Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

joi, 29 octombrie 2015

Cazul Udrea: Cum a declarat Parlamentul mafiot război total libertății noastre - de Laurentiu Mihu , 28 octombrie 2015 - Sursă : Rom=nia Liberă

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Cazul Udrea: Cum a declarat Parlamentul mafiot război total libertății noastre

de  

Laurentiu Mihu ,

  28 octombrie 2015


Procurorii și judecătorii din România au fost călcați în picioare de câțiva deputați cu apucături de gangsteri. Votul pe cazul Udrea ne decuplează de spațiul euro-atlantic și apropie România de Rusia lui Putin. 
De fiecare dată când au apărat prin votul în plen un confrate senator sau deputat a cărui imunitate era pusă în discuție, aleșii au contracarat acuzațiile de obstrucționare a justiției spunând că au de partea lor legea și atribuții perfect constituționale. Iar lipsa de moralitate cu care s-au plasat în mod repetat deasupra celorlalți concetățeni (transformați astfel în "elemente" infinit mai puțin egale în fața legii) pe care, apropo, norma spune că parlamentarii au primit mandat să îi servească iară nu contrariul, a fost mereu un subiect care zbura sub demnitatea radarului dumnealor. 
Noul caz Udrea schimbă, însă, fundamental reperele discuției asupra liniilor roșii în materie de imunitate parlamentară. Pentru că votul deputaților pe noul caz Udrea a dus fără putință de tăgadă exact în acel punct din care se naște conflictul realmente deschis între puterile statului de drept. 
Miercuri, 28 octombrie 2015, Legislativul a statuat definitiv că separația nu mai există. Practic, ne aflăm în fața unei dictaturi a Parlamentului, care impune justiției nu doar de care demnitar se poate atinge și de care nu, ca până acum, ci, în detaliu, și în ce fel o poate face și cum nu poate proceda.
În noul dosar al Elenei Udrea, aleșii au decis că deputata poate fi urmărită penal, poate fi chiar reținută, dar nu și arestată preventiv. 
Au tăiat astfel din atribuțiile procurorilor - care le permit prin lege a se prezenta în fața judecătorului cu urmăritul penal pentru a cere arestarea lui preventivă, pas natural din moment ce au considerat în prealabil că suspiciunile lor și faptele care incriminează respectiva persoană cer imperativ măsură reținerii. Și au cenzurat judecătorul - care, în urma deciziei Camerei Deputaților, nu se mai poate pronunța asupra solicitării procurorilor, dând sau, din contră, respingând mandatul solicitat de încarcerare pe 30 de zile. 
Mai mult, gestul fără precedent al deputaților a mai fixat o regulă care, principial, vine tocmai în defavoarea urmaritului penal: dă mână liberă procurorului (teoretic considerat în ecuația asta ca fiind cel subiectiv și părtinitor) să o pună pe Udrea sub urmărire penală și chiar să o bage 24 de ore la beci, dar taie degetele judecătorului (teoretic considerat a fi actorul obiectiv si imparțial). Judecătorul este unicul organ abilitat să valideze sau să invalideze acuzațiile procurorilor. 
Sub acest ultim aspect, logica aleșilor este de-a dreptul tulburătoare, te lasă perplex, fixează un precedent ucigător pe termen lung și trimit România în Epoca de piatră a Dreptului.
În acest nou dosar, Elena Udrea este  acuzată de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu și fals în declarații. 
Deputații care au votat urmărirea ei penală, au aprobat cu o simpla bilă  reținerea pentru 24 de ore, dar au respins cu altă o bilă arestarea preventivă (care, atenție!, este doar o posibilitate până la pronunțarea unui judecator) de ce nu ar putea fi acuzați, direct, de subminarea statului de drept prin dinamitarea separației dintre puterile legislativă și judecătorească? 
În apărarea ei, de la tribuna Parlamentului Udrea a ajuns să îl considere pe trimisul în judecată Victor Ponta o victimă politică a unui sistem represiv criminal. În vremurile în care Dan Voiculescu încă zburda liber ca pasărea cerului, Jurnalul Național l-a înfipt pe Adrian Năstase în galeria sfântă a martirilor pușcăriilor comuniste, poză în poză cu Iuliu Maniu. 
Mojicia Camerei Deputaților a reușit să meargă chiar mai departe. A pus o bombă  cu ceas exact sub statul de drept. Și ne-a dat timp doar câteva milisecunde.
 

„Omul Gazprom“, trimis să apere interesele energetice ale României - Sursă : România Liberă

Mogherini, sefa diplomației UE, despre criza refugiatilor: Europa risca sa se dezintegreze - Sursă : Revista 22


http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Sarkozy, fostul presedinte francez, in vizita la Moscova: Izolarea Rusiei nu are sens, un nou Razboi rece ar fi o infrangere si pentru noi - Sursa:Revista 22

Caricatura zilei – 29 octombrie 29 Oct, 2015


FUN NEWS

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Maestrul Vasile Moldoveanu, cetăţean de onoare al oraşului Constanţa - 29 Oct, 2015 00:00 - Loredana DĂSCĂLESCU - Sursa : Ziua de Constanța

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html


Recunoaştere a valorii după 60 de ani

Maestrul Vasile Moldoveanu, cetăţean de onoare al oraşului Constanţa

 (galerie foto)





Marţi, după aproape şase decenii, celebrul tenor Vasile Moldoveanu a revenit acasă, la malul mării, în Constanţa, la invitaţia cotidianului ZIUA de Constanţa. Evenimentul este dedicat aniversării a 15 ani de existenţă a ziarului nostru.

Ieri, începând cu ora 10.00, tenorul Vasile Moldoveanu s-a întâlnit cu autorităţile locale şi a vizitat Prefectura Constanţa. În Sala „Remus Opreanu“, maestrul a avut o întâlnire cu mass-media şi cu tineri muzicieni ai Constanţei. Vasile Moldoveanu a fost întâmpinat de viceprimarul cu atribuţii de primar al Constanţei, Decebal Făgădău, prefectul Constantin Ion şi scriitoarea Aurelia Lapuşan. Totodată, au fost prezenţi şi elevi de la Şcoala numărul 11 „Dr. Constantin Angelescu“, de la Liceul Teoretic „Ovidius“ şi de la Colegiul Naţional de Artă „Regina Maria“, care au susţinut momente artistice pentru tenor. În semn de înaltă apreciere, cotidianul ZIUA de Constanţa i-a oferit maestrului Vasile Moldoveanu o diplomă de excelenţă şi o medalie.

Poeta, prozatoarea şi publicista Aurelia Lăpuşan a deschis seria de discursuri la Prefectură şi a vorbit despre succesul internaţional al maestrului Vasile Moldoveanu, dar şi despre istoria revenirii sale acasă.

„Vă mărturisesc că întâmplarea a făcut să-l găsesc. Ştiam multe despre domnia sa (n.r. - Vasile Moldoveanu), despre gloria artistică pe care a avut-o pe scenele lumii, dar ideea de a-l aduce acasă din nou era un vis. Şi visul a devenit realitate, iar maestrul a venit din nou acasă. A venit la invitaţia cotidianului ZIUA de Constanţa care sărbătoreşte 15 ani de jurnalism“, a precizat Aurelia Lăpuşan.

Tenorul Vasile Moldoveanu, vizibil emoţionat, a ţinut să le mulţumească tuturor celor prezenţi şi celor care au făcut posibilă întoarcerea sa acasă.

„Eu ţin să vă mulţumesc, înainte de toate, pentru că am fost invitat, prin doamna Lăpuşan, dar, de altfel, doamna Lăpuşan mi-a spus că a avut uşile deschise, o colaborare totală ca să pot veni după 60 de ani în oraşul în care m-am născut. Am avut câteva surprize foarte plăcute vizitând şcoala în care am învăţat acum 70 de ani. Este în acelaşi stadiu de frumuseţe, de curăţenie. Ce m-a frapat cel mai mult a fost puritatea din ochii copiilor“, a mărturisit Vasile Moldoveanu.




De asemenea, prefectul Constantin Ion şi-a exprimat bucuria şi mândria de a-l primi acasă pe marele tenor. „Mulţumirile ar trebui să curgă din partea noastră către dumneavoastră pentru că aţi acceptat să reveniţi. Este un moment emoţionant pentru noi. Reprezentaţi un model de reuşită a unui român care a plecat acum 60 de ani şi a făcut o carieră extraordinară“, a declarat Constantin Ion.

Viceprimarul cu atribuţii de primar al Constanţei, Decebal Făgădău, a ţinut să menţioneze că ZIUA de Constanţa „a aruncat o mănuşă celorlalte jurnale să se aplece mai mult asupra culturii“.

„Astăzi, participăm la un moment onorant pentru oraşul nostru, emoţionant pentru fiecare dintre cei care participă la această exemplificare a faptului că ceea ce maestrul a invocat ca o realitate a prezentului, acest antagonism şi această implicare a politicului trebuie să dispară. Astăzi, acest exemplu în care un eveniment generat de doamna Lăpuşan, iniţiat de un jurnal din Constanţa, care, astfel, aruncă o mănuşă celorlalte jurnale să se aplece mai mult asupra culturii, în care opera este prezentă alături de noi, directorii instituţiilor de cultură constănţene reuşind să creeze acest moment de simbioză, mi se pare că trebuie să ne dea încredere, prin prisma faptului că maestrul a descoperit viitorul prin puritatea ochilor copiilor mici. Cred că astăzi avem toate premisele să ne cunoaştem valorile, trecutul şi să ne desenăm un viitor aşa cum ar dori copiii noştri“, a declarat Decebal Făgădău.

Diplomă de excelenţă pentru Vasile Moldoveanu şi promisiunea unei propuneri pentru a fi cetăţean de onoare al Constanţei


Viceprimarul cu atribuţii de primar i-a înmânat maestrului o diplomă de excelenţă şi a precizat că va propune în următoarea şedinţă de Consiliu Local să îi acorde titlul de cetăţean de onoare. „Sunt extrem de onorat să vă spun că, după ce am discutat cu colegii mei, pe care i-am invitat şi la festival (n.r. Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului), îmi revine onoarea să îi ofer domnului Vasile Moldoveanu o diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate şi, de asemenea, în următoarea şedinţă a Consiliului Local Constanţa, voi propune acordarea titlului de cetăţean de onoare, pentru că avem cu ce să ne mândrim! Faptul că domnia sa se întoarce acasă după 60 de ani trebuie să trezească o alertă în rândurile noastre. Trebuie să îi chemăm pe toţi oamenii valoroşi acasă, să contribuie la o cunoaştere mai bună a trecutului şi la o creionare mai precisă a viitorului. Prin cultură, prin educaţie, putem face acest lucru şi faptul că prima dumneavoastră vizită a fost la şcoală trebuie să se transforme într-un model pentru noi. Pe de altă parte, dumneavoastră aţi reuşit să faceţi o mică părticică din ceea ce ar trebui să facem noi, cu toţii - administraţie, oameni politici, directori ai instituţiilor de cultură, enciclopedişti, oameni care iubesc şi scriu despre Constanţa. Dumneavoastră aţi venit şi aţi devoalat un traseu al personalităţii dumneavoastră ce îşi are originea în oraşul nostru, care, acum 80 de ani, nu era nicidecum atât de extins şi atât de urbanizat cum este astăzi“, a adăugat Făgădău.
Pe lângă diploma de excelenţă, viceprimarul i-a oferit maestrului şi prima monografie despre Cazinoul din Constanţa, realizată de dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă.

„Vă vom invita peste câţiva ani, nu mulţi, sper că doi, să-l vedeţi restaurat şi să vă reamintiţi plimbările dumneavoastră pe faleza constănţeană“, a precizat Decebal Făgădău.

„Ţin să vă spun că asta e o mare durere a mea. Am trăit într-o localitate unde există Cazino. Nici Cazinoul din Monte Carlo nu are frumuseţea şi maiestuozitatea Cazinoului din Constanţa. Trebuie făcute toate eforturile, pentru că nicio naţiune din lumea asta, având o asemenea bijuterie, un asemenea Cazino de o asemenea frumuseţe arhitecturală şi un asemenea loc pe care este clădit, nicio naţiune nu ar da înapoi pentru a restaura acest Cazino care sunt convins că, în viitorul apropiat, va fi nu numai mândria dumneavoastră cea mai mare, ci va aduce un plus calitativ extraordinar Constanţei. Trebuie exploatate aceste minuni pe care le avem în Constanţa şi îmi vine să plâng când mă gândesc că o asemenea bijuterie poate fi lăsată în paragină. Este imposibil! Nu se poate accepta şi nu puteţi accepta nici dumneavoastră asta!“, a mărturisit Vasile Moldoveanu.

Moldoveanu - „Teatrul Liric din Constanţa m-a descoperit“


„Întoarcerea a fost cu emoţii mari. Să te întorci după 60 de ani unde te-ai născut, să vezi şcoala unde ai învăţat... Şcoala este în aceeaşi stare perfectă, copii puri, bine îmbrăcaţi, frumoşi, am avut o impresie plină de nostalgie. Casa nu mai există. Unii care trăiesc acolo m-au acostat şi mi-au spus că mă jucam cu ei. Cel mai impresionant lucru a fost faptul că mai era cişmeaua din faţa porţii“, şi-a amintit Vasile Moldoveanu.

Într-un interviu acordat presei constănţene, maestrul Vasile Moldoveanu a povestit cum Teatrul Liric din Constanţa l-a descoperit şi cum a reuşit să plece din ţară pentru a-şi consolida cariera.

„Teatrul Liric din Constanţa m-a descoperit. Aveam 19 sau 20 de ani. Dirijorul Daminescu mi-a propus să mă angajeze în corul din Constanţa şi eu eram fericit, pentru că, altfel, trebuia să lucrez în Port (posibilităţi reduse). M-au angajat imediat şi o altă şansă a fost că dirijorul corului mi-a spus că nu am ce căuta acolo, că eu trebuie să plec să studiez Conservatorul. Am fost repartizat la Opera din Bucureşti. Mi-au dat roluri medii la început, până am început să am şi roluri mai importante. Şi am plecat printr-o întâmplare. Opera Română a invitat cei mai mari impresari din acel moment pentru a viziona spectacole. Bineînţeles că, fiind într-un spectacol, m-au chemat şi m-au întrebat dacă aş fi interesat să fac audiţii în străinătate. Printr-o serie de aventuri, am reuşit să capăt viza de plecare. Am plecat, am făcut audiţie şi mi-au dat imediat contracte. Nu ştiam până unde o să ajung, dar ştiam că o să cânt pe scene străine fără probleme“, a adăugat marele tenor.

„Nu aveam voie să mă întorc. Tata mi-a trimis un extras din jurnal. A fost un lucru care mi-a marcat viaţa, pentru că toate ziarele scriau despre «tenorul de origine română» şi de «tenorul din Constanţa» şi în ţară mă condamnau. Aşa au fost timpurile. Nu discut cu plăcere. De fiecare dată am fost întrebat, însă eu am iertat demult asta şi am putut continua. M-a marcat pe timpul acela, însă a trecut!“, a povestit Vasile Moldoveanu.

Revederea la Constanţa cu Corneliu Ciprian Macsim, văr primar


Vărul primar al maestrului, Corneliu Ciprian Macsim, a povestit şi el cum a fost revederea cu Vasile Moldoveanu.

„Am fost la două spectacole. După aceea, drumurile s-au despărţit. Eu am făcut inginerie la Constanţa, el nu s-a mai întors timp de 60 de ani. Până când am aflat la un mic radio că a rămas în Germania. Nu am mai ţinut legătura. Am aflat doar că, în ultimii cinci ani, mergea la Iaşi, la Brăila, apoi am aflat că doamna Lăpuşan este «vinovată» de venirea lui Vasile Moldoveanu la Constanţa. Am lăsat telefonul la o persoană de la ZIUA de Constanţa şi mă gândeam dacă o să îl dea sau nu. Şi azi-dimineaţă mi-a sunat telefonul. «Corneluş, ce faci, băiatule?» Mă bucur enorm! A fost o întrevedere foarte plăcută şi foarte apropiată!“, se confesează verişorul maestrului, Corneliu Ciprian Macsim.

Întrebat cum şi-l aminteşte pe Vasile Moldoveanu, Corneliu Ciprian Macsim descrie:
„Era foarte vioi, cu vocea melodioasă. Venea la ţară şi, împreună cu verişoarele de vârsta lui, îşi ţinea spectacolele. O săptămână era numai veselie. Lumea venea şi îşi aşeza scaunele pentru a-l asculta pe Vasile Moldoveanu“, îşi mai aminteşte Corneliu Ciprian Macsim.

Vizită la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, liceul unde a învăţat


Vasile Moldoveanu a ajuns, ieri, în jurul orei 16.00, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, la o întâlnire cu profesorii şi elevii. A fost primit cu aplauze, iar tenorul a fost vizibil emoţionat.
Directorul unităţii de învăţământ, Vasile Nicoară, i-a oferit din partea Colegiului medalia jubiliară, însoţită de o diplomă de excelenţă.

Tenorul Vasile Moldoveanu a mărturisit, la intrarea în liceu, că îi tremură extraordinar de tare picioarele. Emoţiile au fost cu atât mai mari cu cât şi-a revăzut colegii din liceu, iar tenorul Răzvan Săraru a interpretat două arii din repertoriul lui Vasile Moldoveanu. De asemenea, profesorii au pregătit o prezentare foto-video cu evoluţia maestrului.

Reconstituirea traseului în drum spre clasă

Spre seară, maestrul Vasile Moldoveanu a făcut o vizită la sediul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu“, clădire în care, pe vremuri, funcţiona Liceul „Mircea cel Bătrân“. Maestrul şi-a amintit scările şi sălile de clasă. Tenorul constănţean şi-a găsit şi locul unde era banca în care a stat.

Astăzi, de la 18.30, maestrul va fi prezent la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, unde va avea loc un spectacol în cinstea sa, în cadrul Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului, după care va participa la un cocktail organizat cu ocazia împlinirii a 15 ani de jurnalism cu ZIUA de Constanţa.
Ti-a placut articolul?

Omul care le-a filat pe Udrea și Bica la Paris spiona și angajații Apa Nova. Teodor Sterian este acuzat de VIOLAREA VIEŢII PRIVATE și complicitate la luare de mită - Autor: Virgil Burlă | joi, 29 octombrie 2015 | - Sursă : Evenimentul Zilei

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
  EVZ

Evenimente

Omul care le-a filat pe Udrea și Bica la Paris spiona și angajații Apa Nova. Teodor Sterian este acuzat de VIOLAREA VIEŢII PRIVATE și complicitate la luare de mită

Autor: Virgil Burlă | joi, 29 octombrie 2015 |

Conform unor surse judiciare, el este suspectat că le-ar fi fotografiat pe Elena Udrea, Alina Bica și Ana Maria Topoliceanu într-o vizită la Paris

Acționar în trei firme, Teodor Sterian se ocupă cu investigațiile ilegale și deține un sfert dintr-o firmă de jocuri de noroc. A fost pus sub control judiciar și nu are voie să ia legătura cu fosta conducere a Apa Nova, adică cu directoarele Lavinia Săniuță și Giovana Soare

Omul de afaceri Teodor Sterian este acuzat că a interceptat ilegal mai mulți angajați ai Apa Nova. Conform unor surse judiciare, el este suspectat că le-ar fi fotografiat pe Elena Udrea, Alina Bica și Ana Maria Topoliceanu într-o vizită la Paris. Sterian s-ar fi aflat în avion cu cele trei în momentul în care acestea au călătorit spre Franța. El a fost pus sub control judiciar și acuzat de violarea vieții private și complicitate la luare de mită.

Cine este Teodor Sterian? Conform datelor de la registrul Comerțului, el a fost sau încă este acționar în nouă firme. Dintre acestea, doar trei mai sunt în funcțiune.



FOTO: Firmele lui Teodor Sterian au fost percheziționate mai multe ore și acționarul a fost pus sub control judiciar FOTO: ZIARULINCOMOD.RO




SIS Strategy SRL este deținută în proporție de 100% de Teodor Sterian și are ca obiect „activități de investigații”. Înființată în 2010, firma are 13 salariați și a raportat un profit net în 2014 de 494.000 de lei.

Pariori de top

A doua firmă la care Sterian figurează ca asociat este Horse Bet SRL. Societatea este specializată în „jocuri de noroc și pariuri” și are patru acționari, fiecare cu câte 25 de procente: Renada Tilică, Dumitru Roibu, Teodor Sterian și Lucian Pricină care este și administrator. Pe ultimii trei ani, societatea nu a depus nicio situație financiară la ministerul Fi nanțelor.

La sfârșitul lui 2009, Lucian Pricină a fost declarat de inspectorii ANI incompatibil. El deținea, la data verificărilor, funcția de director general al Direcției de Pregătire, Programare și Urmărire a Proiectelor de Investiții din cadrul Ministerului Mediului. Înaltul funcționar era, concomitent, administrator în mai multe fime, printre care și la cea de pariuri.

În a treia firmă, Environment Mistique, Sterian are 15 procente și este partener de afaceri cu finul său, Traian Semenescu, pus deja sub acuzare în dosarul Apa Nova. Societatea are ca obiect de activitate „lucrări de arhitectură”.

Procurorii DNA Ploiești au făcut, ieri, șapte percheziții domiciliare și la sediile firmelor controlate de omul de afaceri Teodor Sterian.

Tot ieri, directorii adjuncți ai Apa Nova București, Lavinia Săniuță și Giovana Soare, au fost puși sub control judiciar, acestea fiind acuzate de evaziune fiscală și spălare de bani. Pe perioada celor 60 de zile de control judiciar, Săniuță și Soare au interdicția de a exercita orice funcție în cadrul companiilor din grupul Veolia.

Angajați monitorizați non-stop

Potrivit DNA, în cursul anului 2010 a fost încheiat un contract cu SIS Strategy, administrată de Teodor Sterian, finul lui Semenescu Ovidiu Traian, urmat în perioada anilor 2010 – 2015 de contracte similare, având ca obiect efectuarea de filaje și interceptări ilegale, în interesul persoanelor care controlau ApaNova București, contracte semnate de directorii Roche Bruno-DanielPaul, Laurent Lalague și Lavinia Săniuță. Între 2010 și 2015, directorul francez al companiei și Săniuță au decis măsuri de supraveghere, monitorizare și interceptare ilegale ale angajaților ApaNova. S-a indus în permanență o stare de teamă angajaților, scopul fiind ca aceștia să nu deconspire aspecte din activitatea ilicită a agentului economic”, susține DNA Ploiești.

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima