Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

duminică, 13 iunie 2010

20 de ani de mineriada in democratie -Colaje Sile this Millennium



Sile this Millennium





Colaj







ştiri calde



20 de ani de mineriada in democratie

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

20 de ani de mineriada in democratie


Foto: Arhiva
Cand un popor autozugravit drept "duios" consemneaza evenimente de atrocitatea mineriadei din 13-15 iunie 1990, care nu vor putea fi sterse niciodata de pe retina unei natiuni taman iesite dintr-un univers totalitar, se cheama accident.

Cand un popor autozugravit drept "inteligent" nu reuseste sa impinga cu piciorul mintii la marginea lumii autorii morali ai mineriadei - pentru temnita ar fi trebuit sa se considere genial -, se cheama incompetent.

Cand poporul greseste in aprecierile despre sine se cheama ca nu are toate datele. Le au, insa, procurorii. La multi ani, mineriada draga! Dormiti in pace, idealisti! La multi ani, domnule Ion Iliescu!

Faptele

Cateva informatii care nu trebuie uitate niciodata: pe militantii anticomunisti din Piata Universitatii, Ion Iliescu i-a considerat anarhisti, iar situatia a fost redusa un timp la o problema de circulatie - la sedinta de Guvern din 11 iunie (exista documentele) s-a stabilit ca evacuarea Pietei U. sa aiba loc in 13 iunie la ora 4.00 - Iliescu a cerut 4.000 de muncitori in piata, care "sa stationeze" pana la normalizarea "situatiei" - Chitac a declarat procurorilor ca Iliescu i-a reprosat eliberarea fara aprobare a celor retinuti ilegal.

"Chemam toate fortele constiente si responsabile sa se adune in jurul cladirii guvernului si televiziunii pentru a curma incercarile de forta ale acestor grupuri extremiste, pentru a apara democratia atat de greu cucerita" (12 iunie, comunicat citit la TVR din partea lui Iliescu).

4 garnituri de tren cu mineri condusi de Miron Cozma sosesc in 13 dimineata la Bucuresti, sunt devalizate sediile partidelor istorice, mii de bucuresteni sunt batuti deoarece pareau intelectuali (barba, ochelari) sau studenti - 6 oameni mor, dar numarul real ar putea fi mai mare, deoarece la Straulesti au fost descoperite cateva zeci de morminte ale unor persoane neidentificate decedate in intervalul 13-16 iunie.

"Este important de subliniat ca decizia initiala de reprimare a fost luata la cel mai inalt nivel si a fost coordonata, personal, de catre fostul sef al statului, Iliescu Ion. Fata de acesta, s-a dispus inceperea urmaririi penale pentru participatie improprie la aceleasi fapte, prin rezolutia din data de 19.06.2007.

Planul de actiune a fost elaborat din ordinul sau si, in calitate de presedinte ales, a ordonat interventia militara, cu munitie de razboi, TAB-uri si alte forte, impotriva demonstrantilor care se manifestau violent, depasindu-si atributiile prevazute de art. 82 din Decretul Lege nr. 92/1990.

De asemenea, nu a fost luata o decizie cu consultarea Consiliului Militar Superior (ulterior denumit Consiliul Suprem de Aparare a Tarii). Nu exista nici un Decret ori alt act, in baza caruia sa se fi dispus alarmarea de lupta a unitatilor ori instituirea starii de urgenta, asa cum se prevede in art. 82, lit. g, din actul normativ anterior mentionat." (rechizitoriu, 2007).

Romexpo, 15 iunie

Ion Iliescu catre mineri: "Va multumesc pentru tot ceea ce ati facut in aceste zile, in general pentru toata atitudinea dumneavoastra de inalta constiinta civica. Deci va multumesc inca o data tuturor pentru ceea ce ati demonstrat si in aceste zile: ca sunteti o forta puternica, cu o inalta disciplina civica, muncitoreasca, oameni de nadejde si la bine, dar mai ales la greu. (...)

Cu un sentiment deosebit de constiinta civica, patriotica ati simtit momentul dificil si cu o daruire exemplara v-ati aratat gata sa fiti solidari cu puterea noua. Exemplul dumneavoastra a fost plin de imbarbatare pentru toti cei de bine, care doresc progresul societatii romanesti. Vreau sa va multumesc deci pentru acest act de inalta solidaritate pe care l-ati demonstrat in aceste zile. (...)

Cu ajutorul dumneavoastra au fost descoperite in subsolul cladirii PNT-ului: depozit de sticle incendiare, de droguri, de seringi cu care au injectat droguri unora din cei care stateau in Piata Universitatii si armament. La cladirea Asociatiei 16-21 Decembrie depozite de bate si de alte asemenea arme albe, lanturi si asa mai departe.

In subsolul cladirii Universitatii s-au descoperit arme: 22 de pusti Jeco, dar care sunt arme periculoase in asemenea conditiuni, si saci cu prafuri euforizante pe care probabil ca le-au tot folosit in aceasta perioada. Cum se poate motiva ca in sediul unui partid politic, in sediul unor asociatii declarate apolitice, prezenta unor asemenea depozite de sticle incendiare, de munitii, de droguri si arme de tot felul, arme de agresiune; cum se poate motiva asa ceva?

Noi consideram ca raspunderea morala o au si unii gazetari, unii intelectuali care au incitat in aceasta perioada. Eu vreau inca o data sa-mi exprim intreaga recunostinta, din partea populatiei Capitalei, pentru prezenta dumneavoastra, utila si eficienta.

Vreau sa multumesc pentru spiritul organizat in care v-ati prezentat, in care ati actionat, sa multumesc conducatorilor dumneavoastra, inginerului Cozma si celorlaltor lideri sindicali care au fost in fruntea dumneavoastra, alaturi de noi, care ne-au ajutat in aceste zile. Deci va multumesc tuturor pentru tot ce ati facut in aceste zile. Stim ca avem in dumeavoastra un sprijin de nadejde, cand va fi nevoie vom apela! Sper sa nu mai fie nevoie sa apelam la dumneavoastra".

Romani cu mineriada crestata in trup

In democratie, politicienii sunt obligati sa apere viata cetatenilor care i-au mandatat sa exercite puterea, dar si atunci, la mineriada, ca acum, esenta acestui principiu nu are substanta reala. O arata realitatea. In democratie, justitia este un instrument aflat in mana cetatenilor, dar a incaput in buzunarul celor pe care nu ma sfiesc sa-i consider un soi de legatari universali, cu diferenta ca nu exista un testament decat implicit. Fara intentie.

In democratie, cand cetatenii nu se simt aparati, statul slabeste. Au trecut 20 de ani de la acele zile de teroare, iar statul este mai slab ca oricand. Am ajuns la aceasta concluzie gandindu-ma la faptul ca institutiile functioneaza, totusi, si n-as fi indreptatit la o asemenea cugetare.

Si totusi... cate viteze are natiunea asta? Una pentru noi, nefericitii, care am considera un strop de justitie, daramite o galeata intreaga, echivalentul unei sentinte impotriva autorilor morali ai mineriadei, ca pe un semn ca justitia poate reprezenta un pansament pe rana neimplnirii, care ne strabate fiinta din crestet pana din talpi, si alta dedicata interesului lor.

Pot exista felurite explicatii: au murit martorii, procurorii n-au avut bani de drum, la fiecare expertiza se raspunde cu alta, n-a existat mereu vointa politica, Lassie a fugit de acasa. Dar au trecut 20 de ani! 20! Democratia a ajuns la majorat, e in anul doi de facultate si ar putea sa faca si copii, dar inca n-a deschis ochii.

Nepasarea, delasarea, ipocrizia sunt modurile de viata ale justitiei ca instrument al cetateanului bolnav, si jalea, cata o mai fi, a celor care inca isi amintesc, este un motiv suficient pentru a-i considera neimpliniti. Traim o mineriada care ne-a crescut in trup ca un mort si nu exista leac pentru ea. Decat uitarea. La multi ani, domnule Iliescu!
Duminica, 13 Iunie 2010, ora 07:45
Sursa: Ziare.com
Autor: Cristian Mihai Chis

Comentarii

Sile this Millennium

"banalizarea raului" poate oricind sa-l aduca inapoi pe Ion Ilici Iliescu

Adaugat la 13.06.2010 10:25:11

Click pentru a edita imaginea
E prima data cind "politicianul reformist" ,profesor de politologie Cristian Preda ma dezamageste in toleranta pt. nomenclaturistul Ion Ilici Iliescu 13.06.2010 10:21
Domnule Cristian Preda "banalizarea raului" poate oricind sa-l aduca inapoi pe Hitler ,Stalin sau PolPot...dixit

Motto colaj :

Păngărirea creştinismului de decăturile lui Soros care se consideră elită a societăţii civile e blasfematorie vs. de poporul ortodox român
Păngărirea eroilor neamului romănesc care au luptat pentru independenţa
României de către elita politică în frunte cu "primarul care este" Vanghelie
pîngărirea osemintelor lui generalului Lahovari ,care au semănat mai mult a marketing de autpromovare şi un act blesematoriu pentru marele dispărut

"(Sile this Millennium)
"(...)

O stire/reportaj din Adevarul mi-a ridicat stomacul in git: Vanghelie si-a ingropat rudele in cavoul familiei Lahovari din cimitirul Bellu. Batrinele ramasite ale generalului Lahovari ar fi imprastiate de mult, iar cavoul facut de arhitectul Ion Mincu, devastat.Ca Romania risca sa fie exclusa din Consiluil Europei tocmai pentru ca niste lacuste si-au facut cuibul in casele altora – boieresti sau nu – e o chestiune pe care politicienii o mai pot drege pe ultima suta de metri. Asta daca nu le pare rau ca sintem sub reguli UE si trebuie sa facem ceva sa ne exmatriculeze.

Dar sa te instalezi si in cavouri?? S-a trecut peste orice rusine, peste orice masura, peste orice urma de umanitate, bun simt sau macar frica de Dumnezeu. Comunistii si-au facut propriile monumente, dar astia de azi vor sa se insinueze in locul istoriei! Dar mai bine cititi ce scrie Adevarul, ca sa va indignati – daca! – singuri si cu spor(...)"[

Lahovari evacuat de Vanghelie, gen.Argeşanu de Costică Voicu

EROII NEAMULUI DE DUPĂ `89
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/4371826/1/vanghelie2.jpg
http://media2.gruprc.ro/photo/thumbs/800_600/122009/fad23ececf7e676f7055d2a60f4fa230.jpg

vezi toate articolele de ]
sursă :http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Bucuresti-_Vanghelie_si-

ATAC LA CULTURA ROMÂNĂ
Ziarul Financiar păstorit de jurnalista Fi-rea a mogulului Felix turnătorul criptocomunist atacă de cîte ori cum poate valorile culturale perene romîneşti
"prietenii ştiu de ce"(Sile this Millennium):
"

Cioran, impostor?

joi, 15:21 Autor: Daniel Nicolescu

Sub titlul "Colecţionarul de imposturi", Frédéric Rouvillois (autor, intre altele, al unei "Istorii a snobismului") antologhează, repovestindu-le cu har şi haz, câteva dintre cele mai ingenioase, demente, incredibile acte de impostură (a se citi plagiate, păcăleli, falsuri, minciuni, basne, goange, canularuri) din literatură, istorie sau politică. Ba chiar şi din articolele de fapt divers ale ziarelor. Asta pentru că, nu-i aşa, "totul a fost, este şi va fi colecţionat".

Şi atunci, se intreabă autorul, de ce să strângă in cutiuţe şi sertăraşe ambalaje de portocale sau prezervative? Sau, cum au făcut alţii, spre amuzament, de ce să reunească ideile primite, locurile comune sau prostia? De ce să nu adune, in năvodul unei singure cărţi, imposturile lumii? Nu pe cele de toată mâna, şotiile, fleacurile şi cacealmalele ocazionale, ci pe cele mai gogonate, pe acelea care au făcut istoria să derapeze şi care au suscitat observatorilor un sentiment confuz, in care se amestecă groaza şi stupoarea, furia şi admiraţia.

Impostura (din latinescul "imponere", a inşela) cunoaşte patru genuri majore şi o multitudine de nuanţe (inşelăciunea simplă, făcută să prezinte o ficţiune drept fapt real, inşelăciunea menită să denunţe a altă inşelăciune, mistificarea benignă, ticluită ca să stârnească zâmbete, calomnia, deraierea la limita patologicului etc.) pe care Rouvillois incearcă să le ilustreze prin circa o sută de exemple, de la Claude des Armoises, care s-a dat drept Jeanne d'Arc (după ce aceasta fusese arsă pe rug), până la Mathurin Bruneau, care a reuşit să-şi convingă contemporanii că este Ludovic al XVII-lea.

Unele sunt de-a dreptul hilare, altele patetice, unele pline de ură, altele sâcâitoare, iar eroii lor sunt fie falsificatori de geniu, fie escroci subtili, fie şarlatani veroşi, fie pretendenţi improbabili, fie savanţi dubioşi.

Florilegiul se deschide cu un capitol dedicat unei uriaşe mistificări datând din anul 1925, care il are ca protagonist tocmai pe un astfel om de ştiinţă: Paul Kamerrer, un biolog socialist vienez. Dorind să demonstreze adaptabilitatea speciilor şi forţa genelor, acesta a făcut un studiu "strălucit", in urma căruia a ajuns să fie considerat până şi in Statele Unite, un "Darwin al secolului XX". El a pornit de la ideea că broscoii de apă au pe lăbuţe nişte pernuţe nupţiale, sau perii copulatorii, cu care işi ţin aleasa ca să nu fugă in timpul actului sexual. Pe de altă parte, broscoii de pământ ("les crapauds accoucheurs") nu prezintă această particularitate, pentru că, pe sol ferm, doamna broască nu are cum să fugă "pretinzând că suferă de migrenă".

Prin urmare, Kamerrer a pus cuplurile din această ultimă categorie să se imperecheze in mediu acvatic. Evident, broscanilor le-au apărut pernuţele nupţiale, pe care apoi, conştiincios, le-au transmis şi progeniturilor lor. Iată, confirmată, teoria progresului! Delir mondial, genetica se afla in faţa unui salt fără precedent! Sovieticii sunt in extaz, iar Miciurin işi freacă mânuţele (lipsite de perii copulatorii). Aşa se poate naşte Omul Nou şi aşa se poate modifica societatea! In 1926, insă, un cercetător american, G.K. Noble, vine la Viena ca să vadă minunea. După investigaţii metodice, descoperă că dl Kamerrer injectase cerneală in lăbuţele broaştelor. După ce a fost demascat, savantul vienez şi-a tras un glonţ in cap. Concluzia lui Rouvillois: "Incă o victimă a ştiinţei capitaliste!" Sigur, totul, aşa cum e povestit, pare de un haz nebun. Nu trebuie inţeles insă că Rouvillois minimalizează efectele imposturii sau că ii consideră pe impostori nişte simpli clovni, nişte chicoteli ale istoriei. Atât doar că, după ce ii dă in vileag, nu se poate stăpâni să nu-i ia peste picior.

P.S.: Şi pentru că veni vorba despre impostură... Intr-un recent număr din Le Figaro littéraire in care, coincidenţă, in pagina a 5-a, este făcută o scurtă recenzie a volumului amintit, editorialul de pagina 1, dedicat acum lui Dominique Noguez, este semnat, ca de obicei, de Yann Moix. O voce cu autoritate, un condei sclipitor, pe care am avut in numeroase rânduri plăcerea să-l laud, fără rezerve, şi să-l citez cu delicii. Este romancier, nu numai jurnalist, este un scriitor cu simţul nuanţelor şi al valorii, ale cărui cronici literare au vibraţia şi revărsările asociative ale eseului şi comunică o rară libertate a cugetului. In textul cu pricina, vrând să-l inalţe pe Noguez şi să-i lustruiască piedestalul (la poalele căruia aş depune oricând o floare), Moix foloseşte figura contrastului. Oaia neagră? Emil Cioran.

Dar iată textul: "Cioran mi se pare insuportabil. El ar trebui denunţat ca reprezentând una dintre cele mai crase imposturi ale literaturii secolului XX, care a cunoscut falsa glorie a lui Malraux şi nulitatea beckettiană." Pentru intâia oară de când il citesc, faţa lui Moix, de luptător de K1, mi se pare că se potriveşte cu felul in care işi dă cu părerea (sau in care dă cu parul). Cum acel "ar trebui denunţat" ascunde promisiunea unei demonstraţii, aştept cu sufletul la gură. Până atunci, insă, mergând pe formula aceluiaşi contrast, nu pot să nu mă uit, precum curca-n lemne, la genialităţile nogueziene pescuite de Moix: "Marile cărţi sunt cărţi fără nume", "Ne naştem printre lacrimi, ar trebui să ne naştem intr-un râs nebun". Una din două: ori a imbătrânit Noguez, ori Moix nu a vrut decât să-l injure pe Cioran, iar restul sunt citate de umplut pagina...


Dimitrio

Mineriada culturală occidentalo-română :" Cioran, impostor?"

Cioran, impostor?



Răspunsuri la Aceste Discuţii

Răspunde la Aceasta

Ştergere
Mulţumesc pentru postare domnule
Cristian Stancu
ajunge doar să citezacest pasaj
"(...) ". Hamletistul bogomilic al acestei scandaloase dar imaginare alternative e explicabil la un fost obedient al gărzilor de fier, care n-au putut însă încătuşa poporul nostru, făuritor activ al propriei sale istorii.
Bogomilul apologet al regimurilor imperialiste tot mai falimentare şi neputincioase să-i facă pe plac se gargariseşte cu reţete politice mistificate şi neoperante, într-o vreme când popoarele, conştiente de ţelurile lor democratice, socialiste şi paşnice şi nesinchisindu-se de ifosul olfacticilor duhnitori, sunt în măsură a trece reversibila cămaşă de forţă după gâtul freneticilor belicişti, mai mult sau mai puţin solitari
."(...)"
[Şerban Cioculescu
Glasul Patriei, nr. 125, 20 mai

(Glasul Patriei, nr. 125, 20 mai 1959)
]
Q.E.D



Dimitrio


sâmbătă, 12 iunie 2010

Mircea Iustian subprefectul Constantei figurantul zilei, a cîta oară ?!sa i se acorde ZMEURA DE AUR a politicianului tomitan pe 2010"


ştiri calde Sile this Millennium
Mircea Iustian subprefectul Constantei

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Mircea Iustian, subprefectul Constantei

(minim 2 voturi)
Mircea Iustian
Subprefectul Constanţei, Mircea Iustian, alintat Pupi, nu mai face politică. Fiindcă funcţia nu îi mai permite să fie şi membru de partid, Iustian susţine că nu mai are aduceri-aminte legate de PDL şi nici de colegii care l-ar fi făcut, la un moment dat, „boşo-rog”. Mai mult decât atât, întrucât memoria îi este „scurtă”, Iustian nu are decât o dezamăgire, şi anume că presa încă... încă mai scrie despre el!

12/06/2010, 03:27 - Figurantul zilei

Sile this Millennium (12/06/2010, 23:19):
"A aparut de atatea ori la aceasta rubrica incat propun sa i se acorde ZMEURA DE AUR a politicianului tomitan pe 2010"


Facebook | Fan photos from Made in Romania

detaliu Ţara mea din cer ....România
Facebook | Fan photos from Made in Romania

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Fan photos from Made in Romania

Photo 3 of 23 Back to Profile · See All Photos

my country in the sky.......Romania
Added by Beatrice Zapali
to "Made in Romania"

Scrisoare deschisa – Cazul Cezar Ivanescu



ştiri calde Sile this Millennium cu " lupara"
Scrisoare deschisa – Cazul Cezar Ivanescu

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Scrisoare deschisa – Cazul Cezar Ivanescu

June 9th, 2010 / Comentati (Nu sunt comentarii)
Trimite prin email Print This Post
·

SCRISOARE DESCHISĂ – CAZUL CEZAR IVĂNESCU

Domnului Preşedinte al României Traian Băsescu
Parlamentului României
Domnului Preşedinte al Colegiului CNSAS Dragoş Petrescu
Domnului Preşedinte al Uniunii Scriitorilor Nicolae Manolescu
Societăţii Civile din România

La 24 aprilie 2008 a încetat din viaţă, în mod neaşteptat şi în condiţii încă neelucidate, unul dintre marii scriitori români contemporani, Cezar Ivănescu. Suspiciunile privind moartea poetului sunt legate, pe de o parte, de o serie de culpe medicale, cu totul stranii (pentru că nu este vorba de o singură greşeală, ci de un şir întreg de erori, parcă bine coordonate), iar, pe de altă parte, de înscenarea pusă la cale împotriva lui la sfârşitul lunii ianuarie 2008.

Zvonul infamant transmis de agenţia de ştiri NewsIn, referitor la existenţa unui verdict de poliţie politică pronunţat de CNSAS în cazul lui Cezar Ivănescu şi aceeaşi afirmaţie defăimătoare repetată pe un post de televiziune, două zile mai târziu, de dl Mircea Dinescu, membru CNSAS, au fost rapid preluate şi difuzate, fără discernământ şi fără o minimă cercetare, de aproape toate canalele de ştiri, ducând la declanşarea unui scandal mediatic de proporţii.

Dacă declaraţia dlui M. Dinescu îşi găseşte o explicaţie (psihologică) în sentimentele de inamiciţie pe care acesta i le purta de zeci de ani lui Cezar Ivănescu (animozităţile dintre ei constituind deja un fapt de istorie literară), rămân în schimb cu totul de neînţeles urgenţa şi lipsa de profesionalism cu care a reacţionat cea mai mare parte a presei.

În lipsa oricărui document oficial care să probeze temeiul acestei acuzaţii şi având în vedere că mediatizarea ei necontrolată a avut consecinţe dintre cele mai grave, nu putem decât să o considerăm calomnioasă şi să solicităm instituţiilor abilitate să facă lumină în acest caz.

O anchetă realizată de Jurnalul Naţional din 12.02.2008 (“Cezar Ivănescu, o nebuloasă pentru CNSAS”), este de natură să sugereze amploarea acţiunii de intoxicare şi dezinformare a opiniei publice pusă în operă pentru denigrarea lui Cezar Ivănescu. Răspunsurile membrilor Colegiului CNSAS – care, în calitatea lor de decidenţi, ar fi trebuit să fie cel mai în măsură să cunoască adevărul – sunt stupefiante: din cei 11 membri, 4 nu ştiu dacă s-a dat vreun verdict, alţi 4 afirmă că nu s-a dat niciun verdict, unul refuză orice comentariu, încă unul declară că nici nu ştie, nici nu vrea să comenteze. 10 din cei 11 membri ai Colegiului CNSAS nu-şi amintesc exact când a avut loc şedinţa în care s-a discutat cazul poetului Cezar Ivănescu. Din cei 11 membri CNSAS unul singur (Mircea Dinescu, aflat la Paris în acea perioadă!) afirmă existenţa verdictului de colaborare cu fosta Securitate şi cunoaşte exact data şedinţei.

Urgenţa unei clarificări autorizate a cazului Cezar Ivănescu, validată prin prezentarea şi publicarea documentelor doveditoare, este cu atât mai mare cu cât culpa celor implicaţi în colportarea falsei ştiri a avut urmări de o gravitate extremă: pe fondul traumei provocate de compromiterea sa publică, al tensiunii în care a trăit în ultimele luni în încercarea disperată de a-şi demonstra nevinovăţia, starea de sănătate a poetului s-a înrăutăţit dramatic, pentru ca, în cele din urmă, el să se stingă răpus de o acută suferinţă cardiacă.

Hotărârea de a solicita CNSAS să verifice dosarele membrilor din conducerea USR, luată în 2006 de Consiliul USR, fusese aprobată cu entuziasm şi votată de Cezar Ivănescu însuşi. În urma acestei decizii, toată corespondenţa, adresele, înştiinţările şi orice alt act emis de CNSAS referitor la oricare dintre persoanele supuse verificării soseau în mod oficial pe adresa USR (de altfel, până la data de 4.02.2008, veniseră doar 9 decizii din 67 solicitări, aşadar CNSAS a verificat doar 9 persoane din conducerea USR, pe parcursul unui întreg an). De aceea, conducerea USR, căreia nu-i parvenise niciun astfel de document, era obligată moral şi statutar să declare public acest lucru. Conform Statutului USR (cap. 1, art. 1, art. 2, art. 5, art. 7, art. 36), atât Conducerea USR, cât şi Directorul de Imagine al USR erau obligaţi să adopte o atitudine tranşantă în mod direct şi imediat, fie printr-o conferinţă de presă, fie printr-un comunicat de presă în care să indice cu fermitate adevărul şi anume faptul că USR nu a primit o hârtie oficială în cazul Cezar Ivănescu.

În absenţa unei asemenea atitudini, pe 4 februarie a.c., poetul se vede constrâns să recurgă la o formă radicală de protest, declarând greva foamei la Sala cu Oglinzi a USR, cu intenţia de a-i determina pe cei în cunoştinţă de cauză să recunoască public adevărul.

Sub presiunea gestului său de protest, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România redactează, în cele din urmă, un comunicat în care se afirmă că dialogul cu CNSAS este necesar din cauza „apariţiei în mass-media şi în presa scrisă a unor informaţii referitoare la dl. Cezar Ivănescu, membru al Consiliului, în absenţa unui răspuns oficial din partea CNSAS”, recunoscând astfel că nu este în posesia niciunui document incriminant. Această declaraţie târzie (şi forţată de împrejurări), publicată numai pe site-ul USR, a trecut însă neobservată, dată fiind lipsa oricărei alte forme de mediatizare, dar şi formularea ei confuză şi ezitantă.

Tot cu această ocazie, Cezar Ivănescu – în calitate de membru al USR şi al Consiliului de conducere al acesteia – a înaintat un memoriu Preşedintelui USR Nicolae Manolescu şi un altul – în calitate de Cetăţean român şi de membru al Ordinului Steaua României în grad de Comandor – Preşedintelui României Traian Băsescu (nr. 2994/4.02.2008, Administraţia Prezidenţială, Registratura Generală). A murit însă fără să fi primit vreun răspuns la întâmpinările sale, trimise şi înregistrate legal, conform legislaţiei în vigoare, fără a-şi vedea dosarul/dosarele de la CNSAS, fără ca măcar o instituţie a Statului Român, democrat, european, să-i dea de ştire că ar fi luat notă de petiţiile sale.

După moartea sa, campania de denigrare a continuat cu aceeaşi forţă. Chiar a doua zi după tragicul eveniment câţiva scriitori şi critici îşi exprimau regretele ipocrite, grăbindu-se să adauge că era o persoană „incomodă”. Nu se specifică însă din ce motiv şi, mai ales pentru cine era incomod Cezar Ivănescu. Unul din scriitorii care a făcut această mărturisire recunoaşte totuşi că nu a avut „niciun fel de relaţie cu poetul. Nu era un om deosebit de plăcut. Am avut informaţii indirecte în ceea ce îl priveşte.” Din nou acuzaţii „după ureche” încheiate cu o afirmaţie infamantă, potrivit căreia ultimele informaţii despre poet, care făceau referire la colaborarea acestuia cu fosta Securitate, „au lăsat tuturor un gust amar”. În acelaşi timp, o mare parte a presei scrise şi audio-vizuale a preluat, chiar în anunţul mortuar, formula privind “verdictul de colaborare cu Securitatea “, căutând parcă s-o fixeze bine in mintea publicului neştiutor. Ca de altfel o seamă de personaje din mediul cultural, culminând cu declaraţia pe Mediafax a dlui Adrian Iorgulescu, Ministrul Culturii şi Cultelor („Sigur, lucrul care a marcat într-un fel ultima perioadă a existenţei lui a fost decizia CNSAS cu privire la colaborarea sa cu Securitatea”), care, fără să se informeze, aşa cum l-ar fi obligat statutul său de înalt funcţionar al statului, a repetat şi a difuzat minciuna, oferindu-i astfel valoare oficială!

Şi în faţa acestor atacuri USR a păstrat o tăcere glacială, deşi, reamintim, dezminţise prin comunicat oficial zvonul respectiv şi deşi unii dintre cei care au continuat să-l propage sunt membri ai breslei scriitoriceşti.

Singurul document oficial redactat cu această tragică ocazie a fost un scurt necrolog publicat pe site-ul USR, care conţine însă o insinuare otrăvită (“dincolo de sinuozităţile biografiei, amintirea sa” etc.), sugerând indirect existenţa unor derapaje în viaţa poetului. La ce fel de „sinuozităţi biografice” s-ar putea gândi cititorii neavizaţi – în contextul actual, când acuzaţia de poliţie politică n-a fost dezminţită de nicio sursă autorizată – dacă nu chiar la pactul cu diavolul de care este învinovăţit?

Poetul Cezar Ivănescu a murit umilit în propria ţară, ucis fizic, moral şi social de atacurile nedemne îndreptate asupra sa în foc încrucişat, care au urmărit să-l elimine din viaţa publică, precum, odinioară, pe Eminescu şi Labiş. Astfel, se încununează cu spini, în loc de binemeritaţii lauri, triada tragică a poeţilor de geniu veniţi din Moldova ca să moară la Bucureşti.

Din tot ce a rămas în manuscris rezultă în mod zguduitor cât de mult a suferit Cezar Ivănescu din cauza acuzaţiilor „pe surse“ (niciodată probate!) la care a fost supus, în locul recunoaşterii cuvenite, atât a valorii sale ca autor, cât şi a valorii sale ca model uman, de existenţă exemplară.

Revelator în acest sens, precum şi pentru forţa cu care a luptat până la capăt pentru a-şi dovedi nevinovăţia, este următorul pasaj dintr-o ultima scrisoare, postumă, adresată Domniei-Sale Domnului Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al României şi de Şef al Ordinului Steaua României.

„Domnule Preşedinte, supun judecăţii şi arbitrajului Domniei-Voastre situaţia inacceptabilă în care mă aflu începând de marţi, 29.01.2008, ora 16 şi agravată continuu, până la paroxism, de o masă de ziarişti, de neoprit în tentativa lor de linşaj mediatic.

În 29.01.2008, agenţia de ştiri NewsIn a difuzat o ştire, „scurgere“ din Colegiul CNSAS, conform căreia subscrisul ar fi primit decizie de colaborare cu Securitatea. Ştirea a fost preluată de toate agenţiile de ştiri şi de întreaga presă românească, mi-a creat un prejudiciu care nu va mai putea fi diminuat sau anulat sub nici o formă şi cu nici o măsură reparatorie şi are o finalitate clară: linşajul mediatic.[…]

Cred în justiţia română şi ştiu mai bine decât orice securist că viaţa mea e nepătată iar opera mea literară se situează, valoric, la primul nivel de sub opera Maestrului Absolut al literaturii române, Mihai Eminescu.

Este cel mai de sus nivel la care poate aspira un scriitor român.

Nu o spun eu, au spus-o alţii, cei care m-au preţuit, Marin Preda şi Nichita Stănescu, Constantin Noica şi Petru Creţia, şi o legiune de alte nume prestigioase ale literaturii române.

Nu am probleme neclare, nici cu viaţa, nici cu opera mea, am însă o mare problemă cu ţara mea, aflată, se pare, încă sub ocupaţie. Poate ştiţi d-voastră mai bine sub ocupaţia cui.
Aştept urgent răspunsul dumneavoastră, pentru ca să mă decid dacă mai rămân în ţara mea sau trebuie, la 66 de ani, să cer azil politic într-o ţară europeană civilizată.

Cu speranţa că nu au pierit toţi oamenii de onoare din această ţară, speranţă întărită de semenii mei care s-au ridicat să mă apere, aştept domnul Preşedinte, atât cât sufletul meu îmi va dicta că e demn să aştept.

Cu cele mai bune sentimente,
Cezar Ivănescu.“

Cât de enormă şi de revoltătoare este învinuirea de colaborare în cazul lui Cezar Ivănescu reiese fără echivoc din datele biografiei sale, constituind tot atâtea argumente faptice pentru o viitoare judecată a istoriei literare, când acuzatorii înşişi vor fi judecaţi.

În timpul regimului comunist poetul a trăit şi şi-a scris cea mai mare parte a operei într-o stare apăsătoare de sărăcie, pe care şi-a asumat-o însă cu demnitate – angajat fiind doar cu jumătate de normă la revista „Luceafărul”; în această neagră perioadă nu s-a bucurat de niciun fel de funcţii sau privilegii – precum unii dintre inchizitorii săi de astăzi –, dimpotrivă, a fost constant marginalizat şi ţinut într-un con de umbră, atât de liderii comunişti, cât şi de mai mărunţii lor executanţi; a declarat în trei rânduri greva foamei (în perioada anilor ‘60, în 1983 şi în 1986), cu un curaj sinucigaş pentru vremurile acelea, mai ales că gesturile sale repetate de protest n-au fost niciodată susţinute de forţe din afara ţării (aşa cum s-a întâmplat cu unii dintre „dizidenţii” cu patalama de astăzi, cărora, cu toată teroarea comunistă, nu li s-a clintit un fir de păr de pe cap).

Cartea Albă a Securităţii, publicată sub coordonarea lui Mihai Pelin, conţine pasaje mai mult decât edificatoare privind comportamentul său curajos şi exemplar, precum şi sinteze ale formelor de represiune la care era supus în regimul comunist de către Securitate: „Prin conducerea redacţiei se vor lua măsuri de îndepărtare a acestuia din locurile unde au loc acţiuni publice organizate sau unde este prezentă conducerea de partid şi de stat. Asigurarea sa cu sprijinul organelor de investigaţii şi, la nevoie, cu cele de miliţie, pe perioada desfăşurării acţiunii. Darea sa în consemn la USLA. Şi Direcţia a V-a.“ (Cartea Albă a Securităţii, Ed. Presa Românească, Bucureşti, 1996).

În noua societate democratică, Cezar Ivănescu devine primul grevist al foamei în momentul în care, la 5 ianuarie 1990, Mircea Dinescu, proaspăt recompensat pentru activitatea sa „revoluţionară” cu învestitura de Preşedinte al USR, îl dă afară abuziv din colectivul de redacţie al revistei „Luceafărul” („Am fost singurul ziarist dat afară din presă – declara în ianuarie 2008 Cezar Ivănescu rememorând acest episod. Nu s-a luat atunci atitudine faţă de Ion Gheorghe, care a scris atâtea laude lui Ceauşescu, şi nici faţă de Titus Popovici, care a făcut parte din Comitetul Central al PCR ); tot în 1990 este maltratat în timpul mineriadei din iunie, când indivizi travestiţi în „ortaci” îl trimit în stare gravă la Spitalul de Urgenţă.

În comunism, ca şi în postcomunism, Cezar Ivănescu a luptat întotdeauna de unul singur împotriva ideologiilor nocive, a minciunii proliferante, a contrafacerilor valorice şi a imposturii generalizate, împotrivindu-se unei maşinării infernale, care, în cele din urmă, l-a spulberat. Ce nu au reuşit comuniştii, care s-au mulţumit să-l împingă la marginea vieţii literare şi sociale, dar nu l-au lichidat fizic, au izbutit, într-un elan de furie primitivă, urmaşii lor, „democraţii” de astăzi.

Deşi în ce priveşte persoana lui Cezar Ivănescu nicio reparaţie nu mai este posibilă, dat fiind faptul irevocabil al morţii sale, memoria sa trebuie să rămână nepătată aşa cum a fost poetul însuşi de-a lungul întregii sale vieţi.

De aceea, considerăm prin prezenta că atât Uniunea Scriitorilor cât şi Preşedinţia României, cărora poetul le-a adresat cereri şi memorii în legătură cu defăimarea sa, sunt datoare cu un răspuns oficial, scris, cu dreptul de a fi făcut public, în presă şi în media, adresat opiniei publice româneşti, şi, nu în ultimul rând, familiei, prietenilor şi admiratorilor săi. Aşa este democratic, aşa este corect şi moral, într-o societate în care demnităţile publice sunt obţinute sub imperativul funcţionării legale a instituţiilor publice şi a dreptului la informare corectă şi nemijlocită a cetăţeanului, cu atât mai mult atunci când este vorba de personalităţi care, prin întreaga lor activitate, au contribuit la faima României şi la cunoaşterea de sine a poporului român.

Ţinând cont de faptul că trăim într-o ţară membră a Uniunii Europene în care drepturile cetăţenilor ar trebui să fie integral garantate, atât de o Constituţie modernă, cât şi de un principiu fundamental în democraţie – acela al prezumţiei de nevinovăţie –, se impune, de asemenea, o luare de poziţie oficială, fermă şi imediată a Biroului de presă al CNSAS. O atare declaraţie ar fi salvat de la moarte o personalitate de geniu, de talie mondială, şi ar fi devenit, în acelaşi timp, dovada incontestabilă a faptului că CNSAS-ul este o instituţie reală, activă, care funcţionează în deplină armonie cu legile unui stat de drept.

Solicităm Preşedintelui României Traian Băsescu, Conducerii Uniunii Scriitorilor şi Preşedintelui Nicolae Manolescu, precum şi Conducerii CNSAS, să dea răspunsuri clare şi precise, în legătură cu cele două cereri şi memorii trimise de Cezar Ivănescu, în timpul vieţii, la care nici post-mortem nu s-a primit vreun răspuns.

Acordăm instituţiilor în cauză, încă o dată, termenul prevăzut de lege pentru datoria de a răspunde la petiţiile cetăţenilor.

Alături de noi, opinia publică românească este interesată să afle acest răspuns.

Anexăm cele două petiţii înaintate de poet Preşedinţiei României şi Conducerii Uniunii Scriitorilor, Preşedintelui Nicolae Manolescu.


1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (8 votes, average: 4.50 out of 5)
Loading ... Loading ...

Share/Bookmark

joi, 10 iunie 2010

Ştiri calde de la CIOCU ROŞU : TELECINEMATECA

Domnilor nomenclaturişti vă aşteaptă “POBEDA NEAGRĂ A ISTORIEI” din acest film :URCAŢI VĂ ROG !!!
ştiri calde de la Cioclu Roşu

TELECINEMATECA

http://telecinemateca.com/odessa-in-flacari-filme-romanesti/
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
10
June , 2010
Thursday

“ Odessa in flacari”, realizat in anul 1942, intr-o coproductie romano-italiana este consemnat in istoria cinematografiei europene si nu numai, o capodopera a genului. Despre el ramasesera doar cateva cronici, unele consemnari, fotografii si afise. Avand ca subiect drama refugiatilor din Basarabia, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca si a ororilor comise de trupele NKVD filmul a fost interzis dupa ocuparea tarii de catre Uniunea Sovietica, iar protagonistii acestuia aruncati in inchisori. Depus in arhivele cinematografiei, la fondul peliculelor cenzurate, deci total oprite nu numai de a fi difuzate, dar nici vizionate intr-un cadru restrans, multi ani “ Odessa in flacari” a figurat doar in registrul de evidenta al arhivelor, apoi a disparut din scripte. Dupa decembrie 1989, unii cercetatori in istoria filmului au cautat zadarnic sa dea de urma peliculei, investigatiile ducand la concluzia ca ea a fost confiscata de “ consilierii sovietici” din perioada ocupatiei, dupa care a fost scoasa din evidente, de catre Directia presei si tipariturilor, fosta cenzura. S-a mai descoperit ca Securitatea a dat ordin prin care s-a dispus distrugerea unor filme de razboi din perioada 1940-1944, considerate fasciste si “imperialiste”, dusmanoase “oranduirii socialiste”. Capodopera cineatografica apartine regizorului italian Carmine Gallone, unul dintre cei mai renumiti ai timpurilor sale. Scenariul este semnat de dramaturgul Nicolae Kiritescu. “Odessa in flacari” urma traditia inaugurata de primul mare film romanesc din 1912, care omagia victoria trupelor romane in Razboiul de Independenta din 1877. “Odessa in flacari” este o pagina vibranta de istorie, aratand lumii, in 1942, la Festivalul de la Venetia – unde de altfel a castigat Marele Premiu – ce inseamna ocupatia bolsevica si teroarea stalinista. Timp de mai bine de o jumatate de secol, despre acest film nu s-a pomenit nimic. Nici nu putea fi vorba sa se dea in vileag drama Basarabiei si a Bucovinei de Nord, atata vreme cat la Bucuresti se afla la putere un regim obedient Kremlinului.

You can leave a response, or trackback from your own site.
Downloadeaza filme de pe YouTube

4 Responses

  1. Micael Nicolas's Blog Says:

    [...] Micael Nicolas @ 01:35 Odessa in fiamme ( Odessa în flăcări ) – România-Italia 1942 -click aici ca să-l vezi Lasă un [...]

    Posted on March 3rd, 2010 at 11:36 pm

  2. marius Says:

    foarte frumos, bravo celor ce l-au pus online!

    Posted on March 11th, 2010 at 2:39 pm

  3. Developeru Says:

    frumos frumos

    Posted on May 3rd, 2010 at 10:05 pm

  4. Emily Says:

    [...] Micael Nicolas @ 01:35 Odessa in fiamme ( Odessa în flăcări ) – România-Italia 1942 -click aici ca să-l vezi Lasă un [...]

    Posted on June 2nd, 2010 at 9:44 am


http://1.bp.blogspot.com/_AaEpYUotbD4/TAoS9IGcAvI/AAAAAAAAFjk/mzu2aEwkioM/s1600/U%60ZU%2BCOLA%2Bcu%2Blupara.BMP
  1. Sile this Millennium Says: Your comment is awaiting moderation.

    Domnule jurnalist Radu Moraru de la B1 zis “Naşul” post apărut probabil şi datorită “ingineriilor financiare” prin care avera naţională a fost jefuită de foştii şi actualii nomencalturişti ,vă recomand asfel de filme pentru postul dumneavoastră obedient FSN2 (sprijinit de celebrii nomenclaturişti cunoscuţi sub numele de “fraţii Păunescu”) in locul filmelor cu Mircea Diaconu care juca convingător pe “OMUL NOU” personaj pozitiv ,azi politician “pozitiv ” ca şi nomenclaturistul “Meleşcanu”propus de “stupidul Crin” preşedinte la Curtea CONSTTUŢIONALĂ unde îl va înlocui probabil pe un alt obdient “nomenclaturii eterne comunist” ,pe judecătorul dat acum de partea “preşedintelui jucător” ,Predescu.”Succesuri”

    Incotro merge oare românia după ce aratat ultima posibilitate de a reforma “SISTEMUL TICĂLOŞIT”

    PS.
    Domnilor nomenclaturişti vă aşteaptă “POBEDA NEAGRĂ A ISTORIEI” din acest film :URCAŢI VĂ ROG !!!

    Posted on June 10th, 2010 at 8:43 am

Colaje CIoclu Roşu "Fwd: Go West !...Şi AICI sunt banii dumneavoastră (partea a IV-a):"


ştiri calde Cioclu Roşu,

http://lh4.ggpht.com/_r2GYE_-3pYQ/S_p3l6tW57I/AAAAAAAALAQ/h-2O2__biaQ/s640/_


Şi AICI sunt banii dumneavoastră (partea a IV-a):

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

90000000 EURO, VILA de pe RUE Périé Mazamet NR. 12, PARIS. PROPRIETAR ÎN ACTE: ELENA BĂSESCU!

Pe strada Périé Mazamet, la numărul 12, se află cea mai luxoasă vilă din zona Parisului, însăşi strada respectivă fiind una de „fiţe”, unde doar bogătaşii lumii îşi pot permite să locuiască. Imobilul este o rarirate pe piaţa imobiliară franceză deoarece a aparţinut unor înalţi demnitari ai Franţei. O astfel de achiziţie, atât în Franţa, cât şi în mai toate ţările Europei Occidentale, necesită ani de muncă şi un credit ipotecar pentru care cineva ar plăti aproape toată viaţa. Şi totuşi, ea a fost cumpărată, cu PLATA INTEGRALĂ (90000000 euro!) - in preţul acesta intră şi două vile, mult mai mari, vecine cu prima (în care au fost cazaţi ofiţeri SPP din garda duduii prezidenţiale), de către Elena Băsescu! Interesant de aflat de unde a avut „fata lui tata” banii cu care a cumpărat superba casă. Mai mult ca sigur, această nedumerire se va adăuga celorlalte suspiciuni pe care opinia publică le are cu privire la prosperitatea familiei lui Traian Băsescu (NOTA REDACŢIEI: informaţiile ne-au fost puse la dispoziţie, printr-un important om de afaceri francez, la rândul său europarlamentar, chiar de către reprezentantul agenţiei imobiliare pariziene prin care EBA şi-a achiziţionat bijuteria locativă de 90000000 euro, bani gheaţă!).De unde a avut banii, având în vedere că ilustrul său tată este bugetar cu un salariu de 4000 RON, mama este casnică, iar salariul său de europarlamentar - chiar dacă e consistent - nu i-ar ajunge nici să cumpere un perete al acestei vile? Probabil că din... succesuri, nu?

Simona FICA




+/- Deschide/Inchide
PENSIONAR - VILA

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima