Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Ajuns
din nou în lumina reflectoarelor, pentru o nouă acuzaţie de fapte de corupţie,
senatorul Dan Şova pare să-şi fi încheiat definitiv cariera politică. Soarta
acestui politician a fost strâns legată de cea a prietenului său Victor Ponta,
de creşterea şi căderea fostului premier şi preşedinte al PSD.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în
judecată pe Darius Vâlcov, fost ministru de finanţe şi fost primar al Slatinei,
pentru că ar fi luat mită circa un milion de euro ca să atribuie mai multe
contracte unor oameni de afaceri.
A venit rândul unui ministru din Guvernul Cioloş
să dea explicaţii pentru diplomele universitare din palmares. Asta
pentru că mai bine de jumătate din teza de doctorat a ministrului de
Interne Petre Tobă ar fi fost copiată ad litteram din lucrări de
specialitate sau referate postate pe internet, susţin jurnaliştii de la
pressone.ro, care au analizat lucrarea.
Îl ştiţi pe golănaşul
ăla din cartier, spaima celor mici? Căruia i se dusese vorba că bate tot ce
mişcă? Într-o zi, îmbătat de propria legendă, s-a luat de unul mai de talia lui
şi-a încasat-o. Aşa şi cu Putin, care după Georgia, Crimeea sau Ucraina, s-a repezit să-şi
flexeze muşchii şi spre facţiunile militare debusolate din Siria, unde toată
lumea se luptă cu toată lumea, scrie jurnalistul Călin Nicolescu pe blogul său de pe adevarul.ro.
Pe vremea când era asistent teolog la Institutul
Teologic Ortodox din Bucureşti, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a
fost chemat la sediul Miliţiei, unde a fost convins să semneze, în
septembrie 1987, un acord de colaborare cu fosta Securitate, având
numele de cod „Mache“. În apărarea sa, ÎPS Teodosie spune că „am fost
obligat să semnez acel angajament“.