Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

joi, 14 ianuarie 2016

Miron Mitrea, DEZVĂLUIRI INCENDIARE despre Victor Ponta, Vanghelie, Oprescu și PSD - Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor - Publicat: 13/01/2016

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 

Miron Mitrea, DEZVĂLUIRI INCENDIARE despre Victor Ponta, Vanghelie, Oprescu și PSD

 

  Gabriel Zamfirescu,

 Redactor

 

13/01/2016

miron mitrea



Miron Mitrea spune totul din spatele gratiilor în cea de-a treia carte scrisă în puşcărie. Fostul lider al social democraţilor face dezvăluiri incendiare despre Victor Ponta, Sorin Oprescu sau Marian Vanghelie.
Miron Mitrea, condamnat la doi ani de închisoare pentru fapte de corupție, își umple timpul în Penitenciarul Poarta Albă, scriind deja a treia carte: „Campanii electorale 1996-2014". Mitrea povestește despre campaniile electorale ale PSD pe care le-a coordonat şi face dezvăluiri despre Victor Ponta, Marian Vanghelie şi Sorin Oprescu.

Fostul ministru al Transporturilor explică modul în care, la mai toate alegerile, votul a fost fraudat, cu complicitatea tuturor partidelor politice. "Am să spun un lucru pe care îl știu toți cei care s-au ocupat de alegeri. Dacă se produce o fraudă serioasă într-o secție de vot, nu este votul multiplu. Este momentul când, la numărătoarea voturilor, voturile partidului sau ale candidatului care nu are reprezentant prezent în acea secție se redistribuie între partidele cu reprezentanți. Și se întâmplă mult mai des decât ați crede. Și la toate partidele. În momentul în care apar voturi fără «stăpân», rar, reprezentanții prezenți le lasă în dreptul celui votat. Știu că vor fi destui care se vor indigna de cele spuse de mine, dar mă lasă rece. Acesta e adevărul", scrie Mitrea.

Miron Mitrea scrie şi despre cei doi prezidenţiabili ai PSD, Mircea Geoană şi Victor Ponta. „Două cazuri aș comenta. Mircea Geoană, pe care marea majoritate îl vedea președinte, nu era candidatul ideal. Partidul venea cu o imagine bună pentru alegerile prezidențiale și avea în mod cert șansa de a-și impune candidatul. Mai ales în antiteză cu un Traian Băsescu slăbit de o guvernare slabă și lipită de el. Dar Mircea nu era «locomotiva» politică. Nu stătea rău dar era perceput într-o parte importantă a electoratului ca „prostănacul" descris de Ion Iliescu.. În orice caz, eram câțiva în PSD care știam că victoria nu e a noastră. Dar nu am reușit nici să mă apropii măcar de posibilitatea de a impune oficial o alternativă. Pur și simplu, majoritatea colegilor erau convinși că Mircea va câștiga și, deși mulți îi cunoșteau slăbiciunile, l-au sprijinit. Nu odată am auzit că mai bine pleacă la Cotroceni și scăpăm de el, decât să creăm probleme în partid. Subțire mod de a gândi, așa că Mircea a intrat în campanie și a pierdut. Păcat.
Al doilea caz a fost Victor Ponta. În mod evident, nepregătit pentru candidatura la prezidențiale, intră în competiție. Mai grav, electoratul era pregătit să sprijine candidatul USL, nu PSD. Tot jocul pueril în jurul cui a rupt USL-ul nu a făcut decât să ne îndepărteze de victorie". Miron Mitrea susține că știa că alegerile prezidențiale din 2014 vor fi pierdute de Victor Ponta.

„Vreau să vă spun, de la început, că eram conștient de șansa a doua a lui Victor Ponta, imediat ce a fost clar că Iohannis îi va fi contracandidat. Cred că știa și el. Când m-a întrebat ce cred, i-am spus elegant că are șansa lui să câștige... În PSD, doar un politician mi-a dovedit că a înțeles pericolul Iohannis. Mihai Sturzu, într- o ședință a grupului parlamentar, a afirmat că a constatat, mergând prin țară, că pe Iohannis nu îl urăște nimeni. Observase că nici nu sunt mulți care îl iubesc, dar îl surprinsese lipsa de sentimente negative vis-a-vis de Iohannis. I-am spus că ăsta e motivul, inteligent, pentru care fusese selectat Iohannis. A fost unul dintre puținii care au anticipat problema pentru Victor. Semne de întrebare mi-a ridicat și Georgian Pop. Restul, siguri pe ei, au mers la o înfrângere planificată. Spuneam că o campanie ingenioasă ar fi fost soluția. Șeful campaniei electorale a lui Victor Ponta, Liviu Dragnea, bun organizator, este departe de tipologia inventivului, ingeniosului".

Miron Mitrea l-a făcut „independent" pe Sorin Oprescu în 2008 și, așa, doctorul a devenit primar al Capitalei. Totul, pe fondul insistenței lui Marian Vanghelie de a candida la Primăria București și pe incapacitatea lui Mircea Geoană de a i se opune: „Pusesem două întrebări consecutive despre Sorin Oprescu. Inspirație. În prima întrebam câți dintre repondenți ar vota pe PSD-istul Sorin Oprescu în funcția de primar general. Răspuns, 22%. În a doua întrebam câți l-ar vota pe independentul Sorin Oprescu. Răspuns, 41%... M-am întâlnit cu Sorin Oprescu în biroul meu de la Camera Deputaților. A fost o discuție scurtă. O am în minte foarte clar. Era hotărât să candideze. Voia să o facă în numele PSD-ului. Era susținut de Ion Iliescu și Adrian Năstase. Avea împotrivă organizația PSD București, condusă de Vanghelie. Se gândise și la o eventuală candidatură independentă.
I-am arătat sondajul. M-a întrebat cum de era posibilă o asemenea diferență. I-am spus că bucureștenii se cam săturaseră de partide. Nu s-a hotărât pe loc. Dar în scurt timp a luat decizia. A fost decizia lui. Nu l-am convins eu. Dar era cea pe care o doream. L-am rugat și a acceptat să mai întârzie anunțul public... Modul în care eu, coordonatorul campaniei, răspundeam la întrebări legate de independența lui Sorin a fost intenționat ambiguu. Voiam să creez în teritoriu impresia de apartenență a lui Sorin la PSD. Era extrem de important. În turul doi voiam să marșez cu toată campania de comunicare pe lupta lui Sorin cu Vasile Blaga. Mi-a ieșit. Deși Cristi (Diaconescu) era candidatul oficial al PSD-ului, o parte important a presei a considerat că Sorin Oprescu este tot candidatul PSD-ului. Astfel am controlat agenda publică aproape toată campania."

Mitrea aminteşte de uriașul miting de la Romexpo, în acre Sorin Oprescu urma să fie înfierat cu mânie proletară de PSD, pentru susținerea lui Cristian Diaconescu. Dușmanul Oprescu trebuia desființat. Mircea Geoană dăduse acceptul. „O tragedie. Sinucidere curată. Ne făceau praf și mai erau și mândri de asta. Trebuia să improvizez. Uitându-mă în sală am văzut camerele de televiziune îndreptate spre podium și am improvizat. Am discutat cu reporterii tuturor televiziunilor și le-am spus ce avea să se întâmple. Onest. Le-am spus că Vanghelie și Geoană îl vor ataca pe Oprescu și, astfel, Sorin va pierde. Nu credeam că am șanse să îi conving să nu transmită dar eram disperat. Spre surprinderea mea, au fost cu toții de acord să nu transmită. Au sunat la stații și au primit undă verde. Mai era un amănunt. Era important ca becurile roșii de pe cameră, cele care arătau că se filmează, să fie aprinse. Și au fost. A urmat una dintre cele mai crunte demonstrații de atac politic. L-au înfierat cu mânie pe Sorin Oprescu. Dacă la Vanghelie și Geoană mă așteptam, Diaconescu m-a lăsat mască... Nu s-a transmis nimic. A doua zi pe seară m-a sunat Mircea Geoa nă. M-a întrebat ce s-a întâmplat, pentru că echipa de monitorizare a partidului nu înregistrase. Nicăieri. Am mințit. Sigur că se transmisese. Pe multe posturi. După câteva zile, Vanghelie era convins că fuseseră lucrați. Cineva i-a zis că se transmisese pentru că becurile roșii fuseseră aprinse tot timpul", spune Mitrea conform celor de la evz.

AVERTISMENT interesant: Pregătiți-vă 'de un an cataclismic' Autor: Denisa Miron, Colaborator Publicat: 13/01/2016

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 

AVERTISMENT interesant: Pregătiți-vă 'de un an cataclismic'

 

  Denisa Miron, 

Colaborator

 

13/01/2016

criza-financiara-sursa:telegraph.co.uk



Royal Bank of Scotland își sfătuiește clienții să se pregătească pentru ”un an cataclismic” marcat de o criză globală a deflației, avertizând că marile burse ar putea cădea cu până la o cincime iar barilul de petrol ar putea fi cotat cu 16 dolari. Divizia de creditare a RBS afirmă că piețele dau semnale de stres similare celor 2008, din lunile care au precedat declanșarea crizei Lehman.
”Vindeți absolut tot, cu excepția obligațiunilor de înaltă calitate. Vorbim de redobândirea capitalurilor, nu de rentabilitatea capitalurilor. Suntem într-un hol foarte aglomerat care are ieșiri de urgență foarte strâmte”, se afirmă într-o notă trimisă clienților de conducerea Diviziei de Credite.
Andrew Roberts, șeful Diviziei, afirmă că piața creditelor și comerțul global se contractează- o adevărată provocare pentru bilanțurile corporative și câștigurile de capital în condițiile în care ponderile datoriei globale au atins un nivel record.
”China a pornit o corecție majoră care va avea efect de bulgăre de zăpadă. Acțiunile și creditarea au devenit foarte periculoase”, afirmă Roberts, care se așteaptă ca Wall Street și bursele europene să înregistreze scăderi între 10 și 20 la sută.
”Londra este vulnerabilă în situația unui șoc negativ. Toți aceia care acționează după mentalitatea tipică companiilor din domeniile minier și petrolier, potrivit cărora dividentele sunt în siguranță, o să constate cu surprindere că lucrurile nu mai stau deloc așa”, consideră Andrew Roberts. Mai mult pe cursdeguvernare.ro.
Bursele de pe piețele emergente au scăzut luni la cel mai redus nivel din ultimii șase ani, iar monedele țărilor respective s-au depreciat pentru a șaptea zi consecutiv, deoarece temerile privind perspectivele de creștere ale Chinei au determinat investitorii să renunțe la activele mai riscante, transmit Reuters și Bloomberg.
Toate cele zece grupuri industriale incluse în indicele MSCI Emerging Markets înregistrau scăderi luni. Luni dimineață, indicele MSCI Emerging Markets înregistra un recul de 2,1%, la 724,38 puncte, aproape de cel mai scăzut nivel din iulie 2009. Acțiunile China Life Insurance Co și Industrial & Commercial Bank of China Ltd. au scăzut cu 5,1% și, respectiv, 3%, în timp ce titlurile Cnooc Ltd și Hon Hai Precision înregistrau un declin de 4,2% și, respectiv, 3,3%.
Indicele Shanghai Composite Index al Bursei din Shanghai a închis ședința de luni în scădere cu 5,33%, la 3.016,70 puncte, în urma deprecierii monedei chineze și a temerilor privind perspectivele de creștere ale celei de-a doua economii mondiale. Și bursele din Coreea de Sud, Thailanda, Taiwan, Indonezia, Malayezia, Filipine, Hong Kong înregistrau luni scăderi semnificative.
Temerile privind evoluția economiei ruse în acest an au provocat un declin de aproape 3% al indicelui Micex din Rusia, aproape de cel mai scăzut nivel din octombrie 2015. Titlurile celui mai mare grup bancar rus, Sberbank, și ale companiei energetice Gazprom înregistrau un declin de 3% și, respectiv, 2,8%.
Datele publicate în acest weekend arată că prețurile producției industriale în China au scăzut pentru a 46-a lună consecutiv, alimentând speculațiile privind extinderii încetinirii creșterii economice.
'Datele dezamăgitoare din China au creat și mai multe incertitudini și au sporit aversiunea față de risc pe piețele bursiere și valutare din statele emergente. De asemenea, cei mai mulți investitori au dubii că piețele financiare chineze se vor stabiliza curând. Ținând cont de volatilitatea piețelor financiare, cel mai bine este să rămâi pe margine și să-ți păstrezi lichiditățile', a afirmat analistul Jonathan Ravelas, de la BDO Unibank Inc. în Manila.
Un indice privind ratele de schimb ale monedelor statelor emergente a ajuns luni la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată, în timp ce wonul sud-coreean a atins cel mai redus nivel din iulie 2010.
Cele mai semnificative deprecieri s-au înregistrat în rândul monedelor din Africa de Sud, Rusia, Malayezia și Coreea de Sud.

Stratfor: Teama de Rusia si chestiunea refugiatilor vor apropia Romania si Polonia

Numirile în funcțiile din Parchete. Ministrul Justiției spune că e ilegală procedura propusă de judecătorul Dumbravă | EXCLUSIV EVZ

Vladimir Pribylovsky, unul dintre cei mai cunoscuţi critici ai lui Putin, a fost găsit mort în casa sa din Moscova | vladimir putin


Vladimir Pribylovsky, unul dintre cei mai cunoscuţi critici ai lui Putin, a fost găsit mort în casa sa din Moscova | vladimir putin

Vladimir Pribylovsky, unul dintre cei mai
cunoscuţi critici ai lui Putin, a fost găsit mort în casa sa din
Moscova
Analistul politic şi scriitorul rus Vladimir Pribylovsky, unul dintre cei mai cunoscuţi critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost găsit mort miercuri dimineaţă în apartamentul său din Moscova, relatează „The Interpreter”, citând agenţia de presă oficială a Rusiei, TASS.
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

PAMFLET Conspiraţia mondială ajută, în sfârşit, România. Devenim cea mai sigură ţară din Univers!


PAMFLET Conspiraţia mondială ajută, în sfârşit, România. Devenim cea mai sigură ţară din Univers!

PAMFLET Conspiraţia mondială ajută, în sfârşit, România. Devenim cea mai sigură ţară din Univers!
Am scris, la început de an, câteva texte serioase şi moderat optimiste despre viitorul României. Însă în ţara în care conspiraţia e la mare căutare, impactul unei atitudini moderate este mic. Aşa că voi prezenta, pe scurt şi în cheie mai relaxată, motivele pentru care România pare ajutată în acest moment de o contra-conspiraţie mondială care ne împinge să devenim un fel de tărâm binecuvântat al făgăduinţei.
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Roubini al petrolului: analistul Ed Morse de la Citigroup a prezis încă de anul trecut că ţiţeiul va ajunge 20 de dolari



http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima