http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Un
document descoperit în arhiva Ministerului de Afaceri Externe polonez
confirmă că, la 23 decembrie 1989, Ion Iliescu şi Silviu Brucan au rugat
Moscova să trimită militari pe teritoriul României. Conţinutul
documentului este confirmat de mărturiile unor…
Un adevăr crunt:
Iliescu a chemat trupele sovietice
7 martie 2010, 20:58
de
Ana-Maria Onisei
Devino fan
Salvează în arhivă
download pdf
print article
+4 (4 voturi)
cuvinte cheie:
ion iliescu decembrie 1989 revolutie comunism trupe sovietice
6 comentarii
0
share
0
inShare
Aboneaza-te la newsletter
Abonare
Un adevăr crunt: Iliescu a chemat trupele sovietice
Ion Iliescu, în centru, vorbind la telefon. În stânga sa, Petre Roman.
În dreapta lui, Adrian Sârbu
Un document descoperit în arhiva Ministerului de Afaceri Externe polonez
confirmă că, la 23 decembrie 1989, Ion Iliescu şi Silviu Brucan au
rugat Moscova să trimită militari pe teritoriul României. Conţinutul
documentului este confirmat de mărturiile unor personaje-cheie ale
Revoluţiei române.
Ştiri pe aceeaşi temă
Tele-jurnalul „clanului Iliescu“, produs de actori de calibru
Cornel Dinu: „Cico Dumitrescu era unul dintre executanţii planului“
Gorbaciov vine să lanseze un ziar în România
Un document inedit confirmă: la 23 decembrie 1989, Ion Iliescu a cerut
să fie apărat de trupele sovietice! Temându-se că ar putea pierde
puterea, viitorul preşedinte a solicitat Ambasadei URSS la Bucureşti
sprijin armat.
Armata Uniunii Sovietice nu a ajuns în România, însă pe teritoriul ţării
noastre au fost infiltraţi, în 1989, zeci de mii de „turişti" şi
„specialişti" care aveau misiuni secrete. Aceştia s-au retras abia în
toamna anului 1990, după cum a admis fostul premier Petre Roman.
Concret, la cererea lui Iliescu, replica sovietică, păstrată în
documentul din arhiva MAE polonez, suna aşa: „Răspunsul URSS - sunt gata
să acorde orice fel de ajutor cu excepţia intervenţiei trupelor".
Mazilu îl acuza în 1991
Documentul vine în sprijinul mai multor mărturii care vorbesc despre
solicitarea făcută de Ion Iliescu. Printe acestea, cele ale lui Dumitru
Mazilu, fost prim-vicepreşedinte al Consiliului FSN, ale generalului Ion
Hortopan, fost comandant al Infanteriei şi Tancurilor (decedat în
2009), şi ale viceamiralului (în rezervă) Ştefan Dinu, care în decembrie
1989 era şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA).
Deşi în prezent se dezice de mărturisirile din urmă cu 19 ani, Dumitru
Mazilu a scris în cartea sa „Revoluţia furată. Memoriu pentru ţara mea
(volumul 1)" că în ziua de 23 decembrie s-a opus „din motive principiale
unei intervenţii militare sovietice".
Pentru solicitarea intervenţiei, Mazilu îl incriminează direct pe
Iliescu: „Nimeni n-a comentat relatările lui Ion Iliescu. Ştiam că se
ceruse, la 23 decembrie, chiar de către el, ajutor militar sovietic...
Abia mai târziu am înţeles de ce la întâlnirea cu Şevardnadze n-am fost
invitat. Era singura întâlnire cu un important demnitar străin la care
nu participam. Mă opusesem intervenţiei militare sovietice la 23
decembrie din MOTIVE PRINCIPIALE (n.r. - sublinierea îi aparţine lui
Dumitru Mazilu, în propriul volum). Tinerii s-au opus hotărât acestei
propuneri. Generalul Guşă ne susţinuse". Pe atunci, Eduard Şevardnadze
era ministru al Afacerilor Externe al URSS şi era intens preocupat dacă
noua putere din România va rămâne fidelă Moscovei.
Guşă, disperat
Şef al Marelui Stat Major General în decembrie 1989 generalul Ştefan
Guşă i s-a opus lui Iliescu, refuzând cerera de sprijin armat sovietic.
În septembrie 1993, Guşă declara Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea
Evenimentelor din Decembrie 1989 că, în noaptea de 22 decembrie, Iliescu
- care se afla în sediul Ministerului Apărării Naţionale - a încercat
să-l convingă despre nevoia de a aduce Armata sovietică în România.
Potrivit documentelor rămase în arhiva Comisiei, Guşă i-ar fi spus,
atunci, lui Iliescu: „Nu, domnule Iliescu, nu e nevoie. Nu faceţi
greşeala asta! Nu avem nevoie de niciun ajutor. Nu asta ne mai trebuie!"
Pentru ca, enervat, în cele din urmă, să strige: „Nu, domnule Iliescu,
nu! Dă-i în p... mea de ruşi!". Pudic, generalul îşi cere scuze
membrilor Comisiei pentru limbajul folosit atunci, la nervi. Guşă avea
să moară la şase luni de la audieri, din cauza unui cancer galopant.
Şi generalul Ion Hortopan a confirmat în faţa Comisiei senatoriale că
Ion Iliescu a discutat cu sovieticii. Întrebat punctual de Valentin
Gabrielescu, preşedintele Comisiei, dacă în decembrie '89 a auzit o
discuţie referitoare la chemarea trupelor sovietice, generalul a
mărturisit: „În momentul acela greu, pe 23, s-a făcut o intervenţie în
URSS. S-a dat un telefon". La întrebarea „Cine a dat telefonul?",
Hortopan a răspuns: „Domnul preşedinte Iliescu". Conform declaraţiilor
sale în faţa Comisiei, Hortopan a fost de faţă când Iliescu a dat acel
telefon.
Patru zile mai târziu, atitudinea lui Ion Iliescu pare uşor schimbată.
Unul dintre personajele-cheie în această poveste, ambasadorul URSS în
România, Evgheni Tiajelnikov, i-a făcut o ofertă la întâlnirea oficială,
din 27 decembrie, la care a fost prezent şi Petre Roman.
Reacţia lui Iliescu, care deja preluase puterea în România, a fost
evazivă.
Încetarea „terorismului"
Ştefan Guşă fost şef al Marelui Stat Major General în 1989
Fostul şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei, viceamiralul (r) Ştefan
Dinu, face o cronologie a celor petrecute pe 23 decembrie '89. Şirul
faptelor se găseşte în cartea sa, „Condamnat la discreţie", publicată în
2009.
La pagina 228, Dinu notează: „Concret, faptele s-au derulat astfel. După
o noapte de confruntare cu teroriştii, spre amiaza zilei de 23
decembrie, generalului Eftimescu Nicolae, locţiitorul şefului Marelui
Stat Major, i s-a cerut ca, prin legăturile militare externe, să întrebe
Statul Major General sovietic «dacă s-ar putea conta pe un eventual
ajutor militar împotriva teroriştilor»". La pagina 229, urmează
concluzia: „Rezultă limpede că ideea consultării Statului Major General
rus în problema teroriştilor era o sugestie colectivă a celor care au
constituit cu o seară înainte conducerea provizorie".
Spre deosebire de Mazilu, Dinu era unul dintre cei care credeau necesară
o intervenţie sovietică, deşi nu vedea ca soluţie folosirea unităţilor
militare ruseşti. „După opinia mea, soluţia încetării acţiunilor
teroriste de la noi se afla tot la îndemâna conducerii politico-militare
sovietice, eventual şi a altor aliaţi cu care se coopera, dar nu prin
folosirea unităţilor militare ruseşti, ci pur şi simplu, prin
transmiterea semnalului de încetare a acţiunii acelor grupuri
neidentificate".
„L-am sunat pe Gorbaciov"
Episodul „23 decembrie" a atras şi atenţia presei străine. Un amănunt
decisiv se găseşte în ediţia din 3 ianuarie 1990 a cotidianului francez
"Le Figaro", pe pagina 4, în articolul "Notre Front était prêt depuis
longtemps" ("Frontul nostru era gata de mult timp").
Revoluţionarul Mihai Lupoi îi declara ziaristului Thierry Dejardins:
„Vrem de asemenea să dezvoltăm relaţiile noastre cu URSS, dar fără nicio
condiţie. La 22 decembrie, noi l-am sunat pe Gorbaciov şi l-am întrebat
în mod deschis dacă va interveni să-l susţină pe Ceauşescu. El ne-a
răspuns că nu s-a pus problema nicio secundă. Dar noi suntem gata,
bineînţeles, să lucrăm şi să cooperăm cu Europa de Est. Suntem chiar cei
care cer asta".
Acel „noi" nespecificat din afirmaţia lui Lupoi este uşor de explicat.
În decembrie 1989, Mihai Lupoi era un „simplu" căpitan de Armată. El a
anunţat primul, la Televiziune, că Nicolae Militaru, spion sovietic
dovedit, preia conducerea Armatei române. Anul trecut, încolţit de
dovezile ziarului „Adevărul", Lupoi a recunoscut că era un apropiat al
lui Maiorov, şeful spionajului militar sovietic (GRU) la Bucureşti.
„Relaţia mea cu Maiorov era una de prietenie. Îmi aducea nişte biscuiţi
danezi excepţionali pentru fiul meu".
Documentul original, în limba poloneză
Documentul, tradus în limba română. Conform celor scrise în act, mesajul
secret ar fi trebuit să fie distrus
Citeste mai mult:
adevarul.ro/news/eveniment/un-adevar-crunt-iliescu-chemat-trupele-sovietice-1_50ad210e7c42d5a6638f368a/index.html
Un adevăr crunt:
Iliescu a chemat trupele sovietice
7 martie 2010, 20:58
de
Ana-Maria Onisei
Devino fan
Salvează în arhivă
download pdf
print article
+4 (4 voturi)
cuvinte cheie:
ion iliescu decembrie 1989 revolutie comunism trupe sovietice
6 comentarii
0
share
0
inShare
Aboneaza-te la newsletter
Abonare
Un adevăr crunt: Iliescu a chemat trupele sovietice
Ion Iliescu, în centru, vorbind la telefon. În stânga sa, Petre Roman.
În dreapta lui, Adrian Sârbu
Un document descoperit în arhiva Ministerului de Afaceri Externe polonez
confirmă că, la 23 decembrie 1989, Ion Iliescu şi Silviu Brucan au
rugat Moscova să trimită militari pe teritoriul României. Conţinutul
documentului este confirmat de mărturiile unor personaje-cheie ale
Revoluţiei române.
Ştiri pe aceeaşi temă
Tele-jurnalul „clanului Iliescu“, produs de actori de calibru
Cornel Dinu: „Cico Dumitrescu era unul dintre executanţii planului“
Gorbaciov vine să lanseze un ziar în România
Un document inedit confirmă: la 23 decembrie 1989, Ion Iliescu a cerut
să fie apărat de trupele sovietice! Temându-se că ar putea pierde
puterea, viitorul preşedinte a solicitat Ambasadei URSS la Bucureşti
sprijin armat.
Armata Uniunii Sovietice nu a ajuns în România, însă pe teritoriul ţării
noastre au fost infiltraţi, în 1989, zeci de mii de „turişti" şi
„specialişti" care aveau misiuni secrete. Aceştia s-au retras abia în
toamna anului 1990, după cum a admis fostul premier Petre Roman.
Concret, la cererea lui Iliescu, replica sovietică, păstrată în
documentul din arhiva MAE polonez, suna aşa: „Răspunsul URSS - sunt gata
să acorde orice fel de ajutor cu excepţia intervenţiei trupelor".
Mazilu îl acuza în 1991
Documentul vine în sprijinul mai multor mărturii care vorbesc despre
solicitarea făcută de Ion Iliescu. Printe acestea, cele ale lui Dumitru
Mazilu, fost prim-vicepreşedinte al Consiliului FSN, ale generalului Ion
Hortopan, fost comandant al Infanteriei şi Tancurilor (decedat în
2009), şi ale viceamiralului (în rezervă) Ştefan Dinu, care în decembrie
1989 era şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA).
Deşi în prezent se dezice de mărturisirile din urmă cu 19 ani, Dumitru
Mazilu a scris în cartea sa „Revoluţia furată. Memoriu pentru ţara mea
(volumul 1)" că în ziua de 23 decembrie s-a opus „din motive principiale
unei intervenţii militare sovietice".
Pentru solicitarea intervenţiei, Mazilu îl incriminează direct pe
Iliescu: „Nimeni n-a comentat relatările lui Ion Iliescu. Ştiam că se
ceruse, la 23 decembrie, chiar de către el, ajutor militar sovietic...
Abia mai târziu am înţeles de ce la întâlnirea cu Şevardnadze n-am fost
invitat. Era singura întâlnire cu un important demnitar străin la care
nu participam. Mă opusesem intervenţiei militare sovietice la 23
decembrie din MOTIVE PRINCIPIALE (n.r. - sublinierea îi aparţine lui
Dumitru Mazilu, în propriul volum). Tinerii s-au opus hotărât acestei
propuneri. Generalul Guşă ne susţinuse". Pe atunci, Eduard Şevardnadze
era ministru al Afacerilor Externe al URSS şi era intens preocupat dacă
noua putere din România va rămâne fidelă Moscovei.
Guşă, disperat
Şef al Marelui Stat Major General în decembrie 1989 generalul Ştefan
Guşă i s-a opus lui Iliescu, refuzând cerera de sprijin armat sovietic.
În septembrie 1993, Guşă declara Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea
Evenimentelor din Decembrie 1989 că, în noaptea de 22 decembrie, Iliescu
- care se afla în sediul Ministerului Apărării Naţionale - a încercat
să-l convingă despre nevoia de a aduce Armata sovietică în România.
Potrivit documentelor rămase în arhiva Comisiei, Guşă i-ar fi spus,
atunci, lui Iliescu: „Nu, domnule Iliescu, nu e nevoie. Nu faceţi
greşeala asta! Nu avem nevoie de niciun ajutor. Nu asta ne mai trebuie!"
Pentru ca, enervat, în cele din urmă, să strige: „Nu, domnule Iliescu,
nu! Dă-i în p... mea de ruşi!". Pudic, generalul îşi cere scuze
membrilor Comisiei pentru limbajul folosit atunci, la nervi. Guşă avea
să moară la şase luni de la audieri, din cauza unui cancer galopant.
Şi generalul Ion Hortopan a confirmat în faţa Comisiei senatoriale că
Ion Iliescu a discutat cu sovieticii. Întrebat punctual de Valentin
Gabrielescu, preşedintele Comisiei, dacă în decembrie '89 a auzit o
discuţie referitoare la chemarea trupelor sovietice, generalul a
mărturisit: „În momentul acela greu, pe 23, s-a făcut o intervenţie în
URSS. S-a dat un telefon". La întrebarea „Cine a dat telefonul?",
Hortopan a răspuns: „Domnul preşedinte Iliescu". Conform declaraţiilor
sale în faţa Comisiei, Hortopan a fost de faţă când Iliescu a dat acel
telefon.
Patru zile mai târziu, atitudinea lui Ion Iliescu pare uşor schimbată.
Unul dintre personajele-cheie în această poveste, ambasadorul URSS în
România, Evgheni Tiajelnikov, i-a făcut o ofertă la întâlnirea oficială,
din 27 decembrie, la care a fost prezent şi Petre Roman.
Reacţia lui Iliescu, care deja preluase puterea în România, a fost
evazivă.
Încetarea „terorismului"
Ştefan Guşă fost şef al Marelui Stat Major General în 1989
Fostul şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei, viceamiralul (r) Ştefan
Dinu, face o cronologie a celor petrecute pe 23 decembrie '89. Şirul
faptelor se găseşte în cartea sa, „Condamnat la discreţie", publicată în
2009.
La pagina 228, Dinu notează: „Concret, faptele s-au derulat astfel. După
o noapte de confruntare cu teroriştii, spre amiaza zilei de 23
decembrie, generalului Eftimescu Nicolae, locţiitorul şefului Marelui
Stat Major, i s-a cerut ca, prin legăturile militare externe, să întrebe
Statul Major General sovietic «dacă s-ar putea conta pe un eventual
ajutor militar împotriva teroriştilor»". La pagina 229, urmează
concluzia: „Rezultă limpede că ideea consultării Statului Major General
rus în problema teroriştilor era o sugestie colectivă a celor care au
constituit cu o seară înainte conducerea provizorie".
Spre deosebire de Mazilu, Dinu era unul dintre cei care credeau necesară
o intervenţie sovietică, deşi nu vedea ca soluţie folosirea unităţilor
militare ruseşti. „După opinia mea, soluţia încetării acţiunilor
teroriste de la noi se afla tot la îndemâna conducerii politico-militare
sovietice, eventual şi a altor aliaţi cu care se coopera, dar nu prin
folosirea unităţilor militare ruseşti, ci pur şi simplu, prin
transmiterea semnalului de încetare a acţiunii acelor grupuri
neidentificate".
„L-am sunat pe Gorbaciov"
Episodul „23 decembrie" a atras şi atenţia presei străine. Un amănunt
decisiv se găseşte în ediţia din 3 ianuarie 1990 a cotidianului francez
"Le Figaro", pe pagina 4, în articolul "Notre Front était prêt depuis
longtemps" ("Frontul nostru era gata de mult timp").
Revoluţionarul Mihai Lupoi îi declara ziaristului Thierry Dejardins:
„Vrem de asemenea să dezvoltăm relaţiile noastre cu URSS, dar fără nicio
condiţie. La 22 decembrie, noi l-am sunat pe Gorbaciov şi l-am întrebat
în mod deschis dacă va interveni să-l susţină pe Ceauşescu. El ne-a
răspuns că nu s-a pus problema nicio secundă. Dar noi suntem gata,
bineînţeles, să lucrăm şi să cooperăm cu Europa de Est. Suntem chiar cei
care cer asta".
Acel „noi" nespecificat din afirmaţia lui Lupoi este uşor de explicat.
În decembrie 1989, Mihai Lupoi era un „simplu" căpitan de Armată. El a
anunţat primul, la Televiziune, că Nicolae Militaru, spion sovietic
dovedit, preia conducerea Armatei române. Anul trecut, încolţit de
dovezile ziarului „Adevărul", Lupoi a recunoscut că era un apropiat al
lui Maiorov, şeful spionajului militar sovietic (GRU) la Bucureşti.
„Relaţia mea cu Maiorov era una de prietenie. Îmi aducea nişte biscuiţi
danezi excepţionali pentru fiul meu".
Documentul original, în limba poloneză
Documentul, tradus în limba română. Conform celor scrise în act, mesajul
secret ar fi trebuit să fie distrus
Citeste mai mult:
adevarul.ro/news/eveniment/un-adevar-crunt-iliescu-chemat-trupele-sovietice-1_50ad210e7c42d5a6638f368a/index.html
