Procurorii din cadrul Direcției
Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus
efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul:
NIȚU TIBERIU-MIHAIL, procuror general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data
faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în
serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru
sine.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În
cursul lunii aprilie 2014, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție s-a înregistrat un protocol privind cooperarea în
domeniul circulației rutiere, încheiat cu Ministerul Afacerilor Interne.
Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat la
încheierea protocolului de către procurorul general Nițu Tiberiu-Mihail,
iar obiectul a fost cooperarea dintre cele două instituții în scopul
însoțirii autovehiculului utilizat de către procurorul general, cu
echipaje ale poliției rutiere.
Temeiurile
legale invocate în fundamentarea protocolului au fost Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile
publice și Regulamentul de aplicare, aprobat prin H.G. nr. 1.391/2006,
deși niciunul din cele două acte normative nu include procurorul general
printre persoanele care pot beneficia de însoțire cu echipaje ale
poliției rutiere.
De menționat este
faptul că, oricum, și fără încheierea acestui protocol, procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
beneficiază, în virtutea funcției, de protecție asigurată de Serviciul
de Protecție și Pază (SPP), deplasările fiind realizate cu un
autovehicul al acestei instituții care are un regim de circulație
prioritară.
Protocolul semnat de procurorul general Nițu Tiberiu
Mihail a reprezentat temeiul în baza căruia, începând cu luna aprilie
2014, Brigada Rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a
Municipiului București, aflată în subordinea ministrului, a asigurat, cu
caracter permanent, însoțirea deplasărilor efectuate de acesta pe raza
municipiului București.
Misiunea era
realizată în două schimburi de un agent de poliție din cadrul
Serviciului Operativ Special folosind o motocicletă. Zilnic, echipajul
aștepta sosirea procurorului general în București și îl însoțea la
sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
facilitându-i deplasarea cu ajutorul dispozitivului de agenți de poliție
din teren. Ulterior, agentul de poliție rămânea în apropierea unității
de parchet și însoțea eventualele deplasări pe parcursul zilei, iar la
finalul programului însoțea procurorul general până la ieșirea din
București.
În condițiile în care
procurorul general nu era îndreptățit să beneficieze de însoțire cu
echipaje ale poliției rutiere potrivit prevederilor H.G. nr. 1.391/2006,
fapta ministrului a produs o vătămare a intereselor legitime și un
prejudiciu material Direcției Generale de Poliție a Municipiului
București, precum și un folos necuvenit procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
La
data de 03.07.2015, Direcția Generală de Poliție a Municipiului
București a adoptat un plan-cadru care cuprinde o prezentare detaliată a
modalității în care se desfășura activitatea de însoțirea a
demnitarilor pe raza municipiului București.
Din
documentul menționat rezultă că, dintre categoriile de persoane
îndreptățite legal, singurii demnitari care beneficiau de însoțire
permanentă erau președintele României și primul ministru. De asemenea,
de însoțire permanentă beneficiau și ministrul de interne și procurorul
general, care însă nu ar fi trebuit să aibă acces la acest privilegiu.
Astfel, prin faptele descrise, numărul persoanele pentru care a fost
asigurată activitatea de însoțire a fost dublat, cu perturbarea inerentă
a circulației rutiere în municipiul București.
Prevederile
referitoare la circulația pe drumurile publice reglementează în mod
limitativ sfera demnitarilor care pot fi însoțiți de echipaje de poliție
rutieră pe parcursul deplasărilor. Rațiunea acestor prevederi ține atât
de nevoia de a gestiona în mod eficient resursele limitate de care
dispune Poliția Română, cât și de a garanta desfășurarea în bune
condiții a circulației rutiere.
În
acest sens, trebuie avut în vedere că însoțirea unui demnitar de către
poliția rutieră presupune atât asigurarea echipajului de însoțire și a
vehiculului corespunzător, cât și instalarea în teren a unui dispozitiv
de dirijare și siguranță a traficului format din posturi fixe, posturi
mobile și patrule auto-moto, atât pe traseul care urmează a fi parcurs,
cât și pe traseele alternative care ar putea fi folosite de coloana
oficială.
Fiecare deplasare
presupune, așadar, redirecționarea unui număr semnificativ de agenți de
poliție de la posturile unde își desfășoară în mod obișnuit activitatea
către traseele pe care se deplasează demnitarul, cu consecința
perturbării modului în care se realizează activitatea de supraveghere,
îndrumare și control al traficului.
Astfel,
în aceste situații, intersecțiile unde acționează agenții de poliție nu
sunt alese în funcție de valorile de trafic, iar manevrele de dirijare
nu urmăresc optimizarea circulației, ci reducerea timpului de deplasare a
demnitarului. Conform art. 21 din Procedura privind asigurarea
deplasării pe drumurile publice a coloanelor oficiale, la apropierea
coloanei, agenții de poliție rutieră aflați în posturile fixe opresc
circulația celorlalte vehicule, asigurând deplasarea nestingherită a
coloanei oficiale.
În condițiile în
care numărul de agenți de poliție care desfășoară la un anumit moment
dat activități de dirijare a traficului pe raza întregului municipiu
București variază între 60 și 80, asigurarea dispozitivului de siguranță
pentru fiecare demnitar presupune că o parte importantă din resursele
Brigăzii de Poliție Rutieră este alocată exclusiv activității de
însoțire, cu afectarea celorlalte responsabilități. Drept urmare, un
număr important de intersecții cu valori mari de trafic nu pot fi
dirijate de către agenții de poliție care trebuie să se deplaseze pentru
a asigura traseul coloanelor oficiale.
Având
în vedere aceste argumente, art. 223 alin. 2 din Regulamentul de
aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind
circulația pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr. 1.391/2006,
prevede că beneficiază de însoțire cu echipaje ale poliției rutiere
Președintele României, președinții celor două camere ale Parlamentului
și primul ministru. În considerarea importanței acestor funcții în stat,
legiuitorul a instituit o prezumție legală absolută cu privire la
caracterul justificat al resurselor suplimentare alocate și al
inconvenientelor cauzate traficului, prevăzând că demnitarii menționați
pot fi însoțiți în toate deplasările pe care le efectuează.
Același
act normativ prevede, în dispozițiile art. 223 alin. 3, că miniștrii
pot beneficia de însoțire cu echipaje ale poliției rutiere doar în
situații deosebite, care impun deplasarea în regim de urgență. Spre
deosebire de ipoteza anterioară, beneficiul poate fi invocat de ministru
numai dacă sunt îndeplinite în mod simultan două condiții – existența
unei împrejurări neuzuale, precum și a unor motive obiective care impun
ca demnitarul să ajungă la o anumită destinație într-un interval scurt.
În
acest sens, trebuie avut în vedere că procurorul general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție beneficiază de
protecție asigurată de Serviciul de Protecție și Pază conform Legii nr.
191/1998, care presupune asigurarea unui echipaj format din doi
lucrători și a unui autovehicul autorizat să folosească semnale speciale
de avertizare sonore și luminoase și să încalce regimul legal de viteză
potrivit art. 61 din O.U.G. nr. 195/2002. Legiuitorul a prezumat că
acest regim de circulație prioritară este suficient pentru deplasările
demnitarilor, așa cum este suficient pentru deplasarea ambulanțelor și a
autoturismelor de intervenție ale poliției, iar suplimentarea cu
echipaje de poliție rutieră și închiderea intersecțiilor de pe traseu se
justifică doar în situații excepționale.
În
cazul în care un ministru sau, în cazul de față procurorul general,
consideră că se găsește într-o asemenea situație excepțională, Serviciul
de Protecție și Pază transmite o solicitare scrisă Ministerului
Afacerilor Interne, care emite o dispoziție cu privire la însoțirea
acelei deplasări. Trebuie menționat și că Poliția Română nu are
competențe în asigurarea protecției demnitarilor, putând coopera cu
Serviciul de Protecție și Pază doar în limitele competențelor legale.
Totodată,
art. 223 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 195/2002 prevede, în mod limitativ, celelalte categorii
de persoane îndreptățite să beneficieze de însoțire cu echipaje ale
poliției rutiere, respectiv foștii președinți ai României, candidații la
funcția de președinte pe durata activităților electorale, șefii
misiunilor diplomatice cu ocazia depunerii scrisorilor de acreditare și
omologii străini ai demnitarilor români.
Suspectului Nițu
Tiberiu-Mihail i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și
acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură
penală.