Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Banca Mondială (BM) a îmbunătăţit prognoza de
creştere a economiei României pentru anul acesta la 3,9%, iar pentru
anul următor la 4,1%, şi s-a aliniat astfel estimărilor anunţate de alte
instituţii internaţionale, precum Comisia Europeană (CE) şi Fondul
Monetar Internaţional (FMI).
China a depreciat joi yuanul, moneda sa naţională,
joi, trimiţând un şoc regional, în vreme ce bursele au scăzut pe măsură
ce investitorii se tem că autorităţile de la Beijing vor declanşa noi
devaluări, tranzacţiile fiind suspendate pentru a doua oară în această
săptămână, după ce acelaşi lucru s-a întâmplat şi luni, scrie Reuters.
Ucraina a dovedit în anul 2015 că nu este o pradă
uşoară. Ţara a rămas unită în faţa agresiunii ruse, iar liderul de la
Kremlin, Vladimir Putin, s-a văzut nevoit să constate că punerea în
aplicare a proiectului „Noua Rusie” nu este tocmai simplă. Dar dacă
Rusia ar anexa Insula Şerpilor, lucrurile s-ar putea întoarce în
favoarea sa.
Masoneria sau Francmasoneria este cea mai vastă societate secretă
din lume. Misterele ei nu au fost desluşite în totalitate nici azi, cu
toate că de-a lungul timpului scriitorii şi filosofii au încercat să
explice şi să identifice limbajul masonic, deosebit de bogat în semne şi
simboluri.
Ziua Sfântului Ioan Botezătorul
reprezintă încheierea oficială a Sărbătorilor de Iarnă deschise la
Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie. Tradiţia populară spune că cine nu este
vesel în această zi va avea necazuri tot anul.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a denunţat
agresiunile „dezgustătoare“ care au vizat zeci de femei din oraşele
Koln, Hamburg şi Stuttgart, promiţând pedepsirea autorilor, indiferent
de orginea acestora, relatează Deutsche Welle.
Procurori militari colonel de justitie Mircea Levanovici si maior de justitie Aron Mircea din Directia Procuraturilor Militare.
Avand in vedere declaratia lui Ipcar Ion potrivit careia in vara anului
1990 ar fi distrus prin ardere o serie de documente sub podul aflat pe
soseaua Bucuresti-Pitesti la km 36, astazi, data de mai sus, insotiti de
cel in cauza si de martorul asistent Lupascu Viorel din Bucuresti,
Aleea Covasna nr. 6, bloc F.16, apt. 30, sector 4, ne-am deplasat la
fata locului, unde am constatat urmatoarele:
In zona km 36 al autostrazii Bucuresti-Pitesti, peste raul Arges este construit un pod rutier sustinut de mai multi piloni.
In dreptul complexului comercial de la autostrada, pe sensul de
circulatie Pitesti-Bucuresti, se desprinde un drum asfaltat care coboara
in panta usoara spre raul Arges, trece pe sub pod prin stanga primului
pilon si revine pe celalalt sens de circulatie al autostrazii.
De la respectivul drum, inainte ca acesta sa intre sub pod, se desprinde
un altul, neamenajat, acoperit cu pamant nisipos, care urmeaza o
directie aproximativ paralela cu tablierul podului, coborand pana la
albia raului.
Albia raului, respectiv malul drept al acesteia (avand in vedere
directia de scurgere a apei), incepe din dreptul celui de-al treilea
pilon al podului. In zona pilonilor 2 si mai ales 3 (numarand in
directia Pitesti catre Bucuresti), solul, acoperit partial cu iarba,
este imbibat cu ape, avand un aspect mocirlos, cu numeroase portiuni in
care apa balteste.
Ipcar Ion ne-a condus in zona dintre pilonii 2 si 3 indicand o portiune
plasata chiar langa piciorul pilonului 3, in care precizeaza ca s-au ars
documentele.
In respectivul loc exista o ingramadire de bolovani avand diverse
dimensiuni. Examinand locul indicat, nu se observa urme de ardere pe
pietre si pe sol si nici resturi de hartie carbonizata. Am extins
cercetarea asupra intregii zone de sub pod, constatand ca intr-un singur
loc existau urmele unui mic incendiu.
Acesta este plasat intre pilonii nr. 1 si 2, respectiv langa constructia
ultimului, in dreptul caruia, pe tencuiala, este inscris cu vopsea
rosie "CIOBI".
Astfel, intre pilonul nr. 2 si o ingramadire de ramuri uscate se observa
ca, pe o suprafata avand forma aproximativa de cerc cu diametrul de
circa 1,5 m, pamantul este acoperit cu un strat de cenusa gros de aprox.
3-5 cm. In cenusa sunt numeroase bucati de crengi arse si resturile
scheletului metalic provenit de la o anvelopa auto. Langa focar sunt
doar cateva bucati de hartie de ambalaj umede, care poarta urme de
ardere.
Ipcar Ion sustine ca nu acesta este locul in care s-au ars documentele.
In intreaga zona cercetata nu s-au gasit elemente materiale care sa conduca la concluzia ca in zona au fost arse documente.
S-au efectuat fotografii judiciare, care se anexeaza.
Cercetarea s-a efectuat la lumina zilei, intre orele 11.15-12.30.
Pentru care am incheiat prezentul proces-verbal, martorul asistent si
Ipcar Ion neavand de facut obiectiuni cu privire la continutul acestuia.
”