Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu? Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului și cu valul laolată se vor risipi înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine . D.Sin.
Uploaded by RupertJones on Aug 3, 2010
Andris Nelsons conducts the City of Birmingham Symphony Orchestra in part two of Dvoľák's Symphony No. 9 in E minor, 'From the New World' during Proms 2010 season.
| Intifada lui Arafat - coordonată de Ponta, Antonescu și Voiculescu | ||
| Scris de Dan Badea |
Revolta „gușterilor“, declanșată după demisia lui Raed Arafat din ministerul sănătății, a fost pregătită, organizată și susținută de alianța anti-românească USL. Este singura concluzie rezonabilă ce poate fi trasă după evenimentele petrecute în ultimele zile în București și în mai multe orașe din țară.
Pentru a-și mobiliza masele de manevră formate în general din persoane lipsite de discernământ, derbedei, pensionari senilizați sau dezinformați, aurolaci, gură-cască și alți gușteri ușor de manipulat, liderii USL s-au folosit de mașinăria de propagandă verificată de nenumărate ori în ultimii ani, adică de antenele lui Voiculescu și Schwartzenberg-Ghiță, precum și de rețeaua de socializare Facebook, canale a căror utilitate în astfel de operațiuni a fost deja dovedită. Antena3, Realitatea TV și apelurile/petițiile de pe Facebook au fost primele arme folosite de USL împotriva democrației, înainte de utilizarea pietrelor de dat în cap, aduse la sacoșă de golanii incitați de tonomatele lui Ponta și Antonescu. Motivul recurgerii la această soluție extremă – adică rezolvarea prin mișcări de stradă a marilor probleme politice cu care se confruntă USL- este cât se poate de simplu. Deși s-a intrat în anul electoral, liderii uniunii n-au reușit să-și impună în instituțiile democratice avute la dispoziție, adică Parlament și Curtea Constituțională, temele de pe agenda politică proprie și nici să le respingă pe cele impuse de coaliția aflată la guvernare. Ei n-au reușit să găsească astfel nici măcar motivele legale pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, tema politică fundamentală de pe agenda USL, darămite să respingă temele lansate de adversarii politici, precum comasarea alegerilor, reorganizarea teritorială și modificarea Constituției. În aceste condiții de impotență politică, singura soluție care le-a rămas socialiștilor Ponta și Antonescu este cea învățată de la tătucul Ilici, anume scoaterea gușterilor în stradă înarmați cu pietre și lozinci anti-Băsescu, adversarul mafiei USL.
Arafat – hârtia de prins muște a USL
Rolul lui Raed Arafat în acest mecanism politic diversionist este cel al hîrtiei de prins muște, folosită cu succes de părinții naturali și spirituali ai lui Ponta și Antonescu. Că Arafat a fost folosit ca pretext pentru destabilizarea socială o demonstrează continuarea invocării numelui său după ce motivul care a generat această invocare a dispărut. Deși președintele Traian Băsescu a cerut și a obținut vineri, 13 ianuarie, retragerea proiectului de lege privind reforma din sănătate, contestat vehement pe „segmentul“ SMURD, de către Raed Arafat, numele arabului a fost invocat, constant, în toate manifestațiile de stradă ce au urmat acestei decizii. Aceasta este dovada că tema Arafat a rămas agățată de singurul neuron disponibil al manifestanților abrutizați de televiziunea lui Voiculescu, Antena3. Mulți dintre „gușterii“ care au ieșit sau încă mai ies în stradă n-au aflat nici astăzi că SMURD-ul nu se privatizează, că nu s-a privatizat și că, în definitiv, nu poți privatiza un serviciu militarizat sau un minister. Și mai mulți dintre ei nu știu că Arafat controlează financiar donațiile și sponsorizările pentru SMURD, sau că s-a însoțit în operațiunea de colectare de fonduri, inclusiv în vârful campaniei 2%, de doi reprezentanți de bază ai celor doi moguli (Vîntu și Voiculescu) care au susținut financiar, mediatic și (i)moral campania anti-Băsescu, Radu Tudor și Emil Hurezeanu. De ce s-a însoțit Arafat, în fruntea Fundației pentru SMURD, tocmai cu cei doi reprezentanți ai mafiei Grivco și nu cu reprezentanți ai societății civile, neimplicați politic? Nu este și aceasta o apropiere oficială a fundației lui Arafat de mafia USL reprezentată de Antonescu, Ponta și Voiculescu – via Constantin?
Jurnaliștii Antena 3 și Realitatea TV – aspiratori de „gușteri“
Diversioniștii USL au aplicat și exploatat, abil, pentru a-i atrage pe gușteri în stradă, principiul conform căruia „nu exiști, dacă nu apari la televizor“. Principiul a fost verificat, cum am spus, în foarte multe cazuri de „revoltă spontană“ organizată de mafia Grivco și, mai nou, de USL, ultima revoltă de anvergură fiind cea din mineriada sindicală „Noi vrem respect“, din 2009. Sâmbătă și duminică, spre exemplu, jurnaliștii de la Antena3, Realitatea TV și RTV s-au proțăpit în Piața Universității și au transmis în direct pentru bizoni, gușteri sau berbeci dornici de a-i vedea rudele, gagicile sau, în cazul pensionarilor, administratorii de bloc, la teveu. Așa s-au adunat, cel puțin în Capitală, cu trei astfel de „aspiratoare de gușteri“, susținute din studiourile canalelor de dezinformare din mass media, de dezbateri la care au participat reprezentanții USL. Antena 3, spre exemplu a transmis continuu, zilele acestea, neamul voiculeștilor fiind disperat să scoată lumea în stradă, motiv pentru care a utilizat toate principiile dezinformării, minciuna, exagerarea și zvonistica fiind instrumente de bază ale acestei ample manipulări televizate. Cea mai flagrantă dintre ele a fost aceea prin care s-a forțat o paralelă cu Ceaușescu, diversioniștii lui Voiculescu lansând zvonul că „Traian Băsescu a fugit din București“ fără a preciza dacă a luat elicopterul sau metroul. „Băsescu a fugit din București“ - anunța Antena3, vidanja mediatică a familiei Voiculescu. Chiar și așa s-a dovedit că mafia USL n-a reușit să scoată în stradă, în toată țara, mai mult de 2-3000 de oameni (vineri), sau 3-4000 de oameni (sâmbătă). Păi asta înseamnă că n-au reușit să-i convingă să iasă în stradă nici măcar pe cei mai vulnerabili dintre susținătorii politicii lor, adică pe aurolacii din subterane.
Intifada declanșată, via palestiniano-iordaniano-siriano-românul Raed Arafat, împotriva lui Traian Băsescu a fost revendicată timid, mai întâi de Crin Antonescu, iar apoi de Victor Ponta, abia ieri, după ce PNL și PSD au organizat oficial, la vedere, câteva mișcări de protest în țară, cel mai reprezentativ fiind cel din Iași. Penalul Relu Fenechiu, liderul PNL Iași, și-a mobilizat oficial susținătorii încă de sâmbătă, pentru participarea la demonstrația anti-Băsescu din fața Palatului Culturii, acțiune organizată de tineretul liberal. „Vă invit să vă alăturați acțiunii de protest a tinerilor liberali ieșeni ce va avea loc mâine, 15 ianuarie, la ora 12.00, cu plecare din Piața Palatului și punct terminus, de desfășurare, în Piața Unirii. Toate marile orașe au ieșit în stradă, mai puțin Iașul! Relu Fenechiu (send via GO SMS)“. Așadar, disperat că tocmai el va fi acuzat de nerealizarea sarcinilor de partid, Fenechiu s-a tradus în fapt printr-un amărât de SMS, deconspirând secretul revoltei „gușterilor“ USL. El a participat, duminică, la „acțiunea“ din Iași, alături de Varujan Vosganian și de subordonatul cu nume de metresă, Adomniței.
Trezorierul PNL, sufletul mișcării de protest, iar liberalul Boza, gornistul
Implicarea directă a activiștilor USL în acțiunile de protest declanșate în țară, imediat după demisia din 10 ianuarie a talibanului Raed Arafat, a fost dovedită deja prin identificarea unora dintre ei printre manifestanți, sau prin folosirea de către alții a paginilor de facebook pentru a suna mobilizarea. Astfel, la mitingul de vineri seara, la care au participat cîteva sute de manifestanți, au fost recunoscuți, printre gușterii revoltați, secretarul general al PSD Ilfov, Mihai Barbu, posesor – conform blogosferei- a 10 dosare penale pentru evaziune, alături de un șofer de partid, tot de la PSD Ilfov, Marian Paraschiv. Tot în centrul protestatarilor s-a aflat și Rareș Mănescu, trezorierul PNL. Alături de ei au mai fost revoluționari precum Ion Ciochină, Nicolae Dide și Dorin Lazăr Maior (Brașov). Ei erau înconjurați de zeci de ultrași ai galeriei echipei de fotbal Steaua București. Cel care i-a mobilizat pe mulți dintre protestatari a fost tot un liberal de-al lui Antonescu, Mircea Boza. „Mureșenii arată că le pasă! Este timpul ca și bucureștenii să facă același lucru! Propun să ne strângem în piața Universității și să mergem la Palatul Cotroceni. Mâine, 13 ianuarie, ora 18.30. Să-i pregatim un debut de week-end democratic celui care dorește demolarea SMURD-ului:Traian Băsescu!“ - a anunțat Boza pe pagina sa de Facebook. El a fost apoi felicitat, oficial, de Crin Antonescu. „PNL nu a luat inițiativa organizării unor proteste - a mințit liderul liberal. Dacă cel care a inițiat pe Facebook protestul este liberal, îl felicit. Salut faptul că a fost luată această inițiativă, și salut faptul că mii de cetățeni români au ieșit în stradă“ – a spus Antonescu sâmbătă, într-o conferință de presă.
Antonescu recunoaște implicarea
Crin Antonescu n-a recunoscut de la început implicarea în revolta „gușterilor“, chiar dacă au apărut dovezi concrete despre aceasta. Sâmbătă seara însă, în timpul intifadei din Piața Universității, când derbedeii instigați de televiziunea lui Voiculescu au aruncat cu pietre în jandarmi, Antonescu s-a declarat solidar cu derbedeii. „Deşi PNL nu s-a implicat în niciun fel în protestele de stradă organizate la Bucureşti şi în întreaga ţară în ultimele zile, PNL salută şi este pe deplin solidar cu toţi cei care au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta protestul şi faţă de înlăturarea doctorului Raed Arafat şi faţă de modul în care un proiect de lege s-a încercat a fi impus neconstituţional şi mai ales protestul faţă de comportamentul puterii“- a declarat el la un post de televiziune, adăugând că va prelua controlul demonstrațiilor. „Ne vom implica direct prin prezenţa membrilor noştri, prin chemarea în stradă a tuturor celor care nu mai au altă soluţie pentru a-şi apăra drepturile, pentru a apăra democraţia, decât ieşirea în stradă“ - a zis Antonescu. Lui i s-a alăturat Victor Ponta, care i-a încurajat și el pe protestatari, încurajându-i. „Îi respect şi îi felicit pe toţi românii care au ieşit în stradă pentru a-şi apăra drepturile în faţa abuzurilor unui regim politic nedemocratic! Este nevoie ca vocea lor să fie auzită, pentru că ei sunt cei care au transmis acest mesaj extraordinar de solidaritate, de revoltă, dar şi de speranţă. Am însă îndemnul ca toţi cei care ies în stradă să fie atenţi la provocările oamenilor regimului Băsescu şi să respingă total orice gest de violenţă. Mesajul pe care îl transmit românii trebuie să nu fie alterat de gesturi extreme care i-ar putea da şansa preşedintelui Băsescu să ignore şi să sfideze în continuare vocea poporului, prevederile Constituţiei şi fundamentele statului de drept! În stradă în mod paşnic, aşa românii îşi vor lua ţara înapoi!“ - a spus Ponta, după ce se solidarizase și el, pe Facebook, cu Raed Arafat, dezinformând mai abitir decât angajații lui Voiculescu. Dealtfel, Victor Ponta este cel care, după retragerea proiectului de lege din sănătate, la cererea lui Traian Băsescu, a continuat să fluture, manipulator, tema SMURD, continuând dezinformarea nerușinată pe care a lansat-o împreună cu tovarășii lui de coaliție. „Noua lege a Sănătății, forțata de Traian Băsescu, riscă să ducă la desființarea SMURD! Ei vor să distrugă SMURD pentru a face loc clientelei de partid! Nu avem voie să-i lăsăm să distrugă și puținele lucruri care mai funcționează în România! Avem obligația să fim alături de SMURD în aceste momente grele, tot așa cum, de-a lungul timpului, SMURD a fost întotdeauna alături de noi!“ - a lansat Ponta pe pagina sa de facebook la o zi după retragerea proiectului de lege din sănătate.
Violențele de sâmbătă seara, din centrul Capitalei, au arătat cât de departe pot merge liderii USL pentru a-și atinge scopurile electorale, precum și lipsa lor de scrupule în alegerea metodelor de luptă împotriva adversarului politic. Folosirea derbedeilor de pe stadioane pentru a crea o stare conflictuală în Piața Universității este deja dovedită. Jandarmeria i-a identificat deja pe câțiva dintre liderii și membrii galeriilor Dinamo și Steaua, huligani recidiviști și recunoscuți pentru violențele generate de-a lungul timpului. Pe ei s-au bazat liderii USL, ca să creeze pretextul pentru introducerea în discuție a temelor de partid. Duminică, după ce USL a preluat conducerea mișcărilor de protest, în piețe au început să apară și indivizi precum infractorul Nati Meir, derbedeul Bebe Ivanovici sau pușlamaua lui Felix, Mircea Badea. Păpușarii au început astfel să iasă, precum șobolanii, de prin crăpăturile construcției USL.
Și pentru că gușterii USL au strigat lozinci de genul „Raed Arafat – român adevărat“ și au inițiat chiar o petiție online, cu numele „Arafat, salvatorul poporului român“, merită consemnată declarația euro-parlamentarului român, Gigi Becali. „M-am uitat cu scârbă la televizor! Mi-e scârbă de românii care au ieşit în stradă!“, a declarat Becali. „Cum să ţin cu un arab împotriva preşedintelui ţării mele?“ - a spus Becali. Întrebarea trebuie să dea de gândit tuturor celor care n-au ieșit în stradă și care nu s-au lăsat prinși în jocul anti-românesc al lui Ponta și Antonescu, mai ales că duminică a fost ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, un altfel de român decât Raed Arafat.
Dan Badea
Sursă :
Cuvinte cheie : Intifada lui Arafat - coordonată de Ponta, Antonescu și Voiculescu , -, Badea, Dan
Uploaded by vladlexaudita on May 30, 2010
Clădire A+++, unicat în România, inspirată din operele lui Hundertwasser şi Gaudi, unul din cele mai atractive imobile de birouri din capitală.În plus este singurul centru de afaceri care va avea, peste ultimul nivel, teren de sport în aer liber (configurabil în funcţie de preferinţe: tenis, volei, basket), terase
12:40 | 4 luni. Asta e vârsta blogului literar Proliteratura. În septembrie, alături de o mână de oameni entuziasmaţi, printre care se numără Ada, Alexandra, Ioana şi altii, am pornit…
Jan 9 2012 / Read More »CIA. O istorie secretă” a eşecurilor celei mai puternice agenţii secrete
Titlu: CIA. O Istorie secretă
Autor: Tim Weiner
Editura: Litera
Nr. Pagini: 496
Cumpără cartea
Tim Weiner, autorul cărţii CIA. O istorie secretă, este jurnalist de investigaţie la New York Times şi câştigător al unui premiu Pulitzer, trofeu primit în urma anchetele despre programele secrete de securitate naţională.
Volumul “CIA. O Istorie secretă” este o carte-document prin care Weiner îşi propune să distrugă aura secretoasă precum şi imaginea de superputere fără greşeală a serviciilor secrete americane. După studierea a 50.000 de documente secrete din arhiva CIA, intervievarea a zeci de şefi CIA, trecuţi în rezervă între timp, jurnalistul reuşeşte să arate lumii adevărata faţa a celor mai puternice servicii secrete. CIA, care în ultimii 60 de ani, este tot mai costisitoare, cu tot mai multe gafe mari şi în multe cazuri depăşită strategic.
“Să duci un război politic şi psihologic pe timp de pace era o artă nouă”, Gerald Miller, fostul şef al acţiunilor sub acoperire pentru Europa de Vest.Printre operaţiunile sub acoperire a agenţilor CIA în care au existat mari greşeli se numără şi cele din Pakistan, Irak şi Afghanistan, premergătoare războiului din Irak. În fapt, războiul din Irak a pornit ca urmare a activităţii şi informaţiilor oferite de CIA. După atacurile teroriste de la 11.09.2001, serviciile secrete au trimis mai mulţi ofiţeri sub acoperire în Pakistan şi Afghanistan pentru ca aceştia să-i depisteze pe conducătorii Al-Qaida, printre care se număra şi Osama bin Laden. Agenţii sub acoperire au trimis rapoarte, care ulterior s-au dovedit false, în care se făcea vorbire de existenţa armelor nucleare şi de distrugere în masă în Irak. SUA a declanşat războiul, iar la scurtă vreme George Bush, preşedintele SUA în acea perioadă, declara că CIA “bănuia că există asemenea arme”, desfiinţând credibilitatea Agenţiei.
„Analiştii CIA au învăţat să nu iasă din rând, conformându-se atitudinii convenţionale. Au interpretat greşit intenţiile şi capacităţile duşmanilor noştri, au calculat greşit puterea comunismului şi au judecat incorect ameninţarea terorismului”, scrie Weiner, care mai spune că dacă nu vor există schimbări majore în cadrul CIA şi nu se va învăţa din greşeli, atunci în câţiva ani SUA vor avea un serviciu secret de informaţii ineficient şi total depăşit de vremurile în care trăim.
Poemele concursului
http://en.calameo.com/read/000310051b5fba9374efa
grup concurs http://cititordeproza.ning.com/group/concurs-de-poezie-colindati-poeti-colindati
link mail: concurscititordeproza@gmail.com
Pe 24 iunie 1812, Napoleon traversa râul Niemen și pășea pe teritoriul rus cu o armată multinațională de 400/450.000 de oameni. Pe 28 iunie, ajungea la Vilnius; la 8 iulie soldații francezi erau la porțile orașului Mogilev, pe care l-au cucerit ziua următoare după învingerea rușilor. Pe 18 august, după prima bătălie majoră cu armată rusă, francezii intrau în Smolensk. În timp ce rușii se retrăgeau, Napoleon înainta spre inima Rusiei și, după bătălia de la Borondino, intra în Moscova pe 14 septembrie.
Napoleon spera că ocuparea Moscovei îl va forța pe Țar să răspundă apelurilor sale pentru pace, dar Alexandru știa că nu-și poate permite să încheie pacea atâta timp cât armata napoleoniană se afla pe pământ rusesc. La Grande Arméea părăsit Moscova pe 19 octombrie pentru a o lua spre sud-vest, spre orașul Kaluga, dar după bătălia de la Maloiaroslavets, armata a trebuit să se retragă pe același drum pe unde pornise invazia, trecând prin Smolenks și Vilnius. Rămășițele armate au trecut râul Berezina la sfârșitul lui noiembrie și au revenit pe teritoriul Prusiei pe 13-14 decembrie.
Francezii au stat pe teritoriul Imperiului Rus mai puțin de șase luni, iar durata scurtă a șederii lor arată că ei n-au văzut niciodată administrarea teritoriilor rusești aflate sub ocupație ca fiind altfel decât temporară, având ca unic scop asigurarea aprovizionării pentru armată.
Care a fost răspunsul rușilor la invazia lui Napoleon? Cum a fost percepută La Grande Armée de către populația locală? Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie analizate sursele din Mogilev, Smolensk și Kaluga. Primele două orașe au fost ocupate de francezi, iar aici a fost organizată o administrație temporară. Kaluga a rămas sub controlul rușilor, dar era amenințat constant de proximitatea inamicului și a trebuit să suporte consecințele invaziei din regiunile apropiate.
Polonezii se alătură lui Napoleon
Cum armata napoleoniană avansa către Vilnius și Mogilev, exista posibilitatea ca nobilii polonezi și lituanieni să-l vadă pe Napeleon ca pe un salvator. Vilnius era capitala Lituaniei, zonă achiziționată de Rusia ca urmare a celor trei împărțiri ale Poloniei (1772, 1775, 1795). Mogilev era în Bielorusia, care făcuse cândva parte din Marele Ducat al Lituaniei, dar fusese încorporat Imperiului Rus ca urmare a Primei Împărțiri a Poloniei. Populația Bieloruiei era mixtă din punct de vedere etnic și religios: proprietarii de pământ erau în mare parte polonezi de rit catolic, în timp ce țăranii erau ortodocși sau uniți.
Napoleon a creat Marele Ducat al Varșoviei în 1807 din teritoriile poloneze din Prusia, și mulți din polonezii care s-au alăturat armatei lui Napoloen (circa 100.000) visau la nașterea unui nou regat polonez care să includă cel puțin și acele teritorii pierdute ca urmare a împățirilor Poloniei și teritoriile fostei Uniuni Polono-Lituaniene. Nobilimea vorbitoare de poloneză din Lituania era însă interesată de posibilitatea unui regat al Lituaniei restaurat, independent de Polonia. Napoleon a găsit sprijin și în Bielorusia. O confederație de nobili formată la Mogilev i-a promis loialitate lui Napoleon, în calitate de ”cetățeni ai vechii, inseparabile Polonii”.
Napoloen nu s-a ridicat la așteptările polonezilor și lituanienilor și nu a fost considerat de majoritatea nobilimii bieloruse un salvator, și asta din două motive. În primul rând, Napoleon era interesat doar de succesul campaniei sale și nu era dispus să prejudicieze negocierile cu Alexandru prin acordarea de alte concesii polonezilor. El a stabilit o administrație separată în Vilnius, denumită Guvernul Lituaniei, dar acesta nu a fost alăturat Ducatului Varșoviei și, în plus, excludea provinciile bieloruse Mogilev și Vitebsk. În al doilea rând, cu puține excepții, nobilimea poloneză din Bielorusia nu era dispusă să-l sprijine pe Napoleon. Confederația din Mogilev a rămas inactivă în timpul campaniei, iar proprietarii polonezi nu s-au grăbit să se alăture armatei. Polonezii care au luptat alături de Napoleon îi priveau cu dezgust pe polonezii pasivi care refuzau să se implice atâta vreme cât rezultatul războiului rămânea încă neclar.
Potrivit mărturiei unui oficial din Mogilev, Matshal Davout, acesta și-a exprimat surprinderea că nu a găsit același entuziasm și ”spirit polonez” în Mogilev așa cum a văzut în alte provincii. Chiar și în Vilnius, unde francezii au fost mult mai bine primiți, era greu să găsești oameni dispuși să intre în armată: ”Lituanieii aveau numai laude pentru Țarul Alexandru, și a fost foarte dificil [...] de a-i inspira pe lituanieni cu dorința sau sentimentul renașterii patriei poloneze.” Sursele contemporane, atât franceze cât și rusești, explică reticența nobililor faptului că aceștia se temeau că francezii aveau să impună eliberarea șerbilor.
Poziția evreilor
Alt grup a cărui loialitate era suspectă au fost evreii. În Bielorusia, populația evreiască a fost estimată ca variind între 32.000 și 200.000. Prima împărțire a Poloniei, din 1772, crease o problemă evreiască. Ecaterina a II-a și Alexandru I au încercat, pe de-o parte, asimilarea populației evreiești și, pe de altă parte, protejarea țărănimii prin limitarea activităților economice ale evreilor. Rezultatul a fost creșterea nemulțumirii evreilor din cauza imixtiunilor în organizațiile administrative tradiționale și dezagregarea mijloacelor lor de trai, fără a se face niciun progres în vederea asimilării.
Politica lui Napoloen vis-a-vis de evrei a dat guvernului rus încă un motiv de îngrijorare. În 1806, Napoleon a cerut formarea unei Adunări a notabililor evrei din ținuturile franceze și italiene. În 1807 s-a ținut încă o adunare de acest fel, la care au fost invitați evrei din toată Europa. La acel moment, guvernul rus s-a temut că evreii vor ajunge să-l vadă pe Napoleon ca pe salvatorul și eliberatorul lor; astfel, sstrămutarea evreilor din Bielorusia a fost oprită temporar. În 1812, La Grande Armées-a folosit de evrei pentru spionaj, aprovizionare și, având în vedere cunoștiințele lor de limbi străine, pentru negoț. Dar sursele franceze și unele din mărturiile ofițerilor ruși subliniază faptul că majoritatea evreilor rămâneau loiali Rusiei. Davout, spre exemplu, a trimis un raport lui Napoleon pe 8 august din zona Smolensk, în care spune că evreii i-au indus în eroare pe francezi în mod intenționat cu privire la poziția trupelor de cazaci.
Napoleon, eliberatorul șerbilor?
Cea mai mare frică a guvernului rus era însă că Napoleon se va prezenta ca eliberator al șerbilor. Încă dinaintea invaziei au apărut zvonuri în rândul șerbilor conform cărora aceasta era intenția lui Napoleon, astfel că guvernul imperial a răspuns prin staționarea de soldați în fiecare provincie pentru a preveni orice probleme. Există dovezi care susțin că Napoleon a luat în considerare și acest pas. În timp ce se afla la Moscova a cerut să-i fie prezentate materiale privind revolta lui Pugaciov (ultima mare revoltă țărănească din Rusia).
Proclamația franceză Réponse d'un grenadier français condamna existența șerbiei în Rusia, promitea eliberarea șerbilor și făcea apel către soladții ruși pentru sprijinirea acestei cauze. Dacă s-a gândit la posibilitatea eliberării șerbilor, Napoleon nu a făcut-o și, pe când se afla în exil în Insula Sf. Elena, și-a exprimat regretele în acest sens. La întoarcerea în Franța, când s-a adresat Senatului, Napoloen a declarat că a luat această decizie pentru a preveni masacrarea proprietarilor de pământ de către șerbi. Dar după cum o arată și politica sa față de polonei și lituanieni, scopurile lui Napoleon erau limitate. El nu dorea distrugerea societății rusești sau eliminarea Țarului; el dorea înfrângerea armatei rusești pentru a-l putea obliga pe Alexandru să încheie pacea în termenii doriți de el, adică alinierea Rusiei la blocada asupra Angliei. Un apel către șerbi ar fi făcut mult mai dificile negocierile cu Alexandru.
Rezistența
Au existat revolte ale șerbilor împotriva stăpânilor în timpul invaziei, cu precădere în teritoriile ocupate de francezi, dar și în provinciile vecine. Istoricii sovietici, dar și unii istorici occidentali, au interpretat aceste revolte în termenii luptei de clase. Cum autoritatea rusească a fost restabilită destul de repede, e imposibil de știut cum ar fi evoluat situația dacă prezența franceză și haosul cauzat de invazie ar fi continuat. Mai degrabă prezența Armatei a oferit țăranilor nu inspirație ideologică, ci oportunitatea de a comite violențe sporadice.
Pe lângă acele părți ale societății care l-au sprijint pe Napoleon, au fost și indivizi care au lucrat cu francezii în timpul invaziei. Oficialii ruși din Mogilev și Smolensk au plecat împreună cu armata rusă în timpul retragerii, iar francezii au pus bazele unei administrații proprii: în Mogilev, o comisie civilă formată din opt membri și comisii similare în provincie; în Smolensk, un consiliu urban și comisari la sate. După expulzarea francezilor, cei care au ocupat funcții în administrația franceză au fost supuși unor investgații. Aproape toți au susținut că au fost obligați de francezi să lucreze cu ei împotriva voinței lor. Cu puține excepții, cei acuzați de colaboraționism au fost eliberați. Tratamentul blând al autorităților rusești față de acești indivizi sugerează că activitățile lor n-au fost considerate ca fiind o adevărată amenințare. Inclusiv sursele contemporante franceze fac comentarii la adresa ineficienței administrații și reticența celor cooptați.
Deși toți oficialii ruși s-au retras din fața francezilor, membrii clerului au rămas, în mare parte, pe loc, iar în Smolensk și Mogilev clerul a fost acuzat de colaboraționism. Cel mai cunoscut caz este cel al Arhiepiscopului Varlaam din Mogilev. Printre altele, el a fost acuzat că ar fi depus un jurământ de loialitate față de Napoleon, forțându-i pe membri tineri ai clerului să facă la fel; că a sărbătorit aniversarea lui Napoloen, spunând rugăciuni pentru el și nu pentru familia țarului. După un lung proces, Varlaam a fost găsit vinovat și forțat să se călugărească.
S-au făcut multe speculații privind motivele de trădare ale lui Varlaam. El însuși a susținut că a acționat din frică, deși alții susțineau că el a fost captivat de șarmul și personalitatea lui Napoleon, că a căutat să devină Arhiepiscopul bisericii ortodoxe atunci când teritoriile bieloruse s-ar fi unit cu Polonia. Mai mult, unii martori au susținut că Varlaam a fost tentat de promisiunea lui Napoleon că-l va face Cardinal dacă trece la catolicism.
Deși anumiți indivizi au căutat avantaje din partea francezilor, imaginea de ansamblu – dată de mărturiile contemporane și ulterioare – este aceea a mișcărilor patriotice împotriva invadatorului. E vorba de mișcările de partizani și de actele individuale de violență comise de țărani împotriva invadatorilor. Pe lângă grupurile organizate de partizani, există numeroase mărturii populare despre rezistența eroică a țăranilor. O carte cu aceste mărturii a fost pulicată cu ocazia centenarului invaziei în semn de tribut față de eroinele Rusiei: în Smolensk, o fată a dat peste doi francezi beți, i-a lovit pe amândoi cu o bâtă, le-a tăiat capetele cu propriile săbii și le-a luat armele pentru a le oferi partizanilor. O altă femeie, de data aceasta o bătrână pe nume Vasilisa, a invitat niște soldați în coliba ei, le-a dat de băut pentru a-i îmbăta, apoi a dat foc colibei. Dacă Napoloen ar fi știut de aceste femei, spunea autorul cărții, nu ar mai fi invadat Rusia!
Deși unele povești despre eroismul partizanilor și țăranilor au fost, cu siguranță, exagerate, daunele aduse francezilor nu pot fi subestimate. În districtul Sychevka din provincia Smolensk, între august și octombrie partizanii au ucis peste 3000 de membri ai Armatei, capturând alți 1000.
Practic, țăranii au fost mult mai puternic influențați de dezastrele cauzate de invazia armatei franceze decât de ideile revoluționare aduse de soldații acesteia. Baronul von Lowenstern, ce lupta în armata rusă, nota că țăranii nu credeau în demonstrațiile de fraternitate organizate de francezi, căci ”își vedeau casele distruse, soțiile și fiicele violate, bisericile pângărite, și astfel fiecare dintre ei lua arma în mână. ”
Armata lui Napoleon a intrat în Rusia cu mult mai multe provizii decât pentru orice altă campanie precedentă, dar chiar și așa avea provizii pentru doar 24 de zile. Ceea ce însemna că odată ce Napoleon s-a decis să meargă mai departe de Smolensk, exploatarea pământurilor pentru provizii era inevitabilă. Generalii francezi erau conștienți că modul de comportament al soldaților lor îi aliena pe țărani, dar nu aveau mijloacele necesare pentru a le asigura hrană prin alte mijloace.
Francezii, ”o legiune de diavoli comandați de Anticrist”
E dificil de determinat modul în care rușii îi percepeau pe soldații armatei napoloeniene cu care intrau în contact. 22.000 de prizonieri de război au trecut prin provincia Kaluga în trei luni: francezi, polonezi, italieni, austrieci, spanioli, portughezi, bavarezi, danezi, suedezi, olandezi și americani. Soldații care și-au scris memoriile după război vorbesc despre tratamentele inumane la care au fost supuși ca prizonieri de război, mai ales de către cazaci. Pe de altă parte, unii prizoneri au ales să rămână în Rusia după ce au fost eliberați, fapt ce sugerează că n-au avut parte de o experiență atât de traumatică. Heinrich Ross, un doctor german, a fost bine tratat de ruși, continuând să-și practice meseria în timpul captivității. După război, el a rămas în Rusia. Exista ideea că străinii au competențe și o capacitate mai mare de muncă la care rușii nu pot ajunge, astfel că aceștia au fost încurajați să rămână în Imperiu.
Chiar dacă abilitățile străinilor erau apreciate de guvern, la baza societății soldații străini erau priviți mai degrabă ca agenți ai Anticristului. Invazia Rusiei a trezit o reacție foarte puternică împotriva francezilor, mai ales una de ordin religios. În multe regiuni, clerul ortodox îi prezenta pe francezi ca fiind ”o legiune de diavoli comandați de Anticrist”.
Guvernul rus avea destule motive pentru a se preocupa de securitatea internă a imperiului pe timpul invaziei. Cel mai mare pericol era ca șerbii să se revolte și, într-o mai mică măsură, și evreii reprezentau o problemă. În cele din urmă, guvernul rus a respirat ușurat: prezența franceză a fost de scurtă durată, iar Napoleon nu avea decât niște scopuri limitate. În plus, francezii nu au avut nimic de oferit acelor grupuri care, în alte circumstanțe, s-ar fi dezis de loialitatea față de țar. Mai mult, indisciplina soldaților a făcut ca ”eliberatorii” să fie priviți ca inamici. La nivel popular, invadatorii puteau fi priviți inclusiv ca diavoli, dar nu toți francezii erau urâți și disprețuiți. În Rusia de vest, soldații polonezi erau chiar și mai disprețuiți. Nu toți prizonerii de război au avut de suferit, unii alegând să rămână în Rusia. Unul dintre ei a ajuns chiar profesor de franceză la Universitatea din Harkov. Despre el, un memorialist spunea că ”nu a fost dificil pentru el să devină din soldat profesor de franceză.”
A filmat orice: de la călugăriţă la prostituată. Dar n-aţi văzut-o niciodată goală într-un film! Fiecare apariţie a Maiei Morgenstern este spectaculoasă, dar în filmul „Patul lui Procust” şochează de-a dreptul.
Filmează scene erotice, expunând un trup superb. Deşi filmările s-au făcut la sfârşitul anilor '90, iar premiera a fost în 2001, pelicula nu s-a difuzat niciodată în România, nici pe ecrane, nici la tv.
Pelicula în care Maia a filmat nud nu s-a difuzat niciodată în România
Abia acum însă scenele fierbinţi din film au început să circule pe Youtube. „Parcă a fost acum o sută de ani! Am amintiri foarte frumoase de la filmări. În special despre actorul rus Yankovskiy, care a jucat un Ladima foarte puternic. Iar eu eram tânără. Sigur că eram frumoasă! Scenele de dragoste nu au fost ceva neobişnuit pentru noi, dar nu am avut curajul să filmăm scene de iubire explicită. Nu am îndrăznit. S-a filmat cu «păcăleală», cum se face în cinematografie. Nu ştiu de ce nu a fost cumpărat acest film în România pentru că a fost premiat la o mulţime de festivaluri, mai mari sau mai mici", ne-a explicat Maia Morgenstern.
Lungmetrajul „Patul lui Procust" este ecranizarea modernă a romanului lui Camil Petrescu. Poetul şi ziaristul Ladima (Oleg Yankovskiy) se sinucide, iar prietenul său încearcă să afle motivele sinuciderii lui. Astfel află că Ladima s-a sinucis din cauza unei misterioase Doamne T., interpretată de Maia Morgenstern.
Sursă:
(foto: youtube)