Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu? Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului și cu valul laolată se vor risipi înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine . D.Sin.
Val mascat: unii se îmbolnăvesc, alții se îmbogățesc. O fi pandemia rea și grea dar sunt destui care profită de ea.
Dar țineți minte cinci cuvinte: lumea nu e ca înainte. Sănătatea și democrația ei sunt testate periodic. Cum și la noi contaminările cresc de la o zi la alta, Rafila și Arafat au interzis măștile textile și de plastic recomandând măștile medicale și mai ales măștile FFP2 – al căror preț s-a triplat după anunț deși 60% dintre ele (din China și Turcia) sunt neconforme și nu protejează nimic în afara unor interese financiare. Val mascat: unii se îmbolnăvesc, alții se îmbogățesc. O fi pandemia rea și grea dar sunt destui care profită de ea. Poetul ne-a avertizat demult că „popoarele există spre a fi înșelate”.
Dar să-i ascultăm și pe specialiști. Dr. Malone spune că „e o greșeală să vaccinezi cu patru doze fiindcă ele creează breșe în sistemul imunitar”. Ca orice supradoză e periculoasă. Risc asumat. Se pare că trebuie (numai să nu facem dependență!) să ne injectăm în continuare: „Scopul e să fii deja vaccinat ca să faci o formă mai ușoară” (Dr. Adelja). Normal, fiecare om are nevoie de o protecție. Doar de asta ne-am trivaccinat – și nu pentru a-i încrimina și discrimina pe nevaccinați. Discriminările sunt ele însele (pozitive sau negative deopotrivă) un simptom maladiv. Să facem teste, nu război. Aiurea! Rafila speră totuși „să nu purtăm toată viața mască”. Mă rog, mulți poartă de o viață masca interesului național ajungând astfel în posturi-cheie unde fac prăpăd.
La TAROM (căruia datoriile imense nu-i lasă loc să zboare) a ajuns șef Ursu (un specialist în sigle metalice). Un urs mai puțin pe Valea Prahovei unde se ajunge tot mai greu. Grindeanu ne-a anunțat că autostrada Ploiești-Brașov nu va începe mai devreme de 5 ani. Poate 50 de ani. La minister se fac la nesfârșit studii de fezabilitate și de proiectare de parcă traseul s-ar schimba la fiecare guvernare. Partidele nu-și cunosc interesul. Cine ar face autostrada asta ar câștiga alegerile toată viața. Rămași pe drumuri Tăriceanu și Ponta dau târcoale PSD. Vor un post? Poate consilieri la BNR ca alți premieri scăpătați (Petre Roman, Dăncilă). Alți consilieri de la USR au fugit la AUR trecând astfel de la neomarxism la neaoșism și de la Moș Gerilă la Bobotează. Cine e mai slab de Constituție dar tare la partid vizează un scaun la CCR. O candidată e și Iulia Scântei, senator PNL de Iași, fostă consilieră a ministrului justiției Chiuariu (tot de Iași). Acest post a fost scânteia din care candidatei i-a izbucnit o avere consistentă în numai 6 luni.
Nasc și Moldova fameni, cum ar zice azi cronicarul. Anul a început și cu proteste la ALRO Slatina unde se anunță 1500 de șomeri după reducerea producției din pricina prețului la energie. Deh, ALRO nu mai are pile la Cotroceni (Stolojan – Băsescu) să-i dea energie ieftină. Acum pe malul lacului Snagov (unde își țin deștepții banii și șmecherii gologanii), vilele lui ALRO Haissam și Băsescu împart același peisaj. Recunoșteau vecinii toți. România educată a început și ea prost: școlile n-au teste, n-au măști, n-au căldură, n-au educație. Iohannis a și chemat guvernul la Cotroceni să-l întrebe de sănătate – întrucât pare plin de comorbidități. Iar dacă sănătate nu e, nimic nu e. //
Ceea ce face, de fapt, din Simion și ceilalți un adevărat pericol este populismul nerușinat și fără nicio limită.
Extremismele au fost dintotdeauna semnul că lucrurile nu merg bine într-o societate democratică. Sunt ca simptomele bolii. Cu cât mesajele extremiste sunt mai dese, cu cât discursul urii este mai prezent, cu cât antisemitismul, homofobia, xenofobia își fac mai des apariția în spațiul public, cu atât mai mult este un semn de boală a democrației. Este puțin probabil ca manifestările extremiste să dispară în viitor, într-o lume confruntată cu noi și noi probleme, în care indivizii se radicalizează mult mai ușor, direct proporțional cu răspândirea mijloacelor de comunicare și a rețelelor de socializare. Dar una este ca aceste manifestări să rămână marginale și excepționale, cu totul altceva este ca ele să fie preluate în formă politică organizată. Un astfel de vehicul al extremismului este AUR.
Apărut aparent de nicăieri și luând prin surprindere pe mulți, partidul lui Simion și Târziu a reușit în mai puțin de un an să capitalizeze un neverosimil scor electoral în sondaje. Este deja peste USR și se spune că și peste PNL, mai ales după ce liberalii au considerat că un război civil între ei este o idee bună. PSD încă se simte confortabil, dar având în vedere că AUR pescuiește în aceleași zone de electorat, este o problemă de timp până când domnul Ciolacu va constata că jocul la ambele capete nu este câștigător. O întreagă istorie interbelică îi stă la dispoziție ca material de studiu. Dacă chiar își pune problema.
În vreme ce unii comentatori vorbesc (chiar cu admirație) despre abilitățile de comunicare, propaganda și modul în care liderii AUR știu să speculeze greșelile guvernanților, mult mai puțini sunt îngroziți de discursul antisemit, de nostalgiile explicit ceaușiste, de antieuropenismul militant și de populismul lor deșănțat. Cumva, cei care atrag atenția asupra acestor din urmă „mici probleme” fie nu sunt luați în serios, fie sunt priviți cu o oarecare condescendență. Antisemitism? Exagerați. Vorbesc și ei așa, nu chiar cred ce au spus. Și apoi, în România, noi nu avem antisemitism. Ba n-am avut niciodată, dacă stăm și ne gândim. Întrebați de câteva ori direct dacă au simpatii prolegionare sau dacă sunt antisemiți, liderii AUR au o atitudine jucată. Fie neagă virulent și invocă imediat libertățile individuale și democrația, fie adoptă o mină amuzată urmată de mici glumițe menite să arunce subiectul în derizoriu. Cei care îi acuză primesc colete conținând calmante în hohotele de râs ale susținătorilor și fanilor de pe Facebook.
În plus, există o mai veche dilemă. Cum abordezi genul acesta de subiect? Pe de o parte, ți se pune că a scrie despre AUR înseamnă „a-i lua în serios” sau „a-i ajuta să se promoveze”, pe de altă parte, a ignora cu bună știință un pericol real nu s-a dovedit cea mai bună idee. Totuși, nu este deloc, dar deloc de glumă și nici de ignorat. Nu pentru că ceea ce spun sau fac cei de la AUR ar fi ceva nou. Mai degrabă este o nouă reluare a unor probleme și teme mai vechi. Dar tocmai aici este marea problemă. Fermentul. Solul pe care a crescut.
Solul este unul moștenit. Vine din perioada comunistă, mai precis din perioada național-comunismului ceaușist, care a împletit într-un mix specific local simbolurile și ideologia naționalistă legionară cu varianta „patriotică” a unui comunism de tip românesc. Voievozii în rândul cărora se integra Ceaușescu, începând cu Burebista (vezi exaltarea dacopatiei, unul dintre filoanele care au alimentat AUR), priveau cu speranță formarea etnocentrismului românesc și victoria lui asupra „străinilor”. „Occidentalul” (străinul dușman) și „Occidentul” erau inamicii prin excelență ai regimului lui Ceaușescu, a cărui propagandă spunea exact ceea ce spun astăzi și liderii AUR. Occidentalii nu au alt interes decât împilarea românilor, transformarea lor în sclavi și menținerea țării într-o stare de subdezvoltare economică pentru a-i putea exploata resursele. Sună cunoscut? Este.
Acesta este unul dintre narativele utilizate de AUR. Doar că liderii săi, care se erijează și în anticomuniști înverșunați (George Simion face, de exemplu, paradă de masterul de istorie a comunismului pe care l-a absolvit) nu spun de unde l-au împrumutat. Desigur, suntem în fața unei surse de inspirație care a fost rafinată și adusă în actualitate. Ceaușescu „se lupta cu Occidentul” construind fabrici, achitând datoria externă și îndemnând la mai multă economie și mai multă muncă, în vreme ce Simion deplânge distrugerea fabricilor construite în comunism, faptul că România a devenit „o piață de desfacere pentru toate gunoaiele UE”. Imperialiștii occidentali ai lui Ceaușescu s-au schimbat și ei, iar astăzi se numesc Uniunea Europeană. Despre care liderii AUR spun că este, de fapt, o formă de dictatură economică, socială și, de ce nu, sexuală. O dictatură care are ca scop distrugerea a tot ceea ce este românesc, de la portul tradițional la limbă și credință.
Ar fi greșit însă să considerăm că AUR este partidul unui singur narativ. De fapt, aici este și explicația faptului că a prins în electorat. Tocmai pentru că este un amestec de narative. Din punctul de vedere al liderilor, nu este nicio problemă să utilizezi nostalgiile ceaușiste ale „țării care cândva era o mare putere” în aceeași propoziție în care condamni comunismul. Ceea ce face, de fapt, din Simion și ceilalți un adevărat pericol este populismul nerușinat și fără nicio limită. Nu numai că AUR nu are absolut niciun program politic, în afară de generalități și sloganuri, dar strategia asumată este aceea de a le spune tuturor ceea ce vor să audă și de a le promite orice. Demagogia perfectă grefată pe ceea ce există în piață ca electorat.
De exemplu, exhibarea nostalgiilor ceaușiste, combinate cu pictarea în culori negre a UE, prinde atât la electoratul vârstnic, care nu s-a adaptat niciodată la realitățile de după 1990, cât și la consistenta diaspora, care muncește în Occident, dar care trăiește resentimentar situația. În ceea ce privește diaspora, AUR a reușit performanța să-i depășească pe useriști (care intuiseră primii importanța acestui electorat), să își atragă grosul electoratului alcătuit din oameni de condiție modestă, forțați mai degrabă să muncească acolo din cauza lipsei de opțiuni din țară și să le ofere o poveste care să răspundă la frustrările lor.
Dar, așa cum spuneam, AUR pescuiește pe sedimentele adunate de societatea românească în ultimii 30 de ani. Acolo unde și-au găsit procentele la vremea lor și Vadim Tudor, și PPDD, și alte încercări mai mult sau mai puțin reușite de a le exploata.
Sigur că nu sunt primii antisemiți. Și nici nu sunt primii naționaliști. Ambele ingrediente au fost prezente mereu în societatea românească, ieșită din comunism în mod brusc și brutal, cu o viteză care nu a lăsat loc de o minimă analiză a ceea ce a existat înainte. Valorile și ideile s-au amestecat într-un mix toxic în care rezistența anticomunistă a fost amestecată cu exaltarea unor figuri notorii ale legionarismului, naționalismul a rămas pe aceleași aliniamente stabilite de Ceaușescu și a devenit obligatoriu un război împotriva „inamicului din interior”, iar antisemitismul, ceva acceptat tacit și complice, ca o credință secretă pe care nu poți să o manifești public. De frică.
Dacă vrem să înțelegem cât de real este antisemitismul liderilor AUR, trebuie să înțelegem că el nu este limitat la zisa formațiune politică, ci este împărtășit în diverse forme și de politicieni din zone frecventabile, de oameni din administrație, armată, servicii, formatori de opinie. Există mulți astfel de susținători din umbră ai AUR, care au atârnate pe pereți tablouri ale Mareșalului Antonescu și care admiră în secret „curajul” lui Simion, Târziu sau Călin Georgescu de a fi antisemiți „pe față”.
Cred că AUR, prin agenda pe care o susține și prin acțiunile sale, potențate de actuala pandemie, care vor crește în violență și în virulență, constituie la ora actuală una dintre principalele amenințări la adresa democrației din România. De asemenea, cred că trebuie ca această amenințare să fie luată în serios. Ceea ce poate că este o soluție pentru a opri această amenințare este faptul că AUR ne spune el însuși care sunt problemele și vulnerabilitățile societății. Dacă încercăm să ascultăm și să rezolvăm problemele excluziunii sociale, ale lipsei de educație, dacă autoritățile nu vor continua să acționeze haotic în gestionarea pandemiei, dacă politicienii se vor responsabiliza, iar societatea civilă va ieși din amorțire, vom opri valul extremismului și populismului.
Înainte să ne întrebăm dacă liderii AUR chiar vorbesc serios. //
Prima persoană de culoare care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor a oferit o serie de spectacole inovatoare pe ecran care au ajutat la combaterea prejudecăților sociale
Sidney Poitier, a cărui activitate de actorie revoluționară în anii 1950 și 60 a deschis calea pentru generații de vedete negre de film, a murit la vârsta de 94 de ani. Moartea sa a fost anunțată vineri de ministrul de externe al Bahamas, Fred Mitchell.
Viceprim-ministrul Bahamas, Chester Cooper, a spus că a fost „în conflict cu o mare tristețe și un sentiment de sărbătoare când am aflat de moartea lui Sir Sidney Poitier”.
El a adăugat: „Tristețe că nu ar mai fi aici să-i spună cât de mult înseamnă pentru noi, dar sărbătoare că a făcut atât de mult să arate lumii că cei de la cele mai umile începuturi pot schimba lumea și că i-am dat florile lui. în timp ce era cu noi.
„Am pierdut o icoană. Un erou, un mentor, un luptător, o comoară națională.”
Poitier, care s-a născut în Miami și a crescut în Bahamas, a fost primul câștigător de culoare al premiului Oscar pentru cel mai bun actor pentru Lilies of the Field și, alături de Harry Belafonte, a fost o prezență de pionierat de culoare în cinematografia mainstream de la Hollywood .
Scriind pe Twitter, starul Westworld Jeffrey Wright i-a adus un omagiu lui Poitier, numindu- l „un actor de reper. Nu mai este altul ca el. Ce bărbat frumos, amabil, cald, cu adevărat regal. RIP, domnule. Cu dragoste."
Născut din părinți din Bahamas în timp ce vizitau Miami pentru a vinde roșii în 1927, Poitier a crescut în Bahamas – apoi o colonie britanică – înainte de a se întoarce în SUA la vârsta de 15 ani și a lucrat la o serie de locuri de muncă prost plătite înainte de a servi pentru scurt timp în armată. în timpul celui de-al doilea război mondial (și încercarea de a simula nebunia pentru a obține o externare medicală).
Oarecum lipsit de direcție, Poitier a audiat pentru celebrul American Negro Theatre, cu sediul în Harlem și, deși a fost respins, a muncit din greu pentru a-și îmbunătăți abilitățile de actorie – și pentru a-și pierde accentul bahamean. După ce i s-a permis să meargă la cursuri, Poitier a intervenit când Belafonte, pe atunci student vedetă, nu a putut să facă spectacol. După ce a fost văzut de un regizor de la Broadway, Poitier și-a croit ulterior o carieră în curs de dezvoltare în circuitul teatrului negru al perioadei.
Poitier și-a asigurat apoi primul său rol semnificativ în film, în filmul noir No Way Out din 1950, în care a jucat rolul unui medic de spital al cărui pacient rasist (interpretat de Richard Widmark) începe o revoltă rasială. Cu descrierea sa deschisă a conflictului rasial, No Way Out a fost considerat prea controversat pentru a fi afișat în statele sudice, dar a stabilit personajul comercial al lui Poitier ca fiind o figură sensibilă, îngăduitoare, mai inteligentă decât albii din jurul lui.
Deși filmele care examinau starea tensionată a relațiilor rasiale erau populare la acea vreme, existau încă roluri limitate pentru actorii de culoare în SUA. Fiind unul dintre puținii care au avut un impact, Poitier a filmat apoi adaptarea produsă în Marea Britanie a lui Cry, the Loved Country – a trăi apartheid-ul în Africa de Sud a fost o experiență zdrobitoare și l-a împins către activism.
Rolul inovator al lui Poitier a revenit în SUA, cu o altă poză de comentariu social: Blackboard Jungle, în 1955, în care a jucat rolul unui elev de liceu rebel. Filmul a fost un hit, cu utilizarea lui Bill Haley Rock Around the Clock asigurând un public numeros de adolescenți; în Marea Britanie, a inspirat infama revoltă a băieților de pluș Elephant and Castle din 1956.
Poitier a continuat să câștige elogii: a jucat rolul unui muncitor portuar care îl îndrumă pe vagabondul lui John Cassavetes în Edge of the City, iar apoi și-a asigurat o nominalizare revoluționară la Oscar ca cel mai bun actor pentru The Defiant Ones, filmul cu mesaje Stanley Kramer despre cooperarea socială, în pe care l-a jucat pe un condamnat care evadează în adâncul sud în timp ce era legat de Tony Curtis. (Atât Curtis, cât și Poitier au fost nominalizați; au pierdut în fața lui David Niven pentru mese separate.)
El a continuat să preia roluri încărcate ideologic, cum ar fi Porgy în filmul lui Otto Preminger, Porgy and Bess, și rolul principal din A Raisin in the Sun, adaptarea piesei mult admirate a lui Lorraine Hansberry despre viața de familie din Chicago, segregată rasial. (Poitier apăruse în același rol în producția teatrală originală în 1959.) În cele din urmă, a câștigat Oscarul pentru drama serioasă Lilies of the Field în 1964; a jucat rolul unui om de mână care ajută un grup de călugărițe germane să construiască o capelă în deșertul Arizona.
După povestea de dragoste interrasială A Patch of Blue (care, din nou, a fost cenzurată în sud, cu scene cu Poitier sărutându-și co-starul alb Elizabeth Hartman), Poitier avea să se întâmple fără îndoială ca actor în 1967, cu trei filme de succes. To Sir with Love, a fost un răspuns produs în Marea Britanie la Blackboard Jungle, cu Judy Geeson și Lulu în distribuție; În The Heat of the Night, regizat de Norman Jewison, l-a jucat pe Poitier în rolul detectivului purtând umbre Virgil Tibbs care investighează o crimă într-un oraș rasist din Mississippi; și Guess Who's Coming to Dinner?, care a abordat din nou subiectul spinos al romantismului interrasial.
Cu toate acestea, în ciuda a încă două filme cu Tibbs (They Call Me Mister Tibbs! și The Organization în 1970 și, respectiv, 1971), Poitier s-a trezit brusc în defavoare, pe măsură ce o atitudine mai confruntatoare și mai politizată a câștigat acțiune în urma luptei pentru drepturile civile; Poitier a răspuns reinventându-se ca regizor. Pentru debutul său, Buck and the Preacher, s-a prezentat în fața lui Belafonte într-un western de război civil; cu toate acestea, producția sa regizorală ar consta în mare parte din piese de comedie. A distribuit comicul de atunci Bill Cosby în Uptown Saturday Night (1974), Let's Do It Again (1975) și A Piece of the Action (1977) – deși cel mai cunoscut film al lui regizor este, fără îndoială, Stir Crazy, comedia din 1980 cu Gene. Wilder și Richard Pryor.
Poitier sa retras în mare parte din cinema la sfârșitul anilor 1980 și 1990, regizat pe Cosby în Ghost Dad și luând roluri ciudate în thrillerul Sneakers; și-a asumat rolul de om de stat în vârstă atât în cercurile cinematografice, cât și în cele diplomatice. După ce a fost numit cavaler în 1974 (datorită cetățeniei sale din Bahamas), a fost numit ambasador al Bahamas în Japonia în 1997 și a primit un Oscar onorific în 2002. În 2009 i-a fost distins cu Medalia Prezidențială a Libertății și o bursă Bafta în 2016.
Poitier a fost căsătorit de două ori: cu Juanita Hardy între 1950 și 1965 (cu care a avut patru copii) și, ulterior, cu Joanna Shimkus în 1976 (cu care a mai avut doi).
Pe măsură ce începe anul 2022 și ne alăturați din România, există o rezoluție de Anul Nou pe care am dori să o luați în considerare. Am dori să vă invităm să vă alăturați celor peste 1,5 milioane de oameni din 180 de țări care au făcut pasul pentru a ne sprijini financiar – menținându-ne deschiși tuturor și extrem de independenți.
În 2021, acest sprijin a susținut activitatea de investigație în domeniul averii offshore, programelor spion, hărțuirii sexuale, abuzului de muncă, jafului de mediu, contractele cu coronavirus și Big Tech. Acesta a permis jurnalismului diligent, verificat și autorizat să prospere într-o eră a falsității, a senzației, a hype-ului și a dezinformațiilor și concepțiilor greșite uluitoare.
În 2022, nu vom fi mai puțin activi, cu un grup de alegeri (Franța, Brazilia, SUA, cel puțin), puncte de criză economică, următoarea fază a pandemiei, adunarea urgenței climatice și prima „lumă de iarnă”. Cup' ca să ne ţină ocupaţi.
Fără acționari sau proprietar miliardar, ne putem stabili propria agendă și putem oferi jurnalism de încredere, fără influențe comerciale și politice, oferind o contrapondere pentru răspândirea dezinformării. Când niciodată nu a contat mai mult, putem investiga și contesta fără teamă sau favor.
Spre deosebire de multe altele, jurnalismul Guardian este disponibil pentru citirea tuturor, indiferent de ceea ce își permit să plătească. Facem asta pentru că credem în egalitatea informațională. În timp ce alții comercializează informațiile, noi căutăm să o democratizăm. Un număr mai mare de oameni pot urmări evenimentele globale, pot înțelege impactul acestora și pot fi inspirați să ia măsuri semnificative.
Dacă a existat vreodată un moment să ni se alăture, acesta este acum. Fiecare contribuție, oricât de mare sau mică, ne alimentează jurnalismul și ne susține viitorul. Sprijiniți Guardian de la doar 1 EUR – durează doar
' xlink:href='%23b'/%3e%3cuse fill='black' filter='url(%23c)' xlink:href='%23b'/%3e%3cpath fill='url(%23d)' d='M5.333 12.765c0 .137.094.235.25.235.351 0 .836-.625 2.417-.625s2.067.625 2.417.625c.156 0 .25-.098.25-.235C10.667 12.368 9.828 11 8 11c-1.828 0-2.667 1.368-2.667 1.765'/%3e%3cuse fill='url(%23e)' xlink:href='%23f'/%3e%3cuse fill='black' filter='url(%23g)' xlink:href='%23f'/%3e%3cpath fill='%234E506A' d='M4.616 7.986c.128.125.136.372.017.551-.12.178-.32.222-.448.096-.128-.125-.135-.372-.017-.55.12-.179.32-.222.448-.097zm6.489 0c.128.125.136.372.018.551-.12.178-.32.222-.45.096-.127-.125-.134-.372-.015-.55.119-.179.319-.222.447-.097z'/%3e%3cpath fill='url(%23h)' d='M4.157 5.153c.332-.153.596-.219.801-.219.277 0 .451.119.55.306.175.329.096.401-.198.459-1.106.224-2.217.942-2.699 1.39-.301.28-.589-.03-.436-.274.154-.244.774-1.105 1.982-1.662zm6.335.087c.099-.187.273-.306.55-.306.206 0 .469.066.801.219 1.208.557 1.828 1.418 1.981 1.662.153.244-.134.554-.435.274-.483-.448-1.593-1.166-2.7-1.39-.294-.058-.371-.13-.197-.459z'/%3e%3cpath fill='url(%23i)' d='M13.5 16c-.828 0-1.5-.748-1.5-1.671 0-.922.356-1.545.643-2.147.598-1.258.716-1.432.857-1.432.141 0 .259.174.857 1.432.287.602.643 1.225.643 2.147 0 .923-.672 1.671-1.5 1.671'/%3e%3cpath fill='url(%23j)' d='M13.5 13.606c-.328 0-.594-.296-.594-.66 0-.366.141-.613.255-.852.236-.498.283-.566.339-.566.056 0 .103.068.339.566.114.24.255.486.255.851s-.266.661-.594.661'/%3e%3c/g%3e%3c/svg%3e){kind=small}
' xlink:href='%23b'/%3e%3cuse fill='black' filter='url(%23c)' xlink:href='%23b'/%3e%3cpath fill='white' d='M10.473 4C8.275 4 8 5.824 8 5.824S7.726 4 5.528 4c-2.114 0-2.73 2.222-2.472 3.41C3.736 10.55 8 12.75 8 12.75s4.265-2.2 4.945-5.34c.257-1.188-.36-3.41-2.472-3.41'/%3e%3c/g%3e%3c/svg%3e){kind=small}
' xlink:href='%23b'/%3e%3cuse fill='black' filter='url(%23c)' xlink:href='%23b'/%3e%3cpath fill='white' d='M12.162 7.338c.176.123.338.245.338.674 0 .43-.229.604-.474.725a.73.73 0 01.089.546c-.077.344-.392.611-.672.69.121.194.159.385.015.62-.185.295-.346.407-1.058.407H7.5c-.988 0-1.5-.546-1.5-1V7.665c0-1.23 1.467-2.275 1.467-3.13L7.361 3.47c-.005-.065.008-.224.058-.27.08-.079.301-.2.635-.2.218 0 .363.041.534.123.581.277.732.978.732 1.542 0 .271-.414 1.083-.47 1.364 0 0 .867-.192 1.879-.199 1.061-.006 1.749.19 1.749.842 0 .261-.219.523-.316.666zM3.6 7h.8a.6.6 0 01.6.6v3.8a.6.6 0 01-.6.6h-.8a.6.6 0 01-.6-.6V7.6a.6.6 0 01.6-.6z'/%3e%3c/g%3e%3c/svg%3e){kind=small}
