http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Politicienii vor eșecul lui Cioloș
Cioloș are o fereastră de oportunitate cum puține au fost până
acum, pe care trebuie să o speculeze cât mai rapid, tocmai pentru că
interesul major al clasei politice este ca el să eșueze.
În săptămâna care a trecut de la votul de învestitură dat Cabinetului
Cioloș de majoritatea conjuncturală creată în parlament sub presiunea
străzii, partidele și „Brigada Portofel“ din media televizate au scos
deja cornițele. La început mai timorate și nesigure, au prins repede
glas și acum îndeasă din greu cărbuni în mașinăria de propagandă și
linșaj. Guvernul Cioloș este mărunțit zi și noapte, miniștrii sunt
luați pe rând la refec, declarațiile sunt răstălmăcite, scornelile
pure și dure țin breaking news-urile și crawl-urile,
conspiraționita bate recordul. Era de așteptat? Desigur. E prima
oară în 25 de ani când partidele sunt obligate să susțină nu un
premier tehnocrat, ci un guvern de neafiliați politic, cu doar două
excepții notabile: Dâncu și Tobă. Umilința e maximă, iar răzbunarea
va fi pe măsură. Motivul e unul simplu: dacă acest cabinet reușește,
partidele, așa cum sunt ele acum, vor fi terminate. Opinia publică
va recepta corect semnalul și va fi confirmată în așteptările și
idiosincraziile ei. Deci, Guvernul Cioloș trebuie cu orice preț
împiedicat să reușească, fie și punctual! Pentru că, altfel,
partidele vor fi forțate să iasă pe scenă în alegeri cu figuri noi,
de calibru profesional și de integritate, extrase din afara propriului
sistem de găști. Or, asta ar însemna destructurarea partidelor,
abdicarea de la principiile și sistemul în virtutea cărora
funcționează și există de peste 25 de ani. Înseamnă reformă, cuvântul
acela hulit, aruncat în derizoriu și tocit de prea multă folosire
ipocrită. Dacă Cioloș eșuează, demonstrația este făcută, iar partidele
se vor simți eliberate de orice presiune. Își vor râde satisfăcute în
barbă.
Vedem deja că, pentru decredibilizarea echipei Cioloș, mai corect
spus, a ideii de independent politic, se folosește un întreg arsenal.
Trecând peste minciunile și manipulările grosolane intrate deja în
repertoriu, două mi se par periculoase. 1) Ideea că se urmărește
distrugerea întregii clase politice, a parlamentarismului, deci a
esenței democrației, când, de fapt, este vorba de renunțarea la
practicile de clientelism, corupție, de plasare deasupra legii și a
cetățeanului de rând și de îndepărtarea figurilor - multe, e drept
-, compromise, inclusiv la nivel de lideri. Scopul este acoperirea
evidenței: democrația a fost viciată profund chiar de politicieni. 2)
Utilizarea străzii și a societății civile împotriva noului cabinet,
prin răstălmăcirea solicitărilor și a dezideratelor. Ni se explică,
de exemplu, cum „poporul“ (pentru asta se iau câteva babe de la sat,
niscaiva pensionari de la cozi și societate civilă arondată politic)
este speriat că Cioloș nu va mări salariile cu 10%, așa cum s-a votat
în parlament. Nu-mi aduc aminte de vreo revendicare salarială la
proteste, ba din contră. Tot în această strategie se înscrie și
plasarea ștachetei așteptărilor aceluiași „popor“ la cote de
neatins, undeva pe vârful Everestului. I se cere lui Cioloș să facă
într-un an cât n-au făcut Feții Frumoși din partide în 26, de la
autostrăzi la reforma clasei politice și electorală, până la un nivel
de trai ca în Occident. Scopul: demonstrarea eșecului (anticipat cu
voluptate) al tehnocrației și independenței politice.
Teama de reușita lui Cioloș este cu atât mai mare, cu cât acesta și-a
fixat printre priorități reforma administrației în sensul
depolitizării, integrității și selecției pe criterii de performanță, la
care se adaugă și avertismentul că „guvernul are instrumente directe să facă schimbările pe care nu le vrea clasa politică“.
Frisonul care a cuprins partidele e de înțeles, doar așa li se poate
jugula conducta către banii publici și sinecuri. Mi se pare cel mai
important demers la care s-a angajat Cioloș și pe care a pedalat în mai
toate intervențiile publice de până acum. Oricum, e evident că nu
poate duce războaie pe toate fronturile pe care ar fi necesar, dar
acesta este cu adevărat unul extrem de dur, pe care nu l-a mai purtat de
facto nimeni până acum.
Neașteptat de bun comunicator, spre supărarea politicienilor care
sperau într-un Iohannis doi, Cioloș a înțeles deja că va avea un
parlament ostil, care va încerca să-i boicoteze proiectele și că va fi
mitraliat de „Brigada Portofel“ din media până și în acțiunile cu
evident beneficiu public. Premierul nu poate miza pe sprijinul PSD,
poate nici chiar al PNL, e adevărat, poate însă miza pe faptul că
niciunul dintre aceste două partide nu vor cuteza să-l pice la o
moțiune de cenzură în an electoral. E un risc pe care nu și-l vor asuma.
Mai mult, nu se vor aventura nici să joace prea pe față, să depășească
limitele gherilei, în chestiunile sensibile, de apărare a corupților
sau depolitizare a unor zone-cheie. Cred, de exemplu, că PSD va vota
pentru arestarea lui Dan Șova. Înțeleg și ele totuși că Guvernul Cioloș
are o legitimitate morală conferită de „Stradă“ și de o majoritate a
populației, dacă ne luăm după sondaje, care vrea reformarea statului.
Cioloș are o fereastră de oportunitate cum puține au fost până acum, pe
care trebuie să o speculeze cât mai rapid, tocmai pentru că
interesul major al clasei politice este ca el să eșueze.
