Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

luni, 19 octombrie 2015

Revista presei - Flux 24 -19 octombrie 2015

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

  • CRIZA REFUGIAȚILOR: Dreapta anti migranți câștigă alegerile din Elveția

    CRIZA REFUGIAȚILOR: Dreapta anti migranți câștigă alegerile din Elveția

    Dreapta populistă elvețiană UDC, anti-imigrație și anti-Uniunea Europeană, a înregistrat duminică un progres spectaculos în alegerile parlamentare, ieșind întărită din acest scrutin ca cel mai mare partid din Confederația Helvetică și exercitând presiuni asupra Bernei pentru a introduce cote în legătură cu persoanele ce vin din Uniunea Europeană, notează Reuters și AFP, conform Agerpres. UDC (SVP, în germană n.r.) ar  
    Mai multe detalii...
    19 octombrie 2015, 04:10

By la Niciun comentariu:

sâmbătă, 17 octombrie 2015

JURNALUL ȘI BELELELE 3 BY STELIAN TĂNASE — 17 OCT, 2015

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

JURNALUL ȘI BELELELE

tanase 39Cineva mă întreabă (mai curînd îmi dă un ultimatum) de ce nu răspund atacurilor apărute după ce am publicat citeva pagini de jurnal. Răspunsul cel mai bun este – d-aia! Vorbind serios, ar fi mai multe motive. Unul – nu prea urmăresc emisiunile tv, nu citesc ce apare online, pe site-uri, pe facebook, pe bloguri. E o meteahnă a bătrîneții. E de preferat dacă vrei să ai liniște. Nici timp nu prea am.

Ignorarea scandalurilor mă ajută să dorm bine și să-mi văd de scris. Tocmai finalizez un roman care sper să fie tipărit în iarna/primăvara 2016 și la care tot scriu de vreo 12 ani. Toate resursele mele (nici nu sunt multe, fizic vorbind) sunt concentrate pe acest proiect care este esențial pentru mine. Apoi, trebuie să spun, nu mă preocupă ce se spune despre mine, îmi pare rău. Atît timp cît ai adevărul tău, restul nu contează. E drept mai sunt prieteni care-mi semnalează diverse murdării și așa aflu, ca în acest caz. Ca tot omul, uneori mă mîhnesc, alteori mă bucur. Depinde cine mă înjură.
Alt motiv ar fi că nu cred că o discuție despre situația TVR – pe care o cunosc bine – interesează realmente opinia publică și că ea ar putea azi avea nivelul necesar. Nici că ar ajuta la salvarea ei. Orice intervenție în acest context ar fi o simplă răfuială de colțul străzii. Timpul va așeza aceste lucruri mai repede decît se crede, e inevitabil. Peisajul se schimbă cu repeziciune. E nevoie de un alt context. Abia acesta odată instalat se va putea discuta la rece ce a fost și ce nu a fost. Cum s-a prăbușit TVR și de ce ? Cine sunt responsabilii ? Dacă se putea face mai mult după 2012. Contextul actual se va schimba cam într-un an de zile. Pînă atunci orice controversă se face din vorbe goale, minciuni, atacuri, campanii, defăimări, ziceri și deziceri, bîrfe și calomnii. Așadar nimic serios, indiferent din ce parte ar veni replica.
Sigur mi-ar fi plăcut ca în fața acestui desant măcar unii dintre cei care mi-au telefonat sau scris în privat, să exprime și public aprecierile lor pentru curajul meu de a publica paginile de jurnal, pentru sinceritate etc. Oricum le mulțumesc. Cum sunt personalități publice cunoscute sunt convins că o vor face mai devreme sau mai tîrziu. Acela va fi și ceasul eventual cînd mă voi putea aventura într-o controversă pe tema TVR și a perioadei petrecute de mine acolo. Atunci voi fi și mai puțin singur pe acest front.
Un jurnal e un jurnal, nimic altceva și trebuie luat ca atare. E o descriere strictă a evenimentelor așa cum le-ai trăit într-o zi. Te poți înșela, impresiile tale sunt notate la cald și în timp se schimbă. Ești subiectiv, etc. Dar niște lucruri ar fi uitate altfel, dacă rămîn într-un jurnal constituie o memorie. Se întîmplă tot felul de lucruri memorabile, ele trebuie consemnate. În România dacă faci publice aceste consemnări ți se atrage atenția că încălci legea tăcerii, omerta, așa cum este practicată de sistem. E un păcat capital. Mi-am luat riscul să fiu un păcătos.Oricum nu fac și nu am făcut parte din ceea ce se numește sistem.
tanase 42Într-un jurnal ce contează este ansamblul, viziunea autorului, nu un fragment de zece pagini. Adică la final, toate cele 600 de pagini pe care le-am strîns (între prima și ultima mea zi în TVR) vor fi citite dacă jurnalul va apărea în volum pe durata vieții mele sau după. Reacțiile vehemente, jignirile pe care le-am primit, delațiunile nu m-au descurajat. Am fost dezamăgit doar de 1-2 foști colaboratori pe care i-am ajutat mult și care acum mă terfelesc cu minciuni nerușinate. Probă de mare caracter.
Totuși – mi-am zis – punct ochit punct lovit. Dacă paginile de jurnal ar fi trecut neobservate ar fi fost un eșec. Jurnalul a fost preluat de mai multe publicații. Cîteva edituri s-au interesat de manuscris. Uite ce noroc că am parte de o procesiune de înfierare! Fac față, mulțumesc, nu-mi duceți grija! M-am antrenat în arhive citind tomuri de Scânteia din anii 40-50 ai secolului trecut.
În final o ultimă observație. Ca să ai o reacție ai nevoie ca perspectiva ta asupra evenimentelor să fie unitară, nu ruptă în bucăți. Trebuie ca lucrurile să aibă un sens. Să mă explic. Iau vorbele lui Mircea Dinescu din Evenimentul zilei ca exemplu. Un an și jumătate am fost criticat dur de jurnaliști, de diverși din TVR și de politicieni de vîrf (din Coaliție mai ales ) că l-am adus pe Dinescu, că i-am dat emisiuni și o groază de bani. N-a contat că Dinescu e…Dinescu, un personaj popular, ex-disident, că are experiență de televiziune. S-a scris, s-au dat declarații că l-aș fi adus în TVR pentru că era prietenul meu. Acum aflu chiar din declarația lui Dinescu ceva ce nu știam. Anume că nu a fost favorizat de mine, cum s-a colportat copios, ci marginalizat. Cum așa !? După două apariții, zice poetul, la „Vorbește liber” unde a vorbit mai direct, nu a mai fost invitat!!! Ca și cum eu hotăram invitații pentru acea emisiune!? Nu o făceam, Dinescu știe. Am luat-o ca pe o pildă de umor marca Dinescu. Ce replică să dau eu acum – de vreme ce în ziua demiterii mele m-a sunat în semn solidaritate și mi-a spus să mă pregătesc să reluăm „Tănase și Dinescu” la o televiziune. Am apreciat. Aveam nevoie de cuvinte de susținere. După spusele lui de ieri însă se pare că a fost prost tratat în TVR. E absurd. Totuși trebuie să înțeleg ce se întîmplă înainte de a da o replică.
Așa că amicul care m-a somat să răspund detractorilor mei trebuie să aștepte. Închei amintind poanta unui banc bun de altădată – Ni streliaite, tavarașci ! Eu sunt obligat să spun – Streliaite, daraghie druzia ! Trageți, dragi prieteni!
STELIAN TĂNASE
copyright www.stelian-tănase.ro
By la Niciun comentariu:

vineri, 16 octombrie 2015

Punga - Categorie: Bref - Creat: Joi, 15 Octombrie 2015 18:55 - Scris de Tia Şerbănescu - Sursa: Curentul

  Bref
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Punga

Categorie: Bref
Scris de Tia Şerbănescu


Președintele Iohannis se află la Bruxelles. Partea bună e că măcar știm unde e. Întrebat înainte de plecare ce părere are despre declarația dlui Juncker (președintele C.E) despre relațiile „practice și corecte” ale UE cu Rusia, președintele a tresărit la fel de nedumerit („domnul?”) ca Ponta („poftim?”) când a fost întrebat de M.T.O. Nu părea la curent cu declarația care-l pusese pe jar pe dl Băsescu care vedea aici o cedare a UE în fața Rusiei – mai ales că aceasta tocmai ne avertizase să renunțăm la scutul antirachetă „până nu e prea târziu”. Ei, nu zău! Scutul de la Deveselu e una din puținele noastre garanții de securitate. Poate singura. Curios e însă că nimeni n-a reacționat la ciudata declarație a lui Juncker care cerea UE „să nu se lase influențată de SUA în relația cu Rusia”. Președintele Iohannis, premierul Ponta, liderii PNL și vicepremierul Oprea, cel cu interesul național în portofel, au tăcut mâlc. Răspunzând cu chiu cu vai la întrebare, dl Iohannis a considerat declarația lui Juncker „surprinzătoare” și „neobișnuită” promițând să afle „mai multe detalii la Bruxelles” - căci, cum se știe, diavolul se ascunde în detalii. Exact atunci Lukoil anunța că a descoperit o pungă mare de gaze (30 mld m.c.) în Marea Neagră. Partea Lukoil e de 72% conform contractului cu guvernul român care iar ne-a ars la pungă. Dar asta-i soarta oricărei pungi: ajunge la pungași. Drumul mătăsii. Celelalte drumuri sunt atât de proaste încât au urcat România pe locul 5 în lume (la egalitate cu Ecuador) la capitolul „circulație periculoasă”. Super! Guvernul Ponta a reușit în acest an să construiască 13 km de autostradă și să închidă 22 km (Orăștie-Sibiu) unde a și început demolarea tronsonului inaugurat de Ponta și Ioan Rus acum un an. Scandări: Ponta și ministrul Rus demolare ne-au adus. Se intonează: aicea eu să mor aș vrea, aceasta este țara mea. Prinsă pe centura capitalei, dna Gorghiu a rămas blocată în trafic mai bine de o oră timp în care s-a filmat pentru a cere tuturor „să pună biciul” pe CNADNR. Biciul și centura lată, ce bărbați erau odată! Necazul e că atunci când lucrează, CNADNR e și mai periculos: face viitoare dărâmături. Comentând filmulețul, senatorul Pelican a recurs la marea critică: „Maiorescu spunea că femeile devin victime ale improvizațiilor, să-ți fie de bine, Alinuțo”. Iar bărbații devin călăii improvizațiilor: Miron Cozma și-a înscris partidul și va candida la parlamentare – nu fără a-și pune la punct un interlocutor: „știți ce spunea Tudor Vianu în scrierile lui?”. Hait! Nu-i a bună dacă-ntr-o singură săptămână Pelican îl citează pe Maiorescu, Cozma pe Vianu și Vasile Dâncu pe Dostoievski. Așteptăm cu interes citatele și citațiile săptămânii viitoare.

By la Niciun comentariu:

Caricatura zilei – 16 octombrie - De Marius Constantin - 16 Oct, 2015



Caricatura zilei – 16 octombrie

De -




http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
By la Niciun comentariu:

Star KIC 8462852 Sign Of Alien Life Discovered



http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
By la Niciun comentariu:

Ura, extremismul şi cavalerii apocalipsei

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

GLOBAL

Ura, extremismul şi cavalerii apocalipsei

Sunt 4 cavalerii apocalipsei. Acelaşi e numărul riscurilor confruntând democraţiile. Putinismul, terorismul, populismul reactiv la extremism islamist şi intoleranţa corectă politic le ameninţă grav. Mai rea e însă ura...
Cain ucigându-l pe Abel, pictură murală de la biserica Sfântului duh din Wismar Cain ucigându-l pe Abel, pictură murală de la biserica Sfântului duh din Wismar

În 2012, după alegerile care au urmat catastrofei incipientului stat de drept românesc din vara nebuniei USL-iste am declarat la Digi 24 că am senzaţia că retrăim anii 30 ai veacului trecut.
Mai nou, am impresia că sunt silit să-mi revizuiesc impresia. Părem a fi în apropierea cumpenei dintre veacurile 5 şi 6. Când, după căderea Imperiului Roman, o mânăstrire se considera bogată dacă poseda o sută sau două de suluri. În răstimp de câteva decenii Occidentul a uitat tot ce ar fi trebuit să păstreze cu sfinţenie în memorie din bagajul cultural şi civilizatoriu al antichităţii. Aşa s-a scufundat în barbarie.
Cu doar câteva secole înainte, marea bibliotecă din Alexandria ar fi dispus, potrivit unor surse antice şi medievale, de aproximativ o jumătate de milion de scrieri, suluri, manuscrise, cărţi religioase, de magie, literare, nu în ultimul rând ebraice, greceşti şi egiptene! Din ele evul mediu timpuriu ar fi putut extrage lecţii eterne, de felul celor conţinute în povestea biblică a primei confruntări fratricide. Elaborata exegeză la care, după Holocaust, Elie Wiesel a supus episodul confruntării dintre Cain şi Abel, soldată cu uciderea unuia din fraţi, e demnă de luare aminte. Captând tezaurul de înţelepciune al tradiţiilor evreieşti, precum şi al hermeneuticii dascălului său, rabinul şi profesorul Saul Liberman, un expert de vârf al Talmudului, Wiesel scoate în evidenţă un aspect potenţial tulburător pentru mai toţi lectorii superficiali ai scrierilor sacre.
Departe de a fi singurul vinovat pentru uciderea fratelui său, Cain îşi împarte păcatul cu mai toate celelalte personaje. Făptaşul n-ar fi săvârşit crima, poate, dacă Abel, fericit că i s-a primit cu plăcere prinosul, ar fi dat dovadă de oarecare empatie şi ar fi aplanat furia firească a fratelui său cu ofranda snobată de Creator, alinându-i temerile şi invidia. Apoi, ciocnirea n-ar fi avut, poate, loc, dacă părinţii s-ar fi preocupat de copii, i-ar fi educat cum trebuie, ar fi stat de vorbă cu ei. În fine, nici providenţa nu iese bine din această poveste. De ce i-a tratat, oare, inegal pe fraţi? De ce nu i-a avertizat că violenţa nu este, nu poate fi soluţia?
Izvorâtă din invidie, din gelozie, din comoditate, laşitate şi incomprehensiune mutuală, ca şi din absenţa empatiei şi comunicării, ura fraternă din primul capitol al Genezei e paradigmatică. Îmi pare că livrează ilustraţia şi explicaţiile cele mai potrivite pentru starea în care se află, mai nou, societăţile deschise, în confruntarea lor cu forţele extremismului ce-ncearcă să le desfiinţeze.
Nici măcar a identifica toate aceste forţe nu e un exerciţiu lesnicios, aşa cum multora le vine greu să înţeleagă că nu doar ucigaşul e, de regulă, vinovat de crimă, ci şi complicii săi voluntari sau involuntari, cei recrutaţi din rândul celor ce l-ar fi putut împiedica să omoare, dar au omis s-o facă. Discutăm cu asupra de măsură (şi totuşi, parcă, insuficient) despre agresori, asasini şi terorişti. Despre Rusia lui Putin, de pildă, şi modul în care Moscova şi-a pus definitiv pe butuci propria democraţie defectă pentru a arunca apoi în aer dreptul internaţional, atacând şi dezmembrând Ucraina. Ori despre terorismul de epocă de piatră al statului islamic.
Dar abordând aceste subiecte fierbinţi, larg manipulate de varii propagandişti răsăriteni întru gonflarea mişcărilor şi partidelor populiste şi extremiste din vestul Europei, avem atâta grijă să punem batista pe ţambal, ca să nu ni se reproşeze vreo incorectitudine politică, încât ratăm esenţialul. Nu ne prea încumetăm, spre exemplu, să identificăm explicit resursele stalinsto-fascisto-ortodoxiste ale demersurilor putiniste. Sau ne codim să înfierăm genocidul comis asupra creştinilor de către statul islamic. Dacă ne apucăm să criticăm nu doar aspecte ale iudaismulului şi creştinismului, ci şi diverse laturi ale islamului, ne trezim brusc confruntaţi cu acuza fatală de rasism şi islamofobie. Ca şi cum ura ar dispărea dacă ne ferim s-o vedem!
Subit, firescul, de pildă înclinarea în faţa dreptului esenţial al democraţiei liberale, care este libertatea de opinie şi de expresie, ori faţă de martirii ei de la Charlie Hebdo apare ca un demers al urii extremiste, anti-musulmane. La trei luni după decapitarea revistei de către terorişti islamişti, aşa au catalogat sute de scriitori decizia colegilor lor americani din PEN, de a acorda revistei satirice franceze un premiu pentru curajul ei.
E, totuşi, aiuritor, ca nişte scriitori să protesteze astfel, practic, împotriva asumării fără absurde rezerve a libertăţii de expresie. Revoltat, pe bună dreptate, s-a arătat în consecinţă Salman Rushdie, autorul mult hăituit de fanatici islamişti al Versetelor Satanice, al cărui memorabil discurs a inaugurat ediţia actuală a Târgului de Carte de la Frankfurt, prezenţa sa determinând Iranul fundamentalist să boicoteze manifestarea. „Trăim în cel mai întunecat ev pe care-l cunosc”, a declarat Rushdie, textual, şi într-un interviu acordat la Paris lui David Chazan.
Din nefericire, dată fiind laşitatea, cecitatea, ura de sine şi neghiobia sinucigaşă manifestate de mulţi din colegii săi occidentali, scriitorul britanic de origine pakistaneză are, neîndoielnic, perfectă dreptate. Nu ne ameninţă doar Cain şi invidia lui, invidia perdanţilor la masa globalizării. Sunt patru, cavalerii apocalipsei. Acelaşi e şi numărul riscurilor confuntând democraţiile actuale. Ne pun în pericol libertatea nu doar putinismul, islamismul şi populismele occidentale pretinzând a o apăra, când sunt, în fapt, expresia urii tot mai ample şi iraţionale, ce macină tot mai intens şi centrul, odinioară frecventabil, al spectrelor politice din societăţile deschise.
Ne pasc şi forme subtile de intoleranţă şi duşmănie liberticidă, ca aparent utila, în fapt detestabila corectitudine politică, în numele căreia, de pildă, universităţile americane au început să treacă la index lungi liste de cărţi cu opinii „indezirabile”, ca şi cum ar fi scrieri ultralicenţioase.
Bănuiesc că la Alexandria până şi cele din urmă ar fi avut drept „de bibliotecă”, dacă nu de cetate. Rămâne să descoperim doar cum putem evacua ura din noi. Din ea.


By la Niciun comentariu:

EXCLUSIV. Seara cuţitelor lungi de la Chişinău, sau cum VLAD FILAT, SORIN OVIDIU VÂNTU și VLAD PLAHOTNIUC s-au certat la CHIȘINĂU. Jurnalul unui fost jurnalist

  EVZ

EXCLUSIV. Seara cuţitelor lungi de la Chişinău, sau cum VLAD FILAT, SORIN OVIDIU VÂNTU și VLAD PLAHOTNIUC s-au certat la CHIȘINĂU. Jurnalul unui fost jurnalist


                                      vineri, 16 octombrie 2015  
Dragoș Nedelcu este un fost jurnalist care s-a hotărât să rupă tăcerea. Nedelcu a fost redactor-sef adjunct la săptămanalul economic “Capital” până în 2006, apoi director executiv la “The Money Channel”, este fost vicepreședinte al CA de la Realitatea TV. Dragoș Nedelcu a plecat, în anul 2006, de la “Capital” la Grupul Realitatea-Catavencu, detinut de Vintu, acolo a primit postul de șef proiecte editoriale speciale pentru presa de business. Dragos Nedelcu a ieșit din presa, devenind om de afaceri si unul dintre apropiatii lui Sorin Ovidiu Vintu, mogulul asigurându-i un post in Consiliul de Administratie Realitatea TV. Extrem de implicat în proiectele acestuia în Republica Moldova, ne-a oferit în exclusivitate un fragment din amintirile sale, mai precis ce s-a întâmplat în urma unei întâlniri între Sorin Ovidiu Vântu și Vlad Plahotniuc, fragment relevant pentru a înțelege încrengăturile dintre oameni politici moldoveni și români, mass-media și servicii de informații.
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
By la Niciun comentariu:
Abonați-vă la: Postări (Atom)

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima