentru Germania a fost cartea unui fost înalt funcționar al Bundesbank, de orientare inițial social-democrată, Thiol Sarrazin, intitulată Germania care dispare, apărută în 2010 și vândută în prima săptămână de la apariție în 1,5 milioane de exemplare.
Occidentul se află în declin, nu mai este cel care are inițiativa în istorie. Viitorul aparține zonei Asia-Pacific. Europa îmbătrânește, se depopulează, în timp ce popoare tinere așteaptă să o ia cu asalt. Acest sentiment de nesiguranță este mai puternic decât erodarea puterii de cumpărare și instabilitatea locului de muncă. El este un efect al declinului civilizației noastre, iar de acest declin sunt făcute responsabile elitele tradiționale care au dominat viața politică occidentală din 1945 încoace. Emergența unor forțe politice antisistem sau alternative, fără o ideologie clară (AfD este o nebuloasă de cel puțin patru curente ideologice, între care extremiștii reprezintă numai o componentă) denotă dorința societăților occidentale de a se reinventa. Desigur, agățarea de curentele extremiste care au fost responsabile de atrocitățile din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial ilustrează perfect ceea ce Nietzsche spunea, și anume că „nu numai înțelepciunea istoriei, ci și nebunia ei izbucnesc în noi. A fi moștenitor e un lucru periculos“. Trezirea speranței că secolul XXI va fi și al Occidentului, găsirea unei direcții de viitor pentru societățile occidentale reprezintă soluția la această tentație pentru extreme și pentru antisistem.
Analiza 22
2017-10-17
Multe explicații putem găsi cu privire la ascensiunea mișcărilor antisistem în toată Europa Occidentală, la validarea unor personaje precum Emmanuel Macron, îndepărtate de figurile tradiționale ale politicii, cu privire la decizia Marii Britanii de a se reinventa în afara Uniunii Europene și, desigur, la separatismul catalan care agită spiritele în aceste zile în Europa. Ce anume i-a determinat pe alegătorii austrieci să îl crediteze în aceste zile pe tânărul Sebastian Kurtz și să îl propulseze în fruntea guvernului de la Viena? Țara afișează o sănătate economică de invidiat, iar perspectivele se arată la fel de bune și pentru anul care se apropie, șomajul este la cote minime istorice; într-o Europă afectată de delocalizări, economia austriacă atrage investiții și extinderi de unități de producție chiar și în domenii precum industria siderurgică. Și totuși, cea mai mare parte a electoratului austriac a preferat să aleagă un tânăr fără viziune și fără studii, alături de creditarea istorică a formațiunii de extremă-dreaptă FPÖ. Majoritatea observatorilor scenei politice austriece punctau lipsa de încredere pe care o inspiră figurile politicii tradiționale și un sentiment al declinului ce traversează societatea austriacă, teama că țara lor se diluează într-o Uniune Europeană care s-a tot extins până la țărmurile Mării Negre și ale Balticii și mai ales într-o mondializare care nivelează specificitățile locale. Situația este similară și în Germania, unde, în ciuda unei sănătăți excepționale a economiei germane, care înregistrează de la an la an recorduri în privința excedentului bugetar și al balanței comerciale, în ciuda reducerii istorice a inegalităților sociale, există o teamă a declinului ireversibil.
Pe acest fond al declinului emerge și separatismul catalan, al neîncrederii în proiectul unei Spanii plurietnice capabile să protejeze (atentatele din vară de la Barcelona, incapacitatea de a limita imigrația magrebiană, care afectează în special Catalonia) și să asigure prosperitate. Acest sentiment al declinului a făcut electoratul american să îl voteze pe Donald Trump (sub sloganul MAGA - Make America Great Again), a determinat Brexit-ul, l-a adus pe Emmanuel Macron la putere (cazul fericit) și a dat un vot de blam partidelor tradiționale franceze printr-un record al absenteismului și acordarea majorității în Adunarea Națională unei formațiuni eterogene precum La Republique en Marche.
Terenul a fost pregătit de un adevărat curent intelectual reprezentat de filosofii Régis Debray (autorul unor eseuri de succes – Elogiul frontierelor; Un mit contemporan: dialogul civilizațiilor) și Alain Finkielkraut și, evident, de romanul vândut în milioane de exemplare, Supunere al lui Michel Houellebecq. La fel și în Germania, manifestul care a stat la baza alcătuirii acestei nebuloase instabile intitulate Alternativa pentru Germania a fost cartea unui fost înalt funcționar al Bundesbank, de orientare inițial social-democrată, Thiol Sarrazin, intitulată Germania care dispare, apărută în 2010 și vândută în prima săptămână de la apariție în 1,5 milioane de exemplare.
Occidentul se află în declin, nu mai este cel care are inițiativa în istorie. Viitorul aparține zonei Asia-Pacific. Europa îmbătrânește, se depopulează, în timp ce popoare tinere așteaptă să o ia cu asalt. Acest sentiment de nesiguranță este mai puternic decât erodarea puterii de cumpărare și instabilitatea locului de muncă. El este un efect al declinului civilizației noastre, iar de acest declin sunt făcute responsabile elitele tradiționale care au dominat viața politică occidentală din 1945 încoace. Emergența unor forțe politice antisistem sau alternative, fără o ideologie clară (AfD este o nebuloasă de cel puțin patru curente ideologice, între care extremiștii reprezintă numai o componentă) denotă dorința societăților occidentale de a se reinventa. Desigur, agățarea de curentele extremiste care au fost responsabile de atrocitățile din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial ilustrează perfect ceea ce Nietzsche spunea, și anume că „nu numai înțelepciunea istoriei, ci și nebunia ei izbucnesc în noi. A fi moștenitor e un lucru periculos“. Trezirea speranței că secolul XXI va fi și al Occidentului, găsirea unei direcții de viitor pentru societățile occidentale reprezintă soluția la această tentație pentru extreme și pentru antisistem.
Ads by google
duminică, 15 octombrie 2017
Cum adaugi in Newsletter preheader
http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
