Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Ascultând sau citind majoritatea comentariilor făcute pe marginea
ridicării unei moschei la Bucureşti în ultima vreme, senzaţia acută este
cea de superficialitate. Nu există suficientă răbdare pentru a cerceta
de unde a început această chestiune, cum a evoluat, care sunt mizele şi
care sunt posibilele implicaţii, cum poate fi plasat acest episod
într-un context mai larg, cel al relaţiilor dintre Turcia din ce în ce
mai confesională şi Europa din ce în ce mai secularizată. Vezi şi: Traian Băsescu e NIMICITOR: Ciocul mic! Anunțul din această seară Solicitarea
construcţiei unei mari moschei aparţine nu cultului musulman din
România, ci Turciei. Turcia a încercat şi a reuşit, până la proba
contrară, să se substituie nevoilor comunităţii musulmane din România în
această privinţă. Niciodată Turcia nu a indicat în negocierile cu
România vreun act, vreo solicitare din partea acestei comunităţi.
Iniţial, cererea a fost adresată Primăriei Municipiului Bucureşti în
2004 şi nu privea construirea unei moschei, ci a unui cimitir
confesional de rit islamic. Nota de fundamentare a HG nr.
372/2015 se referă la istoricul negocierilor româno - turce doar parţial
şi pe alocuri eronat; dialogul a existat într-adevăr, dar nu a avut ca
obiect întotdeauna construcţia unei moschei: Citeşte şi: Evreii din România: Construirea unei moschei nu e oportună în România «Ministerul
Afacerilor Externe a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti, prin
adresa nr.b1-1/13343 din 1 octombrie 2012, alocarea unui teren care să
servească construirii unei moschei, proiectul urmând a se realiza pe
bază de reciprocitate cu partea turcă, ca urmare a dialogului purtat cu
partea turcă încă din anul 2004».
Strategia lui Erdogan pentru diaspora turcă
Între
2004 şi 2012, atunci când MAE adresa PMB solicitarea construirii unei
moschei, politica Turciei faţă de rolul Islamului s-a modificat radical.
Erdogan, aflat în funcţia de prim-ministru începând cu 2003, a acţionat
pornind de la premisa că modelul secular promovat de Atatürk este în
contradicţie cu nevoia de a-i ţine aproape pe turcii din diasporă, dar
şi pe cei din ţară. Erdogan a fost întotdeauna adeptul unui „islamism
luminat”, în care religia joacă un rol important. Atât doar că, în
timpul cât nu s-a aflat la putere, nu şi-a putut impune această viziune. Erdogan
a realizat că, prin finanţarea de către stat a activităţilor religioase
din diasporă, rolul organizaţiilor care îi reunesc pe turcii din afara
graniţelor (organizaţii controlate politic total de la Ankara) va creşte
exponenţial. Un pariu reuşit. Erdogan a realizat de asemenea că
opoziţia faţă de acest proiect în statele europene afectate de
secularizare va fi nesemnificativă – vor fi dezbateri dar, în numele
toleranţei, se va accepta în cele din urmă implicarea statului turc în
domeniul religios. Vezi şi: Neagu Djuvara e revoltat: E de neconceput ca o moschee să se ridice în București / VIDEO În Germania,
ţara cu cea mai numeroasă comunitate turcă, funcţiona încă din 1984
DITIB (Diyanet Işleri Türk-Islam Birliği) – Uniunea Turco - Islamică
pentru Afaceri Religioase. Organizaţia era finanţată de Preşedinţia
Afacerilor Religioase, organism guvernamental, similar întrucâtva
Secretariatului de Stat pentru Culte. Sediul DITIB a fost stabilit la
Köln. Înainte de Erdogan, finanţarea DITIB de către statul turc era
simbolică. Venirea la putere a lui Erdogan atrage după sine o nouă
viziune: DITIB începe să fie finanţată generos, apare ideea ridicării
unei moschei chiar în oraşul în care funcţiona. Pariul lui Erdogan a
fost câştigat: în august 2008 consiliul municipal din Köln vota în
favoarea construcţiei moscheii. CDU, partidul doamnei Merkel, a votat
împotrivă. Moscheea nu este încă terminată, dar va avea 4500 de metri
pătraţi, iar costurile sunt estimate la 17 - 20 de milioane euro. De ce
Köln? Deoarece o moschee nu este echivalentul unei biserici sau a unei
sinagogi. Este o declaraţie politică. Moscheea din Köln nu se vrea doar
echivalentul Domului din Köln, ori chiar depăşirea acestuia prin
dimensiune, ci simbolul înlocuirii centrului de greutate al oraşului, de
la creştinism la Islam. Din acest motiv, proiectul include o bibliotecă
şi magazine, susţinătorii construcţiei insistând asupra faptului că
toate aceste spaţii sunt deschise oricărei persoane, nu doar adepţilor
Islamului.
Cum înţelege statul român „reciprocitatea”
Interesant, este cumva similar cu ce se doreşte a se construi la Bucureşti? Nu cumva moscheea din Bucureşti se vrea echivalentul islamic al Catedralei Mântuirii Neamului? Nu cumva ideea este de a muta simbolic centrul religios al oraşului? Nu
cumva schimbarea revendicării Turciei, de la un modest cimitir islamic
la o moschee de mari dimensiuni, are legătură cu demararea proiectului
Catedralei, proiect care în 2004 era doar la stadiul de simplă idee? De
când Turcia a avut această revendicare, în numele comunităţii islamice,
întotdeauna statul român a avut poziţia găsirii unei soluţii pe bază de
reciprocitate. HG nr. 372/2015 nu instituie însă niciun mecanism de
reciprocitate. Nici Nota de Fundamentare nu face referire la acest
termen. Din 2004 până în 2015 autorităţile române au fost
incapabile să definească ce înţeleg prin „reciprocitate” în relaţia cu
Turcia legat de tema construirii moscheii de la Bucureşti. A
fost o perioadă în care Erdogan era dispus să asculte eventuale cereri
venite din partea României. Acum, după emiterea HG nr. 372/2015, Turcia
nu va mai acorda niciun teren în Istanbul statului român pentru vreun
fel de construcţie. România ar fi putut cere, prin reciprocitate,
permisiunea de a construi un lăcaş de cult pentru diaspora din Turcia.
S-a considerat probabil că o asemenea solicitare ar fi combătută de
Patriarhia Ecumenică, nu s-a enunţat formal un asemenea obiectiv şi, pe
cale de consecinţă, nu s-a urmărit promovarea acestuia. România putea
cere alocarea unui teren pentru un centru cultural, pentru un consulat,
pentru orice construcţie cu destinaţie de interes public. Nimic din
toate acestea. În data de 23 aprilie Victor Ponta efectuează o
vizită la Istanbul pe care a încercat să o ascundă de presă, pe 25 mai
Ambasada Turciei solictă construcţia moscheii, pe 27 mai se aprobă
proiectul prin HG nr. 372/2015. 10 ani de negocieri se încheie brusc, în
defavoarea statului român. Este oare o simplă întâmplare
faptul că secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, nu a semnat
Hotărârea de Guvern, ci doar Nota de Fundamentare?
Legea austriacă, o „crimă“ pentru proiectul lui Erdogan
Întrebarea
este de ce Turcia s-a grăbit atât de mult cu finalizarea acestor
negocieri, în anul de graţie 2015. Ar fi putut să amâne până la
alegerile parlamentare din 2016, ar fi putut să intre din nou într-un
format de negocieri cu Primăria Municipiului Bucureşti pentru a găsi cea
mai bună soluţie în vederea identificării unui teren disponibil etc. Răspunsul
este că 2015 a adus ceva nou în planul lui Erdogan de ridicare a unor
moschei în Europa, un element care nu fusese luat în calcul iniţial. În luna februarie a fost adoptată în Austria o lege referitoare la statutul Islamului. Este de fapt o aducere la zi a unei legi care funcţiona în timpul Austro–Ungariei. Legea
oferă protecţii suplimentare adepţilor Islamului, se recunoaşte un
statut oficial penru sărbătorile religioase islamice, sunt instituite
garanţii noi pentru protecţia şi întreţinerea cimitirelor islamice, se
recunoaşte dreptul asistenţei religioase de tip islamic în instituţii
publice, în special spitale.
Legea austriacă
prevede însă că un stat străin nu poate finanţa cultul musulman decât o
singură dată, interzicând finanţarea continuă.
De remarcat că
în secolul 19 pe teritoriul Austro-Ungariei (inclusiv Transilvania)
legea instituia un principiu foarte clar: o confesiune religioasă nu
poate beneficia de niciun fel de sprijin financiar din partea unui stat
străin, ci doar din partea statului pe teritoriul căruia se găseşte. Era
împiedicată astfel dubla finanţare a unui cult religios, de către state
diferite. Legea austriacă din 2015 a ales să instituie acest principiu
într-o formă mai edulcorată.
Socialiştii austrieci s-au declarat
împotriva acestei legi, ca de altfel şi extrema dreaptă, motiv pentru
care iniţiatorii legii au considerat, pe bună dreptate, că au formulat o
soluţie corectă, la egală distanţă faţă de cei care absolutizează sau
dimpotrivă neagă total rolul religiei în societate.
Criticile
din interiorul spectrului politic austriac nu pot fi însă comparate cu
reacţia furibundă a lui Erdogan care a atacat public legea referitoare
la Islam din Austria. Noua lege înseamnă că imamii plătiţi de
Turcia pentru a activa în Austria nu vor mai fi plătiţi de Turcia, ci de
Austria. Nimic nu e mai contrar proiectului lui Erdogan decât
transferul de loialitate de ordin financiar. Imamii pot fi şi atei,
important este să fie plătiţi de Turcia.
O declaraţie a ministrului de externe austriac Kurz din 8 martie a atacat proiectul lui Erdogan într-un punct şi mai sensibil : „Consider
că legea noastră referitoare la Islam va fi un bun exemplu pentru alte
ţări. Germania şi Elveţia au o abordare similară cu a noastră asupra
religiei în Constituţie şi au arătat interes pentru această lege“. Austria anunţă că Germania şi Elveţia vor să aibă legi similare. Crimă de ordin cosmic pentru proiectul islamist al lui Erdogan.
Posibil în România, imposibil în ţările din Vest
Nu
cumva vizita subită a lui Victor Ponta la Istanbul în luna martie a
avut loc pe fundalul unei crize profunde a proiectului lui Erdogan
pentru rolul Islamului în Europa? Nu cumva Erdogan a vrut să
demonstreze că la Bucureşti este posibil ceea ce în Austria a devenit
imposibil, iar în Germania sau Elveţia este probabil să devină la fel de
imposibil? Problema moscheii de la Bucureşti a fost abordată nu
în aceşti termeni, ci în cu totul alte paradigme: cea favorabilă (a lui
Victor Ponta), cea împăciuitoare (a muftiului), cea de respingere (din
partea organizaţiilor care monitorizează anti-semitismul), cea colerică
şi iraţională împotrivă (din partea fostului Preşedinte Traian Băsescu). Nu
s-a discutat însă esenţa acestui proiect. Desigur, comunitatea
musulmană din Bucureşti are dreptul la o moschee încăpătoare, aşa cum şi
alte confesiuni au un drept similar de a avea lăcaşe de cult
reprezentative. Problema este cine plăteşte factura. Poate fi permisă
pentru cultul musulman dubla finanţare, din partea statului român şi a
celui turc? Nu cumva modelul austro-ungar din secolul 19 a adus mai
multă toleranţă între confesiunile religioase decât afirmarea unei
confesiuni în detrimentul alteia, doar pe baza avantajelor financiare
din exterior ? Proiectul moscheii de la Bucureşti are în vedere şi
prozelitismul, ţinând cont că cel similar de la Köln este criticat
pentru faptul că descrie indirect avantajele convertirii la Islam ?
Aceste întrebări nu vor fi puse câtă vreme vom pendula între promovarea
intereselor unui stat de către prim-ministrul al unui alt stat şi
obsesia atentatelor comise de presupuşi « studenţi « islamişti fanatici
care vor veni la moscheea de la Bucureşti, urmând a se sinucide apoi în
staţiile de metrou. În finalul romanului « Supunerea » de Michel
Houellebecq, François, profesorul de literatură franceză de la Sorbona,
produs al laicităţii de tip francez, se converteşte la Islam după ce
Sorbona însăşi devine universitate islamică. Să fi citit Victor Ponta, în timpul recuperării medicale de la Istanbul, ori mai devreme, acest roman? ****** Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, și este doctor în drept la Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002).
-analiză preluată cu acordul autorului de pe blogul său de pe adevărul.ro
Cine l-a inventat pe Gabriel Oprea. Un nume aproape uitat din trecutul generalului
Razvan Zamfir,
Jurnalist
10/07/2015
Gabriel Oprea nu-i un accident
politic și nici invenţia exclusivă a lui Adrian Năstase, aşa cum am fi
tentaţi să credem urmărindu-i evoluţia din anii 2000. Dimpotrivă,
presedintele UNPR pare mai degrabă un proiect politic construit cu multă
migală, de jos, la care au contribuit de-a lungul timpului fotbaliști,
avocați, politicieni și pușcăriași.
Prin
1994, când fotbalul era una dintre puținele fabrici de vedete din
România, Gabriel Oprea, întors în civilie, s-a insinuat în lumea
balonului rotund cu ajutorul lui Johhny Sandulescu și Anghel Iordănescu.
Cu Sandulescu a înființat Liga Profesionistă de Fotbal Tenis, iar de
acolo, doar un pas – un șut, mă rog - l-a despărțit de ”lumea bună” a
fotbalului adevărat. Doi ani mai târziu îl vedem în anturajul intim al
lui Miron Cozma, în calitate de secund. Dacă în 2011 luceafarul huilei
îl considera pe vicepremierul Oprea o fostă „slugă”, în 2015, căpetenia
minerilor – luând act de importanța sefului UNPR în ecuația politică –
își amintește că generalul i-a fost doar vicepreședinte la FC Jiul Petroșani.
La
câteva luni distanță de la reevaluarea lui Cozma și la mai bine de
patru ani de la publicarea primelor înregistrări cu cei doi, Gabriel
Oprea a decis să vorbească despre momentul tulbure 1996. Era și cazul.
În fond, din câte știm, un fost „aghiotant” al omului condamnat
la închisoare pentru subminarea puterii de stat ajunge să conducă, pe
rând, ministerele Apărării și Internelor, devine vicepremier și –
printr-o conjunctură, să zicem, medicală – chiar prim-ministru interimar
al României.
„În
1994 s-a făcut Liga Profesionistă de Fotbal Tenis. Săndulescu era
preşedinte, eu eram vicepreşedinte şi jucam într-un campionat împreună
cu Cozma, care era secretar general”, a încercat să închida Oprea subiectul, la B1 TV.
Din
păcate, însă, povestea lui Oprea nu e verosimilă. Pentru că îl exclude
din încrengătura relațiilor pe cel mai important om din trecutul sau. Pe
Ion Neagu, avocat și profesor de drept.
Știm
de la Miron Cozma însuși ca l-a acceptat pe Oprea în anturajul său,
angajându-l inclusiv ca vicepreședinte al clubului de fotbal pe care îl
conducea, la insistențele avocatului Neagu.
Ion
Neagu l-a reprezentat pe Cozma în câteva dintre procesele sale penale,
iar pe Oprea l-a cunoscut pe când preda la Școala Militară și l-a
reîntalnit la Universitatea din Bucuresti, unde liderul UNPR a fost
student între 1985 și 1990. Apoi, prin anii '90, Ion Neagu le-a făcut
cunoștinta celor doi pentru a-l introduce pe viitorul premier interimar
în lumea oamenilor influenți.
“L-am
angajat pe Oprea, care era copilul de suflet al profesorului Neagu, la
Clubul Jiul Petroșani, vicepreședinte la momentul ăla, și uite-așa, din
aproape în aproape, cu mine s-a lansat ba la un fotbal, ba la o
petrecere. Am poze și am și casete video dacă vrea să-i arăt”, declara
Cozma prin 2011. Afirmația e reluată în 2015, atunci când același Cozma
subliniază relația de subordonare dintre cei doi:
„Gabriel Oprea spunea că i-aş fi fost subordonat. Dacă mă respectă, aşa
cum a spus la B1 TV, atunci să-şi aducă aminte că, pe vremea cînd eram
preşedintele Ligii minerilor, eu l-am angajat pe Gabriel Oprea la clubul Jiul Petroşani. Deci el era subalternul meu, nu eu subalternul lui!”
În
plus, tot sub îndrumarea lui Neagu, Gabriel Oprea și-a obținut
controversatul titlul de doctor în drept,. Coincidența merge mai
departe, astfel încât, chiar în 1996 – anul din care datează celebrele
înregistrari cu Oprea la dreapta lui Miron Cozma – viitorul vicepremier
era admis la doctorat.
Dar cum Ion
Neagu nu e doar o importantă figură universitară, ci și un avocat
renumit, printre clientii săi cunoscuți s-au numărat Ion Iliescu (în
dosarul mineriadei din 1990), Dan Ioan Popescu, Corneliu Iacubov,
Gabriel Bivolaru, Victor Atanasie Stănculescu, Liviu Valentin Viclea,
Vladimir Dragoman, Dan Tartaga și turcul Husayn Saral.
Kesser
Fatih, pe care Neagu l-a reprezentat și pentru care a obținut punerea
în libertate în dosarele privatizarii COLOROM Codlea și NITRAMONIA
Fagaras, a fost arestat și trimis în judecată chiar de către tânărul, pe
atunci, procuror Victor Ponta. Și cum lumea mixtă a afacerilor,
politicii și justiției e atât de mică, după doar câțiva ani, Fatih
devenea partner de afaceri cu un alt om de afaceri penal, Gheorghe
Boeru, cercetat în dosarul cumnatului lui Ponta.
Astfel,
ca aparator al multor lideri politici de stânga, Ion Neagu s-a apropiat
firesc de Partidul Social Democrat și, la fel de firesc, l-a implicat
și pe Gabriel Oprea. În 2000 devine deputat al PDSR (PSD), iar din 2002 –
pentru a fi mulțumit în urma unui conflict cu liderii partidului – i se
oferă conducerea Comisiei juridice din Camera Deputaților.
În
ultimii doi ani de guvernare social-democrată, relația dintre Neagu și
conducerea PSD cunoaște apogeul. ”Copilul de suflet”, devenit între timp
general, e numit ministru în Cabinetul Năstase, iar Ion Neagu, în
continuare deputat și rector al Universității Nicolae Titulescu,
primește de la guvernul condus de presedintele PSD sume importante
pentru universitatea sa privată.
Nu
mai puțin de 30 de miliarde de lei (vechi) a decis Adrian Năstase că
trebuie alocați din fondul de rezervă al Guvernului pentru ca
universitatea particulara prezidată de Neagu să poată finaliza lucrările
propriului său cămin studențesc.
Inutil
de precizat, profesorii Adrian Năstase, regretatul Antonie Iorgovan și
Ion Neagu – identificați drept cei mai bine remunerați profesori în anul
2006 – erau cu toții cadre didactice la universitatea privată prezidată
și în prezent de binefăcătorul lui Gabriel Oprea.
Fosta purtătoare de cuvânt a lui Iohannis: Ponta şi-a schimbat religia?
Florin Pușcaș,
Redactor
10:31
Noua înfăţişare a premierului Victor
Ponta - perciuni, barbă, fără mustaţă - a fost intens discutată pe
reţelele sociale. Liderul PSD a devenit şi ţinta glumelor internauţilor,
iar în acest joc intră şi fosta purtătoare de cuvânt a preşedintelui
Iohannis.
Jurnalista şi scriitoarea
Tatiana Niculescu Bran insinuează că premierul s-ar fi convertit la
islam. "O nouă imagine, un nou stil... poate o nouă religie?", scrie
fosta purtătoare de cuvânt pe pagina sa de Facebook.
Anunțul zilei pentru Victor Ponta vine de la Universitatea București: Pagubele sunt uriașe
Cristi Șelaru,
Redactor
09/07/2015
Comisia de etică a Universităţii
Bucureşti susţine că pagubele de imagine pentru universitatea românească
produse în urma scandalului privind plagiatul premierului Victor Ponta sunt uriaşe, iar românii care lucreză în domeniul academic în străinătate au fost chestionaţi pe acest subiect.
Preşedintele
Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, Marian Popescu, a declarat
că această comisie s-a confruntat cu un caz "de magnitudine uriaşă"
atunci când a trebuit să gestioneze cazul de plagiat al lui Victor
Ponta, pentru că era vorba de premierul în exerciţiu al României.
"S-a
creat o situaţie extraordinară, pagubele de imagine pentru
universitatea românească produse de acel caz din 2012 sunt uriaşe. Nu
exagerez cu nimic. Românii care s-au realizat în materia academică în
străinătate au fost chestionaţi din Israel până în America, din Germania
până unde vreţi, în legătură cu felul în care se dau şi se iau
doctoratele în România", a spus Marian Popescu.
El
a precizat că membrii Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti au
muncit degeaba şi s-au expus gratuit atunci când au stabilit, în 2012,
că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, în condiţiile în care
prim-ministrul Victor Ponta este în continuare doctor, Ministerul
Educaţiei refuzând să-i retragă titlul.
"Consiliul
Naţional de Etică a aruncat praf în ochii comunităţii academice. (...)
Nu au făcut nicio analiză şi este absolut regretabil că se întâmplă
acest lucru şi că au făcut asta şi în cazul domnului Victor Ponta. Ştim
că nu pot fi eradicate corupţia şi coruperea, iar noi nu facem decât să
încercăm să restrângem pagubele", a mai spus Marian Popescu.
Membrii
Comisiei de Etică susţin că demnitarii vor doctorate pentru că ei de
fapt"au nevoie de medalii pe care să şi le atârne pe piept".
"Dă
foarte bine să fii domnul sau doamna cu titlul de doctor, să ai şi
cursuri şi să faci cercetări. Sunt colegi de-ai noştri care sunt
împiedicaţi să acceadă în posturi având cercetări remarcabile în
domeniu", a mai spus Marian Popescu.
Comisia
de Etică a Universităţii Bucureşti va trimite Parlamentului o propunere
de eliminare din prevederile legale a exceptării demnitarilor de la
examinarea malpraxisului academic de către comisiile de etică
universitare, membrii comisiei susţinând că nu există niciun argument
legal pentru a susţine această exceptare. În prezent, Consiliul Naţional
de Etică este abilitat prin lege să se ocupe de situaţia demnitarilor, a
persoanelor cu funcţie de demnitate publică în cazul suspiciunii de
plagiat privind teza de doctorat.
Membrii
Comisiei de Etică propun eliminarea articolului 4^2 din Ordonanţa
28/2011 pentru modificarea şi completarea Legii 206/2004 privind buna
conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.
În opinia membrilor Comisiei, acest articol este total discriminatoriu
şi contradictoriu, explicând că dacă universitatea asigură şi certifică
parcursul doctoral, atunci demnitarii ar trebui să poată fi judecaţi
pentru tezele lor de doctorat de către universităţile care i-au pregătit
în cadrul şcolilor doctorale.
În
decembrie 2014, Universitatea Bucureşti a trimis Ministerului Educaţiei o
adresă prin care a solicitat dispunerea măsurilor necesare în vederea
retragerii titlului de doctor în drept acordat lui Victor Ponta în 2003,
demersul instituţiei de învăţământ superior fiind urmarea unei
notificări făcute de premier.
Premierul
Victor Ponta arăta atunci, într-un mesaj postat marţi pe Facebook, că a
trimis o scrisoare către rectorul UB în care îl notifică asupra
faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în 2003. Ponta
preciza că acesta este un gest pe care trebuia să îl facă mai demult,
încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza sa de
doctorat, dar că nu a făcut acest lucru deoarece s-a considerat de
bună-credinţă în argumentele sale la momentul apariţiei contestării şi
nu a vrut să amestece planul pur profesional cu cel politic. Ponta mai
spunea că, după ce va părăsi viaţa politică, îşi doreşte să iniţieze un
nou demers doctoral, "respectând toate standardele şi cerinţele de la
acel moment".
Lucrarea de doctorat a
premierului Victor Ponta a fost subiectul unor acuzaţii de plagiat, după
ce, în iunie 2012, în revista "Nature" s-a scris că mai mult de
jumătate din teza de doctorat a lui Victor Ponta privind Curtea Penală
Internaţională ar conţine texte copiate.
Ponta
afirma atunci că va renunţa la titlul de doctor dacă se va stabili, de
către comisia de specialitate de la Ministerul Educaţiei, că a greşit
trecând la sfârşitul tezei de doctorat autorii din care a citat la
bibliografie, şi nu în subsolul paginii.
Ulterior,
premierul Victor Ponta a cerutAutorităţii Naţionale pentru Cercetare
Ştiinţifică(ANCS) să îi fie analizată teza de doctorat susţinută în
2003, în contextul acuzaţiilor lansate în spaţiul public. Solicitarea a
fost transmisă spre soluţionareConsiliului Naţional de Etică a
Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării.
Consiliului
Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor
Universitarea decis, în 29 iunie 2012, că premierul a plagiat în
lucrarea sa de doctorat, fiind propusă atunci Ministerului Educaţiei
retragerea titlului de doctor.
Preşedintele
Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, declara că a fost
analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că
85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte uşor de
detectat.
În iulie 2012, şi Comisia
de Etică a Universităţii Bucureşti a hotărât că Victor Ponta a plagiat
în teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiată, "prin preluarea
integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor
blocuri de text în raport cu sursele".
"Teza
de doctorat a lui Victor Ponta, Curtea Penală Internaţională, are 432
pagini numerotate. Textul propriu-zis, fără anexe, fără prefaţa semnată
de profesorul coordonator Adrian Năstase şi fără cuprins are 297 pagini.
Elemente de plagiat pot fi identificate în 115 pagini din cele 297
pagini", spunea preşedintele Comisiei de Etică, profesorul Marian
Popescu, care a prezentat în 20 iulie 2012 decizia luată în cazul
autosesizării privind plagiatul lui Ponta.
Decizia
din iulie 2012 a Comisiei de Etică a UB a fost anunţată la o zi după ce
Consiliul Naţional de Etică a informat că titlul de doctor în Ştiinţe
Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obţinut în
concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat
în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine. Totodată, potrivit
raportului întocmit de experţi şi aprobat prin hotărârea Consiliului
Naţional de Etică, nu se poate aprecia că doctorandul Victor Ponta şi-ar
fi însuşit partenitatea unor idei, concepte, modele care nu îi
aparţineau şi le-ar fi prezentat drept contribuţii personale sau
originale.
Premierul Victor Ponta
declara atunci că decizia Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti,
pe care a calificat-o drept"comisie ad-hoc" special pentru el, este
"politică" şi că singura hotărâre recunoscută este cea a Autorităţii
Naţionale de Cercetare Ştiinţifică (ANCS).
Guvernul
a modificat, în 29 decembrie 2014, Legea educaţiei, printr-o ordonanţă
de urgenţă care, între altele, permite oricărui deţinător de titlu
ştinţific să renunţe la acesta.
Anterior,
premierul Victor Ponta a anunţat că a trimis o scrisoare către rectorul
Universităţii Bucureşti în care îl notifică asupra faptului că renunţă
la titlul de doctor în drept acordat în 2003.
În
25 februarie,Camera Deputaţilora eliminat din textul ordonanţei de
modificare a legii educaţiei prevederea care dădea dreptul unei persoane
să renunţe unilateral la titlul de doctor, informează mediafax.ro
Ponta: Regatul meu pentru Marea MoscheeMusulmanilor din
București, cei mai mulți veniți după 1989 cu afaceri, nu le place ideea
de a avea aici cea mai mare moschee din Europa. Ar vrea mai degrabă un
nou cimitir, fiindcă cel vechi este epuizat, și eventual refacerea
vechii geamii de la Tineretului. Vinerea, care este cea mai importantă
zi de rugăciune a musulmanilor, se adună mai puțin de 200 de
credincioși, de aceea ar fi inutilă o moschee uriașă, dacă nu cumva
puterea de la Ankara are și alte interese. Recep
Tayyip Erdogan are această idee încă din 2004, când a venit în România
în calitate de premier al Turciei. Apoi, discuția despre nevoia unei noi
geamii în București a fost reluată în anii trecuți și la întâlnirile cu
Traian Băsescu, dar amplasarea la București a celei mai mari moschei de
pe continent este un proiect pus la punct de președintele Erdogan cu
premierul Ponta. Cei doi au o relație privilegiată, iar noul sultan de
la Ankara este o sursă de inspirație pentru tânărul premier Ponta, care
nu-și poate imita, însă, până la capăt modelul. Acuzat de corupție în
2013, înainte de alegerile prezidențiale, Erdogan a pus imediat sub
control politic Justiția și a decapitat corpul magistraților și
polițiștilor pentru a scăpa de dosarele în care era incriminat. Victor
Ponta nu a dobândit nici mai multă autoritate, nici mai mult curaj,
chiar dacă și-a lăsat mustață ca Erdogan și barbă ca imamul Samudra,
care a contribuit la atacul terorist din Bali în 2002. Premierul român
i-a oferit președintelui islamist al Turciei, prin Hotărârea de Guvern
nr. 372 din 27 mai 2015, pentru o perioadă de 49 de ani, un teren de
11.000 metri pătraţi, “în vederea edificării unui complex de clădiri de
interes public”. Terenul pe care se va construi cea mai mare moschee din
Europa se află în apropierea Casei Scânteii și este estimat la 4
milioane de euro. Nu e încă prea clar ce a primit Victor Ponta în
schimbul acestei afaceri, dar premierul și-ar putea aduce aminte că, în
perioada otomană, nici un sultan nu și-a dorit să facă o mare moschee în
Europa. Dacă ar
fi putut, Erdogan ar fi construit această enormă geamie la Köln, acolo
unde este cea mai mare comunitate de turci din Europa, de peste un
milion de oameni, dar liderii Germaniei nu l-ar fi lăsat să amplaseze un
centru islamic în mijlocul continentului. În România lucrurile par mai
simple, iar otomanii au înțeles mereu mentalitatea conducătorilor
autohtoni, avizi de bani și de putere, în propriul interes și în
defavoarea țărilor pe care le ploconeau. Ponta este doar urmașul lor: a
gustat și el din favorurile sultanului și acum crede, ca în vechile
povești, că poate fi salvat de dincolo de Bosfor.
Fostul
președinte Traian Băsescu a spus că pe lângă Marea Moschee de la
București va funcționa și o universitate pentru 6.000 de studenți
islamiști, dar șeful cultului musulman din România l-a contrazis. Poate
că Băsescu a făcut o socoteală pentru mai mulți ani sau poate că are mai
multe informații, fiindcă se pare că pe lângă imensa geamie va
funcționa și un fel de medrasă, o școală islamică. Vor avea parte de
educație religioasă cei câțiva tineri musulmani care locuiesc în
București, sau vor veni să învețe aici tineri ceceni, uzbeci, bosniaci
în căutare de noi idealuri și de noi drumuri spre ISIS? Turcia este
nostalgică și ar vrea să fie din nou în fruntea islamului în Orientul
Mijlociu și să revină ca forță modelatoare la Dunăre. Poate
că Erdogan încearcă să pună în practică ideologia “neo-otomanistă”
lansată în urmă cu mai mulți ani de actualul premier, Ahmet Davutoğlu,
care anunța că în următoarele decade Turcia va avea un rol conducător în
Balcani, unde își dorește o cooperare economică, politică și o armonie
culturală “ca în perioada otomană”. Ponta vrea să distribuie România în
rol de bucătăreasă pentru visul otoman al noului sultan, fără să se
gândească la pericolul care ar însoți amplasarea la București a celui
mai mare centru islamic din Europa, similar celui din Rotterdam.
