Lumea în imagini. Fotografiile zilei de 5 februarie
„Adevărul“ vă prezintă cele mai importante momente ale zilei surprinse în imagini.
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
CIORAN AMOREZAT LA BĂTRÎNEȚE
” Nu am dorit de altfel sã ridic la un nivel sexual relația noastrã dar dacã totuși, aceasta s-a întîmplat, a fost și fiindcã Cioran cãzuse de la început pradã unei asemenea obsesii încît eu am crezut cã trebuie sã-i vin în întîmpinare. Dar în scrisorile mele l-am lãsat sã înțeleagã fãrã echivoc cã nu-l mai prețuiam din aceastã pricinã; dimpotrivã eram chiar furioasã cã m-a pus în situația de a converti erotismul în sexualitate, ceea ce nu dorisem sã se întîmple…Așa încît a fost minunat cã am putut-o cunoaște pe Simone și cã fãrã a-l jigni pe Cioran, puteam avea și un motiv de a nu mai continua…” Cea care se confesează intr-un interviu, este ultima iubită a filosofului, Friedgard Thoma. Cei doi s-au întilnit prin intermediul scrisorilor. Ea i-a scris în ianuarie 1981 la Paris. El i-a răspuns, spre mirarea ei. Ea locuia la Koln și pregătea o teză în filosofie. Avea 35 de ani, un copil de zece ani și cum spune într-u interviu in 2001, (România literară nr 49, Rodica Binder) chiar ea avea experiențele ei de
viață. E și o femeie frumoasă. Între cei doi are loc un schimb de scrisori și relația ” se incinge „. E o ” îndrăgosteală din vorbe”, cum se zicea o dată. Azi se intîmplă, dar pe internet.
Friedgard Thoma cunoștea opera lui Cioran din 1979 și o admira. A
vrut să cunoască și omul din
spatele aforismelor și textelor insolente. E bine să eviți
asemenea experiențe, persoana fizică este totdeauna sub
autor. Citește-l, dar admiră-l de departe, e mai prudent. Vine la
Paris și il cunoaște. Se lasă prinsă de acest personaj, amuzant, erudit,
paradoxal. Începe să observe și diferențele dintre
imaginea pe care și-o
cultiva și realitate. Cioran de fapt nu era însinguratul absolut, (cum ar fi fost, devreme ce trăia în mijlocul Parisului !? ) așa cum părea din cărți. Era sociabil, îi plăcea viața, chiar dacă se plîngea de ea tot timpul. Nu o disprețuia, cum dădea impresia. L-am cunoscut la Paris imediat după decembrie 89, deci zece ani mai tîrziu de întilnirea lor. Mi-a făcut impresia unui bătrîn ticăit și țăcănit, cu stereotipurile lui, (avea 80 de ani deja), puțin cabotin, jucînd un rol pe care și-l scrisese singur. Voia să epateze, să nu treci indiferent pe lingă el, deși pretindea contrariul. Rîdea mult, spunea și asculta anecdote, bîrfe, zvonuri. Era curios, chiar indiscret, interesat de aspectele cele mai concrete al vieții cotidiene, de la prețuri, la salarii, apariții editoriale, tiraje, culise, viață bucureșteană, premii, biografii etc.
La aniversarea zilei ei de naștere – la cafeneau Procope (ce mai veche din Paris) din Saint Germaine des Pres, aproape de locuința lui Cioran din rue Odeon, la 19 iunie 1981 – Cioran – ca un adolescent ispitit de Diavol – ii scrie bilețele pe șervetel. Postura ridicolă, indrăzneață, dar a funcționat. Relația se încinge. Trecuseră doar 6 luni de la primul schimb de epistole. Plimbări prin Jardins Luxembourg, cărți împărtașite, monoloagele și exasperarile lui, etc. Nu lipsește nimic din decorul și ingredientele unei veritabile povești de amor. Condiția lor însă ii contrazice. Cioran esra de decenii semi/îinsurat cu Simone Boue, cum chair el spune, și avea dublul vîrstei ei, 70 de ani, n. 1911. Părea trecătorilor bunicul ei Cioran nu observa ridicolul situației. Probabil se imagina tinăr, nu se uita prea des în oglindă, nici in cartea de identitate. Femeia care îl insoțea, tinără, frumoasă, citită, era firește flatată de celebritatea insotitorului ei, care, în plus, îi declara și că o iubește și e de de neinlocuit în viața lui. Cioran, dacă ar fi fost mai realist, mai prudent, ar fi rămas la spirit, ca mentor, tutore, îndrumatorul ei în meandrele filosofiei. Dar el a vrut să ajunga în pat cu ea, indiferent de rezultat. Ceea ca s-a și întimplat, cum s-a confesat chiar Friedgard Thoma.
Știm această poveste înduioșătoare despre un batirn indragostiti de o femeii tinara, dintr-o carte publicată de ea după moartea lui Cioran și a partenerei lui, Simone Boue. Gestul e cam indiscret și are ceva îndoielnic. Cred, că așa cum a fostflatată de plimbările prin Paris cu Cioran. A vrut să își facă cunoscută acesata idilă neobișnuită cu un scriitor celebru, Far s avra a data o alta iamgiend ecfit ar fi vrut să lase Cioran insusi despre el, apare cam ridicol, etc. Publicarea sscrisorilor corespunde curiozitătii publicului, plăcerii lui de scotoci in biografiile contemparanilor lor. Pentru editori e o afacere, pentru autori la fel, plus notorietatea… Cioran nu apare prea bine, iese cam sifonat, ca un bătrîn ridicol, prins de mrejele unei iubiri venită prea tirziu. La o virsta cind altii se gîndesc la locul de veci. Un episod straniu il descrie pe Cioran într-o plimbare prin cimitirul Montparnasse să îi arate propriul mormînt deja pregătit de devotata Simone Boue. Dar, distrat cum era, nu îl găseste. Ce experiență !
Cum era de așteptat Friedegard Thoma se întoarce la viața reală, iese din balonul de sticlă, din aerul artificial al acestei idile fără viitor pentru a-și întîlni iubitul adevărat, la Koln, cel cu care împarte într-adevăr viața. Cioran știe chiar de la ea și e resemnat, nici nu are încotro. Scrisorile lor se răresc, fără a înceta cu totul. Ne părea a mai avea să-și spună mare lucru sau să îi mai unească ceva. Și devotata Simone Boue știe despre legătura lor, și ea acceptase situația.
Cioran imbătrînește, efectele sunt din ce în ce mai vizibile. Se stinge în iunie 1995 la 84 de ani și este înmormîntat în cimitriul Montparnasse, în mormîntul știut – de data asta găsit. Îl va însoți și Simone Boue, cîțiva ani mai tîrziu, dispărută tragic, înecată în Atlantic, la puțin timp după ce a terminat de transcris în întregime „Caietele lui Cioran”. Friedgard Thoma a găsit că e nimerit să publice scrisorile și să le comenteze intr-o carte, scoțînd astfel la lumină povestea ei cu Cioran. (ediția românească, Friedgard Thoma, ” Pentru nimic in lume”, 2005 ed.EST) (fisa de roman-Partida de vinatoare )
STELIAN TANASE
FOTO www.andredoicescu.blogspot.com
imaginea pe care și-o
cultiva și realitate. Cioran de fapt nu era însinguratul absolut, (cum ar fi fost, devreme ce trăia în mijlocul Parisului !? ) așa cum părea din cărți. Era sociabil, îi plăcea viața, chiar dacă se plîngea de ea tot timpul. Nu o disprețuia, cum dădea impresia. L-am cunoscut la Paris imediat după decembrie 89, deci zece ani mai tîrziu de întilnirea lor. Mi-a făcut impresia unui bătrîn ticăit și țăcănit, cu stereotipurile lui, (avea 80 de ani deja), puțin cabotin, jucînd un rol pe care și-l scrisese singur. Voia să epateze, să nu treci indiferent pe lingă el, deși pretindea contrariul. Rîdea mult, spunea și asculta anecdote, bîrfe, zvonuri. Era curios, chiar indiscret, interesat de aspectele cele mai concrete al vieții cotidiene, de la prețuri, la salarii, apariții editoriale, tiraje, culise, viață bucureșteană, premii, biografii etc.
La aniversarea zilei ei de naștere – la cafeneau Procope (ce mai veche din Paris) din Saint Germaine des Pres, aproape de locuința lui Cioran din rue Odeon, la 19 iunie 1981 – Cioran – ca un adolescent ispitit de Diavol – ii scrie bilețele pe șervetel. Postura ridicolă, indrăzneață, dar a funcționat. Relația se încinge. Trecuseră doar 6 luni de la primul schimb de epistole. Plimbări prin Jardins Luxembourg, cărți împărtașite, monoloagele și exasperarile lui, etc. Nu lipsește nimic din decorul și ingredientele unei veritabile povești de amor. Condiția lor însă ii contrazice. Cioran esra de decenii semi/îinsurat cu Simone Boue, cum chair el spune, și avea dublul vîrstei ei, 70 de ani, n. 1911. Părea trecătorilor bunicul ei Cioran nu observa ridicolul situației. Probabil se imagina tinăr, nu se uita prea des în oglindă, nici in cartea de identitate. Femeia care îl insoțea, tinără, frumoasă, citită, era firește flatată de celebritatea insotitorului ei, care, în plus, îi declara și că o iubește și e de de neinlocuit în viața lui. Cioran, dacă ar fi fost mai realist, mai prudent, ar fi rămas la spirit, ca mentor, tutore, îndrumatorul ei în meandrele filosofiei. Dar el a vrut să ajunga în pat cu ea, indiferent de rezultat. Ceea ca s-a și întimplat, cum s-a confesat chiar Friedgard Thoma.
Știm această poveste înduioșătoare despre un batirn indragostiti de o femeii tinara, dintr-o carte publicată de ea după moartea lui Cioran și a partenerei lui, Simone Boue. Gestul e cam indiscret și are ceva îndoielnic. Cred, că așa cum a fostflatată de plimbările prin Paris cu Cioran. A vrut să își facă cunoscută acesata idilă neobișnuită cu un scriitor celebru, Far s avra a data o alta iamgiend ecfit ar fi vrut să lase Cioran insusi despre el, apare cam ridicol, etc. Publicarea sscrisorilor corespunde curiozitătii publicului, plăcerii lui de scotoci in biografiile contemparanilor lor. Pentru editori e o afacere, pentru autori la fel, plus notorietatea… Cioran nu apare prea bine, iese cam sifonat, ca un bătrîn ridicol, prins de mrejele unei iubiri venită prea tirziu. La o virsta cind altii se gîndesc la locul de veci. Un episod straniu il descrie pe Cioran într-o plimbare prin cimitirul Montparnasse să îi arate propriul mormînt deja pregătit de devotata Simone Boue. Dar, distrat cum era, nu îl găseste. Ce experiență !
Cum era de așteptat Friedegard Thoma se întoarce la viața reală, iese din balonul de sticlă, din aerul artificial al acestei idile fără viitor pentru a-și întîlni iubitul adevărat, la Koln, cel cu care împarte într-adevăr viața. Cioran știe chiar de la ea și e resemnat, nici nu are încotro. Scrisorile lor se răresc, fără a înceta cu totul. Ne părea a mai avea să-și spună mare lucru sau să îi mai unească ceva. Și devotata Simone Boue știe despre legătura lor, și ea acceptase situația.
Cioran imbătrînește, efectele sunt din ce în ce mai vizibile. Se stinge în iunie 1995 la 84 de ani și este înmormîntat în cimitriul Montparnasse, în mormîntul știut – de data asta găsit. Îl va însoți și Simone Boue, cîțiva ani mai tîrziu, dispărută tragic, înecată în Atlantic, la puțin timp după ce a terminat de transcris în întregime „Caietele lui Cioran”. Friedgard Thoma a găsit că e nimerit să publice scrisorile și să le comenteze intr-o carte, scoțînd astfel la lumină povestea ei cu Cioran. (ediția românească, Friedgard Thoma, ” Pentru nimic in lume”, 2005 ed.EST) (fisa de roman-Partida de vinatoare )
STELIAN TANASE
FOTO www.andredoicescu.blogspot.com
