Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Sfinţii Mihail şi Gavril - tradiţii şi superstiţii. În ziua considerată în credinaţa populară hotar dintre toamnă
şi iarnă, pe 8 noiembrie, creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli
Mihail şi Gavriil, cu aripi şi purtători de săbii, conducătorii cetelor
de îngeri şi călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre Rai.
Cine naiba esti tu, Sistemule? De unde ai aparut si incotro vrei
s-o apuci? Cine sunt parintii tai si de ce te porti ca si cum ai fi
nemuritor? Sunt intrebari la care putini cunosteau raspunsul pina la
nenorocirea de la Colectiv. Iti spuneau Sistem pentru ca nici nu stiau
cum sa-ti zica altfel. Un tinerel de la mitingul din Piata, unul din aia
care urla acum impotriva ta si te vrea mort, ingropat adinc undeva la
margimea pamintului, sa nu mai auda nimeni de tine, sa nu se mai simta
mirosul tau puturos, imi spunea ca ii aminteai de o imagine din filmul
„2012“. Citeste mai multe aici
Liviu Mihaiu – unul dintre jurnaliştii de casă ai
ex-premierului Victor Ponta – s-a erijat în purtător de vorbe al
protestelor stradale şi a participat, alături de exponenţi ai societăţii
civile, la consultările de la Palatul Cotroceni. PSnews vă prezintă adevăratul profil al acestui „deontolog al străzii”.
Presiunile lui Victor Ponta
Potrivit unor surse bine informate de la vârful televiziunii publice,
Liviu Mihaiu a fost omul în favoarea căruia Victor Ponta şi Călin
Popescu Tăriceanu au exercitat cele mai multe presiuni asupra fostului
preşedinte director general al TVR, Stelian Tănase. Concret,
ex-premierul i-a transmis scriitorului – prin emisarii Corneliu Calotă
(fost purtător de cuvânt al Guvernului!) şi Anca Alexandrescu (adevărata
şefă a cabinetului lui Ponta) – doleanţa ca Liviu Mihaiu să găzduiască o
emisiune săptămânală la TVR.
Ameninţări guvernamentale
Refuzul constant al lui Stelian Tănase – care, în schimb, a decis ca
jurnalistul Sorin Avram (fost colaborator al BBC) să modereze
talk-show-ul politic „Vorbeşte Liber” – a stârnit nemulţumirea lui
Victor Ponta care a început să-l ameninţe cu demiterea, prin intermediul
lui Corneliu Calotă, Irina Radu (actuala şefă a TVR) şi Cristian
Zgabercea (fin al baronului PSD Nicuşor Constantinescu şi fost
producător general al postului public, în prezent fiind cercetat într-un
dosar DNA).
„Argumentul” lui Tăriceanu: întreţinerea copiilor lui Mihaiu
De altfel, pe parcursul ultimilor doi ani, numele fostului Guvernator
al Deltei Dunării a fost invocat, obsesiv, şi de alţi exponenţi ai
puterii demise în urma protestelor stradale. Potrivit surselor PSnews,
pentru Liviu Mihaiu a intervenit până şi Călin Popescu Tăriceanu, al
cărui unic argument a fost că jurnalistul are mulţi copii şi necesită un
job la TVR pentru a-i întreţine!
Liviu Mihaiu – o reactivare pontistă
„Coincidenţa” face că, după mazilirea lui Stelian Tănase (operată de
tridentul Victor Ponta-Gabriel Oprea-Liviu Dragnea), Mihaiu a fost
readus degrabă pe sticla TVR, prin îndepărtarea abuzivă a jurnalistului
Sorin Avram de la pupitrul talk-show-ului „Vorbeşte Liber” – adevăratul
motiv fiind că acesta din urmă a cutezat să facă o emisiune despre
scandalul iscat de moartea tânărului poliţist Bogdan Gigină! Reamintim
că demiterea lui Stelian Tănase a pornit tot de la o ştire TVR
privitoare la plagiatul lui Gabriel Oprea, fostul vicepremier exercitând
numeroase presiuni pentru cenzurarea postului public. Potrivit surselor
PSnews, pe când încă mai era premier, Victor Ponta lua în calcul
reactivarea lui Liviu Mihaiu în postul de guvernator al Deltei Dunării.
Ecologist pe bani mulţi
Pentru neiniţiaţi, precizăm că Liviu Mihaiu a fost numit în funcţia
de guvernator al Deltei Dunării în septembrie 2008, sub mandatul
Cabinetului Tăriceanu 2. La acea vreme, presa centrală a acuzat că
Mihaiu – care a derulat numeroase programe bănoase de ecologizare a
biosferei – era uns în funcţie cu un unic scop: servirea intereselor lui
Sorin Ovidiu Vântu. Totodată, afaceristul Alexandru Bittner a dat
publicităţii un document din care reieşea că Asociaţia „Salvaţi Delta” –
în care Mihaiu e activist de seamă – solicita concesionarea unor
suprafeţe uriaşe din Delta Dunării.
Unealta lui SOV
În 2009, o anchetă a ziarului Adevărul avertiza că Liviu Mihaiu era
implicat într-o afacere cu iz sulfuros. PSV Company, fosta
Petromservice, amplasase în Deltă două tancuri plutitoare care alimentau
bărcile cu carburanţi. Afacerea era bănoasă şi se baza pe monopol,
întrucât compania nu avea concurenţă pe această piaţă. Autorizaţia de
mediu a fost obţinută în septembrie 2008, la doar o săptămână după ce
Liviu Mihaiu fusese numit guvernator al Deltei Dunarii. PSV Company era
controlată de controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vântu. Mihaiu a
fost numit guvernator al Deltei Dunării în 18 septembrie 2008 şi a fost
demis la 11 februarie 2009.
În aceste zile au umblat tot felul de teorii cu privire la
TRAGEDIA care a avut loc la Clubul Colectiv. Nimeni nu a prezentat însă o
dovadă. A nu se înțelege că
asta ar fi cauza TRAGEDIEI, doar că probabil cineva trebuie să spună
până acum că așa ceva există și că poate fi o pistă... nu neaparat cea
principală. STIRIPESURSE.RO a căuta și găsit dovada - S-a vorbit de FOC înainte de tragedie
în contextul în care se vorbea de o RĂZBUNARE pentru o dispută privind
spațiile închiriate în fosta fabrică Pionierul în care la subsol se afla
și Clubul Colectiv. NU sunt povești. Este o plângere depusă la
Poliție în acest sens primită și înregistrată ca atare la Secția 14 de
Poliție. Cetățeanul care a depus plângerea a revenit azi și le-a cerut
socoteală în scris celor de la Poliție după ce a văzut la televizor ce
s-a întâmplat acolo. Deocamdată polițiștii nu prea au făcut nimic în
cauză potrivit informațiilor noastre.
Iată povestea așa cum e relatată în plângerea depusă la Poliție:
Prin punctul de vedere transmis în această dimineaţă, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti v-a prezentat situaţia de fapt înregistrată în cauză.
Faptul că persoana care a formulat reclamaţia, a revenit cu o solicitare pentru a i se comunica stadiul anchetei, nu este de natură a afecta concluzia investigaţiilor şi cercetărilor efectuate în cauză.
Dacă o persoană consideră că sunt necesare informaţii suplimentare, fie pentru sine, fie pentru o cauză, are posibilitatea legală de a formula petiţii.
Dreptul de petiţionare este consfinţit de Constituţia României, iar activitatea de soluţionare a petiţiilor este reglementată de Ordonanţa nr. 27 din 30.01.2002.
SERVICIUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
DIRECŢIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI