http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Vineri, 03 Decembrie 2010.
WIKILEAKS: Povestea omului care a stors lumea de secrete
CINE SE AFLĂ ÎN SPATELE WIKILEAKS. Julian Assange, un australian de 39 de ani fără locuinţă, a întors pe dos politica mondială cu documentele găzduite de site-ul WikiLeaks. De două zile, a intrat pe lista "most wanted" a Interpol.
Contorul WikiLeaks arăta ieri după-amiază aşa: 597 de documente cu informări de la ambasade publicate dintr-un total de 251.287 capturate şi 366.424 de suporteri pe Facebook. Pe aceeaşi pagină, un citat din revista "Time", vechi de aproape patru ani: "(WikiLeaks - n.r.) poate deveni o unealtă jurnalistică la fel de importantă precum Legea libertăţii de informare".
Telegramele confidenţiale sau strict secrete apărute pe acest site cu "înfăţişare" anostă umplu zilnic paginile ziarelor şi tulbură somnul puternicilor planetei. În spatele întregii operaţiuni se află un australian insomniac de 39 de ani, fără locuinţă stabilă.
Julian Assange, omul care ar putea redesena pânza de păianjen a diplomaţiei mondiale, a devenit una dintre cele mai căutate persoane din lume. Nu pentru vreo "crimă informatică", ci pentru o presupusă agresiune sexuală petrecută la Stockholm (Suedia), în vara acestui an. "Coincidenţa" face ca anunţul Interpol să vină imediat după ce informaţiile de-acum celebrului "Cablegate" au început să curgă, spre supărarea Casei Albe.
Pe drumuri
Assange, un băiat deloc obişnuit. Copil purtat prin toată Australia de părinţi, actori ai unui teatru ambulant. Obicei care nu poate fi decât de ajutor acum, când zboară dintr-o capitală a lumii într-alta, nu ca să se ascundă - din câte spune avocatul său suedez, când se ridică problema acuzaţiilor de abuz sexual -, ci pentru că modul ăsta de viaţă e mai util pentru a face ce face el. Aşa e mai sigur să-şi lanseze operaţiunile.
În 1979, când Julian n-avea decât 8 ani, mama lui, Christine, se recăsătorea cu un muzician băgat printr-o trupă New Age. Îl trimitea la şcoli nenumărate, băiatul se educa, în adolescenţă, în spargerea siteurilor. Aceeaşi Christine a lăcrimat pentru un post de radio australian zilele trecute când In terpol l-a pus pe lista "most wanted": "Sper să nu-l vâneze acum. E fiul meu, îl iubesc", a spus Christine. Cuvinte de mamă care îi vrea binele copilului.
Ca un om vânat apărea Julian Assange şi într-un reportaj din revista "New Yorker", din iulie 2010. Un Julian suprins la Reykjavik, înainte de a face publice imaginile video de pe elicopterul Appache de luptă. Un Julian trăgând draperiile şi minţind proprietarii locuinţei închiriate că se află acolo ca să scrie despre vulcanul islandez care blocase traficul aerian.
În "buncărul" improvizat, Assange şi echipa lui de voluntari coceau un enorm scandal. Puseseră mâna pe o serie de imagini filmate de la bordul unui elicopter american, în timpul unui raid desfăşurat în Bagdad. Mai mulţi civili, între care doi ziarişti Reuters, sunt ucişi ca într-un joc video. În prezentarea materialului, Assange a ales să nu fie imparţial, pentru că "a fi complet imparţial înseamnă să fii idiot". A numit clipul "Crimă colaterală". Lumea e plină de astfel de "buncăre". Sunt case închiriate, case ale prietenilor sau ale prietenilor prietenilor.
Tot în "New Yorker", Assange povestea cum, timp de două luni, n-a ieşit dintr- o cameră de hotel din Paris. Doar el, un computer, multe coduri de descâlcit şi ceva mâncare trimisă - cine ştie cum - tot de "prieteni". Absorbit de "opera" sa, aproape n-are nevoie de somn. I se întâmplă însă adeseori să uite: nu-şi plăteşte biletul de avion după ce-a făcut rezervarea, iar când plăteşte i se întâmplă să uite să mai plece spre aeroport.
Bărbatul de 39 de ani, contactat pentru interviuri de marile instituţii de presă ale lumii, seamănă cu un android imperfect.
Crezul lui Assange
E greu de crezut că jurnalismul va semăna cu cel de azi după ce seria de scandaluri declanşate de WikiLeaks îşi va consuma efectele. Assange se declară adeptul unui "jurnalism ştiinţific": atât timp cât publică materialul-sursă, "pur", judecata pe marginea lui este permisă. Şi totuşi, de ce face Julian Assange toate astea? De ce "toarnă" on-line toate neregulile astea şi se expune apoi public?
Într-un interviu din "Time", acordat chiar acum două zile, trasează un fel de crez. "Nu e scopul nostru să înfăptuim o societate mai transparentă. Scopul nostru e să înfăptuim una mai corectă". Un visător? Poate, însă unul care, în apariţiile TV, este recunoscut pentru discursul pragmatic, rostit cu sânge rece.
În cei patru ani de când conduce organizaţia, avea să răpundă tot în "Time", nimic din ce a făcut nu a rănit vreo persoană nevinovată. "Asta zic eu că e un record dacă e să comparăm cu anumite or ga nizaţii pe care vrem să le expunem".
"Să fii complet imparţial înseamnă să fii un idiot. Asta ar însemna să tratăm praful de pe stradă la fel ca vieţile oamenilor care au fost ucişi."
"Nu e scopul nostru să înfăptuim o societate mai transparentă. Scopul nostru e să înfăptuim una mai corectă. Transparenţa duce la asta."
JULIAN ASSANGE, cofondator WikiLeaks
MECANISM
WikiLeaks funcţionează cu bani din donaţii şi conexiuni ultra-sigure
Pentru a crea WikiLeaks, Julian Assange s-a baricadat în 2006 într-o casă de lângă Universitatea din Melbourne, spunea el în "New Yorker". A umplut pereţii cu scheme, a apelat la ajutorul celor care stăteau temporar la el. Avea nevoie de un site cu siguranţă maximă.
În momentul de faţă, WikiLeaks este găzduit de un furnizor suedez numit PRQ.se, care rezolvă simultan trei probleme: asigură site-ul în faţa eventualelor presiuni legale, în faţa atacurilor virtuale, respectiv protejează identitatea clienţilor. Documentele apar pe WikiLeaks după ce sunt "transportate" prin intermediul PRQ pe un server din Belgia, apoi către o altă ţară cu legislaţie "blândă".
Nici Assange n-are acces la toate informaţiile legate de arhitectura sistemului, atât pentru propria-i siguranţă, cât şi pentru protecţia celorlalte "rotiţe". Cert e că informaţia curge către WikiLeaks pe "tuneluri virtuale" extrem de bine codate. Adevăratele documente sunt strecurate printre alte sute de mii false. Există şi vulnerabilităţi, recunoaşte Assange, însă sistemul rămâne mult mai sigur decât al oricărei bănci.
Banii care hrănesc acest "monstru" vin din donaţii: numai după publicarea filmuleţului din Irak au venit către WikiLeaks câteva sute de mii de dolari.
URMELE LĂSATE DE WIKILEAKS ÎN SPAŢIUL PUBLIC
"Aflăm ce bănuiam sau ar fi trebuit să bănuim: că împăratul e gol"
Indiferent dacă a fost considerat le fel de periculos ca un act de terorism sau pur şi simplu o expresie a libertăţii pe care o aştepta omenirea, Wikileaks, "copilul" lui Assange, a crescut gradual ca importanţă în spaţiul mediatic. Lovitura dată de "Cablegate" – cum şi-au numit cei de la Wikileaks colecţia de documente diplomatice "sifonată" în ultimele zile online – a fost doar ceea ce pare a fi punctul culminant.
Publicaţia "Time" creionează câteva consecinţe ale "bombei mediatice". Una dintre ele, scriu jurnaliştii americani, este că Kim Jong Il a aflat din telegrame că aliatul său, China, ar fi de acord cu o unire dintre cele două Corei, sub un guvern sud-coreean. Apoi, preşedintele Iran-ului Mahmoud Ahmadinejad a putut afla din "scurgeri" că vecinii arabi, care îi zâmbeau în faţă, ajunşi al ei acasă îi rugau pe americani să atace programul nuclear iranian.
"Ceea ce e însă clar, atât în Iran sau în oricare altă parte a lumii, e că revelaţiile WikiLeaks ar putea schimba istoria", scrie prestigioasa revistă.
"Afirmarea piraterească a unei noi puteri"
Din punct de vedere strict mediatic, documentele puse la dispoziţie gratis pe platforma online Wikileaks au fost în ultimele zile punctul central al unui show, tratat diferit de canale media din întreaga lume, la graniţa dintre interesul uman şi senzaţionalism.
Unele publicaţii s-au aruncat cu sete asupra caracterizărilor unor oameni de stat, directe şi ridicole adesea, prezentate de diplomaţi în telegrame, altele au extras "marile probleme" din spatele unor conflicte internaţionale.
Julien Assange însuşi a devenit invitatul marilor televiziuni şi ziare pentru a fi intervievat, subiectele atinse trecând însă, pe modelul unui adevărat spectacol, dincolo de documente şi de consecinţele lor (la Londra, Assange a plecat din mijlocul unui interviu CNN deoarece moderatorul se axa mai degrabă pe problemele sale cu legea în Suedia decât pe Wikileaks şi politică mondială).
În ce priveşte operaţiunile WikiLeaks în spaţiul public, analistul media Bogdan Ghiu crede că "ar putea să fie în totalitate simpatice". Ceva însă, explică acesta, transpare dincolo de campania mediatică.
"Aduce prea mult cu o demonstraţie de forţă, cu afirmarea piraterească a unei noi, viitoare puteri. Ele sunt de interes public doar în măsura în care aduc confirmarea modului frivol, "uman, prea uman", în care se face politică externă la cel mai înalt nivel. Aşa politică, aşa dezvăluiri, deci! Prin intermediul acestor "scurgeri" aflăm ce bănuiam sau ar fi trebuit să bănuim: că împăratul e gol", spune Ghiu.
Tentaţia trădării
"Împăratul gol" clar vizibil de pe Wikileaks este de fapt, în opinia analistului, o replică pe măsură dată politicii mondiale actuale. "O politică ce se ascunde după morga demodată a "raţiunii de stat" suverane". Iar însuşi faptul că sunt online, gratis şi la vedere pentru toată lumea aduce în prim-plan întreaga situaţie ridicolă în care se află autorităţile din întreaga lume. "Are ceva de... gag, de performanţă artistică ironică, de film mut. Seamănă cu alunecarea pe un săpun sau cu tragerea scaunului de sub fund: e o clovnerie care atrage atenţia asupra lipsei generale de seriozitate şi de responsabilitate, asupra degradării generale a climatului public", îşi explică Bogdan Ghiu punctul de vedere.
Formarea mediului de comunicare reprezentat de Wikileaks, în care acest tip de documente pot fi făcute publice gratis, trimite însă şi mesaje care ar putea fi interpretate greşit de anumite persoane. "Dacă există Wikileaks, va exista şi tentaţia de a trăda, de a te face cunoscut prin intermediul acestui canal care vine şi le ia locul celor tradiţionale printr-o revoluţie tehnologică, dar fără nicio schimbare morală, de caracter, din păcate". Wikileaks devine astfel, în opinia lui Ghiu, un alt element ce se supune, "cinic, aceleiaşi logici senzaţionaliste de piaţă, aceeaşi degradare generală a presei", arată Bogdan Ghiu.
Retrezirea marilor ziare
În mod normal, astfel de documente n-ar trebui să afecteze relaţiile dintre state, continuă acesta. "Ci mai degrabă relaţiile dintre state şi societăţi, dintre societate şi clasa politică mondială, denunţând politica mult prea personalizată, depinzând de toane şi umori, de păreri. Sunt o comedie, deoarece ţin de aceeaşi logică a spectacolului mediatic în care, din păcate, orice lovitură este permisă, dar niciuna nu este cu adevărat ucigătoare: media-wrestling". Faptul că telegramele au fost trimise şi către mai multe ziare aşa-zis "tradiţionale" de pe întreg mapamondul, cum sunt "New York Times", "El Pais". "Le Monde" sau "Der Spiegel", aduce "retrezirea lor la viaţă". Ghiu vede în acest element "un alt mod, aparent mai profesional, de tabloidizare a presei, de căutare cu orice preţ a scoop-urilor". Aceste mari publicaţii introduc însă dincolo de informaţia brută livrată de Wikileaks un filtru. "Încadrează şi explică documentele livrate inform, în vrac. Noua operaţiune, noul desant media marca Wikileaks îmi aduce aminte de dosarele SRI din groapa de la Berevoieşti, de la începutul anilor ’90: interesantă ca lovitură en gros, destul de lipsită de interes en détail", concluzionează analistul.
Print
Hotărârea CNSEL din 8 august a.c. spune că atât CCL-ul din iunie, cât şi CCJ-ul din iulie au fost nestatutare 
Spre exemplu, în dulcele stil al democrat-liberalilor constănţeni, vara lui 2010 a adus numai... surprize: un Consiliu de Coordonare Local şi un altul Judeţean, ambele cu scandal, preşedinţi nerecunoscuţi şi un Birou Permanent Judeţean într-o continuă fierbere. Evident, este vorba, în primul rând, despre Consiliul de Coordonare Local organizat pe 5 iulie a.c. în urma căruia Maria Stavrositu a fost aleasă preşedintele organizaţiei municipale a PDL Constanţa, dar şi despre CCJ-ul din 31 iulie a.c. După aceste două întâmplări, taberele din PDL Constanţa, pe de-o parte cea a lui Mircea Banias (cu favoritul său pentru municipiu, Adrian Manole) şi pe de altă parte cea a deputatei Maria Stavrositu, s-au dus cu jalba-n proţap la „centru". Şi uite cum conflictul de la Constanţa a ajuns în Comisia Naţională pentru Statut, Etică şi Litigii a formaţiuni politice. Aşa s-a ajuns la luarea hotărârii CNSEL din 8 august 2010, prin care comisia şi-a spus părerea, în conformitate cu statutul, asupra celor întâmplate în organizaţia de pe litoral. Însă, pentru că niciuna dintre tabere nu este favorizată de această hotărâre, fiecare a făcut în aşa fel încât să lase impresia că „centrul" nu doreşte să se implice. Pe de o parte, s-a lansat zvonul că această hotărâre a CNSEL nici nu ar exista. Că ar fi doar o invenţie a taberei adverse şi că, de fapt, alegerile de la municipiu au fost statutare. Pe de o altă parte, s-a inoculat ideea că hotărârea există, că anulează alegerile câştigate de Maria Stavrositu, însă s-au omis anumite aspecte. În fapt, hotărârea din 8 august a.c. există, fapt confirmat şi de preşedintele CNSEL, Marian-Jean Marinescu, semnatarul documentului. Aşadar, ce spune Hotărârea care înfricoşează pe toată lumea?! 
