Scrisoare către Iohannis: George Maior nu este dorit ambasador în SUA
Radu Pop,
Redactor
11:05
Pe 30 aprilie,
preşedintele Klaus Iohannis făcea publică lista cu noii ambasadori pe
care îi va numi după ce vor fi audiaţi în Parlament, printre aceştia
fiind şi George Maior. Săptămâna trecută, George Maior a primit aviz
favorabil în comisiile reunite de politică externă pentru postul de
ambasador în SUA. Maior a primit 18 voturi "pentru", unul "împotrivă" şi
o abţinere.
În acest sens, mai multe publicaţii şi organizaţii ale românilor din SUA i-au transmis o scrisoare
preşedintelui Klaus Iohannis în care îi cer să reconsidere
nominalizarea lui George Maior în funcţia de ambasador al României la
Washington.
Redăm mai jos scrisoarea transmisă preşedintelui Klaus Iohannis de către românii din SUA:
Stimate Domnule Preşedinte,
Ca urmare a
reacţiilor venite din comunitatea românilor din Statele Unite ale
Americii vă solicităm să reconsideraţi decizia de a-l numi pe Domnul
George Cristian Maior, fost director SRI, în poziţia de ambasador al
României la Washington D.C. şi să desemnaţi în această poziţie o altă
persoană care să aibă credibilitatea necesară pentru a putea conlucra cu
comunităţile româneşti de aici.
Având în
vedere istoricul relaţiei tensionate dintre comunitatea româno-americană
şi fosta Securitate, precum şi acţiunile şi atribuţiile actualului SRI,
numirea unui fost director al acestui serviciu în poziţia de ambasador
în SUA va crea automat un zid care va face aproape imposibilă o
conlucrare între Ambasadă şi comunitate.
Mai mult,
dat fiind faptul că SRI şi-a asumat trecutul fostei Securităţi,
nominalizarea Domnului Maior ar redeschide răni adânci în comunitatea
românească din SUA, răni care abia s-au cicatrizat după 25 de ani.
În două
ipostaze din ultimele luni, ultima la lansarea Monografiei SRI, actual
şi foşti directori SRI l-au avut alături pe Generalul de Securitate
Iulian Vlad. Acesta a avut un rol activ în suprimarea Revoluţiei din
1989 şi, prin activitatea opresivă a Securităţii pe care a condus-o, a
persecutat familiile românilor care au reuşit să scape din România
înainte de 1989.
De
asemenea, două situaţii recente ne arată că SRI, sub Domnul Maior, s-a
îndepărtat de la standardele unui serviciu secret dintr-o democraţie,
făcând enormi paşi înapoi în procesul de reformare.
Prima
acţiune este legată de implicarea SRI în actul de justiţie, care deja a
stârnit reacţii fără precedent ale magistraţilor din România. Ultimele
dezvăluiri ale Domnului General SRI Dumitru Dumbravă, întărite şi de
actualul Director SRI, Domnul Eduard Hellvig, confirmă că, pe timpul
Domnului Maior, SRI s-a implicat în justiţie dincolo de limitele legii.
O
implicare a SRI în justiţie este nesănătoasă pentru o democraţie,
vulnerabilizează România şi discreditează întreaga luptă anticorupţie,
generând îndoiala că nu s-ar face profesionist şi imparţial. Afirmaţia
că SRI monitorizează toate cazurile din instanţe şi aplică scheme
analitice, asemenea celor de identificare a potenţialilor terorişti, la
judecători, pe care-i categorizează apriori după “pattern-uri”
infracţionale, arată o operaţiune de controlare a justiţiei care ar
trebui să înspăimânte orice român ce îşi caută dreptatea în instanţă.
A doua
acţiune care ne-a îngrijorat profund este implicarea SRI, pe timpul
Domnului Maior, în politică. Într-un recent interviu Domnul Maior a
afirmat că în campania electorală pentru preşedinţie a vorbit cu Doamna
Elena Udrea la sediul SRI, informându-o că vor apărea pozele
compromiţătoare de la Paris. Dânsul şi-a motivat aceasta decizie
spunând: “Pot să discut cu oricine şi e normal să fac acest lucru în
calitate de director dacă eu consider că există un interes al
serviciului”. Întrebat de reporter care e acest “interes”, Domnul Maior a
spus că nu comentează mai mult, însă “întotdeauna există un interes al
serviciului”.
Pentru un
serviciu de informaţii care se prezintă ca partener al serviciilor
americane, un astfel de comportament al SRI sfidează regulile de bază
dintr-o democraţie care interzic categoric unui serviciu să se implice
în politică, cu atât mai mult într-o campanie electorală.
La cele
spuse mai sus se adaugă afirmaţia recentă a Domnului Maior că SRI este
“un fel de creier al statului, de ochi, de urechi ale statului”. Este
înspăimântător că după 25 de ani de la căderea regimului comunist, SRI
dă impresia că a ajuns sub conducerea Domnului Maior ce era Securitatea
înainte 1989 sub Generalul Iulian Vlad. În nici o democraţie din lume un
serviciu secret nu este “creierul” statului.
Comunitatea
românească din SUA s-a implicat activ în multe acţiuni în favoarea
României, însă nu poate legitima necondiţionat pe cineva care a creat un
astfel de sistem de control a societăţii româneşti, ce aduce aminte de
fosta Securitate. După 25 de ani de la căderea regimului comunist, cel
mai mare pericol pentru societatea românească este existenţa unei
instituţii necontrolabile care “mişcă”, “vede” şi “aude” tot.
Presa a
relatat că în cadrul audierii de către Comisia comună parlamentară de
politică externă, Domnul Maior a declarat că “o preocupare constantă a
proiectului său de ambasador va fi consolidarea relaţiei cu comunitatea
românească”.
Din
păcate, numirea Domnului Maior ca ambasador al României în SUA nu doar
că nu va consolida, dar va şubrezi relaţia Ambasadei cu comunitatea
românească. Relaţia comunităţii cu Ambasada României la Washington D.C.,
chiar dacă s-a ameliorat în ultima perioadă, păstrează o doză de
neîncredere datorită atitudinii din trecut a statului Român faţă de
românii din SUA. Este de notorietate faptul că în perioada comunistă
agenţi români, coordonaţi de securişti aflaţi sub acoperire diplomatică
în cadrul Ambasadei României la Washington D.C., au întreprins acţiuni
de dezbinare a comunităţii româneşti din SUA cu efecte negative care se
văd şi azi.
O
eventuală numire a Domnului Maior ca ambasador în SUA va readuce în
discuţie eterna poveste a “agenţilor sub acoperire”, ceea ce va face ca
orice contact al Ambasadei cu cineva din comunitatea românească să
creeze suspiciunea rezonabilă că acea persoană este un agent de
influenţă român. Acest lucru va face greoaie, dacă nu imposibilă
susţinerea de către comunitate a unor acţiuni comune cu Ambasada.
Potenţialul
enorm pe care comunitatea din SUA îl are pentru a sprijini România va
putea fi fructificat la maxim numai dacă în poziţia de ambasador va
exista o persoană necontroversată. Dat fiind faptul că avizul Comisiei
comune de politică externă din Parlament este doar consultativ, decizia
ultimă a nominalizării Domnului Maior ca ambasador în Statele Unite vă
aparţine în exclusivitate.
Vă
solicităm, de aceea, stimate Domnule Preşedinte, să luaţi serios în
considerare nominalizarea unei alte persoane în poziţia de ambasador al
României în SUA, o persoană care să ne inspire încredere şi cu care să
putem conlucra pentru a ajuta România în continuare.
Cu stimă şi consideraţie,
Viorel Nicula – Director “Mioriţa” USA Newspaper, Sacramento, California
Marian Petruţa – Preşedinte North American Romanian Press Association
Lucian
Oprea – Director Gândacul de Colorado Newspaper, Colorado Sorin
Pintiliuc – Romanian Portal Chicago, Illinois Dwight Luchian Patton –
Director Clipa Magazine, Anaheim, California Ioan Ciorbă – Director
Romanian Times Newspaper, Portland, Oregon Ştefan Străjeri – Director
Curentul Internaţional, Detroit, Michigan Grigore Culian – Director New
York Magazin, New York Cristian Terheş – Romanian Community Coalition
Daniel Feraru – Romanian Cultural Center Chicago Simona Botezan –
“Mioriţa USA” Cultural Association, Washington D.C. Ady Simion – Români
în Los Angeles Costin Movilă – Admin grup “Senatul Românilor Chicago”
Adrian Bogdan – Admin grup “Români în USA – East Coast” Daniel Suciu –
Admin grup “Comunitatea românilor din Los Angeles” Cristina Sirca –
Admin grup “Diaspora română unită americană şi canadiană” Vasile
Cosofreţ – Illinois Viore Vintilă – California Ana Stănuţ – Illinois
Anastasia Bud – Illinois Carmen Samson – Illinois Claudia Luca –
Illinois Raluca Usery – Illinois Mihaela Lomora – Texas Lucian Lintean –
Illinois Radu Bulgaru- Illinois Bianca Rusu – Illinois Mihai Jurcău –
Colorado Diana Camara – Illinois Mihaela Matei – California Larisa Coman
– Illinois Nicolai Tomici- Arizona Delia Gheţie – Washington Ioana
Stoica-Arizona Aghata Porfir- Illinois Marcel Ciscai – Washington, DC
Amalia Ardelean – California Florin Mocanu – California Ioana Ciupe –
California Petru Stinea – Cleveland, Ohio Cristian Laslo – Michigan
Carmen Popescu – New Jersey Ionela Kloes – California