Sile this Millennium

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Handgun designed to look like smartphone

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

vineri, 13 ianuarie 2017

PSEUDOKINEMATIKOS: Made in RO 1980

PSEUDOKINEMATIKOS: Made in RO 1980: Despre anul cinematografic românesc 1980 îmi vine ușor să-mi amintesc, sala de cinema fiind pe atunci biserica mea pe care o fr... http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Evreii şi Istoria Imperiului Kazar (History of the Khazar Empire) - Jack...

https://youtu.be/SMR5XsiSsfs?t=13s http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

KHAZARII DE IERI – EVREII DE AZI

«O stranie poveste a fost mereu lansată de-a lungul timpului de evrei, relativ la închipuita lor existență milenară pe teritoriul României, revendicând astfel un drept natural. O astfel de teorie, care susține colonizarea Daciei de către Imperiul Roman cu populație evreiască strămutată din Iudeea, a fost relansată în anul 2002 de Teșu Solomovici în „România iudaică”, lucrare sub forma a două volume uriașe, publicate pe banii Ministerului Culturii din România, deci pe banii contribuabililor români. Din această carte decurge ideea că evreii au o existență naturală în România încă dinainte de nașterea poporului român. Ei bine, de aici mai e doar un pas până la a spune că drepturile lor asupra teritoriului României sunt mai vechi decât ale noastre. Astfel, am ajuns să ne învățăm istoria de la străini. Ungurii (hunii) ne spun că nu ne-au găsit aici când s-au așezat în Transilvania și în Câmpia Panonică, iar evreii ne spun că nici nu ne născuserăm când ei erau stăpâni în Dacia ca cetățeni romani.

Teoria ascendenței evreiești asupra românilor în teritoriile dacilor (Dacia Traiană sau România Mare de mai târziu) a fost lansată într-o serie de studii ale autorilor evrei încă de la jumătatea secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX, ca să revină în forță la începutul mileniului III, de data aceasta pe banii românilor și fără nicio reacție din partea istoricilor români.

Cu totul alta a fost situația acum 100 de ani, când Nicolae Iorga își prezenta într-o ședință a Academiei Române lucrarea „Istoria evreilor în țările noastre”, dând replica necesară unor autori evrei. Astfel, după ce enumeră toate documentele în care este menționată prezența unor evrei pe teritoriul Țării Românești și al Moldovei, răspunzând lucrării „Istoria israeliților români și dreptul de intervenție” L’histoire des israelites roumains et le droit d’intervention (Paris 1913) a evreului Bernard Stambler, Nicolae Iorga formulează următoarea concluzie: „Astfel am ajuns la 1600 fără a găsi mențiunea unui element evreiesc așezat în părțile noastre”.

Cea mai mare parte a evreilor care s-au stabilit în Țările Române, cu precădere în Moldova, provin din khazarii veniți dinspre Polonia și Rusia. Khazarii au fost un popor originar din Asia Centrală, care au constituit un regat în regiunea situată în nordul Munților Caucaz. Istoria lor este documentată de autorul evreu khazar Arthur Koestler, în cartea sa The Thirteenth Tribe („Al treisprezecelea trib”). De fapt, triburile iudaice ale khazarilor au pătruns pe teritoriul de azi al României prin secolele VIII-IX, întinzându-și imperiul și aici, însă povestea a fost mult exagerată de către partizanii sionismului. Vom explica în detaliu cum stau lucrurile:

Apariția primilor evrei în Moldova se leagă de răscoala de dezrobire economică a cazacilor poloni din anul 1648. Latifundiarii polonezi și lituanienii cedaseră treptat evreilor khazari întreaga activitate de administratori și încasatori de impozite, aceștia devenind astfel exponenții exploatării celei mai nemiloase. Răscoala cazacilor a aruncat însă în Moldova o mare parte dintre exploatatorii evrei, ca arendași și cămătari, cum a aflat la Iași un călător sirian (Paul din Alep) din gura unuia dintre fugarii evrei, Iancal, scăpat de masacrul declanșat de cazaci.

Johan Kaspar Bluntschli afirma în 1879, în lucrarea „Statul român și situația juridică a evreilor în România”: „Fără îndoială că un număr mare de familii israelite au venit în provincia dunăreană Dacia încă sub domnia vechilor împărați romani. Aceste familii vechi israelite s-au conservat aici și sunt cel puțin tot așa de vechi pământene ca și națiunea română. Ele formează sâmburele populației evreiești de astăzi din România”. Dar „provincia dunăreană Dacia”, despre care scria Bluntschli, era totuși Dacia Traiana, iar împăratul Traian nu i-a agreat deloc pe evrei în calitate de „coloniști”, punând chiar armata să-i extermine (cazul insulei Cipru). Scrierea lui Bluntschli a fost însă una politică, pusă în slujba evreilor din România, deoarece afirma că familiile evreiești sunt „cel puțin tot așa de vechi pământene ca națiunea română” și apărea chiar în vremea în care evreii, năvălitori peste români, revendicau „împământenirea” de la tânărul stat român.

Adevărul despre apariția evreilor pe pământurile românilor a fost totuși scris de adevărații cercetători, mulți dintre ei chiar evrei. Este vorba despre autorii „Istoriei Imperiului Khazar”, numit și „regatul evreiesc”, sau „cele nouă tărâmuri” ale khazarilor – popor barbar răspândit în Caucaz, pe Volga și pe Don, convertit la mozaism în anul 740 e.n., integrat mai apoi ca „evreu” în Ucraina și Polonia, după care împins cu ură de către aceste gazde spre românii din Moldova, după anul 1600. Traducerea în limba română a remarcabilului studiu al lui Arthur Koestler: Al 13-lea trib (Khazarii) a fost publicată pentru prima dată la Roma în 1987, de către Editura Nagard, anagramarea numelui Drăgan – finanțatorul Iosif Constantin Drăgan, și ulterior de Editura Antet.

O listă impresionantă de studii israeliene, folosite ca surse de către evreul khazar Koestler, duc la o concluzie cutremurătoare: cetățenii actualului stat Israel n-au nicio legătură genetică și rasială cu evreii de acum 2.000 de ani (semiți), autori ai textelor biblice, deși au complotat și revendicat teritoriul Palestinei pentru a înființa Israelul, în baza dreptului natural asupra vechiului lor stat. Acești israelieni își trag originea din sălbaticii khazari (numiți și askenazi), băutori de sânge uman, popor fără cultură scrisă, care, împreună cu rudele lor aliate, hunii, au îngrozit două continente acum 1.000 de ani, prin sadism și plăcerea de a ucide.

„Khazarii sunt un popor de origine turcă. Ei au trăit în regatul Khasaristan, din sudul Rusiei, și s-au convertit la iudaism în secolul VIII al erei noastre. Aproximativ 90% dintre evreii de azi sunt de origine khazară și nu au nicio legătură etnică sau istorică cu Palestina”, afirmă Arthur Koestler în cartea sa, „Al treisprezecelea trib”. Autorul explică astfel motivul pentru care khazarii au decis să-și schimbe religia: Aflându-se la vremea aceea într-o poziție precară, prinși între cele două puternice zone de influență – lumea creștină și cea islamică – poporul khazar era un fel de lumea a treia a zilelor noastre. Respingând presiunile de a deveni fie creștini, fie mahomedani, khazarii s-au convertit la iudaism.

Unul dintre pionierii cercetărilor privind obârșia khazară a evreimii de astăzi este Abraham N. Poliak, profesor de istorie medievală a evreilor la Universitatea din Tel Aviv. Poliak scrie: „Realitățile impun un nou mod de abordare a problemei relațiilor dintre evreimea khazară și celelalte colectivități evreiești, ca și întrebarea cât de departe putem merge în considerarea acestei evreimi khazare drept nucleu al marii comunități evreiești din Europa Orientală. Descendenții acesteia – cei care au rămas pe loc, cei care au emigrat în Statele Unite și în alte țări, precum și cei care s-au dus în Israel – formează astăzi marea majoritate a evreimii mondiale”.

La rândul său, istoricul A. Koestler afirmă: „Marea majoritate a evreilor care au supraviețuit în lumea contemporană sunt de origine est-europeană, și deci mai ales khazară. Strămoșii lor au venit nu de pe malurile Iordanului, ci de pe cele ale Volgăi, nu din Canaan, ci din Caucaz. Deci, din punct de vedere genetic, ei se înrudesc mai îndeaproape cu triburile hunilor, ungurilor și maghiarilor decât cu semințiile lui Abraham, Isaac și Iacob”.

Înainte de a arăta pe scurt istoria khazarilor, acești barbari travestiți în popor biblic, vom arăta temerile autorului evreu privind propriile sale dezvăluiri, acelea că evreii nu sunt evrei: „Sunt conștient de primejdia ca lucrarea mea să fie interpretată ca o negare a dreptului la existență a statului Israel – scrie A. Koestler, de origine evreu khazar. Dar acest drept nu se bazează pe originile ipotetice ale poporului evreu și nici pe legământul mitologic al lui Abraham și al lui Iacob cu Dumnezeu, ci pe dreptul internațional, adică pe hotărârea luată de Națiunile Unite în 1947”.

Îl înțelegem pe Koestler că trebuie să se apere în fața conaționalilor săi, dar noi trebuie să ne amintim că hotărârea luată de Națiunile Unite se bazează pe șantajul baronului bancher evreu Rothschild asupra Marii Britanii, ca „evreii să-și primească patria înapoi”, adică pământurile Palestinei. Neexistând însă nicio justificare a prezenței actualei rase de evrei (khazari) pe teritoriul de azi al Israelului, Koestler insistă cu justificări fabricate la întâmplare și noroc: „Oricare ar fi originile rasiale ale cetățenilor Israelului [adică cele khazare - n.n.] și oricare ar fi iluziile nutrite de ei în această privință [că ar fi urmași ai poporului biblic - n.n.], statul lor există de jure și de facto... Împărțirea Palestinei a fost rezultatul unui secol de imigrație pașnică și eforturi de pionierat ale evreilor, ceea ce oferă justificarea etică pentru existența legală a statului Israel. Că cromozomii populației sale conțin gene de origine khazară e un lucru irelevant și nu poate afecta dreptul Israelului la existență”.

Noi credem că, dimpotrivă, nu numai că NU justifică dreptul la existența modernă a unui stat evreu, dar astfel de studii, cu reală bază științifică, dărâmă orice pretenție de ascendență a evreilor de astăzi asupra teritoriilor românești.

Paradoxul descoperit de aceste cercetări științifice este acela că nu urmașii vechilor evrei semiți (ai celor 12 triburi biblice) sunt cei pe care astăzi, sub identitate evreiască, îi regăsim ca cei mai mari conspiratori la adresa tuturor celorlalte popoare, ci un popor asiatic războinic, violent și rapace, înrudit cu hunii (și, într-o mai mică măsură, chiar cu turcii), anume khazarii sau askenazii, popor non-semitic care în anul 740 e.n. a trecut la religia evreiască, mozaismul, deoarece le satisfăcea instinctele primitive, criminale și de jaf. Evreii khazari sau askenazi, turkmeni din stepele Asiei, sunt astăzi proprietarii marii finanțe și ai celor mai mari afaceri din întreaga lume. Ei sunt cei care conduc organismele mondialiste și oligarhice ale lumii occidentale, sub identitate evreiască.

În concluziile sale, A. Koestler afirmă că, din punct de vedere etnic, triburile semite de pe malurile Iordanului (adevărații evrei) sunt total deosebite de triburile turco-khazare de pe Volga (care formează evreimea de azi). În același timp, religia lor exclusivistă generează tendința de a se strânge laolaltă, de a refuza contactele cu exteriorul și de a-și stabili propriile comunități, cu propriile lăcașuri de rugăciune, cu școlile lor, cu cartierele lor de locuit și cu ghetourile (inițial impuse de ei înșiși, nu din afară) înființate în orice oraș sau țară în care se stabilesc...

Cităm din nou din Koestler: „Religia mozaică, spre deosebire de creștinism, budism sau mahomedanism, implică apartenența la o națiune istorică, la o rasă aleasă. Toate sărbătorile religioase evreiești comemorează evenimente din istoria lor națională: exodul din Egipt, revolta maccabeilor, moartea asupritorului Haman, distrugerea Templului. Vechiul Testament este întâi de toate narațiunea istoriei unei națiuni, iar crezul ei este mai degrabă tribal decât universal. Toate rugăciunile și riturile practicate proclamă apartenența la o rasă străveche, ceea ce în mod automat îl separă pe evreu de trecutul rasial și istoric al poporului în sânul căruia trăiește. Credința mozaică, așa cum dovedesc 2.000 de ani de istorie tragică, determină auto-segregarea pe plan național și social. Ea îl izolează pe evreu și îl îndeamnă la izolarea lui de ceilalți. Credința mozaică creează în mod automat ghetourile fizice și culturale. Ea îi transformă pe evreii din diasporă într-o pseudo-națiune, vag unită printr-un sistem de credințe tradiționale, întemeiate pe premise rasiale și istorice”.

Arthur Koestler evită să spună adevărul: „pseudo-națiunea” evreiască este cea care a înființat mișcarea sionistă și s-a constituit într-o rețea mondială oligarhică, cu scopul precis conturat de a controla și stăpâni întreaga omenire. Iar gruparea cea mai puternică și mai periculoasă a acestor khazari este cea a masonilor, cei mai bogați oameni din lume.»

Sursa: Cornel-Dan Niculae - Dosare secrete privind războiul nevăzut al evreilor sioniști cu românii, Ed. Carpathia Rex, 2011

Jack Otto - Istoria Imperiului Khazar

(History of the Khazar Empire) (RO)

Aceasta este ultima conferință video ținută de Jack Otto, un cercetător al problematicii legate de „cunoașterea interzisă”. Jack Otto, despre care nu am găsit referințe biografice pe Internet, a murit la scurtă vreme după această prezentare publică (cea mai bună pe care am ascultat-o vreodată!) în care vorbește despre societățile secrete, cartelurile bancare și implicarea khazarilor – acești falși evrei – în conspirația Noii Ordini Mondiale, pusă la cale cu secole în urmă. Recomandăm tuturor să urmărească această prelegere de excepție.