ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Multe dintre punctele de mai jos le-am mai atins dar in
articole separate, acum sunt grupate intr-un articol lung dar foarte
elocvent. Cititi cu mare rabdare si atentie, poate va veti trezi in al
12-lea ceas, altfel Natiunea Romana va disparea pe vecie.
Cei care conduc destinele României după 1989 sunt trădători
de ţară. După asasinarea Ceauseştilor România a intrat în stare de
ocupaţie nedeclarată şi plăteşte tribut.
Cum altfel explicaţi distrugerea sistematică a economiei, din ordinul
şi cu supervizarea celor aflaţi la putere, înstrăinarea avuţiei
naţionale pe comisioane luate de cei cu drept de semnătură şi stampilă,
recunoaşterea holocaustului care nu a avut loc în România, plata
pretenţiilor Israelului – despăgubiri de 60 miliarde dolari -, din care
actualul Preşedinte al României şi Guvernatorul B.N.R. au dat o treime,
etc. In Romania nu se mai produce nimic.
Între cei mai ticăloşi trădători şi vânzători de ţara este Mugur
Isărescu. adus la B.N.R. prin intermediul marelui trădător de ţara, Ion
Iliescu.
În ianuarie 1990, Isărescu a refuzat să semneze, cu acordul lui
Iliescu, plata combustibilului cu care trebuiau aprovizionate 128 de
nave de mare tonaj aflate în diverse locuri în lume, lăsându-le arestate
în porturi şi pierdute de România pentru neplata taxelor portuare.
B.N.R. deţinea peste două miliarde de dolari în rezerve. Iliescu a ştiut
şi a fost de acord cu acest jaf. Isărescu a fost primul care a pus
umărul la dispariţia flotei. Au urmat Băsescu şi alţi miniştri
la transporturi. în cârdăşie cu reprezentanţi marcanţi ai partidelor
de guvernământ.
Isărescu era prim-ministru în timpul lui Emil (Cazbici)
Constantinescu, Bercovici-Berceanu fiind semnatar al contractului cu
Gold Corporation. Emil Cazbici Constantinescu, dar şi toţi cei din
conducerea Partidului Democrat au căpătat acţiuni la Gold Corporation,
la fel ca şi mulţi reprezentanţi ai guvernului de atunci.După
1944, la liceul internat „Brătianu” devenit „Horia Closca si Crisan”
din Pitesti, Emil Cazbici, zis şi mânuţă, (fiindcâ are o mână atrofiata)
bătea elevii în calitate de şef UTM, amenintând că el e născut în
Uniunea Sovietică. În mandatul de preşedinte al României, al lui Emil
Cazbici Constantinescu, acesta, în cirdasie cu directorii S.R.I. şi
S.I.E., au decis vinzarea pe şestache şi pe comisioane mici a intregii documentaţii privind prospecţiunile geologice şi zăcămintele de aur ale României,aflate în camerele seifuri de la institutul de Geologie. Într-o
noapte au fost scoase din Institul de Geologie toate documentele şi au
fost scoase din ţara. Atunci au venit la fix, prin intermediarul Frank
Timiş, din Canada, să cesioneze nu numai Roşia Montană dar şi alte mari
zăcăminte de aur. Mai mult, se ştia că zăcămintele respective contin şi metale rare, mult mai preţioase, nu doar aur şi argint.Actualmente,
întreaga documentaţie privind pospecţiunile geologice şi rezervele de
aur ale României umplu rafturile într-un birou evreiesc de avocatură din
Toronto, la etajul 52 din bocul Turn. În cârdasie cu interesele jidoveşti, Isărescu a sistat cumpărarea aurului extras din minele de aur din România .
Mugur Isarescu a trimis aurul României din B.N.R. în bănci
străine, pentru o dobânda mică, şi apoi s-au facut presiuni ca Băsescu
şi Isărescu să facă împrumutul de 20 miliarde euro, împrumut neaprobat
în parlament, îndatorând populaţia României pentru multe generaţii.
În condiţiile în care nu mai avem producţie (a fost distrusă
economia prin aşa zisa privatizare strategică), nu mai creăm plusprodus,
vom vedea aurul înapoi ca pe tezaurul de la Moscova.
Din ordinul lui Ceauşescu, în minele de aur, atunci când se dădea
de un filon, se sigila capătul filonului de aur şi se punea sigiliul
Băncii Naţionale a României. Exploatarea filoanelor era interzisă.
Periodic erau trimise echipe care verificau dacă sigiliile puse erau la
locul lor şi se treceau în inventar şi filoanele nou descoperite. În
minele de aur din România sunt zeci de mii de filoane de aur sigilate în
vremea lui Ceauşescu. Înainte de 1990, periodic erau delegate echipe de
securişti care inventariau sigiliile filoanelor de aur din mine.
Anual numai din aluviuni, erau înregistrate la Banca Naţionala
peste zece tone de aur. Aurul colectat din aluviuni în 1989 nu a mai
fost înregistrat de noul guvernator al B.N.R., Mugur Isărescu, fiind
scos lingou cu lingou din ţara de către persoane aflate sub directa
supraveghere a lui Stănculescu şi Chiţac. Din pricina că un lingou a
dispărut, a avut loc crima din Precupeţii Vechi.
Cu specificatia ca asta nu-l disculpa de crimele impotriva atator oameni nevinovati
După ce Ceauşescu a anunţat, în martie 1989, achitarea datoriilor externe şi în
aprilie acelaşi an a sters toate datoriile C.A.P.-urilor şi
I.A.S.-urilor. În fiecare săptămână soseau, pe aeroportul Otopeni,
lingourile din aur cu care România garantase împrumuturile externe.
Mai mult, statului român revenindu-i foarte puţin din
zăcământ, înseamnă să dam aurul pe gratis. Mai ales cu contribuţia lui
Isărescu, cel care spune ca România şi B.N.R. nu au nevoie de rezerve de
aur. Întrebaţi-vă de ce nu fac referiri la dezvoltarea durabilă?
Când a venit pentru cesionarea zăcămintelor de la Roşia Montanp, Gold Co,
a spăguit în mod special pe reprezentanţii puterii, mai ales membrii
P.D., care au acţiuni la firma, mai multe decât statul român. Cum
explicaţi faptul că, în 2004, Berceanu a zis că exploatarea de la Roşia
Montană trebule să continuie. Băsescu în vizita la Roşia Montană, chiar
înainte de alegeri a zis acelaşi lucru.
Director pe bani mulţi şi cu acţiuni la Gold Corporation a fost
numit un membru marcant al P.D., plecat de la Ministerul Mediului,
Gabriel Dumitraşcu. Cum au facut averi colosale cei cu funcţii? Un mic
exemplu. Era pe vremea când prim-ministru era Stolojan. Băsescu,
ministru la transporturi, l-a trimis pe frate-său pe o navă, pentru
reparaţii în Japonia, (de parcă noi n-am fi avut şantiere navale), cu
3.000.000 dolari. Ajuns acolo, Mirciulică a trimis un fax lui frate-sau,
la minister, cum că ar fi necesari încă 3.000.000 dolari pentru
reparaţii, fără notă justificativă sau deviz de lucrări. Frate-său,
Trăienică, a dat aviz favorabil, fără nicio notă justificativă şi a
trimis-o lui Stolo. Acesta, fără a solicita lămuriri ori notă
justificativă, a semnat favorabil şi a trimis-o lui Isărescu, cel care a
aprobat trimiterea în contul lui Mirciulica a încă 3.000.000 dolari.
Poate aşa întelegeţi de ce „Dragă Stolo” şi Isărescu sunt aşa de
mediatizaţi ca tehnocraţi. La corpul de control al guvernului lucra pe
atunci Ionel Blănculescu şivă poate confirma.
În dec 1989, în C.C. era un metru cub de dolari care au fost
depozitaţi într-o cameră si paziti de Pluto şi Furdea Dumitru. În camera
au fost iniţial depuse şi trei mape din piele continând conturile
secrete ale Romaniei în străinătate. La câteva ore după depunerea
acestora, a venit Petre Roman şi a cerut cele trei mape şi i-a spus lui
Furdea să zică, daca va fi întrebat, că nu ştie nimic despre mape.
Crin Antonescu la nunta cu Vlădean, a primit cadou de nuntă de la
Dinu Patriciu acţiuni la Roşia Montană în valoare de 100.000 euro. Şi
Daciana Sârbu, europarlamentar ca şi Vlădean, susţin deschiderea
exploatărilor la Roşia Montană.
Credeţi cumva că refuzul lui Isarescu de a mai înregistra la
B.N.R. aurul din exploatări a fost întâmplător? Asta a dus la închiderea
minelor de aur. Tot Isărescu a dispus vânzarea
rezervelor de argint ale României. Rezervele de aur ale Romaniei sunt
pentru generaţii, iar cei care au devastat România, în schimbul unor comisioane personale substanţiale, au avut şi au dreptul de semnătura şi stampilă.
Nu Ceauşescu a subminat economia naţionala ci cei ce au luat
frâiele păterii, au păstrat dreptul de semnătură şi ştampilă ca să-şi
umfle buzunarele şi conturile din străinătate.
Ceauşescu nu a avut conturi personale în străinătate, dar cei
care au păstrat după 1990 funcţiile la stat, sunt multimiliardari,
pentru ca şi-au însuşit drepturile de proprietate ale românilor şi au
înstrăinat tot ce se poate, determinând pe tineri şi pe cei apţi de muncă să părăsească ţara, ca ei să jefuiască liniştiţi.
Noi nu mai producem aproape nimic, iar din cei 20 miliarde euro
împrumutaţi nu se fac nici un fel de investiţii pentru a avea
producţie, dar vindem tot. Ei ştiu doar să vândă ce nu le aparţine.Dacă
după război sovieticii, ca armată de ocupaţie au impus numirea în
funcţiile de conducere în majoritate evrei, care au dispus arestarea şi
uciderea a aproape 2.000.000 de romani, dupa uciderea Ceauşeştilor, s-au
cocoţat în funcţii tot evrei. Ei şi masoneria coordonează exterminarea
romanilor.
Nu-i de ajuns că Israelul ne-a cerut şi ne obligă să-i plătim peste
60.000.000.000 dolari în contul falsului holocaust. Tocmai ei, care au
făcut holocaust cu românii după 1944. Evreii au cerut ruşilor tezaurul României, în contul holocaustului.Dacă
Ion Iliescu, în 2001, a acceptat falsa recunoaştere a holocaustului,
iar Băsescu a dispus plata a o treime din suma promisă Israelului,
acesta din urma, prin Mihai Razvan Ungureanu au refuzat
recuperarea tezaurului de la Moscova. În acest timp, evreii au cerut
ruşilor tezaurul României, în contul holocaustului. Ce mai
contează după ce Băsescu a îndatorat România pentru generaţii, iar
U.S.L. a facut împrumuturi suplimentare şi ne-a îndatorat şi mai mult. Străinii ştiu cât de corupţi sunt cei ce ne conduc, îi susţin în ticăloşiile lor şi se folosesc de ei
Zăcămintele de aur sunt ale românilor! N-au ce cauta străinii
Puteti cere Naţionalizarea. Verificati daca nu credeti! Formulati
cit mai multe plingeri penale la Parchet, D.I.I.C.O.T. şi D.N.A.!
Notă: Mă pregăteam să scriu un text pe
subiectul Emil Constantinescu și Roșia Montană. De ce nu se aude vocea,
opinia legitimă a geologului, a primului geolog din România? Au
circulatdespre nevrednicul nostru președinte acuzații că a avut, înainte
de 1990, probleme cu Securitatea, suspectat fiind că a vândut secrete
de stat privind zăcămintele prețioase din subsolul României. Se cam
leagă lucrurile.
Personal, am o nedumerire: cum de a făcut Emil Constantinescu două
facultăți la zi? Legile de atunci nu dădeau voie să faci a doua
facultate decât la F.F., la „Fără Frecvență”. A făcut mai întâi
facultatea de drept, apoi pe cea de geologie! Cumva cu misiune? Ce se
știe sigur este că mama lui Emil vorbea stricat românește. Asta am aflat
de la un coleg de grupă al neisprăvitului. Se trăgea dintr-o familie de
evrei expulzați din Elveția pentru activități anarhiste, teroriste,
inspirate de isprăvile evreilor din Rusia. Ajunși în Rusia, bunicii lui
Emil al nostru, dar mai mult al altora, s-au stabilit în Basarabia. N-a
avut curajul să spună că bunicii săi erau franțuji, minciuna ar fi fost
prea mare, a zis că erau „francofoni!”
Francmasoneria, securitatea şi regimul comunist. Operatiunea Oculata:
Activitatea de represiune impotriva francmasoneriei a organelor
Sigurantei si, ulterior, ale Securitatii, nu a fost declansata imediat
dupa preluarea puterii de regimul comunist. Justificarea oficiala, data
ulterior de Securitate, a acestei aparente indiferente fata de actiunile
francmasoneriei este legata de revenirea, dupa 1944, in functia de
Inspector General la Siguranta a lui Romulus Voinescu, el insusi
francmason, care nu putea lua masuri impotriva fratilor sai si care, in
momentul indepartarii sale din functie, ar fi sustras din arhiva
Sigurantei toate dosarele si documentele privitoare la problema
francmasoneriei. Materialul documentar sustras de acesta a fost
redescoperit de organele Securitatii abia in 1951-1952, cand incepusera
deja arestarile masive in randul masonilor. Consecinta acestei situatii
a fost ca nu s-au luat niciun fel de masuri impotriva francmasoneriei
mai multi ani dupa 1945, situatia ramanand neschimbata chiar si dupa
arestarea membrilor organizatiei contrarevolutionare Miscarea Nationala
de Rezistenta, cand s-a descoperit implicarea unor vechi masoni in
sustinerea acesteia.
Arestarea conducerii francmasoneriei romane
Situatia nu a cunoscut o schimbare semnificativa, din acest punct de
vedere, nici dupa infiintarea, in 1948, a Securitatii Poporului. Aceasta
s-ar fi datorat faptului ca organele Securitatii au preluat aceasta
problema fara a dispune de niciun informator – sau, cel putin, aceasta
era justificarea oficiala in 1956. La aceste lipsuri mostenite de la
structurile fostei Sigurante, se adauga atitudinea noilor cadre ale
institutiei, care ar fi abordat problema cu superficialitate, lasandu-se
influentati de conceptia gresita, mostenita de la Siguranta,
potrivit careia masonii – oameni in varsta si neseriosi prin ritualul
lor absurd – ar fi incetat singuri orice activitate.Totul s-a
schimbat incepand cu anul 1949, cand a fost retinut „grupul”
Stanciulescu-Tomescu si cu arestarea, in 1951-1953, a intregii conduceri
a francmasoneriei romane, in frunte cu Constantin Bellu. Cu aceasta
ocazie a fost confiscata si o parte a arhivei lojilor din Romania si s-a
reusit inspaimantarea tuturor francmasonilor din tara, ramasi inca in
libertate, intr-o masura suficienta incat sa nu mai reia activitatile
„masonice”. Cu toate acestea, aflandu-se, din unele surse, ca unii din
masonii ramasi liberi din Bucuresti si din provincie mai aveau inca
intalniri ocazionale sau de prietenie, in cursul carora discuta si
comenteaza evenimente politice interne si internationale, in favoarea
tarilor capitaliste, Directia a III-a a Securitatii hotaraste, la 1
octombrie 1956, deschiderea unui dosar de evidenta in problema
francmasoneriei, pentru luarea in evidenta a elementelor
francmasonice mai principale [sic!] si a fi lucrate informativ in
vederea stabilirii activitatii ce eventual o desfasoara.
Interesul scazut al Securitatii
Dosarul de evidenta in problema a fost mentinut deschis pana in anul
1975, desi sediul sau este mutat ulterior de la Directia a III-a (din
1967 – Directia I) la Securitatea Municipiului Bucuresti. in perioada
1960-1975, in urma activitatii organelor de Securitate in aceasta
problema, au fost identificati si verificati peste 500 fosti
francmasoni, obtinandu-se si informatii privind unele incercari din
exterior de reluare a activitatii francmasonilor in R.S. Romania,
existenta unor grupari restranse de asemenea elemente si preocupari
izolate de a se restabili legaturi cu cercuri ale emigratiei reactionare
din Occident si de a organiza ajutorul francmasonic in Romania.Cu
toate acestea, interesul Securitatii pentru aceasta problema continua sa
se mentina scazut, motiv pentru care, in 1975, capitanul Petre Ionescu,
din cadrul Securitatii Municipiului Bucuresti, propune si i se aproba
inchiderea dosarului de problema privind elementele dusmanoase din randul fostei francmasonerii romane, aducand urmatoarele argumente :
Analizand situatia operativa din problema, se constata ca
majoritatea elementelor au decedat, iar cele ramase in viata, datorita
varstei inaintate, nu mai prezinta pericol potential.
In prezent, in evidentele noastre, se afla un numar de 3 elemente
din aceasta categorie, fiind si fost condamnate pentru infractiuni
contra securitatii statului, urmarirea lor continuandu-se in cadrul
problemei 891 – fosti condamnati fara nuanta politica.Mentionam, de asemenea, ca nici in cadrul Directiei I nu exista un asemenea dosar de problema.Cu
toate ca s-a efectuat cu aprobarea conducerii Securitatii, inchiderea
dosarului de problema in 1975 a fost indelung criticata ulterior, cand
s-a hotarat redeschiderea sa sub numele de cod „Oculta”:
Datorita desfiintarii acestei probleme de munca, in acest domeniu
nu s-au mai intreprins masuri organizate de cunoastere si prevenire si,
drept consecinta, nu se cunoaste situatia prezenta a fostilor
francmasoni din tara si din strainatate, in special a celor care au fost
condamnati pentru activitate ostila, precum si a descendentilor
acestora […] si nu a existat o preocupare temeinica pentru depistarea
emisarilor francmasoneriei si a canalelor de legatura […]. Ca urmare,
aparatul de securitate, nefiind instruit si orientat cu privire la
aceasta problema, nu cunoaste formele si metodele specifice ale
actiunilor ostile desfasurate de francmasonerie si […] nu este in masura
sa sesizeze particularitatile activitatii de nuanta masonica a
elementelor din baza de lucru suspecte sau sa identifice persoanele
racolate de organizatie.
1981 – francmasoneria denigra regimul politic
Incepand cu anul 1981, francmasoneria redevine brusc o problema de
mare importanta pe agenda Securitatii. Motivatiile acestei bruste
schimbari de atitudine se refereau mai ales la activitatea
francmasoneriei din exterior. Se citeaza, in acest sens, actiunile
Supremului Consiliu pentru Romania, care denigra regimul politic din
Romania si facea apel la redesteptarea lojilor francmasonice romanesti,
vizitele in Romania ale unor masoni din strainatate, suspectati a fi in
slujba unor servicii de spionaj occidentale, dintre care unii ar fi
proferat diferite amenintari la adresa autoritatilor romane precum cea
de a se folosi de relatiile lor masonice pentru a distruge turismul
romanesc mentinerea legaturilor unor vechi membri ai lojilor din tara de
exemplu: Panait Stanescu Bellu, Vasile Florescu, Alexandru Bilciurescu
cu Marcel Schapira, aflat la Paris, intrarea in contact a unor
intelectuali romani cu francmasoni din strainatate cu ocazia
calatoriilor efectuate de acestia in Occident etc. Toate acestea nu par,
insa, justificari suficient de credibile ale interesului acordat
francmasoneriei din anul 1981. Supremul Consiliu pentru Romania se
infiintase inca din 1969, legaturi ale intelectualilor romani cu
persoane banuite de apartenenta la francmasonerie din Occident erau
semnalate de multa vreme, dupa cum vizitele unor masoni straini in
Romania se produsesera si anterior.Cel
mai probabil, toate acestea nu reprezinta decat justificari ulterioare
ale unei hotarari luate din cu totul alte motive. in ceea ce priveste
adevaratul motiv al reconsiderarii problemei francmasoneriei,
documentele nu ofera date suplimentare, dar este de remarcat coincidenta
acestei schimbari de atitudine a conducerii Securitatii cu scandalul
lojei masonice italiene „Propaganda Due”, care a izbucnit in 1981,
afectand intreaga clasa politica din Italia si care a beneficiat de
atentia mass-media din intreaga lume. in rapoartele Securitatii apar
referiri la acest scandal, extrase din presa italiana, reproduceri ale
declaratiilor unor oficiali italieni – precum cele ale lui Aldo Bozi,
presedintele Partidului Liberal Italian, membru al Comisiei de ancheta a
Parlamentului italian in cazul lojei „P2″, care afirma ca, in Romania,
s-ar gasi membri ai lojei amintite.Este
de remarcat, de asemenea, faptul ca prima unitate care arata un interes
deosebit francmasoneriei dupa inchiderea dosarului de problema in 1975
este Centrul de Informatii Externe (U.M. 0544), care preia multe din
informatiile presei occidentale referitoare la masonerie si cauta sa
prezinte practicile lojei „P2″ ca fiind generalizate in cadrul
francmasoneriei. Toate acestea nu reprezinta, insa, decat o ipoteza,
care nu este confirmata si nici infirmata de documentele studiate.
Oricum, pentru conducerea Securitatii, mai important decat sa arate ca
isi stabilea propria agenda in functie de speculatiile presei
occidentale, era faptul ca astfel redescoperea un vechi „dusman”, in
seama caruia putea pune toate actiunile indreptate impotriva regimului
pe care il apara ba chiar, cu putin efort, toate neajunsurile care
apareau in diverse sectoare de activitate din Romania.Redeschiderea
dosarului de problema privind francmasoneria nu s-a produs, insa, din
1981. Aceasta s-a datorat, cel mai probabil, disputelor dintre
diferitele unitati ale Securitatii cu privire la compartimentul care ar
fi trebuit sa se ocupe de problema in cauza. La inceput, problema a
cazut in sarcina U.M. 0544, dar, ulterior, ea a revenit compartimentelor
care se ocupau de problemele interne (in special celor de informatii
interne si contraspionaj), Directia I (Informatii Interne) propunand,
in 1982, deschiderea dosarului de problema „Persoane care desfasoara
activitate francmasonica” sub indrumarea angajatilor sai.2 Castig de
cauza, in aceasta privinta, va avea insa Directia a III-a
(Contraspionaj), care va aduce drept argument pentru acesta solutie,
intre altele, faptul ca francmasoneria ar fi o organizatie cu caracter
international, structurata pe principii si reguli de conspirativitate
severe, similare activitatii serviciilor de spionaj. Initial, in martie
1983, dosarul de problema a fost deschis doar la Directia a III-a si la
compartimentele corespondente din cadrul a 5 inspectorate judetene si la
Securitatea Municipiului Bucuresti, urmand ca, in functie de rezultatul
masurilor intreprinse, sa se deschida si la alte inspectorate din
tara. Abia in iulie 1984 s-a hotarat deschiderea dosarului la toate
inspectoratele judetene ale Securitatii din tara. Coordonarea
activitatii pe tara era asigurata de Serviciul 7 din cadrul Directiei a
III-a, laolalta cu celelalte probleme date in sarcina serviciului
respectiv – radioamatori, filatelisti etc. Dosarul de problema avea
numarul 1780 – „Prevenirea actiunilor organizatiei francmasonice”- cu
numele de cod – „Oculta”, iar de coordonarea actiunilor din cadrul
acestuia raspundeau nemijlocit capitanul Odroiu Dumitru si colonelul
Stefanescu Gh.
3 Supravegherea celor cu nuanta francmasonica
Dupa stabilirea sediului problemei, s-a procedat la impartirea
sarcinilor fiecarei unitati implicate in aceasta activitate, dar si a
obiectivelor comune. Sarcinile comune tuturor unitatilor Securitatii in
problema „Oculta” erau : lucrarea in mod calificat a persoanelor din
tara suspectate de desfasurarea unei activitati francmasonice sau de
intretinerea de legaturi cu organizatiile francmasonice din strainatate,
pentru prevenirea si neutralizarea oricarei forme de activitate ostila
pe aceasta linie”; intensificarea supravegherii cetatenilor straini care
veneau in Romania, suspecti a fi emisari sau ca ar avea preocupari de
nuanta francmasonica; controlarea informativa a cetatenilor straini
aflati la studiu in Romania, in vederea depistarii eventualilor masoni
existenti in randul acestora; identificarea si urmarirea informativa a
persoanelor cu preocupari pe linia teosofiei, esoterismului, astrologiei
si a altor tendinte filosofice oculte ; selectionarea surselor cu
posibilitati pe langa elementele suspectate de activitate francmasonica,
completarea retelei informative cu noi surse utile si reevaluarea
fostilor informatori, in vederea selectionarii celor care puteau fi
utilizati in continuare; asigurarea unei instruiri adecvate a cadrelor
si a informatorilor implicati in problema. Pentru indeplinirea acestor
sarcini, fiecare unitate centrala sau locala a Securitatii trebuia sa
desemneze cate 1-2 ofiteri care raspundeau, dupa caz, in exclusivitate
sau pe langa alte sarcini, de problema „Oculta”.
Urmarirea informativa
Urmarirea informativa a persoanelor banuite de apartenenta la
francmasonerie sau de intretinerea de legaturi cu diferiti membri ai
lojilor masonice a constituit cea mai importanta activitate desfasurata
de Securitate in problema „Oculta”. Persoanele care intrau sub incidenta
urmaririi informative in problema francmasoneriei trebuia sa se
incadreze, teoretic, intr-una din categoriile stabilite de la bun
inceput de conducerea Securitatii prin Programul de masuri pentru cunoasterea si contracararea actiunilor ostile tarii noastre preconizate de francmasomerie, intocmit cu prilejul deschiderii dosarului de problema „Oculta” :In evidenta dosarului de problema vor fi incluse persoane :
a) Cunoscute ca au facut parte din francmasonerie inainte de anul 1948, cand aceasta a fost scoasa in afara legii;
b) Cu privire la care exista indicii sau informatii ca au fost racolate ulterior la activitati francmasonice;
c) Depistate ca au legaturi cu organizatii sau elemente francmasonice din exterior;
d) Semnalate ca sunt trimise in tara cu misiuni din partea organizatiilor francmasonice din exterior;
e) Straini cunoscuti ca fac parte din francmasonerie, care viziteaza
R.S.Romania ori actioneaza din exterior impotriva tarii noastre;
f) in ale caror preocupari se regasesc simboluri, expresii ori idei francmasonice
g) Descendenti ai fostilor francmasoni care intretin legaturi cu
straini, calatoresc in strainatate ori sunt cunoscuti ca desfasoara
activitate ostila ;
h) Orice alte categorii de persoane in legatura cu care exista sau se obtin informatii cu esenta de activitate francmasonica . Programul
de masuri amintit mai sus stabilea o gama destul de larga de persoane
asupra carora se putea incepe urmarirea informativa in problema
francmasoneriei si permitea diverselor compartimente ale Securitatii
raportarea obtinerii unor succese in activitatea desfasurata pe aceasta
linie. Asta si datorita faptului ca desemnarea multora din categoriile
de persoane ce puteau face obiectul urmaririi informative pe aceasta
linie era suficient de vaga incat sa permita fiecarei unitati, locale
sau centrale, a Securitatii sa anunte, in scurt timp, inregistrarea a
macar 1 sau doi suspecti de activitate francmasonica. Lucrurile nu s-au
petrecut insa intocmai conform planurilor
.Numarul suspectilor creste
Se poate consemna, intr-adevar, un progres rapid in privinta
numarului persoanelor care constituiau baza de lucru in problema
„Oculta”. Astfel, la deschiderea dosarului de problema, in iulie 1984,
erau identificati, in Romania, 22 de francmasoni in viata – 14 in
Bucuresti, 4 in judetul Cluj si cate 2 in judetele Timis si Constanta –
carora li se adaugau 50 de persoane suspectate de a fi fost racolate de
francmasonerie in anii din urma, majoritatea acestora fiind din
Bucuresti. Apoi, in decembrie 1984, in urma studierii materialului de
arhiva detinut, sunt identificate 320 de persoane (romani si straini)
care au facut sau fac parte din francmasonerie, sunt descendenti de
francmasoni, intretin relatii cu persoane din strainatate ce fac parte
din francmasonerie, au preocupari pe linia teozofiei, ezoterismului ori
altor practici oculte. Dintre aceste persoane, 70 au fost incluse in
baza de lucru, fiind subiectul propriu – zis al urmaririi – 22 cu dosar
de urmarire informativa, iar 48 au fost puse sub supraveghere
informativa. in iulie 1987, numarul persoanelor care intrasera sub
urmarirea Securitatii ajunsese la 92- 77 romani si 15 straini, iar in
1988, pana la 103 persoane 92 romani si 11 straini dintre care 34 aveau
dosar de urmarire informativa, 2 aveau mape de verificare, iar 67 se
aflau sub supraveghere informativa.Desi,
in privinta numarului persoanelor urmarite, se constata un progres
continuu al organelor de Securitate, nivelul de implicare al diverselor
compartimente in activitatile legate de aceasta problema este departe
de a fi egal. Astfel, la cateva luni dupa deschiderea dosarului de
problema, in decembrie 1984, se putea remarca faptul ca, in timp ce
unele structuri teritoriale si centrale ale Securitatii depuneau
eforturi pentru identificarea persoanelor banuite de intretinerea de
legaturi cu francmasoneria, 16 Securitati judetene nu au obtinut nici un
fel de informatii, nu au luat in lucru niciun element si nu au nici o
sursa in problema. Atentionarile venite din partea conducerii, prin care
sefii acestor unitati teritoriale erau indemnati sa acorde o mai mare
importanta problemei francmasoneriei au ramas, in general, fara efect, o
dovada in acest sens fiind si faptul ca, 4 ani mai tarziu, in 1988,
situatia ramasese aproape neschimbata, 12 unitati judetene neavand
niciun element in atentie. Multe unitati nu trecusera nici la
identificarea fostilor francmasoni, a descendentilor si a rudelor si
cunostintelor acestora, iar in cazul in care se efectuase identificarea
lor nu s-a trecut la luarea lor in lucru operativ pentru a cunoaste si
documenta daca au preocupari masonice prezente.
Lipsa de rezultate in problema „Oculta”
Cauzele lipsei evidente de rezultate a unor unitati locale ale
Securitatii in problema „Oculta” erau legate, mai ales, in opinia
conducerii Directiei a III-a, de deficientele in organizarea unei retele
informative adecvate, cadrele acestor unitati nereusind sa realizeze o
selectionare a surselor care sa fie dirijate pe langa elemente suspecte
de activitate francmasonica, impunandu-se o reevaluare a surselor mai
vechi, folosite anterior in problema, pentru a se vedea in ce masura
acestea puteau fi utilizate in continuare, precum si recrutarea de noi
informatori in aceasta problema. insa principala cauza a lipsei de
rezultate in problema „Oculta” inregistrata de unele unitati era legata
de mentalitatea lucratorilor operativi din cadrul acestora, care nu
acordau acestei probleme importanta necesara :In anumite situatii, desi
au fost identificate unele elemente care au facut parte din organizatii
masonice, apreciindu-se cu usurinta ca sunt in varsta, bolnave ori ca nu
ar prezenta pericol pentru securitatea statului, nu s-a trecut la
selectionarea si luarea lor in lucru activ pentru a le cunoaste pozitia
si preocuparile prezente, cu toate ca informatiile atesta faptul ca
francmasonii, indiferent de varsta si starea sanatatii, mentin contacte
intre ei si actioneaza pentru raspandirea ideilor masonice si recrutarea
de noi membri. Lipsa de interes a unor cadre ale Securitatii fata de
problema francmasoneriei, precum si cantitatea redusa de informatii de o
importanta reala obtinuta de la deschiderea dosarului de problema,
starneste adesea nemultumirea conducerii organelor de represiune, dar
nici exprimarea, in repetate randuri, a acestei nemultumiri, nu a fost
de natura sa modifice situatia:
Stadiul general al activitatii in acest domeniu nu poate fi insa apreciat ca sastisfacator.[…]
Pornind de la imperativele deosebite ce au impus reactivizarea
problemei, de la fondul de informatii ce necesita a fi clarificat, cele
ce se raporteaza sunt doar niste aspecte mai mult formale de justificare
cat de cat a unei activitati.Daca
cineva din conducerea Directiei a III-a are o alta parere, sa vina cu
argumentele![…] Este nemultumitor si greu de calificat faptul ca nu s-a
dat inca raspuns chestiunilor de fond vizate la deschiderea
problemei.Prevederile vagi ale Programului de masuri in problema
„Oculta” ar fi permis punerea sub urmarire a unui numar mare de
persoane, care nu aveau propriu-zis o legatura cu francmasoneria, dar
manifestasera interes pentru activitatea acesteia sau pentru istoria ei
ori pronuntasera cuvantul „francmasonerie” in prezenta unui informator
al Securitatii. Cu toate acestea, unele inspectorate judetene ale
Securitatii nu reusesc nici in aceste conditii sa raporteze
identificarea unui suspect pe teritoriul judetului si, in consecinta,
consemneaza urmarirea, pe linia problemei „Oculta”, a unor pasionati de
filatelie, radioamatori, a unor persoane care calatorisera in Statele
Unite sau erau rude ale unor evazionisti etc.
NOTE
1. ACNSAS,fond Documentar Bucuresti, dosar 8795(10680), f. 33-34 –
Lupta organelor Securitatii statului impotriva francmasoneriei –
material de invatamant, ian. 1956. Aceasta convingere a ramas
inradacinata in randul cadrelor Securitatii, aparent in ciuda tuturor
eforturilor depuse de conducatorii acestora de a o modifica. Si in
materialul mai sus citat se sublinia ca lucratorii operativi trebuie sa
combata conceptiile dusmanoase ale unor informatori care credeau ca
masonii nu ar fi decat niste persoane neserioase, patrunse de
misticism, ale caror manifestari nu prezinta pentru statul nostru niciun
pericol – vezi ibidem, f. 41.
2. Idem, dosar 8796,vol. 5 f. 165 – 166 – Nota din nov. 1982. Numele de
cod al dosarului de problema astfel deschis urma sa fie „Simbolul”
3. Ibidem, vol. 1, f. 25 – Asta nu insemna ca problema directiei care
trebuia sa coordoneze actiunile intreprinse in acest dosar a fost
rezolvata definitiv. O dovada in acest sens o constituie si faptul ca,
in septembrie 1985, generalul Iulian Vlad intreba: Directia a III-a cum
s-a impus ca unitate centrala cu sediul de problema? – vezi ibidem, f.
70 – Nota din 16.09.1985 a generalului Iulian Vlad.
4. Termenul „urmarire informativa” este folosit impropriu aici. Prin el
am vrut sa desemnez intreaga gama de operatiuni utilizate de Securitate
in problema, adica supravegherea, verificarea si urmarirea informativa
propriu-zisa.
5. Ibidem, f. 109 – Nota a gen. – colonel Iulian Vlad din 10.07.1987
Mafia Serviciilor Secrete din Romania-masonii tradatori
Pe timpul lui Nicolae Ceausescu erau citeva servicii secrete conduse in fapt de securitate-DSS.Nu toti erau prosti ,corupti, tortionari.In
anii 50 securitatea era formata din evrei care isi schimbasera numele
in nume romanesti si ucideau romanii intelectuli,tarani,preoti la canal
si in inchisori ptr a ne ucide fiinta nationala.
Dupa tradarea sa de catre evreul facut ptr crimele comise,
general-pacepa-Ceusescu si a data seama ca o grupare formata din masoni
doreste ca tara sa fie subjugata de FMI si Banca mondiala a evreilor si
sa fie vinduta evreilor si sa -l rastoarne de la putere ptr a pune
marioneta evreilor ion iliescu, tot mai impins de la spate de Europa
Libera…Ceausescu a inceput sa i dea la o parte pe evreii
masoni-ultimii au fost Leon T Rautu si Voitec, dar masonii patrunsesera
deja in serviciile secrete-securitate, directia de informatii a
armatei-DIA si pregateau lovitura de stat sub masca unei revolutii transmise in direct-ieseau din adormire ptr a aprinde lumina in decembrie 1989.
Unitatea de la Boteni era o unitatea speciala a armatei formata din
securisti patrunsi in armata, care aveaua pregatire in
aviatie,scafanadri,rezistenta in conditii grele etc…Aveau 8 permise
speciale ptr a se desimula in oameni de rind.Ei
au preluat conducerea revolutiei dupa ce securistii l-au tradat in 21
decembrie pe Ceausuescu la adunarea din fata sediului central al CC al
PCR-o capcana intinsa familiei ceuasescu.Tot
unitatea de la Boteni a penetrat televiziunea ptr a avea contolul la
cine si ce se transmitea la tv-mesaje screte pe care profanii nu le
intelegeau…Toti sefii erau imbracati cu pulovere de lina de parca atunci
erau uniforme ,nu alta.Securitatea facea si multe abuzuri si rele de
catre indivizi dornici de afirmare dar avea si o latura de
profesionalism ,lucru recunoscut de occident si nu numai…Ofiterii
DIA-Directia de Informatii a Armatei ,au pus la cale acel razboi
psihologic cu tinte false-chipurile eram atacati de avioane si
elicoptere rusesti-vezi ce spunea generalul Gusa-de razboiul inexistent
cu anumiti teroristi care au disparut imediat.Sa
nu uitam ca multe din cadavrele de la Timisoara arse in crematoriul de
la Popesti Leordeni de Sorescu si Baciu-sefi ai Militiei-nu au fost
luati in evidente pe simplul motiv ca erau straini-agenti ai KGB,CIA,
Mossad, Serviciile secrete ale Ungariei-condusi de agentul dublu Tokes.
Acum dupa revolutie masonii care au pus mina pe serviciile secrete
au penetrat PIB ul tarii si este o adevarata mafie ce a inflorit sub
toate guvernele cheltuindu se miliarde de euro pe aparatura de ascultare
pe oricine ptr santaj, compromitere etc.
Daca in timpul lui Ceuasecu erau ascultate 80% din telefoanele
romanilor acum sint ascultate 90%…Au fost angajati sute de mii de sri
sti, politisti ,jandarmi etc cu atributiti de filaj ,urmarire
,compromitere paltiti cu salarii grase de noi amaritii de rind. Ii
platim sa ne asculte la ordinul mafiei politice.Iata
cite structuri de asa zis siguranta nationala au fost create ptr ca sa
fim urmariti non stop intr o tara libera ,ptr care au murit mii de
tineri in 1989.
Securitatea a fost inlocuita prin dezinformarea si incidentele
de la Tg Mures- cu SRI ,find numit sef un evreu ungur Astolosz Virgil
Magureanu-prezent la asasinarea lui Ceausescu ,agent Mossad…In
structura SRI se afla mai multe servicii decit inanite de 1989 -mai
multi bani cheltuiti ptr a fi urmariti si ascultati.Normal SRI trebuie
sa faca servicii procuraturii,DNA si sa asculte cu mandat convorbirile
suspectilor dar ei te fac terorist si te urmaresc cum vor fara mandat.
Sefii SRI sint masoni in frunte cu George Maior -nasul de cununie al lui Ponta Victor din a doua casnicie dar numit de Traian Basescu.
El vrea sa fie noul presedinte al Romaniei…Evreu ungur, Maior
George a condus fundatia evreiasca americana George Marshall primind
banii negrii…
Ei au adus in Romania asa zis teoristi in inchisori camuflate de
psd si pnl prin Norica Nicolai, procuror, agent secret – scolita si
pregatita de evreul ungur George Soros…
Radu Timofte fost sef SRI senator psd, implicat in mafia
teroristului PKK Keser Fatih, protejat de Ponta Victor, Viorel
Hrebengiuc, Adrian Nastase, Ionba Talpes. Ristea Priboi-cel cu atentatul
de la Europa Libera regele rambursarilor de tva de miliarde euro-caruia
psd si Ponta Victor i-au dat fabrica de explozivi Nitramonia Fagaras si
au trimis 3000 tone exploziv cu un vapor Red Sky din Constanta catre Al
Queda in Egipt….De asemenea in mandatul lui Emil Constantinescu faceau
si operatiuni speciale cu trafic armament, camuflate in contrabanda
tigari si cafea….
Deci pe timpul lui Ceusescu , era securitatea si DIA-directia de informatii a armatei.Dupa
lovitura de stat data in 1989 de masonii care au aprins Lumina imediat,
ptr a pune mana pe averile lui Ceuasescu si a ne inrobi iar evreilor de
la FMI si Banca mondiala, au aparut SRI dar si alte citeva structuri de
informatii – sanchi-in realitate servicii aservite strainatatii,conduse de tradatori masoni in totalitate cum sint Virgil Magureanu, George Maior ,F Coldea si altii…A
aparut DGIPI adica politia secreta de tip nazist -gestapo-kgbist
bolsevic evreiesc, a politiei, care conform legii ar trebui sa
urmareasca doar politisti corupti, care sint multi tare-dar ei urmaresc
pe toata lumea ,ptr a o santaja si stoarce bani de la oamenii de afaceri
si oamenii politici…..
Dan Gheorghe unul din sefi -avea o voce groasa de la tigari- a
devenit ulterior sef SIPA cu generalul de securitatea Ureche si sluga
mafiei de la complexele de contrabanda Europa si NIRO, pe unde se spala
miliarde de euro cu marfa de contrabanda din China, intrate prin portul
Sud Agigea controlat in totalitate de familia basescu-Mircea si Traian
si seful de vama Teseleanu, prin firma Triton-a lui Basescu- condusa de
Anca Ivascu directoare BRD Constanta.Foarte usor s- ar sti daca in
containerele din China vine marfa de contrabanda, droguri, armament,
tigari, daca ar fi folosit scanerul dat de Uniunea Europeana dar nu se
vrea pentru ca spaga este mare. La NIRO lucreaza si politisti de la
DNA-Badea, fiind toti masoni inregimentati in structura mafiota a
serviciilor secrete ce poarta denumirea de UNPR-partidul lui Gabriel
Oprea -mason general corupt cu avere de sute de milioane euro-de unde?
Din slariu?
Printre sefi este si Nicu Dumitru. DNA ii protejeaza ptr spaga care
o dau la alegeri , trecind din tabara lui Adrian Nastase la Traian
Basescu si la Victor Ponta. DGIPI are sediul pe Str. Eforie din
Bucuresti vis avis de Politia Capitalei. Printre primii sefi a fost si
sluga lui Ceusescu si Iliescu Ion-generalul Cico Dumitrescu – omul
Elenei Ceausescu in domeniul chimiei-apoi consilier de stat la Palatul
Cotroceni, unul din capii masoni bolsevici ai loviturii de stat din
decembrie 1989, cel care la televiziune il tinea pe Nicu Ceausescu de
mina…S-a numit si unitatea 0215 cunoscuta ca si doi si un sfert
actulamente 0962…Printre sefii masoni cunoscuti a fost si generalul
Ardeleanu Virgil poreclit Vulpea…Provenit din masoneria de la Cluj
aservita lui Ion Tiriac prin Ioan Rus si Camarila de frati tradatori ,
Ardeleanu a strins dosare intregi despre intreaga clasa politica, cu
care a santajat toate guvernele, fiul sau fiind unul din baietii
destepti care impreuna cu fiul lui Virgil Magureanu-sef SRI, a facut
sute de milioane de euro…Nici pina azi nu au patit ceva. S-a retras la
Cluj unde conduce activitati specifice…
Viorel Hrebengiuc, mafiotul 1 al tarii, evreu mason a coordonat
santajul politic impotriva adversarilor sai incercind cu ‘eminenta
cenusie’, reapetentul Vanghelie sa puna mina pe doi si un sfert
-DGIPI-in 2008, cind era cuscrul lui Traian Basescu. Dar atunci au dat
in omul-pusculita al lui Traian Basescu-Puiu Popoviciu-si au luat-o in
bot de la Basescu… Mai tirziu Elena Basescu-Eba nu a mai vrut sa se f…ta
cu baiatul lui Viorel Hrebengiuc, coalitia psd-pdl a cazut si DGIPI si a
schimbat iar stapinii.
Desi este ilegal ei continua sa urmareasca oameni simpli si nu politisti corupti.Cind
eram in Comisia de Siguranta Nationala am chemat in fata comisiei
conducerea Ministerului de Interne si pe Virgil Ardeleanu ptr ca au
cumparat fara licitatie aparatura de 30 milioane euro ptr urmarire ilegala.Ce
securitate-aia erau mici copii pe tehnica operaiva-TO. Conform legii de
siguranta nationala urmarirea se face pe un mandat dat de judecator
doar de SRI. In realitate toate aceste structuri urmaresc pe cine vor si
nimeni nu le face ceva-tara membra a UE. Cam ca NSA. Am vazut atunci
aparatura de interceptare. A trecut vremea microfoanelor ascunse in
telefon, riscul de intra in casa urmaritullui ptr. a planta coropisnite.
Acum stau in masini-Dacia Solenza sau Logan si au un laptop care
elimina vocile din jur,selecteaza vocile celui pe care il vor santaja si
asculta tot, inclusiv convorbiri intime. De ce atunci era hulita
securitatea? Ce fac astia este total ilegal-nu pe politistii corupti ii
urmaesc. DGIPI este o arma de santaj. Seful DGIPI este numit de minstrul
de interne-om politic-iar acum se vrea a fi numit direct de premierul
Ponta Victor cel mai corupt om ce a scapat mafioti si teroristi
pkk-keser fatih. DGIPI este subordonat deci ministrului de interne ,dar
mai exista si alta structura -SIPI -subordonta sefilor de politie
judetene. Alti bani publici ,ai tai ai mei ptr a fi urmariti ilegal noi
ii platim din taxe si impozite-salarii uriase.
V-am prezentat cum tradatori de tara si neam au pus mina pe toate
structurile de securitate dupa 1989 fara ca cineva sa-i traga la
raspundere penala.Toti apartin
masoneriei de parca daca nu esti mason, nu poti lucra in aceste
domenii…Toti au salarii mari dovada fiind risipa din PIB ptr plata
salariilor acestor nenorociti care sint de un milion de ori mai rai
decit securistii lui ceausescu-unii din aia chiar erau profesionisti. Nu
acelasi lucru il putem spune despre SPP-o gasca de parveniti politic si
pe criterii de rudenie.
In timpul lui Ceuausescu era celebra divizie din cadrul
Departamentului Securitatii Statului condus de generalul Neagoe. Celebra
este imaginea din 21 decembrie 1989 cind securistul gras cu palarie in
loc sa-l apere pe Ceuasescu in balconul CC al PCR ii spune-inauntru-si
fuge. Ori in acel moment trebuia scos presedintele din pericolul
iminent. Era dovada clara a tradarii securistilor care impreuna cu DIA
pusesera la cale lovitura de stat. Lipseau asa zis teroristii-agenti
Mossad-ca sa fie iubita noua conducere.
Cit de prosti eram-strigam Jos Comunismul si-l puneam seful tarii
pe un comunist nenorocit-Ion Iliescu membru CC al PCR. Ii puneam pe
Serban Mihailescu-sef cabinet Elena Ceausescu-zis azi Niki Spaga, pe
Viorel Hrebengiuc-secretar CC al PCR la Bacau-mari masoni, pe Olimpian
Ungherea sef mason-sef al ziarului securitatii Pentru Patrie, pe Ioan
Taples-securist mason coleg cu Ilie Ceausescu, pe Petre Roman-al carui
tata evreu a creat securitatea si NKGV-ucigind romani la canal si in
inchisori comuniste. Astia eram-luam de bun tot ce ne bagau pe git Europa Libera finantata de evreii din SUA…
Primul sef al SPP este numit nepotul lui Ion Iliescu criminalul, un
tablagiu -plutonier major de artilerie-Iliescu dupa nume si el-care
devine in citiva ani -general…Ca si Ceausescu din cizmar-devine general
de armata. Iliescu face afaceri necurate cu arme si tigari si devine
bogat ,foarte bogat… Adrian Nastase isi pune si el sefi la SPP oameni de
casa, implicati in afaceri, Seful SPP personal al lui era o femeie ca
sa nu se mai vorbeasca ca e poponar. Apoi Ion Iliescu il numeste pe
masonul Naghy-si el corupt pina in maduva oaselo.
Adevaratii profesionisti din SPP pleaca pe salarii mai mari in zone
de conflict -unde isi risca viata ptr bani multi. Vine Traian Basescu
care il numeste sef SPP pe V.Pahontu un securist nenorocit care in 16
decembrie-22 decembrie 1989 era sef dispozitiv de represiune al
Securitatii Statului in zona Piata Unirii-Piata Universitatii-unde sint
ucisi sute de tineri din comanda lui,dovada jurnalul de lupta. Era
capitan de securitate. Sluga a regimului devine jandarm, raspundea de
zona Palat Cotroceni unde venea lumea sa strige -Iesi afara javra
ordinara….Ptr meritul de a fi scalv este numit sef SPP de Traian
Basescu.
Urmeaza epurarea adevaratilor profesionisti-citi mai erau, si aduce
in locul lor jandarmi. Este desfiintata unitatea Aqvila -unitatea de
elita a Ministerului de Interne si sint adusi si aici pe pile niste non
profesionisti, tot jandarmi…
Mass media isi are rolul sau de manipulator in acest caz. Aceasta
unitate era antrenata special ptr cazuri grave, de aducere a
infractorilor periculosi prinsi in alte tari. Pahontu termina SPP de
tot. Sint angajati nasi si fini si nepoti pe spagi mari-vezi caz
angajari ajuns la DNA-sef ce era general Andreescu -apropiat al lui
Traian Basescu dar si al mafiei lui Adrian Nastase- vezi spaga vila la
Snagov de la terorist Kurd Keser Fatih eliberat de Ponta Victor. Se
aloca din banii nostrii miliarde de euro anual din buget sa fim urmariti
de zeci de structuri corupte de asa zis siguranta nationala . Insa Uniunea Europeana ii apara pe mafioti..
Victor Stanculescu confirma: Verestoy Attila este mason. Generalul face apologia masoneriei din inchisoarea Jilava
In ultima perioada, portalul Ziaristi Online a fost alimentat cu
informatii despre date si evenimente secrete ale masoneriei de la o
anumita Sursa “A”, cel mai probabil aflata chiar in interiorul
organizatiei oculte care tinde sa controleze total ce a mai ramas din
statul roman. In baza acestor informatii, verificate si dovedite drept
autentice, am publicat mai multe dezvaluiri. Tot in cadrul aceastei
serii, publicam azi, de la aceeasi sursa si in exclusivitate, un
interviu care circula printre masoni cu generalul Victor Stanculescu,
intervievat in inchisoarea de la Jilava de Horia Nestorescu Balcesti, un
mason aproape la fel de controversat ca si interlocutorul sau. In prima
parte a acestei filmari constatam cum generalul confirma apartenenta
senatorului UDMR Verestoy Attila la Marea Loja Nationala din Romania,
face apologia masoneriei si il evoca pe primul conducator al structurii
secrete din Romania, de dupa 1989, Nicu Filip, care pare cel care a
dorit sa-l initieze in organizatia “discreta”. Sau a si reusit?
Pana la episodul urmator, cateva date despre “groful” UDMR, senatorul
mason cu cea mai mare avere oficiala din Parlamentul Romaniei.
VERESTOY ATTILA –MASONUL DE AUR AL UDMR
Raport asupra masoneriei din Romania – Extras
UDMR
este controlată de un grup de potentaţi, dintre care se detaşează
simţitor senatorul Verestoy Attila, ale cărui afaceri au prosperat în
epoca guvernării Năstase, şi, intâmplător sau nu, asociaţii baronului
udemerist sunt personaje notorii ale clientelei financiare crescute la
sânul P.S.D., cei mai mulţi dintre ei fiind masoni bolşevici cu ştate
vechi. În anul 2003, odată cu instalarea lui Eugen Ovidiu Chirovici la
sefia MLNR, masonul Verestoy Attila va fi numit „Asistent al Marelui
Maestru” pentru Transilvania. Astfel, cu ajutorul masoneriei, senatorul
Verestoy Attila va reuşi în scurt timp să controleze în totalitate nu
numai presa din secuime, ci şi insituţiile de stat din Harghita Covasna,
prin care va derula afaceri de milioane de euro. Masonul Attila
Verestoy este un adevărat magnat local, cu o avere estimată la circa 40
milioane euro. Datorită afacerilor cu lemn pe care lea desfăşurat în
Transilvania prin intermediul firmei Nivo, Verestoy sa ales chiar cu
porecle cum ar fi: Kerestoy sau “Drujba lui Dumnezeu”. Societatea cu
pricina era asistată juridic de fostul ministru al Sănătăţii din
perioada 1996-2000, Hajdu Gabor. Profiturile obţinute din lemn au fost
reinvestite de Verestoy în afaceri cu alcool, industrie, agricultură şi
mass-media. Zonele de interes şi influenţă ale masonului UDMR sunt
Ciucul, Odorheiul, Tulgheş, Borsec, Reghin şi Gheorghieni. Această
situaţie a profiturilor reinvestite, se reflectă fidel în afacerile lui
Verestoy Attila din străinătate, pe care acesta le derulează în asociere
cu alţi masoni celebri, cum ar fi: Cristian Burci, Dumitru Creştin,
Dinu Patriciu, Alexandru Bittner, Costel Bobic şi Emil Nell Cobar. Toate
aceste personaje fac parte din stafful executiv al unei adevărate
suveici de societăţi offshore care se ramifică pe bătrânul continent.
Printre acestea figurează: M.G. Media Group International Holding SA,
European Radio Instruments Limited, International Railway Systems SA
(IRS), IRS Leasing Limited, Rompetrol, etc. Prin sistemul său
relaţional, masoneria bolşevică s-a implicat şi în derularea unei alte
afaceri controversate marca Verestoy Attila, cum ar fi cea cu tichete de
masă, administrată de firma Hungastro SA (detalii in investigatia de mai jos).
Dan Badea – Micile secrete ale lui Attila Verestoy
Este supranumit „Drujba lui Dumnezeu“, „Groful defrisarii padurilor“ sau „Kerestoy“.
Senatorul UDMR Attila Verestoy este unul dintre cei mai bogati
politicieni romani. Averea sa, in continua crestere datorita afacerilor
tot mai prospere pe care le-a dezvoltat de-a lungul carierei sale
politice, i-a adus si titlul de cel mai bogat om de afaceri din judetul
Harghita, fieful sau politico-financiar.
Incepute in 1991, la un an dupa intrarea sa in politica,
afacerile derulate de Verestoy au acoperit domenii precum industria
prelucrarii lemnului, agricultura, produse chimice, alcool, comunicatii,
transporturi, mass-media, investitii financiare etc.
El si-a administrat singur toate afacerile pana cand legea i-a
interzis explicit acest lucru si calitatea de senator a devenit
incompatibila cu aceea de administrator al unei firme. Ulterior, aprope
toate afacerile sale au fost preluate, spre administrare, de catre sotia
si fiul sau (Attila Verestoy jr.).
Mai trebuia amintit din start faptul ca senatorul Verestoy s-a
specializat ca membru al Comisiei Parlamentare de Control al SRI, o
functie extrem de importanta pentru cei care stiu ca informatia inseamna
totusi ceva in politica si afaceri.
Peste sapte milioane de euro in conturi si actiuni
Averea oficiala a senatorului, conform ultimei sale declaratii, este
impresionanta. Astfel, daca socotim numai banii pe care Verestoy ii
detine in diferite banci acestia depasesc 3,5 milioane de euro. De
asemenea, valoarea actiunilor listate (pe Bursa sau Rasdaq) aflate in
posesia lui Attila Verestoy se ridica, pe 21 februarie a.c., la peste 93
miliarde de lei (aproximativ 2,5 milioane euro). El mai are, in plus,
creante de 150.000 euro, dar si obligatii de 500.000 euro. In
proprietatea senatorului Verestoy se mai afla cinci terenuri, patru
apartamente, o vila si un autoturism Audi S8 din 2001.
Attila Verestoy isi recunoaste implicarea directa in zece firme la
care detine actiuni in valoare totala de aproximativ 1,6 milioane euro.
Cele zece societati sunt urmatoarele: Hungastro SA (7,123 miliarde lei),
Famos SA (2,262 mld. lei), Junior Com SA (14,68 mld. lei), TVM SA (3,7
mld lei), Scripta SA (2 mld. lei), Sojo-Hort RT (Ungaria, 16,5 milioane
forinti), Bavaria Leasing SA (5 mld lei), Trinserv SRL (546 milioane
lei), European Radio Investment (400.000 euro) si Asociatia Societatea
Civila – Aleea Modrogan (177.000 euro). Comparativ cu declaratia de
avere data in decembrie anul trecut, din ultima lista a firmelor la care
senatorul Verestoy se declara actionar lipsesc patru societati: Hellas
Primex SRL, Agrocentrum SA, Trinvest SA si Biolitt SRL.
Pe coperta, la umbra Elenei Ceausescu
Absolvent al Facultatii de Tehnologie Chimica din Politehnica
bucuresteana, proaspatul inginer chimist Attila Verestoy si-a facut
stagiatura, in perioada 1978-1980, la intreprinderile „Mecanica“ Sfantu
Gheorghe si „Tehnoutilaj“ Odorheiu Secuiesc. In 1980, se reintoarce in
Bucuresti si ocupa una din catedrele Facultatii de Chimie Industriala
din cadrul Institutului Politehnic. Devine lector, iar apoi, din 1983,
cercetator stiintific in cadrul Institutului de Cercetare de Chimie
Anorganica Bucuresti.
In 1989, este cercetator stiintific principal in cadrul Institutului
de Cercetare si Proiectare pentru Chimie Anorganica si Metale Neferoase
din capitala. Cum locul sau de munca, dar si preocuparile stiintifice se
aflau sub calcaiul Elenei Ceausescu, au aparut ulterior comentarii
privind eventuala sa legatura cu Securitatea sau, mai mult, cu
academicianul nr. 1 al patriei, Elena Ceausescu. Comentarii publice pe
aceasta tema au aparut in 1998, in urma unui conflict izbucnit intre
conducatorul extremist al platformei „Initiativa Maghiara Ardeleana“ din
cadrul UDMR, Adam Katona, si liderul UDMR Attila Verestoy.
Neintelegerile dintre cei doi, provocate de viziuni politice
diferite, l-au iritat peste masura pe Katona, care a afirmat ca Attila
Verestoy ar fi fost un fel de mana dreapta a Elenei Ceausescu.
Declaratia a fost facuta intr-un interviu pe care Adam Katona l-a dat in
iulie 1998 bilunarului „Europei Ido“ din Sfantu Gheorghe. „Verestoy a
lucrat in institutul Elenei Ceausescu ceea ce, pentru un cercetator
maghiar, nu era o onoare oarecare, ci presupunea o relatie bazata pe
incredere“, a declarat Katona.
Acesta ar fi fost deranjat de faptul ca, potrivit afirmatiilor sale,
Attila Verestoy i-ar fi spus, scurt, dar convingator, „Te sugrum, dar nu
la figurat, ci pe bune“. Ulterior, in apararea senatorului Verestoy a
sarit secretarul de stat Szabolcz Lanyi care, in cotidianul „Romaniai
Magyar Szo“, a afirmat ca singura legatura dintre Verestoy si Elena
Ceausescu a fost publicarea numelui „academicienei doctor inginer“ in
fruntea colectivului care a lucrat la elaborarea unei teze in cadrul
Institutului de Cercetare si Proiectare pentru Materiale Neferoase si
Rare.
Inceputurile din padure
Lansat in afaceri din industria de prelucrare a lemnului, fostul
inginer chimist Attila Verestoy s-a descurcat cum nu se poate mai bine
in jungla tranzitiei. S-a implicat in acest domeniu si datorita faptului
ca a beneficiat de retrocedarea unei parti importante dintr-o fabrica
de mobila care apartinuse bunicului sau, inainte de nationalizare.
In 1991, a infiintat firma IVO SRL, alaturi de cumnatul sau Ferenczy
Karoly, firma prin care a derulat cunoscutele afaceri cu cherestea. Trei
ani mai tarziu, alaturi de cumnatul sau si de Attila Hosszu, a
infiintat o noua firma in Odorheiu Secuiesc, „Metwooplast-Sat“ SRL,
societate al carei obiect de activitate era fabricarea si
comercializarea produselor din lemn.
Tot in 1994, devine administrator la fabrica de mobila Famos SA din
Odorheiu, ulterior preluand actiuni importante si la aceasta societate,
cu o traditie de peste 40 de ani. Treptat, Attila Verestoy si-a extins
afacerile si in alte domenii. In 1993, a infiintat firma Hellax Primex
SRL, profilata pe produse agricole, iar in 1994 s-a asociat cu fostul
senator oltean al PDSR, Teiu Paunescu, in societatea MES SA Slatina; in
acelasi an a infiintat, la Bucuresti, societatea de consultanta si
management in afaceri V&P Invest.
Alcool, tichete de masa si presa
Cum afacerile cu alcool ofereau oportunitati financiare interesante,
Attila Verestoy si-a incercat norocul si in acest domeniu. A inceput in
1994, timid, cu firma „Simalcoop“ SRL din Tusnad, societate prin care a
participat la privatizarea fabricii „Spirt –Amidon“ de langa Miercurea
Ciuc. Desi a preluat de la FPS un pachet de 21% din actiunile
„Spirt-Amidon“, contravaloarea acestora (trei miliarde de lei) n-a mai
ajuns la FPS, cativa ani mai incolo firma trecand, cu datorie cu tot, la
FPS. Conform declaratiilor senatorului Verestoy, afacerea nu i-a
adus profit. „Am iesit in pierdere totala, nu m-am imbogatit din aceasta
afacere“, a declarat ulterior Verestoy.
O alta incursiune in lumea alcoolului a fost facuta de Verestoy in
1998 cand, prin firma IVO SRL, a preluat de la FPS pachetul de 40% din
actiunile societatii „Vinuri si Bauturi“ din Miercurea Ciuc.
Profitul cel mai insemnat ii revine insa din actiunile pe care le
detine la grupul de firme Hungastro SA din Covasna, actiuni evaluate la
peste 35 milioane dolari. Ca orice politician responsabil, Attila
Verestoy a investit si in mass-media prin firma Trinvest din Sfantu
Gheorghe. El a participat la infiintarea „Editurii Scripta“ de la
Oradea, la care a devenit presedinte si, ulterior, la preluarea unor
actiuni (6%) la cotidianul de limba maghiara „Kronica“.
Miliarde la minut cu actiuni Rompetrol
In aprilie 2008, senatorul Attila Verestoy s-a numarat printre
protagonistii ingenioasei speculatii pe piata de capital cu actiunile
Rompetrol (RRC), alaturi de Camelia Voiculescu (fiica lui Dan
Voiculescu), Sorin Rosca Stanescu (foto), Calin Popescu Tariceanu si
altii. Declansata pe 7 aprilie 2004, tranzactia cu actiuni Rompetrol a
adus protagonistilor, in doar cateva minute, castiguri de zeci si sute
de miliarde de lei. De exemplu, un off-shore din Cipru, Saltville Ltd., a
cumparat intr-un minut (intre orele 10:09 -10:10) un miliard de actiuni
la pretul de 116 lei bucata, si dupa sapte minute a vandut 550 milioane
actiuni cu preturi cuprinse 250 si 300 lei bucata, obtinand un profit
de 22 miliarde lei, plus 450 milioane actiuni in portofoliu.
Printre cei care au cumparat atunci de la Saltville, la pretul de
250-300 lei actiunea, s-au aflat Camelia Voiculescu (478
milioane actiuni) si Attila Verestoy (63 milioane actiuni). Senatorul
UDMR a vandut, la randul sau, o parte din actiuni la un pret dublu
(intre 657 si 770 lei actiunea) si a realizat rapid un profit de 7,7
miliarde lei ramanand si cu 28 milioane de actiuni in portofoliu.
Ulterior, Attila Verestoy a declarat ca totul a fost corect si la
vedere. „Am cumparat si am vandut mai multe actiuni de pe piata libera, a
spus Verestoy. Da, am cumparat in 7 aprilie cu 300 de lei“ – a declarat
Attila Verestoy. Singurul secret nedezvaluit de liderul UDMR a fost
modul in care a ghicit ca trebuie sa se afle la locul potrivit, in
momentul potrivit, alaturi de grupul restrans, select si potrivit de
speculatori pe piata de capital.
Razvan Theodorescu iese la lumina, Stanculescu si masonii la Jilava
Sursa
“A”, care ne-a transmismai multe informatii despre razboiul subteran
dintre diversele grupuri masonice care-si adjudeca Romania, revine. In
primul rand cu fotografia de mai sus, din care se detaseaza o chelie
binecunoscuta: academicianul Razvan Theodorescu, instalat de Ion Iliescu
ca prim presedinte al TVR-FSN in 1989-1990. De altfel, in jurul
personajelor protagoniste ale acelor evenimente se invarte si nota
remisa acum portalului Ziaristi Online. Este vorba de o
informatie privind unul dintre actorii loviturii de stat din decembrie
1989 si al executiei cuplului Ceausescu: generalul cu piciorul in ghips,
Victor Atanasie Stanculescu. Aflat acum la Jilava, fostul conspirator
pe linia AVO-GRU este vizitat regulat, la “vorbitor”, cu portocale si
aparate de filmat, de unul dintre masonii implicati in rafuielile
masonice: Lucian Cornescu Ring. In acelasi loc in care il vazusem filmat
pe Stanculescu facand apologia masoneriei alaturi de Horia Nestorescu Balcesti, de data aceasta este sarbatorit 1 decembrie impreuna cu Lucian Cornescu Ring (vezi video mai jos).
Acesta, la randul lui, pe site-ul sau de “stiri masonice”, aduce in
atentie o alta controversa, privindu-l pe “venerabilul” Marcel Shapira,
care ii scrie de la Paris in 2005 aducand aminte in PS-ul ravasului sau
plin de informatii interesante, faptul ca intr-o carte despre revolutie
ar fi aparut ca el ar fi dat ordinul executarii lui Ceausescu. O
copilarie. Jocurile au fost mult mai mari. Dar prezentam aici continutul
scrisorii, pentru documentare. Atat Ring cat si Sursa “A” considera ca
Schapira a fost, de fapt, doar un banal informator al Securitatii,
ulterior un sustinator infocat al lui Iliescu. Inpostarea sa, Ring
dezgroapa si un scandal vechi de cinci ani, starnit la vremea respectiva
de un articol incisiv al ziaristei Miruna Munteanu, despre care afirma
ca a fost trimisa la el de “fratele” Costel Iancu la ordinele lui
Schapira. Cu toate acestea, in 2005, cei doi hotarasc sa ingroape
scandalul si se vad la Paris unde si filmeaza un material nu lipsit de
interes, pe care il prezentam integral mai jos. De la Ring mai aflam si
cum ar fi fost “reaprinse luminile” masoneriei in Romania, dupa 1989.
Citam:
“In 1990, a venit la mine si s-a facut cunoscut ca frate regretatul
Nicu Filip. Mi-a explicat atunci ca avea o loja ascunsa inca din timpul
epocii Ceausescu. L-am sunat la telefon pe Schapira si i-am propus sa
reincepem sa lucram ca masoni in Romania (in acel timp, functiona la
Paris un Suprem Consiliu in exil precum si o Mare Loja). Spre uimirea
mea, m-am izbit de un zid, Schapira spunand un “NU” hotarat si explicand
ca „acolo sunt numai securisti…”. Am mers mai departe, l-am luat pe
Nicu Filip la mine, i-am pus la dispozitie birouri, secretara, sofer
masina si i-am dat si o sarcina: cea de a gasi maestri masoni in
adormire, de preferinta dintre cei deveniti maestri inante de 1935. In
mai putin de doi ani, Nicu a gasit 19 frati cu care „a suflat in
taciuni”, este adevarat, cu ajutorul mai multor Mari Loji straine si, in
1993, in luna mai, a fost consacrata M.L.N.R. si Supremul sau Consiliu.
Schapira a aflat ca la inceputul lunii mai 1993 trebuia sa vina la
Bucuresti reprezentantii Supremului Consiliu Jurisdictiei Sud a S.U.A.,
in acel caz, Loja N.A.T.O. condusa de un contraamiral si a venit de
indata la Bucuresti. Nicu l-a ignorat. Atunci, Schapira, jignit, a
convocat la hotelul Bucuresti mai multi frati de el cunoscuti si SI-A
TRANSFERAT TOATE PUTERILE. Cele ale sale de Suveran Mare Comandor in
mainile lui Amedeo Lazarescu si, in acelasi timp, Marele Maestru in exil
si-a transferat si el puterile in mainile lui Vladimir Boanta”
Sursa “A”: Ce face Lucian Cornescu Ring cu Victor Atanasie Stanculescu la Jilava
Pentru a închide paranteza deschisa cu ceva timp în urma, si pentru a
urma cursul materialelor prezentate, voi face câteva referiri si
completari la ultimul material. În materialul anterior am amintit ca
Constantin Bartolomeu Savoiu l-a santajat pe fostul general Stanculescu,
propunându-i semnarea unui document pentru a arata apartenenta sa la
masonerie, în schimbul ajutorului pentru a parasi arestul din puscarie.
Spuneam în acel material ca si Lucian Cornescu Ring a efectuat vizite la
Stanculescu la Jilava. Ultima vizita filmata a avut loc pe (sau în
jurul datei de) 1 decembrie 2010. Dovada acestui lucru sta în materialul
acesta:
Trebuie totusi sa mentionam si relatia, negata acum de Savoiu, dintre
Lucian Cornescu Ring si Constantin Barolomeu Savoiu. Cu ceva timp în
urma circula faimoasa lista a masonilor din Supremul Consiliu al lui
Cornescu Ring, acolo unde se regaseau nume precum Horia
Nestorescu-Balcesti, Razvan Theodorescu etc.
Savoiu se autoproclamase Mare Maestru al unei mari loji numite
MLNUR, iar Cornescu se autoproclamase Suveran Mare Comandor al unei
entitati masonice superioare numite SCR, chiar daca acestia fusesera
expulzati din acest doua entitati.
Astazi, cei doi se ataca reciproc, fiecare invocând ce le convine
mai mult. Dar sa revenim putin la faimoasa lista. Cine este astazi pe
aceasta lista? Voi mentiona doar câteva nume sonore: Radu Vasile (este
vorba despre fostul premier al României), Victor Babiuc (fost ministru
al Apararii), Eliade Stefanescu, Florin Enaceanu, Manolescu, etc. Voi
reveni cu noi informatii.
Pana atunci…
Legenda Foto: Doamna cu parul castaniu din stanga este
Gratiela Barla, fosta sotie a lui Cornescu Ring. Persoana de langa ea
este Mircea Deaca, fiul “faimosului” (la casa Ceausestilor) pictor Deac
(ajuns in Franta, pentru a-si pierde urmele trecutului rosu, si-a
schimbat numele in Deaca). In dreapta, inconfundabilul academician
Razvan Theodorescu, alaturi de Horia Nestorescu Balcesti. Fotografia a
fost realizata la sfarsitul anului trecut, la unul dintre hotelurile
centrale din Bucuresti
Nici când au venit sovieticii n-a fost mai grav ca azi
pentru România, stat pe cale de disoluție, atrage atenția istoricul Dinu
C. Giurescu
Nici în 44 când au venit trupele sovietice, România n-a fost într-o
situație mai gravă decât este acum”, a declarat academicianul Dinu C.
Giurescu, duminică seara, la emisiunea lui Radu Tudor. Iată câteva
dintre semnalele de alarmă trase de marele istoric, singurul, se pare,
care are tăria morală și forța intelectuală de a atenționa românii că
țara lor e pe cale de a nu mai exista: ”O ţară poate fi împinsă spre
destrămare pe mai multe căi: economic, prin acapararea instituţiilor
statului de grupuri de interese, prin dezorganizarea învăţământului,
distrugerea sistemului public de sănătate şi pierderea celui propriu de
asigurări, cât şi prin „conlucrarea“ tuturor acestor factori. Este cazul
României.
După decembrie 1989 a avut loc lichidarea, la propriu, a peste 90% din industria românească,
odată cu reducerea masivă a producţiei meşteşugăreşti, în timp ce
întreprinzătorii autohtoni par mai curând ignoraţi de forurile de
decizie.
În prezent, la ordinea zilei este privatizarea (vânzarea)
resurselor minerale şi energetice, însoţită de afirmaţia – nedemonstrată
– a independenţei energetice a ţării!
Harta întocmită de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale arată
că toate zonele României, inclusiv platoul aferent al Mării Negre, sunt
cuprinse în perimetrele de exploatare acordate la 26 companii străine.
Cu ce rămân cetăţenii acestei ţări în urma acestui val de
explorări-exploatări? După contractele aflate în lucru, cu foarte puţin
şi, în plus, la cheremul celor care efectuează forajele. Adio,
independenţă energetică!
Sistemul bancar este controlat în proporţie de peste 90% prin sucursalele din România ale băncilor din alte ţări.
Recapitalizarea CEC-ului – capital românesc – este refuzată de
instanţele europene. Oare se pregăteşte să moară şi cea mai veche bancă
populară românească?
Prin împrumuturile contractate de la Fondul Monetar Internaţional,
Banca Mondială şi Banca Europeană, asupra cetăţenilor apasă cea mai
mare datorie din istoria contemporană a României.
Instituţiile statului – atât la nivelul superior decizional, cât şi
pe trepte intermediare – sunt direcţionate de reprezentanţi ai
cercurilor de interese transpartinice constituite de mulţi ani.
Încercările de a repune legea în drepturile ei se izbesc de refuzul net
al acestor reprezentanţi, sub felurite „motivări“. Nu au reuşit până în
prezent nici încercările de a clarifica şi eventual sancţiona multiplele
„combinaţii“ pe seama avuţiei publice. Vorbim însă repetat şi insistent
de independenţa justiţiei.
Rolul şi menirea parlamentului – bine definite şi formulate în teorie – rămân a fi verificate şi în practică.
Ştergerea treptată a identităţii, a conştiinţei apartenenţei la naţiunea românăse
operează, de mai mulţi ani, direct asupra tinerilor prin învăţământ,
mai ales prin disciplinele umaniste – limba şi literatura şi istoria
românilor. Operaţiunea se efectuează prin stabilirea curriculei şi a
unor tipare obligatorii pentru manuale, care, prin însăşi alcătuirea
lor, îndepărtează încet şi sigur tineretul de la disciplinele
respective.
Ţelul educaţiei globaliste este astăzi formarea unui om al secolului XXI interesat de valori materiale şi pseudo-culturale, fără identitate naţională. Cu alte cuvinte, un „pălmaş“ modern.
Deteriorarea sistemului public de sănătate din multiple cauze a devenit vizibilă iar exodul medicilor şi a personalului sanitar continuă.
Încorporarea cetăţeanului într-un sistem de asigurări prin companii internaţionale înseamnă
supunerea acestui cetăţean în final unor reguli standard fără legătură
cu posibilităţile şi evoluţia ţării respective, în cazul de faţă,
România. Procesul este în curs.
Asemenea evoluţii sunt limpede influenţate de tendinţele integratoare ale Uniunii Europene
conduse de o birocraţie cu reguli proprii. Reglementările succesive –
care merg până la reţeta de preparare a „mititeilor“ – ca şi impunerea
regionalizării continentale (obligatorie) – duc spre ştergerea
identităţii statelor europene.
În ultimă instanţă vine opţiunea esenţială a fiecărui om politic
român. Câtă voinţă are – dincolo de apartenenţa la un partid – de a
păstra şi apăra valorile proprii româneşti – materiale, morale şi
culturale? Cât de mult mai este dispus să se plece, repetat, în faţa
directivelor, regulamentelor şi grupurilor de presiune din interior şi
din afară?
Cu prea puţine semne pozitive, atitudinile oamenilor politici nu sunt
încurajatoare. Tendinţa merge spre slăbirea în continuare şi chiar
destrămarea statului şi a naţiunii.
Apare ca şi cum s-ar dori să nu se schimbe ceva fundamental, ca
starea existentă în 2011-2012 să rămână încă o generaţie cel puţin.
Vom merge în continuare spre destrămare sau dimpotrivă spre o redresare – deocamdată greu de întrevăzut?
Încotro ne îndreptăm, Doamne?”
Profesorul Dinu C. Giurescu este parlamentar, ales pe listele
Partidului Conservator. Încercările sale disperate de a trezi clasa
politică, românii în general la o atitudine patriotică de salvare
națională, măcar în ultimul ceas, par a fi fără sorți de izbândă în
condițiile în care s-a instituit și consolidat un monopol antinațional
în toate domeniile, iar reacțiile din interior lipsesc sau sunt mai
degrabă de acceptare interesată.
stiriextreme.ro
Alte subiecte deosebit de interesante si elocvente despre felul in
care este batjocurita biata noastra tara, puteti citi la categoria:
Distrugerea Romaniei
Tribunalul Masonic,
"I-a ars public " intre coloane la Targoviste pe Elena si Nicolae Ceausescu , spune gura lumii , pe la colturi , si, nu Gorbaciov, care in interviul luat de "Nasul" a declarat ca a fost o decizie a altora... "Lichidarea sotilor Ceausescu" !
Inainte de a fi executat Nicolae Ceausescu s-a adresat Elenei Ceausescu in felul urmator :
" -Ai vazut ce ne-a facut Marcel ? "
numele de cod "MARCEL":
Se banuieste ca ar fi vorba de Marcel Shapira cel care la Paris era seful masoneriei in Exil ...
Este notoriu faptul ca dl Gelu Voican Voiculescu , atunci simbolul Revolutiei , si vice-presedinte in guvernul fiului lui Valter Roman , PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN , este mason de gradul 33 , al ritului scotian antic si acceptat...si ca dumnealui s-a ocupat personal si de ritualul inhumarii si inmormantarii celor doi "dictatori"....s-a scris in presa si despre scrisoarea de recomandare la Cairo "