Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

duminică, 25 octombrie 2015

Uitarea - Categorie: Bref - Creat: Joi, 22 Octombrie 2015 19:00 - Scris de Tia Şerbănescu

  Bref
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Uitarea

S-a redeschis dosarul Mineriadei! După 25 de ani. Timp în care toată lumea își cam luase adio de la ideea că dl. Iliescu ar putea fi pedepsit vreodată – mai ales că între timp până și unele din victimele mineriadei l-au iertat și s-au împăcat cu el și cu PSD (urmașul legitim al PCR și FSN). Fostul președinte Constantinescu, de plidă, deși provenit din balconul Pieței, a ajuns fan al lui Ilici și PSD: în 2004 l-a susținut pe Năstase, în 2014 l-a susținut pe Ponta. Până și Casa Regală a făcut pace cu Ilici și PSD. Așa că nimic nu încuraja speranța că dosarul mineriadei va fi redeschis. Și, de fapt, nici nu s-ar fi redeschis dacă nu era decizia CEDO – în urma plângerilor unor asociații ale victimelor. Datorită CEDO, am putut să-i vedem pe Iliescu, Măgureanu și Stănculescu inaugurând procesul în care sunt judecați pentru „crime împotriva umanității”. Lista vinovaților este mai lungă și plină de personaje care între timp au devenit moraliștii patriei (Gelu Voican, Petre Roman, Răzvan Theodorescu, Miron Cozma) și nu contenesc să mintă poporul cu televizorul. Ieșind de la Parchet cu un zâmbet strâmb pe față Ilici a rostit o singură propoziție: „n-am nicio părere”. Și niciun regret. Nimeni nu l-a auzit, în 25 de ani, regretând măcar o dată ordinele criminale date la revoluție sau la mineriadă. Dimpotrivă, și le-a tot justificat. Să sperăm că Parchetul n-o ia de la zero cu procesul ca s-o lungească încă 25 de ani. Nu de alta dar uită și procurorii și judecătorii despre ce-i vorba. O tânără reporteriță tv a fost dată afară după ce, discutând cu Marian Munteanu, l-a întrebat dacă a fost în Piața Universității la mineriadă. Toată lumea a făcut haz de ignoranța fetei – deși era doar o victimă a manipulărilor tv. De unde să știe că Marian Munteanu a fost liderul Pieței și că a fost bătut măr de mineri? Din ce văzuse ea la tv în ultimii ani, eroii acelor zile erau Iliescu, Miron Cozma, Roman, Gelu Voican, Răzvan Theodorescu. Ei erau invitați mereu să comenteze 13-15 iunie și de la an la an înfrumusețau lucrurile. Așa că de unde să știe fata asta, crescută în televiziune, de Marian Munteanu? Cum, n-a fost condusă Piața de Iliescu? Nici de Petre Roman de la PNL? Mare noroc a avut că nu l-au prins minerii atunci în sediul PNL. Așa reiese când îl asculți uitând pe îndelete tot ce-a făcut. Vorbă lungă, minte scurtă. Uite dna Andreea Paul a uitat și când a născut: întâi a zis că a născut într-o sâmbătă ca să nu lipsească luni de la slujbă, apoi, după ce-a râs lumea de ea, și-a amintit că a născut într-o luni. Ce mamă o fi asta care uită când a născut? Mai ales că n-a făcut-o decât o dată. O singură întrebare după atâta uitare: dna Paul o fi sigură că a născut? Sigur a fost acolo?

Traian Băsescu, despre închiderea frontierelor țării: "Asta e o chestiune de siguranță națională, nu de dat pomeni electorale. A avut sau nu domnul Ponta mandat de la Iohannis când a deschis gura?"

  EVZ

Traian Băsescu, despre închiderea frontierelor țării: "Asta e o chestiune de siguranță națională, nu de dat pomeni electorale. A avut sau nu domnul Ponta mandat de la Iohannis când a deschis gura?"


                                     duminică, 25 octombrie 2015   
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, sâmbătă seara, despre afirmația premierul bulgar potrivit căreia Serbia, România și Bulgaria își vor închide granițele pentru refugiați, dacă Germania va proceda la fel. Acest lucru a fost confirmat și de premierul Victor Ponta.
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Revista presei : Flux 24 - 24 octombrie 2015

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html



EXCLUSIV/ Consiliera de 23 de ani a ministrului Gabriel Oprea, furibundă pe facebook: PSEUDO JURNALIȘTI, nu stiți să apreciați lucrurile bune pe care le fac PUȚINII OAMENI DE CARACTER din România

Alexandra Dobre, consiliera personală de 23 de ani a ministrului de interne Gabriel Oprea, a postat pe facebook un răspuns virulent la adresa celor care îi cer demisia șefului său după moartea unui politișt din coloana oficială la care vicepremierul nu avea dreptul, conform legii. Alexandra Dobre este președintele organizației studenților UNPR și conduce un ONG,  Asociația Idealurilor Tinerilor. Atenție! Mai multe detalii...


Flux 24
Vezi toate

sâmbătă, 24 octombrie 2015

SONDAJ SOCIOPOL. Peste jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Klaus Iohannis. Încrederea în preşedintele României este în scădere sâmbătă, 24 octombrie 2015 3 comentarii Românii sunt nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Klaus Iohannis, arată ultimul sondaj realizat de Sociopol. Potrivit datelor prezentate de Sociopol, încrederea în şeful de stat a coborât sub 50%.

  EVZ

SONDAJ SOCIOPOL. Peste jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Klaus Iohannis. Încrederea în preşedintele României este în scădere

 
                                 sâmbătă, 24 octombrie 2015   3 comentarii  
Românii sunt nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Klaus Iohannis, arată ultimul sondaj realizat de Sociopol. Potrivit datelor prezentate de Sociopol, încrederea în şeful de stat a coborât sub 50%.
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Dezintegrarea proiectului european - Sursă : Adevărul


Dezintegrarea proiectului european

Dezintegrarea proiectului european
Duminică, la Bruxelles, se va desfăşura reuniunea convocată de Jean-Claude Juncker cu participarea şefilor de state şi guverne din Balcani.

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Virgil Măgureanu, misteriosul „Dom' Profesor“: comploturile şi trădările sale. Relaţia cu Iliescu - Sursa : Adevărul


Virgil Măgureanu, misteriosul „Dom' Profesor“: comploturile şi trădările sale. Relaţia cu Iliescu

Virgil Măgureanu, misteriosul „Dom' Profesor“: comploturile şi trădările sale. Relaţia cu Iliescu
Reluarea dosarului privind mineriada din 13 – 15 iunie 1990 a readus în atenţia opiniei publice pe una dintre personalităţile cele mai misterioase din istoria postdecembristă a României, scrie Constantin Corneanu, cercetător al Revoluţiei Române, pe blogul său de pe adevarul.ro.
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Tovarăşu’ Oprea, iertare că vă deranjez în universul paralel. Dar, hai, demisia! Cu tot cu Ponta şi Iohannis - Sursa : Adevărul


Politică /

Ramona Ursu Ramona Ursu Tovarăşu’ Oprea, iertare că vă deranjez în universul paralel. Dar, hai, demisia! Cu tot cu Ponta şi Iohannis

Citeste mai mult: adev.ro/nwoezp

Tovarăşu’ Oprea, iertare că vă deranjez în universul paralel. Dar, hai, demisia! Cu tot cu Ponta şi Iohannis

Tovarăşu’ Oprea, nu ştiu dacă mi-e silă mai mult decât ruşine să vă scriu. Ambele sunt valabile, oricum. Dar am decis să o fac ca să vă povestesc despre un om minunat, aşa cum dumneavoastră (şi mă adresez aşa doar datorită diferenţei de vârstă care ne desparte, nu pentru că v-aş purta vreun oarecare respect) n-o să fiţi niciodată.
acum 17 ore
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima