http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Generalul armatei moarte
de
Sorin Ionita
Şi aşa se sfârşi cariera generalului zis de aici înainte Groapă: cu o
cădere în gol la fel de rapidă şi spectaculoasă cum îi fusese şi
ascensiunea, la o vârstă relativ fragedă pentru un politician. Cât de
implauzibilă fu traiectoria lui, e uşor să uităm azi, contamplând
fizionomia descompusă a unuia care se visa caudillo naţional,
conducător de guvern. La fel păţiseră şi alţi „păstori de oameni” ce
s-au crezut la un moment dat sărutaţi pe frunte de destin, fără să
observe că purtau o pălărie mult prea mare pentru capul lor relativ
strâmt.
Să nu uităm că, doar cu douăzeci de ani în urmă, Oprea era un ofiţer
anonim care îi ţinea de spătar scaunul brigandului Miron Cosma, poziţie
uşor de speculat azi, retrospectiv, ca misiune oficială. Dar dacă a fost
iubire sinceră, sau oportunism individual, iar nu misiune? A ajuns apoi
în morişca învârtelilor imobiliare din judeţul Ilfov, adică exact la
locul şi în deceniul potrivit pentru a face avere obscenă şi
inexplicabilă, deopotrivă cu mulţi alţii plasaţi deasupra lui în
ierarhia statului. O fi fost actor independent, ori a fost bidon pentru
alţii (sau borsetka, cum atât de frumos spun moldovenii; mi se
pare mai potrivit cu eleganţa lui uşor rigidă şi creţofolină, de sfârşit
de ani `70), se va afla poate în viitor; ori poate nu.
Dar e cert că în ultima vreme generalul plin de stele, care împărţea în
jur ordonanţelor şi secretarelor funcţii, grade şi medalii ca pe
popcorn, căpătase nu doar aură de jucător naţional important, pe
picioarele lui, dar chiar una saturniană, de om care dialoghează cu
tenebrele şi ştie lucruri peste puterea de înţelegere a muritorilor de
rând. Pe măsură ce tot mai mulţi în jurul lui luau poziţia ghiocel,
cocoşaţi de faima lui Oprea, cu atât mai sus se înălţa statura argintie e
generalului. Fiindcă ştiţi cum se zice în teatru: eşti rege pe scenă nu
prin ce faci tu, ci prin ce fac ceilalţi pe lângă tine.
Ȋnsă chiar în timp ce se ridica precum o cometă, generalul Oprea era un
accident aşteptând să se întâmple (scuzaţi calamburul). Pentru că deşi
dintr-o generaţie mai nouă biologic, el e un produs 100% al ceauşismului
târziu, care guverna ţara pe la 1992-1995. Arogant, lipsit de
subtilitate şi afişându-şi puterea în creştere, generalul n-a observat
că vremurile s-au schimbat, chiar şi în România, iar brutalitatea de
vătaf judeţean şi intimidarea nu mai funcţionează la fel.
Destui lideri, chiar la aliatul PSD, au învăţat lecţia de a fi mai
subtili, mai puţin răcani, cel puţin în aparenţă, de a nu se mai da în
stambă cu orice ocazie, pentru a nu provoca reacţii de respingere. S-a
văzut cum Ponta şi Dragnea se antrenează zelos în limbajul valorilor
post-moderne, de secol XXI, cum au devenit mai maleabili cu presa şi
opinia publică. Nu de alta, dar au dat de atâtea ori cu capul de pragul
de sus. Or, faţarnicia are şi ea rolul ei social, ajută la învăţarea
civilizaţiei moderne prin imitarea forţată a comportamentului decent,
secol după secol.
Prin contrast, între aliaţii săi de guvernare Oprea avea figura
mamutului lânos, rătăcit din alte vremuri, ajungând să-l facă pe
Ponta-cel-cu-o-sută-de-feţe chiar simpatic. Coliziunea acestei fosile
politice îngheţate la începutul anilor `90 şi decongelate două decenii
mai târziu, din motive obscure, cu societatea civilă urbană în
ascensiune, era inevitabilă. Sunt convins că premierului i s-a mai
retras linia părului cu un deget la vestea gogomăniei ministeriale cu
accidentul, exact cuiul în coşgiug care îi lipsea acum.
Pentru că alte gafe n-au prins la electorat; chiar unii corupţi stau să
se realeagă; însă dacă ai intrat în folclorul urban drept ciocoi care
se duce la cârciumă cu escortă, abuzându-şi subordonaţii, şi produci
astfel un accident mortal, ai terminat-o ca politician, reacţia de
respingere nu va trece niciodată. Nici în mintea poporului, nici în
mediul respectivilor subordonaţi cu epoleţi, care funcţionează ca haita
de lupi: excesul de forţă şi aroganţa sunt tolerate şi chiar admirate
secret, cu mârâituri, atâta vreme cât forţa e reală şi aduce succes; dar
căderea masculului alfa duce la sfâşierea lui în colectiv.
Sunt de asemenea convins că în privat se caută acum frenetic soluţii la
guvern şi toată lumea se roagă de general să facă în pana noastră ceva,
eventual să treacă în rândul doi pentru o vreme, deoarece situaţia
politică a acestui cabinet este imposibilă: fără UNPR nu poate rezista.
De asemenea, e clar că opoziţia nu se aştepta să-i pice aşa subiect în
braţe şi se felicită probabil că şi-a tras deja în vânt glonţul cu
moţiunea de cenzură, că să poată spune acum – n-avem ce face, vai, vai.
Nu de alta, dar pare că PNL se teme de general mai mult decât de PSD şi
erau gata la negocieri să-i cedeze orice şi-ar fi dorit caşcheta lui,
doar ca să-i ia şi pe ei la guvernare. PMP merge în continuare pe
strategia genială de a-şi face imagine prin intermediul proceselor
Elenei Udrea. Şi cam asta e toată opoziţia din parlament.
Motivele ascendentului pe care îl are Oprea asupra tuturor le vom afla
poate vreodată. Ȋnsă nu poţi să nu regreţi că fix în asemenea momente nu
avem o opoziţie politică viguroasă în România, ci una care miza ea
însăşi pe iluzoria forţă a unui general ce recruta la bucată primari şi
bufoni expiraţi ca Arşinel ca să-şi construiască o mare armată. O
armată, se vede acum, născută moartă.
Sorin Ioniţă este analist de politici publice ExpertForum (EFOR)
Cuvinte cheie:
Oprea, politist mort, demisie, general