Comemorarea acestei zile de către comunişti în Piaţa Roşie este "absurdă, păgână şi necrofilă", motiv pentru care el susţine îngroparea lui Lenin. De asemenea, potrivit unui sondaj realizat de Partidul Rusia Unită, condus de Vladimir Putin, la întrebarea: "Doriţi înhumarea lui Lenin?", 70% dintre respondeţi au fost de acord.
Nostalgie după forţa URSS
După căderea regimului comunist în 1991, înhumarea lui Lenin a fost evocată public de mai multe ori, însă niciodată chestiunea nu a fost tranşată. "La ora actuală, cam două treimi din ruşi sunt de acord cu ideea înhumării într-un mormânt normal, doar că nu a existat curajul politic. Există nostalgie nu atât faţă de comunism, în opinia mea, cât mai ales faţă de puterea pe care Uniunea Sovietică o reprezenta, iar pe acest fond sigur că Lenin este văzut ca fiind cel care a dat startul acestei noi şi mari puteri ce a fost Uniunea Sovietică", spune istoricul Adrian Cioroianu.
Deoarece la începutul secolului XX mişcarea rusă a comunismului era foarte populară, unii lideri comunişti au propus ca Lenin să fie conservat prin criogenie pentru ca el să poată învia în viitor, însă până la urmă s-a renunţat la acest plan. În schimb, trupul său a fost îmbălsămat şi expus într-un mausoleu din Piaţa Roşie din Moscova, la câteva zile după moartea sa, în ianuarie 1924.
Îmbălsămarea lui Lenin, secretă înainte de 1991
Sub presiunea timpului, autorităţile ruse s-au pus pe treabă: un celebru anatomist a primit sarcina de a îmbălsăma trupul, iar în noaptea de 23 ianuarie arhitectului Aleksey Shchusev i s-a cerut ca în trei zile să proiecteze şi să construiască un mausoleu. După patru zile, sicriul lui Lenin era aşezat în noua construcţie din lemn, iar în 1930 clădirea iniţială a fost înlocuită cu una din granit şi marmură.
Sarcofagul este păstrat la o temperatură de 16 grade Celsius. La fiecare 18 luni, cadavrul este supus unei băi chimice speciale cu acetat de potasiu, alcool, glicerină, apă distilată şi chinină. Până la prăbuşirea URSS, chimicalele folosite erau strict secrete.
Ho Şi Min alege incinerarea ca să economisească pământ
Liderul vietnamez Ho Şi Min nu a vrut să fie îmbălsămat. În testamentul său el a arătat că dorea să fie incinerat, iar cenuşa să fie împrăştiată pe dealurile ţării sale. Dacă primul motiv era că incineraţia este mai "igienică decât inhumaţia", al doilea este cel puţin haios: conducătorul considera că aşa "se va economisi pământ pentru agricultură".
Totuşi, dorinţa sa a fost ignorată, iar trupul lui a ajuns să fie expus într-un mausoleu din centrul capitalei Hanoi, în piaţa Ba Dinh. "După moarte sigur că ei nu mai erau stăpâni nici măcar pe corpul lor. Practic, nici familia nu se mai putea ocupa de corpul lor, ci intra oarecum în patrimoniul statului", explică Cioroianu.
Clădirea, inspirată de cea în care se află Lenin, a fost inaugurată în 1975, iar sicriul din cristal pentru liderul vietnamez a fost oferit cadou de către URSS. Trupul se află într-o sală răcoroasă, iar pentru păstrarea lui se realizează periodic lucrări de întreţinere. Vizitatorii care vor să îl zărească pe răposat trebuie să respecte reguli stricte: nu au voie să vorbească, să fotografieze, să filmeze sau să ţină mâinile în buzunar. Femeile cu fuste prea scurte nu au voie să intre, iar pantalonii scurţi sunt interzişi.
Competiţie de sicrie
Uniunea Sovietică şi Vietnamul nu sunt singurele state care şi-au îmbălsămat părintele fondator. Conservarea lui Mao Zedong, conducătorul Chinei comuniste până în 1976, este o adevărată epopee. Deşi Mao a dorit să fie incinerat, ridicarea unui mausoleu în mijlocul pieţei Tiananmen, din Beijing, a început la scurt timp după moartea sa. Pentru construcţia mausoleului, care a fost gata în mai puţin de un an, au fost aduse materiale din toată China: granit din provincia Sichuan, porţelan din Guangdong, pământ din Tangshan, pietre colorate din Nanjing sau cuarţ din Munţii Kunlun.
Dacă meşteşugul îmbălsămării a fost preluat de la sovietici, prin intermediul Vietnamului, pentru realizarea coşciugului de cristal s-a declanşat o adevărată competiţie de sicrie la nivel naţional. Proiectele au fost distribuite întreprinderilor din toată China sub un nume de cod ("Sarcina # 1", de pildă). O astfel de solicitare a ajuns şi la Fabrica 608 (o fostă fabrică de ochelari), iar echipa de aici a primit prin fax, de la Ambasada Chinei din Moscova, o fotografie a sicriului de cristal al lui Lenin.
Testat să reziste la un seism de 8 grade
Ingineri, cercetători şi medici au lucrat împreună pentru a armoniza culorile, unghiurile şi intensitatea luminoasă astfel încât culoarea pielii să fie mai aproape de culoarea feţei unui om viu. A fost evitată şi apariţia ridurilor. În noiembrie 1976, coşciugul de la Fabrica 608 a fost trimis pentru a fi testat seismic în cazul unui cutremur cu magnitudinea de 8 grade pe scara Richter.
Aproape 24 de sicrie din cristal din toată China au intrat în competiţie. Un copârşeu cu o formă mai specială a venit din Sichuan: rotund, cu un covor roşu înăuntru, el întruchipa soarele roşu, simbolul lui Mao în timpul revoluţiei culturale. Totuşi, sicriul Fabricii 608 a triumfat.
Şi nord-coreenii au un lider îmbălsămat: în centrul capitalei Phenian se află mausoleul lui Kim Il-sung. În interior, trupul îmbălsămat este întins într-un sarcofag transparent din sticlă, acoperit de un steag.
"Toţi elevii Moscovei au trecut prin faţa lui Lenin"
Adrian Cioroianu arată că îmbălsămarea conducătorilor comunişti are un rol simbolic şi totodată scopul de a asigura stabilitatea regimului:
"E un model eminamente comunist în sensul că acest cult al conducătorului trebuie să continue după moarte. Conducătorul devenea un fel de piesă în arsenalul prezentului şi, cel puţin în cazul lui Lenin, era atât un punct turistic, cât mai ales educativ: toţi elevii Moscovei cred că au trecut cel puţin o dată prin faţa mormântului lui Lenin.
Era păstrat ca un fel de zeu în faţa căruia te duci şi îţi iei angajamentele şi evident că şi ceilalţi din alte state comuniste probabil au aplicat acelaşi model. Mereu se arată că acel om are existenţă într-adevăr: el trăieşte prin regimul comunist. El e mort, dar de fapt e viu prin regimul care conduce URSS şi prin angajamentele pe care toţi, de la pionieri până la şefi de stat, şi le luau în faţa lui".
"Există nostalgie nu atât faţă de comunism, în opinia mea, cât mai ales faţă de puterea pe care Uniunea Sovietică o reprezenta, iar pe acest fond sigur că Lenin este văzut ca fiind cel care a dat startul acestei noi şi mari puteri ce a fost Uniunea Sovietică.",
ADRIAN CIOROIANU, istoric
Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu? Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului și cu valul laolată se vor risipi înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine . D.Sin.
joi, 3 februarie 2011
miercuri, 2 februarie 2011
Bucovina Profundă - Cititor de Proză
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Bucovina Profundă
- Publicat de Dimitrio în Februarie 2, 2011 la 12:43pm în Creaţionism versus Evoluţionism în New Age
- Vizualizare Discuţii
31 ianuarie 2011
Bilderberg: Agenda pentru sistemul de control centralizat la nivel ...
sursa: razbointrucuvant.ro
Nota: In articolul de mai jos Steve Watson comenteaza o analiza din prestigiosul The Economist. Mai jos este tradus atat comentariul lui cat si originalul din The Economist. traducerea: razbointrucuvant.ro
Bilderberg: Agenda pentru sistemul de control centralizat la nivel global este publică şi expusă la vedere
de Steve Watson, globalresearch
Nota editorului Global Research :
Julian Assange de la Wikileaks este, de asemenea, protejat al The Economist!
“Ne-am referit în repetate rânduri la presiunile pentru crearea unui sistem centralizat de control al guvernului mondial ca la o “conspiraţie pe faţă”. Grupurile precum Bilderberg, Comisia Trilaterală şi Consiliul pentru Relaţii Externe sunt elementele centrale ale acestei agende, modelând politicile oamenilor de stat şi ale power brokerilor pe care i-au cumpărat efectiv.
Un articol destul de bizar dinThe Economist abordează astăzi această structură de putere şi departe de a exclude o teorie a conspiraţiei, reafirmă pur şi simplu faptul că “elita cosmopolită” se adună într-adevăr la astfel de adunări şi cluburi evazive, pentru a modela lumea în care “superclasa” doreşte să locuiască. Desigur, The Economist este un mijloc perfect pentru etalarea conspiraţiei pe faţă, dat fiind faptul că editorul său este un participant obişnuit la conferinţa anuală Bilderberg, lucru pe care articolul îl recunoaşte cu mândrie în fragmentele de deschidere.
Foarte ironic, articolul descrie Bilderberg ca “o conspiraţie malefică care urmăreşte dominaţia mondială”, şi apoi continuă să afirme că de fapt, da, grupul are într-adevăr stăpânire asupra evenimentelor din lume. El a fost responsabil pentru moneda unică europeană, este gazda celor mai influenţi aristocraţi şi oameni de afaceri din lume, precum şi a unui mic cadru de ziarişti, reprezentând cele mai mari agenţii de presă, care au jurat să respecte regulile Chatham House, ceea ce înseamnă că nu pot divulga niciuna din “marile idei” care au fost urzite în cadrul Bilderberg.
“Lumea este un loc complicat, cu oceane de informaţii noi apărând în jur”, continuă articolul, “Pentru a conduce o organizaţie multinaţională, este folositor să ai o idee aproximativă despre ceea ce se întâmplă. De asemenea, ajută să fii în relaţii strânse cu alţi birocraţi globali. Deci, elita cosmopolită – finanţatori internaţionali, birocraţi, lideri caritabili şi gânditori – se întâlneşte şi discută în mod constant. Se adună la întâlnirile elitei … Formează cluburi.”
Potrivit articolului, cele mai influente astfel de cluburi sunt Bilderberg, Consiliul pentru Relaţii Externe, Comisia Trilaterală, Fondul de Înzestrare Carnegie pentru Pacea Internaţională şi Grupul celor treizeci. Acum îşi arată natura secretă şi se dezvăluie lumii. “Încep zaiafeturile globocratice”, susţine articolul. Articolul mai prezintă câteva exemple de evenimente internaţionale majore care au fost schiţate de-a lungul anilor în cadrul adunărilor elitei, inclusiv acordurile diplomatice şi chiar deciziile privind principalele războaie.
“Astfel de întâlniri sunt o parte importantă din istoria superclasei”, The Economist citează din omul de ştiinţă Kissinger şi elitistul internaţional David Rothkopf, autorul cărţii Elita globală a puterii şi lumea sa. “Ele oferă accesul la unii din cei mai retraşi şi evazivi lideri ai lumii”. Ca atare, reprezintă unul dintre “mecanismele neoficiale ale puterii [globale]”, adaugă Rothkopf.
Totuşi, nu daţi vina pe elita internaţională “globocrată” pentru criza financiară, îndeamnă articolul, susţinând că superclasa a fost “luată prin surprindere”. Şi în timp ce articolul admite că unii bancheri internaţionali sunt responsabili pentru prădarea totală a sistemului, acesta încearcă să convingă cititorii că în ultimă instanţă, prezenţa unei elite internaţionale inter-conectate a salvat de fapt lumea de la colaps financiar complet - astfel încât să puteţi dormi liniştiţi noaptea.
Desigur, oricine urmăreşte îndeaproape activitatea unor astfel de grupuri de elită poate spune că nu au fost chiar prinse cu garda jos şi au fost pe deplin conştiente de faptul că criza a fost favorizată cu grijă de prin 2006. Rapoartele de la reuniunile Bilderberg din Canada, în 2006 şi Turcia, în 2007 au prezis prăbuşirea sectorului imobiliar din întreaga lume, estimând astfel un colaps financiar prelungit. De atunci, grupul dezbate exact modul în care trebuie să procedeze pentru a modela situaţia economică, cu scopul de a-şi spori influenţa sa şi pe cea a (sincer, nu suntem deloc răi) “superclasei”, la nivel mondial.
În urmă cu un deceniu, oricine vorbea chiar numai de existenţa grupului Bilderberg, cu atât mai mult sugera că este principalul manipulator al evenimentelor din lume, era categorisit direct drept un trăsnit cu coif din staniol. Astăzi, exact acelaşi afirmaţii alcătuiesc materialul editorialelor din presa din întreaga lume”.
*
Un raport special privind liderii globali ai lumii. Unde se întâlnesc şi discută oamenii influenţi
“Nu poţi face nimic împotriva unei teorii a conspiraţiei ”, oftează Etienne Davignon. El şade într-un birou impunător, cu o vedere formidabilă asupra Bruxelles-ului, pufăindu-şi pipa. Davignon este un aristocrat, fost vice-preşedinte al Comisiei Europene şi un om care a făcut parte din mai multe consilii de administraţie; din acest motiv unii îl considera prea puternic. El prezidează grupul Bilderberg, o conspiraţie malefică care urmăreşte dominaţia mondială. Cel puţin, aşa susţin numeroase site-uri web; pe lângă faptul că are legături cu al-Qaeda, ţine secret leacul pentru cancer şi doreşte să unească Mexicul cu SUA.
În realitate, Bilderberg este o conferinţă anuală pentru câteva zeci din cei mai influenţi oameni ai lumii. Anul trecut, Bill Gates şi Larry Summers s-au împrietenit la cataramă cu preşedintele Deutsche Bank, directorul Shell, şeful Programului Alimentar Mondial şi primul ministru al Spaniei. În fiecare an sunt invitaţi unul sau doi ziarişti, cu condiţia să nu scrie nimic despre întâlnire. (Transparenţă totală: redactorul ziarului The Economist mai participă uneori.)
Deoarece întâlnirile sunt neoficiale, ele atrag atenţia teoreticienilor conspiraţiei. Dar atracţia pentru participanţi este evidentă. Pot vorbi sincer, spune dl. Davignon, fără să-şi facă griji pentru cum li se vor interpreta cuvintele în titlurile de a doua zi. Aşadar, află ce gândesc cu adevărat alte persoane influente. Ideile mari sunt dezbătute în mod deschis. Potrivit domnului Davignon, întâlnirile ajută la punerea bazelor pentru crearea monedei euro. El îşi aminteşte dezacordurile puternice asupra Irakului: unii participanţi susţineau invazia din 2003, alţii se opuneau, iar alţii doreau să se procedeze altfel. Anul trecut dezbaterea privea problemele fiscale ale Europei şi supravieţuirea monedei euro.
Lumea este un loc complicat, cu oceane de noi informaţii apărând în jur. Pentru a conduce o organizaţie multinaţională, este folositor să ai o idee aproximativă despre ceea ce se întâmplă. De asemenea, ajută să fii în relaţii strânse cu alţi birocraţi globali. Deci, elita cosmopolită – finanţatori internaţionali, birocraţi, lideri caritabili şi gânditori – se întâlneşte şi discută în mod constant. Ei se adună la întâlnirile elitei, cum ar fi Forumul Economic Mondial de la Davos, Comisia Trilaterală şi reuniunea de la Boao, China. Formează cluburi. Antreprenorii etnici indieni din întreaga lume se înscriu în TiE (The Indus Enterprise). Instigatori şi agitatori din New York şi Washington devin membri ai Consiliului pentru Relaţii Externe unde, într-o săptămână îl pot asculta pe preşedintele Turciei, iar în următoarea pe directorul executiv al Intel. Cel mai bogat om din lume, Carlos Slim, magnatul mexican al telecomunicaţiilor, găzduieşte o reuniune anuală a miliardarilor din America Latină care se susţin reciproc, discutând de ochii lumii despre sărăcia locală.
Davos este, probabil, cea mai ostentativă din adunările globocratice. Sute de roţi mari coboară în fiecare an pe staţiunea de schi din Elveţia. Cuvântările sunt interesante, dar marea atracţie este şansa de a vorbi pe coridoare cu alte persoane puternice. Uneori, astfel de discuţii aduc roade. În 1988, prim-miniştrii din Turcia şi Grecia s-au întâlnit la Davos şi au semnat o declaraţie prin care au evitat un posibil război. În 1994 Shimon Peres, atunci
ministrul de externe al Israelului, şi Yasser Arafat au ajuns la o înţelegere asupra Gaza şi Ierihon. În 2003 Jack Straw, ministrul de externe al Marii Britanii, a avut o reuniune neoficială în apartamentul său de hotel cu preşedintele Iranului, ţară cu care Marea Britanie nu a avut legături diplomatice. Dar Davos nu este deloc o instituţie secretă: fiind plină de ziarişti. Încep şi celelalte zaiafeturi globocratice. Chiar Bilderberg a început recent publicarea listelor de participanţi pe site-ul său.
Unele organizaţii americane, cum ar fi grupurile de analiză pentru politica externă, sunt şi ele bine plasate pentru a exercita o influenţă la nivel mondial. De exemplu, Fondul de Înzestrare Carnegie pentru Pacea Internaţională s-a impus ca unul dintre cele mai de încredere locuri de discuţii, cu birouri în Beijing, Beirut, Bruxelles şi Moscova, precum şi Washington – deşi îi mai rămâne să îndeplinească viziunea fondatorului său, Andrew Carnegie, care a dorit încetarea războaielor. Cheia pentru a exercita o influenţă, spune Jessica Mathews, preşedinte al Carnegie, este “foarte simplă. Îi angajezi pe cei mai buni oameni.”
În ţările în care grupurile de analiză sunt subordonate statului, cum ar fi China şi Rusia, sistemele străine, cum ar fi Carnegie, se bucură de reputaţia de independenţă. Dacă pot susţine acest lucru prin cunoştinţe utile, ele pot influenţa politica. De exemplu, oamenii de ştiinţă ai Carnegie i-au povăţuit pe autorii constituţiei post-sovietice a Rusiei. Iar atunci când relaţiile dintre America şi Rusia au îngheţat sub preşedintele George W. Bush, biroul Carnegie din Moscova a înlesnit păstrarea unei linii de comunicare deschise între cele două guverne.
Astfel de întâlniri sunt “o parte importantă din istoria superclasei”, spune dl. Rothkopf, autorul cărţii eponime. Ele oferă accesul la “unii din cei mai retraşi şi evazivi lideri ai lumii”. Ca atare, reprezintă unul dintre “mecanismele neoficiale ale puterii [globale]”.
Unii birocraţi globali cred că se supraevaluează importanţa întrunirilor precum cea de la Davos. Howard Stringer, directorul Sony, este genul de persoană la care v-aţi aştepta să savureze astfel de adunări. Galez din naştere, de cetăţenie americană, a preluat în 2005 cea mai admirată companie din Japonia, atunci când se afla la ananghie, transformând-o în ciuda obstacolelor culturale imense. El declară că vizitele la Davos i-au făcut plăcere în trecut, dar că în acest an nu va mai participa. În plus, poate afla mai multe lucruri ascultându-i pe cei 167,000 de angajaţi ai săi.
La suprafaţă, sunt multe de spus despre instigatorii şi agitatorii lumii care se întâlnesc şi discută frecvent. Cu toate acestea, cu tot schimbul lor neobosit de informaţii, birocraţii globali au fost luaţi prin surprindere de criza financiară. Reţelele lor de contacte au dat unele avertismente, dar nu suficiente pentru a îndemna la o acţiune oportună.
Limitele taifasurilor
Jim Chanos, managerul unui fond de acoperire, care şi-a făcut prima avere pariind pe supraevaluarea de la Enron, i-a avertizat în aprilie 2007 pe miniştrii de finanţe din cadrul G8, că băncile şi societăţile de asigurare vor avea probleme. A mai făcut o avere atunci când acţiunile băncii s-au prăbuşit, cu toate acestea, este furios că avertismentele i-au fost ignorate politicos. El consideră un ultraj faptul că multe organisme de reglementare la nivel înalt din acea perioadă sunt încă în poziţii de putere. Şi îi acuză pe unii bancheri de “prădarea totală a sistemului”, prin plata unor prime în baza a ceea ce trebuie să fi ştiut că sunt profituri fantomă. După părerea lui, trebuie să se întreprindă o anchetă.
Birocraţii globali nu au reuşit să evite criza, dar şi-au adunat forţele în momentul în care a lovit. Guvernele ţărilor bogate au acţionat în mod concertat pentru a sprijini băncile cu banii contribuabililor. În America, replica a fost condusă de un trio bine conectat: Hank Paulson, secretar al Trezoreriei în administraţia lui George Bush jr. şi fostul director al Goldman Sachs; Tim Geithner, secretar al Trezoreriei în administraţia lui Barack Obama şi fostul director al New York Federal Reserve, precum şi un veteran al FMI, Consiliul pentru Relaţii Externe şi Kissinger Associates; şi Ben Bernanke, de la Harvard, MIT, Stanford,
Princeton şi Bush White House, care este acum preşedinte al Federal Reserve. Pomparea banilor publici in companii private nu s-a bucurat nicăieri de simpatie, dar e posibil să fi împiedicat colapsul sistemului bancar mondial.
Acum guvernele încearcă să facă reguli pentru a preveni orice recurenţă. Mulţi oameni şi-au oferit sfaturile. Printre contribuţiile mai importante a fost un raport al Grupului celor treizeci (G30), un repertoriu neoficial al guvernatorilor din trecut şi din prezent ai băncilor centrale. Raportul Volcker, care promovează un mecanism central de compensare pentru tranzacţionarea instrumentelor financiare derivate şi restricţiilor asupra tranzacţionării pe cont propriu de către bănci, a ajutat la crearea proiectului de lege american Dodd-Frank pentru reforma financiară. G30 este influent deoarece este format din oameni cu experienţă în punerea în practică a politicilor, declară Stuart Mackintosh, directorul său. Deci, atunci când face recomandări, acestea pot fi puse în acţiune, mai adaugă el.
Afacere de grup - Mazăre, Constantinescu, Strutinsky:Tutun şi Ziare SRL, în executare silită (documente)
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Afacere de grup - Mazăre, Constantinescu, Strutinsky
Tutun şi Ziare SRL, în executare silită (documente)
Corina SAMOILA
PrintTag-uri: tutun şi ziare strutinsky mazăre nicuşor conpress
(494)
Una dintre firmele în care este implicat primarul Radu Mazăre, SC Tutun şi Ziare SRL, a intrat în executare silită. Aceasta este societatea care deţine celebrele chioşcuri de ziare din oraş, înrudită cu firma de distribuţie Conpress Group. Potrivit unui tabel care conţine numele marilor contribuabili cu datorii la bugetul de stat publicat de ANAF la 31.12.2010, SC Tutun şi Ziare SRL are o datorie de 437.979 de lei, din care 157.754 - impozit pe profit, 97.593 lei - TVA, 20.118 lei - impozit pe venit din salarii şi 162.515 lei - dobânzi la penalităţi. Societatea are ca unic asociat persoana juridică SC Conpress Group SRL.
luni, 31 ianuarie 2011
Dumitru Duduman Warning America Part 7 of 10
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
2012 trailer http://teaser-trailer.com
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
duminică, 30 ianuarie 2011
Lenin - mumia din vitrină trage spre groapă - Exclusiv EVZ > EVZ.ro
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
atele pe care le-au condus în timpul vieţii. Lenin, Mao sau Ho Şi Min sunt numai câţiva dintre liderii mumificaţi ce pot fi priviţi în faţă la zeci de ani de la moarte.
Însă în Rusia se discută, din nou, despre înhumarea lui Lenin. Pe 20 ianuarie, cu o zi înainte de împlinirea a 87 de ani de la moartea revoluţionarului, deputatul rus Vladimir Medinski a făcut o serie de declaraţii tăioase cu privire la trupul îmbălsămat al liderului sovietic.
sâmbătă, 29 ianuarie 2011
Curentul - Moştenitorul lui Constantin Nicolescu, în afaceri cu fiul trezorierului PSD
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Potrivit procurorilor DNA, banii proveniţi din fondurile europene, destinaţi reparaţiilor celor 4 şcoli, au ajuns în cele din urmă în conturile firmei Zeus, firmă apropiata fiului presedintelui CJ Argeş.
Dacă până acum erau cunoscute doar două dintre filierele prin care Constantin Nicolescu îşi alimenta conturile private, adică IATSA şi Romstal, dezvăluim astăzi, în premieră, o a treia cale: afacerile juniorului. Puţini sunt cei care ştiu ceva despre implicarea fiului acestuia, Liviu-Costin Nicolescu, în afaceri de anvergură, cum, la fel, şi mai puţini au aflat că beizadeaua este direct conectată la maşina de făcut bani a PSD. El este asociat, printre alţii, chiar cu fiul fostului trezorier al PSD, Aristide Roibu. Îmbinarea afacerilor personale cu afacerile de partid este singura explicaţie a joncţiunii indirecte, descoperite de noi, dintre Constantin Nicolescu şi Aristide Roibu, doi dintre veteranii PSD. Primul este „trezorierul” judeţului Argeş şi şeful PSD din acelaşi judeţ, iar, mai nou, preşedinte al Departamentului Cancelarie, secretariat coordonator şi logistică din acelaşi partid. Cel de-al doilea, Aristide Roibu, este fostul trezorier al partidului, supranumit şi „senatorul slănină”, iar de curând a fost trecut în planul secund pe linie de partid. Cei doi şi-au plasat însă moştenitorii în diverse societăţi, dar şi în afaceri comune. Prezentăm astăzi doar câteva dintre afacerile paravan ale familiei Nicolescu, via juniorul proaspăt descoperit, trecând în evidenţă doar firmele în care a fost plasat la vedere fiul lui Nicolescu.
Ghemul de interese din Scărlătescu nr.21
Sediul central al majorităţii firmelor lui Nicolescu jr. este într-un imobil din Bucureşti, strada Scărlătescu nr 21, sector 1. El şi-a plasat, aici, nu mai puţin de cinci dintre firme: Alfa Net Solutions SRL, IBC Exert - Broker de Asigurare SRL, , Quality Sales SRL, Novarchive Romania SRL şi Lynx Invest Consult SRL. Ceea ce atrage în mod deosebit atenţia la această concentrare nefirească de firme este asocierea cu o altă beizadea a unui cunoscut veteran al PSD. Este vorba despre Mihai Şerban Roibu, fiul fostului trezorier al PSD, Aristide Roibu. Roibu junior deţine, împreună cu Nicolescu junior, primele patru firme din lista de mai sus. Înfiinţată în 2002, Alfa Net Solutions are ca obiect de activitate „repararea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice”. Firma este deţinută de Liviu Costin Nicolescu (50%) şi de SC Management Capital Invest (50%), o societate controlată 99% de Şerban Mihai Roibu, fiul trezorierului PSD. Administratorii societăţii sunt Silviu Iulian Creţulescu şi Cătălin-Cosmin Popescu. Nicolescu junior a fost plasat în această firmă în 2008, când a primit acţiuni de la SC Management Capital Invest SRL şi de la Cosmin Popescu. Societatea s-a numit, la înfiinţare, Afa Net 2002 SRL şi după acceptarea lui Nicolescu jr., ea şi-a schimbat sediul în strada Scărlătescu nr. 21.
O a doua dintre firmele clanului Nicolescu este IBC Expert –Broker de Asigurare SRL. Societatea care se ocupă cu brokeraj este controlată de unul dintre vechile paravane ale lui Aristide Roibu, anume Mihaela Carmen Panaitescu care deţine 80% din capitalul social. Nicolescu jr. deţine 10%, iar restul îi aparţine unui anume Marian Buleandră.
Cu aprobare de la SGG-ul lui Tăriceanu
În Novarchive Romania, o societate care se ocupă cu prelucrarea informatică a datelor, juniorii deţin câte 50% din capitalul social, firma fiind administrată din 2008 de Alexandru Bogdan Mihăilescu. Până atunci, administratorul fusese Nicolescu jr. Societatea s-a numit iniţial Nabres Arhivare SRL. Nu se ştie de ce şi-a schimbat, în doar câteva luni, numele. Cert este că, pentru a folosi noua denumire, juniorii au obţinut acordul Secretariatului General al Guvernului Tăriceanu, în martie 2008. A patra dintre firmele comune, societatea de intermedieri Quality Sales SRL, îi are ca acţionari pe Liviu Costin Nicolescu (30%), Georgian Adrian Puiu (25%), Silviu Iulian Creţulescu (15%) şi firma lui Roibu jr., SC Management Capital Invest (30%).
Urmează Expert Consult & Management, o firmă în care Liviu Costin Nicolescu deţine 75% din acţiuni, restul aparţinându-i lui Gheorghiţă Dumitru. În firmă au fost acţionari atât Constantin Nicolescu, cât şi ginerele acestuia, Ioan Corneliu Ştefănescu. Cei doi s-au retras însă, cedând acţiunile către Liviu Costin.
Firma are sediul în Bascov, în aceeaşi clădire cu Autopro Mond SA, o altă societate controlată direct de Constantin Nicolescu (92,14%). Juniorul are şi el o afacere auto, prin societatea VIP Auto Distribution SRL, alături de prahoveanul Petre Buturugă şi de Paul Schiuacu. Juniorul mai deţine Lynx Invest Consult SRL (100%) şi IZI FIN SRL (51%), alături de un anume Cosmin Istrate. Ultima dintre societăţi se ocupă de asigurări şi fonduri de pensii. În fine, el a mai primit nişte acţiuni (0,0432%) la Romstal Timişoara SRL, societate controlată de Enrico Perini, cumnatul său italian, prin Romstal IMEX.
Paravanul comun pentru Roibu şi Nicolescu
Reţeaua lui Nicolescu este însă mult mai extinsă. Un paravan important, plasat aici de gruparea Roibu, şi despre care vom vorbi cu altă ocazie, este Mihaela Carmen Panaitescu. Ea a fost folosită de Aristide Roibu ca acoperire (reprezentare) în afaceri pe relaţia Franţa-Elveţia, în majoritatea firmelor sale, inclusiv în... Patiseria Girardeau, administrată chiar de „senatorul slănină”. Misterioasa Panaitescu a apărut alături de soţia, fiul şi nora lui Roibu. Acum apare asociată direct şi cu fiul lui Nicolescu, în societatea IBC. Asta nu înseamnă neapărat că lumea e mică, ci doar că reţelele de tip clientelar, ca să nu spun mafiot, se intersectează. Obligatoriu.
Imbogatirea Clanului Nicolescu pe banii statului
Zece (10) dintre afacerile legate de numele lui Constantin Nicolescu se leagă mai multe afaceri sau „inginerii” care au ţinut paginile ziarelor mai mult timp.
Folosind metoda omologata de SOV preşedintele CJ Argeş nu şi-a lăsat semnătura pe niciun act, în numele lui acţionând ceilalţi membri ai familiei: cumnaţi, gineri, fini etc.
1. Falimentul Uzinelor Aro şi Grulen din Câmpulung: implicaţi Constantin Nicolescu şi fratele Petrică Nicolescu, fost colonel SIE.
2. Afacerile cu terenurile de la Autostrada Bucureşti – Piteşti: implicaţi primarul din Bradu, Costel Zamfir şi cumnaţii preşedintelui Nicolescu, Popa şi Secuiu
3. Afacerile cu terenurile Staţiunii Pomicole Mărăcineni: implicat Enrico Perini, ginerele lui Constantin Nicolescu
4. Afacerea „filiera columbiană” din anii 70’ – 80’: implicaţi Constantin Nicolescu, Constantin Stroe, preşedintele ACAROM şi Nicolae Oiţă, patronul Lactag.
5. Afacerea SC Autopro Mond SA Bascov:
La jumătatea lunii decembrie 2009, Consiliul Judeţean Argeş a organizat o licitaţie pentru desemnarea firmei care va repara şi va întreţine maşinile instituţiei, fabricate de Automobile Daewoo în lunile ianuarie şi februarie 2010. Singura firmă care s-a prezentat la licitaţie şi care a şi câştigat-o a fost SC Autopro Mond SA, cu sediul în comuna Bascov. Dacă valoarea iniţială a contractului a fost de 42.017.00 RON fără TVA, preţul a fost scăzut simbolic, fiind stabilit în cele din urmă la 42.016.81 RON, fără TVA. Pentru cine nu ştie, SC Autopro Mond SA este chiar firma preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu. Până în 2005, firma se numea SC Iatsa Bascov SA, al cărei acţionar majoritar era Iatsa ştefăneşti. În anul respectiv, la doar câteva luni de la alegerea în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu a cumpărat de la Iatsa Ştefăneşti 92% dintre acţiunile SC Iatsa Bascov SA, devenind astfel acţionar majoritar.
Imediat după preluarea Iatsa Bascov, el a schimbat numele acestei firme în SC Autopro Mond SA. De altfel, în declaraţiile de avere şi de interese din ultimii patru ani, Nicolescu figurează cu 110.000 acţiuni la firma din Bascov în valoare de 250.000 RON, dar de fiecare dată a trecut în dreptul acţiunilor vechiul nume al firmei, şi nu pe cel nou. În niciuna dintre declaraţiile de avere sau de interese depusă din 2006 încoace, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş nu a menţionat faptul că deţine 92 % din SC Autopro Mond SA Bascov. Prin prisma faptului că este proprietarul SC Autopro Mond SA, dar în acelaşi timp preşedinte al Consiliului Judeţean, el nu avea voie să-şi înscrie la licitaţie propria firmă, fiind într-un vădit conflict de interese, mai ales ca la mijloc este vorba despre bani publici. Cu alte cuvinte, Nicolescu îşi bagă în propriul buzunar o parte din banii Consiliului Judeţean.
6. Afacerea „PIC – Penescu” aflată pe masa de lucru a DNA Piteşti
7. Afacerea „Lactag”: implicată Viorica Nicolescu, soţia lui Constantin Nicolescu
8. Afacerile cu terenuri în mai multe comune din judeţ: de aici şi porecla de „vecinul” sau Ayatollahul Argeşului şi Muscelului
9. Afacerile cu asfaltări sau refaceri drumuri judeţene: implicate toate firmele de construcţii de sub tutela PSD
10. Afacerea „Vlăsia”, unde a fost trucată licitaţia pentru programul „Laptele şi cornul”: implicaţi Constantin Nicolescu, angajaţi ai CJ Argeş şi Nicolae Oiţă, patron Lactag.
