De marti, 27 februarie, pana vineri, 1 martie, 2012, au fost trei zile, exact cat tine o minune la romani, si exact numarul de cantari ale cocosului inainte ca Petru sa se lepede de Iisus.
Si tot atat a tinut si singura tentativa a
Bucurestiului oficial de a marca faptul ca in
Uniunea Europeana exista o tara numita
Romania ale carei interese trebuiesc luate in considerare.
Sa fie foarte clar: nu este vorba aici de
"Romania" si
"Serbia", nici de poporul roman sau de poporul sarb, nici de
"nationalisme de secol 19" cum s-au grabit sa debiteze
"surse diplomatice" (anonime desigur) de la
Bruxelles prin diferite publicatii. Este vorba, ca in multe alte cazuri, de un joc dur intre cei care detin puterea in doua state. In cazul de fata, la
Bucuresti, respectiv la
Belgrad.
"Bucurestenii" beneficiaza de statutul
Romaniei de
membra cu drepturi depline in
UE si
NATO,
care le ofera multiple drepturi de veto si
parghii de influenta,
dispun de parteneriate strategice cu cateva (mari)
puteri mondiale, dintre care se detaseaza cel cu
SUA, si ocupa
o pozitie geopolitica care nu sufera comparatie cu cea a Serbiei.
Un portofoliu de avantaje de calibru greu.
"Belgradenii" nu sunt membri
UE dar aspira sa devina, nu sunt membri
NATO si nici nu doresc sa devina, au o problema inca nerezolvata cu
Kosovo, si se pot baza doar pe parteneriatul strategic cu
Rusia, care doreste sa-i vada la
Bruxelles, asezati la marea masa a
Europei cu acelasi drept de veto pe care
Romania il are,
dar pe care nu stie sa-l foloseasca.
In ciuda acestui raport de forte favorabil
Bucurestiului, in
"marea bataile politica de 3 zile" pentru
salvarea identitatii nationale si culturale a celor 2-300.000 de romani din
Serbia,
Belgradul a obtinut
o victorie majora, iar
Bucurestiul a pierdut pe linie. Un astfel de rezultat nu poate avea decat o singura explicatie:
"ai nostri" si-au jucat cartile in mod lamentabil.
Datele problemei, pe scurtSerbia oficiala incalca, in mod brutal,
drepturile romanilor din
Valea Timocului, aplicand
o politica deliberata si evidenta de asimilare, fara egal in
Europa.
Romanii de acolo nu au nicio singura scoala la care sa-si trimita copii sa invete in limba materna si aproape nicio biserica care sa tina slujbele in limba lor.
Daca n-ar fi fost vorba de
romani, si nici de
"baietii" de la
Belgrad care au devenit peste noapte frecventabili la
Bruxelles,
Paris,
Berlin,
Haga,
Stockholm etc.
, o astfel de politica fata de o minoritate ar fi fost imediat condamnata ca
"discriminare etnica",
"discriminare religioasa" sau chiar
"rasism". In
cazul romanilor,
Europa trece insa cu vederea
. Olanda si
Franta au demonstrat-o deja, de ce n-ar face-o si
Serbia?
Dupa dezastrul in care
fortele pseudo-nationaliste si
retrograd-comuniste din
Serbia au impins poporul sarb in
1999,
Belgradul a inceput sa
"discute" cu
Bucurestiul problema minoritatii romane din
Serbia.
A facut-o fiindca se afla cu spatele la zid si nu-si putea permite complicatii cu
Romania cand intreg
Occidentul era impotriva sa.
Oricine poate constata ca
"distinctia" pe care
Belgradul o face intre
romani si
"vlahi" seamana ca doua picaturi de apa cu
"distinctia" pe care
Chisinaul o facea (atunci cand
Vladimir Voronin era presedinte) intre
romani si
"moldoveni".
"Prietenii" de la
Belgrad ai multor politicieni de la
Bucuresti considera ca populatia de pe
Valea Timocului este alcatuita din
"vlahi", nu din
romani. Sa admitem o clipa, prin reducere la absurd, ca au dreptate. De ce, atunci,
autoritatile sarbe nu le ofera scoli in limba "vlaha", pentru a raspunde
standardelor in materie de minoritati al
e Uniunii Europene la care vor sa adere?
Simplu: fiindca nu exista limba
"vlaha", ci doar
limba romana, iar scolile din regiune predau in
limba sarba, ca
vehicule politice de asimilare etnica fortata, exact dupa cum faceau
scolile din Transilvania prin anul 1912, in
limba maghiara.
Cine se afla la originea acestei diversiuni bine coordonate si aplicate pe teren? Daca urmam logica infailibila a lui
"quid prodest" si incercam sa urmarim firele afacerii, cine se incurca incontinuu, de pe la
1856 incoace, de
blocul politic si etnic romanesc in incercarea sa de a-si promova interesele in
Europa de sud-est? Ce capitala a dezvoltat o adevarata obsesie fata de
Romania, dupa aderarea ei la
NATO si, mai ales, dupa incheierea parteneriatului strategic cu
SUA?
Din pacate, in
marea confruntare geopolitica care determina astazi, sub ochii nostri,
noua ordine din
Europa pentru cel putin urmatoarea suta de ani,
interesele Romaniei sunt prost aparate. Nu doar ca raportul de forte extern este defavorabil, dar
Bucurestiul face si greseli in serie, si - bonus -
mai este si sabotat din interior.
Dovada? Nici n-a apucat bine actualul ministru de Externe sa rosteasca idea (absolut corecta) ca
Europa ar trebui sa se obisnuiasca cu
o Romanie activa, ca vocea i-a si fost acoperita de corul apologetilor
"prieteniei traditionale romano-sarbe". Unii dintre indignati (Ion Iliescu, Gyorgy Frunda, Victor Ponta).
Adevarata "prietenie traditionala" care trebuie salvataUrmarind halucinantele rataciri prin
istoria relatiilor romano-sarbe ale unor ingineri hidrotehnisti, avocati sau procurori, nu ne ramane decat sa ne intrebam daca n-ar fi mai degraba urgent sa ne preocupam de salvarea prieteniei traditionale dintre statul roman si natiunea pe care (pretinde ca) o reprezinta.
In politica, greselile se platesc intotdeauna, iar greselile grave se platesc foarte scump.
Romania a
decontat la acest inceput de martie, la
Bruxelles, cascada de greseli facute in relatia cu
Serbia,
dupa anul 2000, de toti liderii de la Bucuresti.
Ani de zile, politicienii romani au ramas surzi si orbi la toate semnalele politice primite de aliati importanti ai
Romaniei (
SUA,
Marea Britanie,
Germania,
Italia,
Turcia si
Polonia, printre altii) pe
tema Kosovo si, in numele
"prieteniei traditionale romano-sarbe" (care de fapt nu exista) si a
"principiilor de drept international" (care sunt, dintotdeauna,
ceea ce marile puteri mondiale interpreteaza din ele), si-au autoasumat rolul de avocati ai
Serbiei in dosarul respectiv, aliniindu-se astfel implicit la
pozitia Moscovei.
Drept
"multumire",
Belgradul si-a intensificat politica de intimidare la adresa romanilor din Valea Timocului,
si-a asmutit serviciile de informatii asupra lor,
infiltrandu-le cu agenti organizatiile etnice,
amenintandu-le si intimidandu-le adevaratii lideri,
pana la limita agresiunilor fizice si incendierilor nocturne. Un fel de
Ku Klux Klan in inima
Europei secolului 21 pe care, ciudat,
Bruxelles-ul nu il vede. Se mai mira cineva, in aceste conditii, ca unii
romani de acolo nu au curaj sa vorbeasca cu presa si sa-si spuna
"romani", acceptand
ridicolul termen medieval de
"vlahi"?
Recent, totul a basculat.
"Baietii" de la
Belgrad au incheiat, oportunist, un soi de
"acord" cu
liderii kosovari, ceea ce a permis
liderilor vest-europeni o la fel de oportunista iesire din corzile acestui dosar, prin anuntarea unei
"mari victorii" in
Balcani. In timpuri de grava criza economica si sociala, o mica laudaroseniei de consum intern face cat o mare victorie militara din alte vremuri. Iar
Romania, in aceasta combinatie,
a ramas intr-un mare ofsaid.
Astfel se explica primirea ostila, in
UE,
a tentativei de 3 zile a
Romaniei de a-si proteja conationalii din
Serbia.
Datorita seriei incedibile de greseli facute de liderii sai incepand de prin 2000-2001,
Romaniei i s-a spus ca "nu manifesta spirit european" cand incearca sa apere
o minoritate persecutata, in timp ce
Olanda,
care utilizeaza dreptul sau de veto in mod absolut abuziv, nu sufera, de fapt, nicio consecinta din partea
puterilor occidentale si institutiilor europene, fiind mangaiata parinteste pe crestet.
Ce daca incalca flagrant Tratatul european? Este Olanda si i se permite.
Rezultatul: un dezastruDelegatia Romaniei s-a intors de la
Bruxelles cu un asa-zis
"protocol" referitor la
protectia minoritatilor din Romania si
Serbia. Care este semnat de
ambasadoarea Serbiei la
UE (impresionant nivel de reprezentare!), si nu este insotit de un calendar de implementare, cu termene si responsabilitati precise.
Comisia Europeana a
"recomandat" si ea
Serbiei sa aplice prevederile din documentul respectiv.
Una din mantrele la moda la ultimul
Consiliu European a fost ca
presedintele sarb,
Boris Tadici, este un
"pro-european care trebuie sprijinit". Nu stim exact cat de
"pro-european" este domnul
Tadici,
dar stim sigur ca nu domnia sa detine puterea reala in
Serbia, ci
serviciile de securitate mostenite de la Tito. Domnul
Tadici este
"pro-european" pentru ca acestea au decis ca, in etapa actuala, interesele le sunt mai bine servite prin aderarea
Serbiei la
UE.
Dupa ce
Belgradul s-a jucat cu
UE de-a capturarea criminalilor de razboi din
Bosnia peste 10 ani, in conditii net defavorabile, crede cineva la
Bucuresti ca odata ce
Serbia a primit
statutul de candidata la aderare la
UE, va mai exista vreo parghie de presiune asupra
autoritatilor sarbe pentru a apara
minoritatea romana din
Serbia? Este usor de intuit ce vor face oficialii sarbi cu
"protocolul" semnat de
ambasadoarea lor la
Bruxelles, chiar daca
"operatiunea" nu poate fi explicitata printr-un limbaj civilizat.
"Angajamentul" Belgradului fata de
"protocolul" de la
Bruxelles s-a vazut, chiar in aceeasi zi, cand
preotul Boian Alexandru,
un roman timocean curajos, a fost bruscat de granicerii sarbi la revenirea din Romania, pentru ca
"indraznise" sa declare la
stirile TVR din
ziua precedenta ca este roman. Teribila
"infractiune" in ochii
"prietenilor sarbi" de grija carora se agita Ion Iliescu,
Gyorgy Frunda si
Victor Ponta.
Traian Basescu trebuia sa-si foloseasca
dreptul de veto in
Consiliu,
indiferent de parerea celorlalti sefi de stat, nu pentru
"ca putea" (cum face
Olanda), nu din
"nationalism" (termen irelevant in context),
ci pentru ca asa era corect,
etic si
conform cu principiile fondatoare ale
UE, de care
oficialii de la
Bruxelles si din alte capitale fac mare tapaj, atunci cand le convine. Pentru ca nu a facut-o,
romanilor din
Valea Timocului le mai ramane acum doar
protectia divina.
Este evident ca nu putem fi nemti, dar daca tot am semnat parteneriate strategice cu
Polonia si
Turcia, n-am putea sa fim, macar putin, polonezi sau turci cand ne aparam interesele la
Bruxelles?
Unii vin, alţii pleacă. Supranumită „loja foştilor ofiţeri", Farul Ospitalier din Constanţa îşi modifică actele constitutive. Concret, pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul 3041/212/2012, al cărui obiect este reprezentat de o cerere de acordare a personalităţii juridice. 
