HIPERBOREEA, primul continent locuit care a existat pe Pământ şi inexplicabila lui dispariţie - Publicat in 7 iulie 2016

 
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

HIPERBOREEA, primul continent locuit care a existat pe Pământ şi inexplicabila lui dispariţie

Publicat in 7 iulie 2016

in Stiinta

Conform unor foarte vechi traditii sanscrite, primul continent locuit ar fi aparut in vecinatatea Polului Nord. El s-a scufundat, lasand vestigii importante in regiunile situate la periferia Oceanului Inghetat Arctic, la inceputul erei tertiare. Totusi, in epoca in care exista aceasta masa continentala, actuala zona arctica terestra avea un climat cu totul diferit de cel pe care il are astazi, era o zona tropicala. Eruditii, ca si savantii, au cazut de accord asupra acestui lucru, nu s-au descoperit pe insulele Spitzberg si Groenlanda resturi fosilizate de magnolia, ficusi, palmieri, ferigi arborescente (tipic tropicale), de animale din regiunile calde. In schimb, savantii neaga in continuare ca omul a putut trai in aceste regiuni la acea vreme. Aceasta brutala inversiune a climatului s-ar explica printr-o deplasare a axei terestre care, la randul ei, ar fi provocat schimbarea de pozitie a celor doi poli. Ne putem imagina ca o asemenea bulversare a provocat un urias val maritim. Alt cataclism ale carui legaturi directe cu primul ar merita, de altfel, niste cercetari stiintifice aprofundate: cel al glaciatiunii sau mai curand al glaciatiunilor, deoarece pe planeta noastra s-au succedat mai multe, ultima, cea denumita Wurm-III, care se situeaza la inceputul mileniului X i.e.n, lovind Europa si America Latina aproape in totalitatea lor. Este evident ca topirea enormelor mase lichide inghetate de la poli, ca si anumitor ghetari (mamutii siberieni au fost literalmente inghetati de vii), a fost un fenomen foarte rapid. Aceasta topire a atras dupa sine scufundarea unor teritorii considerabile. Hiperboreea initiala nu a fost inghitita total. Diverse regiuni circumpolare, Siberia, Alaska, Groenlanda, Spitzberg, insula Jan Mayen, Islanda etc., pot fi considerate cu certitudine vestigiile sale. Dupa astronomul francez Bailly, care a fost primarul Parisului, ghilotinat in timpul Terorii, atlantii sunt cei care au populat odinioara Spitzbergul, care se bucura pe atunci (inaintea ultimei glaciatiuni) de un climat idilic. In miturile antice, regiunea extremului Nord este considerata primul centru civilizator al omenirii. In legatura cu acest subiect, Rene Guenon observa: “Este vorba intotdeauna de o regiune care, precum paradisul terestru, a devenit inaccesibila omenirii oisnuite si care e situata dincolo de raza de actiune a tuturor cataclismelor care au devastate lumea omeneasca la sfarsitul anumitor perioade ciclice. Aceasta regiune este realmente “tinutul suprem”; de altfel, dupa unele texte veridice si avestice, situarea sa ar fi putut fi initial polara, chiar in sensul literal al cuvantului si, oricare ar putea fi localizarea ei de-a lungul diiferitelor faze ale istoriei omenirii, ea ramane intotdeauna polara in sensul simbolic, deoarece reprezinta esentialmente axa fixa in jurul careia se indeplineste revolutia tuturor lucrurilor.” Un filozof hindus contemporan, B.G. Tilak, a publicat o carte ciudata in care se straduia sa adune toate dovezile unei origini arctice a arienilor civilizatori ai Indiei. Chiar si dupa ultima glaciatiune, perioada Antichitatii clasice, grecii vor mai fi in relatii constante cu oamenii de rasa alba extrem de evoluati, care locuiau in regiuni arctice. Pitagora nu avusese oare ca maestro un intelept venit, detaliu revelator, dintr-un tinut unde ziua reintrerupta domnea jumatate din an? Sa recitim Odiseea lui Homer (1.13): “Dar el (Ulise), care dorea atat de mult sa se intoarca in patria sa si sa-si revada sotia, era retinut de nimfa Calypso, divina intre divine, in cavernele ei scobite, vrand sa-l faca sotul ei.” E intru totul legitim sa consideram insula nimfei Calypso ca fiind Irlanda. Cat despre insula vrajitoarei Circe, nu cumva e Irlanda sau insula Jan Mayen? Pe vremea Imperiului Roman, gasim ciudata marturie a istoricului Plutarh, in al sau tratat Despre fat ace se vede pe Luna. El descrie succesiv insula Ogivia (deja cunoscuta de Homer) si insula nimfei Calypso, situata la vest de Europa, la cinci zile de navigatie, interval care este intru totul verosimil, cu corabiile de pe atunci, pentru a ajunge din Mediterana apuseana in Iranda, daca se beneficia de vanturi favorabile. Plutarh mai vorbeste de trei insule, mai la vest, unde in timpul unei luni de vara noptile dureaza abia o ora. Una dintre aceste mari insule, cea a lui Cronos (Saturn), ca si insula Ogivia, e cea pe care locuiau alti oameni foarte civilizati si de vita ariana ca elenii; Plutarh avea aceste informatii precise de la ginerele lui, Lamprias, care le obtinuse la randul lui de la un strain intalnit la Cartagina. Acest personaj tocmai sosise din misterioasa insula a lui Saturn unde, fiind preot al acesstui zeu, statuse treizeci de ani; acolo cunoscuse celebritatea dat fiint ca descoperise un grup de pergamente sacre, scoase la lumina de un cutremur care distrusese cetatea. Nu putem sa nu le recunoastem navigatorilor antici meritul de-a fi explorat profound marile septentrionale si chiar arctice, asa cum nu putem nega existenta unor schimburi comerciale intre eleni si apoi romani si niste popoare misterioase, dat tot de rasa ariana, cimerienii, hiperboreeni care ocupau inca regiuni septentrionale indepartate, invecinate cu cercul polar sau situate chiar acolo. Irlanda celtilor, care, pentru greci, parea un tinut deja foarte septentrional, era impartita, in Antichitate, in patru regate, imprejmuind la randul lor un regat central. Din acest motiv i s-a dat numele de insula celor Patru Stapani. Rene Guenon (Le Roi du Monde) remarca: “Dar aceasta administratie, de altfel la fel ca si cea a insulei verzi (Erin), se aplica anterior unui alt tinut mult mai septentrional, astazi ncunoscut, disparut poate. Ogivia sau mai degraba Thule, care a fost unul dintre principalele centre spirituale, daca nu chiar centrul suprem al unei anumite perioade.” Alta marturie despre aceasta insula, un text chinezsc, mai exect, al filozofului Ciuang-Tseu: “Imparatul Yao si-a dat multa osteneala si si-a inchipuit ca a domnit ideal de bine. Dupa ce i-a vizitat pe cei Patru Stapani, pe indepartata insula Tiu-Cee (locuita de “oameni adevarati” chen-jen), a recunoscut ca stricase totul. Idealul este indiferenta supraomului care lasa roata cosmica sa se invarta” In mitologia hindusa, se vorbeste de “insula alba”, situata in indepartatele regiuni boreale si considerata “tinutul celor Vii”, “asezarea Preafericitilor”. Numele de Tula, insemnand insula alba, era si el cunoscut de vechii mexicani. In ceea ce priveste insula Thule pare sa fie vorba de o desemnare ce se atesteaza cand vechii vechii Hiperboree in ansamblul ei, cand unei insule destul de importante si care ar fi supravietuit scufundarii continentului primitiv. Insula celor Patru Stapani a putut fi localizata in diverse regiuni septentrionale. Rene Gunon, tot in Le Roi du Monde, crede ca, “fiecare dintre aceste regiuni a fost, intr-o epoca mai mult sau mai putin indepartata, sediul unei puteri spirituale care era ca o emanatie a celei din Tula primordiala”. Localizarea geografica a insulei Thule ca fiind Islanda pare totusi cea mai probabila. La fel ca in Groenlanda si in Spitzberg, arheologii nu au scos inca la iveala obiecte care ar putea fi atribuite misteriosilor si prestigiosilor hiperboreeni. Totusi, in aceasta mare insula arctica exista si astazi o imensa activitate vulcanica si seismica; ne-am putea deci foarte bine inchipui producerea in aceste regiuni, la sfarsitul Antichitatii, a unor cutremure de pamant si a unor eruptii vulcanice care ar fi distrus cele cateva centre civilizate situate pe circumferinta Islandei, ca si a Groenlandei, deaorece, dupa marturisirile antice, era vorba de colonii foarte slab populate si ale caror locuitori se adunau cu totii in cateva centre importante. Nu este insa exclus, ba chiar dimpotriva, ca niste extraordinare descoperiri arheologice sa poata fi facute intr-un viitor apropiat in Islanda, in Spitzberg sau in alte vestigii ale Hiperboreei, inclusiv in marele Nord american si in Siberia. Aceste terifiante cataclisme htoniene ar fi putut provoca scufundarea uni insule sau chiar a doua, chiar acelea pe care Saint Brandan si alti navigatori irlandezi au crezut totusi ca le-au regasit si pe care anumiti marinari au crezut si ei, ulterior, ca le-au revazut, pana in plina perioada moderna. Se pare ca o reminescenta secreta a Hiperboreei i-a inspirit mai putin pe scriitori decat scufundarea Atlantidei. Cu toare acestea, ea reprezinta tema fascinanta a doua carti: La porte sous les eaux, de John Flanders (pseudonimul lui Jean Ray si Michel Jansen) si una dintre capodoperele, din pacate inedited, ale marelui autor american de science-fiction Abraham Merritt: Dwellers in the Miraje (Locuitorii mirajului). Ca si in cazul celorlalte romane si nuvele, Merritt isi lasase imaginatia luxurianta sa zburde. El isi concepuse totusi cartea pornind de la niste fapte reale care ii ajunsesera la cunostiinta, intr-o regiune nexplorata din Alaska, pe care activitatea vulcanica o ferise in chip miraculous de consecintele glaciatiunii, antica civilizatie a Hiperboreei se mentinuse. Or, in 1964, un american, doctorul Raymond Bernard, publica o carte intitulata The Hollow Earth (Pamantul gaunos), in care punea capat consemnelor de tacere care invaluisera una din Antarctica, precum majoritatea explorarilor sale ulterioare, ci in “Marele Nord” american. Byrd a descoperit, in Alaska, o deschidere in scoarta terestra, care dadea acces la o vasta regiune subterana ce se bucura de un climat tropical. Asa s-ar explica prezenta ocazionala in aceasta regiune a trunchiurilor de copaci exotici si vii, prinse sub gheturi, fiindca aici nu este vorba de vegetatii fosile, asa cum se gasesc uneori in aisberguri. Instructiuni imperative de la Departamentul de Stat american interzisesera divulgarea acestei descoperiri si, cu exceptia catorva indiscretii, printre care sic ea care avea sa se afle la originea romanului lui Merritt, secretul a ramas bine pazit pana in 1964. De ce un asemenea consemn? Ne putem gandi la diverse explicatii, printre care un motiv strategic: daca sub Marea Behring exista o cale de comunicre subterana naturala intre Siberia rasariteana si Alaska, e lesne de inchipuit ca Departamentul de Stat (mai ales in perioada in care relatiile cu URSS erau mai curand incordate) s-a alarmat.

...Copyright (C) http://extranews.ro . Read more at http://extranews.ro/hiperboreea-primul-continent-locuit-care-existat-pe-pamant-si-inexplicabila-lui-disparitie/ .

Mu, continentul din Pacific, disparitii misterioase in Oceania si mistere in California - Publicat in 8 iulie 2016

 
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Mu, continentul din Pacific, disparitii misterioase in Oceania si mistere in California

Publicat in

8 iulie 2016

in Curiozitati

Colonelul si marele calator de la inceputul secolului, James Churchward, e cel care care a avut privilegiul de a fi primul occidental care a luat cunostiinta de extraordinarele documente asupra carora veghea un preot budist din Birmania. Churchward a aflat din ele despre existenta si intreaga istorie a legendarului continent Mu care ocupase odinioara, cu peste zece milenii inaintea erei noastre, o mare parte a imensului Ocean Pacific. Cu siguranta ca nu era vorba de o mistificare sau de falsuri delirante, deoarece faptele au putut fi confirmate prin comparatii metodice intre documentele studiate de Churchward si arhivele pastrate la San Jose, in California, ale sediului international al ordinului rozicrucian AMORC. Ceea ce complica problema este frecventa utilizare in aceste documente a numelui Lemuria pentru a desemna continental Mu (in 1935, ordinal Roza-Crucii AMORC a facut un film documentar intitulat “Lemuria, continent pierdut”). Exista vestigii arheologice impunatoare care atesta existenta unui vast continent pacific scufundat: printre altele, statuile din Insula Pastelui, ruinele ciclopice de la Ponape, din Insulele Caroline. Exista totusi o varianta a disparitiei vastului continent Mu, conform careia un cataclism astronomic antediluvian ar fi smuls cea mai mare parte a imensei mase continentale ce se gasea pe intinderea ocupata astazi de Oceanul Pacific. Masa violent smulsa s-ar fi adunat la loc in spatiu intr-o masa circulara si ar fi format atunci pe cer Luna. Pe 3 octombrie 1955, micul iaht Jovita parasea portul Appia din Insulele Samoa, indreptandu-se spre o insula situate la doaa zile de navigatie. Pe 6 noiembrie, el avea sa fie descoperit, abandonat de cei douazeci si noua de ocupanti ai sai, din care nu s-a mai gasit vreo urma, dar complet intact: nimic nu lipsea de la bord, totul era in ordine, nu era nicio urma de lupta, de panica sau incendiu; pe masa eau resturi de mancare, datand de peste doua zile. Nicio furtuna, niciun taifun nu fusese localizat in regiune si, de alrfel, iahtul era nevatamat, fara nici cea mai mica avarie. Nu era singurul caz de disparitie stranie in aceste ape oceanice, mai exact din anumite zone ale acestora. Or, scriitorul Abraham Merritt avusese ocazia sa stranga marturiile unor indigeni polinezieni care urmau sa provoace zambete autoritatilor. Acestia afirmau ca au vazut cum niste oameni de pe o nava sunt rapiti brusc de “demonul scateietor”. California actuala constituie un vestigiu geologic al Vechiului Continent al Pacificului. Or, California are o serie intreaga de enigma care, chiar si astazi, au de ce san e provoace perpexitatea. Acolo s-au gasit tot felul de inscriptii care nu corespundeau cu nicio scriere cunoscuta. Ele reprezinta totusi asemanari de netagaduit, care nu pot fi in niciun caz rodul unei coincidente, cu ideogramele de pe tablitele de lemn gasite pe Insula Pastelui. E cazul nu numai al Californiei, ci si al statului american situat la nord de aceasta, Oregon (inscriptiile misterioase de la cascada Klamath). Nu trebuie dsa uitam ca insorita Californie, pe langa regiunile urbane foarte populate si atat de bine illustrate cu diverse titluri de presa, cinema si televiziune, are in schimb tritorii a caror populatie e foarte rarefiata si chiar districte muntoase inca incomplete explorate din pricina ca sunt greu accesibile. Asa stau lucrurile cu impunatorul Mont Shasta, unde un sir intreg de marturii demne de crezare atesta supravietuirea unei populatii foarte evaluate, pasnice, evitand sistematic orice contact cu calatorii care se aventureaza in district. Acesti oameni misteriosi sunt de un tip fizic diferit de cel al triburilor indiene cunoscute, asa cum exista cateva in California. Ei par veniti dintr-o asezare necunoscuta, ascunsa chiar in interiorul craterului de pe Mont Shasta, care este un Vulcan stins, unde ajung prin pasaje subterane cunoscute numai de ei. Acesti oameni poseda o tehnica foarte dezvoltata: in regiune, automobilistii au putut constata felul in care o lumina orbitoare le imobiliza deodata masina, fara a o avaria. Efect ciudat de asemanator cu cel semnalat de numerosi observatori ai “farfuriilor zburatoare”.

...Copyright (C) http://exhttp://extranews.ro/mu-continentul-din-pacific-disparitii-misterioase-oceania-si-mistere-california/ .tranews.ro . Read more at

Gondwana, Lemuria, Mu: nume fascinante ale unor continente astăzi dispărute, mistere arheologice în Arabia şi straniile ruine din Zimbabwe - Publicat in 8 iulie 2016

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Gondwana, Lemuria, Mu: nume fascinante ale unor continente astăzi dispărute, mistere arheologice în Arabia şi straniile ruine din Zimbabwe

 Publicat in

8 iulie 2016

 in Curiozitati

 Scott Elliot in remarcabila sa lucrare La Lemurie perdue ne descrie moravurile unor fiinte care nu sunt intru totul umane. Ele ar fi trait cu cateva milioane de ani inaintea primelor mamifere si reusisera sa dreseze reptilele gigantice din Atlantida. In publicatiile teozofice sau oculiste se gasesc asemenea afirmatii care exclude din start orice posibilitate de verificare: ele se refera, de exemplu, la rase “eterate” care ar fi fost lipsite de corp fizic. Ar trebui distinse trei continente foarte frecvent confundate, si pe buna dreptate de fapt, sub numele general de Lemuria. Primul ar fi imensul continent Gondwana, care corespunde fara indoiala cu Godwana din anumite texte sanscrite, “Marea Lemurie”, care se pare ca ar fi ocupat Antarctica, o mare parte din Oceanul Indian, America de Sud, Africa centrala si meridionala, India de Sud (Dekkan), avand chiar ramuri continentale intre actualele Africa si America. Era vorba, de fapt, de primele mase continentale aparute pe globul terestru. Distributia uscatului era pe atunci cu totul diferita de cea cunoscuta in zilele noastre: axa terestra, basculand, coborase Polul Sud cu douazeci si trei de grade si provocase inundatii maritime la scara intregii planete. Apoi, Lemuria propriu-zisa sau continent din Oceanul Indian, caruia Madagascarul, o parte a Africii si Dekkanul ii sunt martori geologici evidenti. Iar ultimul ar fi continental Mu, care ocupa o parte a Oceanului Pacific, Insula Pastelui si California ar fi cele mai remarcabile vestigii ale acestuia. Cum, pentru a desemna acest continent legendary diferit, destui autori folosesc si numele de Lemuria, se poate intelege de ce se produc toate confuziile si interferentele care il incurca pe istoric atunci cand procedeaza la examenul comparativ al lucrarilor si articolelor consacrate acestor probleme. Pe scurt, este vorba de o enorma masa continentala foarte veche, apoi de doua continente mai “modeste” ca intindere si care ar fi supravietuit dezagregarii primului. Ele au avut fiecare o istorie geologica ulterioara, dar care le-au dus astfel mai departe, de-a lungul mileniilor. Ultimile doua continente, Lemuria propriu-zisa si Mu, au fost, dupa cum afirma traditiile, victimile mai multor cataclisme telurice. Unul dintre ele a pus capat existentei lor autonome. Ultimul dintre aceste cataclisme, cel care a inghitit cea mai mare parte a continentului pacific Mu (cu exceptia vestigiilor insulare oceanice si a Californiei), ar fi avut loc in jurul anului 12.000 i.Hr. El punea astfel capat lentei scufundari ce se desfasura de secole. Continentul Gondwana, aceasta imensa adunare de pamant iesit la suprafata apelor, care se pare ca a ocupat emisfera sudica in era secundara, ar fi totusi mai putin vechi decat un nucleu, de data si mai anterioara, situate in emisfera septentrionala; astfel continental Gondwana nu ar fi cel mai vechi de pe Pamant, asa cum au sustinut istoricii. E adevarat ca, odata cu deplasarile succesive ale axei terestre, si deci ale celor doi poli, problemele de distributie teritoriala devin deosebit de spinoase. Din punctul de vedere al popularii, nu prea e posibil, chiar luand in considerare conditiile exceptionale de prezervare (ca in cazul celor mai frumoase descoperiri), sa ajungem la niste civilizatii care s-ar fi dezvoltat intr-o epoca anterioara erei tertiare. Sa ne gandim numai la ravagiile eroziunii pe o durata de mai multe milioane de ani si vedem scazand drastic sansele de-a descoperi vestigii care sa dovedeasca existenta unor civilizatii stralucite in era tertiara. Cat despre problema eventualei prioritati in trecut a unui continent sau a altuia, in ce priveste aparitia omenirii, e hazardant sa se gaseasca un raspuns. Daca miturile hinduse, mexicane, grecesti plaseaza originea civilizatiei umane in legendara Hiperboree, legendele africane situeaza zorii omenirii pe continentul negru. Printre continentele care au rezultat din dezmembrarea imensei Gondwana figureaza actualul continent Antarctic. Si aici, intr-un mod impresionant, realitatea deplasarii polare e dovedita: s-au descoperit, ingropate sub imensul strat de gheata ce acopera Antarctica, fosile care atesta, fara cel mai mic dubiu, existenta odinioara in aceste regiuni, cu climat atat de glacial astazi, a unei vegetatii tropicale. Dar asta nu e totul: un observator foarte bine plasat pentru a “filtra” toate informatiile top secret scoase la lumina (orice secret omenesc colectiv sfarseste negresit prin a iesi la lumina, de indata ce este obiectiv comunicabil) afirma, in 1961, despre black-out-ul impus descoperirii, de catre una din statiile americane de pe continental Antarctic, a vestigiilor unui pasaj cu lespezi foarte vechi, gasite dedesubtul unei enorme acumulari de gheata. Aceste consemne aficiale de tacere nu se explica prin nici o alta consideratie decat cea a unei aparari inversunate a ortodoxiei stiintifice: intr-adevar dovedirea existentei unei civilizatii disparate care s-ar fi dezvoltat odinioara pe continental Antarctic nu ar fi influentat cu nimic actualul echilibru de putere al “blocurilor” mondiale, Statele Unite, URSS si China. In ceea ce priveste misterele arheologice din Arabia, exista la Djeddah, portul orasului Mecca, un muzeu caruia calificativul de “blestemat” i s-ar potrivi foarte bine: se spune ca nimeni nu are voie sa-l viziteze vreodata; tot ce se stie e ca are o colectie impresionanta de stele pagane preislamice: idoli mult anteriori instaurarii monoteismului de catre Mohamed. Pe cat de usor se poate intelege interdictia accesului credinciosilor musulmani, carora autoritatile vor sa le pastreze desavarsirea puritate religioasa, pea tat de mult ridica intrebari interdictia similara referitoare la arheologii straini, si asta chiar cu ata mai mult cu cat putini vizitatori care s-au aventurat sa vorbeasca despre acest lucru le provoaca functionarilor din Djeddah reactii de stanjeneala amestecata cu groaza. Daca ar fi vorba pur si simplu de idoli pagani obisnuiti, s-ar intelege cu greu o asemenea reactie, deoarece marile muzee si colectii din America si Europa sunt cu siguranta bine inzestrate cu obiecte de acest fel. Atunci, aceste stele nu cumva sunt idolii samilici pe care ii adorau arabii inainte de predicile lui Mahomed? Nu au existat cumva culte magice, secrete, inspaimantatoare? Rituri taumaturgice centrate pe idoli fantastici, tot atat de deconcentrati si de nelinistitori ca si cei care apar in povestirile si nuvelele lui H.P.Lovecraft? lovecraft mentioneaza ici si colo fabuloasele cetati antedeluviene, cea mai extraordinara este Yrem, cetatea cu o mie de stalpi, anterioara omenirii insesi, si, ingropata de mii de ani sub nisipurile “Desertului mortii”; aceste cetati marcheaza de la sin accesul la ruine si mai tainice, mai nelinistitoare I mai cimplite, situate in maruntaiele pamantului. Efectiv, cumplitul desert care se intinde de secole peste tot sud-estul peninsulei arabice, vastul desert Dahna, care astazi nu mai are nici cel mai mic izvor, era odinioara jalonat de popasuri pentru caravane si, cu mult milenii inaintea acestora, de orasele mentionatein O mie si una de nopti si in alte legende orientale. De asemenea, la Djeddah exista un monument ciclopic, numit de traditia locala “mormantul Evei”. Originea si destinatia lui erau necunoscute. Regale Seud a pus sa fi distrus, fiindca incuraja prea mult superstitiile populare. Lemuria propriu-zisa era acest miterios continent care a fost, intr-o perioada considerata net anterioara celei in care s-a scufundat Atlantida, acoperita de apele Oceanului Indian. Dar de unde vine acest nume ciudat de Lemuria? Naturalistii au descoperit in mai multe vestigii geologice ale acestui continent, la Madagascar, de exemplu, a carui fauna poseda surprinzatoare analogii cu cea a Insulelor Sonde, animale care prezentau o fizionomie foarte ciudata ce evoca fiinte supranaturale (la romani, lemurii erau “larvele”, sufletele venite din strafundurile infernului ca sa-i chinuiasca pe cei vii). Aceste animale erau mamifere arboricole, makiul, indeosebi, care, pe arboreal evolutiei, se afla imediat inaintea maimutelor. Lemurienii isi dezvoltasera cu mult inaintea atlantilor, o civilizatie in care magia juca un rol dominant. Incontestabil, marea insula Madagascar constituie un vestigiu geologic al Lemuriei. Daca poporul care avea sa devina aristocratia dominanta a acestuia, hovas, a venit din Malaysia ca sa o cucereasca intr-o epoca indepartata, in Evul Mediu al nostru, nu era vorba de fapt de o intoarcere a oamenilor de acelasi tip fizic care a fost odinioara cel al castei dominante din Lemuria? Madagascar a ramas, oricum, o regiune in care supravietuiesc stanii cunostiinte de magie, amestecate cu aporturi asiatice si africane. In ceea ce priveste straniile ruine din Zimbabwe, in 1868, exploratorul Adam Renders descoperea in Rhodesia orasul ciclopic Zimbabwe care, in ciuda lucrarilor arheologice rabdatoare effectuate la fata locului, isi pastreaza scretele. In timp ce unii savanti acorda acestor ruine abia cateva secole, altii nu ezita sa le considere, in pofida conservarii lor remarcabile, vechi de cinci mii de ani. Altii au putut vedea in ele o prestigioasa civilizatie Africana autohtona si disparuta. Totusi, alte ipoteze demne, si ele minutioas, regasesc in ele ecoul direct al unei influente antice profunde si durabile in Africa neagra: cea a civilizatiei egiptene. Din punctul de vedere al unora, ar trebui sa le consideram ca apartinand mosteriosului tinut Ophir, din care formidabilele flote ale regelui Solomon porneau in expeditie in cautarea aurului sau la fel de bine o vasta colonie feniciana, abandonata brusc din motive inexplicabile. La sfarsitul secolului al XIX-lea, in 1887, romancierul britanic Henri Ridder Haggard, dupa ce a petrecut o noapte intreaga printre ruinele cetatii Zimbabwe, unde isi facuse tabara, a avut o brusca iluminare, care l-a facut sa scrie de la un cap la altul, intr-o saptamana, romanul fantastic She (Ea). Aceasta opera de imaginatie, una dintre cele mai fascinante care au fost scrise vreodata, ne povesteste cum, in orasul parasit Kor, descries de Haggard dupa ruinele din Zimbabwe, o femeie splendida si misterioasa a reusit sa gaseasca secretul magic ce confera tineretea vesnica: cel al flacarilor “Focului Vietii” care circula perpetuu in maruntaiele pamantului. Acolo se poate ajunge prin cateva falii telurice, situate in diverse regiuni isolate ale globului. Mult mai caudate sunt revelatiile lui George Hunt Eiliamson, din cartea sa, Les gites secters du lion (Viziunile tainice ale leului), care descrie existenta unor ascunzisuri misterioase in care sunt pastrate cele mi extraordinare secrete antediluviene. Starnesc curiozitatea si netagaduitele asemanari constatate intre ruinele ciclopice din Zimbabwe, din Africa australa si ansamblurile colosale situate in Peru. La Zimbabwe ca si in Machu-Pichiu, orasul pierdut din care incasii au facut o fortareata inexpugnabila, dar care se inalta cu mult inaintea lor, se intalnesc extraordinare turnuri ovale, ermetic inchise, cu exceptia acoprisului. La Machiu-Pichiu, aceste misterioase turnuri sunt numite “camerele oamenilor zburatori”. La Zimbabwe, ca si in Anzi, s-au descoperit, pirntre alte obiecte a caror analogie arheologica nu mai exista nicaieri, pasari de cristal, de o arta hieratica si delicata. In Anzii peruvieni exista un platou intins, Marcahusi, care este acoperit de stranii stanci sculptate de diverse marimi. Arheologul Peruvian Daniel Ruzo a facut un studiu approfundat asupra lor. Un asemenea ansamblu a fost realizat intr-o epoca foarte indepartata care s-ar situa chiar inaintea disparitiei elefantului si a alto specii ale faunei sud-americane. Aceste stanci sculptate dezvaluie fara indoiala o tehnica foarte perfectionata: intr-adevar, acestor misteriosi sculptori le-a trebuit o abilitate neasemuita pentru ca formele, contururile date stancii sa nu apara decat din anumite unghiuri si nuami cand lumina soarelui cade dintr-o anumita pozitie bine determinata. Dar stancile sculptate de la Marcahuasi constituie oare singura marturie tangibila lasata de activitatea acestor oameni enigmatici care sunt poate, de fapt, lemurienii? O recolta abundenta de vestigii analoge a fost facute in multe regiuni ale globului si nu e nevoie de calatorii lungi ca sa le descoperi. Intr-adevar, exemple splendide de sculpturi identice pot fi gasite in faimosul “haos” de gresie din padurea Fontainebleau, atat de bine cunoscut de parizienii care se plimba aici in weekend. Daca unele contururi sugereaza eroziunea naturala a gresiei din masivul forestier, arta lasa sa se presupuna interventia intentionata a omului pentru a amenaja ansamblul astfel incat sa faca din el un vast si complex perimetru sacru, religios si magic, pe care druizii il vor utiliza inca multa vreme, chiar si dupa trimful crestinismului in Galia. Acest sanctuar era, de fapt, mult anterior druizilor. Interpretarea e confirmata de catre realitatile arheologice probante: sub intreg masivul forestier de la Fontainebleau se afla un labirint foarte complicat de galerii subterane foarte vechi, de origine necunoscuta. Caverna de la Aaugas, aproape total ingropata in nisip, din pacate, de multi ani deja, era fara indoiala locul care, in aceste mistere magice celebrate in masivul forestier de catre acesti oameni necunoscuti, se vedea dramatizarea punctului culminant al ritualului initiatic. Inaintea celui de-al doilea razboi mondial, solul cavernei de la Augas nu era inca ingropat in nisip de apele de scurgere, si acolo se gaseau, perfect vizibile, doua stanci sculptate: Crocodilul si Broasca, foarte potrivit numite dupa formele lor respective. Nu numai atat insa, sub solul cavernei se intindea un intreg labirint de galerii foarte inguste, convergand spre o sala subterana care adapostea o piatra de altar. Intr-o caverna mica din padurea Fontainebleau, numita “grota lui Sarrazin” (poate din cauza unui proscris care se ascunsese aici), peretii sunt acoperiti de semne lineare in care arheologul Robert Ganzo a putut recunoaste o forma mai primitiva a scrierii cuneiforme a sumerienilor.

...Copyright (C) http://extranews.ro . Read more at http://extranews.ro/gondwana-lemuria-mu-nume-fascinante-ale-unor-continente-astazi-disparute-mistere-arheologice-arabia-si-straniile-ruine-din-zimbabwe/ .

mauritius_smaller 8 iulie 2016 Curiozitati Mu, continentul din Pacific, disparitii misterioase in Oceania si mistere in California Colonelul si marele calator de la inceputul secolului, James Churchward, e cel care care a avut privilegiul de a fi primul occidental … Citeste mai mult lemuria-620x250

...Copyright (C) http://extranews.ro . Read more at http://extranews.ro/ .

mauritius_smaller 8 iulie 2016 Curiozitati Mu, continentul din Pacific, disparitii misterioase in Oceania si mistere in California Colonelul si marele calator de la inceputul secolului, James Churchward, e cel care care a avut privilegiul de a fi primul occidental … Citeste mai mult lemuria-620x250

...Copyright (C) http://extranews.ro . Read more at http://extranews.ro/ .

Altlantida, continentul legendar inghitit de apele oceanului - Publicat in 9 iulie 2016

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

 

 

Altlantida, continentul legendar inghitit de apele oceanului

Publicat in 9 iulie 2016

in

Curiozitati

S-a crezut ca povestea continentului Atlantida nu era decat un mit faurit de la un cap la altul de Platon pentru a ne expune mai bine ideile filozofice care ii erau dragi despre nastere, evolutie, sfarsitul societatilor. cu toate acestea, se poate face un sir impresionant de verificari posibile cu alte traditii, care permit sa se afirme ca relatarea platoniciana corespunde unei realitati. La Muzeul Ermiraj din Leningrad exista un papyrus din timpul celei de-a XII- dinastii egiptene, care descrie scufundarea “insulei sarpelui”, care nu era alta decat Atlantida, in felul urmator: “O stea a cazut odinioara din cer, si flacarile au mistuit totul. Toti au fost arsi si numai eu am scapat cu viata. Dar, cand am vazut mormanul de cadavre strivite, aproape ca am murit si eu de durere.” “Caderea stelei” ar trimite fara indoiala cu gandul la prabusirea antediluviana a unui urias meteorit pe pamant. Daca ne-am intoarce acum spre celalalt versant, american, al Oceanului Atlantic, am gasi si alte marturii la fel de caudate. De exemplu, un trib de indieni albi, numiti parias, traia odinioara in Venezuela intr-un sat care purta numele semnificativ de “Atlan”. El pastra traditia unui dezastru care le distrusese tinutul, o insula vasta din Ocean. Dosarul complet al Atlantidei ar forma, de fapt, o biblioteca imensa. Diversele organizatii initiatice poseda in arhivele lor documente care permit nu numai confirmarea maruriei lui Platon, dar care aduc completarile necesare de informatie. S-au putut descoperi dezvaluiri uimitoare despre extraordinarul nivel atins de tehnologia atlantilor. De exemplu, acestia cunosteau vehicule zburatoare, foarte perfectionate, submarinele, masinile care circulau, aidoma actualelor noastre vehicule cu suspensie, “perna de aer”, dar intr-o liniste totala, cu putin deasupra solului. Atlantii cunosteau si secretul utilizarii distrugatoare a materiei: e foarte probabil ca inspaimantatorul cataclism care a distrus Atlantida nu a fost decat o uriasa explozie nucleara, ceea ce ar trebui sa ne dea de gandit. Cataclismul care a scufundat Atlantida este descris izbitor de Platon in Timaios. Acest cataclism a survenit in timpul conflictului dintre cuceritorii atlanti si razboinicii cetatii dinaintea viitoarei Atene: “Dar, in vremea ce a urmat (acestui mare razboi dintre atenienii stravechi si atlanti), au avut loc cutremure de pamant si cataclisme. Intr-o singura zi si o singura noapte cumplite, toata armata voastra a fost inghitita dintr-o data de pamant, si Atlantida s-a scufundat si ea in mare si a disparut. Iata de ce, si astazi, acest ocean de acolo e greu de strabatut si inexplorabil, din pricina fundului malos si ridicat pe care l-a lasat insula scufundandu-se”.

...Copyright (C) http://extranews.ro . Read more at http://extranews.ro/altlantida-continentul-legendar-inghitit-de-apele-oceanului/ .