Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Un tânăr în vârstă de 17 ani din Craiova,
suspectat de propagandă jihadistă, a fost ridicat, marţi, de procurorii
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism (DIICOT) şi dus la audieri. Anchetatorii susţin că acesta
acesta ar fi transmis, prin intermediul internetului, mesaje de
susţinere a grupării jihadiste şi filme în care erau prezentate
decapitări.
Încă din lecţiile de istorie de la şcoala
generală, sau din povestirile bunicilor ştim că acolo unde "se agaţă
harta în cui", trăiau dacii liberi, însă când vine vorba de a cunoaşte
mai multe despre cum a devenit Ţara Oaşului să poarte această denumire,
sunt prea puţine documente şi date.
Trei persoane au fost rănite marţi dimineaţă
într-o explozie, provocată de un dispozitiv artizanal, într-o staţie de
autobuz din Moscova, a făcut cunoscut o sursă din cadrul poliţiei
locale, transmite agenţia oficială TASS.
Faptele de care este acuzat Istvan Beke, respectiv
că ar fi plănuit să detoneze un dispozitiv exploziv la Târgu Secuiesc
pe 1 Decembrie, creează un puternic impact psihologic, mai ales în
actualul context european, marcat recent de tragicele atentate teroriste
de la Paris.