Actualitate 
Interviul
lui Serghei Lavrov din Moskovskii Komsomolet (Comsomolistul Moscovit)
spune despre politica externa a Moscovei mai mult decat o tona de
documente oficiale ale Rusiei.
Aparent relaxat, ba chiar respingand festivismul sovietic evocat de ...
11:03
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Realismul rusesc sau diplomatia obsesiilor
de
cercetator
Joi, 11 Februarie 2016, ora 11:03
Interviul
lui Serghei Lavrov din Moskovskii Komsomolet (Comsomolistul Moscovit)
spune despre politica externa a Moscovei mai mult decat o tona de
documente oficiale ale Rusiei.
Citeste toate textele scrise de Cosmin Popa pentru Ziare.com
Aparent relaxat, ba chiar respingand festivismul sovietic evocat de "Ziua diplomatului", care se sarbatoreste in Rusia
la 10 februarie, Lavrov a "zburat" peste relatiile internationale,
incercand sa construisca imaginea unei Rusii previzibile, moderne, care
chiar se constituie intr-o alternativa la Pax Americana.
In
realitate, citit printre randuri, cu o buna proprietate a semnificatiei
politice cu care rusii investesc o serie de cuvinte-cheie, Lavrov ne-a
aratat o Rusie obosita, blocata in trecut, organic incapabila sa
evolueze.
Vrajit poate de propaganda putinista a unei Rusii
puternice, din cauza sfintei ignorante sau poate dintr-un complex
anti-american, aflat la moda in toata Europa, spatiul public romanesc este plin de afirmatii care preamaresc "gandirea strategica" a Rusiei, celebrul "joc de sah" al diplomatiei de la Moscova sau actiunea hotarata a lui Putin.
In realitate, insa, Rusia
este o tara a carei politica externa este profund schematica, lipsita
de viziune strategica, care sufera de un evident automatism.
O
privire mai atenta la ceea ce intreprinde Putin in ultimii ani, atat pe
plan extern, dar si in interior, arata ca resursele de inventivitate
politica ale regimului sunt epuizate, iar forta si intimidarea incep sa joace un rol din ce in ce mai important in promovarea intereselor rusesti.
Uzand
si abuzand de forta, afara si inlauntrul tarii, Putin potenteaza
disponibilitatea celor pe care Rusia ii considera adversari de a apela
la forta, la randul lor.
Folosind forta si constrangerea in
relatia cu cei slabi, expunandu-si neintrerupt capacitatile militare,
regimul de la Moscova a reusit sa ne obisnuiasca, daca nu cu ideea unui
"mare razboi", cel putin cu aceea a unor confruntari locale.
Demarat
ca un nou experiment modernizator, aparent paradoxal, putinismul s-a
transformat intr-un catalizator al procesului de intoarcere la realismul
clasic, in care aliantele se succedau cu o repeziciune uimitoare, iar
interesele se modificau in functie de perspectiva personala a
politicienilor talentati sau a monarhilor plini de vitalitate politica.
In
cazul Rusiei, avem de-a face mai degraba cu o serie de obsesii si mai
putin cu un realism autentic. In realitate, ceea ce politicenii rusi
numesc "realism" in politica externa este ideea fixa ca interesele Rusiei vor prevala daca Moscova va exploata disensiunile dintre puterile occidentale.
Rolul
istoric al Imperiului Rus, al URSS sau al Federatiei Ruse, cred liderii
rusi, este acela de a interveni hotarator in jocul politic sau in
razboi, atunci cand taberele aflate in confruntare sunt indeajuns de
slabe pentru a le fi impuse conditii.
Petru cel Mare, Ecaterina
cea Mare, Alexandru I, Alexandru al II-lea, Lenin, Stalin, Gorbaciov si
Putin au actionat exact in virtutea acestei logici. O astfel de gandire
recomanda dispretul fata de orice valori, predispune la aliante cu
parteneri odiosi si justifica toate crimele, caci nimic nu poate fi
imoral daca este infaptuit in numele unor ratiuni de stat superioare sau
al revolutiei.
De fapt, tara care ocupa a sasea parte a
uscatului, care detine cele mai mari rezerve de materii prime, care a
dat lumii genii ale stiintei si culturii si care detine un arsenal
impresionant de arme de distrugere in masa gandeste relatiile
internationale la scara unei puteri mijlocii, preocupata sa-si asigure
supravietuirea intre imperii.
Desi atat de crunt reprimata de
imperatorii de la Petersburg si "discreditata" de secole de civilizatie
europeana transplantata, Moscovia lui Ivan Kalita a supravietuit in
fiecare dintre conducatorii Rusiei, impiedicandu-i sa inteleaga spiritul
vremurilor.
Atragerea, de catre oficialii rusi, a guvernelor si
corporatiilor din Europa Occidentala intr-o serie de afaceri "minune",
cu scopul de a submina solidaritatea euroatlantica, nu este decat un
reflex al "realismului" traditional rusesc.
Pentru a stimula orgoliul unui continent incapabil sa se regaseasca politic, de la Stalin incoace, Rusia a tot plans de mila Europei decazute, subjugata de "imperialismul" american sau redusa la statutul de neocolonie.
Putin
a incercat, iar in parte a reusit sa vrajeasca "Vechea Europa", ajutat
fiind de mirajul unui pret al petrolului, care nu facea decat sa
creasca, soptindu-i permanent la ureche ca Rusia s-a vindecat de obsesia
imperiala si ca profitul este noua ideologie a Kremlinului.
Asa, Germania, Franta, Italia, dar si vajnici aparatori ai drepturilor si libertatilor, ca Olanda
sau Austria, ani de zile s-au facut ca nu observa cum se formeaza
institutiile si cum apar legile autoritarismului cleptocratic putinist
si nici cum Georgia, Moldova si Ucraina
erau tinute intr-un soi de imponderabilitate politica de politicieni
locali, perfect integrati in retele mafiote conduse de oameni din
anturajul lui Putin.
Georgia lui august 2008 si Ucraina lui
februarie 2014 au fortat vechile democratii europene, nu fara o
sanatoasa presiune americana, sa-si puna intr-un oarecare acord
principiile clamate, declaratiile politice si actiunile concrete.
Ceea
ce Putin spera sa fie testul suprem, culegerea roadelor pentru anii de
"cointeresare" constanta a guvernelor din Europa Occidentala, pentru a
le creste "gradul de independenta" fata de SUA,
s-a transformat rapid in cosmarul cel mai mare al Rusiei; izolarea,
reducerea aproape pana la disparitie a spatiului de manevra, adevaratul
fundament al "realismului" rusesc.
De atunci, greselile Rusiei s-au tinut lant.
Anexarea Crimeii, un act ce a iesit oarecum din logica actiunii
politice traditionle ruse, desi i-a permis lui Putin sa se
autointituleze "Intregitorul", asemenea lui Stalin, a insemnat parasirea
de catre Rusia a "frontului ucrainean", cel putin pentru viitorul
apropiat si mediu.
Provocarea si sustinerea rebeliunii
pro-putiniste din sud-estul Ucrainei nu este nimic altceva decat o alta
incercare disperata de a mai pastra o serie de pozitii strategice in
statul ucrainean, prin intermediul impunerii unui federalism de natura
sa-l transforme intr-o entitate nefunctionala.
Presiunile
concertate ale Germaniei si Frantei asupra Ucrainei, pentru a accepta
termenii absurzi ai "armistitiului" de la Minsk, in ambele sale
variante, arata ca Berlinul si Parisul s-au grabit sa inchida "dosarul", acceptand interesele ilegitime ale Rusiei in Ucraina, dar incercand, in paralel, sa-si mentina si onorabilitatea externa.
Neaplicarea
prevederilor Minsk I si Minsk II arata ca stratagema
ruso-germano-franceza de a ancora Ucraina la remorca Moscovei, sub
aparenta unui armistitiu democratic, a esuat, iar Washingtonul nu este
strain de acest lucru.
In cele din urma, in efortul lor haotic
de a concilia actiunea si principiile clamate cu obsesiile lor
istorice, Berlinul si Parisul au sfarsit prin a-i dezamagi pe
"partenerii" rusi si prin a-i irita pe aliatii americani.
Nu
este de mirare ca "Noua Europa" a vazut in criza ucraineana o
oportunitate pentru resetarea sistemului de securitate euroatlantic,
bazandu-se pe o intelegere directa cu SUA.
Asa cum spun rusii,
"mai departe, mai mult". Izolarea internationala a Rusiei si impunerea
de sanctiuni au stimulat creativitatea propagandei politice rusesti. Pe
toate canalele si prin toti actorii politici importanti, Rusia
acrediteaza ideea ca, desi sustin oficial sanctiunile, tarile
occidentale sunt in stare sa utilizeze orice pretext pentru a le ridica.
O
serie de politicieni marginali din tarile occidentale, o pleiada de
"analisti reputati", tot felul de personaje exotice sunt intens
promovate de mediile ruse, cu declaratii in care sustin "absurdul"
sanctiunilor si ideea ca Ucraina a fost "abandonata" de Occident.
Serghei
Lavrov nu uita sa "aminteasca" in fiecare interviu, iar ultimul nu face
exceptie, de faptul ca toate tarile europene "relevante", ba chiar si
americanii, ii soptesc la ureche ca, daca ar organiza un nou referendum
in Crimeea, dupa toate regulile, pe care Rusia l-ar castiga oricum,
sanctiunile ar fi imediat ridicate.
"Realismul" ii face pe
liderii Rusiei sa creada ca orice poate fi tranzactionat, intr-o pauza
de pranz, indiferent de numarul si de calitatea obligatiilor
internationale asumate de "parteneri".
Ceea ce refuza rusii sa inteleaga este ca, daca istoria este pentru ei o obsesie, pentru ceilalti poate fi doar o lectie.
Chiar si asa, organizarea unui nou referendum in Crimeea ar fi un esec
politic greu de administrat, fara a apela la forta bruta, la aparatul pe
propaganda al Kremlinului.
Razboiul din Siria
Implicarea
directa in Siria, o decizie menita nu doar sa securizeze prezenta
militara rusa in Mediterana Orientala, dar mai ales sa-l recalifice pe
Putin in postura de partener frecventabil al Occidentului, este si ea un
pariu riscant.
Pe langa faptul ca Rusia a devenit obiectul urii
unei parti importante a populatiei, care i se opune lui Bashar al-Assad,
Putin trebuie sa evite, aproape cu orice pret, o confruntare cu
extremistii din ISIL.
Odata atacati, acestia ar crea Rusiei o
serie de "neplaceri" majore in Caucazul de Nord si Asia Centrala. Dupa
cum evolueaza lucrurile in Siria este greu de crezut ca, la sfarsitul
razboiului, Rusia va trebui sa se inteleaga doar cu Bashar al-Assad
pentru a-si mentine bazele de la Tartus si Latakia.
Pana
una-alta, Moscova este in plin razboi politico-economic cu Ankara, iar
daca petrolul pe care apropiatii presedintelui Erdogan, asa cum spun
oficialii rusi, il cumpara de la ISIL este atat de mult, reactia
fundamentalistilor islamici nu va intarzia sa apara.
In curand,
Lavrov se va vedea nevoit sa medieze intre kurzii sirieni si Bashar
al-Assad, lucru perfect plauzibil in Orientul Mijlociu, fapt care, insa,
va reduce spatiul de manevra al Rusiei in Siria, obligandu-l pe Putin
sa diversifice tintele atacurilor aviatiei ruse.
Alianta cu China
Mai
mult, in cautarea de piete pentru resursele sale si de furnizori de
tehnologii inalte pentru o serie de sectoare strategice din industrie,
Rusia pretinde ca este pe cale sa incheie o mare alianta cu China.
Zgomotoasa
campanie din jurul demararii proiectului energetic "Forta Siberiei",
sistemul de transport menit sa lege China de resursele rusesti,
deocamdata suspendat din cauza cerbiciei cu care chinezii negociaza
pretul gazului rusesc, contrasteaza cu linistea grea ce inconjoara acum
proiectul.
Incercand sa demonstreze Occidentului ca poate rezista si fara sa-i vanda petrol si gaze, Putin este pe cale sa se "predea" Chinei,
stiind bine ca, dupa Mongolia, Rusia este cea mai expusa tara la
formidabila expansiune a Chinei, pe toate planurile. Adevarati strategi
in politica, chinezii nu se grabesc sa raspunda stridentelor semne de
bunavointa ale Rusiei, asteptand ca marja de negociere a Moscovei sa mai
scada.
Marele Dragon incearca acum "doar" un deficit acut de
pamant cultivabil, pe care Rusia il are din plin, fiind deja conectat la
sistemul international de aprovizionare cu petrol si gaze naturale.
"Varianta
ruseasca" ar creste imediat autonomia Chinei, dar ar lega-o de o serie
de intelegeri, pe care ar trebui sa le respecte in viitor, iar acesta
s-ar putea sa-i aduca auspicii mai bune decat in prezent. China isi
permite sa mai astepte. Rusia?
Politica Rusiei fata de vecinii europeni inclusiv Romania
Nici
politica Rusiei fata de vecinii europeni nu exceleaza in creativitate,
chiar daca acest lucru nu o face mai putin nociva. Desi au pastrat toate
liniile de forta ale politicii imperiale, bolsevicii au adus in
politica externa o nota distincta, in care elementele dominante au fost
violenta si minciuna institutionalizata.
Intervalul intre cele
doua razboaie poate fi considerat "epoca de aur" a politicii externe
rusesti subversive, cu efecte destabilizatoare.
Interpunerea "cordonului sanitar", bazat pe Romania si Polonia, intre Rusia Sovietica si Republica de la Weimar, i-a intarit lui Lenin convingerea ca, daca Rusia nu poate controla o tara, atunci aceasta trebuie cel putin destabilizata.
Propaganda,
minciuna pura, coruptia, actiunile subversive, stipendierea unor forte
politice locale, instigarea la revolta si potentarea disensiunilor
interne si internationale au devenit de atunci uneltele preferate ale
Rusiei, in relatiile cu statele zonei, pe care le percepe drept ostile.
In
ultimul sau interviu, Lavrov, cel care face constant parada de
"retinerea" si "echilibrul" diplomatiei rusesti, nu s-a sfiit sa
intocmeasca la repezeala o adevarata "lista a rusinii", cu statele pe
care le considera "isterice".
Romania, Polonia si statele
baltice, vechii piloni ai "cordonului sanitar", au fost acuzate de
rafinatul Lavrov ca, instigate de Washington si asistate de Marea Britanie, "agita mitul pricolului rus, pana la isterie".
Asa
cum ne-a obisnuit de-a lungul istoriei sale contemporane, atunci cand
se rafuieste cu vecinii mai mici, propaganda rusa lasa la o parte orice
inhibitii diplomatice, exceland in meschinarii, care mai de care mai
bizare.
Este de asteptat ca presa rusa sa se umple, din nou, in
perioada care urmeaza, de articole si reportaje despre saracia si criza
din statele numite, precum si de o serie de relatari ale "ziaristilor"
rusi, care mai de care mai fanteziste.
Schematica in actiunile sale externe, incapabila sa depaseasca era intereselor de stat, Rusia
persista in a nu intelege ca influenta internationala a unui stat este
direct proportionala cu progresul pe care-l genereaza.
Modelul
economic si societal construit de Putin, bazat pe o prezenta masiva a
statului in toate sferele, finantat insa de un pret imens al petrolului,
se prabuseste aproape in liniste.
Din nefericire pentru ea, dar
si pentru noi, Rusia lui Putin nu este pregatita sa puna nimic altceva
in locul sau, incercand sa umple vidul creat cu forta bruta si cu iluzia
unei restauratii imperiale.
Maniera primitiva in care actioneaza
nu-i face efectele mai putin devastatoare, insa ofera celor care sunt
vizati indicii pretioase cu privire la modul in care poate fi
contracarata.
Nici unul dintre mijlocele de exprimare ale unui
stat modern nu trebuie exclus din paleta de raspunsuri care pot fi date
provocarilor rusesti, de la cel mai sofisticat armament, la cel mai
generos principiu.
Drumul devenirii rusesti, la capatul careia
majoritatea rusilor ar putea sa se considere o parte organica a marii
civilizatii iudeo-crestine, iar asperitatile ancestralului raport
antitetic intre Rusia si ceilalti sa fie in cele din urma atenuate, pare
departe de a se sfarsi.
Conservatorismul lui Putin, impus
societatii ca o formula de reconciliere cu trecutul, aflat acum in stare
de criza, reaprinde razboiul rusilor cu propria istorie, indemnandu-i
iarasi sa apropie asupra ei nu doar cu ura si partinire, dar mai ales cu
sentimentul acut al unei desavarsiri incomplete.
Cosmin
Popa este cercetator stiintific al Institutului de Istorie "Nicolae
Iorga" al Academiei Romane, conferentiar-asociat la Facultatea de
Istorie si Stiinte Politice, Universitatea "Ovidius", Constanta,
conferentiar-asociat la Institutul Diplomatic Roman. Este specializat in
istoria URSS/Rusiei si istoria Europei Centrale si de Sud-Est, perioada
comunista si contemporana. A studiat la Bucuresti si la Moscova si este
membru al Comisiei bilaterale a istoricilor din Romania si Rusia.
Despre ce vrei sa scriem?
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
Citeste mai multe despre
Sursa:
Ziare.com
