Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Cel puţin şapte persoane au fost împuşcate mortal în noaptea de sâmbătă
spre duminică în comitatul Kalamazoo din statul Michigan, în nordul SUA,
de un individ înarmat, relatează presa locală.
După două zile de tăcere, preşedintele Klaus
Iohannis a încercat să-şi nuanţeze, vineri seară, declaraţiile
referitoare la scandalul ANAF-Antene. Degeaba ne-a vorbit, ca de obicei,
rar, apăsat, schiţând din când în când câte un zâmbet controlat. Nu
ştiu cât a înţeles din ce s-a întâmplat, dar tind să cred că absolut
nimic, scrie jurnalista Ramona Ursu pe blogul său de pe adevarul.ro.
Jeb
Bush, frate si fiu de fosti presedinti, s-a retras sambata din cursa
pentru Casa Alba dupa ce a inregistrat un nou rezultat nefavorabil la
primarele republicane in care, desi era considerat...
Daca
tragem linia unei saptamani agitate pana la isterie pe alocuri de
"drama" Antenei 3 cred ca am inregistrat o victorie a celor care cred in
statul de drept, in puterea hotararilor judecatoresti, in supermatia
legii si egalitatea in fata ei. Una ...
Când am ajuns vineri la mitingul Antena 3, în piața
Constituției din București, era liniște așa că am profitat de ocazie și
am luat scurte interviuri în care am pus același două întrebări: 'De ce
ați venit aici?' și 'Ce trebuie să se schimbe în România?'. Am găsit
oameni care trăiesc cu "o lingurita de zahar si o paine in fiecare zi",
am aflat că 'justitia trebuie schimbata, si paharele cu care bea apa
acolo sa li se schimbe' și am întâlnit bătrâni care au declarat că sunt
dispuși să apere Antenele cu prețul vieții lor.
Cu o oră înainte să înceapă
manifestația Antenei 3 încă se verificau scena și ecranele. Scripeți și
lanțuri care ridicau monitoare hârâiau metalic în liniștea aproape
deplină. Pe scena amplasată în fața Parlamentului, câțiva instrumentiști
își făceau încălzirea și mai băteau, ușor, în tobe. Cei aproximativ
200-300 de oameni prezenți se îmbulzeau să primească o foaie de hârtie
pe care scria "Antena 3 este aici!". O doamnă îi spune prietenei sale
care risca să fie catalogată drept 'băsistă': "Ce faci, fată, ți-ai luat
fular portocaliu?". În aer flutură steaguri înalte ale României și pe
un ecran rulează o floare galbenă care se învârte încontinuu, aproape
hipnotic. Câte o voce din multime rupe liniștea, 'Jos Basescu!'. 'Jos
ANAF!'. Un bărbat stă rezemat pe cadrul unei biciclete cu o foaie A4 pe
care și-a trecut rima și protestul: 'ANAF nu merită nici lapte praf'. Spătaru Grigore are picioarele amputate și a venit în căruț cu rotile.
"Am
venit pentru Antena 3 si mai mult pentru greutatile pe care le avem. Nu
mai e ce-a fost odata. E hotie. De schimbat cred ca nu se mai schimba
ceva, degeaba punem pe altii ca ne fura si ei. E ceva care nu-mi convine
treburile astea. Ce are cu Antena 3? Nu inteleg. E o emisiune foate
buna. Ma uit la Antena 3, ma mai uit si la ProTV si la Antena 1, dar in
rest, cum sa va spun, hotie, asta este", îmi spune el. Sotia lui, Zenica, are două picioare bune și se proptește în ele să ridice o pancartă. "De
ce am venit aici? Pentru ca am pensia de 33 de lei, ceea ce reprezinta o
lingurita de zahar si o paine in fiecare zi de la Basescu. Nu s-a facut
nicio schimbare si asta inseamna ca Basescu i-a dat stafeta lui
Iohannis sa duca mai departe ceea ce el nu a reusit sa conduca, asa cum
suntem astazi. Cel mai mult ma deranjeaza boschetarimea de pe strada,
mizeria si copiii strazii si parcurile prea ingrijite, prea luxate,
cersatoria si toate nenoricirile astea", spune ea. Zenica cerșește
zilnic pe Calea Victoriei și primește "30 de lei, 20 de lei pe zi".
"Suntem evacuati si noi, nu doar Antenele", prezinta femeia partea
ironica a paharului. Mă plimb prin mulțime și aud o înjurătură
special creata pentru eveniment: ‘Tu-ți ANAFura mă-tii”. Nu devine
virală, rămâne în cercul care a inventat-o, dar dezmorțește frunțile.
Participanții se caută unii pe alții cu telefonul la ureche și când se
întâlnesc nu se strigă pe nume, ci fac semn cu mâna, striga "Antena 3 e
aici", râd și se îmbrățișează. Auzi la tot pasul cate o discutie despre
cine a furat Romania. E subiectul zilei. În piață intră, ca un
buldozer, senatorul PSD Gabriel Mutu, în fruntea unui grup de tineri cu
pancarte roșii pe care scrie "Alaturi de tine". Sparge multimea ca o
sageata, cu viteza si cu zgomot. "Haideti, haideti, sus, sus, toata
lumea, hai, hai, hai, hai! Eeeeee!!!", striga 'armata' lui Mutu.
Senatorul e imbracat elegant, zambeste, face cu mana.
"Dacă ne ia Antena 3 ne ia viața"
Pe
Gheorghe Cantaragiu (72 de ani) n-am reușit să-l fac să înțeleagă că nu
lucrez la Antene. Mi-a luat reportofonul din mână și a început să
vorbească ca la microfon. N-am vrut să-i spulber momentul de eliberare. "Va
apar chiar cu pretul vetii. Asta mi-as dori si pentru justitia romana,
sa putem sa ii aparam din suflet, sa fim alaturi si de dumnealor, dar
daca ne refuza noi de ce sa-I respectam? Justitia la varf trebuie
schimbata, si paharele cu care bea apa acolo sa li se schimbe si sa se
faca deratizarea. Traim in mocirla, mizerie, am fost pste 20 de ani
navigator, calaul asta a vandut flotele. Dl Cantaragiu a venit din
Tulcea la mitingul Antena 3, a plecat cu noapte in cap de acasa. "Voi
fi alaturi de voi de cate ori aveti nevoie, pentru ca sunteti oameni
deosebiti si meritati tot respectul, sunteti postul meu de televiziune
preferat, daca ne ia postul asta de televiziune ne ia viata. Sunt zile
in care nu stiu daca apuc si ora urmatoare dar o sa vin târâș, așa, și
cu salvarea daca o sa fie cazul pentru ca sunteti un colectiv de oameni
la care va doresc sanatate la cei ce se vad si la cei din spate care nu
se vad si familiilor voastre", mi-a urat acesta. Tulceanul nu vede cu ochi buni tehnocrații și nici casele lui Klaus Iohannis. "Eu
nu am venit sa apar niciun partid ca nu-s partide, toate sunt colorate,
botezate, cum a botezat acum dl Iohannis adunatura asta de pe strada si
le-a spus tehnocrati. Individa aia cu falcile alea duble se tine din 2
lei pe zi cum ne zice noua? Averea aia din 2 lei pe zi a facut? Si dl
Iohannis a facut 7 case din munca cinstita? Eu a inceput in ‘73 o casa
si nu e gata nici acuma", spune el. Mitingul nu a început. Lumea
se imbulzeste spre gardurile din fata scenei sa vada vedetele trustului
Intact. Un barbat ii spune baiatului sau, pe care-l tine in cârcă:
"Uita-te la gagici, uita-te la gagici" În mijlocul multimii apare o
femeie care e suspectată de 'băsism'. În jurul ei se strâng ciorchine
bărbați și femei care o ceartă frenetic, toți în același timp. "Dupa
haine se vede cine esti. Lasa-ne in place. Auzi, iti place sa-ti dea
unul 10 la cur? De ce ai venit dumneata aici? Pleaca! Auzi doamno,
lasati-ne in pace. Noi am venit aici sa ne simtim bine. Eu apar niste
principii si atat, punct!", i-au spus femeii, care a plecat până să
observe și altcineva că manifestația a fost 'infiltrată'. Dana
Grecu intră în piață și e asaltată de fani. O opresc, o pupă, o mângâie,
o trag de haine, îi mulțumesc, îi pocesc numele - 'Saru’mana doamna
Greca!' - îi strigă să aibă curaj. Prezentatoarea Antenei se grăbește
dar nu scapă din mulțime până nu dă câteva numere de telefon pentru
reclamații. La difuzoare se difuzeaza mesajele trustului: "De 10 ani
salvăm vieți', "E mai mult decat jurnalism, e o datorie de onoare'.
"Mapazlăcurile lui Băsescu"
Ionel
Popa, zis si 'Dansatorul', vrea libertate și s-a îmbrăcat în costum
tradițional românesc. "Am venit pentru ca vrem libertate si sa ne spunem
cuvantul orisiunde fara probleme si in primul rand asta e o antena cea
mai buna pentru noi si nu doar pentru noi, pentru tot poporul, este o
televiziune cu dreptate, spun adevarul tot, absolut. Urmaresc permanent
Antena 3. Trebuie curatit tot care au furat. Curatit tot si va merge mai
bine, altfel nu va merge. Trebuie sa mearga in continuare si sa ieie de
sus, nu de jos, de sus, care are malai mare", îmi spune. Un
revolutionar vede reportofonul si isi varsa of-ul. "In momentul in care
dispare Antena 3 nu se mai afla mapazlacurile pe care le face ei. Noi,
revolutionarii, ne-am castigat prin sange ca sa fie libertatea
cuvantului, care inchizand Antena 3 bate direct in noi. In primul rand
tovarasul Basescu vrea sa inchida Antena 3 pentru ca a aratat toate
mazapaclurile lui si ale companiei lui, asta e treaba. Basescu, chiar
daca a plecat de la putere, mai are prieteni. Mai are radacini si acum,
datorita lui e treaba asta. Antena 3 trebuie sa emita", spune Zinca
Marin și mai mulț țipă decât vorbește.
Poza lui Dan Diaconescu
Unul
dintre participanți ridică un băț din lemn cu poza lui Dan Diaconescu.
Ce vrea acest om? "Le explica la toate televiziunile ca ce i se intampla
lui li se va intampla si lor. Nu au inteles, iacata, acestia care
conduc tara conduc tara de 75 de ani, in ’44 au dat lovitura, astia sunt
carie comunista. Sunt 3 partide care sunt carie comunista, e PSD-ul,
sunt liberalii care sunt comunisti si Miscarea Populara. Daca acest
popor va merge in continuare si ii va alege va deveni tara romaneasca cu
statut asiatic. A fost unul singur care trebuia sa ia puterea, Dan
Diaconescu, dar cand a vazut ca se salta romanii cu el, masa de
muncitori, roman pur, i-au luat televiziunea, au bagat si 5 ani jumate
la puscarie pentru ca nu le convine sa-i faci ciocoi pentru ca ei au
trait intr-un huzur mare de tot. Ei nu stiu punctele cardinale dar si-au
facut case in Dubai. Si-au facut case in America dar se rataceau pana
la Gara de Nord. Pacat, ca tara se pierde si incep sa se colonizeze pe
aici chinezi, vin arabi, vin tot felul si noi romanii care facem parte
din categoria sangelui cult, pielea alba, o sa ne pierdem", este mesajul
lui Prioteasca Constantin. Începe evenimentul. Antena
prezinta un cantec care parodiaza situatia trustului Intact. "Nu mai
vrem diversitate / Ca e rea pntru popor, sa aducem dictator / Sa vina
peste noi /Cu guvern si cu armate si cu SRI-isti puhoi /Am intrat in
insolventa, sa salvam mii de stiristi / Acum ii vrem someri si tristi /
Urla-n noi democratia ca batista pe tambal, cui prieste-acest scandal?",
sunt unele din versurile care incanta multimea si smulge aplauze,
zambete si poze. Mihai Gadea ia cuvantul. "Astazi e vorba
despre libertate si despre tara noastra, e vorba despre noi. 10 milioane
de oameni ne privesc in fiecare zi. Romania este libera, Romania vrea
libertate", spune el. Se striga 'Libertate, libertate, libertate,
libertate!". O fetita intoneaza imnul de stat al Romaniei,
"Desteapta-te romane". Ma uit in jur. Unii plang, tin mana la gura, isi
sterg lacrimile cu degetul si cu batista, se sprijina unii de alti sau
in bastoane, tin mainile impreunate ca intr-o rugaciune, aplauda si
canta. Se urla iar 'Libertate, libertate, libertate, libertate!". "Este
menirea voastra sa duceti steagul libertatii mai departe. Toti oamenii
liberi din aceasta tara trebuie salvati, pentru libertate trebuie luptat
mereu si mereu. Sunt forte ale raului care nu ne doresc impreuna",
spune Mihai Gadea de pe scena plina cu toate vedetele trustului Intact. Din piata se ridica steaguri uriase ale Romaniei. Cei care care cele mai grele steaguri sunt cei mai subrezi si mai batrani. Mugur
Ciuvica anunta ca numarul 2 din SRI, Florian Coldea, "a trimis ANAF sa
nu mai existe Antena 3" si starnește huiduieli. Ciuvica anunta si ca la
ora 19.00 se organizeaza alt miting impotriva Antenei 3 la Piata
Universitatii. Se fluieră și se huiduie si mai tare. ‘La puscarie!’,
striga lumea. Kovesi, Basescu, Macovei, sunt huiduti energic. ‘Antena 3
le strica lor jocurile si nu pot ei sa conduca cum vor daca emite Antena
3’, zice Ciuvica. Se striga iar ‘Libertate, libertate, libertate’. Au urmat vedetele. Razvan si Dani, Capatos, Mihai Morar de la Radio ZU. C.R.B.L si Jorje au cantat pentru pensionari. Nimeni
nu a reusit, indiferent cat e de celebru, sa produca vineri
după-amiază, atata încântare așa cum a făcut-o cățelușa Lucky. Stăpânul a
îmbrăcat-o într-un costumaș pe care a scris 'Antena 3 e aici'. Lucky
s-a plimbat pe unde a vrut ea și bine a făcut. A scos instantaneu
telefoanele mobile din buzunare și 'Țac!' poza. I-a aplecat pe toți care
au văzut-o, n-a rezistat aproape nimeni să nu se o mângâie. A smuls
râsete din toate fălcile. Uite d-aia pozele cu pisici si caini primesc
cele mai multe share-uri si like-uri pe Facebook.