Comisia de etică a Universităţii
Bucureşti susţine că pagubele de imagine pentru universitatea românească
produse în urma scandalului privind plagiatul premierului Victor Ponta sunt uriaşe, iar românii care lucreză în domeniul academic în străinătate au fost chestionaţi pe acest subiect.
Preşedintele
Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, Marian Popescu, a declarat
că această comisie s-a confruntat cu un caz "de magnitudine uriaşă"
atunci când a trebuit să gestioneze cazul de plagiat al lui Victor
Ponta, pentru că era vorba de premierul în exerciţiu al României.
"S-a
creat o situaţie extraordinară, pagubele de imagine pentru
universitatea românească produse de acel caz din 2012 sunt uriaşe. Nu
exagerez cu nimic. Românii care s-au realizat în materia academică în
străinătate au fost chestionaţi din Israel până în America, din Germania
până unde vreţi, în legătură cu felul în care se dau şi se iau
doctoratele în România", a spus Marian Popescu.
El
a precizat că membrii Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti au
muncit degeaba şi s-au expus gratuit atunci când au stabilit, în 2012,
că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, în condiţiile în care
prim-ministrul Victor Ponta este în continuare doctor, Ministerul
Educaţiei refuzând să-i retragă titlul.
"Consiliul
Naţional de Etică a aruncat praf în ochii comunităţii academice. (...)
Nu au făcut nicio analiză şi este absolut regretabil că se întâmplă
acest lucru şi că au făcut asta şi în cazul domnului Victor Ponta. Ştim
că nu pot fi eradicate corupţia şi coruperea, iar noi nu facem decât să
încercăm să restrângem pagubele", a mai spus Marian Popescu.
Membrii
Comisiei de Etică susţin că demnitarii vor doctorate pentru că ei de
fapt"au nevoie de medalii pe care să şi le atârne pe piept".
"Dă
foarte bine să fii domnul sau doamna cu titlul de doctor, să ai şi
cursuri şi să faci cercetări. Sunt colegi de-ai noştri care sunt
împiedicaţi să acceadă în posturi având cercetări remarcabile în
domeniu", a mai spus Marian Popescu.
Comisia
de Etică a Universităţii Bucureşti va trimite Parlamentului o propunere
de eliminare din prevederile legale a exceptării demnitarilor de la
examinarea malpraxisului academic de către comisiile de etică
universitare, membrii comisiei susţinând că nu există niciun argument
legal pentru a susţine această exceptare. În prezent, Consiliul Naţional
de Etică este abilitat prin lege să se ocupe de situaţia demnitarilor, a
persoanelor cu funcţie de demnitate publică în cazul suspiciunii de
plagiat privind teza de doctorat.
Membrii
Comisiei de Etică propun eliminarea articolului 4^2 din Ordonanţa
28/2011 pentru modificarea şi completarea Legii 206/2004 privind buna
conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.
În opinia membrilor Comisiei, acest articol este total discriminatoriu
şi contradictoriu, explicând că dacă universitatea asigură şi certifică
parcursul doctoral, atunci demnitarii ar trebui să poată fi judecaţi
pentru tezele lor de doctorat de către universităţile care i-au pregătit
în cadrul şcolilor doctorale.
În
decembrie 2014, Universitatea Bucureşti a trimis Ministerului Educaţiei o
adresă prin care a solicitat dispunerea măsurilor necesare în vederea
retragerii titlului de doctor în drept acordat lui Victor Ponta în 2003,
demersul instituţiei de învăţământ superior fiind urmarea unei
notificări făcute de premier.
Premierul
Victor Ponta arăta atunci, într-un mesaj postat marţi pe Facebook, că a
trimis o scrisoare către rectorul UB în care îl notifică asupra
faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în 2003. Ponta
preciza că acesta este un gest pe care trebuia să îl facă mai demult,
încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza sa de
doctorat, dar că nu a făcut acest lucru deoarece s-a considerat de
bună-credinţă în argumentele sale la momentul apariţiei contestării şi
nu a vrut să amestece planul pur profesional cu cel politic. Ponta mai
spunea că, după ce va părăsi viaţa politică, îşi doreşte să iniţieze un
nou demers doctoral, "respectând toate standardele şi cerinţele de la
acel moment".
Lucrarea de doctorat a
premierului Victor Ponta a fost subiectul unor acuzaţii de plagiat, după
ce, în iunie 2012, în revista "Nature" s-a scris că mai mult de
jumătate din teza de doctorat a lui Victor Ponta privind Curtea Penală
Internaţională ar conţine texte copiate.
Ponta
afirma atunci că va renunţa la titlul de doctor dacă se va stabili, de
către comisia de specialitate de la Ministerul Educaţiei, că a greşit
trecând la sfârşitul tezei de doctorat autorii din care a citat la
bibliografie, şi nu în subsolul paginii.
Ulterior,
premierul Victor Ponta a cerut Autorităţii Naţionale pentru Cercetare
Ştiinţifică (ANCS) să îi fie analizată teza de doctorat susţinută în
2003, în contextul acuzaţiilor lansate în spaţiul public. Solicitarea a
fost transmisă spre soluţionare Consiliului Naţional de Etică a
Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării.
Consiliului
Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor
Universitare a decis, în 29 iunie 2012, că premierul a plagiat în
lucrarea sa de doctorat, fiind propusă atunci Ministerului Educaţiei
retragerea titlului de doctor.
Preşedintele
Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, declara că a fost
analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că
85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte uşor de
detectat.
În iulie 2012, şi Comisia
de Etică a Universităţii Bucureşti a hotărât că Victor Ponta a plagiat
în teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiată, "prin preluarea
integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor
blocuri de text în raport cu sursele".
"Teza
de doctorat a lui Victor Ponta, Curtea Penală Internaţională, are 432
pagini numerotate. Textul propriu-zis, fără anexe, fără prefaţa semnată
de profesorul coordonator Adrian Năstase şi fără cuprins are 297 pagini.
Elemente de plagiat pot fi identificate în 115 pagini din cele 297
pagini", spunea preşedintele Comisiei de Etică, profesorul Marian
Popescu, care a prezentat în 20 iulie 2012 decizia luată în cazul
autosesizării privind plagiatul lui Ponta.
Decizia
din iulie 2012 a Comisiei de Etică a UB a fost anunţată la o zi după ce
Consiliul Naţional de Etică a informat că titlul de doctor în Ştiinţe
Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obţinut în
concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat
în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine. Totodată, potrivit
raportului întocmit de experţi şi aprobat prin hotărârea Consiliului
Naţional de Etică, nu se poate aprecia că doctorandul Victor Ponta şi-ar
fi însuşit partenitatea unor idei, concepte, modele care nu îi
aparţineau şi le-ar fi prezentat drept contribuţii personale sau
originale.
Premierul Victor Ponta
declara atunci că decizia Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti,
pe care a calificat-o drept "comisie ad-hoc" special pentru el, este
"politică" şi că singura hotărâre recunoscută este cea a Autorităţii
Naţionale de Cercetare Ştiinţifică (ANCS).
Guvernul
a modificat, în 29 decembrie 2014, Legea educaţiei, printr-o ordonanţă
de urgenţă care, între altele, permite oricărui deţinător de titlu
ştinţific să renunţe la acesta.
Anterior,
premierul Victor Ponta a anunţat că a trimis o scrisoare către rectorul
Universităţii Bucureşti în care îl notifică asupra faptului că renunţă
la titlul de doctor în drept acordat în 2003.
În
25 februarie, Camera Deputaţilor a eliminat din textul ordonanţei de
modificare a legii educaţiei prevederea care dădea dreptul unei persoane
să renunţe unilateral la titlul de doctor, informează mediafax.ro