Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
luni, 31 august 2015
Jurnaliști B1 TV, amenințați de un protestatar
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Misterele din subsolul Muzeului de Artă. Muzeul din depozit (galerie foto) 31 Aug, 2015 00:00 - voceaconstantei.ro
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Cu
un patrimoniu extrem de bogat, Muzeul de Artă Constanţa adăposteşte în
depozitele sale, aflate la subsolul clădirii, aproape 6.000 de opere
valoroase de pictură, sculptură sau grafică. Toate sunt păstrate după
cele mai stricte reguli de conservare, la o temperatură constantă, peste
18 grade Celsius, şi la o umiditate controlată. De anul acesta,
iubitorii de artă le vor putea admira, pe rând, o dată pe an, într-o
expoziţie temporară, la evenimentul numit „Muzeul din Depozit“. În
total, patrimoniul muzeului conţine 7.600 de lucrări, la care se mai
adaugă 228 de lucrări de la Topalu, aflate tot în custodia Muzeului de
Artă, dar donate către comună. În sălile muzeului putem admira astăzi
doar aproximativ 1.800 dintre cele mai bune lucrări de artă, selectate
din tot patrimoniul deţinut.
Patrimoniul unui muzeu de valoarea şi capacitatea Muzeului de Artă din Constanţa stă în mare parte ascuns, departe de lumina zilei şi de ochii iubitorilor de artă. Opere de mare valoare, cum ar fi cele ale pictorilor Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Ștefan Luchian sau Francisc Șirato, îşi trăiesc eternitatea sub protecţia unor oameni iubitori de frumos, în subsolul Muzeului de Artă. Dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa, are grijă în mod deosebit, pe lângă expoziţia permanentă pe care a reamenajat-o în primăvara acestui an, şi de minunile care au ieşit din mâna celor mai mari artişti români, ascunse acum în depozitul pe care îl are în răspundere. „Orice instituţie muzeală care se respectă are în structura sa un număr mult mai mare de lucrări decât cele care sunt expuse în expoziţia de bază. Este firesc să fie aşa, pentru că fiecare muzeu îşi adună patrimoniul pe mai multe căi - donaţii, transferuri, achiziţii. Uneori, achiziţionează lucrări de la artiştii contemporani pentru că şi aceştia, la un moment dat, vor deveni, în viitor, structuri care vor putea fi muzeologizate. Muzeul are şi o dimensiune perspectivă, ceea ce face să fie mult mai multe lucrări decât în expoziţia de bază. Raportul este cam unu la patru tablouri şi am socotit laolaltă toate cele trei secţii ale Muzeului de Artă, cel din Constanţa, cel din Topalu şi Muzeul de Sculptură „«Ion Jalea»“, ne spune directorul.
În ultimii ani, cea mai accesibilă metodă pentru ca muzeul să-şi îmbogăţească patrimoniul au fost taberele de creaţie, pentru că bani de achiziţii nu au mai fost, iar transferuri de la Muzeul Central nu s-au mai făcut. „Noi suntem un muzeu de artă modernă. Mai avem şi lucrări ale anilor ’60 - ’80, care nu mai sunt expuse niciunde în ţară, şi este o perioadă foarte interesantă în arta românească care merită arătată, pentru că a fost perioada în care artiştii au rezistat tuturor constrângerilor tematice. Indiferent care era structura dirijismului şi tematica impusă, ei îşi făceau treaba şi la un alt nivel. Erau foarte bine pregătiţi. Fuseseră elevii marilor profesori care studiaseră în străinătate, ale marii generaţii interbelice. Este o zonă, o perioadă cumva părăsită“, ne mai spune directorul muzeului.
Din sălile dedicate păstrării tablourilor, coridoarele ne conduc în depozitele cu lucrări de sculptură. Toate sunt acoperite cu huse albe, pentru ca trecerea timpului să nu-şi pună amprenta asupra lor şi să nu le reducă valoarea. Tocmai fragilitatea este unul dintre motivele pentru care cele mai multe sculpturi din ghips stau departe de ochii publicului. Printre sculpturile din ghips scoase rar în sălile de expoziţie ale muzeului se numără şi cele create de artistul constănţean Ion Jalea, cel care şi-a pierdut o mână în război şi care putea modela în unicul material ce-i permitea să-şi folosească o singură mână, gipsul. Rar vezi în sălile unui muzeu astfel de creaţii, iar sentimentul că faci parte din puţinii oameni care au acces la astfel de lucrări unice este deosebit.
Pentru ca iubitorii de artă să aibă acces şi la alte lucrări din patrimoniul muzeului constănţean, dr. Doina Păuleanu a avut ideea, în acest an, de a organiza o expoziţie cu caracter temporar în care au fost expuse câteva zeci de lucrări ce se regăsesc doar în depozit. „Vom ţine această expoziţie, «Muzeul din depozit», în fiecare an, cam o lună şi jumătate, pentru că vrem să demonstrăm ce valori patrimoniale avem. Dacă le ţinem numai în depozit este păcat“, ne mai spune directorul.
Misterele din subsolul Muzeului de Artă.
Muzeul din depozit
(galerie foto)
Averea neştiută
Patrimoniul unui muzeu de valoarea şi capacitatea Muzeului de Artă din Constanţa stă în mare parte ascuns, departe de lumina zilei şi de ochii iubitorilor de artă. Opere de mare valoare, cum ar fi cele ale pictorilor Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Ștefan Luchian sau Francisc Șirato, îşi trăiesc eternitatea sub protecţia unor oameni iubitori de frumos, în subsolul Muzeului de Artă. Dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa, are grijă în mod deosebit, pe lângă expoziţia permanentă pe care a reamenajat-o în primăvara acestui an, şi de minunile care au ieşit din mâna celor mai mari artişti români, ascunse acum în depozitul pe care îl are în răspundere. „Orice instituţie muzeală care se respectă are în structura sa un număr mult mai mare de lucrări decât cele care sunt expuse în expoziţia de bază. Este firesc să fie aşa, pentru că fiecare muzeu îşi adună patrimoniul pe mai multe căi - donaţii, transferuri, achiziţii. Uneori, achiziţionează lucrări de la artiştii contemporani pentru că şi aceştia, la un moment dat, vor deveni, în viitor, structuri care vor putea fi muzeologizate. Muzeul are şi o dimensiune perspectivă, ceea ce face să fie mult mai multe lucrări decât în expoziţia de bază. Raportul este cam unu la patru tablouri şi am socotit laolaltă toate cele trei secţii ale Muzeului de Artă, cel din Constanţa, cel din Topalu şi Muzeul de Sculptură „«Ion Jalea»“, ne spune directorul.
Amintiri
Toate lucrările au fost adunate încă de la începutul existenţei muzeului până în zilele noastre. Iar patrimoniul creşte în mod constant. „Am avut bani de achiziţii până în 1989 şi eram singurul muzeu din ţară care avea fonduri, pentru că era cineva la Consiliul Popular căruia îi plăcea arta şi, la sfârşitul anului, când veneau banii de investiţii din judeţ, primeam bani. De asemenea, colecţionarii preferau să ni le dea nouă, chiar dacă plăteam mai puţin, pentru că doar aşa mai puteau să le admire în acele vremuri. Atunci când ne-am constituit, ni s-au dat numeroase tablouri de la Muzeul Naţional, prin transfer. Înainte, se achiziţionau de către stat lucrări de grafică, se luau primele şapte lucrări ale unui artist şi se trimiteau la primele şapte muzee din ţară. Tot ce cumpăra ţara aveam şi noi“, ne mai spune dr. Doina Păuleanu.În ultimii ani, cea mai accesibilă metodă pentru ca muzeul să-şi îmbogăţească patrimoniul au fost taberele de creaţie, pentru că bani de achiziţii nu au mai fost, iar transferuri de la Muzeul Central nu s-au mai făcut. „Noi suntem un muzeu de artă modernă. Mai avem şi lucrări ale anilor ’60 - ’80, care nu mai sunt expuse niciunde în ţară, şi este o perioadă foarte interesantă în arta românească care merită arătată, pentru că a fost perioada în care artiştii au rezistat tuturor constrângerilor tematice. Indiferent care era structura dirijismului şi tematica impusă, ei îşi făceau treaba şi la un alt nivel. Erau foarte bine pregătiţi. Fuseseră elevii marilor profesori care studiaseră în străinătate, ale marii generaţii interbelice. Este o zonă, o perioadă cumva părăsită“, ne mai spune directorul muzeului.
Scoase la lumină
În subsolul muzeului, ordinea este cuvântul cel mai de preţ. Fiecare lucrare, indiferent dacă aparţine unui artist cunoscut sau mai puţin cunoscut, îşi are locul său special, este protejată cu stricteţe, iar fiecare categorie a operelor de artă are propria sală. Tablourile sunt mânuite cu deosebită atenţie, cu mănuşi de bumbac speciale, iar muzeografii se îngrijesc de aceste lucrări ca şi cum ar fi însufleţite. Muzeograful se transformă aici într-un medic de excepţie al unor unicate de care trebuie să răspundă cu stricteţe. Periodic, tablourile sunt şterse de praf, iar ramele sunt recondiţionate, dacă este necesar. „Avem şi lucrări de grafică, de obicei făcute în presă, pe hârtie, pe diverse tehnici, sau lucrări cu cărbune sau culori de apă. Acestea sunt mult mai vulnerabile decât lucrările realizate în ulei şi nu pot fi expuse decât în timp redus faţă de celelalte. De asemenea, atunci când acestea sunt expuse, trebuie să existe o lumină mai slabă, pentru a nu deteriora starea de conservare. Şi aceste lucrări de grafică trebuie depozitate adecvat“, ne spune dr. Doina Păuleanu. Practic, cele mai multe lucrări depozitate în subsolul muzeului sunt cele de grafică, aproximativ 3.500 de opere.Husele albe, gardienii artei
În materie de pictură, cele mai importante lucrări sunt expuse, dar unele semnate de pictori reprezentativi nu şi-au mai găsit locul în expunere din cauza spaţiului limitat, dar şi pentru că au nevoie de condiţii speciale. Un grad de umiditate prea mare, lumina prea puternică sau prea mult praf ar deteriora lucrările iremediabil. De aceea, spre exemplu, la sculptură au fost expuse doar lucrările din material definitiv - bronz, marmură sau piatră, însă subsolul muzeului ascunde, sub husele albe croite special, multe gipsuri, lucrări prin care putem vedea cel mai bine amprenta artistului. În plus, pentru ca acestea să fie conservate cât mai bine, ele nu trebuie scoase des din acest mediu, potrivit păstrării lor.Din sălile dedicate păstrării tablourilor, coridoarele ne conduc în depozitele cu lucrări de sculptură. Toate sunt acoperite cu huse albe, pentru ca trecerea timpului să nu-şi pună amprenta asupra lor şi să nu le reducă valoarea. Tocmai fragilitatea este unul dintre motivele pentru care cele mai multe sculpturi din ghips stau departe de ochii publicului. Printre sculpturile din ghips scoase rar în sălile de expoziţie ale muzeului se numără şi cele create de artistul constănţean Ion Jalea, cel care şi-a pierdut o mână în război şi care putea modela în unicul material ce-i permitea să-şi folosească o singură mână, gipsul. Rar vezi în sălile unui muzeu astfel de creaţii, iar sentimentul că faci parte din puţinii oameni care au acces la astfel de lucrări unice este deosebit.
Pentru ca iubitorii de artă să aibă acces şi la alte lucrări din patrimoniul muzeului constănţean, dr. Doina Păuleanu a avut ideea, în acest an, de a organiza o expoziţie cu caracter temporar în care au fost expuse câteva zeci de lucrări ce se regăsesc doar în depozit. „Vom ţine această expoziţie, «Muzeul din depozit», în fiecare an, cam o lună şi jumătate, pentru că vrem să demonstrăm ce valori patrimoniale avem. Dacă le ţinem numai în depozit este păcat“, ne mai spune directorul.
Sursa:
Voceaconstantei.ro
duminică, 30 august 2015
VIDEO/Neagu Djuvara:Trăim ca acum 2000 de ani, INVAZIA EUROPEI
VIDEO/Neagu Djuvara:Trăim ca acum 2000 de ani, INVAZIA EUROPEI
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
sâmbătă, 29 august 2015
Ipoteză INCENDIARĂ: Criza refugiaţilor e, de fapt, o invazie musulmană organizată - Autor: Cristi Șelaru, - Redactor - Publicat: 28/08/2015
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Ipoteză INCENDIARĂ: Criza refugiaţilor e, de fapt, o invazie musulmană organizată
Cristi Șelaru,
Redactor
28/08/2015
Dintr-o dată, ca din senin, sute de
mii de musulmani din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu iau cu asalt
Europa, scrie Ionuț Țene pe napocanews.ro.
Citește și: Ion Țiriac, dialog ȘOCANT cu Victor Ponta: Le este frică de DNA!
”Se
trece prin graniţele maritime ale Greciei, prin graniţa Macedoniei şi
prin gardul lui V. Orban, la frontiera cu Serbia, ca prin brânză. Nimeni
şi nimic nu poate opri valul acesta uriaş de imigranţi musulmani
porniţi într-un exod ca în vremea marilor migraţii, când s-a luat cu
asalt Imperiul Roman. De exemplu turiştii români, ca să treacă din
Grecia prin Macedonia, aproape toţi dau şpagă la vameşi să nu fie
controlaţi ca pe vremea comunismului şi să se poată întoarce acasă. Ei
pun banii în talonul autoturismului la control. Dar sute de mii de
imigranţi din Orientul Mijlociu trec de vamă sau graniţă pe la „vama
cucului”, fără să-i întrebe nimeni de sănătate. Se aruncă de formă
câteva grenade lacrimogene ca să nu se spună că nu fac nimic grănicerii.
E ciudată aceasă masă uriaşă de imigranţi pornită din senin spre
Europa. Vinovatul moral e politica externă americană din vremea
„primăverii arabe”, care a înarmat gherilele islamiste pentru a
introduce „democracy” în ţările conduse de dictatori laici.
Citeste si: Traian Băsescu, amenințări fără precedent: Ticăloşilor – cine spuneaţi că tremură?
Valul
de imigranţi care asaltează Europa este rodul politicii externe ale
SUA, care a destabilizat Africa de Nord şi Orientul Mijlociu cu
„primăvara arabă” şi au adus indirect la putere Statul Islamic şi
gherilele islamiste. Toate aceste acţiuni americane au ca scop slăbirea
puterii şi unităţii Uniunii Europene, aşa cum a fost afacerea Euromaidan
din Ucraina, care a aruncat ţara în război, sărăcie şi subdezvoltare.
Deja serviciile secrete europene nu mai pot să tacă şi să ţină ascunsă
cauza acestui val de refugiaţi musulmani care vor schimba structura
etnică şi religioasă a Uniunii Europene, accelerând musulmanizarea
bătrânului continent. La televizor se văd reportaje cu refugiaţi
musulmani scandând „Germany, Germany”, lucru care arată că ştiu bine ce
fac şi ce urmăresc. Între refugiaţi, aşa zişi paşnici, se ascund
luptătorii Statului Islamic care vor arunca Europa în aer. La vama Negru
Vodă, dintre România şi Bulgaria, deja refugiaţii sirieni au ameninţat
poliţiştii de frontieră români, care asistau ca nişte babe, cum ne
ameninţau că ne aruncă în aer ţara şi vor ucide români. Poliţia în loc
să-i aresteze s-au făcut că nu văd. Deja serviciile secrete austriece nu
mai pot să tacă şi acuză public SUA şi fundaţiile finanţate de Soroş că
organizează şi plătesc acest exod musulman în Europa ca să lovească în
UE. Ziarul austriac InfoDirekt, apropiat armatei, a publicat recent un
articol, pe baza unui raport al serviciilor de informații ale armatei
(Österreichischen Abwehramts), conform căruia organizații
neguvernamentale din SUA ar finanța traficul de imigranți către Europa.
În special pe cel în care sunt aduși imigranți de pe coastele libiene
spre Italia meridională.
Citește și: Omar Hayssam, prima reactie la capturarea lui Munaf: Momentul adevarului se apropie
Conform
articolului publicat de ziarul austriac, serviciile secrete de la Viena
estimează că pentru fiecare persoană care ajunge în Europa ca refugiat
costul este mai mare de 3.000 de euro sau dolari, așa cum se spunea până
acum în unele publicații. ”Cei care aduc refugiați în Europa cer sume
exorbitante. Care pornesc de la 7.000 de euro și ajung până la 14.000 de
euro, în funcție de zonele de unde se pleacă și de diversele
organizații de traficanți. Dar imigranții care vor să fugă din țările
lor sunt mult prea săraci pentru a da acești bani”, se spune în raport.
Spionajul austriac ar avea informații că ”organizații din SUA au creat
un model de co-finanțare și contribuie substanțial la costurile cerute
de traficanți”. Ar fi vorba de ”aceleași organizații care, în 2013, au
aruncat Ucraina în haos”, aluzie la acele ONG-uri americane, așa-numite
”umanitare” și ”pentru drepturile omului”. ONG-uri despre care, se știe
foarte bine, au fost create de Departamentul de Stat al SUA sau direct
de speculatorul și finanțatorul ”revoluțiilor portocalii” din fostele
state sovietice, magnatul american de origine evreiască George Soros,
părintele cunoscutei Human Rights Watch. Aceşti refugiaţi musulmani nu
sunt chiar aşa săraci precum par.
Citește și: Carmen Iohannis, pe urmele Elenei Ceausescu. A taiat copacii de la vila din Neptun ca sa scape de tantari!
Unii
dintre ei au zeci de mii de dolari la ei să plătească călăuzele.
Românii nu pot trece în Schengen, deşi sunt cetăţeni europeni, dar
islamiştii au culoar liber peste frontiere. Curios? De asemenea, nu
înţeleg de ce aceşti refugiaţi musulmani nu emigrează în ţări arabe
bogate ca Arabia Saudită, Dubai, Kuweit sau Emiratele Arabe Unite în
care se pot integra mult mai uşor şi au aceeaşi religie. Nu! Ei doresc
doar în Europa ca să le plătească statul ajutoare sociale că stau acasă
să facă mulţi copii? E aici şi o supapă etnico-religioasă la criza
seculară din Orientul Mijlociu şi deturnarea atenţiei spre Europa. Aşa
se poate explica şi finanţările unor ong-uri americane pentru refugiaţii
musulmani. În acest context consider că actualul val masiv de imigranţi
din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu nu e consecinţa unui crize
umanitare, ci un exod bine organizat şi finanţat pentru o invazie
musulmană a Uniunii Europene, care va duce la schimbarea structurii
entice, religioase şi politice a bătrânului continent, chiar mai înainte
de anul 2050, când a profeţit transformarea în Califat Islamic a
Europei scriitorul francez Houellebecq.”, e articolul semnat de Țene.
John Lennon - Imagine HD
https://youtu.be/DVg2EJvvlF8
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Citam :
Parfum de răzmeriţă la Kremlin. O lovitură de stat împotriva lui Vladimir Putin pare din ce în ce mai posibilă - 28 august 2015, 17:01 - de Ana Stan - Sursa : Adevarul.ro
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Parfum de răzmeriţă la Kremlin. O lovitură de stat împotriva lui Vladimir Putin pare din ce în ce mai posibilă
28 august 2015, 17:01
de
Ana Stan
64
share
0
inShare
117
Live
Aboneaza-te la newsletter
Abonare
Parfum de răzmeriţă la Kremlin. O lovitură de stat împotriva lui Vladimir Putin pare din ce în ce mai posibilă
Forbes: Eşecurile lui Vladimir Putin devin din ce în ce mai evidente
Citeste mai mult: adev.ro/ntss7u
Citeste mai mult: adev.ro/ntss7u
64
share
0
inShare
117
Live
Aboneaza-te la newsletter
Abonare
Parfum de răzmeriţă la Kremlin. O lovitură de stat împotriva lui Vladimir Putin pare din ce în ce mai posibilă
Forbes: Eşecurile lui Vladimir Putin devin din ce în ce mai evidente
Citeste mai mult: adev.ro/ntss7u
Citeste mai mult: adev.ro/ntss7u
Eşecurile lui Vladimir Putin devin din ce în ce mai evidente
La un sfert de secol după căderea Uniunii Sovietice, analiştii politicii simt „un parfum de răzmeriţă“ în Rusia, în ciuda popularităţii foarte mari a lui Vladimir Putin. Potrivit zvonurilor, elita Kremlinului analizează acum dacă Putin nu cumva ar trebui să părăsească scena, înainte de agravarea situaţiei, notează Paul Roderick Gregory pentru „Forbes“. Ştiri pe aceeaşi temă Kremlinul a pus punct proiectului „Novorosia”. Ce urmează?
„Schimbările de regim au avut loc întotdeauna în mod spontan“, ca în cazul lui Ceauşescu
Fondatorul publicaţiei ruse Kommersant prezice că la Kremlin va avea loc o schimbare dramatică şi sfătuieşte ruşii care au posibilitatea de a părăsi ţara să facă asta, timp de o lună sau mai bine, şi să-şi ia copiii cu ei.
„Schimbările de regim au avut loc întotdeauna în mod spontan. De exemplu, un miting în favoarea lui Nicolae Ceauşescu organizat la Bucureşti în decembrie 1989 a degenerat într-o revoluţie care a dus la schimbarea regimului în România. De asemenea, ultimele alegeri pentru Sovietul Suprem nu au putut împiedica destrămarea Uniunii Sovietice deşi au fost susţinute pe deplin de populaţie Vladimir Iakovlev, Kommersant. ”
Eşecurile lui Vladimir Putin devin din ce în ce mai evidente, în fiecare zi. Nimeni nu neagă faptul că Rusia este un stat „cleptocrat“ ai cărui lideri au furat atât de mult din averea naţională, spune Paul Roderick Gregory, corespondent pentru „Forbes“.
Însă Rusia a devenit un stat paria care încalcă legile internaţionale şi se implică în minciuni oficiale. Kremlinul lui Putin promovează şi susţine un punct de vedere asupra lumii care îi exasperează pe liderii mondiali.
Crimeea este singura răsplată pentru sărăcie
Politica economică a lui Vladimir Putin este un dezastru. În ciuda promisiunilor de diversificare, Rusia rămâne un stat aflat la mâna preţului petrolului. Naţiunea lovită crunt de scăderea preţurilor petrolului, de sancţiunile internaţionale şi de embargourile autoimpuse, are economia intrată în cel de-al şaselea trimestru de recesiune şi nicio speranţă de mai bine.
Condiţiile de trai sunt din ce în ce mai scăzute, în ciuda promisiunilor lui Putin de stabilitate şi prosperitate. Se pare că doar birocraţia pare să fi supravieţuit în Rusia. Şi ce au câştigat ruşii din toate astea? Doar Crimeea, despre care mulţi ruşi consideră că aparţine „Mamei Rusia“.
Ruşii, victime ale propagandei lui Putin
Mulţi ruşi sunt o ţintă sigură pentru propaganda lui Putin potrivit căreia Occidentul plănuieşte să atace, conflictul din Ucraina fiind primul pas dintr-o strategie malefică. Ei cred transcrierile unor discuţii dintre doi presupuşi agenţi ai Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) din SUA (care au un accent rusesc dubios) care conspiră să doboare avionul malaysian MH17, într-un dintre cele mai sinistre conspiraţii din istorie. De cealaltă parte, părinţii şi soţiile soldaţilor ruşi ucişi în Ucraina îşi îngroapă rudele în secret.
Ruşii însă nu mai pot găsi uşurare nici în ideea Crimeei. Într-adevăr, Putin a anexat Crimeea fără a trage un singur foc de armă, dar peninsula costă miliarde de dolari şi se scufundă într-o mare de corupţie. Deşi susţinerea occidentală pentru Ucraina nu a avut mari efecte, ţara nu a fost abandonată şi primeşte fonduri pentru a rezista. Războiul lui Putin a reuşit să dea naştere unei Ucrainii unite care va urî Rusia multe generaţii de acum încolo.
Aşadar ruşii ar trebui să se întrebe care e următorul pas al lui Putin şi dacă îşi permit să continue în acest mod, continuă specialistul pentru Forbes.
Putin nu mai are opţiuni. Procesul detronării a început
Niciuna dintre opţiunile lui Putin nu este bună. Dacă retrage armele, trupele şi susţinerea rebelilor din estul Ucrainei, forţele guvernamentale vor recuceri Donbasul, iar Putin şi ruşii lui vor fi catalogaţi drept rataţi.
Dacă aprobă o nouă ofensivă în Mariupol pentru a-şi construi un pod terestru către Crimeea, Occidentul va impune sancţiuni care vor pune complet la pământ economia aflată deja pe moarte şi va pune în pericol averile aliaţilor lui.
Mulţi prezic sfârşitul regimului Vladimir Putin, dar încă nu este clar cum va veni acesta. Fiind ales, Putin ar trebuie fie să demisioneze, fie să moară. Dovezile sugerează că acest proces va începe cu un atac asupra apropiaţilor lui Putin, care pare deja să se desfăşoare.
Lovituri de presă pentru apropiaţii lui Putin
Mai întâi, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a fost acuzat de bloggerul din opoziţie, Alexei Navalnîi că a închiriat un iaht în Sicilia pentru 500.000 de dolari pe săptămână. Negarea lui Peskov a fost combătută de imagini postate pe reţelele sociale. Deseori scandalurile create de Navalnîi rămân nebăgate în seamă, dar povestea aceasta a devenit viral pe website-urile ruseşti. Peskov fusese deja atacat pentru că deţine un ceas de mână în valoare de 620.000 de dolari, pe care şi-l permite din salariul său de funcţionar public.
În al doilea rând, unul dintre apropiaţii lui Putin, care este şi o ţintă a sancţiunilor occidentale, Vladimir Iakunin, aflat în primul an al unui contract de cinci ani, a anunţat că demisionează din funcţia de conducere a căilor ferate ruse pentru a deveni senator din partea provinciei Kalingrad. Potrivit unor surse citate de Forbes Russia, „dacă această demisie chiar va avea loc, înseamnă că ceva foarte serios a avut loc în ultimele zile“.
Media rusă pune accentul pe faptul că Iakunin a refuzat să dezvăluie sursele veniturilor sale deoarece aceste probleme nu se discută în conversaţii politicoase. Bloggerul Navalnîi a completat spaţiile goale cu un inventar de 14 pagini al proprietăţilor lui Iakunin, listă pe care se află şi un castel.
În al treilea rând, prietenul din copilărie al lui Vladimir Putin, omul de afaceri Ghenadi Timcenko, este subiectul unei lovituri de presă în publicaţia semioficială Vedemosti. Articolul notează că Timcenko, „izolat de Occident din cauza sancţiunilor“, nu-şi mai poate vizita vila de pe malurile Lacului Geneva, în iahtul său Gulfstream G650 şi a ajuns astfel să locuiască în fosta locuinţă a lui Nichita Hruşciov.
Mai mult, există o listă lungă de parteneri de afaceri dubioşi care şi-au desfăşurat activităţile prin giganţi ca Rosneft, Surgutneft şi Transneft. Colosul Gunvor, deţinut pe jumătate de Timcenko, înainte de impunerea sancţiunilor, reprezintă un subiect important în articol, notabil fiind faptul că Putin deţine, în mod clandestin, Gunvor, şi că ar reprezenta principala sursă a miliardelor de dolari a lui Timcenko.
În al patrulea rând, fostul bodyguard al lui Putin şi şeful trupelor de la Ministerul de Interne, Victor Zolotov, a fost subiectul unui alt atac mediatic intitulat „Tot gunoiul într-un singur loc“ realizat de o publicaţie cu legături strânse cu serviciile de securitate. La fel ca în alte cazuri, terenurile, apartamentele şi alte averi ale lui Zolotov sunt dezvăluite detaliat.
Articolul se încheie cu ceea ce pare o punere sub acuzare a şefului său, Vladimir Putin.
„Dacă fostul bodyguard al lui Putin a reuşit să se îmbogăţească cu peste un miliard în cadrul serviciilor publice, ce putem spune despre omul pe care l-a păzit? Acesta este un caz în care tăcerea este de aur“, se arată în material.
„Totul se va rezolva în săptămânile următoare“
În Rusia are loc un fel de luptă pentru putere şi este clar că Putin este ţinta. Modelul atacului este unul clasic: prima dată loveşte în susţinătorii lui.
Deşi unii susţin că un nou lider se va naşte, la fel de rău ca Putin, comentatorul rus Andrei Piontovsky susţine că este vorba despre altceva, şi anume că membri elitei ruseşti au început să trimită mesaje Occidentului că „totul se va rezolva în săptămânile următoare“.
Am mai avut parte de alarme false, iar aceasta ar putea fi o alta. Dar cel puţin acum se poate întrezări finalul regimului Putin. Ar trebui să notăm că Putin a petrecut aniversarea loviturii de stat împotriva lui Mihail Gorbaciov, 19 august, în Crimeea. Este demn de amintit şi faptul că acolo a luat cu el patru membri-cheie ai Guvernului său care ar putea să-i aleagă succesorul. Este foarte importantă pilda: păstrează-ţi prietenii aproape şi duşmanii şi mai aproape, conchide Paul Roderick Gregory.
citeste totul despre:
kremlin vladimir putin atacat demisie putin. oligarhi rusi criza ucraina crimeea apropiati putin aliati putin puci lovitura de stat
Citeste mai mult:
adev.ro/ntss7u
vineri, 28 august 2015
Refugiaţii şi schimbarea la faţă a lumii - Autor Petre M. Iancu
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
GLOBAL
Refugiaţii şi schimbarea la faţă a lumii
Odată cu milioanele de refugiaţi revărsându-se asupra Europei se schimbă
nu doar chipul Bătrânului Continent. Se metamorfozează întreaga lume şi
– nu în ultimul rând – Orientul Mijlociu. Dar UE se zbate singură. De
ce?
În Europa, frica, până la un punct firească, de import terorist, a luat o
amploare fără precedent chiar şi în ţări ca Germania, în care partidele
politice parlamentare au realizat un consens anti-islamofob şi
pro-imigraţionist.
Dar e o lume şi dincolo de semnalele clare de umanitate, amabilitate şi civilitate, lansate de liderii Germaniei, în frunte cu preşedintele Joachim Gauck şi cancelara Angela Merkel. Şefa guvernului de la Berlin a recoltat huduieli la scenă deschisă pentru că i-a vizitat pe refugiaţii asediaţi recent, brutal, de gloata xenofobă din localitatea saxonă Heidenau. Deşi ignorat, în largă măsură, de mass media, acest spaţiu extraparlamentar musteşte de ostilitate, resentimente, furie şi angoase refulate.
N-ar trebui măturate sub covor spaimele, fricile şi temerile iscate unor largi segmente ale vechilor europeni de apariţia în masă a emigranţilor din lumea arabă şi islamică. Cresc văzând cu ochii idiosincraziile generate multora din păturile mai puţin educate de ciocnirea lor de un univers cultural străin, cu toate neplăcerile şi pericolele aferente, ca şi groaza de eventualitatea de a-şi pierde poziţiile sociale inferioare, cucerite cu eforturi mari.
E clar că o parte extinsă a Uniunii Europene, întinzându-se din Austria până în Normandia şi Scandinavia, icneşte din greu sub povara nou-veniţilor, care trebuie hrăniţi, adăpostiţi, şcoliţi şi îngrijiţi. Ei toţi ridică spinoase probleme bugetare, economice, tehnice, sociale şi psihologice. Trebuie depăşite obstacole din ce în ce mai redutabile la toate nivelurile administraţiei şi vieţii publice din ţările europene către care se îndreaptă refugiaţii. Toate aceste probleme sporesc sensibil tensiunile generate de actualul aflux.
Extrem de dificilă se prefigurează, ca atare, prezervarea păcii interne în unele zone luate cu asalt, pe de o parte, de o imigraţie musulmană dificil de integrat şi în epoci mai blânde, iar pe de alta, de intoleranţa extremiştilor angrenaţi în lupta cu intoleranţa ideologilor corectitudinii politice.
Prinşi la mijloc, moderaţii, tot mai răzleţi şi timoraţi, dar şi tot mai perplecşi, se refugiază în izolare şi tăcere. Deşi e limpede că nu tot ce se petrece e catastrofal, de vreme ce ţări îmbătrânite, cu demografii negative, ca Germania, au nevoie ca de aer de imigranţi tineri, dornici de muncă şi de prosperitate, spre a-şi păstra, pe termen lung, forţa de muncă, şi deci vitalitatea economică, vocile moderaţilor se sting. Mulţi dintre ei se tem să-şi vadă comunităţile prăbuşindu-se sub povara unei misiuni aparent sisifice de absorbire a maselor de străini. Pentru ai căror copii nu există nici destule şcoli, nici destui dascăli. Pentru ai căror bolnavi e greu să se găsească suficiente paturi de spital.
Pe de altă parte Europa n-ar fi Europa dacă nu şi-ar lua în serios datoria umanitară şi spiritul legislaţiei acordând prigoniţilor un drept de azil. Care numai pentru ultranaţionalişti şi comunişti nu înseamnă absolut nimic. În România se lărgesc cetele dacomanilor şi securiştilor-autohtonişti ce rezonează puternic la alarmismul populist anunţând cu nemiloasă stridenţă prăbuşirea intempestivă a Europei creştine sub greutatea valurilor de imigranţi.
Or, se ştie că de acordarea de azil ori drept de şedere au profitat şi generaţii întregi de români, mânaţi peste Dunăre şi graniţe de neomenia, inepţia şi corupţia regimului comunist, de ceauşism, de barbaria mineriadelor şi de sărăcia parcă fără leac a deceniilor de fesenism postcomunist.
Dar toate acestea nu înseamnă că Europa occidentală ar fi obligată, ori bine sfătuită să primească străini în mod nelimitat. Căci dreptul la azil poate fi omorât şi prin abuz. Sau, după cum scria recent editorialistul german Stefan Aust, prin supraextinderea acestui drept, dacă, precum în aceste zile, paragrafele legii azilului, una sacrosanctă pentru o ţară ce-şi ia în serios despărţirea de trecutul nazist, nu mai fac faţă unui aflux de proporţii gigantice.
Dincolo de necesitatea coordonării paneuropene întru aplanarea crizei, Bătrânul Continent n-ar trebui să se complacă în a se confrunta cu ea fără ajutor extern. În fapt, deşi afectează acut Europa, e vorba de o problemă globală. Ca atare, Uniunea Europeană are dreptul şi datoria să ceară intervenţia de urgenţă a acelor guverne şi forţe care, prin erori, omisiuni, acţiuni şi inacţiuni au provocat criza indirect, favorizând extinderea flagelului terorismului islamist.
În cauză e, desigur, America, a cărei gestiune defectuoasă a conflictelor regionale a favorizat puternic exacerbarea extremismului şi accelerarea procesului metastazării teroriste într-o regiune vulnerabilizată puternic, între altele, de retragerea prematură a trupelor SUA din Irak şi Afganistan. În cauză sunt şi regatele şi emiratele din Golf, al căror export de islamism de sorginte wahabită, deci saudită, se află la orginea actualei crize, una care depopulează galopant regiuni vaste şi ţări întregi.
În fine, în cauză sunt şi sutele de milioane de musulmani moderaţi din întreaga lume. Care, după cum, pe drept cuvânt, reliefa, în aceste zilele, regina Rania a Iordaniei, „nu fac destul să lupte contra jihadismului pretinsului stat islamic”. Astfel că jihadiştii „au modificat”, potrivit reginei, „percepţia Orientului Mijlociu, continuând să-şi răspândească doctrina diabolică”, în timp ce „moderaţii nu se străduiesc suficient să învingă în lupta ideologică aflată în centrul acestei bătălii”.
O Uniune Europeană cu un leadership competent ar trebui să ţină seama de toate acestea. În fapt, ar fi trebuit să prevadă neajunsurile actuale şi să le prevină.
Dar e o lume şi dincolo de semnalele clare de umanitate, amabilitate şi civilitate, lansate de liderii Germaniei, în frunte cu preşedintele Joachim Gauck şi cancelara Angela Merkel. Şefa guvernului de la Berlin a recoltat huduieli la scenă deschisă pentru că i-a vizitat pe refugiaţii asediaţi recent, brutal, de gloata xenofobă din localitatea saxonă Heidenau. Deşi ignorat, în largă măsură, de mass media, acest spaţiu extraparlamentar musteşte de ostilitate, resentimente, furie şi angoase refulate.
N-ar trebui măturate sub covor spaimele, fricile şi temerile iscate unor largi segmente ale vechilor europeni de apariţia în masă a emigranţilor din lumea arabă şi islamică. Cresc văzând cu ochii idiosincraziile generate multora din păturile mai puţin educate de ciocnirea lor de un univers cultural străin, cu toate neplăcerile şi pericolele aferente, ca şi groaza de eventualitatea de a-şi pierde poziţiile sociale inferioare, cucerite cu eforturi mari.
E clar că o parte extinsă a Uniunii Europene, întinzându-se din Austria până în Normandia şi Scandinavia, icneşte din greu sub povara nou-veniţilor, care trebuie hrăniţi, adăpostiţi, şcoliţi şi îngrijiţi. Ei toţi ridică spinoase probleme bugetare, economice, tehnice, sociale şi psihologice. Trebuie depăşite obstacole din ce în ce mai redutabile la toate nivelurile administraţiei şi vieţii publice din ţările europene către care se îndreaptă refugiaţii. Toate aceste probleme sporesc sensibil tensiunile generate de actualul aflux.
Extrem de dificilă se prefigurează, ca atare, prezervarea păcii interne în unele zone luate cu asalt, pe de o parte, de o imigraţie musulmană dificil de integrat şi în epoci mai blânde, iar pe de alta, de intoleranţa extremiştilor angrenaţi în lupta cu intoleranţa ideologilor corectitudinii politice.
Prinşi la mijloc, moderaţii, tot mai răzleţi şi timoraţi, dar şi tot mai perplecşi, se refugiază în izolare şi tăcere. Deşi e limpede că nu tot ce se petrece e catastrofal, de vreme ce ţări îmbătrânite, cu demografii negative, ca Germania, au nevoie ca de aer de imigranţi tineri, dornici de muncă şi de prosperitate, spre a-şi păstra, pe termen lung, forţa de muncă, şi deci vitalitatea economică, vocile moderaţilor se sting. Mulţi dintre ei se tem să-şi vadă comunităţile prăbuşindu-se sub povara unei misiuni aparent sisifice de absorbire a maselor de străini. Pentru ai căror copii nu există nici destule şcoli, nici destui dascăli. Pentru ai căror bolnavi e greu să se găsească suficiente paturi de spital.
Pe de altă parte Europa n-ar fi Europa dacă nu şi-ar lua în serios datoria umanitară şi spiritul legislaţiei acordând prigoniţilor un drept de azil. Care numai pentru ultranaţionalişti şi comunişti nu înseamnă absolut nimic. În România se lărgesc cetele dacomanilor şi securiştilor-autohtonişti ce rezonează puternic la alarmismul populist anunţând cu nemiloasă stridenţă prăbuşirea intempestivă a Europei creştine sub greutatea valurilor de imigranţi.
Or, se ştie că de acordarea de azil ori drept de şedere au profitat şi generaţii întregi de români, mânaţi peste Dunăre şi graniţe de neomenia, inepţia şi corupţia regimului comunist, de ceauşism, de barbaria mineriadelor şi de sărăcia parcă fără leac a deceniilor de fesenism postcomunist.
Dar toate acestea nu înseamnă că Europa occidentală ar fi obligată, ori bine sfătuită să primească străini în mod nelimitat. Căci dreptul la azil poate fi omorât şi prin abuz. Sau, după cum scria recent editorialistul german Stefan Aust, prin supraextinderea acestui drept, dacă, precum în aceste zile, paragrafele legii azilului, una sacrosanctă pentru o ţară ce-şi ia în serios despărţirea de trecutul nazist, nu mai fac faţă unui aflux de proporţii gigantice.
Dincolo de necesitatea coordonării paneuropene întru aplanarea crizei, Bătrânul Continent n-ar trebui să se complacă în a se confrunta cu ea fără ajutor extern. În fapt, deşi afectează acut Europa, e vorba de o problemă globală. Ca atare, Uniunea Europeană are dreptul şi datoria să ceară intervenţia de urgenţă a acelor guverne şi forţe care, prin erori, omisiuni, acţiuni şi inacţiuni au provocat criza indirect, favorizând extinderea flagelului terorismului islamist.
În cauză e, desigur, America, a cărei gestiune defectuoasă a conflictelor regionale a favorizat puternic exacerbarea extremismului şi accelerarea procesului metastazării teroriste într-o regiune vulnerabilizată puternic, între altele, de retragerea prematură a trupelor SUA din Irak şi Afganistan. În cauză sunt şi regatele şi emiratele din Golf, al căror export de islamism de sorginte wahabită, deci saudită, se află la orginea actualei crize, una care depopulează galopant regiuni vaste şi ţări întregi.
În fine, în cauză sunt şi sutele de milioane de musulmani moderaţi din întreaga lume. Care, după cum, pe drept cuvânt, reliefa, în aceste zilele, regina Rania a Iordaniei, „nu fac destul să lupte contra jihadismului pretinsului stat islamic”. Astfel că jihadiştii „au modificat”, potrivit reginei, „percepţia Orientului Mijlociu, continuând să-şi răspândească doctrina diabolică”, în timp ce „moderaţii nu se străduiesc suficient să învingă în lupta ideologică aflată în centrul acestei bătălii”.
O Uniune Europeană cu un leadership competent ar trebui să ţină seama de toate acestea. În fapt, ar fi trebuit să prevadă neajunsurile actuale şi să le prevină.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)