Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
sâmbătă, 12 iunie 2010
Facebook | Fan photos from Made in Romania
Facebook | Fan photos from Made in Romania
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Added by Beatrice Zapali
to "Made in Romania"
Scrisoare deschisa – Cazul Cezar Ivanescu
ştiri calde Sile this Millennium cu " lupara"
Scrisoare deschisa – Cazul Cezar Ivanescu
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Scrisoare deschisa – Cazul Cezar Ivanescu
June 9th, 2010 / Comentati (Nu sunt comentarii) ·
SCRISOARE DESCHISĂ – CAZUL CEZAR IVĂNESCU
Parlamentului României
Domnului Preşedinte al Colegiului CNSAS Dragoş Petrescu
Domnului Preşedinte al Uniunii Scriitorilor Nicolae Manolescu
Societăţii Civile din România
La 24 aprilie 2008 a încetat din viaţă, în mod neaşteptat şi în condiţii încă neelucidate, unul dintre marii scriitori români contemporani, Cezar Ivănescu. Suspiciunile privind moartea poetului sunt legate, pe de o parte, de o serie de culpe medicale, cu totul stranii (pentru că nu este vorba de o singură greşeală, ci de un şir întreg de erori, parcă bine coordonate), iar, pe de altă parte, de înscenarea pusă la cale împotriva lui la sfârşitul lunii ianuarie 2008.
Zvonul infamant transmis de agenţia de ştiri NewsIn, referitor la existenţa unui verdict de poliţie politică pronunţat de CNSAS în cazul lui Cezar Ivănescu şi aceeaşi afirmaţie defăimătoare repetată pe un post de televiziune, două zile mai târziu, de dl Mircea Dinescu, membru CNSAS, au fost rapid preluate şi difuzate, fără discernământ şi fără o minimă cercetare, de aproape toate canalele de ştiri, ducând la declanşarea unui scandal mediatic de proporţii.
Dacă declaraţia dlui M. Dinescu îşi găseşte o explicaţie (psihologică) în sentimentele de inamiciţie pe care acesta i le purta de zeci de ani lui Cezar Ivănescu (animozităţile dintre ei constituind deja un fapt de istorie literară), rămân în schimb cu totul de neînţeles urgenţa şi lipsa de profesionalism cu care a reacţionat cea mai mare parte a presei.
În lipsa oricărui document oficial care să probeze temeiul acestei acuzaţii şi având în vedere că mediatizarea ei necontrolată a avut consecinţe dintre cele mai grave, nu putem decât să o considerăm calomnioasă şi să solicităm instituţiilor abilitate să facă lumină în acest caz.
O anchetă realizată de Jurnalul Naţional din 12.02.2008 (“Cezar Ivănescu, o nebuloasă pentru CNSAS”), este de natură să sugereze amploarea acţiunii de intoxicare şi dezinformare a opiniei publice pusă în operă pentru denigrarea lui Cezar Ivănescu. Răspunsurile membrilor Colegiului CNSAS – care, în calitatea lor de decidenţi, ar fi trebuit să fie cel mai în măsură să cunoască adevărul – sunt stupefiante: din cei 11 membri, 4 nu ştiu dacă s-a dat vreun verdict, alţi 4 afirmă că nu s-a dat niciun verdict, unul refuză orice comentariu, încă unul declară că nici nu ştie, nici nu vrea să comenteze. 10 din cei 11 membri ai Colegiului CNSAS nu-şi amintesc exact când a avut loc şedinţa în care s-a discutat cazul poetului Cezar Ivănescu. Din cei 11 membri CNSAS unul singur (Mircea Dinescu, aflat la Paris în acea perioadă!) afirmă existenţa verdictului de colaborare cu fosta Securitate şi cunoaşte exact data şedinţei.
Urgenţa unei clarificări autorizate a cazului Cezar Ivănescu, validată prin prezentarea şi publicarea documentelor doveditoare, este cu atât mai mare cu cât culpa celor implicaţi în colportarea falsei ştiri a avut urmări de o gravitate extremă: pe fondul traumei provocate de compromiterea sa publică, al tensiunii în care a trăit în ultimele luni în încercarea disperată de a-şi demonstra nevinovăţia, starea de sănătate a poetului s-a înrăutăţit dramatic, pentru ca, în cele din urmă, el să se stingă răpus de o acută suferinţă cardiacă.
Hotărârea de a solicita CNSAS să verifice dosarele membrilor din conducerea USR, luată în 2006 de Consiliul USR, fusese aprobată cu entuziasm şi votată de Cezar Ivănescu însuşi. În urma acestei decizii, toată corespondenţa, adresele, înştiinţările şi orice alt act emis de CNSAS referitor la oricare dintre persoanele supuse verificării soseau în mod oficial pe adresa USR (de altfel, până la data de 4.02.2008, veniseră doar 9 decizii din 67 solicitări, aşadar CNSAS a verificat doar 9 persoane din conducerea USR, pe parcursul unui întreg an). De aceea, conducerea USR, căreia nu-i parvenise niciun astfel de document, era obligată moral şi statutar să declare public acest lucru. Conform Statutului USR (cap. 1, art. 1, art. 2, art. 5, art. 7, art. 36), atât Conducerea USR, cât şi Directorul de Imagine al USR erau obligaţi să adopte o atitudine tranşantă în mod direct şi imediat, fie printr-o conferinţă de presă, fie printr-un comunicat de presă în care să indice cu fermitate adevărul şi anume faptul că USR nu a primit o hârtie oficială în cazul Cezar Ivănescu.
În absenţa unei asemenea atitudini, pe 4 februarie a.c., poetul se vede constrâns să recurgă la o formă radicală de protest, declarând greva foamei la Sala cu Oglinzi a USR, cu intenţia de a-i determina pe cei în cunoştinţă de cauză să recunoască public adevărul.
Sub presiunea gestului său de protest, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România redactează, în cele din urmă, un comunicat în care se afirmă că dialogul cu CNSAS este necesar din cauza „apariţiei în mass-media şi în presa scrisă a unor informaţii referitoare la dl. Cezar Ivănescu, membru al Consiliului, în absenţa unui răspuns oficial din partea CNSAS”, recunoscând astfel că nu este în posesia niciunui document incriminant. Această declaraţie târzie (şi forţată de împrejurări), publicată numai pe site-ul USR, a trecut însă neobservată, dată fiind lipsa oricărei alte forme de mediatizare, dar şi formularea ei confuză şi ezitantă.
Tot cu această ocazie, Cezar Ivănescu – în calitate de membru al USR şi al Consiliului de conducere al acesteia – a înaintat un memoriu Preşedintelui USR Nicolae Manolescu şi un altul – în calitate de Cetăţean român şi de membru al Ordinului Steaua României în grad de Comandor – Preşedintelui României Traian Băsescu (nr. 2994/4.02.2008, Administraţia Prezidenţială, Registratura Generală). A murit însă fără să fi primit vreun răspuns la întâmpinările sale, trimise şi înregistrate legal, conform legislaţiei în vigoare, fără a-şi vedea dosarul/dosarele de la CNSAS, fără ca măcar o instituţie a Statului Român, democrat, european, să-i dea de ştire că ar fi luat notă de petiţiile sale.
După moartea sa, campania de denigrare a continuat cu aceeaşi forţă. Chiar a doua zi după tragicul eveniment câţiva scriitori şi critici îşi exprimau regretele ipocrite, grăbindu-se să adauge că era o persoană „incomodă”. Nu se specifică însă din ce motiv şi, mai ales pentru cine era incomod Cezar Ivănescu. Unul din scriitorii care a făcut această mărturisire recunoaşte totuşi că nu a avut „niciun fel de relaţie cu poetul. Nu era un om deosebit de plăcut. Am avut informaţii indirecte în ceea ce îl priveşte.” Din nou acuzaţii „după ureche” încheiate cu o afirmaţie infamantă, potrivit căreia ultimele informaţii despre poet, care făceau referire la colaborarea acestuia cu fosta Securitate, „au lăsat tuturor un gust amar”. În acelaşi timp, o mare parte a presei scrise şi audio-vizuale a preluat, chiar în anunţul mortuar, formula privind “verdictul de colaborare cu Securitatea “, căutând parcă s-o fixeze bine in mintea publicului neştiutor. Ca de altfel o seamă de personaje din mediul cultural, culminând cu declaraţia pe Mediafax a dlui Adrian Iorgulescu, Ministrul Culturii şi Cultelor („Sigur, lucrul care a marcat într-un fel ultima perioadă a existenţei lui a fost decizia CNSAS cu privire la colaborarea sa cu Securitatea”), care, fără să se informeze, aşa cum l-ar fi obligat statutul său de înalt funcţionar al statului, a repetat şi a difuzat minciuna, oferindu-i astfel valoare oficială!
Şi în faţa acestor atacuri USR a păstrat o tăcere glacială, deşi, reamintim, dezminţise prin comunicat oficial zvonul respectiv şi deşi unii dintre cei care au continuat să-l propage sunt membri ai breslei scriitoriceşti.
Singurul document oficial redactat cu această tragică ocazie a fost un scurt necrolog publicat pe site-ul USR, care conţine însă o insinuare otrăvită (“dincolo de sinuozităţile biografiei, amintirea sa” etc.), sugerând indirect existenţa unor derapaje în viaţa poetului. La ce fel de „sinuozităţi biografice” s-ar putea gândi cititorii neavizaţi – în contextul actual, când acuzaţia de poliţie politică n-a fost dezminţită de nicio sursă autorizată – dacă nu chiar la pactul cu diavolul de care este învinovăţit?
Poetul Cezar Ivănescu a murit umilit în propria ţară, ucis fizic, moral şi social de atacurile nedemne îndreptate asupra sa în foc încrucişat, care au urmărit să-l elimine din viaţa publică, precum, odinioară, pe Eminescu şi Labiş. Astfel, se încununează cu spini, în loc de binemeritaţii lauri, triada tragică a poeţilor de geniu veniţi din Moldova ca să moară la Bucureşti.
Din tot ce a rămas în manuscris rezultă în mod zguduitor cât de mult a suferit Cezar Ivănescu din cauza acuzaţiilor „pe surse“ (niciodată probate!) la care a fost supus, în locul recunoaşterii cuvenite, atât a valorii sale ca autor, cât şi a valorii sale ca model uman, de existenţă exemplară.
Revelator în acest sens, precum şi pentru forţa cu care a luptat până la capăt pentru a-şi dovedi nevinovăţia, este următorul pasaj dintr-o ultima scrisoare, postumă, adresată Domniei-Sale Domnului Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al României şi de Şef al Ordinului Steaua României.
„Domnule Preşedinte, supun judecăţii şi arbitrajului Domniei-Voastre situaţia inacceptabilă în care mă aflu începând de marţi, 29.01.2008, ora 16 şi agravată continuu, până la paroxism, de o masă de ziarişti, de neoprit în tentativa lor de linşaj mediatic.
În 29.01.2008, agenţia de ştiri NewsIn a difuzat o ştire, „scurgere“ din Colegiul CNSAS, conform căreia subscrisul ar fi primit decizie de colaborare cu Securitatea. Ştirea a fost preluată de toate agenţiile de ştiri şi de întreaga presă românească, mi-a creat un prejudiciu care nu va mai putea fi diminuat sau anulat sub nici o formă şi cu nici o măsură reparatorie şi are o finalitate clară: linşajul mediatic.[…]
Cred în justiţia română şi ştiu mai bine decât orice securist că viaţa mea e nepătată iar opera mea literară se situează, valoric, la primul nivel de sub opera Maestrului Absolut al literaturii române, Mihai Eminescu.
Este cel mai de sus nivel la care poate aspira un scriitor român.
Nu o spun eu, au spus-o alţii, cei care m-au preţuit, Marin Preda şi Nichita Stănescu, Constantin Noica şi Petru Creţia, şi o legiune de alte nume prestigioase ale literaturii române.
Nu am probleme neclare, nici cu viaţa, nici cu opera mea, am însă o mare problemă cu ţara mea, aflată, se pare, încă sub ocupaţie. Poate ştiţi d-voastră mai bine sub ocupaţia cui.
Aştept urgent răspunsul dumneavoastră, pentru ca să mă decid dacă mai rămân în ţara mea sau trebuie, la 66 de ani, să cer azil politic într-o ţară europeană civilizată.Cu speranţa că nu au pierit toţi oamenii de onoare din această ţară, speranţă întărită de semenii mei care s-au ridicat să mă apere, aştept domnul Preşedinte, atât cât sufletul meu îmi va dicta că e demn să aştept.
Cu cele mai bune sentimente,
Cezar Ivănescu.“
Cât de enormă şi de revoltătoare este învinuirea de colaborare în cazul lui Cezar Ivănescu reiese fără echivoc din datele biografiei sale, constituind tot atâtea argumente faptice pentru o viitoare judecată a istoriei literare, când acuzatorii înşişi vor fi judecaţi.
În timpul regimului comunist poetul a trăit şi şi-a scris cea mai mare parte a operei într-o stare apăsătoare de sărăcie, pe care şi-a asumat-o însă cu demnitate – angajat fiind doar cu jumătate de normă la revista „Luceafărul”; în această neagră perioadă nu s-a bucurat de niciun fel de funcţii sau privilegii – precum unii dintre inchizitorii săi de astăzi –, dimpotrivă, a fost constant marginalizat şi ţinut într-un con de umbră, atât de liderii comunişti, cât şi de mai mărunţii lor executanţi; a declarat în trei rânduri greva foamei (în perioada anilor ‘60, în 1983 şi în 1986), cu un curaj sinucigaş pentru vremurile acelea, mai ales că gesturile sale repetate de protest n-au fost niciodată susţinute de forţe din afara ţării (aşa cum s-a întâmplat cu unii dintre „dizidenţii” cu patalama de astăzi, cărora, cu toată teroarea comunistă, nu li s-a clintit un fir de păr de pe cap).
Cartea Albă a Securităţii, publicată sub coordonarea lui Mihai Pelin, conţine pasaje mai mult decât edificatoare privind comportamentul său curajos şi exemplar, precum şi sinteze ale formelor de represiune la care era supus în regimul comunist de către Securitate: „Prin conducerea redacţiei se vor lua măsuri de îndepărtare a acestuia din locurile unde au loc acţiuni publice organizate sau unde este prezentă conducerea de partid şi de stat. Asigurarea sa cu sprijinul organelor de investigaţii şi, la nevoie, cu cele de miliţie, pe perioada desfăşurării acţiunii. Darea sa în consemn la USLA. Şi Direcţia a V-a.“ (Cartea Albă a Securităţii, Ed. Presa Românească, Bucureşti, 1996).
În noua societate democratică, Cezar Ivănescu devine primul grevist al foamei în momentul în care, la 5 ianuarie 1990, Mircea Dinescu, proaspăt recompensat pentru activitatea sa „revoluţionară” cu învestitura de Preşedinte al USR, îl dă afară abuziv din colectivul de redacţie al revistei „Luceafărul” („Am fost singurul ziarist dat afară din presă – declara în ianuarie 2008 Cezar Ivănescu rememorând acest episod. Nu s-a luat atunci atitudine faţă de Ion Gheorghe, care a scris atâtea laude lui Ceauşescu, şi nici faţă de Titus Popovici, care a făcut parte din Comitetul Central al PCR ); tot în 1990 este maltratat în timpul mineriadei din iunie, când indivizi travestiţi în „ortaci” îl trimit în stare gravă la Spitalul de Urgenţă.
În comunism, ca şi în postcomunism, Cezar Ivănescu a luptat întotdeauna de unul singur împotriva ideologiilor nocive, a minciunii proliferante, a contrafacerilor valorice şi a imposturii generalizate, împotrivindu-se unei maşinării infernale, care, în cele din urmă, l-a spulberat. Ce nu au reuşit comuniştii, care s-au mulţumit să-l împingă la marginea vieţii literare şi sociale, dar nu l-au lichidat fizic, au izbutit, într-un elan de furie primitivă, urmaşii lor, „democraţii” de astăzi.
Deşi în ce priveşte persoana lui Cezar Ivănescu nicio reparaţie nu mai este posibilă, dat fiind faptul irevocabil al morţii sale, memoria sa trebuie să rămână nepătată aşa cum a fost poetul însuşi de-a lungul întregii sale vieţi.
De aceea, considerăm prin prezenta că atât Uniunea Scriitorilor cât şi Preşedinţia României, cărora poetul le-a adresat cereri şi memorii în legătură cu defăimarea sa, sunt datoare cu un răspuns oficial, scris, cu dreptul de a fi făcut public, în presă şi în media, adresat opiniei publice româneşti, şi, nu în ultimul rând, familiei, prietenilor şi admiratorilor săi. Aşa este democratic, aşa este corect şi moral, într-o societate în care demnităţile publice sunt obţinute sub imperativul funcţionării legale a instituţiilor publice şi a dreptului la informare corectă şi nemijlocită a cetăţeanului, cu atât mai mult atunci când este vorba de personalităţi care, prin întreaga lor activitate, au contribuit la faima României şi la cunoaşterea de sine a poporului român.
Ţinând cont de faptul că trăim într-o ţară membră a Uniunii Europene în care drepturile cetăţenilor ar trebui să fie integral garantate, atât de o Constituţie modernă, cât şi de un principiu fundamental în democraţie – acela al prezumţiei de nevinovăţie –, se impune, de asemenea, o luare de poziţie oficială, fermă şi imediată a Biroului de presă al CNSAS. O atare declaraţie ar fi salvat de la moarte o personalitate de geniu, de talie mondială, şi ar fi devenit, în acelaşi timp, dovada incontestabilă a faptului că CNSAS-ul este o instituţie reală, activă, care funcţionează în deplină armonie cu legile unui stat de drept.
Solicităm Preşedintelui României Traian Băsescu, Conducerii Uniunii Scriitorilor şi Preşedintelui Nicolae Manolescu, precum şi Conducerii CNSAS, să dea răspunsuri clare şi precise, în legătură cu cele două cereri şi memorii trimise de Cezar Ivănescu, în timpul vieţii, la care nici post-mortem nu s-a primit vreun răspuns.
Acordăm instituţiilor în cauză, încă o dată, termenul prevăzut de lege pentru datoria de a răspunde la petiţiile cetăţenilor.
Alături de noi, opinia publică românească este interesată să afle acest răspuns.
Anexăm cele două petiţii înaintate de poet Preşedinţiei României şi Conducerii Uniunii Scriitorilor, Preşedintelui Nicolae Manolescu.
http://www.petitieonline.ro/petitie/semnaturi/scrisoare_deschisa_pentru_cezar_ivanescu-p40546046.html
joi, 10 iunie 2010
Ştiri calde de la CIOCU ROŞU : TELECINEMATECA
ştiri calde de la Cioclu Roşu
TELECINEMATECA
http://telecinemateca.com/odessa-in-flacari-filme-romanesti/
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
10
June , 2010
Thursday
“ Odessa in flacari”, realizat in anul 1942, intr-o coproductie romano-italiana este consemnat in istoria cinematografiei europene si nu numai, o capodopera a genului. Despre el ramasesera doar cateva cronici, unele consemnari, fotografii si afise. Avand ca subiect drama refugiatilor din Basarabia, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca si a ororilor comise de trupele NKVD filmul a fost interzis dupa ocuparea tarii de catre Uniunea Sovietica, iar protagonistii acestuia aruncati in inchisori. Depus in arhivele cinematografiei, la fondul peliculelor cenzurate, deci total oprite nu numai de a fi difuzate, dar nici vizionate intr-un cadru restrans, multi ani “ Odessa in flacari” a figurat doar in registrul de evidenta al arhivelor, apoi a disparut din scripte. Dupa decembrie 1989, unii cercetatori in istoria filmului au cautat zadarnic sa dea de urma peliculei, investigatiile ducand la concluzia ca ea a fost confiscata de “ consilierii sovietici” din perioada ocupatiei, dupa care a fost scoasa din evidente, de catre Directia presei si tipariturilor, fosta cenzura. S-a mai descoperit ca Securitatea a dat ordin prin care s-a dispus distrugerea unor filme de razboi din perioada 1940-1944, considerate fasciste si “imperialiste”, dusmanoase “oranduirii socialiste”. Capodopera cineatografica apartine regizorului italian Carmine Gallone, unul dintre cei mai renumiti ai timpurilor sale. Scenariul este semnat de dramaturgul Nicolae Kiritescu. “Odessa in flacari” urma traditia inaugurata de primul mare film romanesc din 1912, care omagia victoria trupelor romane in Razboiul de Independenta din 1877. “Odessa in flacari” este o pagina vibranta de istorie, aratand lumii, in 1942, la Festivalul de la Venetia – unde de altfel a castigat Marele Premiu – ce inseamna ocupatia bolsevica si teroarea stalinista. Timp de mai bine de o jumatate de secol, despre acest film nu s-a pomenit nimic. Nici nu putea fi vorba sa se dea in vileag drama Basarabiei si a Bucovinei de Nord, atata vreme cat la Bucuresti se afla la putere un regim obedient Kremlinului.
-
Moved Permanently
" rel="nofollow" title="Tweet This!">Tweet This! - Submit this to Script & Style
- Share this on Blinklist
- Share this on del.icio.us
- Digg this!
- Post this on Diigo
- Share this on Reddit
- Buzz up!
- Stumble upon something good? Share it on StumbleUpon
- Share this on Technorati
- Share this on Mixx
- Post this to MySpace
- Submit this to DesignFloat
- Share this on Facebook
- Subscribe to the comments for this post?
- Share this on Linkedin
- Seed this on Newsvine
- Share this on Devmarks
- Add this to Google Bookmarks
- Add this to Mister Wong
- Add this to Izeby
- Share this on Tipd
- Share this on PFBuzz
- Share this on FriendFeed
- Mark this on BlogMarks
- Submit this to Twittley
- Share this on Fwisp
4 Responses
-
Sile this Millennium Says: Your comment is awaiting moderation.
Domnule jurnalist Radu Moraru de la B1 zis “Naşul” post apărut probabil şi datorită “ingineriilor financiare” prin care avera naţională a fost jefuită de foştii şi actualii nomencalturişti ,vă recomand asfel de filme pentru postul dumneavoastră obedient FSN2 (sprijinit de celebrii nomenclaturişti cunoscuţi sub numele de “fraţii Păunescu”) in locul filmelor cu Mircea Diaconu care juca convingător pe “OMUL NOU” personaj pozitiv ,azi politician “pozitiv ” ca şi nomenclaturistul “Meleşcanu”propus de “stupidul Crin” preşedinte la Curtea CONSTTUŢIONALĂ unde îl va înlocui probabil pe un alt obdient “nomenclaturii eterne comunist” ,pe judecătorul dat acum de partea “preşedintelui jucător” ,Predescu.”Succesuri”
Incotro merge oare românia după ce aratat ultima posibilitate de a reforma “SISTEMUL TICĂLOŞIT”
PS.
Domnilor nomenclaturişti vă aşteaptă “POBEDA NEAGRĂ A ISTORIEI” din acest film :URCAŢI VĂ ROG !!!Posted on June 10th, 2010 at 8:43 am
Colaje CIoclu Roşu "Fwd: Go West !...Şi AICI sunt banii dumneavoastră (partea a IV-a):"
ştiri calde Cioclu Roşu,
Şi AICI sunt banii dumneavoastră (partea a IV-a):
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
90000000 EURO, VILA de pe RUE Périé Mazamet NR. 12, PARIS. PROPRIETAR ÎN ACTE: ELENA BĂSESCU!
Pe strada Périé Mazamet, la numărul 12, se află cea mai luxoasă vilă din zona Parisului, însăşi strada respectivă fiind una de „fiţe”, unde doar bogătaşii lumii îşi pot permite să locuiască. Imobilul este o rarirate pe piaţa imobiliară franceză deoarece a aparţinut unor înalţi demnitari ai Franţei. O astfel de achiziţie, atât în Franţa, cât şi în mai toate ţările Europei Occidentale, necesită ani de muncă şi un credit ipotecar pentru care cineva ar plăti aproape toată viaţa. Şi totuşi, ea a fost cumpărată, cu PLATA INTEGRALĂ (90000000 euro!) - in preţul acesta intră şi două vile, mult mai mari, vecine cu prima (în care au fost cazaţi ofiţeri SPP din garda duduii prezidenţiale), de către Elena Băsescu! Interesant de aflat de unde a avut „fata lui tata” banii cu care a cumpărat superba casă. Mai mult ca sigur, această nedumerire se va adăuga celorlalte suspiciuni pe care opinia publică le are cu privire la prosperitatea familiei lui Traian Băsescu (NOTA REDACŢIEI: informaţiile ne-au fost puse la dispoziţie, printr-un important om de afaceri francez, la rândul său europarlamentar, chiar de către reprezentantul agenţiei imobiliare pariziene prin care EBA şi-a achiziţionat bijuteria locativă de 90000000 euro, bani gheaţă!).De unde a avut banii, având în vedere că ilustrul său tată este bugetar cu un salariu de 4000 RON, mama este casnică, iar salariul său de europarlamentar - chiar dacă e consistent - nu i-ar ajunge nici să cumpere un perete al acestei vile? Probabil că din... succesuri, nu?
Simona FICA- Adauga
- Comentarii
miercuri, 9 iunie 2010
Ce scoate Basescu din palarie
Ce scoate Basescu din palarie
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Fie ca a fost tema fraudarii in confruntarea cu Nastase, fie ca a fost dezbaterea excelenta contra lui Geoana, numirea oamenilor din Opozitie in fruntea serviciilor secrete sau referendumul pentru micsorarea Parlamentului, Traian Basescu a stiut intotdeauna sa foloseasca trucuri de zile mari.
In aceeasi logica, va folosi unul si acum. Acum, cand masurile nepopulare au scufundat PD-L in cea mai grava criza din ultimii ani. Doar ca acum trucul trebuie sa fie ceva real. Si sa schimbe oameni. Sau, si mai bine, sa schimbe lucruri.
Ce va fi?
Spre deosebire de alte dati, Basescu nu mai poate face acum sa faca minuni. Deci nu-i va fi usor. Criza e criza, nu e o masa de votanti pe care ii poti convinge sa se razgndeasca. Criza nu se razgandeste. Dar la cum il stim pe Basescu, nu va sta cu mainile in san. Va face ceva pentru PD-L. De fapt, pentru el, astfel incat sa-si asigure puterea si pentru perioada de dupa 2012.
Cea mai la indemana varianta ar fi sa-l schimbe pe Boc. Lucru care nu se va intampla prea curand, desi cu Basescu nu poti sa stii niciodata. Poate in schimb, sa schimbe cativa ministri. E perfect posibil sa plece cativa din "greii" care i se opun. Toata lumea stie ca Basescu, nu Boc, e cel care va lua aceasta decizie. Si mai surprinzator ar putea fi insa numele inlocuitorilor. Nu e exclus ca Basescu sa ia cateva decizii strategice de impact. Precum cooptarea unor tehnocrati cu mare greutate in Guvern. Sau plombarea Guvernului cu un numar disproportionat de mare de membri UNPR. Munca, Justitia ori Agricultura ii fac deja cu ochii ostirii de stransura a generalului Oprea. De care Basescu mai are nevoie ca sa arate PD-L-ului ca are cu ce.
In primul rand insa, Basescu mai poate sa surprinda cu altceva. Cu o reforma. O reforma adevarata a statului. A mecanismelor sale financiare, a birocratiei care il sufoca si a felului in care cheltuieste bani si ofera contracte. Mai ales asta. Trebuie sa le dea in cap baietilor destepti. Celor cu ghilimele. Chit ca si el s-a ridicat din mijlocul lor. Si cu ajutorul multora dintre ei.
Basescu trebuie sa iasa si sa propuna asa ceva. Asa cum a impus atatea si atatea lucruri in mandatul sau. Pentru ca nu-i de glumit cu sentimentele oamenilor. Trebuie sa le dai speranta ca aceasta criza nenorocita e si o ocazie pentru altceva. Pentru a curata statul de capusele care-l paraziteaza. Chiar si de capusele tale, daca esti presedinte. Deja e un vis frumos. Cat o fi fost sau nu Basescu de reformist, a aratat totusi ca nu e ASA de reformist. Insa trebuie sa devina. Pentru ca e solutia cea mai buna ca sa rescusciteze un PD-L care e deja cu un picior in groapa electorala.
Presedintele jucator
Si acum, la aproape jumatate de an de la alegeri, pe site-ul lui Traian Basescu sta inca scrisa "viziunea lui". In care ne promite reforme radicale. Pe care le va face ca un adevarat presedinte jucator. N-ar fi rau sa inceapa acum. Nu sa fie un jucator pe nervii nostri, ca in primul mandat. Ci sa joace cea mai importanta carte. Cea a reformei statului. Reformei adevarate. Nu a celei superficiale. Sau partiale. Daca va sti s-o faca, va castiga. Si va fi scos din palarie cel mai important lucru din viata lui.
Lucian Lumezeanu,
colaborator Ziare.com
comentariu
astazi, 18:59
Presedintele prestidigitator* are fiara in ring ,cine va invige Criza ?
Adaugat la 09.06.2010 19:23:50
PS
.prestidigitateur*, 1830 inventat de Jules de Rovere (care a cautat un cuvant nou, "Qui s'accorderait mieux a ses nobililor stabili originea" (pentru a inlocui escamoteur si physicien), praestigiator "Sarlatan"
Subprefectul Constanţei, Mircea Iustian
Subprefectul Constanţei, Mircea Iustian
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Subprefectul Constanţei, Mircea Iustian
Subprefectul Constanţei, Mircea Iustian
mai plictisitoare pentru subprefectul Constanţei, Mircea Justian, care de fiecare dată îşi găseşte câte ceva de făcut, numai să nu se pensioneze ori să stea acasă. Astfel, după modelul „voi vorbiţi că eu mă fac că vă ascult”, subprefectul Constanţei a fost captat, sau cel puţin aşa dădea de
înţeles, de nişte foi aflate din întâmplare în vecinătatea lui. Nu că ar fi înţeles ce scrie acolo, dar măcar să se prefacă interesat!
Ziarul Cuget Liber Constanta - Iată cine împarte dreptatea la Constanţa! (II)
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Micael Nicolas's Blog Says:
[...] Micael Nicolas @ 01:35 Odessa in fiamme ( Odessa în flăcări ) – România-Italia 1942 -click aici ca să-l vezi Lasă un [...]
Posted on March 3rd, 2010 at 11:36 pm
marius Says:
foarte frumos, bravo celor ce l-au pus online!
Posted on March 11th, 2010 at 2:39 pm
Developeru Says:
frumos frumos
Posted on May 3rd, 2010 at 10:05 pm
Emily Says:
[...] Micael Nicolas @ 01:35 Odessa in fiamme ( Odessa în flăcări ) – România-Italia 1942 -click aici ca să-l vezi Lasă un [...]
Posted on June 2nd, 2010 at 9:44 am