Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

marți, 24 noiembrie 2015


http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Ultimul tun al Guvernului Ponta: 7.000.000 euro pentru baronii PSD
de Romulus Georgescu , 23 noiembrie 2015 - stire actualizata la ora 23:26, 23 noiembrie 2015

Ultimul tun al Guvernului Ponta: 7.000.000 euro pentru baronii PSD
Ministerul Dezvoltării Regionale a alocat peste 30 de milioane de lei către unele consilii județene conduse de social-democrați în luna octombrie, când în fruntea instituției se afla Sevil Shhaideh (PSD), o apropiată a lui Liviu Dragnea.
Banii au fost alocați prin transferuri și fac parte din Programul Național de Dezvoltare Locală, demarat de Guvernul Ponta în 2013, pe baza unei ordonanțe de urgență. Datele apar în lista de plăți efectuate în luna octombrie 2015, publicată pe site-ul ministerului. Pe listă figurează plăți către mai multe unități administrative – consilii județene, locale sau comunale.
În jur de 7 milioane de lei au ajuns la sectorul 3, condus de Robert Negoiță (PSD). Numele acestuia a fost vehiculat ca posibil candidat al PSD la Primăria Capitalei. Coincidență sau nu, cu o săptămână înainte de prima alocare de fonduri, din 1 octombrie, Negoiță și-a anunțat retragerea din cursa pentru șefia PSD, Liviu Dragnea rămânând singurul candidat.
CJ Bistrița-Năsăud a obținut 6,5 milioane de lei. În acest județ conducerea este deținută de Radu Moldovan (PSD), unul dintre apropiații fostului premier Victor Ponta.
CJ Vrancea, condus de Marian Oprișan (PSD), a primit aproape 5 milioane de lei. Marian Oprișan este unul dintre cei mai influenți baroni PSD, fiind și șeful Uniunii Naționale a Consiliilor Județene (UNCJR). Consiliul Județean Dâmbovița a primit aproape patru milioane de lei. Instituția este condusă tot de un social-democrat, Adrian Țuțuianu, cercetat pentru trafic de influență.
Excepție nu a făcut nici județul Prahova, pentru care au fost alocate 3 milioane de lei. CJ Prahova este condus de Mircea Cosma (PSD), trimis în judecată pentru fapte de corupție și urmărit penal pentru sprijinire a unui grup infracțional organizat. Către CJ Sibiu au mers 2,5 milioane de lei. Instituția îl are în frunte pe Ioan Cindrea (PSD), care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese. Fostului deputat PSD i s-a imputat că și-a angajat nelegal soția la biroul său parlamentar. CJ Dolj, condus de Ion Prioteasa (PSD), a primit 1,2 milioane de lei.

Liberalii au primit resturile

Spre deosebire de alte ocazii, CJ Bacău nu mai este în top, primind doar 600.000 de lei. O posibilă explicație este faptul că Viorel Hrebenciuc, cel care l-a instalat pe Dragoș Benea în fruntea CJ, nu mai poate influența alocările financiare. O sumă similară a primit și CJ Brăila, județ cu o influență scăzută, fiind condus interimar de Viorel Mortu (PSD) după revocarea din funcție a lui Gheorghe Bunea Stancu. Nu au fost uitați nici aliații.
Ministerul a alocat 1,6 milioane de lei pentru CJ Neamț, condus de Constantin Iacoban (UNPR). Pentru comparație, pe listă se află doar două județe conduse de liberali - CJ Hunedoara, condus de Adrian David (PNL), după revocarea lui Mircea Moloț, a primit doar 550.000 de lei. CJ Cluj a primit 435.000 de lei – aici instituția este condusă de Mihai Seplecan, căruia PNL i-a retras sprijinul politic.
Nu este singurul cadou făcut de Guvernul Ponta pentru baronii locali, pe ultima sută de metri, în perspectiva alegerilor de anul viiitor.
La ultima rectificare bugetară din luna octombrie, Guvernul Ponta a acordat 2,5 miliarde de lei direct către administrațiile locale. Ministerul Dezvoltării Regionale a primit 754,4 milioane de lei, însă, mai important, prin ordonanța de rectificare acestui minister i s-a permis să suplimenteze cu 12 miliarde de lei creditele de angajament. „Li se va da dreptul să realizeze cheltuieli pe care tot statul le va rambursa, fie din bugetul din acest an, fie din bugetul pe anul viitor”, a explicat fostul ministru al Finanțelor Gheorghe Ialomițianu (PNL).

Ce finanțează Guvernul

Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale, vizează finanțarea unor lucrări de infrastructură. Aceste lucrări vizează sisteme de alimentare cu apă şi staţii de tratare a apei, sisteme de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate, unităţi de învăţământ preuniversitar. De asemenea, este vorba de drumuri judeţene, drumuri de interes local, drumuri comunale, poduri, podeţe sau punţi pietonale, obiective culturale de interes local (biblioteci, muzee, centre culturale multifuncţionale, teatre), pieţe publice, comerciale, târguri, oboare. Programul vizează și modernizarea bazelor sportive, a sediilor instituţiilor publice, dar și a infrastructurii turistice locale.

Deutsche Welle: Republica Moldova, la inceput de catastrofa umanitara


Ziare.com
Deutsche Welle: Republica Moldova, la inceput de catastrofa umanitara

11:40 - Deutsche Welle: Republica Moldova, la inceput de catastrofa umanitara

"Republica Moldova, la inceput de catastrofa umanitara", scrie Deutsche Welle intr-o analiza a situatiei cu care se confrunta in prezent populatia de peste Prut ca urmare a instabilitatii politice...
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Politicienii vor eșecul lui Cioloș Andreea Pora

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Politicienii vor eșecul lui Cioloș

2015-11-24
1

Cioloș are o fereastră de oportunitate cum puține au fost până acum, pe care trebuie să o speculeze cât mai rapid, tocmai pentru că interesul major al clasei politice este ca el să eșueze.

În săptămâna care a trecut de la votul de învestitură dat Cabinetului Cioloș de ma­jo­ritatea conjuncturală creată în parlament sub presiunea străzii, partidele și „Brigada Portofel“ din media televizate au scos deja cornițele. La început mai ti­morate și nesigure, au prins repede glas și acum îndeasă din greu cărbuni în mașinăria de pro­pa­gan­dă și linșaj. Guvernul Cio­loș este mărunțit zi și noapte, miniștrii sunt luați pe rând la refec, de­cla­ra­țiile sunt răstălmăcite, scor­­nelile pure și dure țin brea­king news-urile și crawl-urile, cons­pi­ra­ționita bate recordul. Era de așteptat? De­sigur. E prima oară în 25 de ani când par­tidele sunt obligate să susțină nu un pre­mier tehnocrat, ci un guvern de nea­filiați po­litic, cu doar două excepții no­ta­bile: Dân­cu și Tobă. Umilința e maximă, iar răz­bunarea va fi pe măsură. Motivul e unul simplu: dacă acest cabinet reușește, par­ti­de­le, așa cum sunt ele acum, vor fi ter­mi­nate. Opinia publică va recepta corect sem­nalul și va fi confirmată în așteptările și idiosincraziile ei. Deci, Guvernul Cioloș trebuie cu orice preț împiedicat să reu­șeas­că, fie și punctual! Pentru că, altfel, par­ti­dele vor fi forțate să iasă pe scenă în ale­geri cu figuri noi, de calibru profesional și de integritate, extrase din afara propriului sistem de găști. Or, asta ar însemna de­structurarea partidelor, abdicarea de la prin­cipiile și sistemul în virtutea cărora func­ționează și există de peste 25 de ani. Înseamnă reformă, cuvântul acela hulit, aruncat în derizoriu și tocit de prea multă folosire ipocrită. Dacă Cioloș eșuează, de­monstrația este făcută, iar partidele se vor simți eli­be­rate de orice pre­siune. Își vor râde satisfăcute în bar­bă.

Vedem deja că, pentru de­credibilizarea echipei Cio­loș, mai corect spus, a ideii de independent politic, se folosește un întreg arsenal. Trecând peste minciunile și manipulările grosolane in­trate deja în repertoriu, do­uă mi se par pe­ri­culoase. 1) Ideea că se ur­mărește dis­trugerea întregii clase politice, a par­la­mentarismului, deci a esenței de­mo­crației, când, de fapt, este vorba de re­nunțarea la practicile de clientelism, co­rup­ție, de pla­sa­re deasupra legii și a ce­tă­țeanului de rând și de îndepărtarea fi­gu­rilor - multe, e drept -, compromise, in­clusiv la nivel de lideri. Scopul este aco­pe­rirea evidenței: democrația a fost viciată profund chiar de politicieni. 2) Utilizarea străzii și a so­cie­tății civile împotriva nou­lui cabinet, prin răstălmăcirea solicitărilor și a dezi­de­ra­te­lor. Ni se explică, de exem­plu, cum „po­po­rul“ (pentru asta se iau câteva babe de la sat, niscaiva pensionari de la cozi și so­cie­tate civilă arondată po­li­tic) este speriat că Cioloș nu va mări sa­lariile cu 10%, așa cum s-a votat în par­lament. Nu-mi aduc aminte de vreo re­ven­dicare salarială la proteste, ba din contră. Tot în această stra­tegie se înscrie și pla­sarea ștachetei aș­tep­tărilor aceluiași „po­por“ la cote de nea­tins, undeva pe vârful Everestului. I se ce­re lui Cioloș să facă în­tr-un an cât n-au făcut Feții Frumoși din partide în 26, de la autostrăzi la reforma clasei politice și elec­torală, până la un ni­vel de trai ca în Occi­dent. Scopul: de­mon­strarea eșecului (an­ti­cipat cu voluptate) al tehnocrației și in­dependenței politice.
http://revista22.ro/files/news/manset/default/desen-pora.jpg
Teama de reușita lui Cioloș este cu atât mai mare, cu cât acesta și-a fixat printre priorități reforma administrației în sensul depolitizării, integrității și selecției pe criterii de performanță, la care se adaugă și avertismentul că „guvernul are ins­tru­mente directe să facă schimbările pe ca­re nu le vrea clasa politică“. Frisonul ca­re a cuprins partidele e de înțeles, doar așa li se poate jugula conducta către banii publici și sinecuri. Mi se pare cel mai important demers la care s-a angajat Cio­loș și pe care a pedalat în mai toate in­tervențiile publice de până acum. Oricum, e evident că nu poate duce războaie pe toa­te fronturile pe care ar fi necesar, dar acesta este cu adevărat unul extrem de dur, pe care nu l-a mai purtat de facto ni­meni până acum.

Neașteptat de bun comunicator, spre supă­rarea politicienilor care sperau într-un Io­hannis doi, Cioloș a înțeles deja că va avea un parlament ostil, care va încerca să-i boicoteze proiectele și că va fi mitraliat de „Brigada Portofel“ din media până și în ac­țiunile cu evident beneficiu public. Pre­mie­rul nu poate miza pe sprijinul PSD, poa­te nici chiar al PNL, e adevărat, poate însă miza pe faptul că niciunul dintre aces­te două partide nu vor cuteza să-l pice la o moțiune de cenzură în an electoral. E un risc pe care nu și-l vor asuma. Mai mult, nu se vor aventura nici să joace prea pe față, să depășească limitele gherilei, în ches­tiunile sensibile, de apărare a co­rup­ților sau depolitizare a unor zone-cheie. Cred, de exemplu, că PSD va vota pentru arestarea lui Dan Șova. Înțeleg și ele totuși că Guvernul Cioloș are o legitimitate mo­ra­lă conferită de „Stradă“ și de o majoritate a populației, dacă ne luăm după sondaje, care vrea reformarea statului. Cioloș are o fe­reastră de oportunitate cum puține au fost până acum, pe care trebuie să o spe­cu­leze cât mai rapid, tocmai pentru că in­teresul major al clasei politice este ca el să eșueze.

International / SUA cer coalitiei internationale o intensificare a luptei contra Statului Islamic

Dancu: Nu sunt propunerea PSD in Cabinetul Ciolos. Pana unde trebuie depolitizat sistemul

Actualitate Interna / Dan Sova, de la marile proiecte, la mana lui Dragnea. Senatorul, in fata arestarii

Un avion rus care a violat spatiul aerian al Turciei a fost doborat la granita cu Siria

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

ANDREI PLEȘU - RĂSPUNSUL LUI ISUS HRISTOS E UN SCANDAL TEOLOGIC