Gelu Vlaşin nu scrie poezie
Este o
afirmaţie riscantă. Nu voi încerca să o demonstrez riguros, nu mă voi
folosi de elemente de teorie literară, nu voi aduce în discuţie nici un
curent, voi nega fără probe chiar titlul care afirmă, foarte desluşit,
că ceea ce veţi urma să citiţi este un poem.
Am să vă spun că este o descoperire, o intuiţie, un secret revelat.
Că
Gelu Vlaşin sculptează în marmura dură a cuvintelor până când
îndepărtează miraculos tot surplusul din fraze care îmbracă inutil
esenţa ca să devină text. Rămâne în urmă o structură aparent fragilă dar
perfect autonomă, rezistentă ca o pagodă japoneză, în care el îşi
închide moartea, zborul, uitarea, iubirea, dar acestea nu devin
prizoniere ci sunt acoperişuri pentru turnurile lui.
Volumul este
străbătut de la un capăt la altul de cai. Îi veţi auzi tropăind printre
cuvinte, uneori veţi vedea turnuri de cai albaştri alteori cai visând.
Sunt caii lui Franz Marc. Sunt locuitorii dintre turnuri, cei care au
dreptul să trăiască în spaţiul visării, unde stăpân este Gelu Vlaşin.
Urmând
spiritul turnului poem am decupat păreri despre el, idei care încearcă
să îi definească cuvintele, dar e sigur că şi spaţiile albe tot despre
el vor vorbi.
Delia Oprea
Pe fundalul poeziei
tinere, scrisă după Revoluţie şi exploatând la maximum libertatea de
expresie câştigată, debutul lui Gelu Vlaşin iese în evidenţă tocmai prin
absenţa însuşirilor "tari", a convexităţii psihologice şi a violenţelor
de rigoare. Regula zilei pare a fi contestarea oricărei reguli. Eşti
înconjurat de explozii verbale şi vezi nenumărate poeme ieşite din matcă
şi revărsate în pagină. Liricul alunecă în epic (şi în dramatic),
figuraţia poetică se reduce semnificativ, pe măsură ce textul devine
direct, contondent - şi abundent [...] Gelu Vlaşin adoptă o formulă
minimalistă, mizând pe expresia concentrată şi pe valoarea spaţiilor
albe dintre cuvinte [...]. Adevărul e că, la o lectură repetată, poezia
lui Gelu Vlaşin câştigă printr-o anume forţă incantatorie, formula sa
prinzând mai bine şi reţinând mai mult atenţia cititorului. [...]
Daniel Cristea-Enache
Poetul
a debutat în "România literară" (1999) cu câteva "depresii" personale
şi sugestive: notaţii discret-sentimentale dintr-o realitate cu site,
internet, web, cielo, joyce lauren blanc, jacuzzi şi telenovele. [...]
Postmodernistă este senzaţia de prozaic cotidian - nici transparentă cu
totul, nici de tot opacă - peste care atârnă umbra unei femei pierdute
[...]. Cea mai mare calitate a acestei poezii, care un pare a unui
începător, este egalitatea cu sine, tonul neschimbat, nivelul
pretutindeni înalt al emoţiei lirice.
Nicolae Manolescu
Premiat de către Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti pentru volumul de debut - Tratat la Psihiatrie,
Gelu Vlaşin" este deja un nume al ultimei generaţii de scriitori, poet
remarcat de lumea bună a literaturii române de azi, autor de manifeste
literare incomode şi publicist avizat, Gelu Vlaşin dă sens noii
sensibilităţi apărute în anii schimbării mileniilor şi mentalităţilor.
Publicat de mai toate revistele noastre literare, premiat la festivaluri
de poezie, Gelu Vlaşin e un profesionist "sosit când trebuia" în
literatura română! Îl salut şi pe această cale ascensiunea [...]. /
Liviu Ioan Stoiciu
Minimalistă
prin excelenţă, poezia lui Gelu Vlaşin nu îşi propune să rupă, cum se
spune, gura târgului; în schimb impune printr-o distincţie specială, ca
un jucător de renz care, neputând concura pentru punctajul maxim, îşi
asumă deliberat alternativa "jocului la zero". [...] Antenele
sensibilităţii lirice captează un sound proaspăt, reconfortant,
conturând în jurul spaţiilor absente o atmosferă delicată. [...] Gelu
Vlaşin e un poet deja format, cu o voce distinctă şi, subliniez, cu o
poetică evoluată.
Paul Cernat
Există în aceste
poeme, aşa cum se poate vedea, sentimentul unei "invazii" a obiectelor,
care "rupe" mişcarea conştiinţei, iar peste "harta" sentimentelor se
abate în permanenţă umbra unor lucruri dizgraţioase şi inutile, care o
"decupează", sfârşind prin a-i împrumuta personajului liric aspectul
omului-mozaic ce reproduce mimetic aspectul "fragmentarist" al realului.
Iar "peisajele" lui Gelu Vlaşin vor fi populate, prin urmare, de
prezenţe hibride, care sunt în acelaşi timp (ca la Urmuz) oameni şi
lucruri.
Octavian Soviany
Gelu Vlaşin este unul
dintre tinerii poeţi afirmaţi în ultimul timp şi - după mine - el are
deja o voce distinctă, preferinţe stilistice marcante şi - în cadrul
postmodernismului - nu se vădeşte deloc lipsit de lirism, adică de viaţă
şi de imaginaţie [...].
Constantin Abăluţă