http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Anunţ de ultimă oră al lui David Cameron: Are legătură cu reforma UE
Reforma Uniunii Europene, solicitată
de Marea Britanie, va fi benefică tuturor membrilor blocului comunitar, a
declarat vineri la Copenhaga premierul britanic David Cameron, idee
împărtăşită şi de omologul său danez, Lars Lokke Rasmussen, relatează
agenţiile AFP şi Reuters. 'Europa în care eu cred trebuie să fie
suficient de flexibilă pentru a ţine cont de temerile ţărilor,
indiferent că sunt ţări mari sau mici', a subliniat Cameron în faţa
presei după întrevederea cu Rasmussen.
Acesta
din urmă a apreciat că propunerile înaintate de preşedintele
Consiliului European, Donald Tusk, pentru a determina Marea Britanie să
rămână în UE sunt în spiritul soluţiilor găsite în anul 1993, atunci
când Danemarca a fost scutită de la aplicarea deciziilor europene
privind adoptarea monedei euro şi a celor legate de domeniul justiţie şi
afaceri interne. Şeful executivului britanic a condiţionat susţinerea
unui vot favorabil rămânerii în UE la referendumul pe această temă, pe
care l-ar putea convoca chiar în luna iunie, de acceptarea de către
partenerii europeni a unor reforme menite să consolideze suveranitatea
statelor blocului comunitar, în detrimentul actualei politici
federaliste de adâncire a integrării europene.
Cele mai delicate dintre aceste
cereri privesc suprimarea ajutoarelor sociale timp de patru ani pentru
imigranţii nou-veniţi din alte state ale UE, repatrierea unor atribuţii
decizionale dinspre Comisia Europeană către statele membre şi renunţarea
la principiul adoptării monedei euro de către toate statele blocului
comunitar. În urma ultimelor negocieri cu Cameron, Tusk a venit marţi cu
mai multe propuneri conţinute într-un preacord ce va trebui aprobat la
Consiliul European din 18 şi 19 februarie. Astfel, se acceptă
posibilitatea ca un stat membru al UE să poată suspenda acordarea
ajutoarelor sociale timp de patru ani pentru imigranţii comunitari
nou-veniţi, dar numai în cazul unui aflux migrator masiv şi cu acceptul
Comisiei Europene şi al Consiliului European. Compromisul propus mai
prevede, printre altele, crearea unui aşa-numit mecanism al
'cartonaşului roşu', prin care parlamentele naţionale să poată bloca o
iniţiativă legislativă a Comisiei Europene, dacă cel puţin 55% din
parlamentele naţionale votează de asemenea împotriva ei, precum şi
acordarea dreptului statelor ce nu folosesc moneda comună să exprime
opinii cu privire la deciziile zonei euro, dar fără să le poată bloca.
'Acest
pachet de măsuri, (...) dacă vom reuşi să-l convenim în detaliu, iar
acolo unde este posibil să-l îmbunătăţim, va fi bun pentru Marea
Britanie, dar şi pentru celelalte state europene', a insistat Cameron la
conferinţa de presă comună cu omologul său danez. 'Adoptarea
propunerilor va crea o Europă mai bună', a apreciat la rândul său
Rasmussen, el subliniind faptul că aceste propuneri conţin şi 'elemente
foarte utile cu privirea la definirea principiilor de bază ale
sistemului de securitate socială'.
Cameron
poate conta astfel pe sprijinul Danemarcei la Consiliul European de pe
18 şi 19 februarie. Însă, potrivit AFP, care citează surse europene
implicate în negocierile pentru evitarea Brexitului (ieşirea Marii
Britanii din UE), majoritatea liderilor europeni privesc cu scepticism
compromisul propus de Tusk. Statele Grupului de la Vişegrad (Ungaria,
Polonia, Cehia şi Slovacia), de unde provin numeroşi imigranţi aflaţi în
prezent în Marea Britanie, au anunţat că vor exprima o poziţie comună
cu privire la acest plan în urma reuniunii lor de pe 15 februarie.
Totuşi, în cursul unei alte vizite fulger, desfăşurate la Varşovia, tot
vineri, liderul partidului polonez de guvernământ Lege şi Justiţie
(PiS), Jaroslaw Kaczynski, a declarat că a primit din partea lui Cameron
garanţia că drepturile la asistenţă socială pentru cei peste un milion
de polonezi aflaţi în prezent în Marea Britanie nu vor fi afectate. Pe
de altă parte, Cameron trebuie să convingă şi în ţara sa asupra
avantajelor compromisului propus, mai ales că ultimul sondaj relevă un
avans al taberei eurosceptice, 45% dintre britanicii chestionaţi
afirmând că ar vota în favoarea ieşirii regatului din UE, în timp ce 36%
doresc menţinerea ţării în blocul comunitar.
Deşi
Cameron s-a declarat mulţumit de iniţiativa lui Tusk, politicienii
britanici eurosceptici, inclusiv cei din tabăra sa conservatoare, precum
şi presa britanică l-au criticat sever, acuzându-l că a cedat ori că a
obţinut din partea Uniunii Europene doar 'promisiuni deşarte', mai ales
în privinţa a două dintre cele mai importante chestiuni care interesează
electoratul britanic, respectiv imigraţia şi repatrierea unor atribuţii
de la Bruxelles către Londra, anunţă Agerpres.