http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
| ||||
|
Cu astfel de acuzaţii, Dinescu a ripostat la caracterizarea deloc măgulitoare pe care Marino i-o face în cartea sa de memorii, care urmează să apară la Editura Polirom şi din care EVZ a publicat în premieră fragmente. Criticul literar nu mai este în viaţă, deci nu mai poate fi verificat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).
„CNSAS nu are secrete”
Ca membru al Colegiului CNSAS, potrivit legii, Mircea Dinescu nu poate răspunde decât în faţa parlamentului, căruia i se subordonează instituţia. Pentru declanşarea unei anchete oficiale, CNSAS trebuie să facă o sesizare.
Însă, în şedinţa de marţi, spune Dinescu, niciun membru al Colegiului nu i-a reproşat că a făcut publice informaţiile despre Marino. „CNSAS nu are secrete”, motivează el, invocând un episod din biografia lui Adrian Marino: „În timp ce eu eram arestat la domiciliu, Marino se plimba liber în străinătate. În 1977, a fost în şapte ţări”.
Precedentul Marino
Singura dată când CNSAS a decis să sesizeze parlamentul a fost în 2006, când ex-premierul Călin Popescu-Tăriceanu a fost acuzat că a fost informator al Securităţii de Corneliu Turianu (atunci, membru al Colegiului).
„Figurează ca informator, că a organizat reuniuni conspirative. (...) Informaţiile provin din alte dosare cercetate de CNSAS”, suna acuzaţia lui Turianu. În final, acesta nu şi-a dovedit spusele, fiind ridiculizat, la acea vreme, chiar de Mircea Dinescu.
„Este o declaraţie sinucigaşă. Turianu nu ştie nici unde sunt clanţele la CNSAS. Poate a văzut aşa ceva sub plapumă la domnul Boc. În cei şase ani studiaţi aici nu a apărut nimic despre Tăriceanu. Am crezut că Turianu este gargară, dar e şi nebun. Nu se poate arunca aşa ceva pe piaţă. E inadmisibil”, se revolta Dinescu. Scandalul s-a stins după ce Turianu s-a scuzat, reclamând că a fost „intoxicat” cu un document fals.
„Dinescu, acces neîngrădit”
Cu toate acestea, în 2007, în iureşul creat după moartea Patriarhului Teoctist, Dinescu a călcat pe urmele lui Turianu. El l-a acuzat pe ÎPS Antonie Plămădeală (mort în 2005), că i-ar fi cerut în scris lui Ceauşescu să-l avanseze general „pentru că a stat suficient timp colonel”.
Fraţii mitropolitului, Mihai şi Alexei, au cerut imediat CNSAS documentele cu pricina şi să li se spună în ce calitate a văzut Dinescu dosarul lui Plămădeală. Instituţia a răspuns că Dinescu, potrivit legii, „are acces neîngrădit în spaţiile de arhivare la toate documentele”, dar că „cetăţeanul Dinescu nu a consultat dosarul ÎPS Antonie”.
În 2009, nemulţumiţi de faptul că CNSAS nu a luat poziţie faţă de afirmaţia neprobată a lui Mircea Dinescu, Mihai şi Alexei Plămădeală au protestat din nou.
„Domnul Dinescu este membru al Colegiului, dar la numirea dânsului a procedat parlamentul. Ca atare, deşi la nivelul Colegiului a fost analizat cazul în speţă, s-a concluzionat că nu se întrunesc toate condiţiile care impun notificarea forului legiuitor”, le-a răspuns Ladislau Csendes, preşedintele CNSAS de atunci.
ANUL 1990. Adrian Marino, fotografiat în timpul unui miting al Frontului Democratic Antitotalitar
FOTO: ARHIVA FAMILIEI
FOTO: ARHIVA FAMILIEI
INTERVIU
„Soţul meu nu putea fi turnător, a vrut să rămână întotdeauna curat”
Mihai Şoica
Profesoara universitară Lidia Bote a fost soţia lui Adrian Marino. Acum se ocupă de ultimele pregătiri ale cărţii care va apărea în luna martie, la cinci ani de la moartea criticului literar, şi care va fi o adevărată bombă pentru lumea culturală românească.
La cei 80 de ani ai săi, Lidia Bote a acceptat să vorbească despre Adrian Marino, despre care spune că a fost o personalitate cum rar mai există astăzi, şi dă o replică acuzaţiilor făcute de Mircea Dinescu.
„Ne-am cunoscut la bibliotecă”
Cum l-aţi cunoscut pe Adrian Marino?
Eram la Bibliotecă, în Cluj. La catedră nu aveam cursuri şi eram toată ziua în bibliotecă. Într-o zi, o doamnă bibliotecară mi-a cerut să îl ajut pe un domn care întreabă de cărţi care nu era accesibile studenţilor.
Cum a fost viaţa dv. împreună?
Toată viaţa a fost plină de răutăţi şi greutăţi. Eram singura cu doctorat şi publicaţii de la catedră, dar lector am rămas toată viaţa şi asta doar pentru că eram soţia lui Marino.
CUPLU. Adrian Marino împreună cu soţia sa, în perioada persecuţiei comuniste
FOTO: ARHIVA FAMILIEI
FOTO: ARHIVA FAMILIEI
„Sunt minciuni fără margini”
A fost Adrian Marino informator al Securităţii, aşa cum spune Mircea Dinescu?
Noi tot timpul am fost urmăriţi de Securitate. Stătea ofiţerul în faţa casei cât era ziua de lungă. La bibliotecă şi oriunde ne duceam, erau prezenţi după noi. Îmi spuneau studenţii că întreabau mereu de mine şi de soţul meu.
Cum explicaţi atunci contraatacul lui Mircea Dinescu?
Lasă-l să contraatace. Sunt nişte minciuni fără margini. Soţul meu a fost închis politic, apoi a avut domiciliul forţat în Bărăgan, la colonia Lăteşti, vreme de şapte ani. În carte scrie totul! Nu putea fi turnător, a vrut întotdeauna să râmănă curat.
Singurătatea lui Adrian Marino de unde venea?
Citea tot timpul, era în permanentă legătură cu străinătatea, în vreme ce aici, în ţară, lumea era destul de mediocră. Parcă vorbea o altă limbă. Cei de aici nu citeau şi, dacă nu citeau, nu aveau ce să comenteze. Când am susţinut eu teza de doctorat, cu o parte dintre eseuri pe care le publicasem deja la Paris, decanul Mircea Zaciu a spus, ironic, în gura mare, de faţă cu o mulţime de profesori, doar pentru că ştia că suntem urmăriţi de Securitate: „Ce crede Lidia Bote, că dacă ar veni acum Montaigne, ar fi aşa de bucuros despre ce a scris ea despre el?”.
A refuzat să fie membru al Academiei Române Chiar nu a fost angajat vreodată?
Nu, niciodată. A vrut o dată să îl angajeze domnul profesor Radosav, de la Biblioteca Centrală Universitară. Tocmai când trebuia să facă asta, de acolo a ieşit un ofiţer de securitate care i-a spus că, dacă îi trebuie serviciu, poate să îl angajeze la fabrica de bere, să umple sticlele cu bere. Toate acestea sunt scrise în cartea lui.
E adevărat că i s-a propus să facă parte din Academia Română şi că el a refuzat?
Da, a refuzat. A spus în permanenţă că nu are nevoie de nimic. Nu voia să facă parte dintr-un for din care a făcut parte şi Elena Ceauşescu.
Era Adrian Marino foarte critic şi exigent?
Soţul meu nu făcea concesii şi avea alt stil de viaţă. Aaparţinea altei culturi şi avea alt mod de a clasifica oamenii. Este născut în zodia Fecioarei, şi Fecioarele sunt mai dure.
Cum l-aţi caracteriza acum, pe scurt?
Era un om dintr-o bucată. Corect, cinstit, egal cu sine însuşişi. Nu avea aroganţă şi era supărat pe toţi aceia care nu studiau lucrurile aşa cum trebuie, ci doar ca să se laude.
"Noi tot timpul am fost urmăriţi de Securitate. Stătea ofiţerul în faţa casei cât era ziua de lungă. Oriunde ne duceam, erau după noi."
LIDIA BOTE soţia lui Adrian Marino
LIDIA BOTE soţia lui Adrian Marino
DOMICILIU. Casa din Bărăgan, unde a fost deportat timp de şapte ani, alături de soţie
FOTO: ARHIVA FAMILIEI
FOTO: ARHIVA FAMILIEI
EI L-AU CUNOSCUT
INDEPENDENT. „A fost un om independent, cu coloană vertebrală. Nu cred că a fost colaboraţi onist, nu acesta era felul lui de-a fi.
Dar, bineîneţes, doar cercetările de arhivă vor scoa te adevărul la iveală, nu declaraţiile la plesneală ale lui Dinescu, care, fără dovezi, pune anatema pe Marino.
L-am susţinut în 2004, când a fost atacat în presa culturală, într-o campanie de denigrare şi de minimalizare a operei lui, dar am fost catalogaţi amândoi drept «autori nesemnificativi».” Ion Bogdan Lefter, critic literar
OM LIBER. „A fost victima regimului comunist, a făcut puşcărie, dar s-a comportat tot timpul ca un om liber, puţin dispus spre compromis.
A fost un om singur fiindcă era de o desăvârşită moralitate într-o epocă profund imorală. Vedea în jurul lui prea mult compromis. Nu are nicio importanţă dacă a colaborat sau nu a colaborat.
Se ştie că toţi deţinuţii politic erau obligaţi să semneze la eliberare o declaraţie de anumit gen «Era un om dificil, cu care nu se putea tranzacţiona nimic».” Ion Cristofor, poet
INTELECTUAL. „Avea o exigenţă aparte şi, orice spunea, argumenta. Nu îi plăceau ideile neargumentate. Era un pic înăcrit, era un singuratic.
S-a izolat singur, poate că şi puşcăria l-a făcut să fie singur şi poate se ştia urmărit de Securitate. Nu era un om de genul «singur împotriva tuturor».
Era un intelectual de rasă, dar nu i s-a oferit nimic. Nu a fost chemat la universitate, de exemplu. Ce oraş e ăla care are un intelectual de talia lui Marino şi nu îl cheamă să ţină cursuri?” Ion Mureşan, poet
DESTIN
Amintire din anii de deportare în Bărăgan
- Născut pe 5 septembrie 1921 la Iaşi, Marino a fost arestat în 1949, pentru difuzare de texte ale „Şcolii de cadre” din cadrul Tineretului Universitar Naţional Ţăranist.
- A fost închis până în 1957, apoi deportat în Bărăgan timp de şase ani. A debutat ca scriitor la 44 de ani, în 1965, cu două cărţi esenţiale despre viaţa şi opera lui Alexandru Macedonski.
- Critic şi istoric literar, Marino a fost primul autor al unei cărţi româneşti şi franceze despre Mircea Eliade. A fost laureat al Premiului Herder (1983) şi a documentat şapte volume din prima enciclopedie românească literară completă, „Biografia ideii de literatură” (2003).
ÎNCHIS. Fişa de penitenciar, cu poză şi număr de înregistrare
CITIŢI ŞI:
Dinescu: „Marino minte şi mort”
Cartea care aruncă în aer lumea culturală din România
EDITORIALUL EVZ: Provocarea unui om care a fost singur
