Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
ANALIZA ANDREI BADIN: IOHANNIS E SLAB SAU E PE BLAT CU PONTA?
Pentru multi, fostul primar al Sibiului, Klaus Iohannis, era
si este si astazi o necunoscuta. Rareori a intrat in atentia presei
centrale, rareori presa centrala s-a interesat cine e cu adevarat
personajul. Dupa peste 6 luni in fruntea statului intrebarea este: Klaus
Iohannis e slab sau e pe blat cu Ponta? Cum sa traducem actiunile sale
publice? Reactiile, sau mai bine zis, lipsa de reactie... de ANDREI BADIN
La prima vedere, Klaus Iohannis pare un presedinte. Vorbeste
rareori. Sta in banca sa, asa cum se spune pe romaneste. Dar aparentele
pot insela. Tacerea nu trebuie tradusa insa mereu drept o calitate. Presedintele
este dator sa reactioneze la chestiunile importante aflate pe agenda
publica. Ori, Iohannis tace de foarte multe ori. Si atunci cand
vorbeste mai apoi da inapoi!
Va reamintiti episodul cu firma austriaca implicata in defrisari si declaratiile lui Ponta privind implicarea lui Iohannis? Presedintele s-a enervat un pic, a amenintat cu SRI si justitia si intr-un final a pupat Piata Independentei. S-a mai intamplat ceva? NU! Va reamintiti episodul cu turneul arab al lui Ponta? S-a zdropsit putin, a zis ca nu mai accepta si Ponta a plecat la Baku. S-a mai intamplat ceva? NU! Asa a facut si cu demisia lui Ponta. A rostit un discurs de 7 secunde, dar dupa aceea si aceasta poveste a fost ingropata frumos, nemteste. S-a mai intamplat ceva? NU!
De cateva zile, Victor Ponta s-a intors in tara. Si l-a bagat pe
Iohannis in scandalul salariilor demnitarilor. Iohannis, cum se zice pe
romaneste, a picat ca un fraier.
Presedintele avea in mana cea mai importanta carte: sa puna
presiune pe Ponta, sa ii ceara explicatii OFICIALE privind sejurul la
Stambul. A tacut vinovat si de data aceasta data.
Prin ministerele in legatura directa cu Iohannis, cum e MAE, e haos.
Nimeni nu stie exact pe cine sa serveasca si cui sa ii dea explicatii.
Ponta are nucleul sau dur acolo, care i-a organizat vizitele in lumea
araba si la Baku. L-ati auzit vreodata pe Iohannis sa il cheme la ordine pe Bogdan Aurescu? NU! In rest, grupari din servicii se bat in draci cu dosare si interceptari pe controlul politic si economic. Spune ceva Iohannis? NU! Mie deja mi se pare un deja vu dupa mandatul lui Emil Constantinescu. Si ne intrebam: Klaus Iohannis nu stie pur si simplu sau e pe blat cu Ponta? Cum respect prezumtia de nevinovatie cred ca pur si simplu omul NU STIE politica mare, nu pricepe mare lucru din politica externa. Iar grav este ca nici nu are cine sa il invete. Consilierii de la Cotrocenii sunt poate niste buni combinagii, dar politica, mai ales externa, nu stiu deloc. CITITI SI: Basescu demasca un tun imobiliar al lui Iohannis: Peste 2 milioane de euro/ Papagalul vrea sa parvina Ceea ce sper in final este sa ma insel si ca Iohannis sa nu
plece o luna in vacanta si ca doamna Iohannis sa renunte a se mai
considera o diva. Iar scandalul cu vila de protocol si investiile de
peste 2 milioane de euro trebuie sa il explice public. Urgent. Sau NEIN
si de data asta? Sursa: FLUX 24 ROMANIA
Cazinoul din Constanţa – frumuseţea în paragină a litoralului românesc
12 iulie, 2015
Scris de George Damian
Calatoria este principalul sau hobby.
Este indragostit de Croatia, fiind destinatia aleasa de peste 4 ani
pentru concediile de vara. Se considera norocos ca poate sa imbine pasiunea pentru tehnologie cu cea pentru calatorie.
Perla litoralului pentru turiştii străini,
locul în care România devenea Monte Carlo şi în care se adunau străini
şi români influenţi deopotrivă pentru distracţie, jocuri de noroc şi
cele mai elegante petreceri... toate astea duse peste mări şi ţări în
opiniile celor care au avut ocazia să-şi petreacă timpul în Cazinoul din Constanţa când acesta era încă plin de viaţă.
Scurt istoric
Cazinoul din Constanţa a fost construit în perioada
1904-1910 de către arhitectul Petre Antonescu, la cererea Regelui Carol
I. Palatul decorat în stil Art Nouveau şi Rococo a devenit rapid un
simbol al litoralului românesc,
o clădire similară fiind ridicată ulterior în Monte Carlo. Oamenii
înstăriţi din întreaga lume alegeau România ca pe o alternativă a
Rivierei franceze, cu un cazino pe măsură. Cele două războaie mondiale au schimbat totul. În timpul Celui de-al
Doilea Război Mondial, Cazinoul din Constanţa a fost folosit pe post de
spital, iar apoi a devenit restaurant, pierzându-şi treptat farmecul şi
strălucirea de altă dată. Clădirea a fost închisă oficial în anul 1990,
când reparaţiile au devenit mult prea costisitoare pentru a mai fi
făcute.
Cazinoul din Constanţa prin ochii lui Romain Veillon
Fotograful francez Romain Veillon este cel care ne
duce dincolo de uşile închise de atât timp ale Cazinoului din Constanţa
pentru a ne dezvăluie frumuseţea în ruină. Fotograful este pasionat de
descoperirea clădirilor de acest fel, călătorind în timp prin fiecare
loc abandonat pe care îl fotografiază.
Misterele codului de bare. Cum sa-ti dai seama daca ce ai cumparat e Made In China, India sau Africa de Sud!
Business
12.07.2015
Autor:
Roxana Popa
Codul de bare, prezent pe toate produsele comercializate,
ascunde lucruri pe care putin le banuiesc. Cel mai important este ca
acesta localizeaza cu precizie tara din care provine marfa! Din cauza globalizarii, in prezent e destul de greu sa identifici
marfa pe care o cumperi din punct de vedere geografic, cum ar fi, sa
punem, sa stii daca bluza pe care ai luat-o de la mall e produsa in
China (cel mai probabil), in Malaezia sau in Brazilia. Putini stiu ca exista o posibilitate „secreta” de a afla exact unde a
fost fabricat produsul. Conditia este sa gasesti codul de bare original
al producatorului, nu cel adaugat, in unele cazuri, de magazin sau
importator. Spre exemplu, cei avizati spun ca cea mai buna cafea are cifrele codului de bare de la 40 la 44, si provine din Germania!
Secretul sta in primele trei cifre
Care este, astfel, secretul? Este vorba de o conventie
internationala, care imparte clasele de coduri de bare acordate
produselor, dupa tari si regiuni geografice. Astfel, primele 3 cifre din codul de bare al unui produs indica tara
in care produsul a fost facut. Asadar, toate codurile care incep cu:
690, 691, 692 –695 provin din China, 471 din Taiwan, 00 – 13, SUA si
Canada 30 – 37: Franta 40 – 44: Germania, 49-Japonia, 50- Marea
Britanie, 57- Danemarca, 64-Finlanda, 76-Elvetia si Liechtenstein,
628-Arabia Saudita, 629:-Emiratele Arabe Unite, 740-745: America
Centrala, 480-489-Filipine.
Aceasta este lista completa a codurilor adoptate la nivel mondial
00-09 SUA
10-19 rezervate tot pentru SUA
20-29 folosite la nivel local de retaileri
30-37 Franta
400-440 Germania
45-Japonia
46-Federatia Rusa
471-Taiwan
474-Estonia
475-Latvia
477-Lituania
479-Sri Lanka
480-Filipine
481-Belarus
482-Ukraina
484-Moldova
485-Armenia
486-Georgia
487-Kazakhstan
489-Hong Kong
49-Japonia
50- Marea Britanie
520-Grecia
528-Liban
529-Cipru
531-Macedonia
535-Malta
539-Irlanda
54-Belgia si Luxemburg
560-Portugalia
569-Islanda
57-Danemarca
590-Polonia 594 Romania si 642
599-Ungaria
600 –601-Africa de Sud
609-Mauritius
611-Maroc
613-Algeria
619-Tunisia
622-Egipt
625-Iordania
626-Iran
64-Finlanda
690 – 692-China
70-Norvegia
729-Israel
73-Suedia
740 – 745-Guatemala, El Salvador, Honduras, Nicaragua, Costa Rica, Panama
746-Republica Dominicana
750-Mexic
759-Venezuela
76-Elvetia
770-Columbia
773-Uruguay
775-Peru
777-Bolivia
779-Argentina
780-Chile
784-Paraguay
785-Peru
786-Ecuador
789-Brazil
80 –83-Italia
84-Spania
Suveranul pontif a criticat, fără să numească expres,
organismele financiare internaţionale şi a denunţat goana după bani.
Aflat în Bolivia, el a cerut scuze pentru "păcatele" comise de Biserica
Catolică faţă de amerindieni .
Papa Francisc a cerut joi, în Bolivia, o nouă ordine economică
mondială, denunţând un "nou colonialism" al agenţiilor care impun
programe de austeritate, şi a făcut apel ca săracii să aibă parte de
locuri de muncă, locuinţe şi pământuri. În unul dintre cele mai lungi,
pasionale şi cuprinzătoare discursuri ale pontificatului său, Papa de origine argentiniană a cerut de asemenea iertare pentru păcatele comise de Biserica Catolică faţă de amerindieni
în cursul "aşa-numitei cuceriri a Americii". El a denunţat goana după
bani şi a apreciat că ţările sărace nu ar trebui reduse la furnizori de
materii prime şi forţă de muncă ieftină pentru ţările dezvoltate. Papa Francisc a făcut aceste afirmaţii în faţa participanţilor la a
doua reuniune mondială a mişcărilor populare, la care participă
organizaţii ale oamenilor de la marginea societăţii, inclusiv săraci,
şomeri şi ţărani care şi-au pierdut pământurile. El a precizat că
susţine eforturile lor de a obţine dreptul elementar la pământuri,
locuinţe şi muncă.
Discursul său a fost precedat de cel al preşedintelui bolivian Evo
Morales, care purta o jachetă cu imaginea liderului revoluţionar
argentinian Ernesto "Che" Guevara. Acesta a fost executat în Bolivia în
1967, de trupe boliviene susţinute de CIA. "Să nu ne fie frică să
spunem: vrem schimbare, o veritabilă schimbare", a spus Papa, denunţând
un sistem care "a impus mentalitatea profitului cu orice preţ, fără
grijă faţă de excluziunea socială sau distrugerea naturii".
Secera şi ciocanul cu chipul lui Iisus
Atacurile anterioare ale Papei la adresa capitalismului au fost
criticate aspru de politicieni şi comentatori din Statele Unite, unde
urmează să efectueze o vizită în septembrie. Suveranul Pontif a lansat
de asemenea un atac care viza aparent organizaţii monetare
internaţionale precum FMI şi politicile de ajutor pentru dezvoltare ale
unor state dezvoltate. "Nicio putere nu are dreptul să priveze
oamenii de exerciţiul deplin al suveranităţii lor. De fiecare dată când
fac acest lucru, vedem apariţia unor noi forme de colonialism care
prejudiciază serios posibilitatea păcii şi justiţiei", a precizat el. "Noul
colonialism ia diferite forme. Uneori apare ca influenţa anonimă a
mamonului: corporaţii, agenţii de creditare, unele tratate de
liber-schimb şi impunerea unor măsuri de austeritate care întotdeauna
strâng cureaua muncitorilor şi săracilor", a afirmat Papa, care
săptămâna trecută a cerut autorităţilor europene să păstreze demnitatea
umană în centrul dezbaterii privind criza economică din Grecia. "Vă spun
cu regret: multe păcate mari au fost comise împotriva popoarelor native
din America în numele Domnului". "Cer iertare cu smerenie, nu
doar pentru păcatele Bisericii, ci şi pentru crimele comise împotriva
popoarelor native în cursul aşa-numitei cuceriri a Americii".
Francisc a fost uimit miercuri seara când a primit de la preşedintele
Morales unul dintre cele mai neobişnuite cadouri: o sculptură din lemn
care înfăţişează secerea şi ciocanul - simbolul comunismului - iar pe
ciocan figurează imaginea lui Iisus răstignit.
Ascultând sau citind majoritatea comentariilor făcute pe marginea
ridicării unei moschei la Bucureşti în ultima vreme, senzaţia acută este
cea de superficialitate. Nu există suficientă răbdare pentru a cerceta
de unde a început această chestiune, cum a evoluat, care sunt mizele şi
care sunt posibilele implicaţii, cum poate fi plasat acest episod
într-un context mai larg, cel al relaţiilor dintre Turcia din ce în ce
mai confesională şi Europa din ce în ce mai secularizată. Vezi şi: Traian Băsescu e NIMICITOR: Ciocul mic! Anunțul din această seară Solicitarea
construcţiei unei mari moschei aparţine nu cultului musulman din
România, ci Turciei. Turcia a încercat şi a reuşit, până la proba
contrară, să se substituie nevoilor comunităţii musulmane din România în
această privinţă. Niciodată Turcia nu a indicat în negocierile cu
România vreun act, vreo solicitare din partea acestei comunităţi.
Iniţial, cererea a fost adresată Primăriei Municipiului Bucureşti în
2004 şi nu privea construirea unei moschei, ci a unui cimitir
confesional de rit islamic. Nota de fundamentare a HG nr.
372/2015 se referă la istoricul negocierilor româno - turce doar parţial
şi pe alocuri eronat; dialogul a existat într-adevăr, dar nu a avut ca
obiect întotdeauna construcţia unei moschei: Citeşte şi: Evreii din România: Construirea unei moschei nu e oportună în România «Ministerul
Afacerilor Externe a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti, prin
adresa nr.b1-1/13343 din 1 octombrie 2012, alocarea unui teren care să
servească construirii unei moschei, proiectul urmând a se realiza pe
bază de reciprocitate cu partea turcă, ca urmare a dialogului purtat cu
partea turcă încă din anul 2004».
Strategia lui Erdogan pentru diaspora turcă
Între
2004 şi 2012, atunci când MAE adresa PMB solicitarea construirii unei
moschei, politica Turciei faţă de rolul Islamului s-a modificat radical.
Erdogan, aflat în funcţia de prim-ministru începând cu 2003, a acţionat
pornind de la premisa că modelul secular promovat de Atatürk este în
contradicţie cu nevoia de a-i ţine aproape pe turcii din diasporă, dar
şi pe cei din ţară. Erdogan a fost întotdeauna adeptul unui „islamism
luminat”, în care religia joacă un rol important. Atât doar că, în
timpul cât nu s-a aflat la putere, nu şi-a putut impune această viziune. Erdogan
a realizat că, prin finanţarea de către stat a activităţilor religioase
din diasporă, rolul organizaţiilor care îi reunesc pe turcii din afara
graniţelor (organizaţii controlate politic total de la Ankara) va creşte
exponenţial. Un pariu reuşit. Erdogan a realizat de asemenea că
opoziţia faţă de acest proiect în statele europene afectate de
secularizare va fi nesemnificativă – vor fi dezbateri dar, în numele
toleranţei, se va accepta în cele din urmă implicarea statului turc în
domeniul religios. Vezi şi: Neagu Djuvara e revoltat: E de neconceput ca o moschee să se ridice în București / VIDEO În Germania,
ţara cu cea mai numeroasă comunitate turcă, funcţiona încă din 1984
DITIB (Diyanet Işleri Türk-Islam Birliği) – Uniunea Turco - Islamică
pentru Afaceri Religioase. Organizaţia era finanţată de Preşedinţia
Afacerilor Religioase, organism guvernamental, similar întrucâtva
Secretariatului de Stat pentru Culte. Sediul DITIB a fost stabilit la
Köln. Înainte de Erdogan, finanţarea DITIB de către statul turc era
simbolică. Venirea la putere a lui Erdogan atrage după sine o nouă
viziune: DITIB începe să fie finanţată generos, apare ideea ridicării
unei moschei chiar în oraşul în care funcţiona. Pariul lui Erdogan a
fost câştigat: în august 2008 consiliul municipal din Köln vota în
favoarea construcţiei moscheii. CDU, partidul doamnei Merkel, a votat
împotrivă. Moscheea nu este încă terminată, dar va avea 4500 de metri
pătraţi, iar costurile sunt estimate la 17 - 20 de milioane euro. De ce
Köln? Deoarece o moschee nu este echivalentul unei biserici sau a unei
sinagogi. Este o declaraţie politică. Moscheea din Köln nu se vrea doar
echivalentul Domului din Köln, ori chiar depăşirea acestuia prin
dimensiune, ci simbolul înlocuirii centrului de greutate al oraşului, de
la creştinism la Islam. Din acest motiv, proiectul include o bibliotecă
şi magazine, susţinătorii construcţiei insistând asupra faptului că
toate aceste spaţii sunt deschise oricărei persoane, nu doar adepţilor
Islamului.
Cum înţelege statul român „reciprocitatea”
Interesant, este cumva similar cu ce se doreşte a se construi la Bucureşti? Nu cumva moscheea din Bucureşti se vrea echivalentul islamic al Catedralei Mântuirii Neamului? Nu cumva ideea este de a muta simbolic centrul religios al oraşului? Nu
cumva schimbarea revendicării Turciei, de la un modest cimitir islamic
la o moschee de mari dimensiuni, are legătură cu demararea proiectului
Catedralei, proiect care în 2004 era doar la stadiul de simplă idee? De
când Turcia a avut această revendicare, în numele comunităţii islamice,
întotdeauna statul român a avut poziţia găsirii unei soluţii pe bază de
reciprocitate. HG nr. 372/2015 nu instituie însă niciun mecanism de
reciprocitate. Nici Nota de Fundamentare nu face referire la acest
termen. Din 2004 până în 2015 autorităţile române au fost
incapabile să definească ce înţeleg prin „reciprocitate” în relaţia cu
Turcia legat de tema construirii moscheii de la Bucureşti. A
fost o perioadă în care Erdogan era dispus să asculte eventuale cereri
venite din partea României. Acum, după emiterea HG nr. 372/2015, Turcia
nu va mai acorda niciun teren în Istanbul statului român pentru vreun
fel de construcţie. România ar fi putut cere, prin reciprocitate,
permisiunea de a construi un lăcaş de cult pentru diaspora din Turcia.
S-a considerat probabil că o asemenea solicitare ar fi combătută de
Patriarhia Ecumenică, nu s-a enunţat formal un asemenea obiectiv şi, pe
cale de consecinţă, nu s-a urmărit promovarea acestuia. România putea
cere alocarea unui teren pentru un centru cultural, pentru un consulat,
pentru orice construcţie cu destinaţie de interes public. Nimic din
toate acestea. În data de 23 aprilie Victor Ponta efectuează o
vizită la Istanbul pe care a încercat să o ascundă de presă, pe 25 mai
Ambasada Turciei solictă construcţia moscheii, pe 27 mai se aprobă
proiectul prin HG nr. 372/2015. 10 ani de negocieri se încheie brusc, în
defavoarea statului român. Este oare o simplă întâmplare
faptul că secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, nu a semnat
Hotărârea de Guvern, ci doar Nota de Fundamentare?
Legea austriacă, o „crimă“ pentru proiectul lui Erdogan
Întrebarea
este de ce Turcia s-a grăbit atât de mult cu finalizarea acestor
negocieri, în anul de graţie 2015. Ar fi putut să amâne până la
alegerile parlamentare din 2016, ar fi putut să intre din nou într-un
format de negocieri cu Primăria Municipiului Bucureşti pentru a găsi cea
mai bună soluţie în vederea identificării unui teren disponibil etc. Răspunsul
este că 2015 a adus ceva nou în planul lui Erdogan de ridicare a unor
moschei în Europa, un element care nu fusese luat în calcul iniţial. În luna februarie a fost adoptată în Austria o lege referitoare la statutul Islamului. Este de fapt o aducere la zi a unei legi care funcţiona în timpul Austro–Ungariei. Legea
oferă protecţii suplimentare adepţilor Islamului, se recunoaşte un
statut oficial penru sărbătorile religioase islamice, sunt instituite
garanţii noi pentru protecţia şi întreţinerea cimitirelor islamice, se
recunoaşte dreptul asistenţei religioase de tip islamic în instituţii
publice, în special spitale.
Legea austriacă
prevede însă că un stat străin nu poate finanţa cultul musulman decât o
singură dată, interzicând finanţarea continuă.
De remarcat că
în secolul 19 pe teritoriul Austro-Ungariei (inclusiv Transilvania)
legea instituia un principiu foarte clar: o confesiune religioasă nu
poate beneficia de niciun fel de sprijin financiar din partea unui stat
străin, ci doar din partea statului pe teritoriul căruia se găseşte. Era
împiedicată astfel dubla finanţare a unui cult religios, de către state
diferite. Legea austriacă din 2015 a ales să instituie acest principiu
într-o formă mai edulcorată.
Socialiştii austrieci s-au declarat
împotriva acestei legi, ca de altfel şi extrema dreaptă, motiv pentru
care iniţiatorii legii au considerat, pe bună dreptate, că au formulat o
soluţie corectă, la egală distanţă faţă de cei care absolutizează sau
dimpotrivă neagă total rolul religiei în societate.
Criticile
din interiorul spectrului politic austriac nu pot fi însă comparate cu
reacţia furibundă a lui Erdogan care a atacat public legea referitoare
la Islam din Austria. Noua lege înseamnă că imamii plătiţi de
Turcia pentru a activa în Austria nu vor mai fi plătiţi de Turcia, ci de
Austria. Nimic nu e mai contrar proiectului lui Erdogan decât
transferul de loialitate de ordin financiar. Imamii pot fi şi atei,
important este să fie plătiţi de Turcia.
O declaraţie a ministrului de externe austriac Kurz din 8 martie a atacat proiectul lui Erdogan într-un punct şi mai sensibil : „Consider
că legea noastră referitoare la Islam va fi un bun exemplu pentru alte
ţări. Germania şi Elveţia au o abordare similară cu a noastră asupra
religiei în Constituţie şi au arătat interes pentru această lege“. Austria anunţă că Germania şi Elveţia vor să aibă legi similare. Crimă de ordin cosmic pentru proiectul islamist al lui Erdogan.
Posibil în România, imposibil în ţările din Vest
Nu
cumva vizita subită a lui Victor Ponta la Istanbul în luna martie a
avut loc pe fundalul unei crize profunde a proiectului lui Erdogan
pentru rolul Islamului în Europa? Nu cumva Erdogan a vrut să
demonstreze că la Bucureşti este posibil ceea ce în Austria a devenit
imposibil, iar în Germania sau Elveţia este probabil să devină la fel de
imposibil? Problema moscheii de la Bucureşti a fost abordată nu
în aceşti termeni, ci în cu totul alte paradigme: cea favorabilă (a lui
Victor Ponta), cea împăciuitoare (a muftiului), cea de respingere (din
partea organizaţiilor care monitorizează anti-semitismul), cea colerică
şi iraţională împotrivă (din partea fostului Preşedinte Traian Băsescu). Nu
s-a discutat însă esenţa acestui proiect. Desigur, comunitatea
musulmană din Bucureşti are dreptul la o moschee încăpătoare, aşa cum şi
alte confesiuni au un drept similar de a avea lăcaşe de cult
reprezentative. Problema este cine plăteşte factura. Poate fi permisă
pentru cultul musulman dubla finanţare, din partea statului român şi a
celui turc? Nu cumva modelul austro-ungar din secolul 19 a adus mai
multă toleranţă între confesiunile religioase decât afirmarea unei
confesiuni în detrimentul alteia, doar pe baza avantajelor financiare
din exterior ? Proiectul moscheii de la Bucureşti are în vedere şi
prozelitismul, ţinând cont că cel similar de la Köln este criticat
pentru faptul că descrie indirect avantajele convertirii la Islam ?
Aceste întrebări nu vor fi puse câtă vreme vom pendula între promovarea
intereselor unui stat de către prim-ministrul al unui alt stat şi
obsesia atentatelor comise de presupuşi « studenţi « islamişti fanatici
care vor veni la moscheea de la Bucureşti, urmând a se sinucide apoi în
staţiile de metrou. În finalul romanului « Supunerea » de Michel
Houellebecq, François, profesorul de literatură franceză de la Sorbona,
produs al laicităţii de tip francez, se converteşte la Islam după ce
Sorbona însăşi devine universitate islamică. Să fi citit Victor Ponta, în timpul recuperării medicale de la Istanbul, ori mai devreme, acest roman? ****** Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, și este doctor în drept la Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002).
-analiză preluată cu acordul autorului de pe blogul său de pe adevărul.ro
Cine l-a inventat pe Gabriel Oprea. Un nume aproape uitat din trecutul generalului
Razvan Zamfir,
Jurnalist
10/07/2015
Gabriel Oprea nu-i un accident
politic și nici invenţia exclusivă a lui Adrian Năstase, aşa cum am fi
tentaţi să credem urmărindu-i evoluţia din anii 2000. Dimpotrivă,
presedintele UNPR pare mai degrabă un proiect politic construit cu multă
migală, de jos, la care au contribuit de-a lungul timpului fotbaliști,
avocați, politicieni și pușcăriași.
Prin
1994, când fotbalul era una dintre puținele fabrici de vedete din
România, Gabriel Oprea, întors în civilie, s-a insinuat în lumea
balonului rotund cu ajutorul lui Johhny Sandulescu și Anghel Iordănescu.
Cu Sandulescu a înființat Liga Profesionistă de Fotbal Tenis, iar de
acolo, doar un pas – un șut, mă rog - l-a despărțit de ”lumea bună” a
fotbalului adevărat. Doi ani mai târziu îl vedem în anturajul intim al
lui Miron Cozma, în calitate de secund. Dacă în 2011 luceafarul huilei
îl considera pe vicepremierul Oprea o fostă „slugă”, în 2015, căpetenia
minerilor – luând act de importanța sefului UNPR în ecuația politică –
își amintește că generalul i-a fost doar vicepreședinte la FC Jiul Petroșani.
La
câteva luni distanță de la reevaluarea lui Cozma și la mai bine de
patru ani de la publicarea primelor înregistrări cu cei doi, Gabriel
Oprea a decis să vorbească despre momentul tulbure 1996. Era și cazul.
În fond, din câte știm, un fost „aghiotant” al omului condamnat
la închisoare pentru subminarea puterii de stat ajunge să conducă, pe
rând, ministerele Apărării și Internelor, devine vicepremier și –
printr-o conjunctură, să zicem, medicală – chiar prim-ministru interimar
al României.
„În
1994 s-a făcut Liga Profesionistă de Fotbal Tenis. Săndulescu era
preşedinte, eu eram vicepreşedinte şi jucam într-un campionat împreună
cu Cozma, care era secretar general”, a încercat să închida Oprea subiectul, la B1 TV.
Din
păcate, însă, povestea lui Oprea nu e verosimilă. Pentru că îl exclude
din încrengătura relațiilor pe cel mai important om din trecutul sau. Pe
Ion Neagu, avocat și profesor de drept.
Știm
de la Miron Cozma însuși ca l-a acceptat pe Oprea în anturajul său,
angajându-l inclusiv ca vicepreședinte al clubului de fotbal pe care îl
conducea, la insistențele avocatului Neagu.
Ion
Neagu l-a reprezentat pe Cozma în câteva dintre procesele sale penale,
iar pe Oprea l-a cunoscut pe când preda la Școala Militară și l-a
reîntalnit la Universitatea din Bucuresti, unde liderul UNPR a fost
student între 1985 și 1990. Apoi, prin anii '90, Ion Neagu le-a făcut
cunoștinta celor doi pentru a-l introduce pe viitorul premier interimar
în lumea oamenilor influenți.
“L-am
angajat pe Oprea, care era copilul de suflet al profesorului Neagu, la
Clubul Jiul Petroșani, vicepreședinte la momentul ăla, și uite-așa, din
aproape în aproape, cu mine s-a lansat ba la un fotbal, ba la o
petrecere. Am poze și am și casete video dacă vrea să-i arăt”, declara
Cozma prin 2011. Afirmația e reluată în 2015, atunci când același Cozma
subliniază relația de subordonare dintre cei doi:
„Gabriel Oprea spunea că i-aş fi fost subordonat. Dacă mă respectă, aşa
cum a spus la B1 TV, atunci să-şi aducă aminte că, pe vremea cînd eram
preşedintele Ligii minerilor, eu l-am angajat pe Gabriel Oprea la clubul Jiul Petroşani. Deci el era subalternul meu, nu eu subalternul lui!”
În
plus, tot sub îndrumarea lui Neagu, Gabriel Oprea și-a obținut
controversatul titlul de doctor în drept,. Coincidența merge mai
departe, astfel încât, chiar în 1996 – anul din care datează celebrele
înregistrari cu Oprea la dreapta lui Miron Cozma – viitorul vicepremier
era admis la doctorat.
Dar cum Ion
Neagu nu e doar o importantă figură universitară, ci și un avocat
renumit, printre clientii săi cunoscuți s-au numărat Ion Iliescu (în
dosarul mineriadei din 1990), Dan Ioan Popescu, Corneliu Iacubov,
Gabriel Bivolaru, Victor Atanasie Stănculescu, Liviu Valentin Viclea,
Vladimir Dragoman, Dan Tartaga și turcul Husayn Saral.
Kesser
Fatih, pe care Neagu l-a reprezentat și pentru care a obținut punerea
în libertate în dosarele privatizarii COLOROM Codlea și NITRAMONIA
Fagaras, a fost arestat și trimis în judecată chiar de către tânărul, pe
atunci, procuror Victor Ponta. Și cum lumea mixtă a afacerilor,
politicii și justiției e atât de mică, după doar câțiva ani, Fatih
devenea partner de afaceri cu un alt om de afaceri penal, Gheorghe
Boeru, cercetat în dosarul cumnatului lui Ponta.
Astfel,
ca aparator al multor lideri politici de stânga, Ion Neagu s-a apropiat
firesc de Partidul Social Democrat și, la fel de firesc, l-a implicat
și pe Gabriel Oprea. În 2000 devine deputat al PDSR (PSD), iar din 2002 –
pentru a fi mulțumit în urma unui conflict cu liderii partidului – i se
oferă conducerea Comisiei juridice din Camera Deputaților.
În
ultimii doi ani de guvernare social-democrată, relația dintre Neagu și
conducerea PSD cunoaște apogeul. ”Copilul de suflet”, devenit între timp
general, e numit ministru în Cabinetul Năstase, iar Ion Neagu, în
continuare deputat și rector al Universității Nicolae Titulescu,
primește de la guvernul condus de presedintele PSD sume importante
pentru universitatea sa privată.
Nu
mai puțin de 30 de miliarde de lei (vechi) a decis Adrian Năstase că
trebuie alocați din fondul de rezervă al Guvernului pentru ca
universitatea particulara prezidată de Neagu să poată finaliza lucrările
propriului său cămin studențesc.
Inutil
de precizat, profesorii Adrian Năstase, regretatul Antonie Iorgovan și
Ion Neagu – identificați drept cei mai bine remunerați profesori în anul
2006 – erau cu toții cadre didactice la universitatea privată prezidată
și în prezent de binefăcătorul lui Gabriel Oprea.
Tu ce părere ai?