Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Serviciul
Român de Informaţii (SRI) recunoaşte în RAPORTUL OFICIAL pe 2014 depus
în Parlament că influenţează Justiţia, potrivit documentului consultat
de FLUX24. Asumarea oficială vine după scandalul declanşat de generalulSRI, Dumitru Dumbravă, şeful Direcţiei Juridice din SRI, care a afirmat
că Justiţia este un câmp tactic al serviciului şi că SRI urmăreşte
evoluţia dosarelor în justiţie.
Hayder
Al-Khoei, membru al Programului Orientul Mijlociu și Africa de Nord al
Chatham House, a dat publicității două înregistrări video pe contul său
de twitter susţinând că acestea indică că ISIS este susținut de Statele
Unite ale Americii și că teroriștii ar primi arme și alimente de la
americani. Înregistrările ar fi fost făcute în Irak, în zona unei
rafinării
Un doctor ceh care
lucrează într-un spital din Germania, în zona Munchenului, în Bavaria,
vorbește despre invazia musulmanilor în spitale și de ororile pe care
acestea le săvârșesc. Mărturia acestuia este prezentată pe blogul
Pamelei Geller, colaboratoare la mai multe medii conservatoare din
Statele Unite. Doctorul a acordat un interviu unei televiziuni cehe.
Doctorul spune că împreună cu alți colegi
Jenny
Wolf, o nemţoaică stabilită în Gröditz, landul Saxonia, a mărturisit pe
facebook că a fost agresată fizic de un migrant musulman. Jenny
poveşteşte că vineri...
Un doctor ceh care
lucrează într-un spital din Germania, în zona Munchenului, în Bavaria,
vorbește despre invazia musulmanilor în spitale și de ororile pe care
acestea le săvârșesc. Mărturia acestuia este prezentată pe blogul Pamelei Geller, colaboratoare la mai multe medii conservatoare din
Statele Unite. Doctorul a acordat un interviu unei televiziuni cehe.
Doctorul spune că împreună cu alți colegi