Cam așa stau lucrurile şi la social-democrații de azi, cei care, în urmă cu mai bine de 25 de ani îl adulau pe cel ce dorea comunismul cu față umana. Iar după ce Iliescu a încheiat cele două mandate şi jumătate din fruntea țării, ADN-ul a fost transmis unei noi stele de pe firmamentul politicii: Adrian Năstase.
Deși sunt mulți cei ce vor să vorbească doar despre performanțele guvernamentale ale premierului Năstase (si, fără îndoială, ca au şi fost), suntem tentați să uităm că acelea au fost timpuri prospere pentru marile furturi din bani publici, pentru cenzura din media, timpuri de dominație politica si creatoare de baroni. Au fost vremurile în care micul Titulescu îşi contura cârdășiile de mai târziu, atât de vizibile în rechizitoriul de astăzi al procurorilor DNA.
Speranța de reformare a PSD-ului s-a stins odată cu eșecul de mandat şi carieră al tânărului Ponta, iar de peste timp se conturează acum, pe marile ecrane ale României, mustață de Zorro a lui Liviu Dragnea. Numai că asemănarea cu banditul justițiar se cam opreşte aici, în condițiile în care Dragnea va fi pus să îşi dea masca jos de către judecători.
Aşadar, spectacolul unanimității pesediste susținut de filialele ce jură în cor credință pentru tandemul Dragnea –Zgonea, este unul cel puţin stupefiant pentru cei care vorbeau de un proces de reformă a partidului. Sociologii şi analiștii de casă vorbesc la un ison despre nevoia unui președinte cu certe calități de organizator, care nu poate fi decât – nu-i aşa ? – Liviu Dragnea !
Ceea ce uită însă toţi aceștia este că președintele unui partid are atribuții de organizare la fel de multe şi de importante cum are Preşedintele României responsabilitatea pentru a da butelii cetăţenilor nemulţumiţi. Nu numărarea voturilor şi împărțirea steagurilor de campanie este funcţia de bază a unui preşedinte, fie el şi social democrat. Toate acestea pot fi puse în sarcina unui şef de filială judeţean sau/şi a secretarului general. Pentru un preşedinte de partid importante trebuie să fie încrederea şi reprezentarea onestă a cetăţenilor. Dar, ups – iată că Dragnea tocmai aici are o problemă în relaţia sa cu procurorii.
Aşadar, ce aleg de fapt pesediştii la Congres ?
Tinereţe – nu poate fi vorba, căci Dragnea seamănă mai curând a bunic de ţară, decât a tânăr inovator.
Experienţă – ar putea fi, dacă nu ar fi tocmai experienţa faptelor penale ce stau scrise în rechizitoriu.
Echipa – cu cine ? Colegul lui Mihai Viteazu este de mult îngropat sub propria sa pălărie, mare cât Casa Poporului.
Deci – unde duc voturile membrilor PSD ? Cui jură credinţă flialele şi mai ales pentru ce ? Cine poate descrie care este viitorul pe care îl proiectează tandemul Dragnea – Zgonea pentru PSD şi pentru România…
Între timp, Ponta nu renunţă la rolul de zombi politic şi se încăpăţânează să rămână agăţat de scaunul puterii. Din ce în ce mai singur, părăsit de tot mai mulţi colaboratori şi intoxicat de spectrul căderii şi decăderii politice, Ponta joacă într-un film în care nu mai are demult rolul principal. Moţiunea din 29 septembrie e doar un nou motiv al pesediştilor grupaţi în tabara lui Dragnea de a-l plimba ca pe urs pe premierul – fantomă, pentru a încerca negocieri şi calcule politice în folosul propriu.
În paralel cu luptele fratricide din PSD, cu moţiunile simbolico-parlamentare ale PNL-ului, Generalul îşi consolideaza armata, astfel încât să aibă loc în fruntea mesei, fie ca e la masa de pe stânga, fie că e la cea de pe dreapta.
Iar dincolo de toate astea, e o ţară. O ţară pe care nimeni nu vrea înapoi, nimeni nu o revendică. O ţară pe care nimeni nu mai vrea să o guverneze, cel puţin nu acum, nu chiar atât de repede.
Mai sunt congrese de câştigat, calcule de făcut, primari de racolat, planetele de aliniat….
