Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
COMENTARIU
DEUTSCHE WELLE DE PETRE M IANCU Ce vrea de fapt Rusia amestecându-se
făţiş în litigiul sirian? Şi cum reacţionează, cum ar trebui să
reacţioneze occidentul la această imixtiune? Ce speră să obţină vestul
şi ce va primi? Observatorului atent care încearcă să desluşească sensul
evenimentelor din Orientul Mijlociu ori traiectoria fronturilor în
conflictul sirian îi vuieşte, de zile în
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html 1 octombrie 2015, 17:360
John McCain: Loviturile aeriene lansate de Rusia în Siria au vizat rebeli antrenați de CIA
Bombardamentele
rusești lansate de miercuri în Siria au vizat rebeli antrenați și
finanțați de CIA pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Statul
Islamic (SI), a declarat senatorul american John McCain și comandantul
unei grupări rebele siriene, relatează Reuters și AFP, conform Agerpres. 'Pot confirma cu siguranță că aceste lovituri aeriene au
vizat Armata Siriană de Eliberare sau grupări care au fost înarmate și
antrenate de CIA', a declarat John McCain joi dimineață, pentru CNN. La rândul său, Hassan Haj Ali, șeful grupării rebele Liwa Suqour
al-Jabal, a declarat pentru Reuters că bombardamentele rusești din Siria
au lovit o tabără de pregătire a rebelilor care au fost antrenați de
CIA în Qatar și Arabia Saudită. El a precizat că tabăra aflată în
provincia Idlib a fost lovită de circa 20 de rachete în două atacuri
diferite. Ali, un căpitan al armatei siriene care a dezertat după începerea
revoltei împotriva președintelui Bashar al-Assad, a declarat că unii
dintre gardienii din tabără au fost ușor răniți în atac. CIA a desfășurat un program de pregătire sub acoperire pentru grupuri
ale rebelilor sirieni considerate moderate de statele occidentale care
au sprijinit revolta împotriva lui Assad
Editura Art, Bucureşti, 2012 Antologie, traducere, prefaţă, tabel cronologic şi note de Radu Lupan
Corespondenţa unui mare scriitor (unii critici literari sunt de
părere ca ar fi vorba chiar de cel mai mare scriitor al secolului
trecut, cu destule argumente valabile, însă în acest domeniu, al
literelor, este imposibil de cuantificat cu exactitate şi de realizat
„clasamente”) poate fi la fel de reprezentativă precum opera în sine. În
plus, scrisorile sunt foarte personale pentru că cei care le scriau nu o
făceau (din păcate trebuie să folosim imperfectul, având în vedere că
poşta electronică a înlocuit în foarte mare măsură vechea comunicare
tradiţională) pentru a fi publicate, ele fiind mijlocul predilect de
comunicare folosit in perioada ne-electronica. Volumul care reuneşte corespondenţa[1] lui James Joyce este o lectură utilă pentru a-l descoperi sau redescoperi pe scriitorul irlandez, foarte anti-irlandez.
Joyce a suferit zece operaţii la ochi, unele mai reuşite, altele fără
să aibă rezultatul scontat, într-un interval de opt ani, iar în
corespondenţă lui face numeroase referiri la acest aspect traumatic care
i-a marcat existenţa, care l-a chinuit: “Scriu pe jumătate în
întuneric”, ”ochii mei mi-au dat o admirabilă vacant de cinci
săptămâni”, “scriu lângă fereastră cu o jumătate de ochi”, “pot scrie,
dar nu pot vedea bine ce scriu sau citesc”, “nu pot vedea nici măcar un
cuvânt tipărit” etc. Prezentul volum cuprinde 312 scrisori adresate de James Joyce atât
rudelor (în special fratelui sau Stanislaus, dar şi celei care i-a stat
alături toată viaţa, Nora, şi fiului sau Giorgio), dar şi către alţi
scriitori marcanţi ai timpului precum T.S. Elliot, Sean O’Casey, George
Russell, care îi scria lui Yeats despre tânărul Joyce: „Are
înzestrarea intelectuală, cultură şi educaţie care le lipsesc tuturor
celorlaţi prieteni inteligenţi de-ai noştri. Şi cred că scrie uluitor de
bine proză, deşi bănuiesc că scrie şi versuri, şi s-a apucat să scrie o
comedie care-i va lua, după părerea lui, cinci ani, sau cam aşa ceva,
deoarece scrie încet.”Greu de crezut că Joyce s-a gândit vreodată să scrie o comedie, însă, într-adevăr, scria foarte încet. Cu Yeats, Joyce a schimbat mai multe scrisori, de-a lungul timpului.
În octombrie 1902, Yeats îi scria necunoscutului Joyce (aducem în
discuţie acest fragment şi pentru a vedea care erau relaţiile între
scriitorii din epocă recunoscuţi, mari şi debutanţi sau anonimi): „Voi
face orice pentru dumneata, dar mi-e teamă că nu va fi prea mult.
Lucrul cel mai important în care-ţi pot fi de folos, deşi probabil nu
vei crede asta, va fi să te prezint altor câtorva scriitori care sunt la
început ca şi dumneata; întotdeauna înveţi meserie de la colegii tăi
scriitori, mai cu seama de la cei care sunt îndeajuns de apropiaţi ca
vârstă ca să-ţi înţeleagă greutăţile.”[2] După trei decenii, Joyce îi scria de la Paris la 5 octombrie 1932: „Multe
mulţumiri pentru scrisoarea dumitale şi pentru amabilele dumitale
cuvinte. Se împlinesc treizeci de ani de când mi-ai întins pentru prima
dată în ajutor mâna dumitale. Te rog să-i transmiţi mulţumirile mele
d-lui Shaw pe care nu l-am întâlnit niciodată.” Interesantă imagine
cu cei trei mari scriitori de origine irlandeză, dintre care doar Joyce
nu a primit Premiul Nobel penru Literatură! Însă Joyce refuza în
continuare să facă parte din Academia Literelor Irlandeze, returnându-i
lui Yeats până şi regulamentul pe care acesta probabil că i-l trimisese
pentru a fi de acord cu el. Yeats dorea cooptarea lui Joyce în acest
for, dar, după cum bine cunoaştem atitudinea lui faţă de ţară natală,
Joyce s-a menţinut distant şi rece chiar dacă îi preţuia pe Yeats şi
Shaw.
James Joyce
Dramaturgul irlandez protestant Sean O’Casey, având şi el probleme cu
mediul literar dublinez, alegând să se exileze la fel precum Joyce dar
în Anglia, tuna şi fulgera împotriva clicii literare din Dublin,
terminând scrisoarea cu „o profundă plecăciune înainte lui James Joyce.”
De altfel, Joyce îl îndemna pe fratele său Stanislaus în 1920 când
începuse să fie cunoscut şi acasă, să combată zvonurile apărute în presa
irlandeză prin care Joyce era făcut agent al spionajului austriac sau
că ar fi făcut bani în timpul războiului fiind spion britanic sau că ar
fi fost emisar Sinn Fein în Elveţia, că ar fi fost cocainoman,
morfinoman, că ar fi fondat mişcarea dadaistă la Zurich sau că ar fi „un violent propagandist bolşevic (zvon de-al tău în scopul stimulării discuţiei”). Din acelaşi registru al zvonisticii, după un an, Joyce scria: „Cu
legendele despre mine s-ar putea face o frumoasă culegere. Iată câteva.
Familia mea din Dublin crede că m-am îmbogăţit în Elveţia în timpul
războiului făcând spionaj pentru unul sau pentru ambii combatanţi. În
Dublin circulă peste tot zvonul că nu mai pot scrie, că am fost doborât
şi că sunt la New York pe moarte. Cineva din Liverpool mi-a spus că a
auzit că sunt proprietar al mai multor săli de cinema de pe întreg
cuprinsul Elveţiei (…)Probabil că adevărul e că sunt o persoană cu totul
obişnuită care nu merită o descriere atât de plină de imaginaţie. Mai
există o altă opinie, cum că sunt un tip simulant şi dismulant a la
Ulise, un egoist şi cinic.”[3] Corespondenţa lui dezvăluie un adevărat poliglot căci unele
scrisori sunt scrise în italiană, franceză sau germană. La un moment dat
afirmă că învăţase şi daneza. Relevante sunt şi scrisorile pe
care le-a trimis Joyce viitoarei sale soţii, Nora Barnacle, la începutul
legăturii dintre ei, în care dezvăluie multe informaţii care
completează biografia lui şi explică opera sa literară de mai târziu. În
august 1904: “Gândurile mele resping ordinea socială actuală şi
creştinismul- căminul, virtuţile recunoscute, clasele din viaţă şi
doctrinele religioase (…) În familia mea eram şaptesprezece persoane.
Surorile şi fraţii mei nu înseamnă nimic pentru mine. Doar unul dintre
fraţii mei e în stare să mă înţeleagă. Acum şase ani am părăsit Biserica
catolică, urând-o din toate puterile. Mi-a fost imposibil să rămân la
această credinţă ţinând seama de înclinaţiile firii mele. Când am fost
student, am dus un război secret împotriva ei şi am refuzat să primesc
situaţia pe care mi-o oferit-o. Făcând acest lucru, am devenit un
cerşetor, dar mi-am pastrat deminitatea. Acum duc un război deschis
împotriva ei prin ceea ce scriu, spun şi fac.(…) Sunt un duşman al
josniciei şi al slugărniciei oamenilor”[4] Interesante sunt şi numeroasele scrisori adresate fratelui sau mai
apropiat, Stanislaus. La 15 iulie 1906, îi scria din Trieste (care în
acea perioada făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, mai precis în
partea austriacă a lui), unde James Joyce preda limba engleză: „Trieste
e unul dintre cele mai dezagreabile locuri în care am trăit. Nu prea e
cu putinţă să exagereze grosolănia oamenilor.(…) Oamenii din Trieste
sunt mari artişti în materie de îmbrăcăminte şi adesea stau şi mor de
foame numai că să se poată etala pe chei în veşminte frumoase”. Era
deranjat că Nora nu cunoştea deloc nici limba italiană, nici germana,
pentru a se descurca în piaţă, de aceea trebuia s-o însoţească mereu. În
plus, nici condiţiile de viaţă nu erau grozave (de altfel, toată viaţa a
fost dominată de o precaritate financiară, alungată doar din când în
când de vreo bursa sau subsidie generoasă-mai ales poetul Ezra Pound
excelând în această privinţă): „Lucrurile de bucătărie le ţinem în
dormitor, dar nu le folosim niciodată deoarece Norei nu-i place să
gătească în bucătăria altora. Aşa că luăm masa în oraş, drept care
împrumut mereu bani de la director şi de la celălalt profesor de engleză
şi-i dau înapoi a doua zi. Viaţa la Trieste nu e prea ieftină şi
greutăţile unui profesor de engleză care trăieşte cu o femeie, are un
salariu potrivit pentru un muncitor sau fochist şi căruia i se cere să
arate că un domn şi să-şi satisfacă înclinaţiile intelectuale prin
vizite ocazionale făcute la teatru sau la librărie sunt foarte mari.”[5]
Uneori se gândea chiar la revenirea definitivă în Irlanda, fapt ce nu
s-a întâmplat niciodată, el murind de altfel la Zurich în 1941: „Natura
deosebit de degradantă şi nesatisfăcătoare a exilului meu mă umple de
mânie şi nu văd de ce ar trebui să o târai aşa în speranţa că mă voi
întoarce într-o zi cu bani în buzunar şi-i voi convinge pe oamenii de
litere că, la urmă urmelor, am fost un om de talent.”[6] Ultima scrisoare pe care a scris-o Joyce, la 4 ianuarie 1941, din
Zurich, în limba italiană, era adresată fratelui său Stanislaus. ”În
urma unor violente dureri de stomac survenite în noaptea de 9 spre 10
ianuarie, Joyce a fost internat în zori la spitalul Crucii Roşii din
Zurich. Fiind diagnosticat cu ulcer perforat, el a fost operat în
aceeaşi dimineaţă la ora 10. După operaţie şi-a revenit pentru puţin
timp, iar a două zi a intrat în comă şi a murit la ora 2 şi 15 minute-în
dimineaţa zilei de 13 ianuarie 1941”, ne informează Radu Lupan
care asigura aparatul critic, traducerea şi notele. Dacă ar fi
supravieţuit până la 2 februarie ar fi împlinit 59 de ani.
COMENTARIU
DEUTSCHE WELLE de Felix Steiner La trei săptămâni de la deschiderea
largă a frontierelor germane pentru toţi refugiaţii care voiau să
pătrundă în ţară,...
La trei săptămâni de la deschiderea largă a
frontierelor germane pentru toţi refugiaţii care voiau să pătrundă în
ţară, popularitatea Angelei Merkel s-a diminuat considerabil, potrivit
sondajelor. Dar lucrurile nu vor rămâne aşa.
Se repetă istoria? Măcar paralele există între Angela Merkel şi doi dintre predecesorii ei. Primul caz: îngenuncherea lui Willy Brandt, pe 7 decembrie 1970, la monumentul victimelor răscoalei din Varşovia.
Ceea ce este astăzi considerat un simbol al politicii de destindere şi
de deschidere spre est a guvernului Brandt nu fusese ceva planificat ci
un gest spontan al cancelarului social-democrat de atunci. El a declarat
ulterior: "Am simţit că înclinarea capului în semn de omagiu nu este de
ajuns".
Impuls spontan
Dintr-o pornire spontană comparabilă a decis şi Angela Merkel cu trei
săptămâni în urmă să le permită refugiaţilor, care vroiau să scape de
de catastrofalele condiţii din Ungaria, accesul în Germania. Decizia ei a
fost la fel de spontană ca şi cea luată de Brandt, fără consultări în
prealabil. A fost luată fiindcă simţea sau fiindcă îi dicta conştiinţa
că lucrurile nu pot rămâne aşa.
Felix Steiner
Lumea pare să fi uitat că nici Willy Brandt nu s-a bucurat doar de
elogii din partea contemporanilor. La o săptămână de la vizita sa la
Varşovia, influentul săptămânal german Der Spiegel se întreba: "Avea voie Brandt să îngenuncheze?"
Răspunsul, potrivit sondajelor era următorul: 41 din germani considerau
oportun gestul său, în vreme ce alţi 48 la sută îl considerau exagerat.
Abia mai târziu s-a vorbit despre un eveniment de importanţă istorică,
pentru care lui Brand i s-a decernat, în 1971, premiul Nobel pentru
pace. Şi atunci au existat între germani oameni care nu înţelegeau sau
nu erau de acord cu politica de deschidere spre est a guvernului. Poate
spera Angela Merkel că va primi un telefon din partea Comitetului Nobel?
Al doilea caz: Politica lui Gerhard Schroeder de reforme economice şi sociale.
Cine se întreabă astăzi de ce situaţia Germaniei este astăzi mai bună
comparativ cu majoritatea vecinilor săi europeni va găsi răspunsul în
politica de reforme aplicată în perioada 2003-2005 de guvernul Schröder.
De atunci au fost înfiinţate milioane de noi locuri de muncă, economia
duduie şi încasările fiscale au crescut. Social-democraţii şi
ecologiştii au transformat"bolnavul Europei" într-o
locomotivă economică a continentului. Chiar şi conservatorii şi
liberalii, care nu au avut niciodată curajul să ia decizii atât de
tranşante, mărturisesc că-i poartă lui Schröder respect.
Aplauze din tabăra greşită
În cazul lui Schröder, tragic este doar faptul că reformele l-au
costat funcţia de cancelar iar roadele lor sunt culese astăzi de Angela
Merkel. Fiindcă toţi cei care elogiază acum aşa-numita "Agendă 2010" nu
i-au ales şi nu-i vor alege niciodată pe social-democraţi. Cât priveşte
formaţiunea social-democrată SPD, aceasta a fost aproape pulverizată de
politica preşedintelui ei de atunci. Nici până astăzi nu şi-a revenit
complet. Iar acum, când mai ales formaţiunile creştin-democrate sunt
nemulţumite de deciziile Angelei Merkel în contextul crizei
refugiaţilor, situaţia aminteşte în mod fatal de starea în care se afla
SPD cu un deceniu în urmă. Elogiile nu vin decât din cealaltă tabără. Nu
electoratul conservator i-a întâmpinat pe refugiaţi cu aplauze atunci
când au sosit în gările germane.
Criza este deja vizibilă
Cele două cazuri au ceva în comun. Şi guvernarea Brandtşi guvernarea
Schröderau sfârşit într-o criză. Au fost crize provocate de convulsii
în interiorul partidului de guvernământ, de declaraţii belicoase şi de
provocări în public. Astfel de simptome se pot observa şi acum. Şi, în
timp ce cu doar câteva săptămâni în urmă social-democraţii se întrebau
pe cine să trimită în 2017 în cursa pentru Cancelarie pentru a fi
înfrânt de Merkel, acum se pare că amurgul celei mai puternice femei a
lumii este în toi. Doar finalul mai e incert. Va demisiona Merkel în
timpul perioadei legislative, aşa cum a făcut-o Brandt? Sau va aştepta
să piardă alegerile din 2017?
Franța
a deschis o anchetă penală pentru "crime de război" împotriva
regimului sirian al lui Bashar al-Assad, informează AFP citat de B1.
Potrivit unei surse apropiate...
Potrivit unei surse apropiate dosarului, Parchetul din Paris a
deschis pe 15 septembrie o anchetă preliminară pentru "crime de război",
vizând abuzuri comise în Siria în perioada 2011-2013.
Informația a fost confrmată și de o sursă diplomatică. La baza anchetei se află mărturia unui fost fotograf din cadrul
poliţiei militare siriene. "César" a fugit din Siria în iulie 201 3și a
luat cu el aproximativ 55.000 de fotografii în care apar corpuri
torturate. În urma unei semnalări din partea Quai d'Orsay, Parchetul din Paris a
deschis pe 15 septembrie o anchetă preliminară pentru "crime de
război", a declarat o sursă apropiată dosarului, o informaţie confirmată
de către o sursă diplomatică. Ancheta se bazează pe mărturia lui "César", un fost fotograf din
cadrul poliţiei militare siriene, care a fugit din Siria în iulie 2013,
luânnd cu el aproximativ 55.000 de fotografii în care apar corpuri
torturate. "În faţa acestor crime, care afectează conştiinţa umană, acestei
birocraţii a ororii, în faţa acestei negări a valorilor umanităţii, este
responsabilitatea noastră să acţionăm împotriva impunităţii acestor
asasini", a declarat ministrul francez de Externe Laurent Fabius,
potrivit site-ului 20minutes. fr, care citează AFP. - Mărturia fotografului César "Raportul César - mii de fotografii de nesuportat, autentificate de
către numeroşi experţi, care arată cadavre torturate şi (ale unor
oameni) morţi de foame în închisorile regimului expune cruzimea
sistematică a regimului Bashar al-Assad", a declarat Laurent Fabius,
care se află la New York, la Adunarea Generală a ONU. Secţia pentru genocid a Tribunalului de Mare Instanţă de la Paris se
ocupă de dosar. Justiţia franceză este competentă să judece presupuşii
vinovaţi ai acestor crime în cazul în care un francez sau un francez de
origine siriană se află printre victime, ceea ce încearcă să afle
jandarmii din cadrul Biroului central de luptă contra crimelor împoriva
umanităţii, genocidelor şi altor crime de război (OCLCHGCG). Quai d'Orsay a semnaat faptele procurorului Parisului în baza
articolului 40 din Codul de Procedură Penală, care obligă orice
autoritate publică să transmită justiţiei informaţii pe care le deţine,
dacă are cunoştinţă de o crimă sau infracţiune, oricare ar fi ea. Într-o conferinţă de presă la Paris, în martie 2014, mai multe
imagini de o cruzime de nesuportat, provenind dintr-un album adus de
"César", au fost proiectate la Institutul Lumii Arabe. Scris în engleză, cu litere de culoarea sângelui, şi intitulat
"Assad's secret massacres" (Masacrele secrete ale lui al-Assad),
fotoreportajul era destinat instanţelor internaţionale, inclusiv ONU, în
vederea instruirii unui dosar cu privire la responsabilitatea regimului
faţă de aplicarea "torturii în masă". Pe aceste clişee apar ochi scoşi, oameni cu leziuni pe spate sau
abdomen, corpuri descărnate şi aproximativ 100 de cadavre zăcând într-un
hangar. Damascul a catalogat la vremea respectivă raportul drept "politic". Anunţarea acestei anchete are loc în contextul în care criza siriană se află în centrul Adunării Generale a ONU. Preşedintele francez François Hollande a declarat luni, la ONU, că
"nu putem să punem victimele să colaboreze cu călăul", excluzându-l
astfel pe Bashar al-Assad de la o soluţie politică la conflict. Preşedintele american Barack Obama a insistat marţi asupra
necesităţii plecării de la putere a preşedintelui sirian pentru
învingerea jihadiştilor din Statul Islamic (SI), în timp ce Vladimir
Putin insistă asupra menţinerii lui la putere.
Austria
va trebui să aloce până în anul 2019 circa 12,3 miliarde de euro pentru
întreținerea și integrarea refugiaților, se arată într-un raport
întocmit de guvernul de la Viena și prezentat de postul public ORF,
preluat miercuri de agenția EFE, conform Agerpres. Conform documentului,
se estimează că până la sfârșitul acestui an vor prezenta cereri de
azil în Austria circa
B1 TV – Ultimele Știri
