Hotelul Scandinavia din Mamaia, dator cu peste 22 de miliarde către RAFO
Prima pagină2 mar 2012
SC RAFO Oneşti SA, odinioară una din cele mai mari companii din ţară, are acum pierderi mai mari chiar decât produce şi datorii colosale, de ordinul miilor de miliarde de lei vechi. Astfel, potrivit ultimelor raportări oficiale, rafinăria băcăuană, cu 1.023 de angajaţi, a înregistrat în 2010 o cifră de afaceri de 44.85.871 lei şi pierderi de 54.704.754 lei. În plus, compania controlată acum de ruşi, care deţine în Constanţa firma de transport Grup Media Sud SA, a declarat datorii totale de 239.207.446 lei, adică aproape 56 de milioane de euro. RAFO, controlată acum de off-shore-ul Patrochemical Holding GMBH şi administrată de Andrey Yurkevich, Miroslav Dermendjiev şi Igor Rohlin, nu ajungea în situaţia aceasta fără jaful derulat ani de zile de gruparea Iacobov-Tender- fraţii Iancu. De altfel, Corneliu Iacobov a şi fost condamnat, în noiembrie 2010, de către Curtea de Apel Bucureşti, la 7 ani de închisoare în dosarul prejudicierii RAFO şi obligat la plata către rafinărie a 18.455.220,26 lei, în solidar cu complicii săi, Toader Găureann şi Marin Marin. Afaceristul PSD a făcut însă recurs, care se judecă şi în prezent, iar RAFO a rămas cu prejudiciul, pe care îl apreciază ca fiind mult mai mare decât cel stabilit de Curtea de Apel, respectiv 24.289.450,26 lei.
Un document remis ieri Bursei de Valori Bucureşti (BVB), compania listată RAFO anunţă că are în derulare 79 de procese; dintre acestea, nu mai puţin de 18 sunt îndreptate împotriva lui Corneliu Iacobov, Ovidiu Tender şi Marian Iancu. Pe de altă parte, există şi o serie de procese cu societăţi din Constanţa, cum ar fi SC Tour Scandinavia SA, CFR Călători şi CFR Marfă Constanţa. Acţiunile din instanţă îndreptate împotriva grupului Iacobov- Tender- Iancu sunt răspândite în toată ţara. Astfel, RAFO a dat în judecată firme precum BKP Trading Impex SRL (fosta VGB Impex SRL), BKP Trust Invest SRL (fosta VGB Oil SRL) şi Faber Invest & Trade SRL, toate controlate de Marian Iancu, patronul clubului de fotbal Poli Timişoara, la judecătoriile din Piteşti, Buftea, Braşov, Craiova, Oradea, Cluj Napoca, Oradea şi Giurgiu. În paralel, RAFO execută silit Perla Moldovei SA pentru suma de 13.385.666,58 lei şi cere la Tribunalul Bacău de la Servgrup SA debite de 8.608.780,97 lei, ambele firme fiind deţinute de Corneliu Iacobov. De asemenea, rafinăria băcăuană i-a dat în judecată pentru prejudicii de alte sute de miliarde de lei vechi pe miliardarul Ovidiu Tender, Toader Găureanu, Marian Iancu, Bogdan Sălăjan (acolitul lui Iancu, cel care administra hotelul Moldova din Olimp, până la preluarea acestuia de către Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box), Marian Badea şi Cecilia Dumitrescu. Dosarul acestora, numărul 28726/2/2006, se judecăă şi acum la Tribunalul Bucureşti. O altă speţă interesantă, aşa cum a fost ea prezentată investitorilor, în documentul trimis BVB, este cea în care RAFO cere de la Mihai Iacob, Teodor Nicolăescu, Banca Română de Scont (defuncta instituţie a aparţinut lui Sorin Ovidiu Vîntu) şi Dramiral Group SA plata unor prejudicii de 1.570.587,45 lei şi 2.002.550 de dolari. Devalizatorii sus menţionaţi au fost trimişi în judecată în 2010, iar dosarul se judecă acum la Tribunalul Bucureşti. Revenind la speţele RAFO legate de Constanţa, merită menţionat dosarul 7579/212/2009 de la Judecătoria Constanţa, în care rafinăria din Oneşti este chemată în garanţie într-un proces în care SNTFM CFR Călători SA Regionala de Transport Feroviar Constanţa a dat în judecată SNTFM CFR Marfă SA Sucursala Constanţa. Cele două companii de stat se judecă pentru 2.427 kilograme de motorină care au dispărut pe drumul de la Borzeşti până la Feteşti, dosarul plimbându-se de la judecătorie, la Înalta Curte, pentru a reveni la Tribunalul Constanţa. Un alt dosar foarte interesant este cel legat de SC Tour Scandinavia SA, fosta firmă a lui Corneliu Iacobov, care deţine hotelul Scandinavia din Mamaia, de la care RAFO are de recuperat datorii de 2.214.321 lei. În dosar apar şi hienele S Imobiliare SRL, Faber Invest & Trade SRL şi VGB Invest SRL, firmele lui Marian Iancu. Dosarul a fost strămutat de la Tribunalul Bacău la Tribunalul Prahova, unde se judecă şi în prezent. Precizăm că, din februarie 2011, hotelul Scandinavia, acum o ruină de 5 stele, a fost vândut firmei sătmărene Dan Mar General Construct, cu 3,3 milioane de euro.
Cristian ANTON
(227)
Sursă:
Replica
Cotidian de atitudine bine informat - Anul XIII Nr. 2966 (3022) Vineri, 2 Martie 2012